SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 93

în stăpânire câteva fortificații și un număr însemnat de războinici bine echipați pentru luptă.

În această bătălie, “Ali (AS) l-a ucis pe Marhab din Khaybar, renumitul erou al evreilor, risipind armata acestora. După aceea, s-a năpustit către Fortul din Khaybar, a scos porțile din țâțâni și a pătruns înăuntru împreună cu armata Islamului. Apoi a înălțat steagul victoriei în vârful acestuia. Cu aceste adevărate bătălii, ce s-au sfârșit în al cincilea an al Hegirei, chestiunea evreilor din Hijaz s-a încheiat.

CHEMAREA CÂRMUITORILOR ȘI REGILOR LA ISLAM

Sfântul Profet (SA) s-a statornicit la Madmah. Treptat, un număr mare de musulmani din Makkah, care erau supuși chinurilor necredincioșilor, și-au abandonat casele și bunurile și au venit la Madinah. Ajutoarele (Ansăr)

și-au ținut de asemenea făgăduința și i-au primit cu toată afecțiunea.

La Madinah, Sfântul Profet (SA) a clădit Masjid al-Nabi; la fel, au fost clădite și alte moschei. S-au trimis propovăduitori ai Islamului în ținuturile învecinate și s-au semnat înțelegeri cu triburile evreiești din Madinah și din hotarele acesteia, dar și cu câteva triburi arabe. În acest chip, Islamul a început să înflorească cu nemărginita lui strălucire.

În al șaselea an de la /ijrah, Sfântul Profet (SA) a trimis epistole către conducători și regi precum regele Iranului, cezarul (Qayșar) Romei, Kkhediva Egiptului și negusul (Al-Najăshi) Etiopiei, chemându-i să primească Islamul.

Apoi, după o vreme, necredincioșii din Makkah au încălcat din nou înțelegerea și, în consecință, Sfântul Profet (SA) a hotărât să cucerească Makkah. În al optulea an de la Hijrah, Sfântul Profet (SA) a invadat Malkkah cu zece mii de soldați și a cucerit-o fără nicio luptă sau vărsare de sânge. De asemenea, a dărâmat și distrus mulți idoli așezați în Ka'bah, iar oamenii din Makkah au primit Islamul. Sfântul Profet (SA) i-a convocat pe toți conducătorii din Makkah, cei care în ultimii douăzeci de ani îi arătaseră dușmănie și se purtaseră neomenește față de el și adepții lui, și i-a iertat cu cea mai mare generozitate și fără niciun pic de supărare sau asprime.

Pagina 94

LUPTA DE LA HUNAYN

După cucerirea orașului Makkah, Sfântul Profet (SA) a pornit să purifice periferiile orașului și a dus multe bătălii cu arabii idolatri, una dintre acestea fiind bătălia de la Hunayn.

Bătălia de la Hunayn a fost printre cele mai importante lupte purtate de Sfântul Profet (SA). S-a dat împotriva tribului Hawâăzin, în valea din Hunayn. Armata Islamului, cuprinzând douăsprezece mii de soldați, s-a așezat în ordine de luptă în fața armatei din Hawaăzin, dotată cu câteva mii de oameni. Confruntarea lor a fost una grea.

La începutul bătăliei, armata din Hawăzin i-a întrecut strașnic pe musulmani, determinându-i pe aceștia să fugă, cu excepția lui Ali (SA), care ducea steagul Islamului, și a altor câțiva care luptau în fața Sfântului Profet (SA). Dar, după câteva momente de degringoladă, mai întâi ajutoarele (Ansăr) din Madinah, apoi alți musulmani, și-au reluat pozițiile și, după o bătălie foarte dificilă, au biruit adversarul. În această luptă, cinci mii de dușmani au fost luați prizonieri de musulmani, fiind apoi eliberați din dorința Sfântului Profet (SA), care a plătit pe mulsumanii nemulțumiți de decizia absolvirii captivilor lor.

BĂTĂLIA DE LA TABUK

În al nouălea an de la Hijrah, Sfântul Profet (SA) a condus o armată către Tabiik (situat la granița dintre Hijăz și Damasc), să poarte o luptă cu romanii, deoarece se răspâdise zvonul că cezarul Romei pregătea o armată din care făceau parte și arabi din zonă. Aici se dăduse în prealabil bătălia cu Roma de la Mu'tah, având drept urmare martiriul comandanților armatei Islamului, precum Jafar ibn Abi Tălib, Zayd ibn Hărithah și Abdullah ibn Rawâhah.

Sfântul Profet (SA), cu o armată de treizeci de mii de soldați, a înaintat spre Tabiik, dar oamenii mobilizați acolo se împrăștiaseră înainte de sosirea armatei Islamului. Sfântul Profet (SA) a stat în Tabik timp de trei zile, a curățat zona și apoi s-a întors la Makkah.

Pagina 95

ALTE BĂTĂLII

În cuprinsul celor zece ani ai șederii sale în Madinah, Sfântul Profet (SA) a purtat aproximativ opt bătălii mari și mici, altele decât cele amintite mai înainte. Personal, Sfântul Profet (SA) a participat în aproape un sfert din numărul acestora.

În bătăliile la care a luat parte, spre deosebire de alți comandanți ce rămâneau în apărare și doar dădeau ordine de atac și nimicire, Sfântul Profet (SA) însuși a fost prezent pe câmpul de luptă alături de alți soldați, dar nu s-a ivit nicio ocazie în ceea ce îl privește de a se angaja în uciderea cuiva.

GHADIR KHUMM ȘI PROBLEMA SUCCESIUNII

Makkah a fost ultimul oraș a cărui cucerire a dus la dominația absolută a Islamului asupra Peninsulei Arabe; aici se aflau locurile sacre (Haram) ale lui Allah și Ka“bah. Orașul a căzut în mâinile armatei Islamului în al optulea an de la Hijrah,; la scurt timp după acesta a fost cucerit și orașul Tâ'if.

În al zecelea an de la Zijrah, Sfântul Profet (SA) a plecat către Makkah să îndeplinească ultimul Hajj (Hijjatul- Wadă . După săvârșirea ritualurilor pelerinajului (Fajj manăsik) și oferirea povețelor trebuincioase oamenilor, Sfântul Profet (SA) s-a îndreptat spre Madinah. În timpul călătoriei sale, a poruncit să fie oprită caravana într-un loc numit Ghadir Khumm (Lacul Khumm). Aici, în mijlocul a o sută douăzeci de de mii de pelerini (7lujjâ)) care se adunaseră pentru Hajj din toate părțile Peninsulei Arabe, Sfântul Profet (SA) a luat mâna lui “Ali într-a sa, înălțându-l, și a proclamat succesiunea profetului Muhammad (SA) (mâmah).

Prin acest act, a fost hotărâtă chestiunea succesiunii, care supraveghează problemele musulmanilor, păzește Cartea și tradițiile (ahădith), apără legile și învățăturile dumnezeiești. Astfel, porunca dată de Allah, în versetul (Ayah) ce urmează, era îndeplinită:

„O, trimisule! Propovăduiește ceea ce ți-a fost pogorât ție de la Domnul tău. Dacă nu făci astfel, tu nu vestești solia Sa...“ (5:67).

Curând după întoarcerea la Madimah, Sfântul Profet (SA) și-a dat duhul.

Pagina 96

AȘEZAREA SFÂNTULUI PROFET (SA) LA MADINAH

ȘI PROPĂȘIREA ISLAMULUI

Chemarea Sfântului Profet (SA) la Islam a fost larg răspândită și cuprinsese orice casă, grup și cartier din Madinah. Poporul a îmbrățișat Islamul în grupuri și cete, astfel încât oamenii din Makkah, Madinah și toate triburile din zonele înconjurătoare s-au supus Islamului. În timpul celor zece ani ai șederii Profetului la Madinah, s-a statornicit deplin stăpânirea Islamului în întreaga Peninsulă Arabică.

În acești zece ani, Sfântul Profet (SA) a fost preocupat de îndeplinirea misiunii sale, fără să aibă vreodată odihnă. EI a primit wahy și a transmis oamenilor mărețele învățături ale Islamului, privitoare la educație, morală și legi, revelate lui de Atotputernicul Allah. Sfântul Profet (SA) a oferit oamenilor povețe, a răspuns întrebărilor lor, a discutat și a polemizat cu adversarii și învățații diferitelor neamuri, în special cu cei ai evreilor, și a condus treburile țării, permițând oamenilor să-și organizeze singuri viața.

În ciuda acestor griji, Sfântul Profet (SA) a consacrat o perioadă importantă din timpul său adorării lui Allah. EI a acordat o atenție deosebită postului (Sawm) în numeroase zile din an, mai exact, a ținut post (Sawm) aproape mereu în timpul celor trei luni succesive de Rajab, Sha“bân și Ramadân; a ținut post, de asemenea, timp de aproape o lună în diferite momente din cursul anului. Uneori, Sfântul Profet (SA) ținea post total (Sawmul Wisăl), aceasta fiind una dintre însușirile lui specifice, de exemplu, nu mânca nimic timp de câteva zile și nopți la rând. Obișnuia să-și petreacă o parte din timp ocupându-se de treburile familiei și de necesitățile de zi cu zi. La fel, uneori, își petrecea timpul pentru a-și câștiga existența prin muncă.

Atotputernicul Allah a menționat pe scurt întâmplările din acești zece ani, prin cuvintele Sale:

„Aceștia vor să stingă cu gurile lor lumina lui Dumnezeu, însă Dumnezeu împlinește Lumina în ciuda tăgăduitorilor “ (61:83).

Allah este Cel Unic Care Și-a trimis vestitorul către oameni, ca prin călăuzirea dumnezeiască și credința adevărată, să facă religia Sa

Pagina 97

predominantă față de toate religiile și credințele, chiar dacă lucrul acesta este neplăcut pentru politeiști.

Este limpede că această nădejde dumnezeiască a fost îndeplinită mulțumitor în timpul vieții Sfântului Profet (SA) și după moartea sa, până în ziua de azi, când mai mult de un miliard de musulmani trăiesc în întreaga lume.

EI spune, de asemenea:

„Voi sunteți cea mai bună adunare ivită dintre oameni: voi porunciți cuviința și opriți urâciunea. Voi credeți în Dumnezeu... (3:100).

O SCURTĂ EVALUARE A PERSONALITĂȚII SPIRITUALE ȘI INTELECTUALE A SFÂNTULUI PROFET (SA)

Potrivit documentelor istorice originale, Sfântul Profet (SA) a fost crescut într-o atmosferă neprielnică unui trai satisfăcător, fiind vorba despre un centru al barbariei, corupției și viciilor morale. Într-o asemenea societate, fără a primi o educație elevată, Sfântul Profet (SA) și-a petrecut perioada copilăriei și tinereții. Deși Sfântul Profet (SA) nu s-a închinat niciodată vreunui idol, nu s-a implicat în acțiuni scandaloase, el a trăit printre oamenii aceia, iar viața sa banală nu promitea un viitor memorabil;

era, într-adevăr, de neînchipuit o existență diferită pentru un orfan sărac, neșcolit și lipsit de experiență.

Sfântul Profet (SA) a petrecut ceva timp în asemenea împrejurări, până ce, într-una din nopți, când 1 se închina lui Allah cu obișnuita sa pace sufletească și detașare de grijile lumești, a dobândit o altă personalitate.

Pașnica lui personalitate lăuntrică s-a transformat într-una divină.

Sfântul Profet (SA) a socotit drept superstiții cugetările și credințele de mii de ani ale societăților umane. Cu modul său realist de a vedea lucrurile, a privit obiceiurile și ritualurile locuitorilor lumii drept nemiloase și nedrepte. EI a stabilit o legătură între trecutul și viitorul lumii și a identificat calea bunăstării omului; percepțiile și viziunile lui au schimbat totul. Nu vedea și nu auzea nimic în afară de adevăr și veridicitate și a început să vorbească cu cuvinte cerești și dumnezeiești, cu înțelepciune și povățuire. Starea naturală a minții sale, care era preocupată de refor-

Pagina 98

marea obiceiurilor cotidiene, în atmosfera necorespunzătoare a afacerilor și negocierilor, s-a dezvoltat mai profund și așa a început transformarea lumii și a locuitorilor ei, precum și răsturnarea orânduirii învechite de mii de ani de barbarie și rătăcire omenească. El s-a ridicat să reînsuflețească cinstea și adevărul de unul singur și să respingă îngrozitoarele și redutabilele forțe potrivnice ale lumii ca și cum acestea erau fleacuri. A vorbit despre învățăturile dumnezeiești și a demonstrat că toate realitățile existenței își au obârșia în Unitatea Creatorului lumii.

Sfântul Profet (SA) a descris în mod inegalabil aspectele desăvârșite ale moralei umane și a armonizat și limpezit raporturile dintre ele.

Mai întâi el a crezut ceea ce a spus altora. La fel, ceea ce a cerut oamenilor să înfăptuiască, el a împlinit mai întâi.

Legile religioase și preceptele zămislite de el constau într-un șir de acte cultice și dispoziții ce exprimau în cel mai frumos mod supunerea omului față de puterea și măreția Atotputernicului Allah. E a creat și alte legi, cum ar fi normele legale și penale, complet înrudite între ele și fundamentate pe monoteism și respectarea eticii umane desăvârșite.

Ansamblul legilor create de Sfântul Profet (SA) cu privire la actele de cult și conducerea afacerilor este atât de cuprinzător, încât tratează orice aspect al vieții sociale și individuale, care poate fi imaginat în lumea omenească, dar și diverse tipuri de necesități și exigențe ce apar de-alungul timpului sau sfaturi pentru a le îndeplini.

Sfântul Profet (SA) a socotit legile religiei sale drept universale și veșnice și a crezut că religia sa este capabilă să elimine pentru totdeauna nevoile pământești și cerești ale tuturor societăților umane. A gândit că oamenii trebuie să îmbrățișeze aceeași viziune, în vederea garantării progresului. El a afirmat adesea:

„Religia pe care am adus-o vă asigură fericirea și bunăstarea pământească și cerească“.

Fără îndoială, aserțiunea Sfântului Profet (SA) nu a fost vanitoasă și nejustificată, mai degrabă el a ajuns la această concluzie după cercetarea creației și întrezărirea viitorului omenirii. Cu alte cuvinte, prioritar, după ce a identificat desăvârșita armonie și coordonarea legilor sale cu creația fizică și intelectuală a omului și, în al doilea rând, după ce a avut în vedere schimbările ce ar avea loc în viitor și prejudiciile care ar putea fi aduse

Pagina 99

societății musulmane, el a rostit o sentință cu referire la trăinicia și eternitatea preceptelor lui religioase.

Profețiile Sfântului Profet (SA), care au ajuns până la noi prin intermediul documentelor originale, au descris condițiile și împrejurările generale de după moartea sa, până în viitorul îndepărtat.

Profetul (SA) a săvârșit toate aceste însărcinări într-o perioadă de douăzeci și trei de ani, din care treisprezece i-a trăit sub caznele și tulburarea necredincioșilor din Makkah. Ceilalți zece ani i-a petrecut în bătălii, campanii și lupte în afară, împotriva dușmanilor fățiși; pe plan intern, s-a angajat în campanii împotriva necredincioșilor (munăfigin) și intriganților, s-a preocupat de gestionarea treburilor obștești ale musulmanilor, de transformarea credințelor, moralei și faptelor lor și de alte numeroase aspecte.

Sfântul Profet (SA) a realizat atât de multe, datorită deciziei sale hotărâte de căutare a adevărului și de reînviere a acestuia. Nu a urmat nimic din ceea ce nu era conform adevărului, chiar dacă ar fi fost în interesul său sau în interesul public; el a acceptat cu toată inima ceea ce era just și niciodată nu a negat ceva ce era adevărat. Pe de altă parte, a respins întotdeauna ceea ce era fals.

PERSONALITATEA SPIRITUALĂ A SFÂNTULUI PROFET (SA) ERA NEOBIȘNUITĂ

Dacă în mod nepărtinitor considerăm subiectul deja tratat, nu vom avea nicio îndoială că apariția unei asemenea personalități în acele condiții și împrejurări nu a fost altceva decât o întâmplare extraordinară și un miracol, având drept temei doar sprijinul excepțional din partea lui Allah.

De aceea, Atotputernicul Allah face referire în mod repetat în Coran la lipsa educației școlare, statutul de orfan și sărăcia Sfântului Profet (SA).

Atotputernicul Allah afirmă:

„Nu te-a aflat EI orfan și te-a adăpostit? Rătăcitor te-a aflat și te-a călăuzit? Sărac te-a aflat și te-a îmbogățit? “ (93: 6-8).

De asemenea, Allah spune:

„Tu nu ai mai recitat înaintea ei din nici o Carte și nici nu ai copiat-o

Pagina 100

Din nou, Atotputernicul Allah afirmă:

„Dacă vă îndoiți de ceea ce am pogorât asupra robului Nostru, aduceți-ne o sură care să fie deopotrivă cu aceasta!“ (2:23)

CARACTERUL SFÂNTULUI PROFET (SA)

Unicul fundament și principiu pe care Sfântul Profet (SA) a așezat temelia religiei sale este legea Tawhid, pe care a recunoscut-o drept sursă a bunăstării oamenilor lumii.

În conformitate cu principiul Tawhid, numai Allah este Creatorul lumii și vrednic de a fi adorat. Nu trebuie să ne închinăm și să ne manifestăm credința față de nimeni în afară de Atotputernicul Allah.

Astfel, principiul după care trebuie să se călăuzească societățile umane prevede ca toți să acționeze ca frații, să fie egali unul cu altul și să nu privească pe nimeni drept stăpânul lor afară de Allah.

Așa cum Atotputernicul Allah spune:

„Spune-le: ,, Voi, oameni ai Cărții! Veniți la un Cuvânt ce deopofrivă este între noi și voi. Noi nu ne închinăm decăt lui Dumnezeu, nu-l alăturăm nimic, nimeni dintre noi nu-i ia drept stăpâni pe alții în afara lui Dumnezeu “ (3:64).

Sfântul Profet (SA) nu a urmărit vreun alt țel decât răspândirea religiei Tawhid-ului. A chemat oamenii la Tuwhid prin cea mai înaltă moralitate, prin caracterul cel mai prietenos și cea mai convingătoare argumentare și demonstrație. Și, prin urmare, și-a sfătuit prietenii să continue aceeași regulă.

Așa cum Atotputernicul Allah i-a transmis porunca Lui:

„Spune: „Aceasta este calea mea. Eu îl chem pe Dumnezeu cu întreaga știință, eu și cei care mă urmează... “ (12: 108).

Pornind de la propriul caracter, Sfântul Profet (SA) a privit toți oamenii ca frați și egali unii altora. Nu a dovedit niciodată o nedreptate în aplicarea preceptelor dumnezeiești și a pedepsei. Nu făcea discriminare între cunoscutul său și străin, între slab și puternic, între bogat și sărac, între bărbat și femeie, între alb și negru. EI a acordat oamenilor drepturile lor pe baza învățăturilor și legilor religiei și a afirmat: „Chiar dacă fiica

Pagina 101

mea Fatimah, care îmi este cea mai dragă din toată lumea, comite un furtișag, îi voi tăia mâna“.

Niciunul nu a avut puterea stăpânirii, conducerii sau opresării celorlalți. Lumea s-a bucurat de libertate maximă în măsura îngăduită de tărâmul legii (bineînțeles că libertatea împotriva legii nu are niciun sens nu doar în Islam ci, de asemenea, în nicio ordine socială).

Libertatea aceasta sau dreptatea socială este enunțată de Atotputernicul Allah în prezentarea Sfântului Său Profet (SA):

„celor care-l vor urma pe trimis — profetul care nu știa buche și pe care îl aflăm amintit la ei în Tora și în Evanghelie. EI le poruncește după cuviință, el le oprește urâciunea, el le îngăduie bunătățile, le oprește ceea ce este urât, le ridică legăturile și lanțurile care îi apasă. Cei care vor fi crezut în el, cei care îl vor fi sprijinit, cei care îl vor fi salvat, cei care vor fi urmat lumina pogorătă cu el, aceștia vor fi fericiți! Spune:

„O, voi oameni! Eu sunt trimisul lui Dumnezeu vouă tuturor.“

De aceea, Sfântul Profet (SA) nu a dorit în viața sa niciun fel de privilegiu pentru sine. Nimeni nu ar putea afirma că Sfântul Profet (SA)

a făcut diferență între o persoană importantă și alți oameni, acordându-i prioritate celei dintâi. Sfântul Profet (SA) a condus treburile casei, i-a salutat pe toți în persoană și a dat atenție celor care îl consultau într-o nevoie. Nu a șezut față de aceștia într-o poziție sau loc de cinste. Nu a avut niciun fel de mijloace de călătorie sau protocol oficial pentru deplasarea dintr-un loc în altul. Dacă agonisea câțiva bani, obișnuia să-i dea nevoiașilor fără a ține cont de propriile cheltuieli. Câteodată, le dădea săracilor ultimii săi bani, rămânând flămând. Trăia mereu precum săracii și se lega sufletește de ei. În privința împlinirii drepturilor oamenilor, el nu afișa nici cea mai mică reținere, dar utiliza maximă intransigență în folosirea privilegiilor personale. Când notabilii din Quraysh au fost aduși în fața lui după cucerirea orașului Makkah, nu a manifestat nici cea mai mică răutate și le-a iertat toate, deși ei l-au tratat în cel mai nemilos chip înainte de Hijrah și au provocat chiar o revoltă după aceea.

În ceea ce privește morala și calitățile sale umane, Sfântul Profet (SA) a fost apreciat în mod evident în rândul prietenilor și al dușmanilor. Era neasemănat în privința sociabilității, bunei dispoziții, răbdării,

Pagina 102

purității, sobrietății și demnității. Așa cum Sfântul Coran a elogiat comportarea sa generoasă:

„Tu ai o fire prea-înălțată “ (68:4).

EI saluta primul pe cei pe care îi întâlnea, fie ei copii, femei ori supuși. Unul dintre prieteni i-a cerut permisiunea să se prosterneze în fața lui. Sfântul Profet (SA) i-a amintit: „Ce vrei să spui? Acestea sunt obiceiuri ale Cezarului și ale Cezarei. Iar eu sunt pentru profeție și slujire“.

De fiecare dată când Allah i-a încredințat o activitate misionară, să răspândească credința, să călăuzească și să conducă oamenii, Sfântul Profet (SA) nu și-a neglijat niciun moment datoria și n-a pregetat de la neobositele sale eforturi. Treisprezece ani înainte de Hijrah, când se afla la Makkah, cu toate că s-a confruntat cu greutăți insuportabile datorate politeiștilor arabi, Sfântul Profet (SA) a fost permanent absorbit de adorarea lui Allah și răspândirea religiei lui Allah. Pe parcursul celor zece ani după Hijrah, Sfântul Profet (SA) a transmis oamenilor învățăturile de credință și preceptele Islamului cu întinderea lor nemărginită, în ciuda conflictelor în continuă creștere provocate de dușmanii credinței și piedicilor pricinuite de evrei și munăfigin, care se prefăceau a fi musulmani; a luptat, de asemenea, în mai mult de optzeci de bătălii cu dușmanii Islamului.

Pe lângă tratarea problemelor societății islamice, care la acea vreme cuprindeau întreaga Peninsulă Arabică, Sfântul Profet (SA) cerceta personal plângerile și micile nevoi ale oamenilor fără vreun portar sau șambelan în slujba lui.

Cu privire la vitejia și curajul Sfântului Profet (SA), este suficient să arătăm că prin chemarea sa îndreptățită, el s-a ridicat singur împotriva lumii acelei vremi, care conducea oamenii prin nimic altceva afară de constrângere și nedreptate. Toate chinurile și suferințele pe care i le-au adus tiranii, nu au reușit să producă în el slăbiciune și dezamăgire; nu s-a retras niciodată din vreo luptă.

Sfântul Profet (SA) se purta pe sine foarte curat și îngrijit. Considera puritatea și îngrijirea drept un semn al credinței.

„Puritatea este o parte a credinței“.

În afară de curățenia și îngrijirea hainelor și trupului său, Sfântul Profet (SA) era, de asemenea, îmbrăcat cu simț estetic și manierat. Ori