SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 33

Religia ne cere să avem o purtare vrednică de laudă și să îndeplinim, în măsura în care putem, fapte bune și cuviincioase.

De aceea, religia este împărțită în trei direcții:

Dogmele,

Morala și

Poruncile.

Această scurtă expunere ar trebui să fie detaliată pentru a satisface pe distinșii cititori.

DOGMELE

Dacă întrebuințăm conștiința și dreapta noastră judecată, înțelegem că acest univers al existenței, cu rânduiala lui uimitoare, nu ar putea fi creat prin sine însuși iar această ordine remarcabilă a creației nu ar putea fi înfăptuită fără un organizator. Neîndoielnic, există un Creator Care, cu infinita Lui putere și atotcunoaștere, a făcut acest măreț și întins cosmos și a statornicit universul creației cu o rânduială precisă, prin legi veșnice și neschimbătoare, pe care le-a stabilit pretutindeni în lumea ființării.

Nimic nu a fost făcut fără rost sau de prisos; nicio făptură nu a fost lăsată în afara grijii legilor lui Allah, care proniază lumea.

Se poate închipui că, așa plin de milostivire, Allah, cu harul și binecuvântările pe care EI le-a arătat față de făpturile Sale, ar lăsa omul, capodopera creației, pe cont propriu? Sau că ar lăsa ființele omenești în seama judecății omului, care este de cele mai multe ori victima poftelor materiale și care, în cele din urmă, se confruntă cu rătăcirea și suferința?

Răspunsul la această întrebare este aprioric.

Prin urmare, Allah trebuie să trimită oamenilor, prin profeții feriți de orice fel de păcat sau greșeală, îndrumări pentru a-i călăuzi către fericire și bunăstare.

Conștientizăm că în această lume, dovezile și foloasele prețioase ale loialității față de principiile religioase nu sunt întru totul limpezi. Nici drepții nu sunt răsplătiți, nici ucigașii sau tiranii nu sunt pedepsiți pentru faptele lor. Din aceasta, noi înțelegem că trebuie să existe altă lume, unde faptele oamenilor sunt cercetate îndeaproape, astfel încât dacă cineva a făcut o faptă de milostenie, el va fi răsplătit, sau dacă a săvârșit o faptă

Pagina 34

necuviincioasă, va fi pedepsit. Religia stimulează oamenii prin intermediul acestor învățături, dar și a altor principii întemeiate pe dreptate ce vor fi discutate pe larg în această lucrare, și îi previne în legătură cu păgânismul și neștiința.

MORALA

Religia stabilește ca să ne însușim în viață virtuți lăudabile, să avem un caracter bun și să ne desăvârșim pe noi înșine prin însușiri evlavioase și vrednice de laudă. Trebuie să fim cinstiți, buni la suflet, darnici cu cei săraci, prietenoși, credincioși, blânzi, săritori și drepți; să ne apărăm propriile drepturi; nu trebuie să ne depășim limitele și drepturile și nu ar trebui să prejudiciem proprietatea, onoarea și viețile oamenilor. Nu trebuie să cruțăm vreo osteneală în căutarea cunoașterii și civilizației, în ciuda oricărui sacrificiu sau jertfe de sine. În sfârșit, trebuie să dovedim constanță și cumpătare în toate aspectele vieții.

PORUNCILE

Religia statornicește să îndeplinim fapte ce sunt folositoare nouă înșine și societății din timpul existenței noastre și să ne păzim de acte ce provoacă decadența și imoralitatea. Ne învață, de asemenea, să ne asumăm rostirea rugăciunilor (șală?), respectarea postului (sawm) și îndeplinirea altor îndatoriri asemănătoare, care sunt dovezi ale dependenței și supunerii față de Allah.

Acestea sunt legile și îndrumările pe care religia ni le oferă, chemându-ne să le împlinim. Este limpede că unele dintre ele sunt doctrinare, altele morale și câteva practice. Primirea și împlinirea acestor principii, așa cum am precizat înainte, sunt singurele căi ale fericirii și bunăstării, întrucât noi suntem conștienți că omul ar trebui să nu fie altfel decât cu dreaptă judecată și să trăiască cu o morală demnă și fapte merituoase.

ESTE NEVOIE CA OMUL SĂ URMEZE RELIGIA ?

Întrebarea fundamentală care se ridică aici este: „ce legătură au viețile oamenilor cu religia și evlavia?“. Nu este posibil ca societatea

Pagina 35

omenească să-și ducă mai departe existența umanitaristă fără religie și credința în Allah? Nu este oare o persoană religioasă cineva care dovedește existența lui Allah și îndeplinește fapte specifice pentru mulțumirea Sa?

Este cu putință ca în societate, în conformitate cu legile adoptate de ființele umane, responsabilitatea fiecărui membru al societății să determine câștigul și pierderea. Legile oamenilor înlocuiesc în acest caz legile religioase și nu va fi nicio nevoie de religie. Dar, cu puțină atenție și chibzuință asupra poruncilor și dispozițiilor islamice, este dovedit contrariul acestui raționament, întrucât Islamul nu a fost preocupat doar de rugăciunea și lauda către Allah; dimpotrivă, el a stabilit norme cuprinzătoare și dispoziții specifice pentru toate situațiile individuale și sociale ale omului. Într-un chip uimitor, Islamul a avut în vedere marele univers al umanității și a legiferat norme adecvate în conformitate cu activitățile sociale sau individuale ale omului, precum și în alte privințe. În sfârșit, Islamul a prevăzut și garantat fericirea și bunăstarea membrilor comunității sociale, în fiecare detaliu și în măsura maximă posibilă. Orice persoană corectă admite că legile au izvorât din gândurile mărginite ale omului, iar sfera lor de cunoaștere nu o poate egala pe cea a religiei. Puterea aceasta a Atotputernicului Allah a înfățișat religia Islamului în Sfântul Coran.

Drept exemple, cităm aici câteva versete:

„Adevărata credință înaintea lui Dumnezeu este Supunerea. Cei cărora Cartea le-a fost dată nu s-au împotrivit unii altora, din pizmă, decât după ce au primit știința. Cel care tăgăduiește semnele lui Dumnezeu să știe că Dumnezeu este Grabnic la socoteală“ (3:19).

Religia către care toți profeții au chemat oamenii este alcătuită din teism și supunerea față de poruncile lui Allah. Cu toate că învățații religioși au precizat adevărul prin intermediul falsității, ei nu au căzut de acord asupra a ceea ce era legitim datorită prejudecății și învrăjbirii lor. Fiecare învățat a îmbrățișat o direcție distinctă de acțiune; drept rezultat, pe pământ au luat ființă diferite religii. De fapt, această tagmă de oameni nu a crezut în versetele dumnezeiești; Allah le va răsplăti de îndată faptele lor.

„Cel care caută în afara Islamului (Supunerii) o altă lege să știe că aceasta nu este primită, iar el, în Viața de Apoi, va fi între cei pierduți “

Pagina 36

„O, voi ce credeți! Intrați cu toții în pace! Nu călcați pe urmele diavolului, căci el este vrăjmașul vostru fățiș (2:208).

„Tineți legământul cu Dumnezeu atunci când l-ați făcut. Nu încălcați legămintele ce le-ați întărit Iuându-l pe Dumnezeu chezaș între voi. Dumnezeu știe prea bine ce faceți“ (16:91).

Scopul acestui verset este de a arăta că orice musulman care face o promisiune lui Allah sau oamenilor, trebuie să o păstreze și să nu o încalce.

„„Cheamă-i pe oameni pe Calea Domnului tău prin înțelepciune și predică frumoasă! Vorbește-le în cel mai ales chip! Da, Domnul tău îl știe prea bine pe cel care se rătăcește de la calea Sa, după cum îi știe prea bine pe cei care sunt bine călăuziți (16:125).

Versetul acesta se referă la faptul că, pentru a răspândi religia, un musulman trebuie să discute cu oamenii potrivit capacității lor de înțelegere și într-un chip folositor acestora. Totuși, dacă el eșuează să îndrume o persoană prin utilizarea judecății raționale și a povețelor, atunci trebuie să polemizeze în cel mai abil mod, aceasta fiind una dintre metodele prin care încearcă întrucâtva să-l călăuzească spre adevăr.

„Când este recitat Coranul, ascultați-l și tăceți. Poate veți fi

(7) „O, voi cei ce credeți! Dați ascultare lui Dumnezeu! Dați ascultare trimisului și celor, dintre voi, ce au porunca! Dacă vă certați asupra unui lucru, atunci aduceți-l înaintea lui Dumnezeu și a trimisului, dacă credeți în Dumnezeu și în Ziua de Apoi! Așa este bine, căci aceasta este cea mai bună rânduială (4:59).

Versetul acesta are în vedere că într-o societate islamică, controversele pot fi soluționate numai pe baza Coranului și a tradițiilor (ahadizh)

Profetului (SA). Orice neînțelegere trebuie să fie lămurită prin mijlocirea lor. Dacă un musulman pune capăt disputelor prin logica rațiunii, aceasta se datorează faptului că autoritatea rațiunii a fost recunoscută de Coran.

Pagina 37

(8) „Fii blând cu ei, din milostivenia lui Dumnezeu. Dacă ești crud și aspru la inimă, ei se vor scutura de tine. lartă-le lor! Cere iertare pentru ei! Cere-le sfatul pentru orice, însă când ai luat o hotărâre, încredințează-te lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubește pe cei care se încredințează Lui“ (3:159).

Purtarea binevoitoare, mărinimia și consultarea în cadrul adunărilor duce la sentimentul de frățietate și prietenie. Membrii societății trebuie să aibă considerație față de conducătorul lor, pentru a fi influențați de el. Allah poruncește distinsului conducător al musulmanilor să fie binevoitor și să se consulte cu ceilalți. Dar pentru că este cu putință ca poporul să greșească în concluziile lui, Allah cere conducătorului să fie autonom în deciziile sale după consfătuire și să aibă încredere în Allah, deoarece nimeni nu se poate opune voii lui Allah.

În același fel, Atotputernicul Allah adduce în discuție iudaismul și creștinismul cu cărțile lor dumnezeiești, ale Vechiului Testament (Tăwrăt)

și Bibliei (nji]), precum și normele și dispozițiile lor religioase, astfel:

„Cum să te ia însă judecător? Ei au Tora cu judecata lui Dumnezeu...

Noi am pogorât Tora drept călăuzire și Lumină. După ea, profeții care s-au supus lui Dumnezeu îi judecă pe evrei, precum și rabinii și savanții „... Noi l-am trimis, pe urmele lor, pe lisus, fiul Mariei... Noi i-am dăruit Evanghelia drept călăuzire și Lumină ca să întărească cele dinaintea Iui în Tora. Oamenii Evangheliei să judece după ceea ce Dumnezeu a pogorât... Noi ți-am pogorât ție Cartea întru Adevăr, întărind Cartea dinaintea ei și păzind-o. Judecă între ei după ceea ce a pogorât

Tawrăt și Injil, care sunt acum în mâinile evreilor și creștinilor, scot în evidență acest detaliu, deoarece Zawrăt cuprinde multe dispoziții juridice și critice, iar Inji] confirmă și adeverește normele religioase ale Tawrăt.

CONCLUZIE

Pornind de la afirmația mai sus-menționată, devine evident faptul că religia, așa cum este percepută de Coran, este aceeași cu rânduiala

Pagina 38

vieții de care omul nu se poate despărți. Diferența dintre religie și ansamblul de reguli sociale stă în faptul că religia este coborâtă de la Atotputernicul Allah, iar normele sociale izvorăsc din cugetele oamenilor. Cu alte cuvinte, religia armonizează viața socială a omului cu închinarea și supunerea față de Atotputernicul Allah, în vreme ce reglementările sociale nu fac nicio încercare spre a realiza această unitate.

FOLOASELE RELIGIEI

S-a dovedit că religia are o mare influență în transformarea omului și a societății. De asemenea, este singura cale de a dobândi fericirea și bunăstarea.

O societate care nu respectă religia își pierde înțelepciunea și exercițiul rațiunii, consumându-și prețioasa ei existență în rătăcire, superficialitate și delăsare. O asemenea societate nesocotește înțelepciunea, iar oamenii, precum animalele, devin necugetați și mărginiți. Ea este atrasă în imoralitate și necuviință, fiind privată de toate binefacerile ei umanitare.

O asemenea societate nu își va găsi bunăstarea veșnică, va resimți consecințele nefericite și urmările neplăcute ale abaterilor și încălcării ordinii.

Mai devreme sau mai târziu, o astfel de societate va avea de suferit în urma efectelor nefaste ale nepăsării sale și va înțelege că singura cale spre bunăstare este religia și credința în Allah. În cele din urmă, această societate se va căi de propriile fapte.

Atotputernicul Allah amintește:

„Pe suflet! ... Ferice de cel care și-l mântuie! Cel care și-l întinează însă este pierdut! “ (91:7-9).

Este esențial să înțelegem că punerea în practică a sfaturilor religioase asigură fericirea și mântuirea omului și societății, altminteri, recomandarea lor nu este de folos. Cel care, având sufletul mohorât, firea josnică, comportamentul urât, pretinde a fi musulman și nădăjduiește să întâlnească duhul fericirii, seamănă cu bolnavul care așteaptă însănătoșire fără tratament bazat pe prescripție medicală. Evident, cu un asemenea mod de a gândi, nu își va atinge țelul.

Atotputernicul Allah specifică:

Pagina 39

„Cei care cred, evrei, nazareeni, sabeeni*, care cred în Dumnezeu și în Ziua de Apoi și săvârșesc fapte bune, aceștia își vor afla răsplata

S-ar putea bănui că, potrivit acestui verset, cei care au credință în Allah și în Ziua Judecății, și care împlinesc fapte bune, vor fi mântuiți, chiar dacă nu cred în toți profeții sau în unii dintre ei. Totuși, trebuie să fie înțeles limpede că în Sura Femeilor, versetele 150 și 151, Allah socotește pe cei care nu cred, în toți sau unii dintre profeți, drept necredincioși (kăfirîn). În această privință, El spune:

„Cei care îi tăgăduiesc pe Dumnezeu și pe trimisul Său, cei care vor să vadă deosebiri între Dumnezeu și trimișii Săi spunând: „Noi credem în unii, însă nu credem în ceilalți“, și vor să urmeze o cale de mijloc, aceștia sunt tăgăduitorii și Noi le-am pregătit tăgăduitorilor o umilitoare osândă “ (4: 150-151).

Drept concluzie, cel care crede în toți proorocii și împlinește fapte bune va fi de folos credinței lui.

CIVILIZAȚIA OMENEASCĂ

Dacă cercetăm mijloacele și factorii care au determinat dezvoltarea societăților omenești în trecut, devine limpede pentru noi că, în viața sa, omul dorește și aleargă numai după bunăstare și fericire. Desigur, această fericire nu ar fi posibilă fără deplina asigurare a tuturor mijloacele de existență.

Pe de altă parte, cu clarviziunea dăruită de Allah, omul pricepe că nu-și poate împlini niciodată sau preîntâmpina pe cont propriu toate nevoile, astfel încât să-și ofere mijloacele progresului și bunăstării ideale, deoarece nu poate găsi o rezolvare pentru toate problemele existenței și nu poate ajunge la desăvârșire prin sine însuși. Drept urmare, el se supune pe sine însuși unei vieți sociale pentru a-și rezolva trebuințele și socotește conlucrarea cu ceilalți drept cea mai simplă cale spre împlinirea obiectivului său. EI se angajează în dobândirea mijloacelor de existență cu participarea tuturor.

* Sabeenii sunt cei care s-au convertit de la zoroastrism la iudaism.

Pagina 40

Cu alte cuvinte, fiecare persoană încearcă să asigure unele dintre resurse și să le facă disponibile. Toți oamenii culeg atunci rodul ostenelilor lor.

Proporțional cu eficiența și statutul său, fiecare om ia o parte Și o întrebuințează pentru a-și gestiona existența.

În felul acesta, acționează împreună cu semenii săi pentru a-și asigura bunăstarea. Ca să spunem așa, toți se străduiesc, unul pentru altul, și strâng la un loc roadele ocupațiilor lor. Atunci fiecare membru al societății culege rezultatul muncii sale potrivit statutului și nivelului său de strădanie.

NECESITATEA UNOR REGLEMENTĂRI ÎN SOCIETATE

Deoarece rezultatele îndeletnicirilor indivizilor sunt legate între ele, iar fiecare dorește să tragă foloase din acestea, constrângerea, necuviința și conflictul de interese sunt elemente nelipsite ale acestei tangențe, aflându-se într-un raport permanent. Este de prisos să spunem că foloasele materiale sunt, de obicei, izvorul tuturor tipurilor de neînțelegere, dușmăniilor și pierderii cinstei. În scopul de a păstra onestitatea în rândul oamenilor, societatea are nevoie de un șir de reglementări, a căror respectare protejează împotriva tulburării și anarhiei.

Este evident că, în lipsa unor legi și rânduieli pentru administrarea societății, ar exista un haos total, căruia comunitatea nu îi va putea supraviețui nici măcar o singură zi.

Firește că aceste reguli se deosebesc de la o societate la alta, justificate prin gradul de civilizație sau primitivism al popoarelor sau națiunilor, dar și prin nivelul de înțelepciune al societăților și al formelor lor de guvernare. În niciun caz nu vom întâlni o orânduire socială scutită de necesitatea unei sume de datini și rânduieli care să nu fie respectate de cei mai mulți dintre membrii ei. Niciodată în istoria omenirii o societate nu s-a dezvoltat fără deținerea unor ceremonii, tradiții și rânduieli colective.

OMUL NU ESTE AUTONOM ÎN FAȚA LEGILOR

Deoarece omul își îndeplinește toate activitățile prin propria lui voință și alegere, el simte un fel de libertate de acțiune în ceea ce-i privește propria persoană. Prin socotirea acestei libertăți de acțiune drept „nelimitată“, adică

Pagina 41

„necondiționată“, el dorește autonomia totală și eliberarea de orice limitare.

Din acest motiv, omul suferă în urma oricărei interdicții și privațiuni impuse lui însuși. În cele din urmă, omul se simte constrâns și presimte nereușita ori de câte ori îi este impusă o limitare. De aceea, nu contează cât de mic este numărul reglementărilor sociale, ele sunt împotriva naturii doritoare de libertate a omului, deoarece, într-o oarecare măsură, îl limitează.

Pe de altă parte, el constată că, dacă de dragul întăririi societății și ordinii ei, nu este de acord să piardă o parte din libertatea sa prin acceptarea legilor, va rezulta o neorânduială ce va distruge atât libertatea, cât și propria-i liniște. Acest fapt este similar cu situația în care cineva apucă doar o firimitură de la ceilalți, în timp ce alții înhață de la el bucăți întregi de hrană. În același mod, dacă cineva îi prigonește pe ceilalți, aceștia, la rîndul lor, îl vor oprima.

De aceea, pentru a-și păstra întrucâtva propria libertate, omul renunță la o parte a libertății sale, respectând în mod inevitabil reglementările sociale.

PUNCTELE SLABE ÎN APLICAREA LEGILOR

După cum am menționat înainte, există un fel de conflict și nepotrivire între natura doritoare de libertate a omului și normele sociale. Mai exact, legile sunt precum lanțurile legate de picioarele omului, iar el încearcă permanent să la rupă și să se smulgă pe sine din robie. Acesta este cel mai mare pericol care amenință ordinea socială și zdruncină temeliile sale.

În această privință, alături de reguli practice și obligații, există întotdeauna alte norme menite să pedepsească contravenienții, să-i împiedice de la rezistență și să încurajeze oamenii să rămână fideli legilor, făcându-i încrezători în primirea recompenselor și a fericirii. Nu poate fi negat că fondul (teama de pedeapsă și râvna pentru primirea răsplatei)

ajută într-o oarecare măsură la executarea legilor, dar nu poate preveni întru totul încălcările sau întări autoritatea și domnia legilor. Codurile penale, precum și alte legi, sunt ușor expuse încălcării și permanent amenințate de natura aspirantă la libertate a omului, deoarece aceia care au capacitate și putere deplină pot să li se opună fățiș, fără respect și teamă, sau pot constrânge structurile judecătorești sau admininstrative să funcționeze după pofta lor, prin utilizarea influenței deținute.

Pagina 42

Cei care nu au însă suficientă influență și putere, pot să obțină foloase din delăsarea sau slăbiciunea autorităților, pentru a-și împlini împotrivirile tăinuite. Ei își pot atinge scopurile prin mită, trafic de influență, ori pe calea prieteniei sau legăturii cu segmentul deținător de putere, pentru a submina capacitatea de funcționare a societății și a o paraliza.

Cea mai bună dovadă în acest caz este că, în fiecare zi, în diferite societăți umane, observăm o mulțime de asemenea forme de împotrivire și încălcări ale legilor.

SURSA PRIMARĂ A SLĂBICIUNII LEGILOR

În continuare, trebuie să aflăm unde este situată sursa primară a primejdiei și cum poate fi îmblânzită natura încăpățânată și doritoare de libertate a omului, pentru a preveni rezistența sa față de lege.

Sursa acestui pericol, care reprezintă principala cauză de pătrundere a corupției în societate și care nu poate fi împiedicat nici chiar prin reguli, rezidă în faptul că procedeele sociale obișnuite, care au dus la înființarea legilor, iau în considerare laturile materiale ale indivizilor și refuză să țină seama de cele spirituale sau de înclinațiile inascente. Ele năzuiesc numai la asigurarea armoniei, păstrarea ordinii și cumpănirea purtării oamenilor într-un asemenea mod, încât să nu ducă la neînțelegeri și contradicții.

Legile sociale reclamă adeziunea la dispozițiile lor și aspiră să controleze acțiunile oamenilor. Asemenea legi ignoră însușirile inascente ale oamenilor, precum și cele mai profunde sentimente care determină acțiunile lor și care reprezintă dușmanii lăuntrici ai ordinii.

Ori de câte ori natura doritoare de libertate a omului și mulțimea de alte înclinații înnăscute (precum egoismul, plăcerile simțurilor, ce constituie principalele cauze ale corupției) sunt nesocotite, va exista neorânduială și neliniște, iar sfera de acțiune a neînțelegerilor se va extinde de la o zi la alta. Întrucât toate legile sunt amenințate permanent de asaltul și năvălirea răzvrătiților influenți și de atacurile din timpul nopții ale tâlharilor inventivi, care răsar din aceste înclinații inascente; așadar, ele sunt insuficiente în prevenirea corupției și neînțelegerilor.