Cel mai direct răspuns la cea mai directă întrebare
Dacă există un verset care să rezume filosofia întregii sărbători, acela se găsește în sura Al-Hajj. El vine ca un răspuns la întrebarea implicită pe care orice om și-o poate pune: la ce folosește toate acestea? Ce primește Dumnezeu dintr-un sacrificiu?
Al-Ḥajj 22: 37
لَن يَنَالَ اللَّهَ لُحُومُهَا وَلَا دِمَاؤُهَا وَلَٰكِن يَنَالُهُ التَّقْوَىٰ مِنكُمْ كَذَٰلِكَ سَخَّرَهَا لَكُمْ لِتُكَبِّرُوا اللَّهَ عَلَىٰ مَا هَدَاكُمْ وَبَشِّرِ الْمُحْسِنِينَ
Carnea și sângele lor nu vor ajunge la Dumnezeu, ci cucernicia voastră este cea care ajunge la El. Astfel vi le-a supus, ca să-L preamăriți pe Dumnezeu pentru că v-a călăuzit; și binevestește-le celor buni!
Răspunsul nu putea fi mai clar: Dumnezeu nu are nevoie nici de carne, nici de sânge. Jertfa nu Îl hrănește, nu Îl mulțumește în vreun sens material. Ceea ce contează este taqwa – un cuvânt arab greu de tradus printr-un singur termen, care cuprinde deopotrivă evlavia, conștiința morală și atenția față de Dumnezeu în viața de zi cu zi. Sacrificiul e un exercițiu al acestei stări interioare, nu o tranzacție cu divinitatea.
Semnele lui Dumnezeu în lume
Coranul numește ritualurile mari ale islamului «sha’ā’ir Allah» – semnele sau reperele lui Dumnezeu. Jertfa face parte din această categorie: ea marchează vizibil, în spațiul public, prezența lui Dumnezeu în viața comunității. Cinstirea acestor semne pornește, spune Coranul, din profunzimea inimii:
Al-Ḥajj 22: 32
ذَٰلِكَ وَمَن يُعَظِّمْ شَعَائِرَ اللَّهِ فَإِنَّهَا مِن تَقْوَى الْقُلُوبِ
Acesta este [cuvântul adevărat]; iar cine cinstește semnele lui Dumnezeu, aceasta vine din evlavia inimilor.
Nu e un ritual specific islamului
Există un detaliu din Coran pe care îl trecem adesea cu vederea: ritualul jertfei nu este prezentat ca o invenție a islamului, ci ca o practică pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru toate comunitățile de credincioși de-a lungul istoriei:
Al-Ḥajj 22: 34
وَلِكُلِّ أُمَّةٍ جَعَلْنَا مَنسَكًا لِّيَذْكُرُوا اسْمَ اللَّهِ عَلَىٰ مَا رَزَقَهُم مِّن بَهِيمَةِ الْأَنْعَامِ
Și fiecărui popor i-am rânduit un ritual al jertfei, ca să pomenească numele lui Dumnezeu peste vitele cu care i-a înzestrat.
Aceasta nu e o detaliu minor. Înseamnă că jertfa ține de ceva mai vechi și mai adânc decât orice religie particulară – de recunoașterea că viața și hrana vin de undeva, că nu suntem proprietarii absoluți ai lumii în care trăim.
Jertfă numai în numele lui Dumnezeu
Coranul precizează că jertfa trebuie să fie un act de monoteism pur. Sacrificarea unui animal în cinstea oricărei alte entități – idol, stea, spirit – este explicit interzisă:
Al-Mā’idah 5: 3
وَمَا ذُبِحَ عَلَى النُّصُبِ
Și ceea ce a fost jertfit pe pietre [idolești] [vă este oprit].
Următorul: Capitolul III: Rânduielile jertfei în Coran
Anterior: Capitolul I: Povestea lui Avraam și încercarea supremăCâteva cuvinte înainte
Conținutul de mai sus a fost publicat pe 27/5/2026 pe Bibliotecă Fundația Imam Ali (AS)