SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 143

După suprimarea fratelui său al-Amin și dobândirea funcției de calif (Khalifah), al-Mam' în, al șaptelea calif abasid, contemporan al lui al-"Imăm “Al al-Ridă (AS), a hotărât să scape de necazurile interne și de frica permanentă și să pună capăt credinței șiite, prin alte mijloace decât forța și prigoana.

Tactica pe care al-Mam'îin a adoptat-o, în scopul de a-și realiza planul, a fost să acorde succesiunea lui al-"Imăm “Ali al-Ridă (AS), pentru a compromite Imamul (AS) în ochii șiiților, acuzându-l de pătrunderea în orânduirea viciată a califatului, și pentru a îndepărta din cugetele oamenilor credința în neprihănirea Imamului (AS). În acest fel, el și-a imaginat, că nu s-ar ține seama de nicio superioritate în ceea ce privește postura Imamului (AS), care este temelia credinței șiite, iar fundamentul real al acestei credințe s-ar fi ruinat în mod automat.

Aplicarea acestei metode ar fi produs, de asemenea, o altă reușită și anume, stoparea revoltelor permanente ale clanului Bani Fătimah, ce urmăreau să răstoarne Khilăfah abasizilor, pentru că atunci când Banii Fătimah ar fi constatat transferul califatului către ei, bineînțeles că s-ar fi stăpânit de la înfăptuirea răzmerițelor sângeroase. Cu siguranță, dacă planul era transpus în realitate, asasinarea lui aj-"Imăm “Ali al-Ridă (AS)

nu reprezenta o sarcină complicată pentru al-Mam''ân.

La început, al-Mam'in a ispitit Imamul (AS) să-și asume califatul, ulterior l-a rugat să primească succesiunea. După sublinierea, insistența și, în cele din urmă, amenințarea lui al-Mam în, Imamul (AS) a primit succesiunea în mod condiționat, fiind asigurat că nu va avea nimic de-a face cu maziliri, numiri și imixtiuni în situații și chestiuni la nivel înalt.

Într-o astfel de împrejurare, Imamul (AS) a început călăuzirea oamenilor și, în măsura în care a putut, a purtat discuții cu interlocutori de diferite credințe și religii. El a emis de asemenea explicații și formulări valoroase și formule referitoare la doctrinele islamice și adevărurile religiei (al-Mam'iin era și el extrem de interesat în ceea ce privește convorbirile religioase). Cuvântările transmise de al-"Imăm “Ali al-Ridă (AS) asupra principiilor cunoașterii și doctrinei islamice sunt deopotrivă ca număr celor rostite de Amir al-Mu 'minin “Ali (AS), depășind mulțimea discursurilor ținute de toți ceilalți Imami (AS) în aceste domenii.

Una dintre binecuvântările Imamului (AS) a fost că a dăruit numeroase tradiții (ahădith) prin intermediul șiiților, care ajunseseră până

Pagina 144

la aceștia prin mijlocirea cucernicilor săi părinți (AS), iar din rândul lor, sub îndrumarea Imarmului (AS), au fost identificate și eliminate unele dintre tradiții (ahădith), care erau născocite sau falsificate de oamenii păcătoși.

Când Imamul (AS) s-a deplasat de la Madinah la Marw în calitate de „urmaș al califului“, prin călătoria sa, în special în Iran, a stârnit un uimitor entuziasm printre oameni. Lumea de pretutindeni a alergat să-l vadă, l-a înconjurat cu nerăbdare și a ascultat învățăturile și preceptele Islamului.

Văzând extraordinara și neașteptata considerație pe care oamenii au acordat-o Imamului (AS), al-Mamiîin a constatat că strategia lui a fost greșită. În scopul de a diminua eșecul său politic, al-Mam'iin l-a otrăvit și martirizat pe al-'Imâăm “Ali al-Ridă (AS). Ulterior, vechea politică a califilor (Ahulafă ”) față de Ahl al-Bayt (AS) și adepții lor șiiți a fost reluată.

AL-IMÂM MUHAMMAD AL-TAQI (AS), AL-"IMÂM “ALI

AL-NAQI (AS) ȘI AL-IMÂM AL-HASAN AL-“ASKARI (AS)

Atmosfera în care acești trei cinstiți Imami (AS) au trăit a fost asemănătoare. După martirajul lui al-"Imâm “Ali al-Ridă (AS), al-Mam 'iin l-a invitat pe al-"Imăm Muhammad al-Tagi (AS), unicul fiu al lui al-"Imâăm “Ali al-Ridă (AS), la Bagdad și s-a purtat binevoitor și afectuos cu el, permițându-i fiicei sale să se mărite cu Imamul (AS) și găzduindu-l pe Imam (AS) în palatul său cu multă cinste.

Cu toate că această comportare părea prietenească, al-Mam'iin urmărea de fapt să-l țină pe Imam (AS) sub strictă supraveghere, în toate privințele.

Împrejurări și condiții de viață asemănătoare s-au menținut și pentru al-"Imăm “Ali al-Nagi (AS) și al-'Imâm al-Hasan al- Askari (AS), în Sămarră”, care era capitala califatului (/hilăfah) în perioada imamatului lor (Imămah); în realitate, ei erau prizonieri.

Perioada în care au condus cei trei evlavioși mami (AS) a durat cincizeci și șapte de ani. Numărul șiiților care locuiau în Iran, Irak și Siria la momentul respectiv era considerabil și atingea câteva sute de mii, printre aceștia figurând o mulțime de învățați ai tradiției (Zadrth).

În pofida acestui fapt, tradițiile (ahădith) transmise de acești trei mami (AS) sunt foarte puține. De altfel și durata vieții lor a fost scurtă. Al nouălea Imam (AS), al zecelea Imam (AS) și al unsprezecelea Imam (AS)

Pagina 145

au fost martirizați când aveau douăzeci și cinci, patruzeci și, respectiv, douăzeci și șapte de ani. Toate aceste aspecte servesc drept mărturie limpede a faptului că manipularea, supravegherea și diversiunea potrivnicilor era extrem de drastică în cursul vremii lor și că cei trei glorioși Imami (AS) erau incapabili să-și îndeplinească sarcinile în mod liber. Cu toate acestea, au ajuns până la noi tradiții valoroase ale Imamilor (AS) amintiți, privind Usi] al-Din (principiile fundamentale de credință ale Islamului)

și Fură 'al-Din (principiile fundamentale de acțiune ale Islamului).

IMÂM AL-'ASR, MUHAMMAD AL-MAHDI AL- MAW UD (AS)

În cursul epocii lui al-"Imăm al-Hasan al-“ Askari (AS), instituția Califatului (Khilăfah) a hotărât, prin toate mijloacele și căile posibile, să-l asasineze pe urmașul Imamului (AS) într-o încercare de a pune capăt problemei imamatului (Imămah) și, prin urmare, credinței șiite. Din aceste și alte motive asemănătoare, al-'Imăm al-Hasan al-“ Askari (AS) a fost pus și el sub supraveghere.

Din considerente întemeiate, nașterea lui al-"Imăm al-Mahdi (AS)

a fost ținută în secret. Până la vârsta de șase ani, timp în care cinstitul său părinte i-a fost alături, al-"Imăm al-Mahdi (AS) a fost ferit de ochii lumii și nimeni nu-l putea vedea, cu excepția câtorva șiiți credincioși și vrednici de încredere.

După martirajul tatălui, al-'Imăm al-Mahdi (AS) a cunoscut, prin porunca lui Allah, al-Ghaybat al-Sughră (Ocultația minoră a lui al-"Imâm al-Mahdi [AS]), răspunzând întrebărilor șiiților și soluționând cazurile dificile prin mijlocirea 4/-Nuwwăb al-Arba 'ah (cei Patru Reprezentanți ai lui Imam al- 'Asr (AS), care au reușit succesiv să ajungă la distinsul rang de Reprezentant al Imamului (AS).

Imamul (AS) a cunoscut apoi a/-Ghaybat al-Kubră (Ocultația majoră a lui al-"Imăm al-Mahdi [AS]), până în vremea când, din porunca lui Allah, va veni să aplice legea în întreaga lume copleșită de nedreptate și oprimare.

Un mare număr de tradiții (ahădith) ale Sfântului Profet (SA) și ale Imamilor (AS), privitoare la al-"Imăm al-Mahdi (AS) și circumstanțele apariției și dispariției sale, au fost transmise atât de sunniți, cât și de șiiți.

De asemenea, numeroase notabilități șiite l-au întâlnit pe Imam (AS) în timpul vieții cinstitului său părinte, au cunoscut personalitatea sa fără

Pagina 146

asemănare și au primit bune vestiri despre imamatul (Imâmah) său de la cinstitul său tată.

În plus, în paragrafele despre Nubuwwah și Imămah, am ajuns la această concluzie, că omenirea nu ar fi putut exista niciodată fără credința lui Allah și fără un Imam care să fie susținătorul și supraveghetorul religiei lui Allah.

ÎNVĂȚĂTURA PILDUITOARE DOBÂNDITĂ DIN TACTICA

CONDUCĂTORILOR RELIGIEI

Concluzionând, din istoria profeților lui Allah și a îndrumătorilor religioși, devine limpede că ei erau realiști, adepți ai adevărului, și obișnuiau să îndemne oamenii la înțelepciune și stăruirea întru adevăr, nu pregetau de la vreun sacrificiu de sine și nu țineau cont de vreo slăbiciune personală în această privință.

Cu alte cuvinte, au încercat să ridice și să împlinească societatea omenească și pe membrii ei, așa cum s-ar cuveni. Au dorit, de asemenea, să vadă oamenii înzestrați cu o seamă de idei și credințe, fără să fie dominați de barbarie sau de o serie de concepții superstițioase. Au dorit să vadă pe oameni deprinși cu un caracter aparte, fără necinstirea purității umane cu înclinația cea dobitocească și necugetând la nimic altceva decât la a se sfâșia unul pe altul sau a-și hrăni pântecele, precum fiarele sau ierbivorele. Au intenționat să-i determine pe oameni să valorifice zestrea omenească, pentru sporirea bunăstării în avantajul omenirii.

În acest fel, ei nu au fost oamenii care au urmărit doar propriul belșug, ci, mai degrabă, aceia care nu au recunoscut valoarea nici unei alte datorii, decât a celei privitoare la bunăstarea societății și a universului umanității.

Ei au văzut propria lor bunăstare și evoluție (omul nu dorește nimic altceva decât acest lucru) în a fi binevoitori față de ceilalți și doreau ca ceilalți oameni să facă același lucru; mai exact, au năzuit ca toată lumea să dorească pentru toți ceea ce ei au dorit pentru ei înșiși și să nu vrea pentru ceilalți ceea ce ei nu au dorit pentru ei înșiși.

Un atare simț al realității și atașament față de adevăr s-au datorat faptului că acești oameni iluștri au aflat însemnătatea îndatoririi omenești universale (bunăvoința) și a altor responsabilități secundare, care sunt prelungirile ei, și au fost înzestrați cu simțul devotamentului și sacrificiului

Pagina 147

de sine. De dragul acestei rațiuni autentice, nu au pregetat să-și ofere viețile și averile pentru cauza adevărului. Au tăiat rădăcina oricărei tendințe de a genera reavoință. Ei nu au râvnit la modul de viață și bunurile altora;

erau mâhniți când asistau la acte de egoism și avariție. Nu au spus neadevăruri, nici nu au calomniat pe alți oameni, nici nu au necinstit onoarea și prestigiul altora.

Lămurirea acestor epitete și a efectului lor va fi analizat în capitolul „Morala“.

ÎNVIEREA (MA '4D)

Ma 'âd este unul dintre cele trei fundamente ale sfintei religii a Islamului și unul dintre elementele esențiale ale acestei credințe neprihănite. Fiecare om (fără nicio excepție) poate spune în ce constă diferența dintre faptele bune și cele rele datorită naturii sale dăruite de Allah, socotind „facerea de bine“ (cu toate că nu o transpune în viață) o acțiune cât se poate de bună și vitală pentru a o îndeplini, iar „faptele rele“ (deși poate le înfăptuiește pe acestea mai degrabă) ca fiind acțiuni neadecvate și, deci, de evitat. Fără îndoială, bunătatea și răutatea, bunăvoința și reauavoință sunt apreciate din perspectiva efectelor și răsplăților pe care aceste alternative le implică. De asemenea, este evident că nu există nici măcar o singură zi din această viață, în care recompensele și plata faptelor bune sau rele ale binefăcătorilor și răufăcătorilor să nu ajungă până la ei; căci noi constatăm în mod clar că mulți binefăcători își duc viețile într-o întristare și suferință foarte mare, în vreme ce mulți răufăcători, antrenați în înfăptuirea de nelegiuiri și lucruri nepermise prin purtarea păcătoasă și caracterul lor condamnabil, își petrec viețile în fericire și prosperitate.

Din această rațiune, dacă în viitor și într-o altă stare de existență decât lumea aceasta, nu ar fi fost stabilită măcar o zi în care faptele bune și rele să fie judecate și oferită răsplata corespunzătoare, o astfel de neliniște și preocupare (pentru binefacere, care este bună și fundamentală, și pentru reavoință, care este rea și trebuie să fie evitată) nu și-ar fi găsit loc în natura umană.

Nu ar trebui să se conceapă că răsplata bunăvoinței, pe care omul o consideră a fi pozitivă și binevenită, constă în faptul că ea statornicește ordinea în societate, oamenii dobândind bunăstarea în viețile lor, și că,

Pagina 148

prin urmare, însăși persoana binevoitoare primește o parte a foloaselor mărinimiei sale. În același fel, nu ar trebui să se prezume că un răufăcător, cu purtarea și comportamentul său necuviincios, subminează ordinea socială și astfel, el însuși devine încurcat de acțiunile lui neplăcute.

Deși un asemenea mod de a gândi se aplică într-un anumit grad indvizilor nechibzuiți și nepricepuți, el nu se raportează la acei oameni care au ajuns pe culmile puterii și a căror fericire nu mai poate fi influențată de ordinea sau dezordinea din societate; dimpotrivă, când tulburarea și corupția morală predomină în societate și când condițiile de viață ale oamenilor devin confuze, acești indivizi devin mai satisfăcuți și mai prosperi, astfel, nu rămâne niciun motiv pentru categoria acestor oameni să considere binefacerea drept bine și facerea de rău drept rea.

În mod similar, cu toate că acești oameni sunt prosperi în scurtele lor vieți, nu ar trebui să se deducă de aici că, datorită faptelor lor păcătoase, le va fi condamnată reputația și vor suporta mereu oprobiul public.

Această situație intervine datorită manifestării faimei lor rușinoase, precum și datorită faptului că posteritatea discerne în privința lor abia după ce au murit, când nu mai sunt afectate în niciun fel vieților lor pline de fericire, plăcere și desfătare.

Pe baza acestui motiv, nu există niciun argument ca omul să se gândească la binefacere ca bine și să și-o însușească sau să socotească reaua voință drept imorală și să se abțină de la ea, tinzând către credința sus menționată. În absența Ma 'âd , ar fi fost o credință superstițioasă.

De aceea, prin această credință curată și neclintită, pe care Făcătorul universului a așezat-o în natura noastră, noi ar trebui să deducem că Atotputernicul Allah va învia pe fiecare după moarte și va cerceta faptele lui, Atotputernicul Allah va da o răsplată dreaptă și o fericire veșnică binefăcătorilor pentru faptele lor și va pedepsi răufăcătorii pentru faptele lor. lar această zi este numită Ziua Judecății (Yawm al-Qivămah).

MA AD, RELIGIILE ȘI CREDINȚELE

Toate religiile și credințele, care cheamă oamenii către adorarea Atotputernicului Allah și prescriu oamenilor să săvârșească fapte bune, oprindu-i de la cele rele, exprimă răspicat credința în Ma 'âd și în viața de apoi. Potrivit acestora, nu există nicio îndoială că binefacerea este

Pagina 149

cinstită numai când este continuată de o răsplată bună și, întrucât această răsplată nu este văzută în această lume, în mod inevitabil ea va fi oferită omului în altă viață, în lumea de apoi.

De altfel, semnele și vestigiile constatate în cele mai vechi morminte descoperite de arheologi, arată că, din cele mai îndepărtate timpuri, ființele umane au crezut în altă viață, în lumea de apoi; în concordanță cu credințele lor, au obișnuit să îndeplinească anumite ceremonii și să ofere diverse lucruri, astfel încât cel decedat să poată avea odihnă în lumea de dincolo.

MA'4D LA FEL CA ÎN CORAN

Sfântul Coran, prin sutele sale de versete (Ayăâb), reamintește oamenilor Ma 'âd (Învierea) și respinge orice îndoială privitoare la ea. În multe cazuri, Coranul reamintește oamenilor puterea absolută a lui Allah, în scopul de a spori cunoașterea oamenilor și de a elimina incertitudinea în legătură cu creația lucrurilor primare. Sfântul Coran afirmă:

„Nu a văzut omul oare că l-am creat dintr-o picătură de sămânță, iar acum este un cârtitor fățiș! Uitând de crearea sa, el Ne spune Nouă ca pe o pildă: „Cine va mai învia oasele prefăcute în pulbere? Spune:

„Cel ce i-a creat dintru început îi va învia. El este Știutor a toată făptura “

Uneori, Sfântul Coran atrage atenția oamenilor față de Ma ăd și intrarea într-o primăvară după iarna morții, reamintind acestora puterea lui Allah, după cum urmează:

„Tu vezi, printre semnele Sale, pământul smerit, însă când trimitem asupra lui apă, se înfioară și prinde viață. Cel ce l-a înviat pe el, învie și morții. El asupra tuturor are putere“ (41:39).

Alteori, folosind argumentarea rațională, Sfântul Coran stimulează natura dăruită de Allah omului, ca să accepte această realitate:

„Oare noi am creat cerul și pământul și tot ce se află între ele zadarnic precum își închipuie cei care tăgăduiesc? Vai celor care tăgăduiesc de Foc! Îi vom face oare pe cei care cred și săvârșesc fapte

Pagina 150

bune deopotrivă cu cei care seamănă stricăciunea pe pământ? Ori îi vom face pe cei temători deopotrivă cu cei rușinați? “ (38:21-28).

(Aceasta se întâmplă fiindcă acei care fac binele și răul nu primesc întreaga lor răsplată și pedeapsă în această lume. Dacă nu exista nici o altă lume (de dincolo), în care fiecare dintre aceste cete să primească răsplățile și pedepsele potrivit comportărilor și faptelor lor, atunci amândouă categoriile ar fi fost egale în fața lui Allah, fapt incompatibil cu Dreptatea dumnezeiască).

DE LA MOARTE LA ZIUA ÎNVIERII (YAWM AL-OIYÂMAH)

(CEL CARE MOARE ESTE TRUPUL, NU RUH (SUFLETUL, SINELE SAU INDIVIDUALITATEA])

Din perspectiva Islamului, omul este o făptură zămislită din trup și suflet (corp și răh). Trupul omului este unul dintre elementele care aparțin realității obiective, fiind și subiectul jurisprudenței; spre exemplu, are dimensiuni și greutate, trăiește într-un anume timp și loc, este influențat de frig, căldură și alte asemenea stări. Treptat, trupul omului îmbătrânește și se istovește, până când, într-o zi, se prăpădește în același fel cum a luat ființă, prin voia Atotputernicului Allah.

Dar sinele omului nu este material și nu are însușirile mai sus menționate; mai degrabă, el posedă atributele cunoașterii, percepției, gândirii, voinței, puterii și alte calități spirituale, precum dragostea, răutatea, fericirea, suferința morală, teama, speranța și preferințele. Așa cum sinele sau sufletul nu posedă trăsăturile materiale amintite la început, nici însușirile spirituale nu sunt aceleași cu cele fizice; mai degrabă, în nenumăratele activități specifice, inima, mintea și toate părțile corpului se supun spiritului și calităților sufletești și nicio parte a trupului nu poate fi considerat un centru de comandă.

Atotputernicul Allah spune:

„Noi am creat omul din lut curat, apoi l-am făcut dintr-o picătură de sămânță pusă într-un vas trainic. Și apoi din picătură am făcut cheag de sânge și din această îngrămădire am creat osul, și am îmbrăcat osul în carne și astfel am făcut o altă creație“ (23: 12-14).

Pagina 151

SENSUL MORȚII DIN PERSPECTIVA ISLAMULUI

Din perspectiva Islamului, înțelesul morții nu rezidă în faptul că omul devine nimic și dispare, ci, mai degrabă, în faptul că sufletul sau sinele omului, care este nemuritor, întrerupe îmbinarea și legătura cu trupul și, în consecință, corpul piere, în vreme ce sufletul își continuă existența fără trup.

Atotputernicul Allah spune:

„Ei spun: „După ce ne vom fărâmița în țărână, vom avea iarăși o nouă făptură? “, căci ei nu cred în Întâlnirea cu Domnul lor. Spune:

„Îngerul morții căruia i-ați fost încredințați vă va culege... “ (32:10-11).

Sfântul Profet (AS) afirmă: „Nu veți fi nimiciți, ci veți fi mutați de la o casă la alta“.

UNIVERSUL BARZAKH (RĂSTIMPUL DINTRE MOARTE ȘI MA'ÂD)

Islamul crede că omul rămâne viu, într-un anume chip, după moarte.

Se bucură de fericire și binecuvântare dacă el este binefăcător și este pedepsit dacă este răufăcător. EI se va înfățișa în Ziua Judecății pentru evaluarea obștească. Intervalul dintre moartea omului și Ma 'ăd este numit „Barzakh “.

Atotputernicul Allah spune:

„...În spatele lor este o stavilă (Barzakh) până în ziua când vor

De asemenea, Atotputernicul Allah precizează:

„Să nu-i crezi morți pe cei care au fost uciși pentru calea lui Dumnezeu, căci sunt vii, la Domnul lor, cu bună înzestrare (3:169).

Pagina 152

III

oate aceste nenumărate modele de viață, pe care încercăm

să le dobândim și să ni le însușim în permanență, nu au fost

disponibile de la începutul existenței umane pe pământ. Ele s-au conturat treptat și s-au pus în practică prin strădaniile omului.

Cu toate acestea, de la omul primitiv până la omul civilizat de astăzi, ființele umane nu au întrerupt niciodată munca și străduința și, prin firea lor dăruită de Allah, au încercat să asigure cele mai bune modele de trai.

Nici n-ar fi fost posibilă o altă cale, întrucât, dacă omul își pierde energia sau vreunul din organele corpului său, precum ochii, urechile, gura, mâinile, picioarele, ori dacă funcțiile creierului, inimii, plămânilor și ficatului sunt periclitate, acesta va fi mai degrabă un om mort, decât viu.

Astfel, omul muncește nu doar din necesitate, ci și datorită faptului că este în firea ființei sale să desfășoare diferite activități. Întrucât, prin simțul practic cu care a fost înzestrat, realizează că ar trebui se se îngrijească de fericirea și progresul vieții sale în orice mod posibil, el se angajează în muncă și osteneală și se îndreaptă în direcția căutărilor sale.

De aceea, trăind în orice mediu și sub orice chip, religios sau nereligios, legiuit sau tiranic, sedentar sau nomad, omul simte că are obligația unui șir de datorii și însărcinări (acele aspecte absolut necesare pentru viață).

Dacă aceste datorii și însărcinări sunt duse la bun sfârșit, dorințele raționale ale omului sunt îndeplinite, iar el se bucură de o viață fericită, tihnită și înfloritoare.

Cu siguranță, prețul acestor datorii și obligații, ce constituie singurele modalități de bunăstare, este însăși umanitatea. Nu putem percepe niciun lucru mai de preț și mai valoros, care ar putea fi înlocuit cu vreun alt bun, decât umanitatea.