SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 133

Doamna Islamului, Khadijah al-Kubră, a născut-o pe Hadrat Fâtimah (AS) în al șaselea an după 4/-Bi that al-Nabawiyyah. Fătimah (AS) s-a măritat cu Amir al Mu 'minin “Al (AS) în al doilea an după Hijrah și a murit la trei luni și ceva, de la plecarea în lumea de dincolo a marelui ei părinte.

În viață, a dat întâietate plăcerii lui Allah mai presus decât propriei fericiri. În sfera familială, s-a îngrijit îndeaproape de educația copiilor.

S-a ocupat de treburile casnice alături de slujitoarele ei. Într-o zi, ea era cea care își asuma răspunderea pentru muncile casnice, în cealaltă, acestea erau îndeplinite de slujitoare. În timpul ei liber, Fătimah (AS) soluționa problemele doamnelor musulmane și se închina lui Allah. Și-a cheltuit averea personală, în special veniturile înfloritoare din Fadak (câteva orașe în apropiere de Khaybar), pentru cauza lui Allah și nu a păstrat pentru ea decât ceea ce era necesar. Uneori, oferea hrana sa zilnică nevoiașilor și săracilor, rămânând ea însăși înfometată. Cuvântarea elaborată din moscheia Sfântului Profet (SA), rostită de Fâtimah (AS) către grupurile de musulmani și însoțitorii acestora, argumentele aduse „primului Kkhalifah“ asupra motivului atașamentului de Fadak, precum și alte afirmații vrednice de a fi amintite, sunt toate mărturii limpezi pentru noblețea rangului ei, spiritul curajos și cutezător și stăruința ei.

Hadrat Fâtimah (SA) este cinstita fiică a Sfântului Profet (SA), soția lui Amir al-Mu 'minin “Ali (AS) și mama celor unsprezece Imami și conducători ai Islamului. Urmașii Sfântului Profet (SA) au luat toți naștere din ea.

Potrivit textului explicit al Sfântului Coran, Fătimah (SA) este înzestrată cu statutul de 'Ismah.

AL-IMÂM AL-HASAN (AS) ȘI AL-"IMÂM AL-HUSAYN (AS)

Acești doi cinstiți Imami (AS) sunt frați și fiii lui "Ali (AS) și ai Fătimei (AS). Potrivit tradițiilor (ahădith), Sfântul Profet (SA) a arătat o dragoste profundă față de acești nepoți demni de cinste pe care i-a numit fiii săi. Sfântul Profet (SA) nu era în stare să reziste nici celei mai mici tristeți sau nemulțumiri din partea lor, obișnuind să spună în acest sens:

„Acești doi fii ai mei sunt Imami și conducători, fie ei înălțați sau așezați“.

Termenii „înălțați“ și „așezați“ sunt folosiți cu un sens înțepător. Aceștia simbolizează preluarea falsului califat și ridicarea în lupta cu dușmanii

Pagina 134

Islamului, ori neacceptarea falsului califat și lupta împotriva lui. El a adăugat: „Hasan și Husayn sunt două călăuze ale tinerilor Paradisului“.

Potrivit dorinței cinstitului său tată, al-"Imăm al-Hasan (AS) a fost ales pentru califat (4hilafah) și oamenii i-au încredințat jurământul lor de supunere. A domnit în calitate de calif (4halifah) în țările islamice, în afară de Siria și Egipt, care erau sub stăpânirea lui Mu'âwiyah, și a dirijat problemele interne și externe întocmai precum făcuse și ilustrul său tată.

În perioada domniei sale, al-"Imăm al-Hasan (AS) a mobilizat o armată pentru a pune capăt diferendelor cu Mu'âwiyah, însă, în cele din urmă, a aflat că inimile oamenilor fuseseră ademenite de Mw'âwiyah;

comandanții propriei sale armate comunicau prin mesaje cu Mu'âwiyah și așteptau ca acesta să ordone uciderea sau întemnițarea Imamului (AS)

și predarea sa inamicului. Din această cauză, Imamul (AS) a trebuit să accepte în cele din urmă propunerea de pace.

Al-"Imâm al-Hasan (AS) s-a angajat în tratative de pace în condiții determinate, dar Mw'âwiyabh nu și-a menținut promisiunea. După încheierea acordului de pace, acesta din urmă a mers în Irak, a urcat într-un amvon în prezența musulmanilor și a spus: „Nu am luptat cu voi din cauza religiei, astfel că veți rosti sa/ăt și veți respecta sawm; mai degrabă am dorit să domnesc peste voi și acum mi-am îndeplinit țelul“. Mw'âwiyah a adăugat: „Nu țin seama de făgăduințele pe care le-am făcut lui al-Hasan“.

După tratatul de pace, timp de nouă ani și jumătate, al-'Imăm al-Hasan (AS) a stat sub stăpânirea lui Mu'âwiyah, într-o atmosferă tristă și în cele mai aspre și neplăcute condiții. Imamul (AS) nu avea siguranța vieții nici în propria casă. În cele din urmă, la instigarea lui Mu'âwiyah, Imamul (AS) a fost otrăvit de soția sa (Ja'dah), fiind martirizat. După martirajul lui al-"Imăm al-Hasan (AS), prin porunca lui Allah și potrivit dorinței sale, i-a urmat cinstitul său frate al-"Imăm al-Husayn (AS). Acesta a început să conducă și să călăuzească oamenii, dar condițiile și împrejurările erau asemănătoare celor din vremea lui al-'Imăm al-Hasan (AS).

Cu autoritatea sa deplină asupra situației, Mu'âwiyah i-a blocat lui al-"Imăm al-Hasan (AS) toate posibilitățile de acțiune.

Muw'ăwiyah a murit după aproximativ nouă ani și jumătate, iar funcția khilăfah, care se transformase într-o monarhie, a fost transmisă fiului său Yazid. Spre deosebire de tatăl lui, Yazid era un tânăr plin de vanitate, atras de petreceri, fapte imorale și dezordine. De îndată ce acest

Pagina 135

tânăr mândru a luat frâiele intereselor musulmanilor, a poruncit guvernatorului din Madimnah să-i solicite lui al-Imăm al-Husayn (AS) să-și prezinte jurământul de credință față de Yazid sau să-i trimită capul Imamului.

Când guvernatorul a sugerat chestiunea jurământului lui al-"Imăm al-Husayn (AS), Imamul (AS) a solicitat un răgaz de timp și a părăsit peste noapte Madinah, plecând către Makkah împreună cu însoțitorii lui; el a căutat să se adăpostească în sanctuarul lui Allah — refugiul oficial în Islam. Însă, după șederea la Makhkah timp de câteva luni, a realizat că Yazid nu-l va lăsa în pace și că, în mod sigur, va ordona asasinarea lui, dacă nu va depune jurământul de supunere.

Pe de altă parte, în timpul acestei perioade, Imamul (AS) a primit câteva sute de epistole din Irak, în care i se făgăduiau colaborarea și sprijinul; de asemenea, i se solicita ridicarea împotriva tiranilor din clanul Bani Umayyah.

Din constatarea condițiilor și circumstanțelor generale, al-"Imăm al-Husayn (AS) și-a dat seama că insurecția sa nu ar înregistra niciun progres. Cu toate acestea, a decis să-și ofere jertfa prin refuzul de a se supune și hotărârea de a se răzvrăti, semnându-și astfel sentința; al-"Imâm al-Husayn (AS) a părăsit Makkah pentru a merge la Kiifah cu însoțitorii săi. În timpul călătoriei, la Karbală (la aproximativ 70 km depărtare de de Kiifah), a întâlnit trupele numeroase ale dușmanului.

În timpul călătoriei, Imamul (AS) a chemat lumea să-l susțină și i-a înștiințat pe însoțitorii lui asupra hotărârii de a fi ucis, dându-le libertatea de a alege între a-i fi alături sau a-l părăsi. Așadar, din ziua în care au dat de oștile dușmanilor, nu a rămas niciunul cu Imamul (AS), în afară de câțiva oameni credincioși, doritori să-și ofere viețile pentru cauză, Ei au fost înconjurați cu ușurință de mulțimea soldaților inamici. Au fost chiar împiedicați să se aprovizioneze cu apă. Într-o asemenea situație, al-"Imâm al-Husayn (AS) a fost constrâns să aleagă între prezentarea jurământului de supunere lui Yazid și martiraj.

Al-'Imăm al-Husayn (AS) nu s-a abandonat supunerii lui Yazid și s-a pregătit să fie ucis. A sosit o zi când, alături de însoțitorii săi, a luptat cu dușmanul de dimineața până seara. În această bătălie, el însuși, copiii, frații, nepoții, verii și însoțitorii — în total aproape șaptezeci de oameni — au fost martirizați. Numai cinstitul său fiu, al-"Imăm "Ali al-Sajjâd (AS), care nu putea să lupte datorită unei boli grave, a supraviețuit. După

Pagina 136

martirajul lui al-"Imâm al-Husayn (AS), oștile dușmane i-au prădat bunurile, i-a luat familia în prizonierat și a dus-o de la Karbală la Kitah, iar de la Kiifah la Damasc, împreună cu capetele tăiate ale Martirilor.

Pe parcursul captivității, al-'Imăm "Ali al-Sajjăd (AS), în cuvântarea sa rostită la Damasc, precum și Zaynab al-Kubră, în discursurile ținute în adunările publice din Kiifah, la curtea lui Ibn Ziyâd, guvernatorul din Kiăfah, și la curtea lui Yazid din Damasc, au scos la iveală adevărul și au destăinuit opresiunea și cruzimea omeiazilor față de popor.

În orice caz, această acțiune a lui al-'Imăm al-Husayn (AS) împotriva oprimării, tiraniei și neorânduielii — care s-a sfârșit cu vărsarea sângelui lui al-"Imăm al-Husayn (AS), a copiilor, rudelor și însoțitorilor, urmate de jefuirea bunurilor și înrobirea copiilor și femeilor lui — este un eveniment cu particularități și amănunte importante, fără asemănare în paginile istoriei universale. Se poate afirma cu tărie că această întâmplare slujește drept fundament pentru supraviețuirea Islamului. Dacă aceste evenimente nu s-ar fi înfăptuit, omeiazii ar fi distrus în totalitate Islamul.

AU FOST DIFERITE METODELE LUI AL-"IMÂM AL-HASAN (AS) ȘI AL-"IMÂM AL-HUSAYN (AS)?

Cu toate că acești doi mari conducători sunt, potrivit afirmației explicite a Sfântului Profet (SA), Imami legitimi, strategiile lor par a fi diferite. Unii chiar afirmau că deosebirea dintre viziunile celor doi frați a fost într-atât de mare, încât unul dintre ei, având 40 000 de luptători, a primit ofertă de pace, în vreme ce altul, cu numai patruzeci de prieteni și însoțitori (alții decât rudele lui) s-a războit cu dușmanul și i-a pierdut pe toți ai lui pentru această cauză, inclusiv pe propriul copil sugar.

Totuși, o analiză amănunțită dovedește contrariul, deoarece am văzut că al-"Imâm al-Hasan (AS) a trăit aproximativ nouă ani și jumătate în timpul domniei lui Mu'ăwiyah și nu i s-a opus în mod fățiș. După martirajul fratelui său, al-'Imâm al-Husayn (AS) a trăit de asemenea nouă ani și jumătate în timpul domniei lui Mw'ăwiyah și nu s-a gândit niciodată la răzvrătirea împotriva lui, nici nu l-a provocat.

Așadar, principalul motiv al aparentei distincții între acțiunile politice ale celor doi Imami (AS) constă mai degrabă în diferența convinge-

Pagina 137

rilor dintre Mu'ăwiyah și Yazid, decât în deosebirea punctelor de vedere ale Imamilor (AS).

Politica lui Mu'ăwiyah nu s-a bazat pe lipsa de ordine și de cumpătare; el nu și-a bătut joc de preceptele religioase printr-o împotrivire fățișă.

Mw'ăwiyah s-a intitulat pe sine „însoțitor“ al Sfântului Profet (SA) și „scriitor al Revelației“. Mulțumită surorii sale (soția Sfântului Profet (SA)

și Umm al-Mu' minin mama credincioșilor]), Mu'ăwiyah a fost numit „Khăl al Mu' minîn “ (unchiul matern al credincioșilor) și a fost agreat în mare măsură de al Doilea Calif, căruia oamenii obișnuiți i-au dovedit un atașament particular și o încredere totală.

În plus, în marea majoritate a cazurilor, Mwăwiyah i-a numit pe însoțitorii Sfântului Profet (SA), care erau respectați și cinstiți de către oameni (Abi Hurayrah, "Amr al-" As, Samrah, Yusr, Al-Mughirah ibn Shu'bah și alții), guvernatori ai provinciilor și i-a însărcinat cu poziții cheie în stat. Acești guvernatori obișnuiau să depună eforturi considerabile pentru aprecierile favorabile ale oamenilor față de Mw'âwiyah. Multe tradiții (ahădith) au fost născocite și relatate de către oameni, în special cu privire la virtuțile și inviolabilitatea religioasă a însoțitorilor Sfântului Profet (SA)

și la faptul că ei, pentru orice ar fi făcut, nu erau contestabili. Astfel, indiferent de ce ar fi întreprins Mw'âwiyah, dacă putea fi modificat și justificat, era ajustat și explicat de aceste autorități; pe de altă parte, prin oferirea unei mite considerabile, el preîntâmpina plângerile oponenților săi. În cazul în care aceste mijloace și metode nu funcționau, mii de oameni nevinovați, printre care șiiți (prieteni) ai lui Ali (AS), alți musulmani și chiar un număr impresionant de însoțitori ai Sfântului Profet (SA), erau omorâți de acești colaboratori, adepți și „însoțitori“ ai lui Mu'âwiyah.

Mw'ăwiyah pretindea a fi drept în tot ceea ce săvârșise cu reținere și răbdare deosebită. Printr-o blândețe și vesatilitate deosebită, el a atras bunăvoința și supunerea oamenilor. Uneori auzea chiar și blestemele pe care oamenii le proferau împotriva lui, simțindu-le antipatia, dar le răspundea cu bună dispoziție și clemențță și, în acest chip, își continua politica.

Aparent, el îi respecta pe al-'Imâm al-Hasan (AS) și al-'Imâm al-Husayn (AS) și le trimitea daruri și obiecte valoroase. Pe de altă parte, proclamase în mod public că oricine transmite o tradiție (hadith) privitoare la virtuțile AA] al-Bayt (AS), nu va avea garanția vieții lui, a bunului nume

Pagina 138

și a averii; dar oricine va transmite o tradiție (hadith) referitoare la virtuțile însoțitorilor Sfântului Profet (SA), va fi recompensat.

El poruncise oratorilor și predicatorilor, atunci când aceștia se adresează de la amvoane musulmanilor, să-l blesteme pe al-"'Imâm Ali (AS).

Din ordinul lui Mu'ăwiyah, mercenarii îi omorau pe susținătorii lui al-"Imăm Ali (AS), oriunde îi găseau; ei au ajuns până într-acolo încât să-i ucidă și pe numeroși dușmani de-ai lui al-"Imâm Ali (AS), acuzându-i de prietenie cu Imamul (AS).

Din expozeul de mai sus, reiese clar că revolta lui al-'Imăm al-Hasan (AS) s-ar fi încheiat doar în dezavantajul Islamului și nu ar fi avut altă urmare decât martirajul Imamului (AS) și al susținătorilor lui. Ba mai mult, exista probabilitatea ca, în această situație, Mu'ăwiyah să-l fi omorât pe al-"Imăm al-Hasan (AS) cu ajutorul prietenilor și rudelor Imamului (AS), după care, în scopul de a împăca opinia publică, să se fi arătat chinuit de remușcări și să fi plâns după Imam (AS); apoi, în căutarea răzbunării (pentru această vărsare de sânge), ar fi căutat să plătească cu vârf și îndesat prin uciderea șilților, cum făcuse ulterior, în timp ce se ocupa de cazul lui "Uthmâăn.

Dar direcția politică a lui Yazd nu s-a asemănat cu cea a tatălui său. El a fost un tânăr narcisist și dezordonat. Nu avea altă rațiune decât violența și nu a dat nicio importanță opiniei publice.

În timpul scurtei sale domnii, Yazid a scos la iveală fără întârziere prejudiciile aduse în secret Islamului.

În primul an al domniei sale, Yazid a trecut prin ascuțișul sabiei familia Sfântului Profet (SA).

În al doilea an, a distrus orașul Madinah și a permis trupelor sale să pângărească, timp de trei zile, onoarea, viața și averea oamenilor.

În al treilea an, a nimicit Ka'bah. Din cauza motivelor înfățișate, acțiunea lui al-"Imăm al-Husayn (AS) s-a întipărit adânc în mințile oamenilor, iar efectul ei s-a resimțit în mod public și din ce în ce mai profund.

La început, această mișcare s-a manifestat sub forma revoltelor sângeroase.

În cele din urmă, a atras un mare număr de musulmani în calitate de susținători ai adevărului și veridicității și de adepți ai AA al Bayt (AS)

ai Sfântului Profet (SA).

Aceasta se întâmplase din pricină că Mu'âwiyah, în testamentul său către Yazid, l-a sfătuit insistent să-l lase în pace pe al-'Imăm al Husayn

Pagina 139

(AS) și să nu-l tulbure; dar beția și admirația față de propria sa persoană, i-ar fi permis lui Yazid să distingă între câștig și pierdere?

AL-"IMÂM “ALI AL-SAJJAD (AS)

Strategia lui al-"Imăm Al al Sajjăd (AS), în timpul Imamatului său, este împărțită în două etape, care se aseamănă, în ansamblu, cu politicile obișnuite ale altor Imami (AS), deoarece Imamul (AS) a fost în anturajul slăvitului său tată la evenimentul tragic de la Karbală și a luat parte la mișcarea lui al-"Imăm al-Husayn (AS). După martirajul mărețului său tată, când Imamul (AS) a fost luat prizonier și a fost dus de la Karbală la Kiifah, iar de la Kiifah la Damasc, el nu a utilizat tagiyyah și a mărturisit fără nicio teamă adevărul și realitatea. Ori de câte ori se ivea ocazia, prin intermediul cuvântărilor și prelegerilor, el informa oamenii despre legitimitatea membrilor familiei Sfântului Profet (SA), despre meritele și virtuțile lor. El a scos la iveală nevinovăția slăvitului său tată, cruzimea și atrocitățile despotice ale omeiazilor, provocând dezlănțuirea sentimen-

Imamul (AS) însă, după ce a fost eliberat din robie, a revenit în Madinah, iar dispoziția de autojertfire s-a preschimbat într-o stare de liniște. El a stat în izolare în casa sa, a închis ușa străinilor și s-a angajat pe calea adorării lui Allah. A început să învețe și să educe oamenii care erau adepți ai adevărului și ai veridicității. Timp de treizeci și cinci de ani, cât s-a aflat acolo, Imamul (AS), în mod direct sau prin intermediari, a educat pe mulți și le-a sădit în inimi cultura islamică.

Numai rugăciunile pe care Imamul (AS) le-a compus într-o manieră dumnezeiască de exprimare și prin care se închina în tăcere lui Allah, alcătuiesc o colecție grandioasă de învățături și doctrine islamice. Aceste rugăciuni au fost strânse într-o lucrare, cunoscută sub numele „Al-Sahifah al-Sajjădiyyah “ („Cartea Imamului al-Sajjăd”).

AL-"IMÂM MUHAMMAD AL-BĂQIR (AS)

În perioada Imamatului lui al-"Imăm Muhammad al-Băgir (AS), a fost netezită întrucâtva calea răspândirii doctrinelor islamice. Din cauza

Pagina 140

persecuției omeiazilor, tradițiile (ahădith) referitoare la jurisprudența islamică, aparținând oamenilor Casei (AH al-Bayt [AS]), fuseseră pierdute. Deși o mulțime de tradiții (ahădi/h) erau solicitate cu insistență de preceptele islamice, totuși, nu mai mult de cinci sute dintre tradițiile (ahâdith) Sfântului Profet (SA) au dăinuit printre cele care erau relatate de însoțitorii Sfântului Profet (SA).

Pe scurt, în această perioadă, ca urmare a evenimentului tragic de la Karbală și a celor treizeci și cinci de ani de eforturi depuse de al-"Imăm al-Sajjăd (AS), apăruseră o mulțime de musulmani (adepți ai Ah a/-Bayt [AS]), care nu posedau însă o jurisprudență islamică întemeiată pe tradițiile (ahâdith) ANl al-Bayt (AS).

Întrucât puterea executivă a omeiazilor era vlăguită, datorită luptelor interne și lipsei de randament a autorităților conducătoare, iar dovezile de slăbiciune au sporit în structura guvernării, al Cincilea Imam (AS)

a profitat de această ocazie, răspândind doctrinele AH] al-Bayt (AS), jurisprudența islamică și asigurând societății mulți învățați ai școlii lui de gândire.

AL-IMÂM JA“FAR AL-SĂDIQ (AS)

În timpul celui de-al șaselea Imam (AS), condițiile au fost mult mai potrivite și împrejurările mult mai propice răspândirii doctrinelor islamice, deoarece, pe de o parte, drept rezultat al propovăduirii tradițiilor (ahădith) de către al-'Imâm Muhammad al-Băgir (AS), precum și datorită propagării credinței (rabhghăt) prin intermediul celor ce fuseseră instruiți în școala sa, oamenii au conștientizat necesitățile lor în raport cu învățăturile islamice și cunoașterea islamică a AH al-Bayt (AS), fiind mai dornici să dobândească tradițiile (ahădith).

Pe de aită parte, când conducerea omeiazilor a fost răsturnată, iar ocârmuirea abasizilor nu fusese în mod stabil instalată, abasizii, încercând să pară binevoitori față de AP al-Bayt (AS), au folosit drept pretext persecuția împotriva AH al-Bayt (AS) și sângele martirilor de la Karbală, în scopul de a-și împlini țelurile și de a submina guvernarea omeiazilor.

Imamul (AS) s-a dedicat predării și răspândirii diferitelor ramuri ale cunoașterii. Savanții, ulemalele (u/amă) și învățații veneau de pretutindeni în casa Imamului (AS), unde erau bine primiți. Aceștia îi adresau

Pagina 141

întrebări privind diferitele ramuri ale științelor islamice, preceptele morale islamice și viețile profeților, istoria ummah, învățătura și răspândirea credinței (rabligh) și primeau răspunsuri în consecință.

Imamul (SA) a întreținut discuții cu oameni proveniți din diverse straturi sociale și a polemizat cu tot felul de persoane și secte. El a instruit ucenici în diferite științe islamice. Au fost alcătuite sute de cărți ce tezaurizau tradițiile (ahădith) și cuvântările doctrinare ale Imamului (AS), recunoscute ca fiind fundamentale.

Folosind prilejul acestei scurte perioade, binevenite în atmosfera înăbușitoare a acelor zile, al-"Imâm Ja” far al-Sâdiq (AS) a format și instruit o mulțime de învățați iscusiți. Pe lângă bunul său renume, Imamul (AS) a lăsat multe comori ale știintelor și pregătirii în domeniul culturii islamice. Peste patru mii de învățați au profitat de uriașa cunoaștere și înțelepciune a Imamului (AS).

Al-"Imâm Ja” far al-Sădiq (AS) a poruncit ucencilor să consemneze prelegerile și să păstreze cărțile și scrierile sale. El a spus: „Va veni o vreme când va domni neorânduiala și multe dintre aceste lucrări vor fi nimicite. Atunci veți avea nevoie de aceste cărți și scrieri și ele vă vor fi de ajutor în calitate de referințe doctrinare și islamice unice ale musulmanilor““. Pe acest considerent, ucenicii Imamului (AS) obișnuiau să poarte cu ei condei și călimară și să noteze orice auzeau în casa lui.

În afara momentelor de răgaz, Imamul (AS) a învățat oamenii permanent, în taină sau în văzul lumii, și a pus la dispoziția tuturor tezaurul cunoașterii sale nesfârșite.

În rezumat, comentariile nemaipomenite și îndrumările sale valoroase au eliminat neștiința și incultura, restabilind Islamul adevărat al Sfântului Profet (SA). Astfel, el este cunoscut drept întemeietorul „jurisprudenței islamice șiite“. Credința șiită a fost mai târziu intitulată „jurisprudența Ja” fari“, după numele lui.

AL-"IMÂM MUSĂ AL-KÂĂZIM (AS)

Doborându-i pe omeiazi și asumându-și răspunderea poziției califale, abasizii s-au întors către clanul Banii Fătimah și au încercat să-i nimicească cu toată puterea lor pe Membrii Familiei Sfântului Profet (SA).

Au decapitat un grup, au îngropat de vii pe alții și au trimis încă o ceată

Pagina 142

de oameni sub temeliile și în zidurile clădirilor. Au dat foc casei celui de-al șaselea Imam (AS) și l-au somat de câteva ori să plece în Irak. În acest fel, în ultimele zile ale celui de-al șaselea Imam (AS), a fost intens practicată tagivyah. Pentru că Imamul se afla sub strictă supraveghere, el nu întâlnea pe nimeni, cu excepția câtorva șiiti preferați. În cele din urmă, al-"Imăm Ja”far al-Sădig (AS) a fost otrăvit și martirizat de al-Mansiir, al doilea calif al abasizilor. Așadar, în timpul imamatului celui de-al șaptelea Imam, al-"Imâm Musă al-Kăzim (AS), asuprirea potrivnicilor a devenit din ce în ce mai cruntă și s-a amplificat cu fiecare zi.

În pofida unei atmosfere de intensă tagiyyaf, al șaptelea Imam (AS)

a început să răspândească cunoașterea islamică și a creat un mare număr de tradiții (ahădith), pe care le-a pus la dispoziția șiiților. Se poate spune că tradițiile (ahădimh) privitoare la jurisprudența islamică, orânduite de al-"Imâm Misă al-Kăzim (AS), se situează pe poziția a treia ca număr, după acelea aparținând celui de-al cincilea și celui de-al șaselea Imam (AS). Datorită condițiilor existente, de profundă taqiyyah, în cele mai multe ahădith transmise de Imam (AS), el era menționat de transmițători drept „un învățător Călin)“, „un virtuos închinător al lui Allah“ sau ceva asemănător, fără mențiunea explicită a numelui său.

Imamul (AS) a fost contemporanul a patru califi abasizi — al-Mansiir, al-Hădi, al-Mahdi și Hăriin — și a constituit mereu ținta persecuției lor.

Spre sfârșit, din porunca lui Hărin, a fost întemnițat și mutat dintr-o închisoare în alta ani de-a rândul. În cele din urmă, al-"Imăm Miisă al-Kăzim (AS) a fost otrăvit și martirizat în temniță.

AL-IMÂM “ALI AL-RIDĂ (AS)

O apreciere asupra stării de lucruri din acea vreme clarifică pentru oricine este înzestrat cu spirit pătrunzător că, indiferent cât de mulți califi contemporani și potrivnici ai Ahl al-Bayt (AS) au încercat să chinuiască și să asuprească Imamii (AS) Călăuzirii, făcând dificil traiul pentru șiiți, numărul adepților Islamului a fost în continuă creștere, iar credința lor în Islam a devenit de neclintit. Instituția califatului, în viziunea lor, era o orânduire imorală și ticăloasă.

Și aceasta a fost o convingere interioară, care a menținut întotdeauna pe califii contemporani cu Imamii în chinuri cumplite; în fapt, i-a făcut pe acești califi neputincioși și vrednici de dispreț.