SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 193

să ajute dușmanii Islamului sau să înfăptuiască orice altceva care este în detrimentul musulmanilor

(3) Cei care fac nedreptate și se angrenează în corupție. Acest grup de oameni cuprinde pe acei musulmani care se angajează în revolte armate împotriva musulmanilor și Islamului, precum și în masacrarea altor musulmani. Societatea islamică luptă cu asemenea oameni, în scopul capitulării și renunțării lor la corupție și răzvrătire.

(4) Dușmanii Islamului, care atacă în scopul de a distruge adevăratul fundament al Islamului sau de a înfrânge guvernarea islamică. În acest caz, este wâjib pentru toți musulmanii să apere Islamul și să se comporte cu ei ca și cum ar lupta cu un necredincios (ăfir harbi).

În cazul în care este considerat oportun pentru musulmani și Islam, societatea islamică poate, pentru o vreme, să intre într-un tratat de neagresiune cu dușmanii Islamului, dar nu are dreptul de a statornici legături prietenești cu ei într-o asemenea manieră încât cuvintele și acțiunile lor să pricinuiască consecințe dăunătoare și să influențeze faptele și ideile musulmanilor.

ESCHIVAREA DE JIHÂD ȘI DE APĂRARE

Dezertarea de pe câmpul de luptă și fuga de dușman înseamnă că persoana care se ascunde consideră viața sa mai importantă și mai scumpă decât existența societății. Într-adevăr, aceasta înseamnă predarea lucrurilor sfinte și a vieții, demnității și bunurilor societății unui dușman care amenință existența acestora în toate privințele.

De aceea, fuga de jihăd și de apărare este un păcat de moarte.

Atotputernicul Allah a făgăduit să așeze în iad persoana care fuge de jihăd, după cum afirmă:

„Și oricine va întoarce spatele într-o asemenea zi — dacă nu se duce la o altă bătălie ori dacă nu se alătură unei alte oștiri — va atrage mânia lui Dumnezeu asupra sa și limanul său va fi Gheena!... “ (8:16).

Pagina 194

APĂRAREA TERITORIULUI ISLAMIC

Potrivit celor discutate deja, apărarea societății islamice și a ținutului musulmanilor este una dintre cele mai importante îndatoriri islamice.

Atotputernicul Allah afirmă:

„Nu spuneți despre cei omorăți pe calea lui Dumnezeu că sunt morți, căci ei sunt vii, însă voi nu vă dați seama “ (2:154).

Povestea oamenilor care au participat cu cel mai mare entuziasm în bătălii sângeroase, în timpul perioadei de început a Islamului, și a martirilor care au fost scăldați în sângele lor curat este surprinzătoare, dar și pilduitoare. Aceștia sunt cei care au statornicit și au făcut neclintit fundamentul sfintei religii islamice, cu sângele lor curat și trupurile grav rănite.

LUPTA CU DUȘMANII DIN INTERIORUL SOCIETĂȚII

Așa cum, potrivit logicii naturale, se cuvine să luptăm cu vrăjmașii străini și să apărăm societatea de pericole, ar trebui, de asemenea, să purtăm bătălii cu dușmanii dinlăuntrul societății. Dușmanul intern al societății este cel care deschide o breșă în legile și politicile generale aflate în vigoare și astfel întrerupe și tulbură ordinea generală a societății. De aceea, în societățile organizate, sunt statornicite autorități și pedepse față de contravenienți pentru a salva ordinea și continuitatea treburilor comunitare.

În plus, față de instituirea unei puteri executive și a diferitelor pedepse, Islamul a făcut obligatoriu pentru toți indivizii să împlinească preceptul a/-amr bil-ma 'ruf (îndemnul spre ceea ce este bine) și a/-nahy “an al-munkar (interzicerea a ceea ce este rău), realizând astfel o mobilizare generală și mult mai eficientă. Principala diferență între Islam și alte politici sociale constă în faptul că alte strategii sociale s-au concentrat numai pe îndreptarea manifestărilor și faptelor oamenilor, în timp ce Islamul acordă atenție atât acțiunilor, cât și moralei oamenilor, luptând împotriva corupției în ambele instanțe.

Păcatele care au fost interzise în Islam sunt acțiuni cu urmări rele și dezastruoase pentru societate. Cu toate acestea, unele dintre aceste păcate viciază direct individul sau indivizii care le înfăptuiesc, influențând societatea precum rănile locale și complicațiile organice ce apar în corpul

Pagina 195

omenesc. Multe păcate, cum ar fi nerostirea salăt și nerespectarea sawm, tulburarea stării de rugăciune a închinătorului la Allah, tăgăduirea drepturilor divine și alte asemenea, sunt încadrate în această categorie.

Unele dintre păcate amenință în mod direct viața socială și distrug întreaga structură a societății, asemenea bolilor care afectează în mod direct viața omenească, și planurile pe care și le face omul. Mințind și defăimând, cădem în această categorie. Potrivit Islamului, drepturile părinților, bârfa și critica reputației oamenilor sunt supuse acestei categorii.

APĂRAREA ADEVĂRULUI

Un alt tip de protecție, mult mai intimă și mai însemnată decât apărarea teritoriului, este apărarea dreptății, singurul țel al sfintei religii a Islamului. Cea mai importantă țintă a acestei politici dumnezeiești este renașterea dreptății și adevărului, de unde și denumirea acestei religii pure drept religia adevărului; o religie a veridicității, care nu conține nimic altceva decât adevărul și care nu urmărește nimic altceva decât adevărul.

Când înfățișează Cartea Sa, care cuprinde toate adevărurile, Atotputernicul Allah spune:

„...(o Carte) care călăuzește către Adevăr și către un Drum Drept“

De aceea, este de datoria fiecărui musulman să urmeze, să spună, să asculte și să apere adevărul prin toate eforturile și în orice mod posibil.

OMUCIDEREA

Alt exemplu de nedreptate, extrem de imoral și condamnabil în sfânta religie a Islamului, este crima sau uciderea unui om.

Omuciderea este un păcat capital. În cuvintele sale, Atotputernicul Allah compară uciderea unei ființe omenești cu masacrul tuturor ființelor omenești. Acest lucru se întâmplă deoarece ucigașul unei persoane are de-a face cu umanitatea, iar umanitatea este aceeași într-o persoană sau într-o mulțime de persoane.

Pagina 196

UZURPAREA AVERII ORFANILOR

Exact cum bunăvoința față de oameni este lăudabilă din punct de vedere logic și religios, reauavoință față de slujitorii lui Allah este nedreaptă și condamnabilă. Nedreptatea și asuprirea sunt în mod hotârăt interzise de sfânta religie a Islamului în câteva instanțe, dintre care una este însușirea bunurilor orfanilor.

Delapidarea averii sau banilor unui orfan este unul dintre păcatele de moarte în Islam. Este precizat în Sfântul Coran că oricine își însușește averea unui orfan, cu adevărat înghite foc și va fi de îndată aruncat în gheena blestemată a iadului. Potrivit afirmațiilor Imamilor (AS) neprihăniți, principalul motiv pentru accentul deosebit pus pe această faptă se datorează ideii că, dacă un om matur (care nu este orfan) este asuprit, el își poate apăra drepturile, dar un orfan este incapabil să o facă.

DECEPȚIA ÎN PRIVINȚA BINECUVÂNTĂRILOR LUI ALLAH

În Islam, unul dintre cele mai primejdioase păcate este să fu dezamăgit de binecuvântările lui Allah.

Atotputernicul Allah spune:

„Spune: O, robi ai mei! Voi ce v-ați întrecut măsura, nu deznădăjduiți de la milostivenia lui Dumnezeu, căci Dumnezeu iartă păcatele toate, El este Iertătorul, Milostivul“ (39:53).

Într-un alt loc, persoana care își pierde nădejdea în binecuvântările lui Allah este considerată ca fiind drept necredincioasă. Rațiunea din spatele acestei aprecieri este că, dacă un om nu mai nădăjduiește în binecuvântările și iertarea lui Allah, el nu va nu avea pe mai departe niciun imbold lăuntric să îndeplinească fapte bune și lăudabile și să se abțină de la păcate de moarte (dhanb kabir), păcate care pot fi iertate (dhanb saghir) și manifestări necuviincioase, deoarece principalele motivații pentru cele două chestiuni pomenite mai sus sunt „nădejdea în binecuvântările lui Allah“ și „izbăvirea de pedeapsa lui Allah“. Această speranță nu mai există într-o asemenea persoană. Nu există nicio deosebire între ea și o persoană care nu crede în nicio religie, în măsura în care le sunt amestecate însușirile interioare și mintale.

Pagina 197

FURIA ȘI MÂNIA

Furia este starea care îl determină pe om să se răzbune și să obțină o satisfacție lăuntrică prin luarea revanșei. Dacă un om manifestă destindere în privința autocontrolului, furia și mânia îi vor afecta bunul simț, iar orice manifestare necuviincioasă și nedreaptă îi va părea dreaptă, până când va deveni mai lacom decât o fiară.

Islamul a emis porunci stricte pentru prevenirea izbucnirii furiei, exprimând un reproș sever împotriva acestei stări. Atotputernicul Allah a arătat o mare dovadă de bunăvoință față de cei ce își controlează mânia și rămân calmi când sunt supărați.

Precum Atotputernicul Allah spune:

„...Celor care-și stăpânesc mânia, celor care le iartă oamenilor“

În privința caracteristicilor credincioșilor, Atotputernicul Allah spune:

„cei care iartă când s-au mâniat'“ (42:37).

MITUIREA

Primirea banilor sau a unui dar în schimbul unei judecăți sau a împlinirii unei sarcini ce ține de activitatea primitorului se numește mită.

Mita este un păcat de moarte în Islam. Persoana care săvârșește acest păcat este lipsită de multe privilegii sociale ale religiei și merită pedeapsa lui Allah. Această chestiune a fost menționată în Sfânta Carte și în tradiții (ahădith).

Sfântul Profet (SA) i-a blestemat pe cei care dau, primesc sau mijlocesc mita.

Al șaselea Imam (AS) neprihănit spune, de asemenea: „Primirea mitei pentru a face dreptate se compară cu blasfemia față de Allah“.

Desigur, toate aceste reproșuri se referă la mita luată pentru judecarea adevărului sau pentru aplicarea legii. Păcatul mitei luate pentru o judecată contrară adevărului și pentru fapte nedrepte este mult mai mare, iar condamnarea ei este mult mai aspră.

Pagina 198

HOȚIA

Hoția este o faptă nedreaptă și imorală, care amenință siguranța financiară a societății. Fără îndoială, sursa fundamentală a existenței omenești o constituie averea și bogăția pe care omul le obține cu prețul propriei vieți. Omul își pune la adăpost bunurile din rațiunea de a preveni însușirea lor pe nedrept de către ceilalți și, prin urmare, de a le menține în siguranță prin protecția și sprijinul societății. Desigur, ruperea acestei protecții și distrugerea aceastei ordini va ruina omul care și-a petrecut viața întreagă dobândindu-și averea. Aceasta duce la tăierea entuziasmului oamenilor în a înfăptui cele mai multe dintre acțiunile lor și îi face lipsiți de randament.

De aceea, în privința pedepsei acestei acțiuni respingătoare, considerată a fi ticăloasă chiar și de o conștiință ca cea a făptașului, Islamul a poruncit tăierea mâinilor hoțului (patru degete de la mâna dreaptă).

Atotputernicul Aliah spune:

„Tăiați mâinile hotului și ale hoaței: aceasta va fi o răsplată pentru ceea ce au săvârșit... * (5:38).

ÎNȘELĂCIUNEA LA CÂNTAR

În Islam, înșelăciunea la cântar este un păcat de moarte. În cuvintele Sale, Atotputernicul Allah le reproșează și îi amenință pe cei care o înfăptuiesc, zicând:

„Vai celor înșelători!... Nu-și dau seama că vor fi sculați într-o

Dincolo de înfăptuirea nedreptății față de oameni și însușirea banilor pe calea hoției, o persoană care vinde, folosind greutăți false, pricinuiește oamenilor pierderea încrederii în ea; treptat, își pierde cumpărătorii și, în cele din urmă, propriul câștig.

Pagina 199

PEDEAPSA UNIVERSALĂ A PĂCATELOR ÎN ISLAM

Aceste fapte necuviincioase sunt numite păcate de moarte în Islam și Atotputernicul Allah a făgăduit în mod limpede să pedepsească pe cei care comit asemenea păcate.

În plus, stabilind pedepse aspre pentru unele dintre aceste păcate, Allah a exclus pe cei care le înfăptuiesc (măcar o dată) din drept; a retras de la ei cinstea de a fi un membru onest al societății omenești.

Oricine înfăptuiește un păcat de moarte își pierde dreptatea și este văduvit de beneficiile de care un om virtuos al societății se poate bucura.

El nu poate deține responsabilitatea uneia dintre pozițiile guvernării islamice; de exemplu, el nu poate deveni calif sau imam al rugăciunii congregaționale (halifah sau imăm al-jamă 'ah). Mărturisirea lui pentru folosul sau dezavantajul cuiva nu este primită. Va rămâne în această situație până ce el se căiește și își dezvoltă iarăși însușirea dreptății, prin dovedirea permanentă a pietății (fagwă).

CARACTERUL ESENȚIAL AL OCUPAȚIEI ȘI IMPORTANȚA COMERȚULUI ȘI A INDUSTRIEI

Osteneala și munca constituie fundamentul pe care universul creației este statornicit, ele fiind singura garanție pentru supraviețuirea oricărei făpturi. Atotputernicul Allah a înzestrat creaturile sale cu mijloace adecvate prin care ei pot dobândi foloase și evita lipsurile.

Omul, care este cel mai uimitor și complex proiect al creației, are mai multe nevoi decât orice altă creatură. Astfel, el trebuie să depună mai mult efort spre a putea face față nenumăratelor necesități și, de asemenea, să întrețină familia pe care, în mod firesc, o are în grijă.

De aceea, Islamul, care este o religie naturală și socială, apreciază munca și câștigul salarial drept wâjib pentru oameni.

Sfântul Profet (SA) spune: „Este wăjib pentru orice musulman, bărbat sau femeie, să câștige bani hală! pentru întreținerea și subzistența lor (Bihăr al-Anwăr, vol. 23, p. 6)“.

Islamul nu a acordat nicio valoare celor care își petrec viața în mod trândav. Ori de câte ori Sfântul Profet (SA) afla un om a cărui putere și

Pagina 200

capacitate erau uimitoare, obișnuia să întrebe: „Muncește?“. Dacă ei spuneau: „Nu, este leneș“, Sfântul Profet (SA) spunea: „Pentru mine nu are nicio cinste“, de unde reiese că un tânăr leneș nu are nicio valoare pentru Profet (SA) [4/-Mustadrak, vol. 2, p. 501].

În Islam, fiecare individ ar trebui să aleagă una dintre numeroasele meserii și profesii specializate, spre care Allah l-a călăuzit să aleagă, potrivit propriei sale capacități și așteptări. El ar trebui să-și câștige traiul în acest mod, purtând pe umerii lui una dintre sarcinile societății și încercând să ofere lumii sprijinul său.

Atotputernicul Allah spune:

„Omul nu va avea decât ceea ce trudește “ (53:39).

Pe scurt, Islamul a introdus cele mai trainice recomandări cu privire la muncă și dobândirea mijloacelor de existență; într-atât nu a neglijat importanța activităților economice, încât, chiar în cele mai critice momente, Al-"Imăm al-Sadig (AS) spunea prietenului său Hishâm: „Chiar în timpul războiului, când soldații sunt așezați în ordine de luptă și când focul bătăliei este aprins, nu neglija responsabilitatea ta economică și activitățile necesare pentru asigurarea întreținerii tale și continuă-ți ostenelile financiare în astfel de împrejurări dificile (Wasă il al-Shi ah,

Astfel, pierderea de vreme datorată leneviei este strict interzisă în Islam.

ÎNVINUIREA TRÂNDĂVIEI

Din cele ce s-au discutat mai devreme, reiese limpede că munca și depunerea efortului reprezintă drumul corect pe care creația l-a prescris omului pentru a ajunge la bunăstare. Desigur, abaterea de la calea creației și naturii, indiferent de cât de insignifiantă ar fi, va cauza doar pagubă omului. În acest caz, rătăcirea de la o chestiune pe care este întemeiată existența autentică nu va conduce la nimic altceva decât la nefericire în viața aceasta și în cea de dincolo (Akhirah).

De aceea, al șaptelea Imam neprihănit, Măsă al-Kăzim (AS), spune:

„Să nu dovediți lene și dezgust în munca voastră, altfel veți fi respinși în această lume și în cea de dincolo (Akhirah)“.

Pagina 201

Sfântul Profet (SA) a blestemat pe cei care obișnuiau să lenevească și să pună greutățile vieții lor pe umerii altora.

Astăzi, cercetările sociologice și psihologice au lămurit întru totul că cea mai mare parte a denaturărilor sociale este generată de trândăvie.

Lenevia este cea care subminează activitățile economice și culturale ale societății, dând naștere la tot felul de superstiții și decăderi morale.

AGRICULTURA ȘI FOLOASELE EI

Cultivarea pământului, reprezentând un mijloc de asigurare a subzistenței într-o societate, este una dintre cele mai lăudabile îndeletniciri omenești. De aceea, Islamul a pus mare accent pe alegerea acestei profesiuni.

Al șaselea Imam neprihănit, Ja“ far al-Sădiq (AS), spune: „Agricultorii se vor bucura de poziții mai demne decât ceilalți în Ziua Învierii (Oiyâmah)“.

Al cincilea Imam neprihănit, Muhammad al-Băgir (AS), spune: „Nu există nicio slujbă mai bună decât cultivarea pământului și nu există niciun profit mai mare decât avantajele lucrării pământului, deoarece animalele ierbivore și păsările trag foloase de pe urma ei și se roagă pentru agricultor“.

Sfântul Profet (SA) spune: „Un musulman care sădește un pom sau cultivă un pământ din care oamenii, păsările și dobitoacele se hrănesc va avea răsplata milosteniei (sadagahy“.

Musulmanii sunt obligați să folosească la maxim capacitatea lor naturală de lucru, până acolo încât unul dintre conducătorii religioși chiar spune: „Dacă într-o vreme când lumea se apropie de sfârșit și sistemul solar se prăbușește, cineva dintre voi are în mână o mică plantă, ar trebui să o sădească de va dispune de suficient timp pentru a face acest lucru (4/-Mustadrak, vol. 2, p. 501)". Aceasta înseamnă că presupunerea prăbușirii universului nu ar trebui să împiedice pe nimeni de la îndeplinirea acestei fapte nobile.

“Ali (AS) spune: „Nenorocirea și blestemul lui Allah să fie asupra celui care are pământ și apă (a celui care are resurse naturale la îndemână), dar care nu întrebuințează priceperea sa omenească pentru a profita de ele, drept urmare, trăind în sărăcie și mizerie“ (Bihăr al-Anwăr, vol. 23, p. 19).

Pagina 202

ÎNCREDEREA ÎN PROPRIILE PUTERI

În secțiunea referitoare la „Dogme“ s-a vorbit în mod repetat despre faptul că, potrivit orânduirii Islamului, omul nu ar trebui să se închine nimănui cu excepția lui Allah și nu ar trebui să aducă omagiu și să se prosterneze nimănui cu excepția Lui, Care este Creatorul universului.

Toate sunt făpturile lui Allah și își primesc existența de la EI. Niciuna nu are avantaje asupra celorlalte, cu excepția cazului acelor lucruri care sunt înfăptuite de dragul lui Allah.

Fiecare musulman ar trebui să aibă încredere în sine și ar trebui să profite de binecuvântarea autonomiei date lui de Atotputernicul Allah.

Omul trebuie să folosească toate mijloacele cu care Allah l-a înzestrat pentru a-și duce existența. El nu ar trebui să se bizuie pe altcineva, să-l considere un asociat pentru Allah și să se închine permanent unui nou idol. Slujitorul ar trebui să-și dea seama că el mănâncă propria pâine, nu pe cea a stăpânului. Ar trebui să știe că primește răsplata muncii sale, nu bacșișul conducătorului său. Orice angajat ar trebui să creadă că primește salariul pentru munca sa dificilă, nu darul și gratificația din partea șefului, instituției, guvernului sau societății. După toate acestea, un om liber nu ar trebui să se bizuie și să aducă cinstire nimănui altcuiva, afară de Allah; dacă nu, el va dovedi aceeași ticăloșie și constrângere precum cea a idolatrilor ce-și manifestă politeismul fățiș.

În cele din urmă, ar trebui remarcat că încrederea în puterile proprii înseamnă că omul ar trebui să-și folosească aptitudinile interioare în viață și să nu se bizuie pe ceilalți. Aceasta nu înseamnă însă că ar trebui să se despartă de Atotputernicul Allah și să se considere pe sine apt realmente de a fi sursa tuturor nădejdilor și dorințelor.

DEZAVANTAJELE ÎNCREDERII ÎN CEILALȚI

Bizuirea pe ceilalți, adică traiul pe susținerea celorlalți, înseamnă renunțarea la demnitatea umană, onoare, autonomie și libertate. Este cauza tuturor crimelor și fărădelegilor sociale ce provin din ticăloșie și umilire.

Oricine se bazează pe ceilalți și își fixează privirea asupra anumitor persoane, într-adevăr, oferă spre vânzare voința și judecata sa, pentru