OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Pagina 85

86 OBâRșIA LUMINII

nonexistența, iar veșnicia sa precede (azal) orice început (al-ibtida”).

Prin faptul că a dat simțuri organelor (de simț) se poate cunoaște că El nu posedă organe de simț. Prin faptul că a dat substanță materiei se poate cunoaște că El nu are substanță. Prin faptul că a creat antagonismul dintre lucrurile care se opun se poate cunoaște că El nu are niciun adversar. Prin faptul că E] a creat alăturarea dintre lucruri, se poate cunoaște că El nu are pe nimeni alăturat Lui. El a creat opoziția dintre întuneric și lumină, dintre obscuritate și claritate, dintre ceea ce este lichid și ceea ce este solid, dintre căldură și răcoare. El îmbină acele lucruri care sunt potrivnice unul altuia și le desparte pe cele care sunt apropiate. Acestea dovedesc existența Celui care le-a separat, chiar prin despărțirea lor, și dovedesc existența Celui care le-a combinat, chiar prin alăturarea lor. Acesta este înțelesul cuvintelor Sale (Măreț și Maiestuos este EI!):

«Din fiece lucru am creat o pereche. Poate vă veți aminti!»

„Așadar prin ele El a separat «înainte» de «după» ca să se poată ști că El nu are un «înainte» sau un «după».

Ele dovedesc prin dispozițiile lor că Cel Care le-a înzestrat cu o anumită înclinație nu are nici o înclinație. Ele dovedesc prin disparitatea lor (tafawut) că Cel care le-a creat nu are nici un fel de disparitate. Ele arată prin dependența lor față de timp că Cel care le-a supus timpului nu este, El Însuși, dependent de acesta.

EI le-a ascuns pe unele dintre ele de celelalte, pentru a se putea cunoaște că nu există nici un văl între EI și ele în afară de ele. Lui Îi aparține suveranitatea (al-rububiyyah) chiar și atunci când nu există nimic peste care El să

Pagina 86

fie Suveran, Lui Îi aparține bunătatea (al-ilahiyyah) chiar și atunci când nu există nimeni față de care să-Și manifeste bunătatea, Lui Îi aparține cunoașterea, chiar și atunci când nu există nimic care să poată fi cunoscut, Lui Îi aparținea calitatea de Creator (khaliq) chiar și când nu exista nimic care să fi fost creat (makhluq) și calitatea auzului, când nu exista nimic care să poată fi auzit. Nu pentru că El a creat merită să 1 se atribuie cuvântul Creator și nu pentru că a dat viață creaturilor merită să 1 se atribuie cuvântul Făuritor.

Și cum să nu fie așa? Pentru că mudh («de atunci»)

nu-L ascunde, qad'% («deja») nu-L aduce aproape, laalla («poate») nu-L acoperă, mata («când») nu-L limitează în timp, hin («în momentul») nu-L conține și ma («cu»)

nu-L asociază cu ceva.!%

Uneltele (adawat) se mărginesc doar pe ele însele, iar mijloacele (alah) trimit doar la cele asemenea lor.!%

195 Qad nu poate fi tradus adesea în limba engleză. Acest cuvânt indică terminarea unei acțiuni în momentul vorbirii și, de aceea, așa cum arată Majlisi, care-i citează pe gramaticienii clasici, este folosit pentru a „apropia trecutul de prezent” (p. 242).

197 Majlisi explică faptul că nici unul dintre aceste cuvinte nu se poate raporta la Dumnezeu, din moment ce fiecare dintre ele implică o limitare temporală sau o mărginire de altă natură, pentru că Dumnezeu transcende timpul și cunoaște toate lucrurile din veșnicie. Astfel, „de atunci” indică un anumit moment de început în timp, iar dacă acesta ar fi aplicat lui Dumnezeu, ar arăta că ceea ce a existat înainte de acel moment a fost ascuns de Dumnezeu. El nu are îndoieli în ceea ce privește viitorul, astfel că „poate” nu I se poate aplica Lui. (p. 241-2).

108 Majlisi remarcă faptul că „uneltele și mijloacele... sau organele fizice și facultățile trupești... fac aluzie la existența unei corporalități asemenea lor... S-ar putea ca prin « unelte» să se înțeleagă cuvintele care sunt respinse în secțiunea anterioară, iar ca acest pasaj să fie înțeles ca o explicație a acesteia” (p. 242).

Pagina 87

88 OBâRșiIA LUMINII

Activitățile lor se găsesc numai în lucruri.'* Mudh îrapiedică lucrurile ca să fie eterne (qidmah), qad le îndepărtează de veșnicie (de lipsa unui început), iar lawla («numai dacă»)

le îndepărtează de perfecțiune (al-takmilah).'* Lucrurile se separă și dovedesc existența Celui care le-a separat. Ele devin diferențiate și dovedesc existența Celui care le-a diferențiat (muba'in).

Prin ele, Cel care le-a plăsmuit Se manifestă pe Sine rațiunii (umane). Prin aceste puteri ale rațiunii!!! El devine ascuns vederii, la ele apelează imaginația pentru a decide!!2, ele dau formă numai celor diferite de EI, de ele este suspendată dovada și prin ele EI le face cunoscută recunoașterea (al-igrar).!*

109 „Activitățile și rezultatul folosirii acestor unelte se găsesc în creaturi, nu în Dumnezeu” (Majlisi, p. 242).

110 „Întrucât cuvintele: mudh, qad și lawla sunt atribuite uneltelor, ni se indică faptul că uneltele nu sunt nici lipsite de un început, nici eterne, nici perfecte. De aceea uneltele nu pot delimita sau nu pot face aluzie la El pentru că, din cauza temporalității și a imperfecțiunii lor, ele sunt departe de a fi egale cu (Dumnezeu) Perfectul, Absolutul, Eternul și cu Esența Sa ... Aceasta este pentru că mudh se referă la un început în timp ... qad apropie trecutul de prezent ... . iar lawla se folosește pentru a vorbi despre ceea ce ar fi fost bine . .. de exemplu: «Ce bine ar fi fost numai dacă ar fi fost așa și pe dincolo»... și arată astfel imperfecțiunea situației, fiind o piedică în calea perfecțiunii absolute.”

11! Aici în textul original apare „prin ele”, iar Majlisi demonstrează într-un pasaj lung (p. 242-3) că acest pronume se referă mai degrabă la „puterile rațiunii” și nu la „unelte”, deși într-un fragment asemănător din Nahj al-balaghah se referă la cele din urmă.

112 „EI devine ascuns vederii prin puterea rațiunii, pentru că ea este cea care gândește că este imposibil a-L vedea pe EL, iar imaginația face apel la puterea rațiunii când închipuirile ei diferă între ele” (Majlisi,

113 „Dovezile provin din puterile rațiunii și, prin aceste puteri, Dumnezeu face cunoscut rațiunii sau celui care o posedă recunoașterea Sa” (Majlisi, p. 24+).

Pagina 88

Confirmarea (fasdiq) existenței lui Dumnezeu este grăbită de puterea rațiunii, iar credința ( iman) în El ajunge la desăvârșire prin recunoașterea Lui. Nu există religiozitate (diyanah) decât după ce există cunoaștere (marifah), nu există cunoaștere decât prin sinceritate (ikhlas) și nu există sinceritate acolo unde există comparație.!!+ Nu există negare (nafy) a comparației dacă există confirmarea (ithbat)

atributelor.i!s

Așadar nimic din creație nu se găsește în Creatorul ei. Tot ceea ce este posibil în ce privește creația este imposibil în cazul Plăsmuitorului ei. Mișcarea (harakah) și liniștea (sukun) nu-L afectează. Cum s-ar putea ca ceea ce a realizat EI în alții să aibă vreun efect asupra Sa sau ceea ce a creat să reapară în EI? Atunci Esența Sa ar fi disparată, Ființa Sa ar fi divizată, iar veșnicia i-ar fi interzisă (mana).

Și cum să nu aibă Creatorul un înțeles diferit de cela]

creației?

Dacă ceva L-ar limita din spate, atunci ceva L-ar limita și în față. Dacă perfecțiunea (tamam) L-ar putea cerceta pe EL, înseamnă că imperfecțiunea L-ar cuprinde. Cum se poate ca ceva ce nu transcende (îmtina) temporalitatea să A

114 „Sinceritatea reprezintă purificarea cunoașterii despre EI de tot ceea ce nu este conform Esenței Sale sacre, precuin ar fi materialitatea, accidentalul, atributele externe (al-sifat al-za'idah) și fenomenele temporale.

Ar fi artificial și forțat să spunem că aici Imamul s-ar referi la sinceritatea devoțiunii (takalluf)” (Majlisi, p. 244) În Coran, capitolul intitulat Sinceritatea (Al-ikhlas) se mai numește și Mărturisirea Unicității (Al-tawhid), iar înțelesul sincerității este, în islam, legat de doctrina corectă a Unicității divine, în ceea ce privește negarea oricărui tip de asociere (șirk). Înțelesul termenului „sinceritate” este discutat în modul cel mai profund probabil

în scrierile sufite, unde înseamnă negarea totală a sinelui. A se vedea E.

Schuon, Understanding Islam, p. 140, 155-6.

'15 „Oricine afirmă că EI posedă atribute externe nu neagă înțelegerea lui Dumnezeu bazată pe comparație.” (Majlisi, p. 244).

Pagina 89

90 OBÂRșiA LUMINII

merite Numele de „Fără început”? Cum se poate ca ceva ce nu transcende creația (inșa”) să genereze lucrurile acestei lumi? Dacă ar apărea în El un semn că ar fi fost creat (al-masnu), El ar deveni o dovadă (dalil) după ce va fi fost cel dovedit (madlul alayh).'S

Nu există argumente raportat la opiniile absurde (precum cea de mai sus), nici nu există vreun răspuns când se pun astfel de întrebări, iar El nu este slăvit prin aceasta,”

pici nu există ceva care să-L poată deosebi de creație, cu excepția cazului în care Eternul nu admite dualitatea, nici Veșnicul (Cel fără de început) nu admite un început..!$

115 Dacă aceste evenimente temporale și dacă aceste schimbări l-ar fi atribuite Lui, acestea ar indica faptul că El a fost creat, iar EI ar deveni astfel dovada existenței unui alt Creator, întocmai cum ființele contingente sunt mărturii ale existenței unei Ființe Necesare. (Majlisi, p. 246).

117 „Argumentele absurde care ar dovedi temporalitatea Lui sau faptul că ar poseda atribute externe sunt lipsite de substanță și nu există răspunsuri la astfel de argumente, tocmai din cauza absurdității lor evidente. Prin afirmarea unor astfel de lucruri EI nu este glorificat, ci, mai degrabă, | se atribuie imperfecțiunea-” (Majlisi, p. 246).

112 potrivit lui Majlisi, acest lucru înseamnă că nu este nimic greșit în a-L diferenția pe Dumnezeu de creația Sa, cu excepția cazului în care am considera că perfecțiunea — faptul că El este dincolo de orice dualitate și dincolo de orice început - ar fi un defect, El citează următorul vers dintr-o poezie, ca exemplu al unui astfel de mod de exprimare: „Ei nu au nici o greșeală în afară de faptul că săbiile lor / Poartă urmele tăierii oștirilor vrăjmașe”.

Adică singurul lor „defect” este o perfecțiune” (p. 246). O altă interpretare posibilă a acestui pasaj, care este oricum, îndoielnică din cauza contextului și a formei acestui hadit, cât și a altor hadit-uri aparținând Imamilor, ar fi aceea că există întotdeauna un anumit caracter provizoriu al diferențierii lui Dumnezeu de creația Sa, întrucât această diferențiere implică un anumit fel de dualitate fundamentală, pe care - așa cum se spune în mărturisirea de credință Șahadah: la ilaha illallah - Dumnezeu o transcende. Lumea nu poate exista în mod „independent” de Dumnezeu, altfel ar fi vorba despre o altă divinitate. Dacă Dumnezeu este Unul, atunci lumea nu poate fi altceva în afara Lui. Categoric, EI este altceva decât lumea, așa cum acest hadit și toate celelate hadit-uri citate din Bihar

Pagina 90

Nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu, Preaînaltul, Preamăritul. Cei care I-au atribuit vreun egal sunt mincinoși. Ei au alunecat într-o rătăcire gravă și au suferit o mare pierdere. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe Muhammad și pe familia sa curată!”!"»

2. VăLUL

Muhammad ibn Abdallah Al Khurasani, slujitorul Imamului Al Rida, a relatat că un bărbat dintre cei necredincioși (zanadiqah)'% a venit la Imam în timp ce acesta se afla impreună cu mai mulți oameni. Imamul Abul-Hasan i-a spus:

„Înțelegi că, dacă punctul tău de vedere ar fi modul corect de a gândi — dar nu este - atunci am fi la fel? Toate rugăciunile noastre, tot postul, toate milosteniile și mărturisirea convingerilor noastre nu ne vor dăuna nouă cu nimic”

Necredinciosul a rămas tăcut. Apoi Imamul Abul Hasan a spus: „Dacă modul corect de a gândi este punctul nostru de vedere - și este - atunci nu vei fi tu cel care va pieri, iar noi vom fi cei salvați?”

Acesta a răspuns: „Îndurarea lui Dumnezeu fie asupra ta! Atunci, spune-mi cum este El și unde este El?”

al-anwar accentuează atât de puternic. A se vedea E. Schuon, Understanding Islam, p. 17-18 și 125-6.

119 Conform unor pasaje coranice precum: „Dumnezeu nu iartă să I se facă alăturare... Cel care îl ia pe diavol stăpân, în locul lui Dumnezeu, va fi pierdut, fără de nădejde” (Coran 4: 116-1 19).

120 Zanadiqah (singular: zindiq) sunt identificați, îndeosebi în istoria islamului, cu maniheii, dar cuvântul este folosit și într-un sens mai general, «a în cazul de față, pentru a desemna un necredincios sau un eretic,

Pagina 91

92 OBâRșiaA LUMINII

Imamul Abul Hasan a răspuns:

„Vai ție! Cu siguranță concepția adoptată de tine este greșită! EI l-a creat pe «unde» și El exista când încă nu exista vreun «unde» și El este Cel care l-a plăsmuit pe «cum», iar El exista când încă nu era nici un «cum».

Așadar El nu poate fi cunoscut prin intermediul «modalității» sau al «spațiului» sau prin vreo formă a percepției senzoriale, nici nu poate fi măsurat cu nimic.”

Bărbatul i-a spus: „Deci EI este cu siguranță nimicul (la șay”), dacă nu poate fi perceput de nici unul dintre simțuri”

Imamul Abul Hasan a spus:

„Vai ție! Când simțurile tale nu reușesc să-L perceapă, tu Îi tăgăduiești Suveranitatea. Dar când simțurile noastre nu reușesc să-L perceapă, noi știm cu certitudine că El este Domnul nostru și că El este diferit de alte lucruri (șay bi-khilaf al-așa)-”

Bărbatul a spus: „Atunci spune-mi când a fost El?”

Imamul Abul Hasan i-a răspuns:

„Spune când NU a existat EL, iar apoi îți voi spune eu CÂND a existat"?!

21 Majlisi comentează întrebarea necredinciosului și răspunsul Imamului în felul următor (p. 38): „Înțelesul evident este că el întreabă despre începutul ființei și existenței lui Dumnezeu. Dar este posibil ca întrebarea să se refere la raportul dintre existența Sa și timp. Potrivit primei posibilități de a înțelege această întrebare, esența răspunsului este că începutul în timp ține de ceea ce este temporal, de ceea ce nu a existat, iar apoi a luat ființă. Dar în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, nonexistența este imposibilă (așadar El nu poate avea un început în timp). Potrivit celei de-a doua posibilități de a înțelege acest pasaj, sensul ar fi acela că ceea ce există în timp este supus transformărilor în esență și în atribute, întrucât timpul este legătura dintre ceea ce se schimbă (al-mutaghayyir) raportat la schimbare. Așadar, la un anumit moment în timp, el se află într-o stare în care nu se afla în alt moment al timpului. Însă Dumnezeu transcende prin Esența și prin atributele Sale schimbările.

Pagina 92

Atunci bărbatul a spus: „Care este dovada (existenței) Lui?”

Imamul Abul Hasan a spus:

„Cu siguranță, când îmi contemplu trupul și observ că îmi este cu neputință să-i măresc sau să-i micșorez mărimea și înălțimea sau să țin la distanță ceea ce este nedorit, sau să-i aduc foloase, atunci știu că această construcție are un Plăsmuitor și Îl recunosc (igrar) pe El, Chiar dacă ceea ce am văzut privitor la rotația corpurilor cerești prin puterea Sa, la formarea norilor! la rânduirea vânturilor'*, la mișcarea soarelui, a lunii și a stelelor și la alte lucruri (ayat) minunate și create în mod desăvârșit, mă făcuse deja să cunosc că pentru toate acestea există cineva care le hotărăște (muqaddir) și care le generează (munși)?

Bărbatul a spus: „Atunci de ce S-a ascuns pe Sine de privirea oamenilor?”

Imamul Abul Hasan a răspuns:

„Cu siguranță, vălul acoperă creaturile din pricina mulțimii păcatelor lor. Iar în ceea ce-L privește pe EI, nici o taină nu este ascunsă de EI, nici în timpul zilei, nici în timpul nopții”!2

122 Conform Coran 13: 12: „EI este Cel ce vă face să vedeți fulgerul, spaimă și nădejde, și tot EI dă la iveală norii grei”

133 Conform Coran 2: 164: „În zidirea cerurilor și a pământului, în deosebirea dintre noapte și zi, în corabia ce plutește pe mări cărând cele de trebuință oamenilor, în apa pe care Dumnezeu o trimite din cer și cu care dă viață pământului, după moartea sa, și răspândește pe el dobitoace de tot soiul, în rânduirea vânturilor și a norilor supuși între cer și pământ sunt tot atâtea semne pentru un popor ce-ar putea pricepe!”

124 E] nu este acoperit de nici un văl, întrucât EI vede toate lucrurile.

Oamenii sunt cei care s-au acopirit cu un văl.

Pagina 93

94 OBÂRȘIA LUMINII

Bărbatul a întrebat: „Atunci de ce văzul nu Îl poate percepe?”

Imamul Abul Hasan a răspuns:

„Din cauza diferenței dintre EI și creaturile Sale care pot fi percepute prin privirea ochilor, a lor sau a altora.

El este mai Măreț decât ceea ce poate percepe privirea sau decât ceea ce poate cuprinde imaginația, sau decât ceea ce poate să contureze puterea rațiunii.”

Bărbatul a spus: „Atunci definește-mi limitele (hadd)

Sale.”

Imamul a răspuns: „E nu are limite.”

Bărbatul a întrebat: „De ce?”

Imamul a răspuns: „Pentru că orice lucru limitat (makdud) sfârșește la o anumită limită. Dacă mărginirea (tahdid)

este posibilă, atunci și creșterea este posibilă. Dacă dezvoltarea este posibilă, atunci și descreșterea este posibilă.

Așadar El este nelimitat. El nici nu crește, nici nu descrește, nici nu poate fi divizat sau imaginat.”

Bărbatul a zis: „Ce înțelegi atunci când spui că El este Cel Subtil, că este Cel care aude, Cel care vede, Cel care cunoaște, Cel Înțelept.!% Poate EI să fie Cel care aude, dar

125 Toate acestea sunt nume ale lui Dumnezeu care apar în Coran.

Trebuie să menționăm totuși că mai ales numele Latif („Cel Subti!”) este dificil de redat în limba engleză într-un mod în care să poată pune în valoare toate sensurile sale, lucru care va fi vizibil în acest pasaj. Cu toate acestea ni s-a părut mai potrivit să menținem același cuvânt în limba engleză decât să încercăm să-l schimbăm de fiecare dată în funcție de context, pentru a nu pierde din vedere ceea ce vrea să spună Imamul. Într-un alt hadit, lmamul Rida explică înțelesul numelui divin Al Latif în felul următor: „Dumnezeu este Latif, nu pentru că ar fi de dimensiuni reduse, firav sau mărunt, ci pentru că El pătrunde lucrurile și nu poate fi înțeles ...

Dumnezeu este prea subtil pentru a fi prins într-o definiție sau limitat de o descriere, în timp ce pentru noi, «subtilitatea» (caracterul de a fi insesizabil)

înseamnă micimea dimensiunilor și a cantității” (Al Tawhid, p. 189).

Pagina 94

DESPRE UNICITATEA LUI L)UMNEZEU 95

fără urechi, Cel care vede, dar fără ochi, Cel Subtil, dar fără să lucreze cu mâinile și Cel Înțelept, dar fără îndemânare (sanah)?”126

Imamul Abul Hasan a spus:

„Cu siguranță că cineva dintre noi este subtil potrivit îndemânării și măiestriei sale. Nu l-ai văzut pe cel care ia asupra sa o anumită sarcină și care, fiind subtil în felul în care o îndeplinește, este numit «subtil»? Atunci cum să nu se poată spune despre Mărețul Creator că e Cel Subtil, când acesta făurește o creație subtilă și impunătoare!?, dă suflet fiecărei creaturi vii, creează pe fiecare diferit de cei din aceeași categorie și nici unul nu se aseamănă cu altul? Fiecare posedă în structura sa marca subtilului de la Creatorul Cel Subtil și Cunoscător.

Apoi privim la arbori și la lucrurile gingașe cu care sunt încărcați ei, fie că acestea sunt comestibile sau nu și spunem: «Într-adevăr Creatorul nostru este Cel Subtil, dar nu se compară cu subtilitatea manifestată de creaturile Sale în realizările lor.» Și spunem: «Cu Siguranță El este Cel care aude, întrucât sunetele creaturilor Lui, dintre pământ și Tron, nu sunt ascunse de EI, de la cele cât un fir de praf, până la cele mai mari de atât, de pe uscat și din oceane. Iar cuvintele lor nu sunt înțelese greșit de El.»

Și mai spunem: «Cu siguranță EI este Cel care aude, dar nu prin intermediul urechilor.»

Apoi mai spunem: «Cu siguranță El este Cel care vede, dar nu prin intermediul ochilor, întrucât El vede urma

126 Înțelepciunea” (al-hikmah) este definită ca fiind „știința care pune fiecare lucru la locul său” și de aceea implică practică și „măiestrie?

127 Aici „subtil și „impunător”, latif și jalil, sunt menționate ca atribute contrastante, referindu-se la ceva foarte mic și, respectiv, la ceva foare mare. -