SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 83

Buhayră s-a ridicat, a venit mai aproape și a tras haina Sfântului Profet (SA) de pe umerii săi. A apărut o aluniță. Buhayră s-a uitat și a spus cu o voce șoptită: „Este chiar acela“.

Abu Tâlib a întrebat: „Care acela? La ce te referi?“.

Buhayră i-a zis: „Spune-mi, care este legătura ta cu acest tânăr?“

Întrucât Abă Tâlib îl iubea pe Sfântul Profet (SA) ca pe unul dintre copiii săi, a zis: „Este fiul meu“.

Buhayră a spus: „Nu, tatăl acestui tânăr trebuie să fi murit“.

„Cum anume știi?“ a întrebat Abi Tălib; „Este adevărat, tânărul este nepotul meu“.

Buhayră i-a dezvăluit lui Abi Tâlib: „Ascultă, acest tânăr va avea un viitor cu adevărat strălucit și extraordinar. Dacă ceilalți văd ceea ce am văzut eu și îl recunosc, îl vor omorî. Tăinuiește-l și apără-l de dușmani“.

Abi Tâlib a spus: „Mărturisește-mi, cine este?“.

Buhayră i-a răspuns: „Ochii lui poartă însemnele ochilor unui prooroc însemnat, iar pe spatele său se află pecetea clară a profeției“.

ÎNTÂMPLAREA CU MONAHUL NESTORIE

După câțiva ani, Sfântul Profet, slujind ca trimis comercial, a plecat în călătorie la Damasc cu mărfuri care aparțineau lui Khadijah al-Kubră.

Khadijah a trimis împreună cu Sfântul Profet (SA) pe slujitorul ei, Masirah, și l-a îndemnat să se supună întru totul poruncilor sale. În călătoria aceasta, ca și în cazul celei precedente, când au ajuns în Siria, ei au făcut o oprire sub un copac în apropierea orașului Busrâ. Acolo era o mânăstire aparținând unui călugăr numit Nestorie, care a vorbit cu Masirah.

Nestorie l-a întrebat pe Masirah: „Cine este omul care se odihnește sub copacul acela?“.

Mastrah i-a răspuns: „Este un membru al tribului Quraysh“.

Călugărul a spus: „Sub copacul acela nimeni nu a poposit sau nu poate să rămână în afară de un profet din rândul profeților lui Allah“.

EI a adăugat: „Există o lumină arzătoare în ochii lui?“.

Mastrah a spus: „Da, ochii lui sunt mereu așa“.

Călugărul a spus: „Asta este. Este ultimul prooroc dintre proorocii lui Allah. Aș vrea să pot apuca ziua în care va chema după sine oamenii“.

Pagina 84

BUNELE VESTIRI FĂCUTE DE EVREII DIN MADINAH

Multe triburi evreiești, citind în cărțile lor despre semnele și localizarea Sfântului Profet (SA), și-au părăsit țara pentru Hijaz și s-au așezat în Madinah și suburbiile ei, așteptând venirea Sfântului Profet (SA), Ummi (neînvățatul). Întrucât erau un grup de oameni bogați și cu stare, arabii obișnuiau să-i tulbure din când în când și să-i jefuiască.

Plângându-se împotriva nedreptății arabilor, evreii le-au spus că ei aveau să le rabde tâlhăria și barbaria până la migrarea profetului Ummi de la Makkah la Madinah. Spuneau că, în ziua aceea, o să aibe încredere în el și acesta îi va răzbuna. Unul dintre principalii factori, care i-a determinat pe oamenii din Madinah să poarte o credință însuflețită în Sfântul Profet (SA), a fost amintirea pe care au avut-o despre aceste vestiri. În cele din urmă, li s-a confirmat convingerea, dar evreii s-au abținut de la credința în el, datorită prejudecății și devoțiunii puternice față de grupului lor etnic mai degrabă, decât de interesul întregii comunități.

REFERIREA CORANULUI LA VESTIRILE PROFETICE

Prin cuvintele Sale, Atotputernicul Allah face referire la aceste bune vestiri în multe cazuri. În ceea ce privește credința unui grup de oameni înzestrat cu o carte, Coranul prevede:

„celor care-l vor urma pe trimis — profetul care nu știa buche și pe care îl aflăm amintit la ei în Tora și în Evanghelie. EI le poruncește după cuviință, el le oprește urâciunea, el le îngăduie bunătățile, le oprește ceea ce este urât, le ridică legăturile și lanțurile care îi

EI spune încă o dată:

„Acum, când le-a venit o Carte de la Dumnezeu, întărind ceea ce aveau deja — deși odinioară și ei ceruseră biruință asupra celor care tăgăduiau — acum, când le-a venit ceea ce știau, tăgăduiesc... “ (2:89).

Pagina 85

DE LA ANUNȚAREA PROFEȚIEI (AL-BI'THAT

AL-NABAWIYYAH) LA MIGRAȚIA PROFETULUI

MUHAMMAD (SA) DE LA MAKKAH LA MADINAH (HIJRAH)

În atmosfera întunecată din Peninsula Arabică, ce poate fi numită fără exagerare o „mocirlă a suferinței“ și un mediu al depravării, într-o lume plină de barbarie și nedreptate, Atotputernicul Allah a numit pe Profetul Său (SA) ca o binecuvântare pentru neamuri și lume și i-a poruncit să cheme oamenii spre Tawhid, adorarea Unicului Allah. De asemenea, i-a cerut să cheme oamenii către dreptate, virtute și întărirea legăturilor sociale. Allah i-a poruncit să se ridice spre respectarea adevărului și să meargă pe calea adepților justiției, să pună bazele bunăstării omului pe temelia credinței, evlaviei, conlucrării și sacrificiului de sine.

La început, Sfântul Profet (SA) a fost însărcinat cu obligația chemării oamenilor. Întrucât atmosfera era plină de îndărătnicie, barbarie și nedreptate, Profetul (SA) a discutat despre menirea sa numai cu oamenii care, mai mult sau mai puțin, erau predispuși la transformare. Astfel, un număr restrâns de oameni au crezut în el și (în conformitate cu relatările) primul dintre aceștia a fost “Ali ibn Abi Tâlib (AS), fiul unchiului său, educat de Profetul (SA) însuși, iar prima femeie, soția sa Kadijah al-Kubră (AS).

Apoi, Muhammad (SA) a fost împuternicit să-și cheme rudele apropiate și tovarășii de viață (care erau în jur de patruzeci la număr) în casa sa și să le înfățișeze misiunea divină. După aceea, prin porunca lui Allah, Sfântul Profet (SA) a mers mai departe, la o chemare deschisă și publică, ducând astfel, dinăuntrul casei către scena lumii, făclia luminoasă a călăuzirii dumnezeiești.

Reacția arabilor împotriva acestei chemări, mai ales a celor din Makkah, a fost foarte aspră cu precădere după ce a ajuns cunoscută.

Necredincioșii și politeiștii au răspuns dușmănos, brutal, într-un mod barbar, la această chemare curată și desăvârșită, fără folosirea vreunei judecăți corecte.

Uneori, ei au numit pe Sfântul Profet (SA) prezicător sau vrăjitor, alteori l-au socotit epileptic și poet, obișnuind să glumească pe seama lui. Ori de câte ori dorea să cheme oamenii la nou-revelata religie a Islamului sau dorea să se închine lui Allah, oamenii obișnuiau să facă

Pagina 86

gălăgie și să-i tulbure manifestările pietății. Îi aruncau gunoaie și mărăcini în cap și obișnuiau să-l insulte și să-l lovească. Câteodată, îl loveau cu pietre, alteori încercau să-l ademenească prin promisiuni încântătoare, cum ar fi bogăția și conducerea, astfel încât, prin intermediul acestor mijloace să-i clatine hotărârea și fermitatea. Dar Sfântul Profet (SA) nu a dat dovadă de niciun fel de slăbiciune sau ezitare. Uneori, îi părea rău și devenea mâhnit din cauza îndărătniciei și ignoranței oamenilor. În această privință, adeseori erau revelate versete coranice prin care Atotputernicul Allah îi arăta mângâierea Sa și îi poruncea să fie răbdător și rezistent. Altădată, versetele erau revelate pentru a opri pe Sfântul Profet (SA) de la exprimarea celei mai mici bunăvoințe față de spusele oamenilor sau de la arătarea vreunei slăbiciuni și toleranțe.

Cei care au crezut în Sfântul Profet (SA) au fost pedepsiți și torturați crunt de necredincioși (kăfirîn). În multe cazuri, ei au sfârșit în chinuri.

Uneori, problema devenea atât de gravă, că erau torturați până la limită și atunci căutau încuviințarea Sfântului Profet (SA) să înceapă o acțiune sângeroasă și să-și ducă la bun sfârșit destinele. Sfântul Profet (SA)

spunea: „Nu am primit vreo poruncă de la Atotputernicul Allah în această privință. Trebuie să așteptați“. Un grup de câțiva oameni și-a luat lucrurile și a părăsit țara, datorită grelei oprimări instituite asupra lor.

După o vreme, situația a început să devină mai dificilă pentru musulmani datorită grozavei asupriri. Sfântul Profet (SA) a dat voie ucenicilor să emigreze către Etiopia pentru a fi izbăviți o vreme de oprimarea și hărțuirea lor. Această ceată de oameni, condusă de Ja“far ibn Abi Tâlib, fratele lui “Ali (AS) (Ja“far era unul dintre prietenii cei mai de încredere ai Sfântului Profet [SA]), s-a mutat în Etiopia cu tot cu familiile lor.

După ce au fost informați asupra Hijrah musulmanilor, kăfirin din Makkah au trimis doi oameni abili, însoțiți de o mulțime de daruri și obiecte către regele Etiopiei, cerând predarea imigranților din Makkah.

Dar, printr-o cuvântare rostită în prezența regelui Etiopiei, Ja“far ibn Abi Tălib a zugrăvit în întregime personalitatea luminoasă a Sfântului Profet (SA) și principiile mărețe ale Islamului pentru rege, preoții creștini și înaltele autorități prezente în acel moment. De asemenea, a citat câteva versete coranice din capitolul (Siirah) Maryam.

Mărturisirile sincere ale lui Ja“far ibn Abi Tâlib au fost atât de impresionante, încât regele și ascultătorii au început să lăcrimeze. În acest

Pagina 87

fel, regele a respins cererea meccanilor și a refuzat toate obiectele și darurile trimise lui. Regele a dat ordin să fie furnizate toate mijloacele de confort, bună înțelegere și sprijin în orice privință, pentru imigranții musulmani.

După această întîmplare, kăfirin din Makkah au hotărât să rupă legăturile cu familia lui Hashim (Banii Hăshim), rudele și discipolii Sfântului Profet (SA). De semenea, ei au hotărât să înceteze totalmente toate legăturile, discuțiile și afacerile cu aceștia. În acest sens, au întocmit un acord special, semnat de fiecare și depus în Ka'bah.

Clanul Banii Hăshim, însoțit de Sfântul Profet (SA), a trebuit inevitabil să părăsească Makkah și să se refugieze într-o vale cunoscută sub numele Shi'b Abi Tălib, unde au locuit în mari lipsuri și foamete.

În tot acest timp, nimeni nu a îndrăznit să iasă afară din Shi b. Pe parcursul zilei, trebuiau să îndure arșița fierbinte, iar noaptea să facă față bocetelor femeilor și copiilor.

După trei ani, ca urmare a ștergerii acordului și denunțării ei de către triburile stabilite în împrejurimi, necredincioșii au renunțat la înțelegere, iar Banii Hăshim a ieșit din adăpost.

Între timp însă, Abă Tâlib, singurul sprijinitor al Sfântului Profet (SA), precum și Khadijah al-Kubră, buna soție a Sfântului Profet (SA), muriseră. Drept urmare, lucrurile se înrăutățiseră pentru Sfântul Profet (SA) ajuns în imposibilitatea de a se înfățișa în public, de a-și divulga față de oricine identitatea sau de a locui într-un anume loc. De fapt, nu avea nicio siguranță a existenței.

CĂLĂTORIA LA TA'IF

Anul în care Sfântul Profet (SA) și Banii Hăshim au ieșit din Shi b Abi Tălib a fost al treisprezecelea an după al-Bi that al Nabawiyyah.

Sfântul Profet (SA) a făcut la acea vreme o scurtă călătorie la Ta”if (un oraș situat la circa 100 de kilometri de Makkah) și a chemat oamenii din Ta'if să se convertească la Islam. Dar oamenii neștiutori din Ta'if s-au repezit de peste tot împotriva lui, l-au agresat și lovit cu pietre și apoi l-au gonit afară din oraș.

Sfântul Profet (SA) s-a întors la Makhah de la Ta”if și a rămas pentru o vreme pe loc. Dar, întrucât nu se afla în siguranță, nu apărea printre oameni. Pentru că împrejurările erau favorabile suprimării Sfântului Profet

Pagina 88

(SA), bătrânii din Makkah s-au întrunit în Darun-Nadwah, un tel de consiliu consultativ, și au pus la cale, într-o adunare tainică, complotul decisiv, pentru a-l lichida odată pentru totdeauna. Conspirația presupunea să se aleagă un om din fiecare trib arab. Oamenii dădeau năvală apoi în casa Sfântului Profet (SA) și, prin participarea tuturor, îl ucideau. Rațiunea alegerii unui reprezentant din fiecare trib a fost împiedicarea rudelor Sfântului Profet (SA) de la răzbunare și de la lupta împotriva tuturor triburilor care ar fi ordonat crima. De asemenea, participarea unei persoane din Banii Hăshim ar fi temperat spiritele agitate ale celorlalți membri din trib.

Această hotărâre s-a concretizat. Aproape patruzeci de oameni din triburi diferite au fost desemnați să-l ucidă pe Sfântul Profet (SA). Noaptea, au înconjurat casa lui pentru a intra în ea la revărsatul zorilor, spre a-și duce la capăt complotul, dar voința dumnezeiască a fost mai presus de socoteala acestor oameni și le-a zădărnicit planurile. Atotputernicul Allah a trimis revelația Sa către Sfântul Profet (SA), l-a înștiințat de intenția lor și i-a poruncit să iasă noaptea din Makkah, singur, și să plece către Madinah.

Sfântul Profet (SA) l-a înștiințat pe Ali (AS) asupra desfășurării evenimentelor, i-a poruncit să se culce în locul lui și i-a încredințat ultimele dorințe. A părăsit casa noaptea și văzându-l pe Abi Bakr de-a lungul drumului, l-a luat, de asemenea, cu sine și au pornit spre Madinah.

Unii dintre notabilii din Madinah îl cunoscuseră deja pe Sfântul Profet (SA) la Makkah și își exprimaseră hotărât fidelitatea înainte de Hijrah sa.

De asemenea, făcuseră o înțelegere să-l sprijine și să-l apere, dacă venea la Madinah, la fel cum și-ar fi protejat propria lor onoare și viață.

HIJRAH SFÂNTULUI PROFET (SA) CĂTRE MADINAH

Sfântul Profet (SA) a dat de o grotă în Muntele Thawr, lângă Malkkah, și a stat ascuns aici timp de trei zile. Apoi, a ieșit din peșteră și și-a continuat călătoria până ce a dat de Madinah, unde a fost bine primit de localnici.

De cealaltă parte, necredincioșii din Makkah, ce înconjuraseră noaptea casa Sfântului Profet (SA), s-au năpustit înăuntru dis-de-dimineață și, scoțându-și săbiile, au înaintat către patul lui. Deodată, I-au aflat pe Ali (AS) dormind în patul Sfântului Profet (SA). Îndată ce au aflat că Sfântul

Pagina 89

Profet (SA) a părăsit Makkah, au început să-l caute în jurul cetății Maikkah, dar după o verificare amănunțită s-au întors extrem de dezamăgiți.

Sfântul Profet (SA) s-a stabilit la Madinah, unde oamenii s-au convertit cu cea mai mare bucurie la Islam și l-au susținut cu toată inima.

Orașul Madinah s-a transformat într-un oraș islamic. Până atunci, cetatea era numită Yathrib, dar după acest eveniment, a dobândit numele de „Orașul Profetului“ (Madinat al-Rasiil), devenind primul oraș islamic.

Bineînțeles că, fiind înspăimântați de majoritate, în ciuda faptului că alcătuiau aproximativ o treime din populația orașului, ipocriții (munăfiqin)

și minoritățile arabe din Madinah se prefăcea a fi musulmani.

Soarele Islamului a început să strălucească pe cerul luminos al orașului Madinah, revărsându-și lumina. În primul rând, dușmănia care exista de mulți ani între cele două triburi principale, 4ws și Khazraj, s-a preschimbat în pace și înțelegere. Credincioșii din Madinah, precum fluturii, au înconjurat lumina misiunii profetice. Treptat, triburile din zona Madinah au îmbrățișat Islamul, învățăturile dumnezeiești descoperite fiind însușite una după alta. Zilnic era stârpită câte una dintre sursele coruptibilității și ale purtării necuviincioase și era înlocuită cu dreptatea și evlavia.

Treptat, adepții Islamului, care rămăseseră în Makkah după Hijrah Sfântului Profet (SA) și erau supuși la tortură și cazne crunte de către necredincioși, și-au părăsit casele și au fugit către Madinah unde au fost primiți cu ospitalitate cordială de către pioșii lor frați.

Musulmanii care rămăseseră în Makkah au migrat treptat și s-au strâns la Madinah; oamenii aceștia au fost numiți emigranți (muhâjirin), în timp ce credincioșii din orașul Madinah se chemau ajutoare („„Ansăr'*).

Existau multe triburi iudaice în Madinah și în suburbiile ei, Khaybar și Fadak, ai căror învățați îi înștiințau permanent pe arabii din Madinah în privința vremurilor bune ale misiunii Sfântului Profet (SA). Însă, când după Hijrah, aceste triburi au fost chemate la Islam, ele nu au primit această invitație, întorcându-și fața de la Islam. În cele din urmă, a fost pecetluit un pact de neagresiune între evrei și musulmani, în condiții determinate.

Răspândirea rapidă a Islamului a iritat în mod evident pe necredincioșii din Makkah, sporindu-le furia și dușmănia față de Sfântului Profet (SA) și de adepții Islamului. Ei căutau o pricină pentru a da peste cap unitatea celor ce urmau Islamul. Pe de altă parte, adepții Islamului, în mod special muhăjirin din Makkah, ce erau destul de mâhniți datorită

Pagina 90

atitudinii necredincioșilor, așteptau o încuviințare dumnezeiască pentru a pedepsi pe cruzii necredincioși pentru faptele lor diavolești și a înlătura oprimarea femeilor lor, a copiilor nevinovați și a bătrânilor neputincioși care trăiau în persecuție și tortură în Makkah.

BĂTĂLIA DE LA BADR

Prima înfruntare dintre musulmani și necredincioșii din Makkah a avut loc în al doilea an al Hegirei, la Badr (o vale aflată între Makkah și Madinah). În bătălia aceasta, numărul necredincioșilor, bine echipați de luptă, s-a apropiat de o mie. Musulmanii reprezentau aproape o treime din aceștia, lipsindu-le și orice fel de echipament de război, dar hotărârea dumnezeiască le-a adus acestora o victorie strălucitoare, biruind pe necredincioși în cel mai grav mod posibil.

Suferind pierderi grele, printre care mulți prizonieri și întreg echipamentul de luptă, politeiștii (mushkrîn) au fugit la Makkah. Se spune că în această bătălie șaptezeci de necredincioși au murit, dintre care, aproape jumătate au fost nimiciți de sabia lui “Al (AS); la fel, șaptezeci de oameni dintre necredincioși au fost luați prizonieri.

BĂTĂLIA DE LA UHUD

În al treilea an de la HZijrah, conduși de Abi Sufyân, necredincioșii din Makkah din nou s-au îndreptat spre Madinah, cu trei mii de oameni (potrivit altei relatări cu cinci mii de oameni); s-au confruntat cu musulmanii la Uhud, în afara Madînah. În această bătălie, Sfântul Profet (SA) a așezat pe linia de luptă, să țină piept inamicului, șapte sute de musulmani.

La începutul bătăliei, ca și altădată, musulmanii dețineau controlul, însă, după câteva momente, datorită greșelii tactice ale unora, oastea Islamului a fost depășită. În acest răstimp, necredincioșii s-au năpustit din toate părțile, iar musulmanii s-au pomenit, deodată, din toate părțile, înconjurați de săbiile lor.

În această bătălie, musulmanii au suferit pierderi grele. Hamzah, unchiul Sfântului Profet (SA), împreună cu alți șaptezeci de ucenici ai Sfântului Profet (SA), care erau în mare parte Ansăr (însoțitori), au fost

Pagina 91

martirizați. Sfântul Profet (SA) fusese rănit în frunte și își pierduse unul dintre dinții din față. Atunci, unul din rândul necredincioșilor, care l-a lovit în umăr pe Sfântul Profet (SA), a strigat: „L-am omorât pe Muhammad“. Auzind aceasta, armata Islamului s-a risipit. Numai “Ali (AS) și alți câțiva oameni au rămas neclintiți lângă Sfântul Profet (SA).

Aceștia au fost uciși, dar “Ali (AS) a opus rezistență dușmanilor până la sfârșitul bătăliei și l-a susținut pe Sfântul Profet (SA).

În ultima zi, cei care fugiseră din armata Islamului s-au adunat încă o dată în jurul Sfântului Profet (SA) și s-au pregătit de bătălie. Armata lui Abă Sufyân însă considerase drept suficient acest succes relativ și încetase lupta, pornind spre Madinah.

După doar câțiva kilometri, necredincioșii fuseseră cuprinși de regretul că nu au continuat bătălia până la victoria finală, luând drept sclavi pe copiii și femeile musulmanilor sau prădându-le bunurile. Ei chiar începuseră să se sfătuiască în privința unui nou atac asupra Madinah, dar au primit știrea că oastea Islamului îi urmărea să continue lupta. Aflând vestea aceasta, necredincioșii s-au speriat, abandonând ideea reîntoarcerii la Madinah, și au plecat în mare grabă spre Makkah.

Bineînțeles că ceea ce auziseră era adevărat, deoarece Sfântul Profet (SA), la porunca lui Allah, chemase la arme o mulțime de răniți sub conducerea lui “Ali (AS) pentru a urmări dușmanul.

Cu toate că musulmanii au suferit grele pierderi în această bătălie, în fapt, ea s-a încheiat în folosul Islamului și a musulmanilor. Musulmanii au tras o importantă învățătură din această bătălie și au simțit nefericita urmare a încălcării poruncii Sfântului Profet (SA). Renunțând la bătălie, ambii potrivnici au făgăduit să poarte anul următor o altă bătălie, la Badr, în aceeași perioadă. Când a sosit sorocul, Sfântul Profet (SA) a mers la Badr împreună cu un grup de ucenici, dar necredincioșii s-au temut să vină.

După această bătălie, musulmanii au dobândit experiență, devenind foarte bine pregătiți și înregistrând cuceriri în toate părțile peninsulei, cu excepția zonei ce aparținea de Makhah și Tâ'if.

BĂTĂLIA DE LA KHANDAQ

Aceasta a fost a treia bătălie dezlănțuită de necredincioșșii arabi împotriva Sfântului Profet (SA), dar și ultima sub conducerea oamenilor

Pagina 92

din Makkah. A fost o luptă foarte cruntă, în care necredincioșii înșiși se înzestraseră cu putere și vigoare. În istorie, această bătălie este cunoscută drept „Bătălia Ahzăb“ sau „Khandaqg“.

După bătălia de la Uhud, conducătorii din Makkah, îndrumați de Abi Sufyăn, au hotărât să dea lovitura finală Sfântului Profet (SA), pentru a stinge pe vecie lumina Islamului. În acest scop, ei au ațâțat triburile arabe și le-au cerut participarea și sprijinul. În ciuda tratatului de neagresiune semnat de evrei și musulmani, triburile evreilor se implicaseră în conspirație pe lângă acestea, încălcaseră pactul și iscăliseră un acord de colaborare cu necredincioșii.

Astfel, în al cincilea an al Hijraj, o armată bine organizată, cuprinzând pe Quraysh, diferite triburi arabe și triburile evreiești, grăbea spre Madinah gata de luptă.

Sosind dinainte să aprecieze planul dușmanului, Sfântul Profet (SA)

s-a sfătuit cu ucenicii săi în privința situației. După un lung schimb de păreri, ținând seama de sugestia lui Salmân al-Fărisi, un prieten apropiat al Sfântului Profet (SA), au săpat un șanț în jurul întregului oraș Madinah;

apoi s-au fortificat în interiorul orașului. La sosirea în Madinah, armata dușmanului nu a găsit nicio cale de intrare în oraș. Totuși, acest fapt nu i-a împiedicat să asedieze orașul. Însă, lupta s-a amânat pentru altădată.

În această bătălie, a fost ucis de brațele viguroase ale lui “Ali (AS)

numai Amr ibn Abdwudd, cel mai renumit călăreț și curajos bărbat al Arabiei. În cele din urmă, datorită vântului, frigului, a oboselii idolatrilor arabi pusă pe seama duratei prelungite a asediului, precum și a neînțelegerii și despărțirii evreiilor de arabi, încercuirea a fost ruptă fără niciun rezultat; astfel, oastea necredincioșilor s-a împrăștiat din jurul Madinah.

BĂTĂLIA CU EVREII — BĂTĂLIA DE LA KHAYBAR

După bătălia de la Khandag, la origine determinată de evreii care conlucraseră cu arabii necredincioși și încălcaseră tratatul cu musulmanii, Sfântul Profet (SA) a purces, prin porunca lui Allah, să pedepsească triburile evreiești din Madinah. A purtat câteva bătălii, dintre care toate s-au încheiat prin victoria și triumful musulmanilor. Cea mai importantă dintre aceste bătălii a fost batălia de la Khaybar. Evreii din Khaybar aveau