Sari la conținut
Bibliotecă
← OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Text recunoscut automat; poate conține erori. (OCR)

Pagina 158

O, Cel Care a răspuns rugii lui Zaharia și i l-a dăruit pe loan, nelăsându-l singur și fără urmași!“

O, Cel Care pe Ilona din burta peștelui l-a scos!?

O, Cel Care a despărțit marea pentru Fiii lui Israel, iar apoi de rău i-a mântuit și i-a înecat pe faraon și oștirile sale!%

O, Cel Care trimite vânturi vestitoare ale milei Sale!44

O, Cel care nu Se grăbește să pedepsească pe acelea dintre creaturile Sale care nu I se supun!“

O, Cel Care i-a izbăvit pe vrăjitori după ce aceștia Îl tăgăduiseră îndelung!

Înainte de aceasta, ei se bucuraseră de binecuvântările Lui, se hrăniseră din proviziile date de El și se închinaseră altcuiva în afară de EL.

Ei 1 se împotriviseră, Îl tăgăduiseră, socotindu-i mincinoși pe trimișii Săi.%

42 Povestea lui Iona și a „peștelui” apare în Coran 68: 48-50.

+ Conform Coran 25: 48, „EI este Cel ce trimite vânturile ca o vestire înainte-mergătoare a milostiveniei Sale. Noi trimitem din cer apă curată”

45 Conform Coran 18: 58, „Domnul tău cel lertător este plin de milostivenie. Dacă le-ar lua în nume de rău ceea ce au agonisit, El lear grăbi osânda, însă o întâlnire a fost hotărâtă fiecăruia și nimeni nu poate scăpa”

1 “Trimitere la întâmplarea referitoare la Moise și la vrăjitori, relațată de câteva ori în Coran, în versete precum 7: 111-126; 20: 62-73

Pagina 159

160 OBÂRȘIA LUMINII

O, Dumnezeule!

O, Dumnezeule!

O, Cel Care ești Începătorul tuturor lucrurilor și Făuritor fără de seamăn!

O, Cel Veșnic și fără de sfârșit!

O, Cel Viu când nimic nu avea viață!

O, Cel Care îi însuflețește pe cei morți!”

O, Cel Ce „stă după fiece suflet ca martor a ceea ce agonisește” (Coran 13: 33)!

O, Cel față de Care mică a fost recunoștința mea și, cu toate acestea, El nu m-a lipsit de nimic!

Păcatul meu mare a fost, dar El de ocară

nu m-a făcut!

El m-a văzut săvârșind fapte de nesupunere, dar nu m-a făcut să ajung rău famat!

O, Cel Care a avut grijă de mine în copilărie!

O, Cel Care mi-a asigurat mijloacele de trai la maturitate!

O, Cel ale Cărui daruri nu pot fi socotite și ale Cărui binecuvântări nu pot fi răsplătite!

O, Cel Care a scos în calea mea ceea ce este bine și ceea ce este drept, iar eu L-am răsplătit cu răutate și neascultare!

+! Acesta este un Nume al lui Dumnezeu folosit în Coran 30: 50, „Uită-te la urmele milostiveniei lui Dumnezeu cum învie pământul oda- | tă mort. El este al morților de viață dătător” și 41: 39.

Pagina 160

O, Cel Care m-a condus la credință înainte ca să ajung să-l fiu recunoscător pentru darurile și îndurarea Sa!

O, Cel pe Care L-am strigat când am fost bolnav, iar El m-a vindecat;

când am fost despuiat, iar El m-a îmbrăcat;

când am fost flămând, iar El m-a îndestulat;

când am fost însetat, iar EI mi-a dat să beau;

când am fost batjocorit, iar El m-a înălțat;

când am fost neștiutor, iar El m-a învățat;

când am fost singur, iar El mi-a dat urmași;

când am fost departe, iar El m-a făcut să mă întorc;

când am fost sărac, iar El m-a îmbogățit;

când am avut nevoie de ajutor, iar El m-a sprijinit;

când am fost bogat, iar EI nimic nu mi-a luat,

Eu nu Te-am pomenit și nu Te-am invocat pe Tine în toate aceste împrejurări, dar Tu m-ai făcut să încep să Te chem.

“5 Conform Coran 3: 26, „Tu înalți pe cine voiești și cobori pe cine voiești”

Pagina 161

162 OBâRșIA LUMINII

A 'Ta este slava și recunoștința!

O, Cel Care a trecut cu vederea greșelile mele, mi-a alinat suferința, mi-a ascultat rugăciunea, mi-a acoperit defectele, mi-a iertat păcatele, mi-a îndeplinit dorințele și m-a ajutat împotriva vrăjmașului meu!

De ar fi să socotesc binecuvântările Tale, darurile și binefacerile bunătății Tale,

în stare nu aș fi pe toate să le-nșir.*

O, Păzitor al meu!

Tu ești Cel Care a fost Îngăduitor,

Tu ești Cel Care m-a binecuvântat,

Tu ești Binefăcătorul meu,

Tu ești Cel Care a fost Bun,

Tu ești Cel Care a fost Darnic,

Tu ești Cel care m-a desăvârșit,

Tu ești Cel Care mi-a dat cele trebuitoare vieții, Tu ești Cel Care m-a încununat cu izbândă, Tu ești Cel Care m-a înzestrat, Tu ești Cel Care m-a îmbogățit,

Tu ești Cel Care m-a îndestulat;*

49 Trimitere la Coran 14: 34, „Dacă ați vrea să numărați binefacerile lui Dumnezeu, nu le-ați putea socoti și 16: 18.

50 Conform Coran 53: 48, „El îmbogățește și îndestulează.“

Pagina 162

Tu ești Cel Care m-a adăpostit;s!

Tu ești Cel Care mi-a dat îndeajuns,

Tu ești Cel Care m-a călăuzit,

Tu ești Cel Care m-a păzit de păcate,

Tu ești Cel Care mi-a acoperit păcatele,

Tu ești Cel Care m-a iertat,

Tu ești Cel care a trecut cu vederea,

Tu ești Cel Care mi-a făcut loc pe pământ,?

Tu ești Cel Care m-a înălțat,

Tu ești Cel Care m-a susținut,

Tu ești Cel Care m-a sprijinit,

Tu ești Cel Care m-a întărit,

Tu ești Cel Care m-a ajutat,

Tu ești Cel Care m-a vindecat,

Tu ești Cel Care mi-a dat bunăstare,

Tu ești Cel Care m-a cinstit.

Binecuvântat ești Tu și Preamărit!

Așadar a Ta este slava în veci și către Tine se îndreaptă recunoștința noastră mereu și pentru totdeauna!

Așadar eu, Dumnezeule, îmi mărturisesc păcatele

Rugându-Te să m: le ierți!

5! Conform Coran 93: 6, „Nu te-a aflat EI orfan și te-a adăpostit?” .

52 Conform Coran 7: 10, „Noi v-am făcut loc pe pământ. Noi v-am dăruit traiul.”

Pagina 163

164 OBânșia LUMINII

Eu sunt cel care săvârșit răutăți, eu sunt cel care a făcut greșeli, eu sunt cel care a vrut să păcătuiască cu bună știință, eu sunt cel care a fost neștiutor, eu sunt cel care a fost nepăsător, eu sunt cel care a fost delăsător, eu sunt cel care s-a bizuit pe altcineva în afară de Tine, eu sunt cel care a păcătuit cu bună știință, eu sunt cel care a vorbit în van, eu sunt cel care nu și-a ținut cuvântul dat, eu sunt cel care și-a mărturisit păcatele și eu sunt cel care a recunoscut binecuvântările pe care mi le-ai dat, iar apoi m-am întors la păcatele mele.

Drept aceea, iartă-mi mie pentru acestea.

O, Cel Căruia păcatele slujitorilor Săi nu-l pot dăuna cu nimic și Care n-are trebuință de supunerea lor!

El dă izbândă prin ajutorul și îndurarea Sa oricăruia dintre ei care lucrează întru dreptate.

Așadar ale Tale sunt laudele,

Domnul și Dumnezeul meu!

Dumnezeul meu, Tu mi-ai poruncit, iar eu nu m-am supus și m-ai prevenit, iar eu pe cele oprite le-am făcut!

Astfel că acum nu am nicio îndreptățire ca să-mi pot cere iertare, nici vreo putere pe care să mă bizui.

Pagina 164

Atunci prin ce mijloace să mă întorc la Tine, o, Păzitorul meu?

Cu ce, cu urechile mele?

Sau cu ochii mei?

Sau cu limba mea?

Sau cu mâinile mele?

Sau cu picioarele mele?

Nu sunt acestea toate binecuvântările Tale, de Tine date mie?

Iar eu Te-am nedreptățit cu fiecare dintre ele, prin neascultarea mea, o, Păzitorul meu!

Ale Tale sunt dovezile și mărturiile împotriva mea.

O, Cel Care mi-a ascuns păcatele în fața părinților, ca nu cumva aceștia să mă alunge și în fața rudelor și a fraților mei, ca nu cumva ei să mă mustre, și de regi, ca nu cumva aceștia să mă pedepsească!

Că de-ar fi văzut ei la mine ce ai văzut Tu, o, Păzitorul al meu, ei nu mi-ar fi dat nici un răgaz, ci m-ar fi părăsit și s-ar fi îndepărtat de mine.

Așadar, iată-mă, Dumnezeule, stând dinaintea Ta, Doamne, smerit, umil, strâmtorat, disprețuit, nu am nicio îndreptățire

55 Conform Coran 6: 150, „Dovada hotărâtoare este la Dumnezeu”

Pagina 165

166 OBâRșIA LUMINII

ca să-mi pot cere iertare, nici vreo putere pe care să mă sprijin!

Nu am nicio dovadă prin care să-mi pot vădi nevinovăția, nici nu pot spune că n-am comis păcate și că n-am săvârșit răutăți.

Iar tăgăduirea acestora, de-ar fi să le tăgăduiesc, Păzitor al meu, nu mi-ar fi de niciun folos.

Și cum de-aș putea tăgădui vreodată acestea?!

Pentru că toate mădularele mele sunt împotriva mea mărturisitoare de cele de mine făcute.

Și știu în chip statornic și fără nicio îndoială că-mi vei cere socoteală pentru aceste fapte rele și că Tu ești Judecătorul Cel Drept, care pe nimeni nu nedreptățește.

A Ta judecată mă prăpădește și-aș vrea să fug de-a Ta dreptate.

Dacă mă pedepsești, o, Dumnezeul meu, este din pricina păcatelor mele pe care le-am săvârșit după ce mi-ai arătat dovada, iar dacă mă ierți, este datorită îngăduinței, îndurării și bunătății Tale.

„Nu este dumnezeu afară de Tine! Mărire Ție!

Eu am fost dintre nedrepți!” (Coran 21: 87).

54 Conform Coran 41: 19-20, „În Ziua când vrăjmașii lui Dumnezeu vor fi strânși către Foc, vor fi împinși înainte până vor ajunge la el, și atunci auzul lor, privirile lor și pielea lor vor mărturisi ceea ce ei au făptuit.“

Pagina 166

VIAȚA SPIRITUALĂ: RUGĂCIUNILE ȘI RUGILE 167

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei care se roagă pentru iertare.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei care mărturisesc Unicitatea Ta.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă ie!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei cu frică de Tine.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă ie!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei temători și evlavioși.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei plini de nădejde.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei ce tânjesc după Tine.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă ie!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei ce recunosc că »Nu există altă divinitate în afară de Tine!”

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei ce se roagă.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei ce Te proslăvesc pe Tine.

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție!

Cu adevărat, sunt unul dintre cei ce Te preamăresc!

Pagina 167

OBâașiaA LUMINII

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție, Domnul meu și Domnul înaintașilor și strămoșilor mei!

Dumnezeul meu, aceasta este lauda pe care Ți-o aduc pentru a Te preamări și preaslăvi pe Tine!

Aceasta este sinceritatea mea cu care Te pomenesc, mărturisind Unicitatea Ta, și aceasta este recunoașterea binecuvântărilor Tale, pe care le amintesc, chiar dacă mărturisesc că nu le pot număra, din pricina mulțimii lor, a abundenței lor, a manifestării lor și a existenței lor din cele mai vechi timpuri și până în prezent, timp în care nu ai încetat niciodată să Te îngrijești de mine, dăruindu-mi-le,

De când m-ai creat și mi-ai dat viață, de la începutul vieții mele, preschimbându-mi sărăcia în bogăție, scăpându-mă de nenorociri, aducându-mi alinarea, înlăturând greutățile, îndepărtând suferința și dăruindu-mi bunăstare, sănătate

și statornicie în credință.

Chiar dacă toți locuitorii pământului, atât cei din trecut, cât și cei din prezent, m-ar ajuta în încercarea mea de a-Ți înșira binecuvântările, tot nu aș putea și nici ei nu ar putea să facă acest lucru.