SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE

Pagina 123

CEI PAISPREZECE NEPRIHĂNIȚI (MA “SUMIN)

Sfântul Profet (SA), cinstita sa fiică Fâtimah al-Zahră” (AS) și cei doisprezece imami sunt numiți cei „Paisprezece Ma 'siimin“. Primii cinci dintre cei paisprezece Ma 'siimin, adică Sfântul Profet (SA), “Ali (AS), Fătimah (AS), al-Imâm al-Hasan (AS) și al-lmâm al-Husayn (AS) sunt numiți „Ahl al-'Abă“ sau „Ashăb al-Kisă"“ (familia și însoțitorii adunați sub mantie). Sunt numiți Ashăb al-Kisă deoarece, într-o zi, Sfântul Profet (SA) s-a acoperit pe sine însuși cu o mantie, a strâns pe acești patru membri sub ea și s-a rugat lui Allah. În cinstea lor, Atotputernicul Allah a revelat următorul verset coranic al purității (zahărah):

„O, oameni ai Casei! Dumnezeu vrea numai să îndepărteze de la voi spurcăciunea și să vă dea curățenie (33:33).

IMAMII CĂLĂUZITORI

Imamii călăuzitori (AS), care sunt urmașii Sfântului Profet (SA)

și conducătorii popoarelor lumii, sunt în număr de doisprezece.

NUMELE IMAMILOR NEPRIHĂNIȚI (AS)

Al -Imăm “Ali (AS) (Amir al-Mu 'minin)

Al -Imăm al-Hasan (AS) (Al-Mujtabâ)

Al -“Imăm al-Husayn (AS) (Sayyid al-Shuhadâ”)

Al -“Imâm “Ali (AS) (Al-Sajjăd)

Al -Imăm Muhammad (AS) (Al-Bâgir)

Al -“Imăm Ja“far (AS) (Al-Sădiq)

Al -“Imăm Miăsă (AS) (Al-Kăzim)

Al -“Imăm “Ali (AS) (Al-Ridă)

Al -Imăm Muhammad (AS) (Al-Tagi)

Al -“Imăâm “Ali (AS) (Al-Naqi)

Al -“Imâm al-Hasan (AS) (Al-“Askari)

Al -“Imăm Muhammad (AS) (Al-Mahdi, al-Hujjat ibn al-Hassan)

Pagina 124

MODUL OBIȘNUIT DE VIAȚĂ AL AHL AL-BAYT (AS)

Ceilalți membri ai Ah al-Bayt (AS) sunt dovezile desăvârșite de formare și educație ale Sfântului Profet (SA). Trăsăturile și modul lor de viață sunt similare firii Sfântului Profet (SA).

Bineînțeles că, în timpul celor două sute cincizeci de ani, începând de la anul al 11-lea de la Hijrah (anul morții Sfântului Profet [SA]), până la anul 260 AH (când a început Marea Ocultație [Ghaybat al-kubră] a lui al-“Imâm Muhammad al-Mahdi [AS]), prin diferitele lor contacte cu oamenii, Imamii, călăuze neprihănite, au înfruntat diferite situații, desfășurându-și traiul în moduri diferite. Totuși, ei nu au renunțat niciodată la scopul esențial al politicii Sfântului Profet (SA), care a constat în ocrotirea principiilor de credință fundamentale ale Islamului (Usi? al-Din)

și a principiilor secundare de acțiune ale Islamului (Furis 'al Din), precum și în educația copiilor de ispita schimbărilor și transformărilor.

În cuprinsul celor douăzeci și trei de ani de la chemarea sa și vestirea Islamului, Sfântul Profet (SA) a parcurs trei etape ale vieții. În primii trei ani ai chemării sale la profeție (a/-Bi that al-Nabawiyyah), el a invitat poporul pe ascuns la Islam. Apoi, în următorii zece ani, a chemat fățiș oamenii la Islam. Cu toate acestea, el și adepții lui au trăit sub crunte chinuri și persecuții ale societății și nu s-au bucurat de nicio libertate de acțiune care ar fi putut produce o îmbunătățire reală în societate. Sfântul Profet (SA) a petrecut cei zece ani rămași (după Hijrah) într-o atmosferă în care reînsuflețirea adevărului și a autenticității era principalul țel, în care sfântul Islam ajungea la împliniri remarcabile zi de zi, deschizând astfel oamenilor din orice timp o nouă poartă a cunoașterii și desăvârșirii.

Fără îndoială, aceste trei împrejurări diferite au pretins soluții variate și au înfățișat caracterul și modul de viață al Sfântului Profet (SA), care nu a avut alt țel decât de a reînsufleți adevărul și autenticitatea, în numeroase aspecte.

Diversele circumstanțe în care Imamii călăuzitori (AS) au viețuit nu difereau de perioada prehegiriană a chemării Sfântului Profet (SA).

Uneori, la fel ca în primii trei ani ai misiunii profetice, era imposibil chiar și simplul fapt de a atrage atenția asupra adevărului; astfel, Imamii (AS)

și-au îndeplinit datoriile cu cea mai mare băgare de seamă, după cum a

Pagina 125

fost cazul în timpul celui de-al patrulea Imam (AS) și în ultima perioadă din timpul celui de-al șaselea Imam (AS), care au aplicat metode asemănătoare. Altădată, întocmai celor zece ani anteriori Hijrah, când Sfântul Profet (SA) a chemat în mod deschis oamenii la Islam, în Makkah, și când adepții lui erau în imposibilitatea de a rezista la asuprirea necredincioșilor, Imamii (AS) au continuat de asemenea să instruiască oamenii în ceea ce privește învățăturile religiei și propovăduirea normelor religioase.

Puternicii vremii, totuși, nu au precupețit niciun efort în privința supunerii la chinuri și persecutării lor și le-au creat greutăți în fiecare moment.

Într-adevăr, o împrejurare asemănătoare ambianței posthegiriene a Sfântului Profet (SA) a fost cea în care Conducătorul credincioșilor (Amir al-Mu 'minin), “Al (AS), a domnit în calitate de calif (timp de cinci ani), sau cele în care s-au aflat pentru o scurtă perioadă Hadrat Fâtimah (AS) și al-“Imăm al-Hasan (AS), pe de o parte, și al-“Imâm al-Husayn (AS) și ucenicii săi, pe de altă parte. În toate aceste circumstanțe, corectitudinea și adevărul au fost exprimate în mod deschis, reflectând limpede starea generală ce domnea în timpul Sfântului Profet (SA).

Pe scurt, cu excepția a ceea ce a fost menționat, Imamii neprihăniți nu s-au putut opune conducătorilor și cârmuitorilor tirani și uzurpatori în mod esențial și fățiș. De aceea, au fost constrânși să își asume tagiyyah (tăinuirea convingerilor adevărate ale cuiva atunci când viața îi este în pericol) și să nu dea nicio ocazie cârmuitorilor vremii să se mânie pe ei. Cu toate acestea, dușmanii lor au făcut tot ce le-a stat în putință să îndepărteze lumina călăuzirii și să distrugă ostenelile lor.

CAUZA ESENȚIALĂ A DEOSEBIRII IMAMILOR (AS) FAȚĂ DE GUVERNĂRILE CONTEMPORANE LOR

Diferitele cârmuiri care au luat naștere în societatea islamică după Sfântul Profet (SA), în numele Islamului, au fost toate în contradicție cu Ahl al-Bayt (AS). Această contradicție neîmpăcată a reprezentat un izvor care n-a secat niciodată.

Deși Sfântul Profet (SA) subliniase virtuțile și calitățile extraordinare ale AH! al-Bayt (AS) — dintre care cele mai importante erau cunoașterea învățăturilor Sfântului Coran și deosebirea, din punct de vedere islamic, între aspectele permise (hală]) și cele interzise (harăm) — și cu

Pagina 126

toate că era obligatoriu ca Ummah să cinstească și să țină cont de AA al-Bayt (AS), în pofida acestui îndemn și sublinieri, Ummah nu și-a achitat obligațiile.

Când Sfântul Profet (SA) a chemat în mod deschis oamenii la Islam, a pomenit din prima zi despre rudele sale, care au îmbrățișat Islamul, și a numit pe “Ali (AS) drept urmaș al său. EI a precizat limpede, în ultimele zile ale vieții lui, succesiunea lui “Ali (AS), atât la Ghadir Khumm, precum și în alte părți. În pofida acestui fapt, oamenii au numit pe alții drept succesori ai Sfântului Profet (SA), după moartea acestuia, refuzându-le astfel AA al-Bayt (AS) drepturile lor de netăgăduit. Drept urmare, guvernarea epocii a considerat întotdeauna pe AP al-Bayt (AS)

drept adversari periculoși, fiind înspăimântată de aceștia. Aceste ocârmuiri au folosit diferite modalități de a nimici pe Ahl al-Bayt (AS).

Guvernările epocii au reflectat un profund dezacord între AH al-Bayt (AS) și așa numitele guvernări islamice imperioase. AP al-Bayt (AS) au crezut că ocârmuirile islamice trebuie să respecte, să păstreze și să aplice preceptele dumnezeiești ale Islamului. Totuși, după cum s-a văzut din tentativele lor, așa numitele conduceri islamice, care au venit la putere după Sfântul Profet (SA), nu au acordat o atenție deosebită respectării preceptelor Islamului și loialității față de modul de viață (sirah)

al Sfântului Profet (SA).

În mai multe rânduri, Atotputernicul Allah a interzis Sfântului Profet (SA) și ummah islamice să facă vreun fel de modificare în cadrul învățăturilor dumnezeiești și i-a avertizat în legătură cu manifestarea celei mai mici porniri împotriva unuia dintre preceptele sau poruncile islamice. În baza acestor porunci neschimbabile și neabătute, Sfântul Profet (SA) a adoptat un mod de viață prin care nu a afișat nicio diferență în privința îndeplinirii legilor islamice, indiferent de timp, loc sau persoanele implicate.

Respectarea normelor dumnezeiești de conduită constituia obligația fiecăruia, chiar și a Sfântului Profet (SA). Legile islamice erau statornice și valide în toate împrejurările.

Ca urmare a acestei egalități și echități, au fost desființate toate formele de regim preferențial dintre oameni. Sfântul Profet (SA), care prin porunca lui Allah, a fost legiuitor și conducător și a cărui supunere era obligatorie, nu avea nici cel mai mic privilegiu față de ceilalți în ceea ce privește aspectele interioare și cele exterioare ale vieții sale. Nu s-a

Pagina 127

prevalat de niciun fel de fast, nu a pretins niciun fel de ceremonial și formalisme proporționale stautului său de conducător și nu s-a lăudat cu însemnătatea și poziția sa. Nu și-a etalat nici noblețea sau prestigiul.

Nu putea fi deosebit de restul oamenilor prin niciun aspect exterior.

Nicio facțiune din rândul diferitele pături ale populației nu a căutat superioritatea asupra celorlalte bazându-se pe drepturile lor preferențiale discriminatorii. Bărbați și femei, bogați și săraci, puternici și slabi, sedentari și nomazi, sclavi și oameni liberi, albi și de culoare, toți erau apreciați în mod egal și niciunul nu s-a aflat sub obligația de a săvârși fapte dincolo de datoria sa religioasă. Toată lumea era scutită de achitarea legăturilor de vasalitate către oamenii atotputernici ai societății sau de a fi relativizată prin autoritatea și oprimarea tiranilor.

În urma unor observații preliminare, devine limpede (în mod special după ce am reținut numeroasele experimente de după moartea Sfântului Profet [SA]) că unicul țel al felului de a fi neprihănit al Sfântului Profet era aplicarea dreaptă și nepărtinitoare între oameni a poruncilor dumnezeiești ale Islamului și garantarea rezistenței și trăiniciei acestor legi în fața modificărilor și transformărilor. Însă „guvernările islamice“ nu și-au pus conduita lor în acord cu cea a Sfântului Profet (SA) și și-au schimbat în totalitate modul de acțiune. Drept urmare:

(1) Curând, în „societatea islamică“ s-au ivit distincțiile de clasă în forma cea mai gravă. Oamenii s-au împărțit în două cete: puternici și slabi. Existența, proprietatea și bunul nume al unui grup au fost supuse distrugerii din pricina capriciilor și poftelor unui alt grup.

(2) Așa numitele „conduceri islamice“ au schimbat treptat legile islamice. Uneori, sub pretextul ocrotirii societății islamice, iar alteori invocând justificarea salvării stăpânirii și politicii sale, aceste „guvernări islamice“ s-au abținut de la conformitatea față de porunci, precum și de la împlinirea legilor și dispozițiilor islamice. Acest mod de lucru s-a dezvoltat permanent până într-un asemenea grad, încât așa numitele ocârmuiri islamice nu au mai simțit niciun fel de răspundere față de aplicarea și împlinirea legilor islamice. Este suficient să se știe că oricare ar fi fost statutul legilor islamice și al dispozițiilor generale, ele nu au avut nicio putere executivă adecvată pentru punerea în aplicare.

Pe scurt, „guvernările islamice“ în timpul vieții AA a/-Bayt (AS)

au adus schimbări în preceptele și legile Islamului potrivit „oportunității

Pagina 128

epocii““. Aceasta s-a datorat devierilor prin care conduitele lor au fost opuse celei ale Sfântului Profet (SA). Cu toate acestea, în conformitate cu îndrumările coranice, AA al-Bayt (AS) au socotit drept esențiale principiile comportării Sfântului Profet (SA).

Datorită acestor deosebiri și contradicții, atotputernicele ocârmuiri contemporane lor nu s-au stăpânit de la distrugerea AP al-Bayt (AS). Ei s-au apucat să folosească orice mijloc posibil să stingă lumina călăuzirii lor.

Deși 4Hl al-Bayt (AS) au înfruntat în permanență numeroase situații dificile și dușmani îndărătnici și cumpliți, ei au dus mai departe către oameni chemarea Islamului și munca propovăduirii (rabligh), potrivit sarcinii lor dumnezeiești; ei nu au precupețit niciun efort pentru instruirea oamenilor virtuoși. |

Pentru a evalua acest lucru, trebuie să se facă apel la istorie și să se observe numerosul popor șiit în timpul perioadei celor cinci ani de califat (Khilăfah) ai Amir al-Mu 'minin, “Al (AS). Evident, această populație răsărise în timpul celor douăzeci și cinci de ani ai recluziunii lui “Ali (AS). Pe lângă aceasta, a existat o adunare asemănătoare, a unui mare număr de șiiți, în casa lui Al-“Imăm Al-Băgir (AS); au fost apoi cei instruiți în mod discret de Al-Imăm al-Sajjad (AS). La fel, sute de mii de șiiți, urmând Ah al-Bayt (AS) și pe cucernicul Al-Imăm al-Rida (AS), au fost căutătorii de adevăr pe care Al-Imăm Misă ibn Ja“ far (AS)

i-a călăuzit până și din colțurile întunceate ale închisorilor.

În cele din urmă, datorită permanentei formări și pregătiri în preajma AH al-Bayt (AS), șiiții, care erau într-o proporție neînsemnată la momentul morții Sfântului Profet (SA), s-au înmulțit pe neașteptate, ajungând la un număr extraordinar în timpul ultimei perioade a Imamilor neprihăniți (AS).

UN ASPECT EXCEPȚIONAL ÎN POLITICA AHL AL-BAYT (AS)

După cum am amintit mai devreme, AAl al-Bayt (AS) ai Sfântului Profet (SA) și-au petrecut existența sub opresiune și învinuire. Și-au împlinit datoriile prescrise în cele mai grele împrejurări, în atmosfera tăinuirii convingerilor (tagiyyah). Doar patru membri dintre 4/4 al-Bayt (AS), pentru perioade scurte de timp, au avut în mod excepțional ocazia să acționeze autonom, fără constrângere și tagiyyah. Vom analiza pe scurt

Pagina 129

biografiile membrilor AH a/-Bayt (AS) (altele decât cea a Profetului (SA), pe care am prezentat-o deja).

AL -IMÂM “ALI (AS)

Amir al-Mu'mintn Hadrat “Ali (AS) este primul model desăvârșit de formare și educație al Sfântului Profet (SA).

“Ali (AS) a fost instruit de Sfântul Profet (SA) din timpul prunciei sale. “Ali (AS) a însoțit permanent pe Sfântul Profet (SA), precum o umbră, până în momentul din urmă al vieții Profetului; a fost alături de Sfântul Profet (SA) ca un fluture care își jertfește viața în focul felinarului.

S-a despărțit de Profet (SA) numai atunci când i-a luat în brațe sfântul trup și l-a îngropat.

“Ali (AS) a fost înzestrat cu o personalitate universală. Se poate cuteza a se spune că nicio altă figură însemnată a lumii nu s-a bucurat de atâtea cercetări și analize profunde, cum au fost cele întreprinse în privința acestei personalități importante. Învățații și literații șiiți, sunniți, musulmani și nemusulmani i-au consacrat cărți în număr uriaș.

Cu toate dezbaterile și multiplele necuviințe prilejuite de prieteni și dușmani în privința lui “Ali (AS), niciunul nu a fost capabil să găsească vreun fel de slăbiciune în credința acestuia. Nu au fost capabili să descopere vreun punct slab nici în curajul, evlavia, cunoașterea, dreptatea și nici în alte virtuți ale lui vrednice de laudă, deoarece el nu a cunoscut și mărturisit decât virtutea și desăvârșirea.

Potrivit istoriei, dintre toți conducătorii care au venit la putere de la moartea Sfântului Profet (SA) până în epoca actuală, “Ali (AS) este unica persoană care a corespuns modului de viață (sira) al Sfântului Profet (SA) și nu s-a abătut niciodată de la principiile Profetului (SA)

în perioada ocârmuirii lui asupra societății islamice. “Alt (AS) a implementat normele și preceptele religioase ale Islamului fără nicio răstălmăcire sau deviere, întocmai precum au fost aplicate în timpul vieții Sfântului Profet (SA).

În cazul „Consiliului celor șase membri“ pentru alegerea califului (khalifah), care s-a întrunit conform deciziei celui de-al doilea calit, după dezbateri interminabile privind califatul (Ahilăfah), apăruse o ezitare între

“Ali (AS) și "Uthmăn. „Consiliul“, în mod condiționat, a acordat poziția

Pagina 130

de calif lui “Ali (AS), precizând că el ar trebui să se comporte cu oamenii în același fel în care au făcut-o primul și al doilea calif. “Ali (AS) a refuzat propunerea și a spus; „Nu voi trece peste hotarele conștiinței mele“.

Atunci, „consiliul“ a oferit califatul (Ahilăfah) lui "Uthmăn. EI a primit propunerea și a devenit khalifăh, cu toate că, ulterior, a îmbrățișat un alt mod de viață (szrah).

Niciunul dintre însoțitorii Sfântului Profet (SA) nu ar putea fi pereche potrivită pentru “Ali (AS), în ceea ce privește abnegația, sacrificiul și dăruirea de sine, ori alte convingeri și atitudini exprimate în numele adevărului. Nu se poate nega faptul că, în lipsa unui credincios vestitor al Islamului, necredincioșii și idolatri ar fi stins cu ușurință lumina Nubuwwah în noaptea Hijrah sau, după aceea, în oricare dintre bătăliile de la Badr, 'Uhud, Khandag, Khaybar și Hunayn, determinând asttel căderea stindardului adevărului.

Încă de la primii săi pași în sfera publică, “Ali (AS) a dus o existență extrem de modestă. Atât în timpul vieții Sfântului Profet (SA), cât mai ales după moartea Profetului și chiar în timpul glorioase sale perioade califale, a trăit ca un sărac și în cele mai umile condiții. Nu a avut nicio atitudine trufașă asupra nevoiașilor, iar dacă hrana, îmbrăcămintea și adăpostul și erau afectate, obișnuia să spună: „Conducătorul unei societăți ar trebui să trăiască în așa fel, încât să fie sursă de mângâiere pentru cei nevoiași și îndurerați, nicidecum motivul durerii și dezamăgiri lor“. Deși conducător al întregului stat islamic, în ziua martirajului său nu avea decât șapte sute de dirhami cu care dorea să angajeze un servitor pentru casa sa.

“Ali (AS) obișnuia să muncească pentru a face față nevoilor vieții.

În mod special era preocupat de agricultură și își petrecea timpul plantând copaci sau săpând conducte de apă; tot ce câștiga în acest fel sau în urma războaielor împărțea nevoiașilor. EI le dăruia săracilor pământurile pe care le cultiva sau le împărțea banii obținuți din vânzarea roadelor. Odată, în timpul slăvitului său Khilăfah, “Al (AS) a poruncit nevoiașilor să-i aducă bunurile moșiilor lui, iar apoi le-a înmânat acestora. Când aceste beneficii au fost adunate, suma totală a atins 24.000 de dinari de aur.

“Ali (AS) i-a biruit pe vrăjmași în toate bătăliile la care a luat parte.

Niciodată nu a pregetat de la lupta împotriva dușmanului. “Ali (AS) spunea:

„Nici dacă întreaga Arabie ar fi foc și pară și ar lupta împotriva mea, nu-mi voi pierde curajul și nu mă voi teme de nimic“.

Pagina 131

Pe lângă curajul și vitejia de care a dat dovadă și pentru care istoria oamenilor cutezători ai lumii nu găsește pereche, “Ali (AS) a fost din cale afară de îndurător, blând, altruist și mărinimos. În lupte nu a ucis niciodată femei, copii și neajutorați, nu a luat pe nimeni ostatec și nu a hăituit pe cei ce fugeau. În bătălia de la Siffin, oastea lui Mu'ăwiyah a preluat conducerea, ocupând canalul Eufratului și restricționând apa pentru “Ali (AS). Ulterior, după o bătălie sângeroasă, “Ali (AS) a ocupat canalul; a dat poruncă atunci să li se îngăduie dușmanilor să ia apă.

În întreaga perioadă a califatului său, “Ali (AS) a primit pe oricine cu bucurie, fără a avea șambelani și paznici; mergea pe ulițe și prin piețe neînsoțit. El poruncea oamenilor să se teamă de Allah și să evite răul și nedreptatea provocate de ceilalți. “Ali (AS) a ajutat cu bunăvoință și modestie pe văduve și oamenii afectați de sărăcie și a găzduit pe orfanii lipsiți de adăpost în propria sa casă, educându-i și oferindu-le chiar el cele trebuincioase.

A avut o considerație aparte pentru cunoaștere și învățătură și a acordat o atenție specială promovării științei și educației. El obișnuia să spună: „Nu există nicio suferință fizică sau morală ca neștiința'“. În vreme ce “Alf (AS) își dispunea trupele pe câmpul de luptă, în sângeroasa bătălie de la Jamal, un arab a înaintat și l-a întrebat despre sensul Tawhid. Lumea de pretutindeni l-a gonit pe arab și l-a dojenit, spunându-i că nu este momentul pentru asemenea întrebări și discuții. “Ali (AS) le-a cerut să se împrăștie din jurul arabului și a zis: „Luptăm cu năzuința de a reînvia aceste adevăruri“. Apoi, în timp ce desfășura trupele, “Ali (AS) a chemat arabul și i-a limpezit chestiunea printr-o explicație convingătoare.

Un caz similar, întruchipând disciplina religioasă și uimitoarea putere dumnezeiască a lui “Ali (AS), a fost relatat în cursul bătăliei de la Siffin. Când cele două oști se amestecaseră una cu cealaltă, precum două mări furioase, și mult sânge se vărsă în toate părțile, “Ali (AS) a venit la unul dintre soldații lui și i-a cerut o cană de apă. Oșteanul a umplut un vas de lemn cu apă și i l-a oferit. “Ali (AS) a observăt o crăpătură și a spus: „Băutul apei dintr-o asemenea cupă este makrih (indezirabilă, deși încuviințată de lege; totuși, este de preferat abținerea de la așa ceva în Islam)“. Soldatul a zis: „Nu este momentul să fim atât de scrupuloși în privința acestor amănunte, când ne aflăm sub ploaia de săgeți și fulgerele unei mulțimi de săbii“. Pe scurt, răspunsul lui “Ali (AS) a fost: „Luptăm

Pagina 132

pentru statornicirea unor astfel de precepte islamice; în măsura în care legile sunt afectate, totul devine important, indiferent de proporție“.

După Sfântul Profet (SA), “Ali (AS) a fost prima persoană care a vorbit despre realitățile științifice prin metoda de gândire filosofică, exprimându-se, mai exact, cu o logică independentă. Astfel, a elaborat numeroși termeni științifici. În scopul de a ocroti Sfântul Coran de devieri și deformări, “Ali (AS) a formulat și a rânduit regulile gramaticii arabe.

Complexitățile științifice, cunoașterea dumnezeiască, aspectele morale, sociale, politice și chiar matematice puse la dispoziția noastră prin intermediul prelegerilor, scrisorilor și altor comentarii grăitoare ale lui “Ali (AS), sunt uimitoare.

Cuvântările, epistolele, aforismele și scurtele afirmații disponibile, ce pot fi văzute ca un monument comemorativ al lui “Ali (AS), toate mărturisesc că, printre musulmani, “Ali (AS) este cel mai familiarizat cu țelurile Coranului și cel care a înțeles cum se cuvine învățătura esențială și practică a Islamului. El a demonstrat autenticitatea hadith-ului Sfântului Profet (SA): „Eu sunt cetatea cunoașterii, iar “Ali este poarta acestei cetăți“. “Ali (AS) a îmbinat această cunoaștere cu practica.

Pe scurt, personalitatea proeminentă a lui “Ali (AS) este dincolo de orice descriere, iar virtuțile lui fără număr. Istoria nu a pomenit niciodată o personalitate sirnilară, care să atragă atât de mult atenția și considerațiile învățaților și filosofilor lumii.

AL-SIDDIOAH AL-KUBRA FATIMAH (AS)

Al-Siddigah al-Kubră (cea întru totul conformă cu adevărul)

Fătimah (AS) a fost singura fiică cinstită și iubită a Sfântului Profet (SA)

care, ca urmare a înțelepciunii, credinței, virtuții, însușirilor ei pline de cuviință și moralității vrednice de laudă, a umplut de dragoste inima curată a cinstitului ei părinte.

Ca rezultat al înțelepciunii, evlaviei și pioșeniei ei față de cele dumnezeiești, Fătimah (AS) a primit de ia mărețul ei tată denumirea de „Sayyidat Nisă'al- Alamin “ (conducătoarea tuturor femeilor din lume).

Sfântului Profet (SA) a spus: „Bucuria împărtășită de Fătimah este și bucuria mea, iar bucuria mea este bucuria lui Allah. Supărarea trăită de Fătimah este și supărarea mea, iar supărarea mea este supărarea lui Allah“,