Sari la conținut
Bibliotecă
← SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Text recunoscut automat; poate conține erori. (OCR)

Pagina 223

ritate specială și spiritualitate particulară. În această lună, a fost revelată cea mai importantă Carte Dumnezeiască (Sfântul Coran).

Odată cu venirea sfintei luni a Ramadanului, Allah a dăruit slujitorilor Lui binecuvântările Sale. O iluminare specială și o liniște s-a produs în sufletul omului. Devine evidentă în cei care respectă șawm o stare de pregătire specială pentru adorarea lui Allah, prin curățirea sufletului și îndreptarea morală.

În ultima Vinere a lunii Sha“bân, Sfântul Profet (SA) a afirmat următoarele, referindu-se la măreția și importanța „lunii lui Allah“:

„O, voi oameni, luna lui Allah, împreună cu binecuvântările și mântuirea, s-a descoperit ea însăși vouă. Este o lună considerată drept cea mai bună dintre toate lunile de către Allah. Zilele, nopțile și ceasurile ei sunt cele mai bune dintre toate. Este o lună în care voi sunteți chemați să fiți oaspeții lui Allah și sunteți îndreptățiți la îngăduința și generozitatea Sa“.

„În această lună, dorința voastră tainică va avea thawăb pentru tasbih, spunând „Subhânallăh“ (Slavă fie lui Allah) și dhikr, iar somnul vostru va avea răsplata (7hawăb) adorării lui Allah“.

„Dacă vă adresați lui Allah în această lună și Îl adorați, Allah vă va îndeplini cerințele. De aceea, cu toată buna credință și sinceritate și cu inimă curată rugați-vă lui Allah să vă îndeplinească dumnezeieștile Sale dezlegări pentru respectarea sawm și rostirea Sfântului Coran, pentru că cel care rămâne lipsit de iertarea și binecuvântările lui Allah în această generoasă și binecuvântată lună, este într-adevăr nefericit“.

POSTUL ($4WM) DUCE LA PĂZIREA DE RĂU (T40W4Â)

Atotputernicul Allah spune în Sfântul Coran:

„O, voi cei ce credeți! Și vouă vă este scris postul, precum a fost scris și leaturilor dinaintea voastră. Poate vă veți teme!“ (2:183).

Islamul poruncește adepților săi să respecte sawm timp de o lună întreagă (în decursul lunii Ramadan). Prin respectarea postului timp de o lună, musulmanii se pregătesc pentru starea de taqwă, în deplinătatea ei, deoarece când un om se stăpânește de la satisfacerea dorințelor sale fizice naturale, el poate foarte bine să se abțină de la satisfacerea poftelor sale trupești.

Pagina 224

În scopul de a ajunge la un asemenea grad de desăvârșire, Islamul în mod cert nu consideră numai abstinența de la mâncare și băutură a fi suficientă pentru saw; mai degrabă poruncește unei persoane care respectă șawm să se abțină de la orice acordă frâu liber în răutăți și în comiterea păcatelor sau conduce către ispitele satanice și toleranță în nelegiuitele dorințe carnale.

ACTE (MUFTIRĂT) CARE FAC POSTUL INOPERANT (ȘAWM BÂTIL)

Câteva muftirăt (anumite acte care invalidează sawm) fac sawm bătil. Acestea cuprind următoarele:

(3) Mâncatul și băutul, chiar dacă aceste lucruri pot să nu fie băuturi obișnuite sau comestibile, cum ar fi pământul sau cleiul copacilor.

(ii) Raporturile sexuale fac sawm bătil.

(iii) Masturbarea, mai exact, implicarea în orice activitate sexuală care determină eliminarea lichidului seminal.

(iv) Atribuirea unui neadevăr lui Allah, Sfântului Profet (SA) și urmașilor Sfântului Profet (SA).

(v) Permiterea prafului gros să ajungă până în gâtul cuiva.

(vi) Afundarea capului în apă în întregime.

(vii) Zăbovirea în starea de jabănah, hayd și nifăs până la Adhân pentru Salăt al-Subh.

(viii) Aplicarea unei clisme cu o substanță lichidă.

(îx) Vomitatul, dacă este provocat în mod deliberat.

Pentru mai multe informații, trimiterea ar trebui să fie făcută către al-risălăt al- 'amalivyah (tratate islamice scrise de către mujtahidin pentru folosirea de către mugaliddin lor în vederea îndeplinirii obligațiilor islamice).

VÂNZAREA (BAY)

Ce este bay'? Bay înseamnă târgul și schimbarea unei proprietăți cu o altă proprietate, într-un mod în care proprietarul, numit „vânzătorul“ mărfii, transferă dreptul de proprietate al bunului său către altă parte în schimbul unei sume de bani, iar cealaltă parte, numită „cumpărătorul“, achită bani vânzătorului în schimbul mărfii.

Pagina 225

După cum reiese foarte clar, bay“ reprezintă o înțelegere ('“uqud), care necesită pentru realizare două părți (vânzător și cumpărător). Astfel, cei care se angajează într-o învoială ('uqiid) trebuie să împlinească condițiile generale ale 'ugid precum maturitate, înțelepciune, niyyah și autoritate.

IREVOCABILITATEA VÂNZĂRII (B4Y)

Bay“ este un 'aqd irevocabil, adică nu poate fi contramandat de una dintre părțile contractante (vânzător sau cumpărător) după încheierea înțelegerii.

Având în vedere faptul că uneori vânzătorul sau cumpărătorul este înșelat, datorită neatenției sau greșeli și suferă o pierdere considerabilă, mai ales în cazurile în care irevocabilitatea învoielii este împotriva interesului public, legile islamice impun următoarele două porunci pentru a avea grijă de acest aspect:

() Fask al- 'aqd (anularea învoielii). Când una dintre părțile contractului își schimbă decizia și solicită revocarea trazacției, este mustahabb pentru cealaltă parte să accepte solicitarea de anulare a contractului.

(0) Khiyăr al- 'aqd (opțiune contractuală). Este o opțiune specială sau un drept pe care comerciantul îl poate exercita în privința anulării înțelegerii.

Opțiunile (Khiyărăt) însemnate sunt următoarele:

(î) Khiyăr al-majlis (opțiune în timpul întâlnirii). Ambele părți își păstrează dreptul de a anula tranzacția înainte ca ele să se despartă.

(îi) Khivăr al-ghabn (opțiune în cazul înșelăciunii). Înseamnă că atunci când una dintre părțile învoielii este înșelată și a suferit o pierdere în privința tranzacției; de exemplu, dacă marfa a fost vândută la un preț mai mic decât prețul ei real sau a fost achiziționată la un preț mai mare decât prețul adevărat, cel care a fost înșelat are opțiunea de a anula înțelegerea.

(iii) Khiyăr al- 'ayb (opțiune în cazul defectului). Dacă după încheierea tranzacției, cumpărătorul află că marfa este deficientă, el poate fie să anuleze înțelegerea, fie să pretindă diferența de preț (dintre marfa bună și cea cu defecțiune).

(iv) Khiyvăr al-hayawăn (opțiune în cazul animalelor). Cu privire la opțiunea în cazul animalelor precum oile sau caii, cumpărătorul are posibilitatea să anuleze înțelegerea în interval de trei zile.

Pagina 226

(v) Khiyăr al-shart (opțiune a condiției). Dacă vînzătorul sau cumpărătorul, ori amândoi, au fost de acord asupra anumitor termeni și condiții în cadrul înțelegerii, ei pot revoca tranzacția, dacă datele specificate în prealabil au fost încălcate.

BAY" ÎN PRIVINȚA BANILOR LICHIZI, CREDITULUI

ȘI PLĂȚII ÎN AVANS

Bay poate fi de patru feluri, în funcție de bani și livrarea bunurilor:

(î) Bay" cu bani lichizi. Dacă marfa și prețul ei în bani se schimbă imediat ce înțelegerea pentru tranzacție s-a încheiat, este numită bay .

(ii) Bay cu creditare. Într-o tranzacție cu credit, marfa este livrată către cumpărător în momentul tranzacției, dar plata mărfii este amânată de cumpărător.

(î) Bay" cu plata în avans. În această formă de tranzacție, spre deosebire de al doilea tip, banii lichizi sunt înaintați de cumpărător, dar livrarea mărfii de către vânzător este amânată pentru mai târziu.

(î) Bay“ cu plata și livrarea amânată. Spre deosebire de bay' cu banii lichizi, în acest tip de înțelegere, atât livrarea mărfii de către vânzător, cât și plata acesteia de către cumpărător sunt amânate pentru un interval de timp ulterior.

Primele trei feluri de bay sunt juste, al patrulea tip de bay însă este băii .

MĂRTURISIREA

Importanța mărturisirii. Rolul mărturisirii în restabilirea drepturilor oamenilor, care sunt încălcate și nerespectate într-o societate, este evidentă, deoarece un întreg proces — întreprins de organizațiile judiciare după o mulțime de eforturi și osteneli în vederea colectării dovezilor, interogării martorilor, lansării de presupuneri și ipoteze — poate fi înlocuit de o mărturisire în cel mai facil și limpede chip, prin doar câteva cuvinte.

În Islam, mărturisirea are o mare importanță, în special din punct de vedere personal, întrucât provine dintr-un instinct pe care Islamul a căutat cât se poate de mult să-l redeștepte și să-l folosească, anume, instinctul uman al prețuirii dreptății, care este chiar opusul senzualității.

Pagina 227

În cuvintele Sale, Atotputernicul Allah se adresează celor care cred în Islam:

„O, voi cei ce credeți! Fiți întotdeauna drepți, mărturisind drept înaintea lui Dumnezeu chiar și asupra voastră, a părinților voștri, a rudelor voastre...“ (4:135).

Sfântul Profet (SA) afirmă: „Spune adevărul, chiar dacă el poate fi împotriva propriilor tale interese“.

Scopul și condițiile mărturisirii. În raporturile islamice, mărturisirea este o afirmație care întărește drepturile altora după confesiune;

de exemplu, cineva care mărturisește ar putea spune: „Eu datorez o mie de riali cutărei persoane“.

Mărturisitorul trebuie să fie matur și sănătos. EI nu trebuie să mărturisească în afara voinței sale libere. Astfel, mărturisirile unui copil, ale unei persoane nesănătoase, amețite, inconștiente, ale uneia care doarme sau care este obligată să mărturisească, nu sunt corecte și acceptate.

COMESTIBIL ȘI POTABIL

În sfânta religie a Islamului, orice lucru care ar putea fi mâncat și băut este cunoscut drept hală/, cu excepția câtorva dintre ele, dintre care unele sunt menționate în Sfântul Coran, iar altele în tradițiile Sfântului Profet (SA).

Cazurile excepționale de harâăm comestibil și potabil sunt limitate la două tipuri: însuflețite sau animale și neînsuflețite sau fără viață.

PRIMA CATEGORIE: ANIMALELE

Animalele sunt de trei feluri: animale acvatice, terestre și păsări.

Animale acvatice. Din rândul animalelor care trăiesc în apă, numai păsările acvatice și peștii cu solzi sunt ha/ă/ pentru mâncare. Alte animale acvatice cum ar fi țiparul, rechinul, broasca țestoasă, scoica, delfinul și altele asemnea sunt harăm pentru mâncare.

Animale terestre. Aceste animale sunt împărțite în două grupuri:

domestice și sălbatice.

Pagina 228

Carnea animalelor domestice, precum oaia, capra, vaca și cămila, este halăl pentru mâncare. Carnea cailor, catârilor și măgarilor este de asemenea halăl, dar mâncarea cărnii lor este makriih. Deosebit de acestea, carnea altor animale domestice, cum ar fi câinii și pisicile, este harăm.

Dintre animalele sălbatice, vacile, berbecii și caprele, zebra și cerbul sunt halăl; totuși, animalele sălbatice rămase, care sunt fiarele sau care posedă gheare, cum ar fi leul, leopardul lupul, vulpea, șacalul și iepurii sunt harăm pentru mâncare.

Păsările. Carnea păsărilor care au gușă și stomac sau care își fâlfâie aripile în timpul zborului, dar nu au gheare, cum ar fi găinile, guguștiucii sau porumbeii, turturelele și potârnichile sunt hală să se mănânce; însă carnea celorlalte păsări este harăm pentru mâncare. Unele specii aparte de lăcuste sau cosași sunt legale (pentru mai multe detalii ar trebui să se apeleze la af/-risălăt al 'amaliyyah).

Observație: Carnea halăl a animalelor mai sus menționate este condiționată de tadhkiyak (tăierea animalelor în conformitate cu Shari'ah islamică), mai exact, ele ar trebui să fie măcelărite potrivit metodei islamice, așa cum este explicat în al-risălăt al 'amalivyah.

A DOUA CATEGORIE: LUCRURI NEÎNSUFLEȚITE

Există două feluri de obiecte neînsuflețite sau fără viață:

(i) Solide:

(a) Hoitul. Carnea provenită din hoitul oricărui animal, este harâm pentru mâncare. De asemenea, lucrurile najis, cum ar fi excrementele animalelor a căror carne este harăm pentru mâncare, precum și acele lucruri comestibile care devin najis prin atingerea cu lucruri najis, sunt harăm pentru mâncare.

(b) fărâna.

(c) Otrăvurile mortale.

(d) Lucrurile care sunt respingătoare pentru om, cum ar îi excrementele animalelor a căror carne este hală] pentru mâncare, mucozitățile lor nazale și orice se găsește în intestine este harăm. În mod asemănător, cincisprezece părți și organe ale animalelor, a căror carne este hală! pentru mâncare, sunt harâm pentru mâncare (pentru mai multe detalii, poate să se facă apel la a/-risălăt al 'amaliyyah).

Pagina 229

(i) Lichide:

(a) Orice tip de băutură amețitoare este harăm pentru băut, chiar într-o cantitate mică.

(b) Laptele animalelor, a căror cărnuri sunt harăm pentru mâncare, cum ar fi porci, pisici și câini este harăm pentru băut.

(c) Sângele care țâșnește afară al oricărui animal (când este înjunghiat).

(d) Lichidele najis, urina și sperma oricărui animal al cărui sânge țâșnește afară (când este înjunghiat).

(e) Lichidele în care unul dintre lucrurile najis sunt amestecate.

Observație: Alimentele comestibile și potabile harăm sunt harăm când nu există idirăr (împrejurare critică sau constrângere). În cazuri de idțirăr (cum ar fi condițiile de sănătate ale unei persoane care moare de foame, dacă nu mănâncă mâncare harăm, sau care se teme de boală sau de agravarea ei, sau cel care datorită intensității slăbiciunii sale, ar cădea în fața tovarășilor de drum și ar muri), este îngăduit să se consume lucruri comestibile și potabile harăm doar atât cât este necesar să se înlăture starea sa idfirăr. Acest lucru nu rămâne valabil în cazul unei persoane care pleacă din țara sa în scopul unei tâlhării sau revolte împotriva guvernării islamice și se confruntă cu o stare de idrirăr în cursul călătoriei sale.

OBSERVAȚIE IMPORTANTĂ

Igiena personală este una dintre datoriile primare ale omului. Fiecare individ poate ușor să-și dea seama de importanța ei, cu judecata sănătoasă dăruită de Allah.

Efectele diferitelor feluri de alimente comestibile și potabile în menținerea sănătății personale sunt extrem de evidente. Mai mult, acestea au urmări remarcabile asupra eticii și moralei omului și asupra legăturilor lui sociale. Nu există nicio îndoială că însușirile mintale ale unui bețiv nu sunt precum acelea ale unui om cumpătat și că purtările lor sociale nu sunt asemănătoare. Sau, de exemplu, dacă cineva este obișnuit să mănânce și să bea lucruri dezgustătoare, el va da naștere unor urmări asupra vieții sale personale și sociale, iar aceasta este de neacceptat pentru omul obișnuit.

De aceea, cu natura sa dăruită de Allah, omul înțelege că el trebuie să respecte anumite limitări în consumarea hranei. El nu ar trebui să mănânce orice mâncare comestibilă și să bea orice băutură potabilă.

Pagina 230

Atotputernicul Allah, Care, potrivit exprimării sale clare în Sfântul Coran, a creat pentru om orice lucru de pe pământ, Care EI însuși nu are nevoie de om și de resursele vieții sale, și Care este Atotcunoscător și Atotvăzător în ceea ce privește binele și răul creaturilor Sale, a declarat unele alimentele comestibile și potabile ha/ă/, iar altele harăm pentru folosul și bunăstarea omului.

Al-"Imăâm “Ali al-Ridă (AS) a afirmat: „Allah nu a declarat niciun lucru comestibil și potabil ha/ăl, dacă nu este spre avantajul și bunăstarea omului, nici nu a declarat vreun harăm, în afară de cazul în care este sursa corupției, morții și pagubei omului“.

Filosofia din spatele interdicției unora dintre aceste lucruri comestibile și potabile harâm este destul de limpede pentru cei care au o înțelegere clară. Neajunsul provocat de unele dintre ele și rațiunea pentru care ele sunt harăm ne-au fost treptat descoperite prin cercetări științifice.

Privitor la lucrurile comestibile și potabile harăm, a căror filosofie de a fi harâm nu ne este încă disponibilă nouă, nu se poate spune că aceste cercetări nu ne vor deveni limpezi niciodată. Chiar dacă rațiunile lor nu sunt deslușite încă de noi, nu se poate afirma că sunt lipsite de orice înțelepciune și eficacitate. Dar, întrucât aceste metode își au obârșia în Sfânta Prezență și în Cunoașterea Nemărginită, poate fi afirmat în mod categoric că acestea conțin cele mai bune și eficace experiențe, chiar dacă noi nu putem să ajungem la înțelegerea lor datorită incapacității și limitării mijloacelor de cunoaștere.

UZURPAREA (GHASB)

Însușirea proprietății altei persoane și stăpânirea ei fără niciun argument îndreptățit al posedării, precum și ocuparea prin forță a proprietății altei persoane în scopul de a beneficia de foloasele ei, fără intenția revendicării ei legale ca proprietate personală, este numită uzurpare (ghasb)

potrivit Shari “ah islamică.

Astfel, ghasb înseamnă exercitarea controlului asupra proprietății altora, fără a avea vreun mijloc legitim de control, precum bay, chirie sau permisiune.

Devine destul de limpede că ghasb este un act necuviincios, care violează adevăratul principiu al dreptului de proprietate. La fel cum prin-

Pagina 231

cipiul dreptului de proprietate joacă un rol eficient în statornicirea și supraviețuirea societății, ghasb năruie societatea și o conduce spre stagnare.

Stăpânirea unei proprietăți și dreptul de proprietate vor deveni lipsite de valoare dacă oamenii influenți ai societății decid să obțină controlul asupra productivității și randamentului muncii celor slabi si subordonați.

Astfel, ideea trecerii oamenilor influenți peste drepturile personale ale oamenilor neajutorați ar deveni predominantă în societate. În consecință, în această situație, cei supuși și slabi vor porni pe calea oricărui fel de supunere, dezonoare și lipsă de considerație, în dorința de a beneficia de rezultatul eforturilor și străduințelor lor. În acest fel, societatea omenească va fi transformată într-o piață de sclavi, iar legile și politicile societății vor deveni în întregime fără efect și vor fi înlocuite de coerciție și împilare.

De aceea, Islamul a formulat metode stricte cu privire uzurpare și a considerat uzurparea un păcat de moarte.

În conformitate cu exprimarea clară a Sfântului Coran și tradițiilor (ahădith), orice alte păcate în afară de idolatrie (shirk) pot fi iertate de Allah și orice alte păcate incluzând shirk pot fi iertate după tawbah (pocăință), dar cel care poartă stigmatul săvârșirii uzurpării și oricărei alte forme de încălcare a drepturilor oamenilor, nu are niciodată vreo nădejde de mântuire; el nu va fi chemat de Allah să fie fericit sau să se bucure de răsplata faptelor sale cele bune, fară a fi iertat de persoanele care stăpâneau acele proprietăți și drepturi.

UNELE DINTRE ÎNVĂȚĂTURILE REFERITOARE LA

GHASB

(i) Este wâjib pentru uzurpator să restituie imediat proprietatea însușită fraudulos către proprietarul ei prim. Dacă proprietarul nu este în viață, uzurpatorul trebuie să predea proprietatea uzurpată către moștenitorii lui, chiar dacă aceasta poate să însemne o grea pierdere pentru uzurpator. De exemplu, dacă cineva pune mâna cu forța pe pietrele și bucățile de fier care aparțin altcuiva și le folosește la fundația unei clădiri, care valorează de sute și mii de ori mai mult decât pietrele și fierul, ar trebui să dezgroape fundația și să scoată pietrele și fierul însușite fraudulos, pentru a le înapoia autenticului proprietar, în afară de cazul în care proprietarul nu acceptă prețul produsului. Tot așa, spre exemplu, dacă

Pagina 232

cineva își însușește prin fraudă zece mann (un mann are trei kilograme)

de grâu și îl amestecă cu zece fharvar (un kharvar conține o sută de mann-i) de orz, el ar trebui să aleagă tot grâul din orz și să-l înapoieze adevăratului proprietar, dacă acesta nu acceptă să primească prețul grâului.

(ii) Dacă apare vreun defect în proprietatea uzurpată, uzurpatorul trebuie nu numai să o înapoieze către proprietarul ei la fel cum fost la momentul însușirii frauduloase, dar trebuie de asemenea să despăgubească pentru pierderile ei.

(iii) Dacă proprietatea uzurpată este pierdută, uzurpatorul trebuie să plătească prețul proprietarului ei legitim.

(iv) Dacă uzurpatorul cheltuiește o parte din profitul proprietății uzurpate, fără a-l folosi el însuși, va fi responsabil pentru numitul profit.

De exemplu, dacă o persoană care își însușește fraudulos automobilul de închiriat al altei persoane și îl scoate din funcțiune pentru câteva zile, ar trebui să fie responsabilă pentru pierderea creată.

Dacă uzurpatorul câștigă foloase de la proprietatea uzurpată, de exemplu, dacă hrănește o oaie însușită pe nedrept cu nutreț bun, astfel încât aceasta se face grasă, el nu va avea nicio pretenție îndreptățită asupra profitului făcut prin vânzarea oii. Dacă beneficiile acumulate din proprietatea uzurpată sunt separabile (de exemplu, cultivarea unui teren însușit pe nedrept), atunci ar trebui să se înapoieze proprietatea uzurpată împreună cu chiria ei proprietarului legitim, în timp ce recolta ar aparține uzurpatorului.

PREEMPȚIUNEA (SHUF AH)

Dacă două persoane stăpânesc o casă sau o altă proprietate funciară ca o proprietate comună (mushă *), iar unul dintre parteneri hotărăște să vândă partea sa unei a treia părți, celălalt partener are dreptul să cumpere partea partenerului, prin același contract convenit și exact la același preț care fusese fixat pentru al treilea individ. Dreptul este numit dreptul de preempțiune (shuf'ah).

Este evident că dreptul shuf'ah a fost conceput în Islam să stabilească parteneriate și să înlăture pierderile și alte pagube rezultate din deținerea în comun a bunurilor, pentru că în multe cazuri, stăpânirea proprietății de către noul partener cauzează prejudicii celui care are dreptul