SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 153

Prin urmare, „grija îndeplinirii obligațiilor“ și aplicarea ei concretă este cea mai importantă chestiune practică, pe care omul o întâlnește în viața sa, deoarece valoarea ei este aceeași cu a omului însuși. Cel care se abține de la îndeplinirea acestor datorii de netăgăduit sau le neglijează, va decădea, în mod proporțional, în privința moralității, din poziția distinsă a umanității și își va asuma în mod natural înjosirea și inutilitatea. Cu fiecare încălcare a datoriei sale omenești, acel individ va aduce prejudiciu după prejudiciu societății din care face parte și chiar propriei sale persoane.

Atotputernicul Allah afirmă în Sfântul Coran:

„Omul este sortit pierzaniei! Nu și cei care cred însă, cei care săvârșesc fapte bune, cei care se îndeamnă întru adevăr, cei care se îndeamnă întru răbdare “ (103:2-3).

Atotputernicul Allah spune, de asemenea:

„Stricăciunea s-a ivit pe uscat și pe mare pentru ceea ce au agonisit mâinile oamenilor... “ (30:41).

DIFERENȚA DE OPINIE ÎN IDENTIFICAREA ȘI

FORMULAREA EXACTĂ A ÎNDATORIRILOR

Însemnătatea acordată identificării îndatoririlor și împlinirii lor este o obligație de netăgăduit în cadrul universului umanității. Ar fi cu neputință să se găsească o ființă umană cumpătată, care să nege această realitate.

Întrucât îndatoririle omenești se află în strânsă legătură cu viața și bunăstarea omului, iar religia se deosebește de teoriile și practicile nereligioase, în măsura în care sunt atinse concepțiile privitoare la viața omului, îndatoririle religioase vor fi diferite de obligațiile altor teorii și practici nereligioase.

Potrivit religiei, omul are o existență veșnică și fără de sfârșit, care nu se încheie odată cu moartea. Fondul credințelor curate și adevărate, a moralei lăudabile și a faptelor bune pe care omul le-a săvârșit în această lume înaintea morții sale, slujește drept investiție fundamentală în viața sa veșnică din lumea de dincolo.

Pagina 154

De aceea, în privința îndatoririlor și obligațiilor pe care religia le-a formulat pentru indivizi și societate, este luată în considerare, de asemenea, și viața din lumea de dincolo.

Religia introduce prevederile ei în domeniul teismului, închinării și slujirii lui Allah, ale căror consecințe limpezi se vor destăinui în Ziua Învierii.

Învățăturile și practicile nereligioase (oricare ar putea fi acestea)

i-au în considerație numai existența scurtă și trecătoare din această lume, exprimând îndatoriri prin intermediul cărora omul poate trage foloase și avantaje concrete mai mult din existența sa materială, care nu diferă de cea a altor ființe pământești.

Într-adevăr, cu un raționament care își are obârșia în emoțiile și sensibilitatea dobitoacelor și a fiarelor, ele concep pentru om o viață proprie necuvântătoarelor. Aceste învățături nereligioase nu acordă nicio atenție înțelepciunii omului și vieții sale fără de sfârșit, plină de percepții raționale.

De aceea, minunatele precepte morale omenești (după cum o arată limpede experiența vieții) se sting treptat din cadrul comunităților nereligioase, iar prăbușirea morală a membrilor ei devine inevitabilă și tot mai evidentă.

Unii oameni argumentează că fundamentul religiei constă în urmarea și primirea incontestabilă a unui șir de îndatoriri și legi, în vreme ce politicile sociale își găsesc susținerea prin logica generală.

Cei care s-au exprimat în acest mod ignoră faptul că legile și reglementările care sunt aplicate în societate trebuie, în mod categoric, să fie duse la îndeplinire. Nimeni nu a văzut sau a auzit de vreo țară în care oamenii să urmeze legile de importanță majoră după o dezbatere științifică și controversată sau să fie scutiți de respectarea unor legi a căror filosofie nu o înțeleg. În această privință, practicile religioase și cele nereligioase nu se deosebesc.

Într-adevăr, printr-un studiu asupra condițiilor naturale și sociale ale unei țări, însoțit de un spirit perspicace privind politicile sale în ansamblu, cineva poate afla filosofia din spatele ideilor generale ale legilor țării respective, precum și anumite detalii ale acestora (însă nu pe toate).

Acest lucru este valabil și în cazul legilor religioase. Prin înțelepciune și perspicacitate în privința creației și necesităților omului, cineva poate descoperi ideile generale ale legilor proprii religiei, care se dovedește a fi o politică înnăscută, și unele dintre amănuntele lor.

Pagina 155

Sfântul Coran și numeroase tradiții (ahădith) cheamă oamenii la judecată, meditație și cugetare și, în anumite învățături, face aluzie la oportunitatea concretă din spatele poruncilor. Există o serie de tradiții (ahădith), care ne-au parvenit de la Sfântul Profet (SA) și AA a/-Bayt (AS), ce precizează rațiunile din spatele regulilor de conduită. |

GRIJA FAȚĂ DE ÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR

După cum am amintit la începutul acestei cărți, sfânta religie a Islamului se constituie într-un program general și perpetuu, care a fost revelat de Atotputernicul Allah ultimului Profet, Muhammad (SA), în scopul ducerii la bun sfârșit a vieții omenești în lumea aceasta și în cea de dincolo, prin desprinderea corabiei omenirii de mlaștina barbariei și nenorocirii și prin călăuzirea ei spre limanul mântuirii.

Pentru că religia este un plan de viață, ea a precizat în mod inevitabil îndatoririle omului asupra lucrurilor care au legătură cu viața sa și i-a cerut să le ducă la îndeplinire.

În general, viața noastră este legată de:

1) Atotputernicul Allah Care ne-a creat. Îndatorirea noastră morală față de binecuvântările Sale este mai mare decât orice datorie, iar grija pentru îndeplinirea obligațiilor față de Sfânta Sa Prezență este mai indispensabilă decât orice altă obligație.

2) Noi înșine.

3) Semenii noștri cu care suntem datori să viețuim, să colaborăm și să ne ducem la îndeplinire sarcinile și obligațiile noastre. Astfel, în conformitate cu porunca, noi avem trei datorii generale: către Allah, către noi înșine și către ceilalți.

(1) DATORIA OMULUI CĂTRE ALLAH (CUNOAȘTEREA LUI ALLAH)

Datoria noastră față de Atotputernicul Allah este cea mai însemnată obligație dintre toate și trebuie să o îndeplinim cu cel mai curat cuget și cu cea mai sinceră intenție. Prima și cea mai mare îndatorire a omului este să-și cunoască Creatorul. Întrucât Atotputernicul Allah este izvorul

Pagina 156

existenței fiecărei făpturi și inițiatorul oricărui fenomen existent, conștiința și cunoașterea Ființei Sale luminează fiecare persoană cu simțul realității.

Existența indiferentă față de această realitate morală înseamnă necunoaștere totală, lipsă de discernământ și responsabilitate. Cine nu acordă interes cunoașterii lui Allah stinge, în consecință, lumina propriei conștiințe și nu va dispune de niciun mijloc pentru atingerea adevăratei fericiri omenești.

După cum am văzut, cei care se abțin de la cunoașterea lui Allah și nu acordă nicio atenție acestei realități în viața lor sunt întru totul îndepărtați de spiritualitatea omenească și nu au o judecată diferită de cea a dobitoacelor sau fiarelor.

Atotputernicul Allah spune în Sfântul Coran:

„Îndepărtează-te de cel care întoarce spatele amintirii și care nu dorește decât viața de Acum. Aceasta este toată întinderea științei lor!... “*

Firește, ar trebui evidențiat că, pentru om, care este o ființă cu simțul realității, înzestrată cu rațiune, conștiința lui Allah este necesară și naturală, deoarece omul înzestrat de Allah cu simțul veridicității, observă semnele Prezenței lui Allah, Cunoașterea și Puterea Sa atunci când contemplă universul creației. Astfel, a avea conștiința lui Allah nu înseamnă că omul ar trebui să aducă cunoașterea Sa la ființare în sine însuși, mai degrabă se are în vedere că omul nu ar trebui să neglijeze această realitate evidentă, care nu poate fi acoperită de niciun văl, oferind un răspuns afirmativ conștiinței sale care îl cheamă către Allah și alungând, prin urmarea acestei filosofii, orice îndoială din cugetul său.

ADORAREA LUI ALLAH

După cunoașterea lui Allah, a doua datorie a noastră este adorarea lui Allah. Acest lucru se datorează faptului că, în răstimpul cunoașterii adevărului, devine limpede că fericirea și bunăstarea, care sunt singurele noastre țeluri, vor fi obținute prin punerea în aplicare a planului pe care Atotputernicul Allah l-a prevăzut pentru viețile noastre și ni |-a transmis prin trimișii Săi. De aceea, supunerea față de poruncile lui Allah și slujirea Lui sunt singurele îndatoriri ale omului; în comparație cu acestea, alte obligații par nesemnificative și lipsite de importanță.

Pagina 157

Atotputernicul Allah spune:

„Domnul tău a hotărât să nu vă închinați decât Lui...“ (17:23).

De asemenea, Atotputernicul Allah precizează:

„O, fii ai lui Adam! Nu v-am tocmit Eu să nu vă închinați Diavolului, căci el este vrăjmașul vostru fățiș, ci Mie să vă închinați?

Aceasta este o cale Dreaptă (36:60-61).

Astfel, este de datoria noastră să recunoaștem condiția dependenței și necesitățile noastre și să păstrăm în minte Măreția și Slava lui Allah.

Trebuie să socotim că Allah știe și vede faptele noastre în orice privință și să ne supunem poruncilor Lui. Avem obligația de a nu sluji nimănui în afară de Allah și de a nu ne supune nimănui altcuiva afară de Sfântul Profet (SA) și Imamii neprihăniți ai Călăuzirii (4 'immat al-Hudă), de care nouă ni se cere să ascultăm prin porunca lui Allah.

Atotputernicul Allah spune:

„O, voi cei ce credeți! Dați ascultare lui Dumnezeu! Dați ascultare trimisului și celor, dintre voi, ce au porunca...“ (4:59).

Cu siguranță, datorită supunerii lui Allah și autorităților religiei, ar trebui să păstrăm un mare respect pentru orice lucru legat de Allah.

Trebuie să cinstim sfântul nume al lui Allah și personalitățile conducătorilor religiei; să ne străduim cu privire la cinstirea Dumnezeieștii Cărți (Sfântul Coran), a cinstitei Ka“bah, a sfintelor moschei și a sfintelor morminte ale conducătorilor religioși, după cum afirmă Atotputernicul Allah:

„„.„căci cine preamărește însemnele lui Dumnezeu, știe că ele sunt din pioșenia inimilor “ (22:32).

(2) DATORIA OMULUI FAȚĂ DE SINE ÎNSUȘI

Indiferent de ce strategie sau mod de acțiune urmează omul în viață, el nu caută totuși nimic altceva decât mulțumirea și bunăstarea. Aprecierea satisfacției oferite de un lucru este de o însemnătate minoră în raport

Pagina 158

cu cunoașterea lucrului în sine; adică, dacă nu ne cunoaștem pe noi înșine, noi nu vom ști necesitățile noastre concrete, a căror împlinire ne asigură fericirea. De aceea, îndatorirea fundamentală a omului este să se cunoască pe sine însuși, astfel încât să înțeleagă fericirea și bunăstarea și să se străduiască să-și satisfacă necesitățile prin mijloacele care îi sunt la îndemână.

El nu trebuie să-și irosească viața valoroasă, singura lui comoară.

Sfântul Profet (SA) spune: „oricine se cunoaște pe sine însuși, î cunoaște pe Allah“.

lar Amir al-Mu'minin “Al (AS) afirmă: „oricine se cunoaște pe sine, atinge cea mai înaltă poziție a cunoașterii“.

După cunoașterea lui însuși, omul înțelege că cea mai mare datorie a sa este să aprecieze în cel mai înalt grad natura umanității sale și să nu calce în picioare o asemenea comoară valoroasă. Constată de asemenea că trebuie să facă tot posibilul pentru sănătatea sa sufletească și trupească, astfel încât să ajungă la o viață veșnică minunată și fericită.

Amir al-Mu 'minin “Al (AS) afirmă: „Poftele trupești sunt mici și neînsemnate pentru oricine se respectă pe sine însuși“.

Ființa omului este conținută în două lucruri: sinele sau personalitatea și trupul. Este responsabilitatea omului să încerce să aibă grijă de ambele componente fundamentale; el are obligația de a depune eforturi pentru sănătatea sufletului și a trupului, potrivit poruncilor precise date de sfânta religie a Islamului.

SĂNĂTATEA TRUPEASCĂ

Înfrânarea de la lucrurile vătămătoare. Printr-un șir de legi și reglementări, sfânta religie a Islamului a protejat cum se cuvine sănătatea trupească, interzicând oamenilor, de pildă, să consume cadavre, sânge, carnea unor animale și hrana nocivă, oprindu-i de la întrebuințarea băuturilor alcoolice și a apei contaminate, de la excese alimentare, de la pricinuirea unei vătămări față de trup; precum și alte instrucțiuni care depășesc obiectul acestui capitol.

Păstrarea curățeniei. Curățenia este una dintre cele mai semnificative izvoare ale sănătății. Din acest motiv, o mare valoare i-a fost atribuită acestui principiu în sfânta Shari 'ah a Islamului. Importanța acordată curățeniei în Islam nu se întâlnește în nicio altă religie.

Pagina 159

Sfântul Profet (SA) a spus: „Curățenia este o îndatorire și o parte a credinței islamice“, acesta fiind cel mai mare elogiu adus curățenie.

Sfaturi repetate au ajuns până la noi de la conducătorii Islamului cu privire la îmbăiere. Al-'Imăm Miăsă ibn Ja“ far (AS) spune: „Îmbăierea o dată la două zile îl face pe om sănătos și viguros“.

Al-"Imăm “Ali (AS) spune: „Baia este un loc foarte bun, deoarece îndepărtează murdăria omului“.

În afara povețelor generale referitoare la curățenie și îngrijire, Islamul prescrie pentru fiecare, în mod special, curățenia; de exemplu, poruncește oamenilor să-și taie unghiile mâinilor și picioarelor, să radă și să curețe de pe trupurile și capetele lor părul de prisos, să-și spele mâinile înainte și după mese, să-și aranjeze părul, să facă gargară cu apă și să absoarbă prin nări apă, să-și măture casele, să mențină curate drumurile, ușile caselor, pământul din jurul copacilor etc.

Dincolo de aceste porunci, Islamul a specificat în mod amănunțit anumite acțiuni care au legătură cu permanenta purificare (tahărah) și îngrijire, cum ar fi recitarea sa/ăr și observarea sawm, îndepărtarea impurităților (najăsahs) de pe trup și haine, îndeplinirea de câteva ori în fiecare zi a wudi” (înainte de recitarea salawăt) și îndeplinirea numeroaselor ghusul (îmbăieri într-o manieră specific islamică). Pornind de la faptul că apa ar trebui să atingă suprafața corpului în timpul wudiz”, înainte de salăt și ghusul, și că trupul nu ar trebui să fie murdar și soios, devine limpede că puritatea corpului este esențială.

Îngrijirea hainelor. Sirat al-Muddaththir este una dintre surele (suwar) care au fost revelate Sfântului Profet (SA) în primele etape ale misiunii sale profetice. În al patrulea verset al acestei sira, Allah poruncește oamenilor îngrijirea (fahărah) hainelor lor:

„„ Curăță-ți veșmintele “ (74:4).

Potrivit ordinii jurisprudențiale islamice, îngrijirea veșmintelor este obligatorie (wâjib) pentru salăt, însă, în general, fahărah pentru a evita necurăția și murdăria este totdeauna recomandată. Au ajuns până la noi multe recomandări în această privință, de la fiecare dintre Cei Paisprezece Ma 'siimin (AS). Sfântul Profet (SA) afirmă: „Oricine îmbracă hainele ar trebui tot așa de bine să le și curețe“. Amir al-Mu 'minin “Al (AS) afirmă: „Spălarea veșmintelor despovărează pe oricine de necaz

Pagina 160

și frământare, iar hainele îngrijite sunt un mijloc de primire a rugăciunii (salât) sale“.

De la al-"Imâm Ja“far al-Sâdig (AS) și de la al-"Imăm Miăsă al-Kăzim (AS) s-a transmis că deținerea a zece sau douăzeci de cămăși și schimbarea lor nu este o risipă.

În afară de curățenia și îngrijirea (fahărah) veșmintelor și a corpului, un musulman trebuie, de asemenea, să fie bine îmbrăcat și să întâmpine lumea cu cea mai îngrijită prezență și înfățișare posibilă. Al-"Imăm “Ali (AS) afirmă: „Îmbracă hainele frumoase și aranjează-te pentru că Allah este bun și ține la lucrurile bune, dar acestea ar trebui să fie legale din punct de vedere religios“. După aceca, al-'Imăm “Ali (AS) indică următorul verset:

„Spune: Cine a oprit podoaba lui Dumnezeu pe care a făcut-o pentru robii Săi, și bunătățile pentru trai?... (1:32).

Gargara cu apă și spălarea dinților. Fiind o parte a corpului destinată alimentării, gura se contaminează din cauza alimentelor. Resturile de mâncare se depun la baza dinților, pe limbă și în alte părți ale gurii, lăsând-o murdară și rău mirositoare. Uneori, datorită fermentației și reacțiilor chimice, se pot dezvolta substanțe otrăvitoare care, împreună cu mâncarea, ajung în stomac. Ba mai mult, într-o mulțime, respirația unei asemenea persoane afectează aerul și îi deranjează pe ceilalți.

De aceea, sfânta religie a Islamului a poruncit musulmanilor să-și spele dinții în fiecare zi (cu precădere înaintea fiecărei wudi) și să-și clătească gurile cu apă curată și să-și curețe dinții de murdărie.

Sfântul Profet (SA) spune: „În cazul în care nu ar fi existat îngrijorarea de lipsuri și de mizerie, aș fi făcut wâjib spălarea dinților pentru musulmani“. Altundeva, Sfântul Profet (SA) afirmă: „Jibril a îndemnat permanent spălarea dinților într-un asemenea mod, încât eu chiar am bănuit ca ar deveni mai târziu obligatorie pentru musulmani“.

Respirația este una dintre necesitățile esențiale ale omului în decursul existenței sale. Deseori, curentul de aer care înconjoară spațiul din apropierea omului este încărcat de miros și impurități. Desigur, răsuflarea, ca și atmosfera, este vătămătoare pentru sistemul respirator. Pentru protecția împotriva acestui rău, Milostivul Allah a prevăzut păr înăuntrul nasului, care împiedică pătrunderea prafului și mizeriei în plămâni. De

Pagina 161

multe ori însă, această funcție nu este îndeplinită întru totul, respirația fiind îngreunată de acumulările de mizerie și de praf. Din acest motiv, Islamul a poruncit musulmanilor să inspire apă de câteva ori pe zi în vreme ce fac wudiz”, pentru a-și proteja sănătatea sistemului respirator.

SĂNĂTATEA MINTALĂ

Perfecționarea morală. Cu conștiința dăruită de Allah, omul înțelege valoarea moralei lăudabile și realizează importanța ei din punct de vedere individual și social.

Astfel, nu există nimeni în societatea umană care să nu elogieze bunele purtări și care să nu aibă considerație pentru cei înzestrați cu o morală lăudabilă.

Valoarea pe care omul o acordă moralei lăudabile nu are nevoie de nicio explicație, iar poruncile amănunțite ale Islamului cu privire la aceasta sunt pentru fiecare întru totul lămurite.

Atotputernicul Allah spune:

„Pe suflet! Și cum l-a plăsmuit punând în el desfiâu și pioșenie!

Ferice de cel care și-l mântuie! Cel care și-l întinează însă este pierdut! “

Pe când tălmăcea acest verset, al-'Imâm Jafar al-Sădiq (AS) a spus:

„Atotputernicul Allah a desoperit omului lucrurile care sunt bune pentru el și trebuie să fie puse în aplicare și lucrurile care îi sunt dăunătoare și trebuie să le evite“.

DOBÂNDIREA EDUCAȚIEI ȘI CUNOAȘTERII

Una dintre cele mai vrednice de laudă însușiri intelectuale o constituie posedarea cunoașterii. Virtutea și superioritatea omului cunoscător asupra celui lipsit de învățătură este întru totul evidentă.

Înțelepciunea și cunoașterea deosebesc omul de alte viețuitoare.

Celelalte viețuitoare, cu trăsăturile lor specifice, sunt înzestrate cu instincte fixe, prin intermediul cărora răspund necesităților existenței lor. Nu există nicio năzuință pentru dezvoltare și progres în viețile dobitoacelor, acestea nefiind în stare să deschidă căi noi în ele însele și către ceilalți. Doar

Pagina 162

omul este cel care, prin propria înțelepciune, își sporește cunoașterea cu noi elemente și ajunge la o nouă prețuire și mărire în ceea ce privește viața sa spirituală și materială, prin deslușirea legilor naturii și metafizicii.

Numai omul este cel care aruncă o privire profundă în epocile trecute și pune temelia viitorului propriu și al viitorului celorlalți.

Mai mult decât toate sistemele sociale vechi și noi ale tuturor religiilor și credințelor, Islamul stimulează oamenii să dobândească înțelepciune și cunoaștere. În scopul de a statornici o cultură și civilizație de primă importanță, Islamul a considerat primirea educației drept wâjib pentru orice musulman, bărbat sau femeie. Multe porunci ne-au fost transmise de Sfântul Profet (SA) și îndrumătorii religioși în această privință. Sfântul Profet (SA) afirmă: „Educația este wâjib pentru musulman“. În această tradiție (hadith), cunoașterea este descrisă într-o formă desăvârșită și cuprinde toate ramurile științei. Nu există nicio excepție privind modul în care sunt priviți bărbații și femeile. Astfel, obținerea cunoașterii și învățăturii în Islam nu urmărește să se adreseze unui singur gen sau unei categorii particulare. Dimpotrivă, obligația însușirii cunoașterii este universală și atotcuprinzătoare,

Sfântul Profet (SA) afirmă: „Căutați cunoașterea de la leagăn până la mormânt“. Oricărui precept religios îi corespunde un anumit moment, iar pentru toate preceptele maturitatea este o condiție necesară; mai exact, persoana pentru care principiile religioase sunt aplicabile, trebuie să fi ajuns la maturitate. Regulile de conduită religioasă nu sunt wâj:b pentru o persoană, dacă aceasta nu a ajuns la o stare deplină de dezvoltare. Unele dintre wăjibăt nu mai sunt aplicabile în timpul bătrâneții și a neputinței, dar dobândirea cunoașterii și educației este wăjib pentru om, începând de la naștere până la moartea sa. Cu alte cuvinte, însușirea cunoașterii este wâjib în toate etapele vieții omului. Pe baza acestui principiu, un musulman ar trebui să-și cultive cunoașterea de-alungul vieții sale și să-și îmbogățească știința în fiecare zi. Acest hadith, de asemenea, a extins și absolutizat timpul de aplicare a acestei obligații wâjib.

Sfântul Profet (SA) afirmă: „Mergeți în căutarea cunoașterii, chiar dacă aceasta ar fi în China (adică, foarte departe)“. Un alt hadith spune:

„Cunoașterea este cel mai important lucru pe care credinciosul l-a pierdut.

Ar trebui să meargă după el, chiar dacă îl descoperă în China (cel mai îndepărtat loc de pe pământ)“. Potrivit acestei porunci, fiecare musulman este îndatorat să obțină cunoașterea, chiar dacă sunt necesare itinerarii