A. Condiția esențială: numele lui Dumnezeu
Dacă există o singură regulă pe care Coranul o repetă cel mai insistent în legătură cu sacrificarea animalelor, aceea este rostirea numelui lui Dumnezeu. Nu e o formalitate – e o declarație: recunosc că această viață nu îmi aparține, și o înapoiez sursei ei. Iată două versete care formulează această cerință din ambele direcții – pozitiv și negativ:
Al-An‘ām 6: 118
فَكُلُوا مِمَّا ذُكِرَ اسْمُ اللَّهِ عَلَيْهِ إِن كُنتُم بِآيَاتِهِ مُؤْمِنِينَ
Mâncați deci din ceea ce a fost sacrificat cu numele lui Dumnezeu rostit asupra lui, dacă credeți în semnele Sale.
Al-An‘ām 6: 121
وَلَا تَأْكُلُوا مِمَّا لَمْ يُذْكَرِ اسْمُ اللَّهِ عَلَيْهِ وَإِنَّهُ لَفِسْقٌ
Nu mâncați din ceea ce nu a fost sacrificat cu numele lui Dumnezeu rostit, căci aceasta este nelegiuire.
B. Carnea jertfei nu rămâne în familie
Ritualul nu se termină odată cu sacrificarea. Coranul specifică explicit că o parte din carnea jertfei trebuie să ajungă la cei săraci. Mai mult, are grijă să menționeze două categorii diferite de oameni nevoiași: cel care nu cere, deși duce lipsă, și cel care cere pe față. Amândoi au dreptul lor:
Al-Ḥajj 22: 28
لِيَشْهَدُوا مَنَافِعَ لَهُمْ وَيَذْكُرُوا اسْمَ اللَّهِ فِي أَيَّامٍ مَّعْلُومَاتٍ عَلَىٰ مَا رَزَقَهُم مِّن بَهِيمَةِ الْأَنْعَامِ فَكُلُوا مِنْهَا وَأَطْعِمُوا الْبَائِسَ الْفَقِيرَ
Ca să fie martori ai foloaselor lor și să pomenească numele lui Dumnezeu, în zilele rânduite, peste vitele cu care i-a înzestrat. Mâncați din ele și hrăniți pe cel nenorocit și pe cel sărman!
Al-Ḥajj 22: 36
فَإِذَا وَجَبَتْ جُنُوبُهَا فَكُلُوا مِنْهَا وَأَطْعِمُوا الْقَانِعَ وَالْمُعْتَرَّ كَذَٰلِكَ سَخَّرْنَاهَا لَكُمْ لَعَلَّكُمْ تَشْكُرُونَ
Iar când se culcă pe coastă [și-și dau duhul], mâncați din ele și dați și celui mulțumit [cu puțin] și celui care cerșește. Astfel vi le-am supus, poate veți fi recunoscători.
Acest al doilea verset se încheie cu o sintagmă care merită atenție: «poate veți fi recunoscători». Sacrificarea animalului nu e un dar pe care omul i-l face lui Dumnezeu – e, la rândul ei, o formă de recunoștință față de darul pe care l-a primit.
C. Cămile de sacrificiu
Al-Ḥajj 22: 36
وَالْبُدْنَ جَعَلْنَاهَا لَكُم مِّن شَعَائِرِ اللَّهِ لَكُمْ فِيهَا خَيْرٌ فَاذْكُرُوا اسْمَ اللَّهِ عَلَيْهَا صَوَافَّ
Cămilele [și vitele de jertfă] le-am rânduit pentru voi ca semne ale lui Dumnezeu; în ele este bine pentru voi; pomeniți deci numele lui Dumnezeu asupra lor când stau în picioare [în rând].
Următorul: Capitolul IV: Ce animale, cum și de ce
Anterior: Capitolul II: Ce spune Coranul despre sensul jertfei
Conținutul de mai sus a fost publicat pe 27/5/2026 pe Bibliotecă Fundația Imam Ali (AS)