REVOLȚIA IMAMULUI HUSSEIN (AS)

Pagina 35

anulată, iar credința și convingerile au început să fie vândute pe monede de aur și argint. Această stare de asuprire și excese s-a accentuat, când fiul său, Yazid, a venit la putere.

Imamul Hussein (as), paznicul religiei Islamului, hermeneutul scopurilor și valorilor umanitare ale acestuia prin cuvânt și faptă a fost nevoit să se opună Omeiazilor și acoliților lor, care luptau să tragă înapoi lumea islamică din punct de vedere economic, politic și sufletesc, abătându-se de la Coran și Sunna, mai exact de la tradițiile Profetului (s).

Imamul Hussein (as) a fost capabil să insufle modelul a ceea ce este corect, adevărat, drept, imparțial și uman, a fost pregătit să apere valorile islamice și să căute să le realizeze“.

Imamul Hussein (as) s-a bizuit pe versetele coranice și, de asemenea, pe tradițiile Profetului (s) și pe exemplele tatălui său Imamul Ali (as), drept izvoare din care el a tras concluzia revoluției sale. Finalmente, năzuința sa de a restaura islamul a fost cea care l-a dus la decizia de a rezista și a se răzvrăti împotriva tiraniei domniei lui Yazid, așa cum el a fost învățat de Profet (s), că „Nu există supunere în păcat”? și „Nu vă supuneți creaturii în pofida Creatorului”.

3 Saheb, Karbala, pp. 22-26.

3 Abu Na'im, Hilayatu'l awliya, vol. 5, p. 38.

Pagina 36

CAPITOLUL III

Revoluția Imamului Hussein (as)

Yazid (60-63 A. H./680-683) și-a însușit puterea. Pe

patul de moarte, Muawiya l-a încunoștiințat pe Yazid că a rânduit toate pentru el și că a convins pe toți arabii să fie de acord să i se supună. Dar unica sa teamă era Hussein b. Ali (4-61

al-Rahman b. Abu Bakr (m. 53 A.H./673) și Abdullah b. al-Zubair (1-73 A.H./622-692). Dintre ei, Hussein b. Ali (as) impunea mare respect și dragoste, datorită relației sale apropiate cu Profetul (5).

Muawiya era întru totul conștient că dacă Imamul Hussein (as)

își oferea jurământul de supunere către fiul său, ar fi fost cea mai mare susținere pentru legitimitatea domniei lui Yazid.

După moartea lui Muawiya, Yazid a considerat pe Imamul Hussein (as) o amenințare a domniei sale și a ordonat guvernatorului său în Medina, al-Walid b. '“Utba b. Abi Sufyan (m. 64 A.H./684), fie să primească jurământul de supunere (bay'a) de la Imamul Hussein (as), fie să-i aducă capul acestuia; aceeași poruncă a fost aplicată și cu privire la ceilalți fii ai însoțitorilor (ashab) Profetului

|) upă moartea lui Muawiya (60 A. H./680), fiul său

37 Abu Makhnaf, Waq'at al-Taf, pp. 84-86; Ibn Qatibata al-Daynuri, al-Imama wa'l Siyasa, vol. 1, p. 224; al-Tabari, Tarikh, vol. 4, p. 322; al-Dinawari, al- Akhbar al-Tiwal, p. 329; Ibn Abd Rabbih, al-lqd al-Farid, vol. 5, p. 117; al- Dhahabi, Muhammad b. Ahmad, Siyar A'lamu'l Nubala, vol. 3, p. 295.

Pagina 37

(s) și musulmani din Medina. Imamul Hussein (as) a refuzat să selege prin jurământ (bay'a), în parte și datorită comportamentului nereligios al lui Yazid. El obișnuia să bea vin, petrecea o mare parte din timp distrându-se cu muzică, cântând și amuzându-se cu maimuțe și câini de vânătoare. Nu avea niciun respect pentru sentimentele religioase ale comunității musulmane”. În aceste împrejurări îngrijorătoare, nimeni nu era în stare să-l provoace sau să salveze poporul în afara de Imamul Hussein (as). Imamul Hussein (as), simbolul dreptății, a spus guvernatorului acestuia:

„Noi suntem oamenii casei profeției, izvorul apostoliei, locul de coborâre al îngerilor, prin noi Dumnezeu a început revărsarea ocrotirilor Sale și prin noi a desăvârșit foloasele Sale, în vreme ce Yazid este un păcătos, bețiv, ucigaș al nevinovaților și cel care, în mod deschis, tolerează păcatele. O persoana ca mine nu poate niciodată să-i aducă închinare unui om ca el".

După ce Imamul Hussein (as) a refuzat să-i aducă jurământ de supunere lui Yazid, poporul din Kufa i-a scris mai multe epistole cerându-i să vină în orașul lor. În a zecea zi a lunii Ramadan, anul 60 A.H./ 15 iunie 680, Imamul Hussein (as) a primit o scrisoare care era semnată de importanți conducători din Kufa informându-l asupra situației politice care exista aici, unde oamenii considerau pe Muawiya un tiran uzurpator, care îngăduise ca bogățiile lui Dumnezeu să treacă în mâinile celor bogați și omnipotenți. Întrucât ei nu au recunoscut jurământul (bay'a) lui Yazid, au invitat pe Imamul Hussein (as) să vină la Kufa, deoarece nu aveau imam să-i călăuzească. Ei au sperat că prin mijlocirea lui, Dumnezeu îi va aduce

3 al-Tabari, Tarikh, vol. 4, p. 339-340; al-Shaikh al-Mufid, al-Irshad, p. 201.

3 al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 480-481; al-Mas'udi, Muruj al-Dhahab, vol. 3, p. 67-68, 72; Ithbatu'l Wasiyya, p. 175; al-Tanbih wat” Ishraf, pp. 280-281; al-Baladhuri, Ansab al-Ashraf, vol. 3, p. 278 cu note de subsol; al-Ya'qubi, Tarikh al-Ya'qubi, vol. 2, p. 220, 228; Damiri, Hayat al-Hayawan al-Kubra, p. 56; Ibn Khallikan, Wafayat al-Ayan, vol. 3, p. 287; Ibn Khaldun, al-Muqaddima, p. 216.

* Mugrram, Abdul Razzaqg, Magtal al-Hussein, p. 131.

Pagina 38

laolaltă pe calea adevărului. De asemenea, au spus că ei nu au asistat la rugăciunea comunitară de vineri să se roage cu Nu'man b. Bashir (2-65 A. H./623-684), guvernatorul din Kufa, nici nu s-au adunat alături de el cu ocazia sărbătorii (£id). Dacă Imamul Hussein (as) consimțea să vină la Kufa, ei ar fi alungat guvernatorul din orașul lor“!. În altă scrisoare, insistau să răspundă urgent, deoarece ei nu aveau niciun imam afară de el*?.

În răspunsul Imamului Hussein (as) către poporul din Kufa, el a lămurit datoriile imamului și natura imamatului în baza faptului că: „Imamul este cel care urmează Cărții lui Allah, pune în practică dreptatea, are o conduită caracterizată de integritate și se consacră pe sine însuși lui Allah”+.

Potrivit izvoarelor istorice, Imamul Hussein (as) a scris o dorință înainte de a pleca din Medina și i-a dat-o fratelui său Muhammad Hanafiyya (21-81 A.H./ 642-700), în care el a enunțat principiile revoluției sale. Și anume, că el nu s-a răzvrătit împotriva lui Yazid din mândrie, dintr-o nebunie idealistă, ori ca un rebel sau tiran, ci el s-a ridicat să caute dreptatea și să reformeze comunitatea (umma) bunicului său, să impună binele și să oprească răul, să acționeze conform tradițiilor bunicului său , Profetul Mohammad (s), și tatălui său, Imamul Ali b. Abi Talib (as), glasul dreptății omenești și poarta cetății cunoașterii Profetului Mohammad (Ss).

„Nu m-am răzvrătit la întâmplare, din plăcere, ori ca să fiu

* Abu Makhnaf, Wag'atal-Taf, pp. 109-110; al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 352; al-Ya'qubi, Tarikh al-Ya'qubi, vol. 2, p. 242; Abu'lfaraj al-Isfahani, Magatil al Talibiyyin, p. 95;

al-Shaikh al-Mufid, al-Irshad, p. 203; al-Baladhuri, Ansab al-Ashraf, vol. 3, p. 157;

Ibn Shahrashub, Managqib Ali b. Abi Talib, vol. 4, p. 89; Muhsin al-Amin, Ayan al-Shia, vol. 1, p. 589; S.M.H. Jafri, The Origins and Early Development of Shi'a Islam, p. 178; M. Rizvi, al-Imam al-Husayn the Saviour of Islam, p. 84.

* al-Tabari, Tarikh, vol. 5, pp. 352-353; al-Dinawari, al-Akhbar al-Tiwal, p. 243;

al-Majlisi, Bihar al-Anwar, vol. 10, p. 334.

“5 al-Tabari, Tarikh, vol. 5, pp. 353; al-Majlisi, Bihar al-Anwar, vol. 44, p. 334-335;

L. Veccia Vaglieri, al-Husayn b. Ali b. Abi Talib, în The Encyclopaedia of Islam,

Pagina 39

nedrept sau corupt, ci am luat poziție în scopul de a căuta îndreptarea poporului bunicului meu. Doresc să impun binele, să demasc răul și să-mi asum direcția tatălui și bunicului meu”**,

Înainte de a ajunge la Kerbala”, conform acestor izvoare, Imamul Hussein (as) le-a vorbit însoțitorilor săi despre schimbările profilului comunității musulmane (umma), care se îndepărtase de la Sfântul Coran și Sunna Profetului (s). Umma abandonase impunerea binelui și oprirea răului, așa că el, Imamul Hussein (as), a declarat că întreaga responsabilitate pentru aceste situație revine conducătorilor tirani; de aceea, unica alternativă pentru un credincios să pună capăt acestor excese ale opresorilor și abaterii lor de la Sharia era prin sacrificiul propriei vieți, în scopul instaurării dreptății. Imamul Hussein (as) a văzut moartea drept fericire: „Nu vedeți că dreptatea nu este răspândită, iar falsitatea nu este interzisă? Lăsați credinciosul care dorește să moară și, pe bune dreptate, să-L întâlnească pe Dumnezeul său”. „Pentru mine moartea nu este nimic altceva decât fericire, iar traiul cu tiranii nu este nimic altceva decât ticăloșie”*f.

Când Imamul Hussein (as) a fost avertizat de al-Hurr b.

Yazid al-Riyahi (m. 61 a. H./680)* că va fi ucis, el i-a răspuns că nu ar putea fi înfricoșat de moarte“. Ajuns la Kerbala, a primit o

“ al-Majlisi, Bihar al-Anwar, vol. 44, p. 329; Ibn Shahrashub, Managib Ali b. Abi

15 Kerbala se află în Irak, la 50 de mile de Baghdad, de-a lungul Eufratului. Atunci când Imamul Hussein (as) a sosit aici a găsit un deșert stăpânit de niște oameni al tribului Banu Sa'd, care locuiau în corturile lor câteva mile mai departe. Imamul Hussein (as) a achiziționat de la ei întreaga zonă, care este cunoscută drept Kerbala.

1 Abu Makhnaf, Waq'at al-Taf, pp. 199; al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 404; Ibn Abd Rabbih, al-I'qd al-Farid, vol. 4, p. 380; al-Harrani, Tuhafu'l Uqul, p. 176; al- Dhahabi, Muhammad b. Ahmad, Siyar A'lamu'l Nubala, vol. 3, p. 310; al-Majlisi, Bihar al-Anwar, vol. 44, p. 381; Ahmad Abbas Saleh, „al-Husain b. Ali”, Shi'ite Encyclopaedia, vol. 2, p. 29.

” Ibn Shahrashub, Managib Ali b. Abi Talib, vol. 4, p. 100.

% al-Shaikh al-Mufid, al-Irshad, p. 225.

Pagina 40

scrisoare de la guvernatorul lui Yazid, Ibn Ziyad (28-67 A. H./648-686), în care Yazid i-a poruncit ca Imamul Hussein (as) să-i aducă omagiu sau altfel ar fi omorât. Răspunsul său a fost: „Nu vă supuneți creaturii în pofida Creatorului”.

Înfruntând armata lui Yazid, Imamul Hussein (as) a făcut o declarație explicită potrivit căreia Yazid este un conducător hain, nesupunându-se lui Allah și Trimisului Său, acționând împotriva Legii divine (Sharia) și că trebuie detronat prin forță:

„O oameni! Într-adevăr Trimisul lui Dumnezeu a spus: Cel care vede un cârmuitor opresor îngăduind ceea ce este oprit, desființând legământul lui Dumnezeu, îndepărtându-se de la calea Trimisului lui Allah (Sunna) și acționând păcătos și agresiv împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, iar acea persoană nu face nimic în fapte și cuvânt să schimbe această situație, atunci ar fi drept, de dragul lui Allah, ca acea persoană să fie așezată în Ziua Judecății alături de acel conducător tiran "5. Prin urmare, el nu a cedat față de umilința despoților și nu a sfârșit precum sclaviis:, așa cum a cuvântat în timpul bătăliei de la Kerbala, ci a luptat împreună cu șaptezeci și doi de membri ai familiei și însoțitori împotriva forțelor armate ale lui Yazid până ce a fost martirizat, iar capul său a fost tăiat. Corturile Imamului Hussein (as) au fost incendiate și bunurile sale prădate. Trupul său a fost zdrobit sub copitele cailor. Cei care au rămas dintre membri casei sale au fost luați robi și dezbrăcați în public. Capul său, capetele membrilor familiei și ale însoțitorilor săi au fost ridicate în vârful sulițelor și trimise la conducătorul omeiad de la Damasc*?.

* al-Ya'qubi, Tarikh al-Ya'qubi, vol. 2, p. 249; al-Majlisi, Bihar al-Anwar, vol. 44,

5 Abu Makhnaf, Waq'at al-Taf, p. 200; al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 403; Ibn al-Athir, al-Kamil, vol. 4. p. 48; Muhsin al-Amin, A'ayan al-Shi'a, vol. 1, p. 596.

* Abu Makhnaf, Waq'at al-Taf, p. 240; al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 425.

s2 Abu Makhnaf, Waq'at al-Taf, p. 291-295.

Pagina 41

Astfel, Imamul Hussein (as) a văzut ca o datorie a lui să îndepărteze nedreptatea și să se opunătiraniei. EI și-a fundamentat revolta sa pe trei puncte: Primul, nedreptatea conducătorului omeiad, a conducerii sale și dreptul său legitim de a schimba o astfel de situație. Al doilea, se datorează relației familiei sale cu Profetul (s). Este consemnat că Profetul (s) a afirmat că: „Hussein este din mine și eu sunt din Hussein; fie ca Allah să iubească pe cel care iubește pe Hussein”*. Această tradiție are un profund sens și semnificație, deoarece arată că Imamul Hussein (as) va urma calea dreaptă a bunicului său, Trimisul lui Allah, Profetul Mohammad (s), iar revoluția sa este unită cu misiunea sa de a salva islamul de la dispariție. A] treilea, pe baza susținerii populare din Kufa, așa cum fusese exprimat în corespondența acestora.

În legătură cu cel de-al treilea punct, Imamul Hussein (as)

era pe deplin conștient de situația politică din Kufa și ceea ce oamenii din Kufa făcuseră tatălui său, Imamul Ali (as), și fratelui său, Imamul Hasan (as). Așadar, era pe deplin conștient de urmările revoltei și de moartea sa*. Obiectivul său a fost să lase deschise porțile pentru ca orice musulman să impună binele și să oprească răul. Strigătul său de ajutor a fost auzit de toți musulmanii indiferent de credințele și funcțiile lor politice.

În felul acesta, în ciuda factorilor religioși, politici, sociali și economici ai revoluției Imamului Hussein (as) împotriva lui Yazid și conducerii sale, el și-a fundamentat principiile revoluției sale pe versetele coranice și tradițiile Profetului Mohammad (s).

Imamul Hussein (as) era singurul calif legitim al comunității musulmane (umma), conform versetelor coranice și tradițiilor Profetului (Sunna), iar știința sa ('ilm) mai mare decât a acestor pretendenți ai Omeiazilor care au revendicat califatul, au exercitat

53 Ibn Maja, Sunan, vol. 1, p. 51; al-Dhahabi, Muhammad b. Ahmad, Siyar Alamu'l Nubala, vol. 3, p. 283; al-lrbali, Kashf al-Ghumma, vol. 2, p. 273.

5 al-Mas“udi, Ithbatu'l Wasiyya, pp. 175-176; al-Dhahabi, Muhammad b. Ahmad, Siyar A'lamu'l Nubala, vol. 3, p. 293, 296.

Pagina 42

tirania și agresiuneas”, s-au răzvrătit față de Allah, nu au permis ca restricțiile (al-hudud) să fie puse în practică, și-au însușit prada de război (fai”) și au acționat împotriva regulilor Sharia. Prin urmare, obiectivul său a fost să transforme și reformeze ceea ce se petrecuse în comunitatea musulmanăsf.

Însoțitorii Imamului Hussein (as) i-au împărtășit sentimentele și hotărârea și și-au exprimat susținerea față de el. Ei nu au lăsat niciun prilej să treacă fără să facă publică politica de intimidare a lui Yazid, amenințările și umilința, exprimând astfel motivele lor de nemulțumire. Zuhair b. al-Qain al Bajali (m. 61 A.H./680), care a fost un susținător al califului Uthman, s-a alăturat Imamului Hussein (as) și a devenit unul dintre cei mai entuziaști partizani”.

Zuhair a încercat să convingă armata lui Yazid, că Yazid și guvernatorii săi nu erau decât niște despoți care ar trebui să fie părăsiți. El a poruncit oamenilor să urmeze Ahl-ul Bayt, urmașilor Profetului Mohammad (s), și să se alăture revoluției Imamului Hussein (as) împotriva lui YazidS?. Astfel, reunirea rezistenței față de tiranie cu susținerea Ahl-ul Bayt, familia Profetului (s), este oglindită în atitudinea adoptată de adepții Imamului Hussein (as).

El i-a caracterizat pe susținătorii săi drept oameni care nu ar putea fi egalați în privința devotamentului, smereniei, fricii de Dumnezeu, corectitudinii și supunerii față de Imamul lor și de membrii familiei sale.% Ei au luptat cu un curaj nemaipomenit și au primit martiriul pentru a sluji țelul lor$0.

55 Abu Makhnaf, Waq'atal-Taf, p. 200; al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 402; Ibn al-Athir, al-Kamil, vol. 4. p. 47; al-Majlisi, Bihar al-Anwar, vol. 44, p. 382.

5 al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 403; al-Baladhuri, Ansab al-Ashraf, vol. 3, p. 171;

Ibn al-Athir, al-Kamil, vol. 4. p. 48.

57 Abu Makhnaf, Waq'at al-Taf, p. 188-190; al-Baladhuri, Ansab al-Ashraf, vol. 3, p. 171; L. Veccia Vaglieri, al-Husayn b. Ali b. Abi Talib, în The Encyclopaedia of Islam, p. 608.

* al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 426.

59 Abu Makhnaf, Waq'at al-Taf, p. 227; al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 418.

% al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 435.

Pagina 43

Saeid b. Abdullah al-Hanafi (m. 61 A.H./680) a spus Imamului Hussein (as): „Pe Allah, dacă era să știu că voi fi ucis, apoi înviat, apoi spulberat, și asta să se repete de șaptezeci de ori, eu nu te-aș părăsi, până ce nu voi găsi moartea jertfindu-mă pentru tine. Nu aș putea face asta, căci este numai o singură moarte, dar demnitatea este fără de sfârșit”s!.

Al-Hurr (eliberatul) b. Yazid al-Riyahi al-Tamimi era comandantulul primului batalion, care a oprit pe Imamul Hussein (as)

pe drum spre Kerbala. Când l-au întâlnit erau însetați și au cerut apă. Îndată a spus oamenilor săi să dea apă armatei lui al-Hurr, la fel și cailor săi. Când Imamul Hussein (as) a intrat în luptă împotriva armatei omeiade, al-Hurr și-a părăsit armata după ce a spus membrilor tribului său: „Aleg între paradis și infern și, pe Dumnezeu, nu prefer altceva în schimbul raiului, chiar dacă sunt tăiat în bucăți și ars”. S-a alăturat Imamului Hussein (as) după ce și-a cerut iertare pentru tulburările pe care i le făcuse lui, familiei și însoțitorilor săi, și a luptat în mod curajos până când a fost grav rănit. Când Imamul Hussein (as) a înaintat să-l salveze, l-a găsit în timp ce murea. În vreme ce îi ștergea sângele de pe față, i-a spus: „Ești un om liber așa cum mama ta te-a numit. Ești un om liber în lumea asta și în cea de apoi”.

Al-Abbas (fratele său) (m. 61 A.H./ 680) era ultima speranță de a aduce apă pentru femei, copii și însoțitorii fratelui său, pentru că al-Abbas era purtătorul steagului și cunoscut cu titlul de cel mai mare războinic dintre arabi, amintind puterea nemaipomenită a tatălui său, amir al-muminun, Imam Ali b. Abu Talib. El a reușit să străpungă armata și să umple burdufele, dar a fost prins într-o ambuscadă, înconjurat de numeroasa oaste a lui Yazid, și mâinile sale au fost tăiate. Când Imamul Hussein (as) a ajuns la fratele său al-Abbas, eli-a cerut să nu-i ia trupul înapoi în tabără pentru că îi promisese fiicei Imamului Hussein (as), Sukaina, că îi va aduce apă, dar nu reușise. Imamul Hussein (as) a ridicat capul fratelui

$! al-Tabari, Tarikh, vol. 5, p. 419.

Pagina 44

său, la pus în poala sa și a spus: „spatele meu este descoperit și puterea mea slăbită” (A/ana inkasara dahri wa qallat hilati)S?.

„Cei care au crezut și au purces în pribegie și au luptat pe calea lui Allah, cu averile și viețile lor, sunt pe o treaptă mai înaltă înaintea lui Allah și aceia sunt învingători”, „Le vestește Domnul îndurarea Lui și bunăvoință și grădini pentru ei, în care este plăcere necontenită”**, „În care ei vor rămâne în veci, căci Allah are răsplată nesfârșită!”65.

Imamul Hussein (as) a fost întru totul conștient de circumstanțe, de pericolele și consecințele pe care le-ar fi întâlnit. E]

a avut în cuget o strategie, anume de a declanșa o revoluție în conștiința comunității musulmane. În particular, mișcarea sa a fost fundamentată pe propria sa viziune privitoare la conducere??.

De la începutul misiunilor trimișilor lui Allah și profeților Săi (s), tragedia Imamului Hussein (as) a fost consemnată în cărțile lor, după cum urmează să mărturisim în următorul capitol al Imamului Hussein (as), în Vechiul și Noul Testament.

* al-Mugarram, Abdul Razzaqg, Magtal al-Hussein, pp. 267-270.

53 Sfântul Coran, sura al Tawbah, versetul 20.

54 Sfântul Coran, sura al Tawbah, versetul 21.

*5 Sfântul Coran, sura al Tawbah, versetul 22.

“ al-Tabari, Dalailu'! Imama, p. 75; al-Mufid, al-Irshad, pp. 250-251.

“ S. M. H. Jafri, The Origins and Early Development of Shi'a Islam, pp. 199-200.