OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Pagina 21

note. Peter Lamborn Wilson și William Shpall au citit și ei manuscrisul și au oferit sugestii prețioase. Iar fără amabilitatea și sprijinul lui Wg. Cdr. Husayn și al Trustului Muhammadi, lucrarea de față nu ar fi fost niciodată finalizată și publicată.

William C. Chittick

Pagina 22

PREFAȚĂ

Dacă cineva studiază cu atenție literatura islamului, va fi pus imediat în fața unui fond bogat și variat de material. Mai întâi, există ansamblul legilor și al regulilor ce alcătuiesc jurisprudența islamică (fiqh) și care ia în considerare și reglementează fiecare acțiune a omului, din punct de vedere individual și social, fiecare activitate și situație, în orice perioadă a timpului, în orice loc și în orice împrejurare, cât și fiecare caz general sau individual legat de viața umană. În al doilea rând, există o gamă vastă de relatări etice și morale care evaluează fiecare tip de activitate morală, lăudabilă sau condamnabilă, și prezintă ca model pentru societatea umană ceea ce este adecvat pentru atingerea perfecțiunii umane.

În cele din urmă, la nivelul viziunii de ansamblu a islamului asupra realității există o anumită „filosofie” generală a islamului care constă în științele sale raportate la cosmologie, antropologie spirituală și, în final, la cunoașterea despre Dumnezeu care este prezentată în cel mai limpede mod posibil și în maniera cea mai directă.

La un nivel mai adânc al studiului și al aprofundării, va deveni clar faptul că multitudinea elementelor acestor tradiții, cu toată complexitatea și varietatea lor uimitoare, sunt dominate de un anumit fel de interdependență; toate aceste elemente pot fi reduse într-o analiză finală la un singur adevăr, „doctrina unicității lui Dumnezeu” (tawhid), care reprezintă principiul fundamental al tuturor științelor islamice. „Un cuvânt bun este

Pagina 23

asemenea unui copac bun cu rădăcină puternică și ramuri p?nă la cer, ce dă roade tot timpul, cu îngăduința Domnului său.” (Coran

Spusele și scrierile nobile prezentate în lucrarea de față au fost selectate și traduse din tradițiile lăsate de cei mai de seamă reprezentanți ai islamului. Ele cuprind relatări care elucidează principiul tawhid-ului, lămurind bazele fundamentale ale tuturor științelor și preocupărilor islamice. În același timp, ele conțin aluzii fine și subtile la maniera în care celelalte științe importante sunt clasificate și organizate în jurul tawhid-ului, la modul în care virtuțile morale se bazează pe acesta și la felul în care, în cele din urmă, aspectele practice ale islamului sunt bazate pe și derivate din aceste virtuți. La sfârșit, Sfaturile pentru Malik al-Aștar ale lui Ali clarifică situația generală a societății islamice, raportat la aplicarea practică a principiilor unei conduceri islamice.

"Toate tradițiile traduse în lucrarea de față pot fi rezumate în următoarele două fraze: „Islamul este religia vederii lucrurilor așa cum sunt ele” și „Islamul înseamnă a ne supune

Adevărului (al-haqq) și a-l urma în credințele și acțiunile noastre”

Allamah Sayyid Muhammad Husayn Tabataba'i

! În cazul citatelor coranice care apar în această carte, prima cifră indică numărul surei din Coran, iar a doua cifră, numărul versetului.

Versiunea în limba română a acestor citate a fost preluată din ediția Coranul, traducere, prezentare, note și index: George Grigore, ed. a 2-a, Editura Herald, București, 2010 - n.t.

Pagina 24

PARTEA ÎNTÂI

DESPRE UNICITATEA

LUI DUMNEZEU

Pagina 26

Notă introductivă

Adeptul religiei islamice trebuie să accepte în primul rând mărturisirea de credință: „Nu este altă divinitate în afară de Allah” (Ia ilaha illa-llah). Această doctrină a unicității lui Dumnezeu constituie primul stâlp al islamului (rukn). 'Toate celelalte depind și provin din aceasta.

Dar care este semnificația afirmației că nu este altă divinitate în afară de Allah? În islam, modul în care un credincios răspunde la această întrebare arată profunzimea cu care acesta își înțelege credința. Parafrazând un hadit al Profetului, citat adesea de textele sufite, se poate spune că există tot atâtea feluri de a înțelege semnificația acestei declarații câți credincioși.!

Istoria gândirii islamice poate fi privită ca o desfășurare graduală a modului în care a fost înțeleasă însemnătatea și implicațiile doctrinei unicității lui Dumnezeu de-a lungul generațiilor care s-au succedat. Teologia, jurisprudența, filosofia, sufismul și chiar științele naturale, într-o oarecare măsură, toate caută să explice la un anumit nivel principiul tawhid, „a declara că Dumnezeu este Unul Singur”. Unele dintre cele mai prolifice școli de gândire care au încercat să explice înțelesul tawhid-ului au înflorit în comunitatea șiită.

' Profetul a spus: „Numărul căilor către Allah este egal cu numărul sufletelor omenești”

Pagina 27

28 OBâRșIA LUMINII

Mulți istorici au căutat în afara islamului, dorind să găsească acolo sursa de inspirație a scrierilor filosofice și metafizice referitoare la unicitatea lui Dumnezeu. Acești savanți tind să atribuie unei influențe externe tot ceea ce, în viziunea lor, pare a fi în plus față de ceea ce poate să provină din „credința unui simplu beduin needucat”. Ei ignoră, fără excepție, bogatele comori ale înțelepciunii cuprinse în vasta colecție a literaturii hadit-urilor șiite ce aparțin primelor secole ale islamului și care conțin spusele Imamilor, recunoscuți drept autorități religioase în ceea ce privește științele teologice, nu numai de către șiiți, ci și de către sunniți. Au fost ignorate chiar și anumite spuse ale Profetului care au constituit surse de inspirație pentru Imami. Mai ales, au fost ignorate învățăturile metafizice ale islamului aparținând lui Ali ibn Abi Talib, vărul Profetului și ginerele acestuia, fiind totodată și primul Imam al șiiților, acestea fiind în mare măsură trecute cu vederea.

În selecțiile de mai jos din Bihar al-anwar, numai cincisprezece din câteva sute, care pot fi găsite în sursele șiite, cititorul va vedea rădăcinile reflecției metafizice islamice de mai târziu. Se va observa că stilul hadit-urilor variază foarte puțin de la cele ale Profetului însuși până la hadit-urile celui de-al optulea Imam, de la ultimul dintre ei fiind transmis un număr foarte mare de spuse. Cele mai importante surse ale acestor hadit-uri ale Profetului, ale primului Imam și ale celui de-al cincilea, al șaselea, al șaptelea și al optulea Imam sunt toate reprezentate.

Temele fundamentale ale selecțiilor rămân în mare parte aceleași. Profetul și Imamii subliniază transcendența lui Dumnezeu sau „alteritatea” Sa absolută (tanzih),

Pagina 28

DDESPRE UNICITATEA LUI DUMNEZEU 29

imposibilitatea de a-L compara cu creaturile. Putem vorbi despre Dumnezeu - deși numai ținând cont de autoritatea pe care o au cuvintele Sale (Coranul) — dar expresiile pe care le folosim nu pot fi înțelese așa cum sunt ele înțelese atunci când folosim aceleași cuvinte pentru a descrie creaturile. Totodată, faptul însuși că se pot utiliza cuvintele, în mod corespunzător, pentru a ne referi la Dumnezeu, arată că, într-o oarecare măsură, El este într-adevăr „comparabil” sau „similar” (tashbih) creației Sale, numai în sensul în care creația Sa este întrucâtva „similară” Lui, pentru că a fost creată de EL. Altfel, cuvintele folosite pentru a vorbi despre EI ar fi toate lipsite de sens sau fiecare dintre ele ar fi echivalentul celuilalt. Dar această a doua dimensiune a realității lui Dumnezeu - evidențiată mai mult în sufism -— este relativ ignorată în favoarea imposibilității de a-L compara.

O altă temă a hadit-urilor selectate de noi este neputința omului de a-L înțelege pe Dumnezeu prin mijloace cum ar fi puterea rațiunii sau simțurile sale. Accentuarea constantă a acestui lucru subliniază transcendența lui Dumnezeu și ilustrează erorile specifice gândirii și imaginației politeiste și antropomorfe a „epocii neștiinței”

(al-jahiliyyah) de dinainte de islam.

Pentru a lămuri înțelesul hadit-urilor selectate, am încercat să pun la dispoziție un număr mare de adnotări.

Comentarea lor detaliată a reprezentat obiectul meditației șiite de-a lungul secolelor. Fiecare cuvânt și fiecare propoziție a oferit multor savanți o mare oportunitate pentru ca aceștia să-și arate erudiția. Dar pentru o audiență occidentală, se poate spera numai la semnalarea celor mai importante trimiteri la Coran și la literatura hadit-urilor

Pagina 29

30 OBÂRȘIA LUMINII

profetice, care sunt în mare parte clare pentru musulmanii vorbitori de limbă arabă.

Apoi am încercat să ilustrez modul în care comentatorii de mai târziu au aprofundat studiul hadit-urilor, citând un număr de pasaje explicative, în prima parte mai ales din Majlisi, cel care a compilat Bihar al-anwar. Unele dintre aceste comentarii sunt necesare pentru a înțelege încărcătura textului, iar altele par să complice o frază aparent clară. În ultimul caz, aceasta se datorează în mare parte faptului că exegeții încearcă de obicei să explice textul, raportându-l la concepte teologice și filosofice familiare cititorilor lor, dar nu și occidentalului obișnuit. Cu toate acestea, astfel de note ilustrează felul în care a evoluat teoria de mai târziu, transformând un mod aforistic de exprimare într-un sistem metafizic complex.

Pagina 30

HADIT-URI TRANSMISE DE LA

PROFETUL MUHAMMAD

1. MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

Abu Abdallah, al șaselea Imam, a relatat de la strămoșii săi că Profetul lui Dumnezeu a spus într-una din cuvântările sale:

„Slăvit fie Allah, Cel care în primordialitatea Sa (awwaliyyah) a fost Singur, iar în calitatea Sa de a fi fără început (azaliyyah) a fost extraordinar de Înălțat, prin divinitatea Sa și absolut Măreț prin splendoarea și puterea Sa»?

El a generat ceea ce a făurit și a dat ființă celor create de EI, fără să fi avut vreun model (rnithal) care să preceadă ceva din cele create de El. Domnul nostru, Veșnicul (al-qadim), a despărțit (cerurile și pământul) prin subti-

2 Potrivit lui Majlisi, înțelesul acestui hadit este acela că măreția lui Dumnezeu, splendoarea și divinitatea Sa nu depind de creație, existând înainte de aceasta (p. 288). Deși acești termeni, din punct de vedere logic, implică o anumită dualitate (înălțat față de ceea ce este decăzut, divin raportat la creaturi etc.). ei exprimă calități pe care Dumnezeu le-a deținut și le deține în natura Sa eternă „înainte” de a exista vreo creatură. Același lucru se poate spune despre singurătatea Sa.

3 Conform Coran 21: 30, „cerurile și pământul erau o singură bucată... Noi le-am despicat apoi”

Pagina 31

32 OBâRșIA LUMINII

litatea (lutf) autorității Sale și prin cunoașterea deținută de El în omnisciența Sa, a înfăptuit tot ce a creat prin legile puterii Sale (qudrah) și a despicat (cerul) prin lumina zorilor.

Astfel că nimeni nu schimbă creația Sa, nimeni nu modifică ceea ce El a meșteșugit, «nimeni nu împiedică judecata Sa» (Coran 13: 41), nimeni nu tăgăduiește porunca Sa.

Nu există niciun loc de odihnă departe de chemarea Sa (dawah), stăpânirea Sa nu contenește niciodată și dăinuirea Sa e fără întrerupere. El este Cel Care există cu adevărat (al-kaynun) de la început și Cel Care va dăinui cu adevărat (al-daymum) în veșnicie. El este ascuns față de creaturile Sale, prin lumina Sa, în înaltul orizont, în puterea Sa dominantă și în splendida-l suveranitate. El este deasupra și dedesubtul tuturor lucrurilor. Astfel că S-a arătat pe Sine (tajalla) creaturilor Sale, fără a putea fi văzut, și este transcendent, putând fi contemplat. El a dorit să fie distins prin mărturisirea Unicității (tawhid)

Sale când S-a retras în spatele acoperământului luminii Sale, ridicându-se în înălțimea Sa și ascunzându-Se pe Sine de privirile creaturilor Sale.S

4 Trimitere la Coran 6:96 „EI face să se crape de ziuă”

5 Conform Coran 14:44 „Previne-i pe oameni asupra Zilei în care le va veni osânda! Cei care vor fi fost nedrepți, vor spune atunci: «Domnul nostru! Mai păsuiește-ne până la un alt soroc apropiat ca noi să răspundem la chemarea Ta și să-i urmăm pe trimiși.»“

$ Majlisi oferă câteva explicații ale acestui pasaj, comentând astfel:

„Allah a dorit ca creaturile Sale să-I proclame Unicitatea Sa exclusivă (care-l aparține doar Lui), fără să-l asocieze nimic. Întrucât, dacă EI ar fi fost evident pentru intelect și vizibil pentru simțuri, ar fi fost asociat cu eventualele ființe într-o unicitate imaginară, fictivă (al-wahdat al-itibariyyah).

Iar atunci, Unicitatea Sa nu l-ar mai aparține doar Lui” (p. 289).