SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 53

hănite a Islamului, precum și pildelor conforme sfintelor lui principii, învățăturilor și reperelor de viață care au căzut în mâinile occidentalilor.

Cu veacuri înainte ca indiciile civilizației occidentale să apară, Islamul a chemat oamenii să urmeze aceeași etică, prin aplicarea căreia apusenii i-au întrecut pe ceilalți.

Înainte de martirajul său, Conducătorul Credincioșilor, “Ali (AS), a spus către popor: „Nu vă comportați în așa fel încât ceilalți să vă poată întrece în punerea în practică a poruncilor Coranului“.

(3) În conformitate cu învățăturile Islamului, morala trebuie să fie socotită drept scopul fundamental și piatra de temelie a legilor. Desconsiderarea moralei cuviincioase și statornicirea legilor numai pentru a satisface interesele materialiste ale oamenilor, le concentrează acestora atenția asupra preocupărilor materiale și îi lipsește de idealismul ConsIderat a fi singura notă distinctivă a omului de animale. Spiritualismul se înlocuiește cu sălbăticia lupilor și a tigrilor sau cu placiditatea vacilor și a oilor.

În acest sens, Sfântul Profet (SA) spune: „Țelul meu primordial este creșterea morală a oamenilor“.

* Pomenirea numelor celor Paisprezece Neprihăniți este permanent însoțită de formula respectuoasă Alayhe Alsalam (Pacea fie cu el/ei), reprezentată prin acronimul (AS)

Pagina 54

II

DOGMELE

ESTE FIREASCĂ DISCUȚIA PRIVITOARE

LA ORIGINEA CREAȚIEI

rațiunile și cauzele care duc la apariția oricărui fenomen

și eveniment pe care îl constată. Nu se gândește niciodată la faptul că este cu putință ca ele să căpete ființă în mod automat și fără un motiv anume, în mod accidental. Un șofer al cărui automobil încetează să mai funcționeze, coboară să verifice ceea ce presupune a fi avariat, pentru a depista cauza opririi. El nu crede că mașina, cu ușurința cu care se pune în mișcare, s-ar opri fără nicio justificare. Când vrea să pornească mașina, întrebuințează dispozitivele care sunt montate în interiorul mașinii și nu se bizuie niciodată pe hazard.

Dacă omului i se face foame, se gândește la pâine. Când însetează, caută apă. Dacă îi este frig, simte nevoia de îmbrăcăminte sau, spre exemplu, de căldură și nu se mulțumește niciodată să se bazeze pe eventualități.

Dacă cineva dorește să construiască o clădire, se angajează, în mod firesc, să procure materiale de construcție, să tocmească zidari și muncitori; nu are nici cea mai slabă nădejde că planul său ar fi pus în aplicare de la sine.

Munții, pădurile și oceanele au existat pe glob, alături de oameni, atâta timp cât aceștia au fost pe pământ, ei au privit mereu soarele, luna și stelele strălucitoare cu mișcările lor ordonate și constante pe bolta cerească.

Cu toate acestea, oamenii de știință ai lumii au dezbătut permanent, printr-o neobosită cercetare, rațiunile și cauzele referitoare la existența acestor minunate creații și fenomene. Ei nu susțin că acestea au

D atorită înclinației naturale dăruite de Allah, omul caută

Pagina 55

rămas în aceeași stare în care le-au surprins la începutul existențelor lor, de unde rezultă că au evoluat de la sine.

Instinctul iscoditor și dezbaterile asupra cauzelor și sensurilor împing omul să privească cu atenție atât aspectul exterior al universului creației, cât și orânduirea lui uimitoare. Omul se întreabă dacă această lume imensă, care constituie în realitate un fenomen grandios, cu elemente asociate și armonioase, a evoluat de la sine sau a apărut datorită altor cauze.

Nu cumva o forță și o cunoaștere infinită proniază această uimitoare orânduire, ce funcționează în conformitate cu reguli stabilite peste tot în hume și conduce toate lucrurile către scopurile și destinația lor specială, sau aceasta și-a început existența printr-un accident ori întâmplare?

MANIFESTAREA CREATORULUI

Ori de câte ori omul își folosește înclinațiile realiste înnăscute, găsește în fiece colț și cotlon al universului creației numeroase dovezi în privința existenței Făcătorului și Creatorului lumii. Cu instinctul lui realist omul conștientizează că făpturile binecuvântate cu existența, urmând cu voie sau fără de voie o anumită cale și lăsând după o anumită vreme locul lor altora, nu au de la ele însele binecuvântarea vieții. Direcția coerentă pe care creaturile o parcurg, nu a fost stabilită de ele însele. Ele nu au nici cea mai mică contribuție în crearea și organizarea căii propriei lor existențe. Aceasta deoarece nu omul este cel ce a ales și și-a însușit umanitatea și particularitățile omenești, ci, mai degrabă, el a fost creat și înzestrat cu trăsăturile omenești. În același chip, natura realistă a omului nu este de acord că toate lucrurile au evoluat de la sine, printr-un accident, și că ansamblul existenței lor este superficial și fără direcție, după cum nici cugetul omului nu ar accepta un asemenea lucru, fie și în cazul câtorva cărămizi îngrămădite, stivuite îngrijit. De aceea, instinctul realist al omului afirmă că universul existenței are, fără îndoială, un fundament ce constituie originea existenței, creatorul și proniatorul lumii. Această ființă nemărginită, izvor al cunoașterii și puterii, este Allah din care provine ansamblul existenței. Atotputernicul Allah spune:

„... Cel ce a dat fiecărui lucru făptura sa și apoi l-a călăuzit“

Pagina 56

TEISMUL ȘI OAMENII

În epoca actuală, majoritatea oamenilor de pe pământ sunt religioși, cred în Allah Cel care a făcut lumea și 1 se închină Lui.

Omul din vechime a avut deopotrivă însușirile omului modern; din câte consemnează istoria, majoritatea oamenilor au fost credincioși și au crezut în existența lui Allah. Chiar dacă au existat diferențe de opinie printre societățile religioase și teiste, fiecare neam descriind originea creației prin termeni diferiți, acestea au căzut de acord în unanimitate cu privire la esența problemei. Nu doar Islamul, ci și alte religii precum creștinismul, iudaismul, zoroastrismul și budismul împărtășesc aceeași părere și convingere în privința chestiunii date. Cei care resping existența Creatorului nu posedă dovezi convingătoare și nu ar face rost niciodată de vreuna în favoarea tăgăduirii lor. De fapt, ei spun mai degrabă că nu posedă niciun argument pentru existența lui Allah, decât să afirme că dețin dovezi privind non-existența Sa.

Un materialist spune „Nu știu“, nicidecum „El nu există“; cu alte cuvinte, un materialist este dubitativ, dar nu un tăgăduitor.

Atotputernicul Allah constată:

„Ei spun: „Nu avem decât Viața de Acum. Murim și trăim. Doar timpul ne nimicește. Ei nu au nici o știință despre acestea, ci numai ceea ce își închipuie “ (45:24).

Până și la cele mai vechi vestigii, scoase la iveală din epocile oamenilor primitivi, pot fi găsite indicii ale religiei și teismului. Există mărturii că oamenii primitivi credeau în lucrurile transcendente.

Chiar și pe continentele relativ recente, ca America și Australia, sau pe îndepărtatele insule ale bătrânului continent descoperit în ultimele secole, băștinașii erau teiști. Prin juxtapunerea concepțiilor lor, aflăm că susțineau o origine a lumii creației, deși istoria nu consemnează legătura lor cu lumea veche.

Reflecția pe această temă, a existenței credinței în Allah dintotdeauna în rândul oamenilor, face să devină clar faptul că teismul este inascent omului. Prin natura sa, dăruită de Allah, omul dovedește existența lui Allah în raport cu creația lumii. Sfântul Coran subliniază această trăsătură inascentă a omului:

Pagina 57

„Dacă îi întrebi cine i-a creat, vor spune: „Dumnezeu! “ (43:87), De asemenea, Coranul afirmă:

„Dacă îi întrebi: „, Cine a creat cerurile și pământul?, vor spune:

CONSECINȚA ACESTUI SPIRIT ISCODITOR ÎN VIAȚA

OMULUI

Dacă omul răspunde în mod pozitiv întrebărilor despre Creatorul lumii și Întemeietorul rânduielii ei - evidentă pentru el în lumina naturii sale, care se îndreaptă în mod firesc spre adevăr - va confirma o origine veșnică în ceea ce privește creația lumii și continuitatea acestei rânduieli minunate. De asemenea, va lega orice lucru de hotărârea Sa neclintită, care se sprijină pe nesfârșita putere și cunoaștere a lui Allah.

Prin urmare, omul va dobândi în sine un soi de entuziasm și optimism. În timpul greutăților și piedicilor vieții sale, a situațiilor complicate care fac imposibilă găsirea unei soluții, nu s-ar simți niciodată întru totul decepționat. Aceasta deoarece el știe că orice împrejurări și cauze ce se ivesc, indiferent de cât de influente ar părea, sunt stăpânite de Atotputernicul Allah și orice lucru se află sub porunca lui Allah. O asemenea persoană niciodată nu cedează situațiilor și problemelor care s-ar putea ivi. Chiar și atunci când vede orice lucru în avantajul său, el nu devine mândru și egoist, astfel încât să uite locul lui și pe acela al lumii. Aceasta se datorează conștientizării faptului că împrejurările și cauzele nu funcționează pe cont propriu, ci înaintează în conformitate cu porunca Atotputernicului Allah. În cele din urmă, o asemenea persoană înțelege că în universul creației nu trebuie să ofere respect nimănui, cu excepția lui Allah; nu trebuie să fie de acord completamente cu niciun fel de rânduieli, cu excepția poruncilor lui Allah.

Cel care răspunde totuși negativ la chestiunile mai sus menționate este lipsit de acest optimism, realism, mărinimie și cutezanță înăscută.

Vedem, iată, că rata sinuciderii crește în fiecare zi printre națiunile dominate de materialism. Cei care rămân fideli mijloacelor și intereselor materiale, sunt decepționați de cea mai neînsemnată neplăcere și comit

Pagina 58

suicid. Pe de altă parte, oamenii înzestrați cu binecuvântarea teismului nu își pierd convingerile nici în apropierea morții; ei sunt încrezători și plini de speranță în puterea și binecuvântările lui Allah.

În ultimele momente ale vieții sale, când săbiile vrăjmașului căutau să-l străpungă din toate părțile, Imamul Husayn (AS) a spus: „Unicul motiv care îmi ușurează chinurile este veghea neîncetată a lui Allah asupra strădaniilor mele“.

În câteva versete Sfântul Coranul precizează acest adevăr:

„Cei care spun: „Domnul nostru este Dumnezeu! “ și merg drept, nu vor cunoaște nici teamă nici tristețe “ (46:13).

„Pe cei care cred și ale căror inimi își află tihna în amintirea lui Dumnezeu — nu-și află inimile tihna în amintirea lui Dumnezeu, oare?"

TEISMUL DIN PERSPECTIVA CORANULUI

Un sugar care atinge cu mâinile pieptul mamei, caută să primească lapte matern. De fapt, el dorește lapte, iar dacă se agață cu mâinile de ceva, atunci când îi este foame, va îndrepta lucrul acela direct spre gură.

Scopul său prim îl reprezintă hrana, iar de va constata că a făcut o confuzie, întrucât ceea ce a luat nu se poate mânca, va renunța în scurt timp la acel lucru. În mod similar, omul caută adevărul în orice mod de comportare pe care îl adoptă. Ori de câte ori constată că a greșit și a făcut rău, el suferă și regretă greutățile inutile pe care le rabdă pentru o acțiune eronată. În cele din urmă, omul se înfrânează permanent de la greșeală și rătăcire și încearcă să ajungă la adevăr atât de mult cât îi este cu putință.

Aceasta face lumină asupra faptului că omul este, prin natură și înclinație înnăscută, o ființă realistă; spre exemplu, cu sau fără voie, el întotdeauna caută realitatea și urmează calea adevărului. Omul nu a deprins această înclinație instinctivă de la cineva sau de undeva. Dacă, din când în când, omul dovedește îndărătnicie și refuză să accepte adevărul, acest lucru se datorează faptului că, fără să descopere adevărul și evalvia, a fost prins în mrejele greșelii și rătăcirii. Dacă le dibuia, nu ar mai fi urmat calea rătăcirii.

Pagina 59

În plus, uneori, omul pătimește de pe urma indispoziției psihologice datorate concupiscenței. Aceasta transformă gustul dulce al adevărului în amărăciune. Atunci, deși a luat cunoștință îndeaproape de adevăr, nu îl urmează. Chiar dacă recunoaște legitimitatea adevărului și necesitatea dăinuirii în el, zăbovește departe de supunere. Este și cazul evenimentelor ce au ajuns să se repete periodic, în care datorită dependenței progresive față de lucrurile vătămătoare, omul își reprimă instinctul uman (care nu este altceva decât îndepărtarea pericolului și ieșirea dintr-o încurcătură)

și se angajează într-o faptă dăunătoare (precum acele dependențe de tutun, alcool, droguri).

Sfântul Coran cheamă omul spre realism și stricta respectare a adevărului. Coranul stăruie asupra acestei chestiuni și, în diferite feluri, cere oamenilor să-și păstreze înclinațiile naturale realiste și loialitatea față de trăirea adevărului.

Atotputernicul Allah spune:

„... Dincolo de Adevăr este doar rătăcire ...“ (10:32).

Allah spune, de asemenea:

„Omul este sortit pierzaniei! Nu și cei care cred însă, cei care săvârșesc fapte bune, cei care se îndeamnă întru adevăr, cei care se îndeamnă întru răbdare“ (103: 2-3).

În mod evident, toate aceste interdicții fixate de Allah arată că, dacă omul nu-și păstrează vii înclinațiile naturale realiste și dacă nu se străduiește să urmeze realitatea și adevărul, el nu va fi mulțumit cu bunăstarea și cu fericirea sa și va urma patimilor și manifestărilor captivante și voluptoase. Prin urmare, el ar fi legat de mâini și de picioare cu superstiții și cugetări nesăbuite. Atunci, precum un patruped ce și-a pierdut orientarea (care este bunul de preț al omului), va fi victima plăcerilor senzuale și neînfrânării datorate ignoranței.

Atotputernicul Allah spune:

„Nu l-ai văzut pe cel care își ia pofta sa drept Dumnezeu? Tu îi vei fi oare sprijin? Socoți că cei mai mulți dintre ei aud ori pricep? Ei sunt, asemenea dobitoacelor. ba chiar mai rătăciți de la Cale“ (25:43-44).

Pagina 60

Pe scurt, Atotputernicul Allah spune: Cum socotești pe oamenii care-și idolatrizează patimile? Cugeți că poți îndrepta și educa acești oameni? Îți închipui că ascultă și înțeleg? Sunt mai rătăciți de la calea cea bună decât vitele. Totuși, dacă instinctul lor omenesc înnăscut își recapătă cunoștința, iar cugetul urmării adevărului începe să lucreze, faptele ar fi, una după cealaltă, lămuritoare în ceea ce-i privește, iar ei ar accepta cu dragă inimă orice adevăr și lucru devenite limpezi pentru ei. În fiecare zi, ar face încă un pas pe calea fericirii și prosperității.

ÎNVĂȚĂTURILE CORANULUI DESPRE CREATORUL

LUMII

EXISTENȚA CREATORULUI

„„„.Oare este vreo îndoială asupra lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului ? ...“ (14:10).

Interpretare: La lumina zilei orice este vădit. Ne putem vedea pe noi înșine, pe ceilalți, casele, deșertul, munții, jungla și oceanul. Dar când întunericul nopții se răspândește, toate aceste lucruri vizibile și minunate își pierd splendoarea. Atunci pricepem că această strălucire nu le aparține, ea fiind cauzată de fapt de lumina soarelui, printr-un fel de atingere. Soarele este strălucitor și, cu reflexia sa, face lumea și tot ceea ce există în ea luminos și vizibil. Dacă aceste lucruri ar fi avut o strălucire a lor proprie, ele nu ar pierde-o niciodată.

Oamenii și alte ființe vii percep lucrurile prin intermediul ochilor, urechilor și simțurilor. Ei se angajează în activități folosindu-și mâinile, picioarele și alte organe interne sau externe. Totuși, după o vreme, simțurile și mișcările corpului se diminuează, până când nu se mai produce nicio mișcare sau activitate și, în aparență, încetează să mai existe.

Prin reflectarea asupra acestei realități, ajungem la concluzia că intelectul, determinarea și mișcarea ființelor vii nu se datorează stării și personalității lor, de fapt ele izvorăsc din sufletul și psihicul lor. Când sufletul pleacă, ele își pierd existența și ființa.

Pagina 61

De exemplu, dacă vederea și auzul ar fi fost înfăptuite numai de ochi și urechi, funcțiile acestora ar continua tot atâta vreme cât aceste organe ar exista, dar nu este cazul.

Într-o manieră similară, dacă apariția și existența de netăgăduit a colosalului univers al existenței, a cărui componentă suntem și de care nu ne putem niciodată îndoi, apare de la sine și aparține sieși, el nu ar suferi niciodată pierderi. În ciuda acestui fapt, vedem că elementele lumii, una după alta, își pierd vitalitatea existenței și sunt permanent în stadiul de schimbare și transformare; înlocuiesc o stare cu alta și capătă altă înfățișare.

Din această cauză, în mod categoric, trebuie să se considere că ființarea și apariția tuturor creaturilor vii își au originea în altceva, și anume în Creatorul și Părintele lor. De îndată ce Creatorul întrerupe legătura creației cu un lucru, acel lucru se scufundă în nimicire și uitare și devine nevăzut.

Acea Existență Nemărginită, care este fundamentul universului creației și Proniatorul oamenilor, este Allah.

Nu există nicio nimicire și extincție pentru Allah; altminteri, ca și celelalte făpturi vii, existența Lui nu ar fi fost de la sine, ci dependentă de ceilalți.

CORANUL ȘI UNICITATEA (TAWHID)

Dacă cu natura sa pură și cu calma lui bună credință, omul va privi în universul existenței, el va vedea în toate colțurile și cotloanele acestuia mărturii și semne privitoare la existența Creatorului; el va descoperi în orice loc dovezi capabile să susțină această realitate. În univers, tot ceea ce întâlnește omul, este fie un fenomen creat de Allah, fie ceva ce deține o particularitate dăruită de Allah, fie reprezintă un ansamblu de elemente care funcționează și reglează toate lucrurile prin porunca lui Allah. O atare ființă este omul, întreaga sa întruchipare confirmând acest fapt. Nici măcar existența sa nu-i aparține lui însuși, nici particularitățile prin care se manifestă nu se întemeiază pe voința lui. Omul nici nu a proiectat schița vieții pe care a îmbrățișat-o de la începutul existenței sale, nici nu poate considera această orânduire fundamentată pe probabilitate și întâmplare, astfel încât, mai apoi, să se separe de ea; el nu poate pune propria existență și tot ceea ce ține de ea pe seama mediului din care capătă ființă. Aceasta

Pagina 62

deoarece însăși existența mediului mai sus menționat, precum și cea a ansamblului de elemente ce îl guvernează, nu este clădită de natura înconjurătoare și nu s-a dezvoltat prin hazard sau la întâmplare.

Așadar, omul nu are altă opțiune decât să demonstreze un izvor al universului creației. Acest izvor crează și proniază ființele. Dăruiește viață fiecărei ființe și o conduce pe calea supraviețuirii către împlinirea proprie, prin intermediul unei orânduiri amănunțite.

Când omul vede că geneza lucrurilor este înrudită și că în univers există un ansamblu armonios, este obligat să admită că izvorul creației și conducătorul rânduielii sale nu este nimeni altul decât Allah.

Sfântul Coran spune:

„Dacă ar fi și alți dumnezei afară de Dumnezeu în ceruri și pe pământ, acestea ar fi atunci cuprinse de stricăciune ...“ (21:22).

Interpretare: Dacă o mulțime de zei ar fi stăpânit lumea și, după cum spun idolatrii, zei deosebiți ar fi condus părți diferite ale universului, atunci pământul, cerurile, mările și pădurile ar avea fiecare câte un zeu. Ca urmare a diferențelor dintre acești zei, orânduiri deosebite ar fi statornicite în lume, astfel încât universul s-ar îndrepta spre descompunere și distrugere. Vedem totuși că toate elementele universului au o armonie și legătură desăvârșită una cu cealaltă, însumând laolaltă un ansamblu complet. Așadar, trebuie să admitem că nu există niciun asociat pentru Providența și Creatorul universului.

Unii ar putea presupune că, întrucât prezumtivii zei sunt înțelepți și conștienți că diferențele dintre ei ar orienta lumea către descompunere și distrugere, aceștia nu intră niciodată în conflict unul cu altul. Avem de-a face însă cu o prezumție vicioasă, deoarece Allah, Cel Care proniază universul existenței sau o parte a sa, și a Cărui acțiune și ințiativă este în folosul orânduirii creației, nu îndeplinește nicio activitate mentală ca noi.

Din prima zi în care ochii noștri se deschid asupra universului creației, pentru a vedea orânduirea din interiorul lui, dobândim noțiuni raționale din acest ansamblu. Atunci, așa cum depunem efort pentru a ne asigura necesitățile fundamentale, armonizăm comportarea noastră cu impresiile mentale, în ideea de a ne conforma orânduirii predominante a creației. De exemplu, mâncăm pentru a ne astâmpăra foamea, bem apă pentru a ne potoli setea, îmbrăcăm haine adecvate spre a ne proteja de