Sari la conținut
Bibliotecă
← OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Text recunoscut automat; poate conține erori. (OCR)

Pagina 148

decât prin îndurarea Ta,

care doar ea în sine mă obligă să-Ți mulțumesc cu o recunoștință nesfârșită și reînnoită mereu și cu o veșnică și vie slăvire.

Cu adevărat, dacă m-aș alătura celor care socotesc, dintre creaturile Tale, gata să numere mereu întinderea binecuvântărilor Tale, cele trecute sau viitoare, prin numere n-am fi în stare s-o cuprindem sau să-i aflăm limitele.

Nu, niciodată!

Și cum oare s-ar putea face?!

Căci Tu de veste ai dat în grăitoarea-Ți Carte, rostitoare de adevăr:

„Dacă ați vrea să numărați binefacerile lui Dumnezeu, nu le-ați putea socoti” (Coran 14: 34).

Cartea Ta, o, Dumnezeule, Mesajul Tău, spus-a Adevărul!

Iar profeții Tăi și trimiși Tăi au transmis revelația Ta pe care le-ai pogorât-o și religia pe care ai stabilit-o pentru ei și prin ei.

Și mărturisesc, Dumnezeule, prin străduința și prin hărnicia mea și în măsura supunerii și a puterilor mele și zic, ca un credincios având neclintirea convingerilor sale:

Pagina 149

OBÂRȘIA LUMINII

„Laudă lui Dumnezeu! El nu și-a dăruit Lui Însuși fii”

pentru a avea un moștenitor,

„El nu are pe nimeni alături în împărăția Sa”

care să 1 se poată împotrivi în ceea ce făptuiește E]

„EI nu are oblăduitor în fața umilirii” (Coran 17: 111)

care să-L ajute în ceea ce plăsmuiește El.

Așadar, slavă Lui! Slavă Lui!

„Dacă ar fi și alți dumnezei afară de Dumnezeu în ceruri și pe pământ, acestea ar fi atunci cuprinse de stricăciune”

Slavă lui Dumnezeu, Cel Unic, Singurul,

»Dumnezeul.. Absolutul!” Care „nu naște și nu Se naște, și nimeni nu-l este asemenea” (Coran 112: 2-4)

Slava e a lui Dumnezeu, o laudă precum cea cu care Îl slăvesc îngerii aflați în apropierea Sa și profeții trimiși de El.

Și fie ca Dumnezeu să-l binecuvânteze pe cel ales de el, pe Muhammad, pecetea profeților, și să-i binecuvânteze familia sa plină de virtuți și credincioasă Ție și să-Și pogoare pacea Sa asupra lor!

18 Conform Coran 19: 88-91, „Ei au spus: «Milostivul Și-a luat un

fiub» Voi faceți un lucru ce nu se cade! Aproape că cerurile se despică la acest cuvânt, că pământul se crapă și munții se năruie! Ei i-au dat Milostivului un fiu!”

Pagina 150

VIAȚA SPIRITUALĂ: RUGĂCIUNILE ȘI RUGILE 151

(Apoi el începu a se ruga fierbinte și, în vreme ce lacrimi șiroiau din binecuvântații lui ochi, el s-a cufundat și mai mult în rugăciune. Apoi a rostit:)

O, Dumnezeule, fă-mă să mă tem de Tine așa cum m-aș teme dacă Te-aș vedea, dă-mi fericirea care vine din evlavia față de Tine, nu mă lăsa să fiu nefericit datorită nesupunerii față de Tine, hotărăște prin a Ta poruncă (qada) ce-i mai bine pentru mine

Și binecuvântează-mă prin a Ta judecată (qadar)

ca să nu-ndrăgesc grăbirea acelor lucruri pe care Tu le-ai întârziat și nici amânarea acelor lucruri pe care Tu le-ai grăbit!

O, Dumnezeule, dăruiește sufletului meu mulțumirea, inimii mele neclintirea credinței, faptelor mele - sinceritatea, ochilor mei - lumina și înțelegerea profundă a religiei.

Fă-mă să mă bucur de mădularele trupului meu, fă ca auzul și văzul meu să fie cei doi moștenitori ai mei, ajută-mă să-l înfrunt pe cel care mă nedreptățește și să-mi văd dreptatea și dorințele împlinite, alinându-mi astfel ochii.

19 În renumitul hadit cu privire la ihsan sau „virtutea spirituală” se spune: „Virtutea spirituală este de a-L adora pe Dumnezeu ca și cum L-ai vedea, iar dac:: nu-L vezi, El totuși te vede pe tine” -

Pagina 151

152 OBânșiaA LUMINII

O, Dumnezeule, îndepărtează necazurile, acoperă-mi defectele, iartă-mi greșelile, înlătură diavolul meu, șterge-mi datoria și dă-mi, Dumnezeule, locul cel mai de seamă în lumea de apoi și în astă lume!

O, Dumnezeule, a Ta este Lauda toată, pentru că m-ai creat și m-ai făcut să aud și să văd și a Ta este toată Slăvirea pentru că m-ai plăsmuit și m-ai făcut o creatură nevătămată, arătându-Ți astfel îndurarea față de mine, în vreme ce Tu n-aveai trebuință de facerea mea.

Doamne, din moment ce m-ai creat

și apoi mi-ai îndreptat ființa;

Doamne, deoarece m-ai crescut

și mi-ai desăvârșit înfățișarea;

Doamne, întrucât mi-ai făcut tot binele

și mi-ai dat bunăstare și pace în suflet;

Doamne, fiindcă m-ai păzit

și mi-a dat cununa izbândei;

Doamne, din moment ce m-ai binecuvântat și apoi m-ai călăuzit;

20 Conform Coran 43: 36, „Celui ce se abate de la amintirea Milostivului, Noi îi vom da un diavol ca însoțitor”

2! Conform Coran 64: 3, „El a creat cerurile și pământul întru

Adevăr și v-a dat vouă chip desăvârșit. Întru El este devenirea” A se vedea și 40: 64, „El v-a plăsmuit pe voi și v-a dat vouă chip frumos și v-a înzestrat pe voi cu bunuri”

Pagina 152

Doamne, pentru că m-ai ales și mi-ai dat din fiecare lucru bun;

Doamne, întrucât mi-ai dat să mănânc și să beau;?

Doamne, fiindcă m-ai îmbogățit și m-ai îndestulat;2

Doamne, din moment ce m-ai sprijinit și m-ai înălțat;

Doamne, fiindcă m-ai înveșmântat cu al Tău acoperământ curat, netezindu-mi calea prin lucrarea Ta întreagă, binecuvântează-l pe Muhammad și binecuvântează neamul lui Muhammad, ajută-mă să înfrunt potrivniciile vremurilor, nenorocirile din timpul nopții și al zilei, izbăvește-mă de grozăviile acestei lumi și de caznele lumii de apoi și cruță-mă de răul ce-l fac pe pământ răufăcătorii!

O, Dumnezeule, iar cât privește lucrurile de care eu atât mă tem, scapă-mă de ele și cât privește lucrurile de care caut să mă feresc, păzește-mă de ele!

Veghează-mi sufletul și credința, apără-mă în timpul călătoriilor mele, dă-mi un moștenitor al familiei și al averii mele,

22 Conform Coran 26: 79, „Domnul lumilor, care m-a creat. El este

x»

Cel ce mă călăuzește; EI este Cel ce mă hrănește și mă adapă.

% Conform Coran 53: 48, „El imbogațește și îndestulează”

Pagina 153

154 OBÂRȘIA LUMINII

binecuvântează-mă în cele ce mi-ai dăruit, ajută-mă să am sufletul smerit, înalță-mă în ochii oamenilor, Păzește-mă de relele venite din partea oamenilor și a jinn-ilor, nu mă necinsti din pricina păcatelor mele, nu mă rușina pentru tăinuitele mele metehne, nu mă încerca pentru faptele mele, nu mă lipsi de binecuvântările Tale și nu mă încredința altcuiva în afară de Tine!

Dumnezeule, în a cui seamă să mă lași?

În seama vreunei rude? Aceasta s-ar depărta de mine.

În seama vreunui străin? Acesta s-ar uita la mine fără bucurie.

Ori în seama acelora ce m-ar privi cu-ngâmfare?

Dar Tu ești Domnul meu și Stăpânul treburilor mele.

Ție mă voi plânge în surghiunul meu și în pribegia mea, când sunt departe de casă, iar cel căruia i-ai dat putere asupra mea mă disprețuiește.

Dumnezeule, nu-Ți cobori așadar mânia asupra mea!

Dacă Te mânii pe mine, nu-mi va purta nimeni de grijă.”

Slavă Ție!

Paza 'Ta este mult mai cuprinzătoare, așadar, Te rog pe Tine, Doamne,

24 în unele ediții apare „în afară de Tine”.

Pagina 154

VIAȚA SPIRITUALĂ: RUGĂCIUNILE ȘI RUGILE 155

în numele luminii Feței Tale, prin care sunt luminate cerurile și pământul,

prin care sunt înlăturate întunecimile

și prin care au fost îndreptate faptele neamurilor din vechime și ale celor de mai târziu,

să nu mă lași să mor în timp ce mânia Ta

este asupra mea,%

Nu-Ți cobori furia împotriva mea!

Caut plăcerea Ta și să-i fiu pe plac ca să fii Mulțumit de mine înainte de aceasta.

Nu există altă divinitate în afară de Tine, Domn al Pământului Sfânt,26 al Locului Sfânt?”

și al Casei celei Vechi?

asupra căreia coborât-ai binecuvântări și pe care ai făcut-o un loc de credință și de pelerinaj pentru omenire.?

25 233. Conform Coran 9: 55: „Averile și copiii lor să nu te încânte, căci Dumnezeu voiește doar să-i osândească prin aceasta în Viața de

x»

Acum și să moară în tăgadă!

25 Mekka și împrejurimile ei.

21 „Locul sfânt”, cunoscut sub numele de Muzdalifah, este locul în care pelerinii își petrec noaptea de după ziua de Arafat. Conform Coran 2:

198: „Când vă veți grăbi de pe Arafat, amintiți-vă de Dumnezeu în locul acela sfânt, amintiți-L, căci v-a călăuzit odinioară, pe când erați dintre cei rătăciți”

25 Katbah, numită „Casa cea Veche” datorită faptului că a fost construită de Avraam. A se vedea Coran 22: 29, „să pună capăt opreliștilor să împlinească cele cerute, să dea ocol Casei celei Vechi”; 22: 33, „Voi veți afla foloase în aceste dobitoace, până la un anumit soroc, iar locul:lor de jertfire este Casa cea Veche» și 14: 35-37.

% Conform Coran 2: 125, „Când am făcut Casa loc de credință și de pelerinaj”

Pagina 155

156 OBânșia LUMINII

O, Cel Care, prin a Sa îndurare, iartă păcatele cele mai mari!

O, Cel Care-mi asigură hrana în vremea necazului meu!

O, Cel Care-mi ține tovărășie în singurătatea mea!

O, Cel Ce ești sprijinul meu în nenorocirea mea!

O, Binefăcătorul meu care mă umpli de binecuvântări!

O, Dumnezeul meu și Dumnezeul înaintașilor mei, Avraam, Ismael, Isaac și Iacob!%

Domnul lui Gavriil, al lui Mihail și al lui Serafiel (Israfil)!*!

Domnul lui Muhammad, Pecetea Profeților, și al casei sale, al celor aleși!

Cel Care a revelat Tora, Evanghelia, Psalmii și Legea”?

și Pogorâtor al literelor Kaf Ha' Ya Ayn Sad, Ta Ha”, Ya' Sin” și al înțeleptului Coran!

30 Aluzie la descendența Profetului din arborele genealogic al profeților care se trag din Avraam.

31 Israfil este îngerul care, potrivit tradiției islamice, va sufla din trâmbiță când va veni momentul Învierii.

32 Legea (al-furqgan) reprezintă unul dintre numele Coranului, menționat de câteva ori în versete precum 3: 4, „Ela pogorât asupra ta Cartea, întru Adevăr, pentru a le întări pe cele dinaintea ei. De asemenea, El a pogorât Tora și Evanghelia mai înainte drept călăuzire oamenilor, precum a pogorât și Legea” și 25: 1, „Binecuvântat fie Cel ce a pogorât Legea asupra robului Său ca să fie lumilor predicator”

3 Kaf Ha' Ya Ayn Sad sunt litere ale alfabetului arab care apar la începutul Surei Maryam (Coran 19). Ta Ha” și Ya' Sin sunt, de asemenea, litere care apar la începutul surelor 20 și respectiv 36, care au dat și denumirea acestor capitole din Coran. „Înțeleptul Coran” este o expresie ce apare în Coran 36: 2, „Pe înțeleptul Coran!”

Pagina 156

VIAȚA SPIRITUALĂ: RUGĂCIUNILE ȘI RUGILE 157

Tu ești peștera în care mă adăpostesc când drumurile mă sufocă în ciuda lărgimii lor și când pământul, cu toată întinderea sa, este prea strâmt pentru mine.

A Ta îndurare de n-ar fi, m-aș număra și eu printre cei pieritori,

Tu ești Cel Care-mi șterge greșelile.

Dacă nu ai fi Tu Cel Care să mă acopere,** aș fi printre cei făcuți de ocară;

Tu mă întărești, ajutându-mă împotriva vrăjmașilor mei”

și de n-ai fi fost reazemul meu, aș fi fost și eu printre cei învinși.

O, Cel Care stăpânește măreția și slava, astfel că prin puterea Lui sunt puternici prietenii Săi (awliya)!

O, Cel înaintea căruia toți regii își pun jugul smereniei de teama puterii Lui copleșitoare!

„EI știe trădarea ochilor și ceea ce ascund inimile”

și cele nevăzute aduse de vremuri și de soartă.

3 Al-Sattar, „Cel Care acoperă (greșelile și păcatele)”, este unul dintre numele lui Dumnezeu.

3 Conform Coran 3: 13, „Dumnezeu ajută pe cine voiește.

Întru aceasta este o învățătură pentru cei dăruiți cu puterea de a vedea”

3 Conform Coran 3: 160, „Dacă Dumnezeu vă ajută, nimeni nu vă mai poate birui. Dacă vă părăsește, cine altul în afară de EI v-ar putea ajuta? Credincioșii se încredințează lui Dumnezeu.”

Pagina 157

158 OBâRșiaA LUMINII

O, Cel despre Care nimeni nu știe cum este, în afară de El Însuși!

O, Cel despre Care nimeni nu știe ce este, în afară de El Însuși!

O, Cel pe Care nu-L cunoaște nimeni, în afară de EI Însuși!

O, Cel Care a așezat uscatul pe apă și a făcut ca aerul să formeze cerul!

O, Cel Căruia Îi aparțin cele mai nobile Nume!

O, Cel a Cărui bunătate nu se va micșora niciodată!

O, Cel Care ai făcut ca Iosif să fie dus în deșert, apoi l-ai scos din fântână și l-ai făcut rege după ce fusese rob!

O, Cel Care l-ai făcut să se întoarcă la Iacob după ce „Ochii săi se albiră de mâhnirea care-l copleșise."8

O, Cel Care a înlăturat necazul și suferința lui lov”

și l-a împiedicat pe Avraam să-și jertfească fiul, după ce ajunsese la o vârstă înaintață și i se scursese viața!t0

37 Akram al-asma.. „Cele mai frumoase nume” ale lui Dumnezeu (al-asma' al-husna) la care se face referire de câteva ori în Coran în versete precum 7: 180, „Ale lui Dumnezeu sunt cele mai frumoase nume!

Cheamă-L pe numele Sale! Îndepărtați-vă de cei care întinează aceste nume” și 20: 8, „Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El. Ale Lui sunt cele mai frumoase nume!”

3% Istorisirea despre Iosif se află în capitolul 12 al Coranului.