OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Pagina 75

76 OBâRșiaA LUMINII

Dumnezeu este Creatorul lucrurilor, dar nu din ceva.

El este numit prin Numele Sale, iar Numele Sale sunt diferite de El.? Cel Descris (al-mawsuf) este diferit de ceea ce ÎI descrie (al-wasif).

Deci cine afirmă că are credință în ceea ce nu cunoaște s-a îndepărtat de cunoaștere (marifah).>

Un lucru creat (makhluq) nu percepe nimic decât prin intermediul lui Dumnezeu: cunoașterea lui Dumnezeu este realizată numai prin intermediul lui Dumnezeu. Dar

ce s-a spus la început, anume că nu există nimic care să acționeze ca un văl între Creator și creaturile Sale”

%2 Acest pasaj este menționat până aici în cartea Usul min al-kafi.

Ediția publicată la Teheran în anul 1388/1968-9 conține o traducere în limba persană și note de subsol realizate de un binecunoscut savant (ulama) contemporan, Ayatollahul Muhammad Bagir Kamarai, precum și următorul comentariu (vol. |, p. 207-8): „Numele lui Dumnezeu reprezintă teofaniile Sale (jilwah-ha) care aruncă o rază de lumină asupra rațiunii umane (Khirad). Pentru că ele intră în legătură cu rațiunea umană, lor li se aplică limite, mărginiri și definiții (ghayah, nihayah, hadd). Limita oricărei ființe se află acolo unde aceasta intră în legătură cu alte ființe. Manifestările acțiunii lui Dumnezeu (fi']) și ale plăsmuirii (sanah) creaturilor Sale devin mărginite în arhitectura ființelor contingente (mumkinat). În ele, raza de lumină creatoare capătă limite. De aceea se spune „existența unui om” sau „a unui înger”, sau „a pământului” , sau „a cerului” etc.

Manifestările atributelor lui Dumnezeu (sifat), care reprezintă principiul (mabda') manifestărilor acțiunii Sale, capătă limite prin actele rațiunii și ajungem astfel să spunem „știința” lui Dumnezeu, „puterea”, „existența” Sa. În acest fel, Numele Sale sunt diferite de Esența divină, chiar și Numele Său atotcuprinzător (jami”), care este „Allah”, este separat de Esența Sa. Realitatea lui Dumnezeu este diferită de toate acestea.

% Marifah (cunoașterea) în ceea ce privește perspectiva gnostică a islamului este, în esența sa, scopul străduinței religioase. A se vedea F. Schuon, Understanding Islam, London, 1962, capitolul 1. Așa cum se explică în nota de mai jos, înțelesul acestei fraze este că omul are credință nu în ceea ce el însuși nu cunoaște, ci în ceea ce stă la baza întregii sale cunoașteri și care este, de fapt, obiectul întregii cunoașteri. În măsura în care are cunoaștere, el posedă cunoaștere despre Dumnezeu, deși imperfectă, din moment ce nu există altă cunoaștere.

Pagina 76

Dumnezeu este nelocuit de creaturile Sale, iar creaturile Sale sunt nelocuite de E1.%

9 într-o lucrare nepublicată, intitulată Risalat al-walayah (Tratat despre sanctitate), Allamah Tabatabaii comentează astfel acest pasaj începând cu cuvintele: „Cine afirmă că Îl cunoaște pe Dumnezeu prin intermediul unui văl”: „Aici se face aluzie la faptul că este imposibil din punct de vedere logic ca pentru cunoașterea altui lucru în afara lui Dumnezeu să se impună necesitatea cunoașterii lui Dumnezeu Însuși. Din cauza transcendenței lui Dumnezeu, nu se poate spune că cunoașterea (Sa) este la fel cu lucrul de cunoscut, așa cum a fost explicat (anterior în tratat).

Este imposibil ca știința despre un lucru să fie aceeași cu știința despre un lucru diferit de acesta: altfel, ar însemna că cele două lucruri sunt la fel, ceea ce contrazice premisa. Deci faptul că știința despre un lucru oferă cunoașterea altui lucru necesită un anumit fel de unificare (ittihad) între cele două lucruri. Dar din moment ce au fost postulate ca fiind două lucruri diferite, trebuie să existe și un aspect al deosebirii dintre ele, pe lângă cel al unificării. Astfel, fiecare dintre ele cuprinde două aspecte. De vreme ce Dumnezeu (Slăvit fie EI!) este Unul și pur în esență, El nu este alcătuit din ceva într-un mod în care ar putea fi cunoscut de altcineva în afară de El.

Acest lucru este exprimat de cuvintele Imamului: «Nu există nimic între Creator și ceea ce a fost creat», și «Deci cine afirmă că are credință în ceea ce nu cunoaște, s-a îndepărtat de cunoaștere», care derivă din ceea ce a spus el mai devreme: «Cu siguranță, Îl cunoaște pe Dumnezeu numai cel care L-a cunoscut prin intermediul lui Dumnezeu». Cuvintele sale: «Un lucru creat (makhluq) nu percepe nimic decât prin intermediul lui Dumnezeu » sunt o dovadă în acest sens, pentru că tot ceea ce este cunoscut este datorită lui Dumnezeu, Cel care «este lumina cerurilor și a pământului!» (Coran 24: 35). Așadar, cum ar putea fi cunoscute lucrurile prin alte mijloace, în afara Sa? Pentru că EI susține fiecare ființă individuală (dhat), iar El nu este susținut de nimeni în Însăși Esența Sa (dhat). În același timp, cunoașterea acelor lucruri care sunt dependente în însăși esența lor rezultă din cunoașterea Ființei Independente care le susține, întrucât cunoașterea presupune în mod necesar independența obiectului cunoașterii. Astfel, cunoașterea lucrurilor care sunt dependente este o consecință a cunoașterii Celui Independent, care le conduce. Astfel este realitatea. lar pentru a nu se imagina că această doctrină vorbește despre întrupare (hulul)

sau despre unificare (ittihad) - Dumnezeu Preaînaltul este deasupra acestora - Imamul își continuă discursul spunând: «Dumnezeu este nelocuit de creaturile Sale, iar creaturile Sale sunt nelocuite de El». A spune că percepția unui lucru de către ființele create este prin intermediul lui Dumnezeu nu vine în contradicție cu începutul pasajului („Cine afirmă..”), care neagă faptul că știința despre Dumnszeu ar necesita cunoașterea altui

Pagina 77

78 OBâRșia LUMINII

Când El dorește un lucru, atunci este așa cum dorește EI, prin porunca Sa (amr) și fără vorbire (nutq). Slujitorii Săi nu au unde să fugă de ceea ce hotărăște EI (ma qada)

și nu pot contesta ceea ce este pe placul Său. Ei nu au nicio putere să acționeze sau să trateze ceea ce se produce în trupurile lor, create de Dumnezeu, decât prin mijloacele puse la dispoziție de Domnul lor. Așadar cine afirmă că este în stare să îndeplinească o acțiune pe care Puternicul și Mărețul Dumnezeu nu o dorește, a afirmat că voința sa (iradah) triumfă asupra Voinței lui Dumnezeu. «Binecuvântat fie Dumnezeu, Stăpânul lumilor» (Coran 7: 54).

lucru în afară de EI, deoarece cunoașterea despre care se vorbește la început este cunoașterea dobândită (husuli) pe calea rațiunii, iar cunoașterea despre care se vorbește la sfârșit este cunoașterea „prezentă”, imediată (huduri), cunoașterea directă și prescrisă de divinitate, sau gnoza).”

Foaia 26 față-verso (Fotocopii ale acestei lucrări se află în posesia unor discipoli și studenți ai lui Allamah Tabataba'i și se speră ca într-o zi să fie publicată.)

Pagina 78

HADIT-URI TRANSMISE DE LA IMAMUL

MUSA, AL ȘAPTELEA IMAM

PUTEREA ȘI MĂREȚIA LUI DUMNEZEU

S-a povestit că slujitorul cel drept al lui Dumnezeu, Musa ibn Jafar, a spus:

„Cu siguranță Dumnezeu (Nu există altă divinitate în afară de EI!) este Cel Viu fără (să se poată spune) «cum» (kayf)

sau «unde» (ayn). El nu este în ceva, nici nu este pe ceva. El nu a creat un loc (makan) ca locuință a splendorii Sale (makan).*% Puterea Sa nu a crescut după ce a creat lucrurile.

Nimic din ceea ce a fost creat nu poate fi comparat cu El. E] nu era lipsit de putere asupra împărăției Sale înainte de plăsmuirea ei, nici nu va fi lipsit de putere (asupra ei)

după ce aceasta va trece.5%

% În cartea Al-Tawhid autorul explică faptul că cel de-al doilea makan este echivalent cu makanah sau azamah. El comentează astfel: „El nu a creat un loc pentru poziția Sa și pentru grandoarea Sa, pentru că locurile nu-L pot cuprinde” (p. 141). Majlisi preferă sensul de kan în loc de makan, așa cum apare el în unele manuscrise și în hadit-urile celui de-al cincilea Imam, care au fost traduse mai sus. Înțelesul ar fi atunci a fel ca în traducerea de mai sus: „EL nu a creat un loc pentru Ființa Sa”

%, Stăpân al Împărăției” (malik al-mulk) este un nume divin care apare în Coran 3: 26. Conform Coran 3: 189, „A lui Dumnezeu este împărăția cerurilor și a pământului. Dumnezeu este Atotputernic” și același sens se regăsește în multe alte versete similare.

Pagina 79

80 OBâRșIA LUMINII

EI - Puternicul și Mărețul - este un Dumnezeu Viu fără viață temporală, Suveran înainte ca să făurească ceva, Stăpân după plăsmuirea (inșa”) lucrurilor. Dumnezeu nu are limite (hadd). El nu poate fi cunoscut prin ceva care să-l semene. El nu îmbătrânește continuînd să existe (baqa)).

El nu este lovit de teamă în fața nimănui, dar toate lucrurile sunt fulgerate de teamă față de El.”

Așadar Dumnezeu este Viu fără să aibă o viață temporală, fără să aibă o Ființă care să poată fi descrisă de atribute, fără o stare care să poată fi definită, fără un spațiu marcat sau un loc fix. EI este Viu în El Însuși, un Stăpân a Cărui putere nu poate fi suprimată. El creează ceea ce dorește și când dorește, prin voința și prin puterea Sa. El a fost Cel Dintâi, fără (să se poată spune) «cum»

și va fi Cel din urmă, fără (să se poată spune) «unde». Și «totul este pieritor în afară de Fața Sa.» (Coran 28: 88).

«Nu ale lui sunt Facerea și Porunca? Binecuvântat fie Dumnezeu, Stăpânul lumilor!» (Coran 7: 54).

9! Conform Coran 52: 45, „Lasă-i până când vor întâlni Ziua în care vor fi trăsniți”.

Pagina 80

F.

HADIT-URI TRANSMISE DE LA IMAMUL

ALI AL RIDA, AL OPTULEA IMAM

1. DOCTRINA UNICITĂȚII LUI DUMNEZEU

S-a relatat că atunci când Al Mamun* a decis ca să-l instaleze pe Imamul Al Rida ca succesor al său, i-a strâns pe cei din tribul Banu Hașim” le-a spus: „Într-adevăr, doresc să-l numesc pe Al Rida în această funcție după mine”

Cei din tribul Banu Hașim l-au invidiat pe Imamul Al Rida și au spus: „Iu ai ales ca un neștiutor lipsit de discernământ să conducă califatul. Cheamă-l așadar.

El va veni la noi și vei vedea cum ignoranța lui te va face să te răzgândești. Astfel, el l-a chemat, iar acesta a venit.

Cei din Banu Hașim i-au spus: „O, Abul-Hasan! Urcă-te

% Renumitul calif abbasid, fiul lui Harun Al Rașid. Pentru a vedea contextul în care acesta a hotărât să-l desemneze ca succesor al său pe Imamul Al Rida recomandăm a se citi Shi'ite Islam.

% În general prin Banu Hașim sau „Fiii lui Hașim” se înțelege descendenții lui Hașim ibn “Abd Manaf, străbunicul Profetului și înaintașul lui Ali și al lui Al Abbas, fratele vitreg al tatălui Profetului; de aici provine numele califatului abbasid. În timpul perioadei abbaside, acest termen îi desemna pe cei din familia Profetului dar, mai precis, așa cum este folosit și aici, desemna însăși familia abbasidă. A se vedea B. Lewis, Hashimiyyah, în The Encyclopedia of Islam (ediție nuuă), vol. III, p. 265.

Pagina 81

82 OBÂRȘIA LUMINII

la amvon și ține-ne o predică prin care să-L adorăm pe Dumnezeu.”

EI s-a urcat la amvon și a stat un timp îndelungat tăcut și cu capul aplecat. Apoi a fost cuprins de o înfiorare care l-a făcut să tremure, s-a ridicat drept în picioare, L-a slăvit și L-a lăudat pe Dumnezeu și s-a rugat Lui ca să-i binecuvânteze pe Profet și pe familia acestuia. Apoi a spus:

„Primul principiu al adorării lui Dumnezeu este cunoașterea Lui, baza (asl) cunoașterii Sale este mărturisirea Unicității Sale (rawhid), iar modul corect (nizam) de a mărturisi Unicitatea lui Dumnezeu este negarea atributelor, pentru că rațiunea ne spune că orice atribut și orice lucru care posedă un atribut (mawsuf) este creat. Orice lucru care posedă un atribut arată că are un Creator, Care nu este nici acel atribut, nici nu are vreun atribut. Orice atribut și orice lucru care posedă un atribut arată legătura (iqtiran) dintre acel atribut și lucrul căruia îi aparține atributul. Legătura este o dovadă a temporalității (hadath). Iar temporalitatea sa arată că nu poate fi fără de început, pentru că ceea ce este fără de început nu permite temporalitatea.

Așadar Dumnezeu nu este Cel a cărui Esență poate fi cunoscută prin comparație. Unicitatea Sa nu este mărturisită de cei care încearcă să-L măsoare. Realitatea Lui (haqiqah) nu este cea la care ajung cei care-l găsesc o asemănare. Nu este El cel recunoscut (tasdiq) de către cei care declară că El ar avea un sfârșit. Nu El este cel la care merg cei care arată înspre El. Nu El este cel la care se referă cei care-L compară cu ceva. El nu este cel în fața căruia se apleacă cei care Îl fragmentează în mai multe părți. Și nu este E] cel dorit de cei care și-L închipuie prin imaginația lor.

Pagina 82

Orice lucru care poate fi cunoscut în sine (Bi-nafsihi)

a fost plăsmuit (masnu):%. Tot ceea ce este separat de el reprezintă un efect (malul). Dumnezeu poate fi dedus din ceea ce plăsmuiește El (sun”), cunoașterea Acestuia este susținută de rațiune, iar dovada (hujjah) existenței Sale este așezată în natura primordială a omului (al-fitrah).

Acțiunea creatoare a lui Dumnezeu este un văl între EI și creaturile Sale. Separarea Lui de ele (mubayanah)

constă în faptul că EI este detașat de spațialitatea lor (localizarea lor spațială) (ayniyyah).*! Faptul că EI este originea lor (ibtida”) este o dovadă pentru ei că El nu are origine, întrucât nimic din ceea ce are o origine nu poate să creeze celelalte lucruri. Faptul că EI i-a creat pe aceștia, iar ei au mijloace (pentru a îndeplini anumite lucruri) este o dovadă că El nu are mijloace (adah), pentru că mijloacele (uneltele) vădesc nevoia celor care le folosesc.

Așadar numele Lui sunt o expresie (tabir), acțiunile Lui (afal) sunt (o cale) pentru a-L face înțeles (tafhimn), iar Esența Sa este Realitatea (haqiqah)."2 Esența Sa (kunh)

100 Majlisi oferă patru explicații posibile ale acestei fraze, cea mai simplă dintre ele fiind următoarea: orice lucru a cărui existență poate fi cunoscută în mod direct, prin simțuri, fără implicația efectelor sale, este plăsmuit (din moment ce face parte din lumea creată). (p. 233).

101 Oamenii nu sunt separați de Dumnezeu din cauza faptului că ei se afla într-un anumit loc, iar El în altul, ci pentru că El transcende locul și spațiul, in timp ce oamenii sunt captivi în ele. (Majlisi, p. 233).

1% Majlisi comentează: ,... «Numele Lui sunt o expresie», ele nu sunt chiar Esența Sa și Atributele Sale, ci mai degrabă constituie mijloace de.a exprima și de a vorbi despre Esența și despre Atributele Sale. Iar «acțiunile Lui sunt pentru a-L face înțeles», astfel ca omul să poată să-L cunoască prin intermediul lor și să deducă existența Sa, știința Sa, puterea, înțelepciunea și îndurarea Sa. lar «Esența Sa este Realitatea» se referă la o realitate transcendentă, ascunsă, la care nu se poate accede prin puterea rațiunii creatur.uor” (p. 234). -

Pagina 83

84 Osânșia LUMINII

Îl separă (tafriq) de creație, iar deosebirea Sa (faptul că este altfel) (ghuyur) limitează (tahdid) ceea ce este diferit de El. De aceea cel care întreabă despre cum poate fi El descris nu-L cunoaște pe Dumnezeu! Cel care caută să-L cuprindă păcătuiește împotriva Sa! Cel care-și imaginează că L-a pătruns cu mintea greșește!

Oricine spune «cum?», L-a comparat (cu ceva).

Oricine spune: «de ce?» a declarat că EI ar avea o cauză (talil). Oricine spune: «când?» L-a fixat în timp (tawqit).

Oricine spune: «în ce?», L-a mărginit (tadmin). Oricine spune: «până la ce?» a declarat că EI ar avea o limită (tanhiyah). Oricine spune: «până când?», I-a atribuit un sfârșit (taghiyah). Oricine Îi atribuie un sfârșit, I-a asociat un sfârșit. Oricine Îi asociază un sfârșit, L-a împărțit. Oricine ÎI divide în părți, L-a descris. Oricine Îl descrie a deviat de la calea cea dreaptă (ilhad) în ceea ce-L privește.!*

Dumnezeu nu se schimbă și nu trece prin transformările suferite de creație, întocmai cum nu devine mărginit prin delimitarea (tahdid) a ceea ce este limitat (al-mahdud). El este Unul (ahad), nu în ceea ce pot numerele să explice (tawil adad); El este evident, dar nu pentru că ar fi imediat (pentru simțuri).!** El este manifest, dar nu prin

103 Majlisi oferă câteva interpretări pentru acest pasaj. Potrivit celei mai acceptate interpretări, „A-I asocia un sfârșit... înseamnă a concluziona că El este supus pieirii alături de creaturi, ceea ce ar însemna că ar fi corect să se spună că «Sfârșitul Său este înainte sau după ceva». Este ca și cum am spune că EI ia parte pe deplin la natura creaturilor și, de aceea, are părți. Oricine spune aceasta, L-a descris ca pe o ființă posibilă, posedând modalitate, incapacitate și alte neajunsuri ale ființelor contingente. Iar oricine judecă în acest fel, a deviat în ceea ce privește Esența

104 începând cu această frază începe o secțiune lungă ce corespunde aproape întru totul cu hadit-ul Imamului Ali de mai sus. Din acest motiv,

Pagina 84

înfățișarea Sa. EI este Interior (batin), dar nu prin separare (muzayalah); El este departe (muba'in), dar nu în ceea ce privește distanța; EI este aproape, dar nu prin apropiere;

EI este Subtil, dar nu în mod fizic; El este Existent, dar nu după nonexistență; El este Activ, dar nu prin constrângere; El este Cel care decide, dar nu prin activitatea gândirii (jawl fikrah); El este Cel care orânduiește (mudabbir), dar nu prin mișcare; El dorește, dar nu în urma unei hotărâri; El voiește (șa'), dar fără direcționarea atenției (himmah)'5%; El cuprinde (mudrik), dar nu prin atingere (majassah); El aude, dar nu prin intermediul a ceva și vede, dar nu prin organe.

Timpul nu-L însoțește, locul nu-L îngrădește, ațipirea nu-L cuprinde, atributele nu-L delimitează, iar uneltele (adawat) nu-l sunt de niciun folos. Ființa Sa (kawn) precede timpul (al-awgat), existența Sa (wujud) precede

termenii textului original, în limba arabă, nu au fost repetați. S-ar putea să fim tentați să considerăm această corespondență ca o dovadă a faptului că atribuirea acestor cuvinte Imamului Ali Al Rida sau Imamului Ali ar fi incorectă. Dar trebuie să ne reamintim că este ceva obișnuit ca Imamii să citeze pe tatăl sau pe bunicul lor, înapoi, până la Profet. Am văzut deja astfel de exemple în lanțul transmiterii unui număr de hadit-uri traduse mai sus. Mai mult decât atât, în mijlocul unui discurs, nu este nevoie ca Imamul să se oprească și să menționeze exact de unde citează, întocmai ca în cazul când aceștia citează din Coran, mai ales din moment ce majoritatea adepților lor cunoșteau acest lucru foarte bine. Explicația clasică pentru această repetare este rezumată de Șeikh Al Saduq (Al Tawhid, p. 309; a se vedea și Majlisi, p. 306): „În hadit-ul lui Ali există unele cuvinte pe care Imamul Rida le menționează în predica sa. Aceasta este o confirmare a ceea ce am spus despre Imami: cunoașterea fiecăruia dintre ei provine de la tatăl său, până la Profet”

105 Această frază are de fapt același înțeles cu fraza precedentă. În mod normal, când omul vrea sau dorește ceva, el are o anumită idee sau un scop pe care se străduiește să-l îndeplinească, folosindu-se de hotărâre și de sârguință. Dar în cazul lui Dumnezeu, „Porunca Sa, când voiește un lucru, este în a spune: «Fii!» și el este” (Coran 36: 82).