SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 43

SUPERIORITATEA RELIGIEI ASUPRA ALTOR LEGI

Cea mai recentă metodă socială în vederea consolidării legilor constă în a întocmi coduri penale și a numi oficiali pentru a le impune.

Dar, după cum am menționat mai devreme, legile penale și oficialii nu pot înfrâna natura zbuciumată și alte înclinații naturale nesupuse ale omului, precum nu reușește nici să impună reglementările sociale.

Pe lângă numirea funcționarilor, în scopul menținerii controlului sau enunțarea legilor pentru a pedepsi răufăcătorii și recalcitranții, așa cum stabilesc legile omenești, religia are alte mijloace eficace cu ajutorul cărora se poate înfrânge și anihila orice forță dușmănoasă.

(1) Ca o consecință a unificării vieții sociale și adorării Atotputernicului Allah, religia a introdus o îndatorire dumnezeiască pentru oma, în toate acțiunile sale individuale și sociale, și menține omul responsabil în toate eforturile și ezitările lui.

Deoarece Allah Cel Măreț posedă autoritatea deplină asupra omului, prin nesfârșita Lui putere și cunoaștere, este conștient cu desăvârșire de orice gând pe care omul îl nutrește în mintea sa și de orice secret din inima omului; nimic nu este ascuns pentru El.

În afară de numirea unei poliții exterioare, religia pune omul sub grija conștiinței sale ce niciodată nu își neglijează datoria. Omul nu poate scăpa de răsplata sau condamnarea conștiinței.

Atotputernicul Allah spune:

„... Știința lui Dumnezeu cuprinde ceea ce făptuiesc* (8:47).

„... Oriunde ați fi, EI este cu voi... (5T:4).

„Domnul tău îi va răsplăti pe toți după faptele lor... (11:11).

„... căci Dumnezeu veghează asupra voastră (4:1).

Dacă noi comparăm trăsăturile unui om care este condus prin legi cu unul care trăiește sub autoritatea religiei, folosul și superioritatea religiei vor deveni destul de evidente. O societate ai cărei membri sunt întru totul evlavioși, își îndeplinesc datoriile religioase și știu că Allah supraveghează activitatea lor în fiecare privință, este scutită de răutatea

Pagina 44

reciprocă a celor ce o alcătuiesc. Astfel, oamenii obișnuiți care trăiesc într-un asemenea mediu sunt feriți de intrigile și de comenzile altora.

Ei chiar au siguranță în cugetarea lor, în timp ce acest scop nu există în legile lumii. În plus, religia a oprit omul de la neîncredere.

„0, voi cei ce credeți! Feriți-vă mult de născociri, căci unele născociri sunt cu păcat. Să nu iscodiți! ... * (49:12).

Omul se simte întru totul liniștit într-un mediu religios. Își va petrece toată viața în cea mai mare bucurie și tihnă și va obține fericirea veșnică.

Dar într-o societate condusă numai prin legi omenești, omul se abține de la nelegiuiri doar când vede paznicul urmărind purtările sale;

altminteri poate comite orice fărădelege.

(2) Sub conducerea religiei, fiecare persoană evlavioasă descoperă faptul că viața sa nu e limitată la o existență de scurtă durată în această lume trecătoare, ci, de fapt, în fața lui se află o viață nemărginită și fără de sfârșit, care nu se încheie prin moarte. El realizează că singurul mod de a obține bunăstarea veșnică și odihna netrecătoare este să urmeze legile religioase revelate de Atotputernicul Allah prin profeții Săi. El știe că legile religioase sunt coborâte de Înțeleptul, Atotputernicul și Atotștiutorul Allah, Care observă purtarea lăuntrică și cea din afară a omului și cercetează faptele lui vădite sau ascunse. Este, de aceea, cu neputință pentru om să tăinuiască o faptă pentru a discredita poruncile lui Allah.

(3) Potrivit convingerilor sale religioase, fiecare om cucernic știe că îndeplinirea rânduielilor religioase este de fapt, supunerea față de Allah.

Chiar dacă prin aceasta el nu obține câtuși de puțin recompense din punctul de vedere al slujirii, el va primi o plată bună prin bunăvoința și îndurarea lui Allah. Astfel, prin respectarea poruncilor religioase, el face de bună voie o împărțire și o învoială, pentru că el pierde nesilit de nimeni o parte din libertatea sa, obținând în schimb compensația lui Allah Cel Milostiv și primind o răsplată minunată.

Prin urmarea normelor și dispozițiilor religioase, un om cucernic se angajează cu entuziasm în această relație. Cu cât mai mult își pierde libertatea personală, cu atât mai mult primește privilegii. Vinde o marfă, înlocuind-o cu una mai bună. Dar cel care nu este legat sufletește de religie, socotește respectarea legilor și dispozițiilor o pagubă pentru sine însuși. Natura sa doritoare de libertate are de suferit în urma pierderii

Pagina 45

unei părți a libertății sale și caută un prilej favorabil de a se elibera pe sine din robie, pentru a-și recâștiga libertatea.

Să se știe, de asemenea, că religia se deosebește de legi și în alte privințe. Oamenii credincioși se feresc, nesiliți de nimeni, de săvârșirea păcatelor, dar supușii legilor evită înfăptuirea nelegiuirilor datorită fricii.

Religia conduce întregul trup al oamenilor cucernici, în timp ce legile stăpânesc numai mâinile și picioarele. Religia știe să stăpânească pe față și în mod tainic, dar legile pot să se impună numai în văzul lumii. Religia este nu numai un păzitor ce previne faptele vrednice de dojană, ci, de asemenea, este un pedagog și învățător care predă virtutea și desăvârșirea.

Legile, totuși, nu dețin altă funcție decât de a fi de folos controlului, ordinii și disciplinei.

Dacă admitem că profitul tuturor celorlalte legi să fie o unitate de măsură, atunci beneficiul religiei depășește cu mult o mie de unități de măsură. Astfel, cei care încearcă să desființeze religia prin aderarea la alte legi, se aseamănă cu oamenii care își taie picioarele cu propriile mâini, înlocuindu-le cu picioare de lemn.

Până la acest punct, pornind de la afirmațiile menționate mai devreme, devine evident că religia este cea mai minunată și slăvită cale care poate rândui societatea omenească și convinge oamenii să respecte legile sociale, mai mult decât orice alt sistem.

CĂUTAREA UNUI REMEDIU PRIN COMPARAȚIE

CU CEILALȚI

Țările subdezvoltate ale lumii, care au reflectat în ultimul secol asupra îmbunătățirii și evoluției lor, deși își asumaseră răspunderea unei guvernări sociale, fără însă a ține seamă de șubrezenia legilor și fără a beneficia de autoritatea religiei, s-au lăsat conduse către o existență sumbră, mediul lor de existență devenind un exemplu de primitivism.

Pe de altă parte, popoarele inteligente și avansate ale lumii, care au surprins slăbiciunea legilor, au căutat o soluție pentru a le salva de la un colaps total, conformându-se altui plan de acțiune.

Popoarele acestea au instituit un sistem de educație propriu, în așa fel ca indivizii, cu sau fără voia lor, să fie conduși de o succesiune de norme etice adecvate, iar după angajarea într-un anume domeniu de activitate, să le considere legi sacrosante și intangibile.

Pagina 46

Tipul acesta de educație duce la evoluția coerentă a legilor și, în consecință, garantează prosperitatea societății într-o măsură considerabilă, salvând legile de la eșec.

Ar trebui sesizată existența a două forme de cugetare prin care societatea se cultivă pe sine.

(1) Noțiuni și convingeri, precum filantropia, bunăvoința și mila față de cei aflați în inferioritate, întemeiate pe realism și însușite neîndoielnic din credințele dumnezeiești. Încă din antichitate, până ce societățile avansate s-au dezvoltat, religia a chemat oamenii către acest mod de cugetare. Drept urmare, bunăstarea și prosperitatea resimțite în societățile dezvoltate, datorate acestor idei, sunt socotite drept binecuvântări ale religiei.

(2) Concepțiile și credințele fanteziste și inutile, care nu au nicio valoare în afară de sfera superstiției, precum inocularea oamenilor cu convingerea că dacă ei pătimesc sau sunt uciși, pentru a-și apăra țara, numele lor vor fi gravate în istorie cu litere de aur.

Chiar dacă aceste idei superstițioase oferă rezultate concrete și pot influența un individ să ajungă la jertfă pe câmpul de luptă și să nimicească un număr mare de dușmani, inconvenientele lor le depășesc benficiile.

Această concepție îl face pe om superstițios și perturbă înclinațiile sale naturale de la simțul realității, întrucât pentru cei care nu au credință în Allah și în Ziua Judecății, cei care socotesc moartea neființă și distrugere totală, viața veșnică și bunăstarea după moarte nu au niciun fel de semnificație.

Datorită naturii și structurii date de Allah, omul se mișcă în mod firesc spre religie. Aceasta deoarece, în timpul vieții, mereu luptă să-și asigure bunăstarea și folosește toate metodele posibile pentru a-și satisface necesitățile. Totdeauna caută să găsească cauze eficiente, care sunt imbatabile. Pe de altă parte, în lume nu există niciun fel de cauze cu efecte statornice și veșnice.

Religia revendică faptul că omul, conform naturii sale, are nevoie de un fundament de nezdruncinat și caută un liman statornic pentru a-și lega viața și găsi liniștea conștiinței, în vederea dobândirii prosperității.

Numai Atotputernicul Allah este Cel a cărui voință nu poate fi niciodată înfrântă sau slăbită. Allah este ferit de orice pretext și slăbiciune. Singurul mod de viață aflat în strânsă legătură cu Allah este religia Islamului, și nimic altceva.

Pagina 47

De aceea, se poate afirma că dorul instinctual al omului este unul dintre cele mai bune argumente ce adeveresc întreitul grup al principiilor fundamentale ale religiei, Tawhid (monoteismul), Nubuwwah (profeția)

și Ma 'ăd (învierea), întrucât percepția instinctivă a omului, care este o parte înnăscută a structurii sale individuale, nu face niciodată o greșeală.

De exemplu, omul nu confundă semnificația prieteniei cu aceea a dușmăniei, nici nu dă greș atunci când îl încearcă senzația de sete, în cadrul percepției naturale proprii, potolind-o.

Este adevărat că, uneori, omul își dorește aripi, să poată zbura ca o pasăre, sau să fie o stea pe cerul înstelat, dar mai ales, în mod sincer și cu toată convingerea, caută o bază autentică pentru fericirea lui, pentru o tihnă desăvârșită, sau o existență devotată umanității. Atâta timp cât omul trăiește, nu vă renunța la planul său. Dacă un fundament imbatabil (Allah) nu subzistă în universul existenței, omul nu ar cugeta la acesta cu natura lui genuină. Dacă nu ar exista liniște și pace totală și fără de asemănare (adică pacea și liniștea lumii de apoi) și dacă înțelepciunea religioasă (transmisă nouă prin misiunea profetică) nu ar fi fost îndreptățită, atunci această năzuință nu s-ar fi înscris în mintea omului.

O RECAPITULARE A ISTORIEI RELIGIILOR

Pe parcursul unei analize concise asupra originii religiei, modul de abordare cel mai sigur, pe care se poate conta din punct de vedere religios, îl reprezintă Sfântul Coran, deoarece este fără devieri, greșeli, idei preconcepute și lipsit de malițiozitate. Sfântul Coran afirmă aceasta concis în enunțul:

„Adevărata credință înaintea lui Dumnezeu este Supunerea

Religia dumnezeiască, care este credința autentică a Islamului, a însoțit omul începând din prima zi în care el a dobândit ființă. Cum este precizat în Coran, neamul actual al omului se trage dintr-un bărbat și o femeie.

În Sfântul Coran omul a fost numit Adam. EI era un profet către care au fost transmise descoperirile dumnezeiești (wahy). Religia lui Adam era foarte simplă și cuprindea câteva principii generale: oamenii ar fi trebuit să nu uite de Allah și să fie îngăduitori unul față de altul, în

Pagina 48

mod special față de părinții lor, și ar mai fi trebuit să se păzească de depravare, omor și fapte rele.

După Adam și femeia lui, copii lor și-au petrecut viața în cea mai mare simplitate și fără neînțelegeri. Cum numărul oamenilor a crescut, ei s-au adunat treptat la un loc și au format o viață comunitară. În acest fel, au învățat cum să trăiască și s-au apropiat de civilizație. Deoarece numărul oamenilor s-a înmulțit puțin câte puțin, ei s-au împărțit în diferite seminții. În fiecare dintre acestea, existau persoane însemnate pe care oamenii le cinsteau; le construiau statui și le plăteau tribut, chiar și după moarte. Exact în acele vremuri s-a răspândit idolatria și, după cum au consemnat conducătorii religioși, tocmai așa a luat naștere închinarea la divinitățile păgâne. Istoria idolatriei confirmă, de asemenea, acest aspect.

Puțin câte puțin, ca o consecință a purtării nedrepte a celui tare față de cel slab, au apărut neînțelegerile. Aceste dezacorduri și diferențe accidentale de opinie au dus la diferite tipuri de ciocniri în viața de zi cu zi.

Producerea conflictelor, care determinau abaterea omului de la drumul bunăstării la cel al suferinței și distrugerii, a fost cauza pentru care Allah Cel Milostiv, pentru a pune capăt neînțelegerilor, a numit profeți și a trimis Cartea Dumnezeiască.

Așa cum Atotputernicul Allah spune:

„Pe când oamenii erau o singură adunare, Dumnezeu le-a trimis profeții ca să-i vestească și ca să le predice. EI a pogorât Cartea întru Adevăr ca să judece între oameni și să-i lămurească de ce se ceartă“

RELIGIA ISLAMULUI

Sfânta religie a Islamului este ultima religie dumnezeiască și, din acest motiv, este cea mai desăvârșită dintre toate. Cu venirea acestei religii, religiile anterioare au fost abrogate pentru că, având o religie desăvârșită, nu mai este nevoie de una incompletă.

Religia Islamului a fost trimisă către om prin mijlocirea Alesului nostru Profet Muhammad (SA). Această poartă a mântuirii și bunăstării a fost deschisă omenirii într-o vreme în care societățile trecuseră prin epoci de imaturitate și decădere spirituală, când erau pregătite să dobân-

Pagina 49

dească desăvârșirea ideală și să obțină capacitatea de a câștiga cunoașterea prin lucruri minunate și dumnezeiești, împreună cu posibilitatea lor de a fi puse în lucrare.

De aceea, Islamul a instituit fapte și învățături adecvate, potrivite cu logica practică a omului, la fel și o morală lăudabilă, care disting oamenii; a prescris învățături ce îmbunătățesc aspecte sociale și individuale ale vieții omului și a recomandat respectarea acestor noțiuni.

Din acest motiv, religia Islamului este universală și veșnică. Ea este alcătuită dintr-o succesiune de învățături religioase, precum și dispoziții morale și practice, ale căror aplicare, asigură bunăstarea și satisfacția omului în lumea aceasta și în lumea de dincolo (A4kirah). Preceptele Islamului sunt concepute astfel încât să ducă la cele mai bune condiții de viață și la cea mai avansată stare de depășire a condiției proprii, în folosul oamenilor și societăților care le respectă.

Islamul garantează minunatele sale beneficii tuturor oamenilor și societăților în mod egal. Adulți și copii, înțelepți și oameni de rând, bărbați și femei, albi și negri, orientali și occidentali pot, fără excepție, să se bucure de foloasele și avantajele acestei religii sfinte, pentru a-și împlini trebuințele în cel mai bun și desăvârșit mod posibil. Aceasta se datorează faptului că Islamul a instituit învățăturile și preceptele sale pe baza creației și a avut în vedere necesitățile omului pe care caută să le rezolve. Natura și constituția tuturor oamenilor este asemănătoare, chiar dacă ei aparțin unor rase și seminții diferite. Este evident că societatea omenească, de la apus până la răsărit, este privită ca o familie cu totul aparte; altfel spus, toți membrii familiei sunt ființe omenești. Adulți și copii, înțelepți și oameni de rând, bărbați și femei, albi și negri... sunt toți membri ai acestei familii. Cu toții împărtășesc aceleași principii și trăsături specifice omenești. Nevoile numeroșilor indivizi și diferitelor neamuri sunt aceleași.

Generațiile următoare sunt urmașii acestei veritabile familii și vor moșteni năzuințele lor.

În consecință, Islamul este religia care împlinește necesitățile naturale și efective ale omului. Islamul este potrivit pentru fiecare și va dăinui pentru totdeauna.

Astfel, Atotputernicul Allah numește Islamul religia inspirată din natura umană și cheamă oamenii să mențină vie firea umană; teologii au specificat că Islamul este o religie blândă, care nu tratează omul cu violență.

Pagina 50

IMPORTANȚA PE CARE ISLAMUL O ACORDĂ BUNĂSTĂRII OMULUI

La fel cum religia deține o poziție admirabilă în raport cu alte politici sociale, Islamul se bucură, de asemenea, de un loc privilegiat printre alte religii. Astfel, Islamul este mult mai profitabil decât alte politici în ceea ce privește binele societăților omenești. Acest fapt se adeverește prin compararea Islamului cu alte religii și politici sociale.

COMPARAȚIA ISLAMULUI CU ALTE RELIGII

Dintre toate religiile, Islamul este singura care este cu desăvârșire socială. Învățăturile islamice nu sunt asemănătoare cu cele ale creștinismului contemporan, care iau în considerare fericirea oamenilor în lumea de dincolo și trec cu vederea fericirea pământească. Principiile islamului nu sunt nici ca cele ale actualului iudaism, care se străduiește să formeze un popor aparte. Doctrinele Islamului, spre deosebire de îndrumările magilor (n.t. zoroastrieni) sau ale altor religii, nu se concentrează numai pe câteva aspecte legate de etică și de comportare.

Islamul a socotit educația și bunăstarea esențiale pentru fiecare în lumea aceasta și în cea de dincolo, întotdeauna și în orice împrejurare.

În mod evident, cu excepția Islamului, nu există alte mijloace de îmbunătățire a societăților și de garantare a fericirii oamenilor în cele două lumi.

În primul rând, pentru că legăturile globale devin mai apropiate și mai strânse în fiecare zi, reformarea unei societăți sau popor va fi zadarnică și, de fapt, s-ar asemui cu curățirea unei picături de apă dintr-o băltoacă sau dintr-un râu. În al doilea rând, redresarea exclusivă a unei anumite mării. Toate concepțiile și cugetările despre creația lumii și a omului care pot fi cugetate de rațiunea umană, toate ideile morale care pot fi inoculate în viața oamenilor, toate faptele și tendințele care pot apărea în preajma omului au fost analizate în doctrinele Islamului.

Totuși, în Islam, principiile realiste, în fruntea cărora se află Unitatea Atotputernicului Allah, au fost alese și socotite drept punct de plecare și fundament al religiei.

Pagina 51

Morala Islamului, confirmată de altfel de judecata rațională, a fost apreciată și fundamentată pe principiul monoteismului.

Astfel, potrivit bazelor și principiilor moralei, au fost explicate o succesiune de dispoziții și legi ce analizează amănuntele vieții umane și, deci, îndatoririle sociale și individuale ale celui alb și ale celui de culoare, ale sedentarului și nomadului, bărbatului și femeii, tânărului și bătrânului, slujitorului și stăpânului, regelui și supusului, bogatului și săracului, au fost lămurite în cazuri comune sau neobișnuite.

„... un cuvânt bun? El este asemenea unui copac bun cu rădăcină puternică și cu ramuri până la cer“ (14:24).

Oricine cercetează principiile esențiale ale cunoașterii intuitive și învățăturilor morale ale Islamului, dar și pe cele ale jurisprudenței islamice, le va asemui cu o mare nemărginită, în care rațiunea este neputincioasă să descifreze totul, iar cugetarea să ajungă în adâncurile ei. Cu toate acestea, orice parte a Islamului este legată de celelalte și toate părțile formează un ansamblu al teismului și al determinării omenești, descoperit de Atotputernicul Allah Profetului Său cel Ales.

COMPARAȚIA ISLAMULUI CU ALTE SISTEME SOCIALE

Printr-o cercetare temeinică a strategiilor societăților avansate ale lumii, constatăm că, deși dezvoltarea științifică și industrială a acestora a orbit judecata omului, prin puterea și capacitatea umană ajungându-se până la lună și planeta Marte, și în ciuda faptului că instituții remarcabile din diverse țări au uimit omul, aceste politici progresiste, cu evoluția lor lăudabilă, au deschis înaintea umanității porțile nenorocirilor. Ele au pustiit lumea de două ori în ultimul sfert de secol și au nimicit milioane de oameni nevinovați. În momentul de față, cel de-al treilea război mondial, care poartă mesajul nimicirii omului, amenință locuitorii pământului.

Din prima zi a dezvoltării lor, aceste veritabile strategii au pus unele popoare sub jugul robiei, în numele binefacerii și libertății. Deținători politicilor amintite au imobilizat cele patru continente uriașe cu colonizarea, predându-le fără rezerve Europei, fapt ce asigura astfel unei minorități europene limitate stăpânirea absolută asupra proprietății, vieții și demnității a milioane de oameni nevinovați.

Pagina 52

Nu poate fi negat faptul că țările avansate se bucură de desfătările materiale și de binecuvântările mediului lor, atingând cea mai mare parte a scopurilor lor umanitare, precum dreptatea socială și culturală sau evoluția industrială, dar au fost prinse în mrejele suferinței și nefericirii, cele mai însemnate fiind conflictele internaționale și vărsările de sânge.

Pe lângă acestea, ele expun lumea în fața unor nenorociri mult mai dureroase și cumplite decât cele anterioare.

Este evident că toate acestea sunt fructele dulci și amare ale copacului lumii civilizate, precum și roadele directe ale modului de trai al acestor popoare și societăți, superficiale în drumul lor spre progres.

Cu toate acestea, trebuie să se conștientizeze faptul că roadele dulci, de care omul și societatea au beneficiat, își au originea într-o suită de principii morale lăudabile, ca realismul, onestitatea, conștiinciozitatea, mărinimia și sacrificiul de sine, nu doar în legile lor. Aceasta întrucât, deși în țările subdezvoltate ale Asiei și Africii există aceleași legi, sărăcia

Pe de altă parte, fructele amare ale acestui copac, ce au împărtășit în mod brutal gustul lor caustic omului, au generat suferința și nefericirea și au condus țările dezvoltate, la fel ca și pe celelalte, la distrugerea totală, izvorând din purtările necuviincioase, precum lăcomia, nedreptatea, cruzimea, egoismul, mândria și îndărătnicia.

Dacă luăm în considerare învățăturile sfintei religii a Islamului, ajungem să înțelegem că Islamul recomandă îndeplinirea primei părți ale acestor calități și interzice a doua parte. Privit în ansamblu, Islamul a chemat omul să îndeplinească orice faptă corectă și dreaptă, potrivit intereselor, și i-a fixat această strategie drept fundament al educației. Pe de altă parte, Islamul atenționează omul asupra înfăptuirii oricărei acțiuni incorecte și nedrepte, care tulbură liniștea omului (deși ea poate aduce foloase unei țări sau unui popor).

Din cele expuse, pot fi trasate următoarele concluzii:

(1) Strategiile stabilite de Islam sunt mult mai lăudabile și folositoare pentru omenire decât alte politici sociale.

„+... Aceasta este Legea cea dreaptă, însă cei mai mulți oameni nu

(2) Aspectele luminoase și rezultatele minunate ale lumii civilizate contemporane sunt în întregime datorate binecuvântărilor religiei nepri-

Sl