SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 173

Ea există datorită acestei mobilizări universale prin care omul, în mod natural, consideră copilul său a fi parte integrantă a sa și își asumă supraviețuirea copilului în egală măsură cu a lui însuși. Acesta este motivul pentru care omul trece prin tot felul de osteneli, face eforturi pentru sprijinul și mulțumirea copiilor săi, suportă diferite privațiuni, pentru că el consideră nimicirea copilului sau a personalității copilului său a fi propria sa distrugere sau nimicirea propriei personalități. Într-adevăr, omul se supune poruncii universului creației, care cere supraviețuirea omenirii.

Astfel, este datoria părinților să pună în aplicare porunca prescrisă de conștiință și legile religioase cu privire la copiii lor și să-i educe foarte bine, astfel încât ei să poată deveni oameni buni. Părinții sunt îndatorați, de asemenea, să ia în considerare drept cuvenite pentru copiii lor acele lucruri pe care le consideră justificate pentru ei din punct de vedere al umanității.

Câteva dintre datoriile părinților sunt expuse mai jos:

(1) Părinții trebuie să statornicească și să facă neclintită temelia moralei lăudabile și a însușirilor cuviincioase în firile copiilor lor, exact din prima zi în care ei încep să cunoască semnele și cuvintele. Nu trebuie, atât cât le stă în putere, să-și sperie copiii cu subiecte superstițioase.

Trebuie să-i împiedice de la săvârșirea faptelor rele și imorale. Părinții, de asemenea, trebuie să evite minciuna, exprimarea grosolană, folosirea unui limbaj vicios și a cuvintelor nerușinate în fața copiilor. Ar trebui să săvârșească fapte cuviincioase, astfel încât copiii să poată fi educați ca oameni virtuoși și nobili. Părinții trebuie să se căznească și să exprime justificarea și dreptatea, în așa măsură încât să dezvăluie copiilor dragostea față de dreptate și umanitate, prin legea „transmiterii moralei“, în scopul de a-și menține copiii departe de persecuție, ticăloșie și egoism.

(2) Părinții ar trebui să-și tuteleze copiii cu privire la mâcare, dormit și alte necesități de trai până ce ei ajung la vârsta discernământului. Ei trebuie să aibă grijă de sănătatea fizică a copiilor lor, astfel încât aceștia să dezvolte un trup sănătos, o minte solidă și o fire gata de a fi educată și instruită.

(3) Părinții ar trebui să-și încredințeze copiii unui învățător din momentul în care ei dobândesc capacitatea de cultivare (în mod obișnuit de la vârsta de șapte ani). Ar trebui să depună toate eforturile pentru ași da copiii în grija unui învățător potrivit, astfel încât să poată dobândi noțiuni valoroase și binevenite din ceea ce ascultă, iar un asemenea dascăl

Pagina 174

să devină izvor de inspirație, să aducă desăvârșirea spiritului lor, curățirea sufletului și cultivarea moralei.

(4) Părinții ar trebui să-și ia copiii cu ei la întâlniri, în scopul de a-i obișnui cu obiceiurile sociale și modelele de purtare frumoasă, când vârsta lor le solicită participarea la adunări cu caracter social sau vizite familiale.

RESPECTUL FAȚĂ DE BĂTRÂNI

Este de asemenea necesar să respectăm oamenii în vârstă, după cum afirmă Sfântul Profet (SA): „Aprecierea și respectul oamenilor în vârstă înseamnă premărirea și cinstirea lui Allah“.

DATORIA OMULUI FAȚĂ DE RUDELE SALE

Rudele din partea tatălui și a mamei, care au același sânge și se află într-o relație apropiată, sunt factorii naturali de formare a societății.

Datorită asemănării genetice și rudeniei de sânge, omul devine parte a unei familii. De dragul acestei unități și înrudiri naturale, Islamul poruncește adepților lui să respecte cu bunăvoință legăturile de rudenie. Îndemnuri ferme au fost făcute în această privință în Coran și în tradițiile (ahădith) îndrumătorilor religioși. Atotputernicul Allah spune:

„Temeți-vă de Dumnezeu asupra căruia vă întrebați și cinstiți pântecele ce v-a purtat, căci Dumnezeu veghează asupra voastră“ (4:1).

Sfântul Profet (SA) spune: „Poruncesc comunității (ummah) mele să cinstească cu bunăvoință legăturile de rudenie. Chiar dacă rudeniile sunt separate una de alta prin intervale lungi de ani, ele nu ar trebui să întrerupă obligațiile legăturilor lor de rudenie“.

DATORIA OMULUI FAȚĂ DE VECINI

Pentru că vecinii vin foarte des în contact unul cu altul, datorită apropierii spațiilor în care locuiesc, și pentru că, în mod firesc, ei alcătuiesc o familie mai mare, comportarea bună sau rea a unuia dintre ei va avea un efect mai mare asupra vecinilor, decât asupra celorlalți.

Pagina 175

Cel care petrece noaptea zgomotos în casa sa, nu tulbură pe cineva dintr-un colț îndepărtat al orașului, ci tulbură liniștea vecinilor săi. Un bogat ce își petrece viața cu mare chef și desfătare în frumosul său palat, este departe de privirea săracilor, dar mistuie inima vecinului nevoiaș care viețuiește într-un bordei. Desigur, va veni o zi când acest bogat va fi pedepsit cum se cuvine. Din această cauză, grija față de semeni a fost profund accentuată în sfânta religie a Islamului.

Sfântul Profet (SA) a spus: „Jibril m-a sfătuit în legătură cu vecinii într-un asemenea mod, încât m-am gândit că Atotputernicul Allah ar numi pe vecinul cuiva drept unul dintre moștenitorii lui“. De asemenea, el spune: „oricine crede în Allah și în Ma 'âd, niciodată nu-și nedreptățește vecinul, îi împrumută bani dacă îi solicită și îi împărtășește supărările și bucuriile. O persoană nu ar trebui să-și s upere vecinul, chiar dacă este un necredincios“.

De asemenea, el a spus: „Cel care își ofensează vecinul, nu va mirosi parfumul paradisului, iar cel care își desconsideră semenul, nu este adeptul meu. Cine a avut suficient să se hrănească și nu și-a ajutat vecinul, știind că îi era foame, nu este musulman“.

DATORIA OMULUI CĂTRE CEI SĂRACI ȘI VULNERABILI

Nu există nicio îndoială că rostul instituirii unei societăți este împlinirea nevoilor indivizilor. Cea mai importantă datorie a membrilor oricărei societăți este să ajute pe cei neputincioși și slabi și să îndepărteze cumva greutățile celor incapabili să le înlăture prin ei înșiși.

În zilele noastre s-a adeverit în întregime că indiferența bogaților față de greutățile săracilor reprezintă cea mai mare amenințare la adresa unei societăți și că cei avuți vor cădea primii victime acestui pericol.

Luând în considerație atare primejdie, cu paisprezece veacuri în urmă, Islamul a poruncit bogaților să împartă anual săracilor și celor neajutorați o parte din avuția lor. Dacă această valoare este suficientă să înlăture nevoile săracilor, este recomandat ca cei bogați să ofere atât cât pot ei pentru cauza lui Allah, astfel încât să amelioreze condițiile nevoiașilor.

Atotputernicul Allah spune:

„Voi nu veți ajunge la cuvioșie, dacă nu veți da ca milostenie din ceea ce iubiți...“ (3:92).

Pagina 176

Tradițiile (ahădith) asupra subiectului slujirii umanității sunt nenumărate. Sfântul Profet (SA) a spus: „Cel mai bun dintre oameni este cineva care se dovedește a fi cel mai folositor omenirii“. De asemenea, el a spus: „La Ma 'âd, un om care a înaintat mult pe calea actelor caritabile în sprijinul slujitorilor lui Allah, va fi așezat în cel mai înalt rang în fața Atotputernicului Allah“.

Ajutați prietenii la vreme de necaz, astfel încât să primiți dovezi de bunăvoință din partea lui Allah. Într-un fel sau altul, veți culege roadele semințelor bunăvoinței pe care le-ați semănat astăzi.

DATORIA OMULUI FAȚĂ DE SOCIETATE

După cum se știe, oamenii lucrează printr-un efort solidar. Se folosesc de ostenelile unora pentru alții ca să înlăture greutățile din viețile lor. Societatea pe care au întemeiat-o acești indivizi este asemeni unui uriaș, fiecare persoană constituind o parte din corpul lui.

Fiecare organ al corpului îndeplinește funcția sa specifică și își împlinește propria insuficiență prin folosirea funcțiilor altor organe; adică, în sfera sa de acțiune, fiecare parte componentă se îngrijește de propriul bine, asigurând în același timp satisfacerea nevoilor altor organe și continuându-și existența în armonie cu acestea. Dacă unele organe funcționează prin ele însele, nefiind de folos altor organe — de exemplu, în timp ce mâinile și picioarele funcționează, ochii nu participă la realizarea acțiunii lor, sau gura se mulțumește doar cu mestecatul și refuză mâncarea, în vreme ce stomacul nu-și poate satisface necesitățile — omul ar muri și, în consecință, organul autonom care se îngrijește doar de sine ar înceta să mai funcționeze.

Datoria membrilor societății nu diferă de obligația organelor trupului:

omul trebuie să își urmărească avantajele în acord cu interesele societății.

Trebuie să socotească ce foloase ar avea societatea în urma eforturilor lui, astfel încât prin ostenelile sale toți să tragă foloase, iar el, la rândul său, să dobîndească avantaje. Trebuie să apere drepturile altora, pentru ca propriile sale drepturi să nu fie încălcate.

Aceasta este o realitate pe care noi o constatăm prin natura dăruită de Allah. Sfânta religie a Islamului, structurată pe baza naturii și creației, nu are în această privință alte porunci și concepții decât cele menționate.

Pagina 177

Sfântul Profet (SA) spune: „Un musulman este cel a cărui limbă și mână ocrotește pe ceilalți musulmani“.

În continuare, afirmă: „Musulmanii sunt frați și constituie o singură mână, o singură inimă și o singură direcție împotriva străinilor“.

De asemenea, spune: „Cine nu este afectat de problemele musulmanilor, nu este musulman“.

În bătălia de la Tabăk, când Sfântul Profet (SA) a stabilit cu armata Islamului granița Romei, trei musulmani nu au participat la luptă. După întoarcerea armatei Islamului, când aceste trei persoane l-au întâmpinat cu bucurie și l-au felicitat pe Sfântul Profet (SA), Profetul (SA) și-a întors privirea și nu a răspuns aprecierilor lor. În același mod, musulmanii și-au întors privirile de la cei trei oameni. Nimeni în Madinah, nici chiar propriile soții, nu le-au vorbit. În consecință, au rămas neajutorați și au căutat adăpost în munții de lângă Madinah, dedicându-se penitenței și pocăinței, până ce, după câteva zile, Allah a primit căința lor, iar ei s-au reîntors în oraș.

DREPTATEA

În Coran și în tradițiile (ahădith) conducătorilor religioși, dreptatea este de două feluri: individuală și socială. Amândouă sunt prețuite de sfânta religie a Islamului.

DREPTATEA INDIVIDUALĂ

Dreptatea individuală presupune ca omul să se abțină de la necredință, calomnie și de la alte păcate capitale; el nu ar trebui să comită nici celelalte păcate. Cel înzestrat cu această calitate este numit drept (Adi).

În conformitate cu regulile islamice, dacă un asemenea om are și o abilitate educațională, el își poate asuma răspunderea unei rang de conducător sau magistrat, poate deveni o autoritate religioasă sau poate pretinde alte poziții sociale. Cel care este lipsit însă de această personalitate religioasă, nu se poate bucura de asemenea privilegii, chiar dacă poate fi instruit.

Pagina 178

DREPTATEA SOCIALĂ

Dreptatea socială presupune ca omul să nu încalce drepturile celorlalți; el ar trebui să considere toți oamenii egali prin legile dumnezeiești.

Nu ar trebui să treacă peste dreptate în punerea în aplicare a legilor religioase. Nu trebuie să fie influențat de emoții și sentimente. Nu trebuie să se abată de la drumul cel drept. Atotputernicul Allah spune:

„Desigur, Dumnezeu poruncește dreptate... (16:90).

Spune iarăși:

„Și Să judecați după dreptate când judecați între oameni... “ (4:58).

În multe versete coranice și tradiții (ahâdith) au fost date porunci pentru a nu pierde din vedere dreptatea în cuvinte și fapte. În câteva cazuri, Atotputernicul Allah a blestemat vădit pe cei asupritori.

TȚIRANIA ȘI OPRIMAREA

Atotputernicul Allah a vorbit în mod repetat despre comportarea despotică în Cartea Sa Dumnezeiască și a mustrat această trăsătură necuviincioasă, care este specifică animalelor (în două treimi din numărul Surelor Sfântului Coran, care însumează o sută paisprezece, există o relatare cu privire la asuprire).

Nu există nimeni care să nu fi simțit răutatea și nedreptatea opresiunii prin propria sa fire, care, într-o măsură mai mică sau mai mare, să nu fi conștientizat ce grele năpaste s-au abătut asupra societății omenești, ce vărsări de sânge au avut loc și ce număr uriaș de așezări au fost distruse datorită despotismului și oprimării.

Experiența a demonstrat că palatul despotismului nu va dăinui vreme îndelungată, indiferent cât de solid poate fi și, mai devreme sau mai târziu, se va prăbuși peste capetele tiranilor. Atotputernicul Allah spune:

„...Dumnezeu nu călăuzește un popor nedrept" (6:144).

Autoritățile religioase s-au pronunțat, de asemenea: „Monarhia și regalitatea vor dăinui alături de blasfemie, dar nu se vor consolida alături de despotism și oprimare“.

Pagina 179

SOCIABILITATEA

Fiind constrâns să trăiască în societate, omul nu are nicio scăpare de anturajul lumii. Fără îndoială, el se aliază cu alți oameni pentru a-și apăra propriul statut social, pentru a-și asigura permanent progresul material și spiritual și a-și soluționa mai bine și cu mai mare ușurință greutățile vieții.

Astfel, trebuie să se comporte cu ceilalți în așa fel, încât să le câștige simpatia, să își sporească permanent stima socială și să își înmulțească numărul prietenilor. Dacă oamenii întâlnesc un caracter dezagreabil sau răutate în comportamentul altora, sufletele lor se vor umple de dezgust și suferință. În cele din urmă, va veni o zi când fiecare va fugi de tovărășia unei asemenea persoane, iar aceasta va fi urâtă și privită cu ochi răi de ceilalți. Acel om trebuie să trăiască apoi singur-singurel și precum un străin în țara sa. Acesta este unul dintre cele mai amare și mai neplăcute exemple de nenorociri ale omului. De aceea, sfânta religie a Islamului a prescris adepților săi să aibă un comportament social frumos și a prevăzut cele mai bune norme de conduită și povețe în această privință. De pildă, Islamul a poruncit musulmanilor să se salute când se întâlnesc unul cu altul și a apreciat că persoana care salută prima este superioară celeilalte.

Sfântul Profet (SA) a preluat inițiativa salutului celorlalți. E] dădea binețe chiar și femeilor și copiilor. Dacă cineva l-a salutat pe Sfântul Profet (SA), el i-a răspuns înapoi și mai frumos.

Atotputernicul Allah spune:

„Când sunteți salutați, dați un salut și mai bun, ori cel puțin,

De asemenea, Allah a spus că omul ar trebui să arate smerenie și modestie în raport cu lumea și să respecte pe ceilalți conform rangului lor social.

Atotputernicul Allah afirmă:

„Robii Domnului sunt cei care merg cu smerenie pe pământ... “

Ar trebui pomenit că smerenia și modestia nu înseamnă că omul ar trebui să se înjosească pe sine înaintea lumii și astfel să-și ofenseze personalitatea; mai degrabă, înseamnă că omul nu trebuie să se mân-

Pagina 180

drească cu avantajele și privilegiile sale față de lume și nu trebuie să-și asocieze alte onoruri ieșite din comun. Nu trebuie să considere oamenii ca fiind decăzuți și neînsemnați. La fel, respectul nu înseamnă că cineva ar trebui să-i cinstească pe ceilalți într-o manieră apropiată de măgulire și lingușire; mai degrabă, înseamnă că trebuie să-i aprecieze pe ceilalți potrivit poziției lor sociale și religioase. Fiecare ar trebui să respecte demnitarii proporțional cu poziția și rangul lor, iar pe ceilalți să-i aprecieze potrivit calităților lor umane.

Din nou, acordând respect oamenilor nu înseamnă că omul ar trebui să tacă și să nu vadă faptele necuviincioase ale lumii. Nici nu înseamnă că omul ar trebui să se unească cu lumea într-o adunare în care toți se comportă contrar valorii umane sau să facă vreo faptă împotriva principiilor religioase. Nu înseamnă că omul ar trebui să meargă în urma curentului din rațiunea de a nu fi calomniat de ceilalți, deoarece oamenii ar trebui, de fapt, să fie respectați pe baza demnității omenești și valorilor lor religioase și morale, nu pentru fizicul și statura lor. Dacă un om își pierde demnitatea umană și aprecierea religioasă, nu există niciun motiv ca prezența sa să fie respectată de ceilalți.

Sfântul Profet (SA) a pus: „Nimeni nu ar trebui să săvârșească vreun păcat înaintea lui Allah, de dragul ascultării celorlalți“.

NECĂJIREA OAMENILOR ȘI IRITAREA LOR

Aceste două atribute se află în strânsă legătură, deoarece agasarea oamenilor înseamnă a-i supăra și a le pricinui tulburare, fie prin vorbă, înjurând și folosind cuvinte ce îi irită pe alții, fie printr-un lucru, cum ar fi îndeplinirea unei fapte ce le-ar provoca necaz. Iritarea înseamnă săvârșirea lucrurilor pentru a pricinui rău oamenilor. În orice caz, aceste două atribute se află la polul opus aspirației față de tihna vieții și pacea minții, de dragul cărora omul a întemeiat societatea.

De aceea, religia Islamului, care acordă cea mai mare prioritate intereselor societății, a interzis oamenilor să se tulbure unii pe alții și să își producă reciproc neajunsuri, după cum spune Allah:

„Cei care îi necăjesc pe credincioși și pe credincioase pe nedrept se împovărează cu o blestemăție și cu un păcat greu“ (33:58).

Pagina 181

Sfântul Profet (SA) afirmă: „Cine tulbură un musulman, mă supără pe mine și supărându-mă pe mine, îl necăjește pe Allah. O astfel de persoană a fost blestemată în Zawrăt, Înjil și în Coran“. De asemenea, el spune: „Cine aruncă o privire mânioasă asupra unui musulman și îl vâră în sperieți, va fi la rându-i îngrozit de Allah în Ziua Judecății“.

ÎNSOȚIREA CU OAMENII BUNI

Deși omul se însoțește cu un mare număr de oameni, este obligat să se asocieze cu unii oameni mai mult decât cu ceilalți, datorită exigențelor vieții sale. Oamenii aceștia sunt numiți „prieteni“.

Este evident că principala cauză a acestei prietenii și legături constă într-un fel de asemănare în ceea ce privește morala, manierele, profesia și gusturile a două persoane sau a unor indivizi din același grup. Întrucât relația transmite treptat obiceiurile și caracterul unuia dintre cei doi tovarăși către celălalt, un om trebuie să aleagă compania oamenilor buni, situație în care morala cuviincioasă a prietenului va fi transmisă lui, iar el va beneficia de prietenia și colaborarea lor binevoitoare și neprihănită.

De asemenea, se va bucura să prelungească acea prietenie. În plus, își va pune în valoare propria sa demnitate și apreciere socială printre oameni.

Amir al-Mu 'minin “AK (AS) spune: „Cel mai bun prieten al tău este cel care îți este călăuză în faptele bune“.

De asemenea, spune: „Omul este judecat pe baza prietenilor pe care îi alege“.

Întâi lasă-mă să știu cu cine te-ai însoțit, ca să pot descrie persoana ta. Evaluarea prieteniilor tale este cea care fixează sensul și vrednicia vieții tale.

ASOCIEREA CU OAMENII RĂI

Tovărășia cu oamenii haini și răufăcători este sursa a tot felul de ticăloșii și nenorociri. Pentru a confirma acest fapt, este suficient să spunem că, dacă întrebăm infractorii și răufăcătorii despre motivul păcătuirii și rătăcirii lor, vor spune negreșit că au ajuns într-o asemenea situație ca urmare a întovărășirii și asocierii lor cu oameni răi. Din rândul unei

Pagina 182

mulțimi de nelegiuiți și întinați, nu poate fi aflat nici măcar unul care să fi ales un mod de comportare imoral dinadins.

Amir al-Mu 'minin “Ali (AS) spune: „Fugi de întovărășirea cu oamenii răi, pentru că un prieten rău te face asemănător lui. Nu te va accepta ca prieten, până ce nu îi vei urma în această privință“.

De asemenea, “Ali (AS) spune: „Ferește-te de prietenia unui răufăcător, deoarece acela te va trăda pentru un lucru fără importanță“.

Însoțește-te mai puțin cu oamenii răi, pentru că te vor face să fii

nefericit; căci firea omenească este sensibilă în a-și însuși obiceiuri.

SINCERITATEA

Legătura dintre ființele umane, care reprezintă temelia societății omenești, este reglementată prin comunicare. Astfel, cuvintele adevărate, cele ce dezvăluie omului o realitate tainică, fac parte din fundamentele esențiale ale societății. Marile avantaje, care sunt întotdeauna necesare societății, sunt obținute prin intermediul exprimării adevărului.

Foloasele sincerității pot fi rezumate în câteva fraze, precum:

(1) O persoană sinceră este de încredere pentru semenii săi și îi ușurează de evaluarea bunei credințe a spuselor lui.

(2) O persoană care spune adevărul este cinstită prin conștiința sa și este lipsită de osteneala minciunii.

(3) O persoană sinceră își păstrează promisiunea. Nu va trăda ceea ce i s-a încredințat, deoarece loalitatea acțiunii nu este diferită de sinceritatea cuvintelor.

(4) Multe diferențe de opinie și divergențe vor fi eliminate ca urmare a sincerității, întrucât principala cauză pentru cele mai multe certuri este negarea adevărului de către una sau ambele părți.

(5) Drept rezultat al sincerității, o mare parte a imperfecțiunilor morale și încălcărilor legilor și dispozițiilor este îndepărtată de la sine, pentru că cei mai mulți oameni mint în încercarea de a camufla aceste tipuri de fapte și manifestări.

Amir al-Mu 'minin “Al (AS) spune: „Un musulman adevărat este cel care alege sinceritatea mai presus de minciuna care i-ar aduce foloase, chiar cu riscul de a fi în dezavantajul său, și obține satisfacții interioare drept rezultat al acestei alegeri“.