SCURTĂ EXPUNERE A ÎNVĂȚĂTURILOR ISLAMICE
Text recunoscut automat; poate conține erori. (OCR)
Pagina 113
să le întrunească și să se situeze pe cele mai înalte culmi. Ce obiecție s-ar putea aduce atunci, dacă Sfântul Profet (SA) ar ocupa cea mai înaltă poziție în oratoria arabă, cu stilul său propriu? În acest caz, întrucât discursul lui ar fi al unui om, ar putea fi contestat. Oratorii contemporani cu Sfântului Profet (SA) nu au admis acest lucru. Și nimeni dintre adversarii Sfântului Coran nu a putut susține sau demonstra asta, deoarece orice însușire sau talent care ajunge până la culmea dezvoltării printr-un geniu provine din capacitatea omenească și orice har își are obârșia în natura umană. De aceea este cu putință pentru alții să continue drumul început de un geniu. Prin osteneala cuvenită, oamenii pot ajunge la realizări asemănătoare celor ale geniului; pot de asemenea produce creații, întrebuințând metode de același fel sau chiar mai bune decât cele folosite de acesta, deși astfel de tentative nu reușesc să concureze cu împlinirile geniului. Astfel, geniul menționat anterior, care este primul ce a deschis această cale, este privit numai ca un pionier sau înaintemergător. De exemplu, nimeni nu-l poate întrece pe Hătam al-Tăâ'i în mărinimie, dar ar putea fi capabil să facă ceva asemănător cu ceea ce a făcut el. Cineva nu ar putea fi capabil să-l depășească pe Mir în privința caligrafiei sau pe Mâni, pictorul, în privința picturii; totuși, după osteneală și străduință însemnată, cineva ar putea fi în stare să scrie un cuvânt în stilul lui Mir sau să realizeze un mic portret în maniera lui Mâni.
În conformitate cu acest principiu general, dacă Sfântul Coran a fost cea mai expresivă operă a omului (nu cuvintele lui Allah), ar fi fost posibil pentru ceilalți, în special pentru renumiții literați ai lumii, să redacteze o carte sau cel puțin o Sirah similară și identică cu una dintre Surele (Suwar) Sfântului Coran, prin folosirea experienței lor în manieră de stilistică. Într-una dintre provocări, Sfântul Coran cere oamenilor să creeze enunțuri măcar asemănătoare și nu mai bune decât cele întâlnite în Sfântului Coran.
„Să aducă o spusă asemenea lui...“ (52:34).
„Aduceți o sură care să fie lui deopotrivă“ (10:38).
„Veniți cu zece sure născocite de voi și să fie deopotrivă cu el...“
Pagina 114
„...€i nu vor face nimic care să-i semene, chiar dacă s-ar sprijini unii pe alții“ (17:88).
În încheierea dezbaterii, trebuie remarcat faptul că Sfântul Coran a lămurit nepriceperea unora nu doar prin elocința și stilul propriu, ci, de asemenea, prin furnizarea unor răspunsuri concrete necesităților omenești. Prin revelațiile sale și exprimarea adevărurilor, precum și prin alte aspecte manifestate în această Carte Dumnezeiască, Sfântul Coran îi provoacă pe contestatari și vestește întregii omeniri că nu va exista nimeni capabil de crearea unei asemenea cărți.
AHL AL-BAYT (SA) Al PROFETULUI MUHAMMAD (SA)
În mod obișnuit și în înțelesul exact al cuvântului, „Ahl al-Bayt“, „oamenii casei“ sau familia unui om sunt cei care viețuiesc ca membri în mica obște a aceleiași case, precum soția, fiul, fiica și sluga, ce-și duc traiul în cuprinsul gospodăriei stăpânului lor.
Uneori, înțelesul termenului Ah al-Bayt este generalizat pentru a include rude apropiate, precum tata, mama, sora, copiii, unchiul, sora tatălui, mătușa din partea mamei și copiii acestora.
Totuși, înțelesul de „Ahl al-Bayt (AS) ai Sfântului Profet (SA)“, exprimat răspicat în Sfântul Coran și în tradiții (ahădith), nu este în concordanță cu cele două descrieri anterioare. Potrivit tradițiilor (ahădith), transmise prin surse generale și particulare, „Ahl al-Bayt“ este un nume acordat ca un dar pentru a cuprinde, în mod special, pe Sfântul Profet (SA) și pe cei demni de cinste ca “Ali (SA), Fătimah (AS), al-Hasan (AS)
și al-Husayn (AS). Prin urmare, din această rațiune, alți membri ai familiei Profetului și alte rude ale sale nu sunt incluși în această caracterizare (deși în mod obișnuit și în sensul propriu ei sunt considerați drept membri ai casei sale).
Chiar Khadijah al-Kubră, care era cea mai cinstită soție a Sfântului Profet (SA) și mama Fatimei (AS), precum și Ibrâhim, fiul consângean al Sfântului Profet (SA), care a primit cea mai mare apreciere din partea lui, nu sunt incluși printre „Ahl al-Bayt (AS)“ ai Sfântului Profet (SA).
Ba mai mult, în conformitate cu acestea și cu alte tradiții (ahădith), nouă dintre cei doisprezece Imami neprihăniți, care sunt fiii și urmașii
Pagina 115
Imamului Husayn (AS), sunt de asemenea incluși printre Ahl al-Bayt (45)
ai Sfântului Profet (SA). Așadar, „Ahl al-Bayt (AS) sunt cei paisprezece neprihăniți. În mod tradițional, „Abhl al-Bayt (AS) ai Sfântului Profet (SA)“ se referă la cei treisprezece urmași ai Sfântului Profet (SA).
Al al-Bayt (AS) ai Sfântului Profet (SA) sunt înzestrați cu un mare număr de virtuți, însușiri minunate, poziții incontestabile, dintre care cele mai importante sunt următoarele două funcții:
(1) Conform următorului Ayaf, ei au o ținută neprihănită și un statut ideal; și, mulțumită acestui statut, niciun păcat nu îi poate atinge.
„O, oameni ai Casei! Dumnezeu vrea numai să îndepărteze de la voi spurcăciunea și să vă dea curățenie (33:33).
(2) Potrivit sfântului „Hadith al-Thagalayn “ al Profetului (SA), de asemenea menționat anterior, AP al-Bayt (45) ai Sfântului Profet (SA)
sunt nedespărțiți de Sfântul Coran. Nu va exista niciodată o separație între ei și Sfântul Coran. Drept urmare, ei nu săvârșesc nicio deviere sau greșeală în ceea ce privește înțelegerea Sfântului Coran.
Premisa postulării acestor două demnități este că faptele și cuvintele Ahl al-Bayt (4S) ai Sfântului Profet (SA) sunt criterii și fundamente (de urmat) precum acelea ale Sfântului Profet (SA) însuși. Din acest motiv, dogmele șiiților sunt fundamentate pe aceste realități.
VIRTUȚILE LIMPEDE AFIRMATE ALE LUI “ALI (AS) ȘI AHL AL-BAYT (AS)
Referindu-se la Sfântul Profet (SA), ulemalele șiite și sunnite au istorisit multe tradiții (ahădith) asupra virtuților lui “Ali (AS) și ale tuturor celorlalți AH al-Bayt. Trei dintre aceste virtuți vor fi tratate aici.
(1) În al șaselea an de la Hijrah, creștinii din orașul Najrân au ales un grup de notabili și învățați ai lor și i-au trimis la Madinah. Inițial, delegația a polemizat și a discutat aprins cu Sfântul Profet (SA), însă după aceea au fost combătuți și biruiți, iar Allah a revelat următorul Ayah al Afurisirii (Al-Mubăhalah):
„Dacă vreunul îți întoarce vorba după ce tu ai primit știința, spune-i:
„Veniți! Îi vom chema pe fiii noștri și pe fiii voștri, pe femeile noastre
Pagina 116
și pe femeile voastre, pe noi înșine și pe voi înșivă, și împreună vom înălța o rugă, chemând blestemul lui Dumnezeu asupra mincinoșilor “ (3:61).
În conformitate cu porunca și învățătura dată prin mijlocirea acestui Ayah, Sfântul Profet (SA) a cerut delegației creștinilor din Najrân să ia parte la invocarea blestemului lui Allah asupra mincinoșilor, adică, ei trebuiau să se adune împreună cu soțiile și copiii lor să se roage pentru blestemul lui Allah asupra mincinoșilor, astfel încât Atotputernicul Allah să trimită pedeapsa Sa asupra lor.
Delegația creștinilor din Najrân a primit propunerea pentru Al-Mubăhalah și au rezervat ziua următoare acestui scop. A doua zi, un mare număr de musulmani, desigur împreună cu delegația creștinilor din Najrân, aștepta sosirea Sfântului Profet (SA) pentru 4/-Mubăâhalah, dornici să vadă în ce mod, prin ce formalități și cu cine se va prezenta el.
Ei l-au zărit pe Sfântul Profet (SA) venind spre mulțime cu al-Husayn (AS) în brațe și al-Hasan (AS) de mână. În spatele Sfântului Profet (SA)
era fiica sa Fatima (AS), urmată de “Al (AS). Sfântul Profet (SA) a poruncit însoțitorilor lui, acestor cinstite persoane, să spună Amin (așa să fie)
în timpul rugăciunii sale.
Solia din Najrân a înmărmurit de spaimă când a văzut această delegație sfântă care etala în totalitate adevărul și realitatea și nu a căutat nicio pavăză în afara oblăduirii Atotputernicului Allah. Conducătorul delegației din Najrân a spus partenerilor săi: „Pe Allah, văd aceste chipuri care vor distruge toți creștinii din lume dacă i se adresează lui Allah“. Acesta a fost motivul pentru care ei au venit la Muhammad (SA) și i-au cerut să-i treacă cu vederea de la participarea la 4/-Mubăâhalah. Sfântul Profet (SA) i-a pofiit să se supună voinței lui Allah și să se convertească la Islam.
Ei au spus că nu puteau să lupte cu musulmanii, însă erau gata să plătească o taxă anuală pentru a trăi sub protecția Islamului. Astfel s-a încheiat această întâmplare. Următoarea concluzie ar putea fi extrasă din acest incident:
În cadrul A/-Mubăhalah, isonul lui “Al (AS), Fâtima (AS), al-Hasan (AS), al-Husayn (AS) în sprijinul Sfântului Profet (SA) a făcut să devină clar că, în sfântul Ayah, „fiii noștri, femeile noastre și pe noi înșine“ face aluzie la nimeni altul decât la Sfântul Profet (SA), “Ali (AS), Fătima (AS), al-Hasan (AS), al-Husayn (AS). Altfel spus, prin precizarea „noi înșine“, Sfântul Profet (SA) a avut în vedere pe sine însuși și pe
Pagina 117
“Al (AS), prin „femeile noastre“ s-a gândit la Fătima (AS) și prin „fiii noștri“ s-a referit la al-Hasan (AS), al-Husayn (AS).
Devine astfel limpede precum cristalul că “Ali (AS) este în aceeași poziție ca cea a Sfântului Profet (SA) însuși. La fel de clar este că AP al-Bayt (AS) ai Sfântului Profet (SA) au fost patru persoane, deoarece membrii oricărei familii sunt desemnați în mod obișnuit drept „noi înșine, femeile noastre și copiii noștri“. Dacă oricare alte persoane ar fi fost considerate ca făcând parte dintre AH al-Bayt, ar fi fost luate de Sfântul Profet (SA) pentru 4/-Mubăhalah.
De aceea, noi trebuie să apreciem infailibilitatea ('Ismah) acestor patru persoane, deoarece Atotputernicul Allah mărturisește asupra Ismah și tahărah (neprihănirii) AN al-Bayt (AS) ai Sfântului Profet (SA):
„O, oameni ai Casei! Dumnezeu vrea numai să îndepărteze de la voi spurcăciunea și să vă dea curățenie (33:33).
(2) După cum au transmis ulemalele sunnite și șiite, Sfântul Profet (SA) a menționat:
„Pilda Ahl al-Bayt mei este cea a corabiei lui Nih: cei care s-au îmbarcat au fost mântuiți, în vreme ce acei care nu s-au urcat s-au înecat“.
(3) Într-un alt hadith, transmis de ulemalele sunnite și șiite, Sfântul Profet (SA) a afirmat:
„Las vouă moștenire două lucruri prețioase, care niciodată nu vor fi separate unul de altul, până ce ele nu se vor întâlni cu mine la Fântâna Abundenței (Hawd al-Kawthar). Ele sunt: Cartea lui Allah, Coranul, și Ahl al-Bayt. Nu veți merge pe un drum greșit, după mine, atâta timp cât veți sta în strânsă legătură cu ele și veți căuta adăpost sub acestea două“.
IMAMATUL (IMĂMAH)
O organizație guvernamentală statornicită într-o țară pentru a dirija afacerile publice, nu poate să funcționeze prin sine însăși. Cu excepția cazului în care un grup de indivizi competenți se străduiesc să o mențină și să o administreze, ea nu va rezista și nu va oferi oamenilor beneficiile sale.
Pagina 118
Același lucru este valabil pentru oricare altă structură statornicită în societățile umane, cum ar fi diferitele organizații culturale sau economice. Ele vor fi întotdeauna dependente de conducători pricepuți și cinstiți; altminteri, se vor desființa într-o perioadă scurtă de timp. La această constatare se ajunge printr-o simplă reflecție. Au existat însă și numeroase încercări și experimente întreprinse, care au confirmat veridicitatea sa.
Desigur, structura religiei Islamului, care ar putea fi numită cea mai mare organizație universală, urmează același principiu. Pentru a-și asigura continuitatea și dăinuirea, se bazează pe supraveghetori și conducători. Caută mereu persoane pricepute să ofere oamenilor învățăturile și legile islamice, să ducă la bun sfârșit măsurile sale precise în societatea islamică și să nu permită nicio delăsare și tărăgănare în privința grijii și ocrotirii Islamului.
Supravegherea chestiunilor religioase și a societății islamice este numită „Imâmah “. Protectorul și conducătorul este cunoscut drept „Imam“. Șiiții cred că, după moartea Sfântului Profet (SA), Imamul este numit în mod absolut necesar de Atotputernicul Allah să acționeze drept paznic și supraveghetor al învățăturilor și poruncilor Islamului și să conducă oamenii pe calea cea dreaptă.
Oricine cercetează cu adevărat și desfășoară un studiu și o examinare conștiincioasă a învățăturilor islamice, folosindu-și cu onestitate discernământul, va afla că Imămah este unul dintre principiile indiscutabile ale sfintei religii a Islamului și că Atotputernicul Allah enunță această chestiune în versetele coranice, stabilind structura religiei Sale.
LOGICA CE STĂ LA BAZA IMAMAH
După cum se precizează în discuția despre Nubuwwah, bunăvoința, ocrotirea și grija Creatorului lumii pe care Acesta o arată față de universul existenței, cheamă prin călăuzirea Lui toată făptura spre un scop particular (reprezentând realizarea perfecțiunii pure). De exemplu, un pom fructifer este dirijat către creștere, înflorire și rodire. Ciclul existenței sale se deosebește de cel al unei păsări. La fel, orice pasăre viețuiește în felul ci particular de a fi și nu se abate de la scopul propriu speciei. În acest mod, toată făptura este îndrumată numai către realizarea scopului determinat, către urmarea direcției ei corecte și nicăieri altundeva. În mod evident și asemănător, omul este una dintre creaturile lui Allah și este legat de același principiu al călăuzirii.
Pagina 119
Devine limpede că, întrucât perfecțiunea supremă și bunăstarea omului se dobândesc prin mjlocirea alegerii personale și a voinței libere, călăuzirea dumnezeiască a omului se realizează pe calea chemării, răspândirii și transmiterii religiei, a legilor și regulilor ei, prin intermediul profeților, astfel încât oamenii să nu se împotrivească acestei orânduiri a Atotputernicului Allah.
„Noi le-am dezvăluit profeților să vestească și să predice, după venirea profeților, oamenii nu mai au nici o pricină să se împotrivească lui Dumnezeu (4:165).
Acest sfânt Ayah conduce către același raționament care reclamă numirea proorocilor și statornicirea unei orânduiri a chemării religioase.
După moartea Sfântului Profet (SA), care a ocrotit religia și a călăuzit oamenii cu 'Ismah sa, este fundamental pentru Atotputernicul Allah să numească pe cineva asemănător lui în ceea ce privește 'Ismah și însușirile desăvârșite (afară de wahy și Nubuwwah) ca, în calitate de înlocuitor, să păstreze fără nicio deviere învățăturile și poruncile islamice și să îndrume oamenii. De nu, planul călăuzirii generale va fi distrus și oamenii vor avea o scuză împotriva modului de călăuzire a lui Allah.
IMAMUL ESTE ABSOLUT NECESAR
Datorită rătăcirii și greșeli, înțelepciunea oamenilor nu le dă acestora posibilitatea să acționeze fără profeții (anbiyă ) lui Allah. În același fel, prezența ulemalelor ('ulamă ”) islamice în mijlocul Ummah și propovăduirea lor religioasă nu sunt îndeajuns pentru a face oamenii autonomi față de Imami. După cum am precizat mai devreme, problema nu constă în faptul că oamenii urmează sau nu religia; mai degrabă, punctul forte al discuției este că religia lui Allah trebuie să ajungă până la oameni intactă și fără nicio schimbare, deformare sau ciuntire.
Este cert că 'ulamă' ai Ummah nu sunt fără greșeală și scutiți de rătăcire și păcat, oricât de virtuoși și pioși sunt ei. Nu este imposibil ca învățăturile și legile islamice să fie distruse și schimbate de ei, chiar dacă ar fi fără intenție. Cea mai bună evidență în această privință este existența diferitelor secte și divergențe care s-au strecurat în Islam.
Pagina 120
De aceea, din orice perspectivă am analiza situația, prezența Imamului este esențială pentru a proteja autenticele învățături și legi islamice ale religiei lui Allah, astfel încât oamenii să poată beneficia de călăuzirea ei oricând descoperă posibilitatea de a o dobândi.
AFIRMAȚIA SFÂNTULUI PROFET (SA) DESPRE WILAYAH
Descriind pe Sfântul Profet (SA), Atotputernicul Allah spune:
„Un trimis, dintre voi, a venit la voi. Răul ce-l faceți îl apasă și este însetat de binele vostru. EL este bun, milostiv cu credincioșii “ (9:128).
Pare de necrezut că Sfântul Profet (SA), care, potrivit formulării explicite din Sfânta Carte a Coranului, era cel mai îndurător și milostiv dintre toți față de ummah sa, ar rămâne tăcut toată viața și ar omite mențiunea uneia dintre poruncile divine, care, neîndoielnic, este de cea mai mare importanță și întâietate pentru societatea islamică, fiind reclamată de judecată și de simțul realității.
Sfântul Profet (SA) a știut mai bine decât oricine altcineva că instituția uriașă și sistematizată a Islamului nu era o chestiune de zece sau douăzeci de ani, pentru a fi condusă de el însuși; era conștient că Islamul este o structură universală și veșnică, care trebuie să îndrume omenirea pentru totdeauna. Astfel, prevestind contextul miilor de ani de după moartea sa, a acționat în consecință. Sfântul Profet (SA) a fost întru totul conștient că Islamul este o structură socială și că nicio organizare socială nu poate să existe și să supraviețuiască nici măcar o zi fără un supraveghetor sau legiuitor. Așadar, existența unui supraveghetor este esențială pentru a ocroti învățăturile și legile islamice ale religiei, a gestiona problemele societății, a conduce și ghida oamenii către fericire în lumea aceasta și în cea de dincolo. Astfel, cum s-ar putea imagina că Sfântul Profet (SA) ar putea trece cu vederea situația de după plecarea lui și nu ar arăta nicio preocupare în privința ei?
De obicei, Sfântul Profet (SA) obișnuia să desemneze pe cineva pentru a gestiona problemele oamenilor în absența sa, ori de câte ori părăsea Madinah, fie și pentru câteva zile, pentru a lua parte la bătălii sau pentru îndeplinirea Hajj. În mod asemănător, el obișnuia să numească guvernatori pentru orașele cucerite de musulmani și să stabilească condu-
Pagina 121
cători pentru fiecare unitate și regiment trimise pe câmpul de luptă. Uneori, Sfântul Profet (SA) spunea: „Comandantul vostru este cutare om... Dacă va fi omorât, atunci cutare va fi urmașul lui, iar dacă acela este și el ucis, cutărică va acționa drept conducător“.
Având în vedere politica pe care Sfântul Profet (SA) a urmat-o, cum se poate concepe să nu fi desemnat pe cineva drept urmaș după moartea sa?
Pe scurt, examinând cu atenție scopurile mărețe ale Islamului și năzuința sfântă a vrednicului ei purtător, se va recunoaște neîndoielnic că problema Imămah și wilăyah a fost decisă și complet clarificată pentru musulmani.
DESEMNAREA UNUI URMAȘ DE CĂTRE SFÂNTUL -
PROFET (SA)
Sfântul Profet (SA) nu s-a mulțumit numai cu observații generale referitoare la Imâmah și wilăyah ale afacerilor musulmanilor după moartea sa, ci a explicat limpede subiectul Imămah, odată cu Tawhid și Nubuwwah, de la bunul început al chemării sale, și a vestit wilâyah și Imămah ale lui “Ali (SA) pentru problemele religiei și ale lumii, precum și pentru toate pricinile musulmanilor.
Potrivit unui hadith transmis de ulemalele sunnite și șiite, în prima zi a chemării sale publice a oamenilor la Islam, Sfântul Profet (SA) și-a invitat rudele pentru o adunare. La această întrunire, el a fundamentat și statornicit în mod explicit slujirea, wilăyah, și succesiunea Comandantului Credincioșilor, în persoana lui “Ali (SA). În ultimele zile ale vieții sale, în Ghadir Khumm, Sfântul Profet (SA) de asemenea a înălțat pe “Al (SA), luându-l de mână în mijlocul unei adunări de o sută douăzeci de mii de musulmani, și a stabilit:
„Pentru oricine sunt păzitor și conducător, “Ali (SA) îi este la fel supraveghetor și protector“.
În plus, Sfântul Profet (SA) a specificat în mod amănunțit numărul, numele și toate însușirile Imamilor și conducătorilor care îi vor urma.
Într-un binecunoscut hadith, relatat de ulemalele șiite și sunnite, Sfântul Profet (SA) a spus: „Există doisprezece imami și toți aceștia sunt
Pagina 122
din tribul Quraysh“. Potrivit celebrului haditA, Sfântul Profet (SA) i-a zis lui Jăbir al-Ansări: „Există doisprezece Imami“. Apoi a pomenit numele lor, unul câte unul, și i-a dezvăluit lui Jâbir: „Îl vei vedea pe al cincilea Imam. Transmite-i salutările (salâm) mele“.
De altminteri, Sfântul Profet (SA) a desemnat în mod precis pe “Ali (SA), Comandantul Credincioșilor, drept urmașul său. Hadrat “Ali (SA), la rândul său, și-a desemnat Imamul succesor. Fiecare Imam, în același fel, a orânduit următorul Imam drept continuator al său.
NEPRIHĂNIREA ('ISMAH) IMAMULUI
Din ceea ce a fost deja analizat este limpede că, la fel ca Profetul (SA), Imamul trebuie să fie scutit de păcat și greșeală; în caz contrar, chemarea profetică va rămâne nedesăvârșită, iar călăuzirea dumnezeiască este ineficientă.
ÎNSUȘIRILE MORALE ALE IMAMULUI
Imamul trebuie să fie înzestrat cu virtuți morale precum curaj, vitejie, modestie, mărinimie și dreptate, pentru că oricine este ma “sim și fără de păcat va profesa și va da ascultare normelor religioase. Întrucât stăpânirea însușirilor morale lăudabile este fundamentală pentru religie, Imamul trebuie să fie superior tuturor celorlalți oameni în privința virtuților morale, căci ar fi un nonsens ca un om să-i conducă pe cei care îi sunt superiori și mai buni decât el în privința virtuților. Desigur, dreptatea lui Allah nu este în conformitate cu o asemenea idee.
CUNOAȘTEREA IMAMULUI
Întrucât Imamul este supraveghetorul religiei și conducătorul locuitorilor universului, trebuie să aibă o cunoaștere desăvârșită a tuturor chestiunilor referitoare la această lume și la cea de dincolo, mai exact, a aspectelor legate de bunăstarea omului; căci, menținerea unei persoane ignorante drept conducător este inadmisibilă din punct de vedere rațional și neînțeleasă din punct de vedere al călăuzirii dumnezeiești universale.