OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Pagina 106

GUVERNAREA SOCIETĂȚII 107

Cu adevărat, cei mai răi dintre sfetnicii tăi sunt cei care au fost sfetnici pentru conducătorii nedrepți de dinaintea ta și care au participat la păcatele lor. Nu-i lăsa pe aceștia să facă parte din alaiul tău, întrucât ei sunt ajutoarele celor păcătoși și frații nelegiuiților.

Vei găsi cei mai buni înlocuitori ai lor printre cei care au idei și calități asemănătoare cu ale lor, dar nu poartă greutatea unor păcate și nelegiuiri asemănătoare - cei care nu au sprijinit pe răufăcător în nedreptățile sale, nici pe cel păcătos în păcatele sale. Aceștia vor fi o povară mai ușoară pentru tine, un ajutor mai bun, vor fi mai dispuși să te înțeleagă și mai puțin apropiați față de alte persoane în afară de tine.

Așadar, desemnează-i pe ei ca însoțitori aleși ai tăi, atât ca sfătuitori personali, cât și pentru a te însoți în adunări.

Apoi îngăduie ca cel mai influent dintre ei să fie cel care rostește cel mai apăsat adevărul și care te sprijină cel mai puțin în acțiunile care nu sunt pe placul lui Dumnezeu sau pe care EI nu le dorește pentru prietenii Săi, chiar dacă acest lucru îți provoacă neplăcerea.

Rămâi alături de cei evlavioși și de cei care umblă în adevăr. Apoi învață-i pe aceștia să nu te laude sau să nu încerce să te mulțumească atribuindu-ți ceea ce nu meriți!“, pentru că lauda prea multă duce la trufie și la mândrie.

toate zilele, bogăția sau sărăcia lui sunt orânduite de Dumnezeu și că nimic nu se întâmplă, decât cu hotărârea lui Dumnezeu (vol. 17, p. 41). Ibn Maytham arată că „neîncrederea în Dumnezeu începe cu lipsa cunoașterii (marifah) Lui” O persoană ignorantă în ceea ce privește generozitatea și bunătatea lui Dumnezeu nu va ști că El răsplătește ceea ce se cheituiește pe calea Sa; prin urmare, el va fi zgârcit pentru a evita sărăcia. EI face remarci asemănătoare referitoare la defectele lașității și ale lăcomiei.

14 Potrivit lui Ibn Maytham această frază îi descrie pe aceia dintre cei favorizați care ar trebui să fie cei mai influenți. Aceasta inseamnă că „cel

Pagina 107

108 OBÂRȘIA LUMINII

Niciodată să nu îngădui ca făcătorul de bine să aibă aceeași poziție în fața ta cu cel ce face rele, întrucât acest lucru îl va face pe cel ce face binele să se abțină de la faptele lui bune și îl va obișnui pe cel care face rele cu faptele sale.

Dă-le fiecăruia dintre ei ceea ce merită.!5

Să știi că nu există nimic mai potrivit care să-l facă pe un conducător să capete încrederea supușilor săi decât ca acesta să fie bun cu ei, să le ușureze greutățile și să nu-i mai constrângă în privința lucrurilor care le depășesc puterile. Deci ar trebui ca în această privință să ajungi la o poziție în care să te poți încrede în supușii tăi, pentru că încrederea ta în ei va îndepărta tensiunile pe termen lung. Și, în mod sigur, cel care merită cel mai mult încrederea ta este cel care s-a comportat bine atunci când

care guvernează ar trebui să-i învețe și să-i disciplineze pe aceștia, interzicându-le să-l laude prea mult sau să încerce să-l facă fericit prin vorbe deșarte și neadevărate, atribuindu-i ceea ce nu este meritul său, iar prin aceasta să-l facă să fie de condamnat”

Apoi el citează următorul verset din Coran 3:188, „Cei care se bucură de ceea ce-au făcut și cărora le place să fie lăudați pentru ce n-au făcut, nu-i socotiți că se află la adăpost de osândă, ci, dimpotrivă, de o osândă dureroasă vor avea parte”

15 „Făcătorul de rele și-a atras asupra sa pedeapsa, meritând să fie pedepsit, iar cel ce face binele merită să fie răsplătit” (Muhammad Abduh,

15 [bn Abil-Hadid comentează acest pasaj în felul următor: „Cel care se poartă bine cu tine va avea încredere în tine, iar cel care se poartă rău cu tine se va îndepărta de tine rușinat. Aceasta se întâmplă pentru că, atunci când faci un bine cuiva și repeți acest bine, vei ajunge să crezi că respectivul te simpatizează, iar această încredințare a ta va face ca și tu, la rândul tău, să-l simpatizezi pe el, întrucât omul, prin natura sa, îl place pe cel care îl simpatizează pe el. 1

ar când ajungi să-l simpatizezi, te vei simți în siguranță cu el și vei avea încredere în el. lar contrariul acestui lucru este valabil atunci când faci un rău cuiva” (vol. 17, p. 47).

Pagina 108

GUVERNAREA SOCIETĂȚII 109

l-ai pus la încercare, iar cel care merită cel mai mult neîncrederea ta, este cel care s-a comportat rău atunci când l-ai încercat.

Nu desființa niciun obicei bun (sunnah) care a fost practicat de mai marii acestei comunități, prin care s-a stabilit armonia în societate și care a dus la prosperitatea supușilor.

Să nu creezi niciun obicei nou care să aducă prejudicii obiceiurilor din trecut, pentru că răsplata pentru înființarea lor aparține celor care le-au creat și ca nu cumva să te împovărezi cu faptul că le-ai desființat.

Studiază mult împreună cu cei care cunosc („ulama”)

și discută mult cu cei înțelepți (hukama”) despre cum s-ar putea consolida acele lucruri care vor face ca starea țării tale să se îmbunătățească, devenind prosperă, și despre rânduiala pe care au păstrat-o cei dinaintea ta”

PARTEA A II-A; DESPRE CLASELE SOCIALE

„Să știi că supușii se împart în mai multe categorii, iar niciuna dintre ele nu poate fi orânduită în mod corect fără celelalte și niciuna dintre ele nu este independentă de celelalte.

Printre ei sunt: (1) soldații lui Dumnezeu; (2) miniștri (viziri) numiți pentru oamenii de rând și pentru cei

17 „EI îi recomandă să studieze mai mult împreună cu cei cu-

noscători, adică ar trebui să cerceteze mai mult interdicțiile impuse de Șar'iah și de legea religioasă. El ar trebui să discute mai mult cu cei înțelepți sau cu cei a căror cunoaștere provine de la Dumnezeu (al- arifun billah) și care cunosc tainele slujitorilor Săi și ale pământului Său”(Ibn Maytham).

Pagina 109

110 OsBânșia LUMINII

de vază!t, cei care aplică legea și dreptatea! și administratorii dreptății și ai bunătății; (3) plătitorii de jizyah”! și cei care plătesc taxa pământului, adică cei cu care s-a încheiat o înțelegere de protecție? și musulmanii; (4)

negustorii și meșteșugarii și (5) clasa cea mai de jos, cei nevoiași și sărmani.

Pentru fiecare dintre aceste categorii Dumnezeu a stabilit o anumită parte, iar, potrivit acesteia, El a hotărât anumite obligații (faridah) în Cartea Sa și în Sunnah (Tradiția) Profetului Său — Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe el și pe familia sa și să le dea pace! - ca un legământ făcut de EI și păstrat de noi.”

18 Vizirii (kuttab) sunt „cei cărora li s-au încredințat responsabilitățile conducătorului însuși și care-i scriu scrisorile pentru cei care administrează și pentru comandanții armatei. Ei au grijă să dea dispoziții și să conducă guvernul (diwan)” (Ibn Abil-Hadid, vol. 17, p. 76).

19 Qudat al-adl, judecătorii.

20 Administratorii („ummal) sunt funcționarii guvernului care se ocupă „de problemele obștii, de împărțirea ajutorului pentru săraci, de așezămintele religioase, de bunurile de interes comun” (Ibn Abi-l-Hadid, vol. 17, p. 69). Pentru sensul termenului „amil (singularul lui ummal) în istoria islamului a se vedea Encyclopedia of Islam (ediție nouă), vol. |, p. 435.

21 Jizyah reprezintă taxa pe cap de locuitor pentru „Oamenii Cărții”

- cei care urmează religiile revelate, altele decât islamul — care trăiesc sub conducerea musulmanilor.

* Ahl al-dhimmah. Cu alte cuvinte, „Oamenii Cărții” care trăiesc pe pământul musulmanilor și cărora li se acordă ospitalitate și protecție de către islam cu condiția ca ei să recunoască conducerea politică islamică și să plătească jizyah.

2 Legământul dintre oameni și Dumnezeu („ahd) este adesea menționat în Coran și are un rol central în gândirea islamică. Câteva versete coranice reprezentative sunt următoarele: „Chibzuiesc însă doar cei dăruiți cu minte, cei care țin legământul cu Dumnezeu și nu rup învoiala, cei care țin legăturile pe care Dumnezeu a poruncit să le țină” (Coran 13: 19- 21); „Țineți-vă legământul, căci legământul va fi cercetat” (Coran 17: 34);

„O, fii ai lui Adam! Nu v-am tocmit Eu să nu vă închinați Diavolului, căci el este vrăjmașul vostru fățiș, ci Mie să vă închinați?” (Coran 36: 60-61).

Pagina 110

GUVERNAREA SOCIETĂȚII 111

Soldații reprezintă, prin rânduiala lui Dumnezeu, fortăreața supușilor, podoaba conducătorilor, puterea religiei și calea către securitate. Supușșii nu au alt sprijin în afară de ei, iar soldații, la rândul lor, nu au alt sprijin decât taxa pământului pe care Dumnezeu a pus-o deoparte pentru ei, o taxă prin care li se dă puterea să lupte împotriva vrăjmașilor și de care depind pentru a avea un rost și pentru a-și satisface trebuințele. Apoi, aceste două categorii (soldații și plătitorii de taxe) nu au alt sprijin decât cea de-a treia categorie, judecătorii, administratorii și miniștrii, pentru că ei întocmesc acorduri?, adună veniturile și lor li s-au încredințat atât problemele individuale, cât și cele publice. Iar toți aceștia nu au alt sprijin decât negustorii și meșteșugarii, prin bunurile pe care aceștia le aduc și prin piețele înființate de ei. Ei asigură cele necesare acestor trei categorii de oameni, prin faptul că obțin cu mâinile lor acele bunuri la care ceilalți nu au posibilitatea să ajungă.

Apoi există clasa cea mai de jos, a nevoiașilor și a sărmanilor, cei care au dreptul la ajutor și la sprijin.

La Dumnezeu se află belșugul fiecărei categorii.

Fiecare are un drept pe care conducătorul trebuie să i-l dea, stabilindu-l în mod corect. Dar conducătorul nu va putea să realizeze cu adevărat ceea ce i-a poruncit Dumnezeu în această privință decât printr-o străduință

74 Comentatorul remarcă următorul lucru: „Taxa pământului este plătită numai în urma încheierii unui acord între proprietarii pământului și conducător, așadar se impune întocmirea acestor documente. Mai departe, funcționarii guvernului trebuie să strângă taxele de la proprietarii pământului potrivit condițiilor din contract. Aici s-ar putea să apară neînțelegeri între funcționarii guvernului și proprietarii pământului, deci va trebui ca aceștia să se adreseze judecătorilor pentru a rezolva aceste neînțelegeri” Mirza Habiballah al-Hașimi, Minjaj al-baraah fi Șarh nahj

Pagina 111

112 OBâașiaA LUMINII

de neclintit, făcând apel la ajutorul lui Dumnezeu, conformându-se cu ceea ce cere adevărul și având răbdare atât în ceea ce este ușor pentru el, cât și în ceea ce constituie o povară.

(1) Numește-l în funcția de comandant al armatei tale pe acela despre care crezi că este cel mai sincer pe calea lui Dumnezeu, a Profetului Său și a Imamului tău%, pe cel care are inima cea mai curată și pe cel mai remarcabil în ceea ce privește inteligența, pe cel care este încet la mânie, care iartă cu ușurință, care este blând cu cei slabi și sever cu cei puternici și care nu acționează cu asprime, dar nici nu este împiedicat de nepricepere.

Apoi, alege-i pe cei de origine nobilă și pe cei din familii cinstite și care și-au dovedit integritatea, apoi pe cei curajoși, viteji, generoși și mărinimoși, pentru că ei sunt plini de noblețe și de onoare.

Apoi îngrijește-te de nevoile soldaților* așa cum se îngrijesc părinții de copiii lor. Nu lăsa niciodată ca ceva să te mâhnească sau să te istovească atunci când e vorba de a-i întări și îmbărbăta pe aceștia și nu neglija să fii binevoitor față de ei, chiar și în lucrurile mici, pentru că acest lucru va atrage după sine sfatul lor sincer și încrederea lor în tine. Nu nesocoti problemele lor mărunte, care depind de rezolvarea celor mari, pentru că astfel se pot

25 Imamul Ali.

26 „Soldaților” reprezintă traducerea pronumelui „lor” și există unele semne de întrebare dacă acest pronume nu se referă de fapt la comandanții armatei. „Dacă cineva afirmă că soldații armatei nu sunt menționați în pasajul precedent, acolo fiind amintiți numai comandanții, putem spune că, dimpotrivă, aceștia au fost menționați acolo unde se spune «cei slabi și cei pu:ernici.»“ (Ibn Abi-l-Hadid, vol. 17, p. 53).

Pagina 112

GUVERNAREA SOCIETĂȚII 113

bucura și de o mică binefacere într-un moment în care ar avea nevoie de rezolvarea lucrurilor importante.

Dintre comandanții armatei tale să-l preferi cel mai mult pe cel care-i ajută pe soldați, sprijinindu-i pe aceștia și care le oferă ceea ce are la dispoziția sa, astfel ca să-i îndestuleze atât pe ei, cât și pe membrii familiilor lor rămase în urmă”.

Atunci, preocuparea lor în lupta cu inamicul va fi una singură, pentru că bunăvoința și afecțiunea ta va face ca inimile lor să se încline cu afecțiune față de tine. Întradevăr, lucrul cel mai plăcut ochilor conducătorului este instaurarea dreptății în țară și manifestarea dragostei supușșilor lui față de el.%

Dar cu siguranță că dragostea supușilor nu va apărea înaintea bunăstării lor, iar loialitatea lor față de conducător nu va fi fără cusur, până când nu se vor uita la conducătorii lor și nu vor vedea că guvernarea lor nu este împovărătoare și până când vor înceta să spere că perioada guvernării acestora se va sfârși în curând. De aceea, lasă ca nădejdea lor să crească și continuă să-i lauzi cu căldură și să prețuiești realizările fiecăruia dintre ei, care a făcut ceva bun, pentru că menționarea frecventă a faptelor lor bune

2 Khuluf (pluralul lui Khalf ) reprezintă femeile, copiii și cei slabi rămași în urmă atunci când bărbații pleacă într-o călătorie.

2 Bunăvoința față de armată înseamnă a alege pe cei mai buni comandanți în fruntea ei, ceea ce-i va face pe ostași să-i iubească, !a rândul lor, pe comandanți (Ibn Maytham).

potrivit lui Ibn-l-Hadid, contextul arată că termenul de „Supuși” se referă aici mai ales la armată. Al-Hașimi nu este de acord cu această interpretare și spune că Imamul Ali se referă, de fapt, la toți supușii. El îi menționează pe aceștia în pasajul referitor la soldați, pentru că soldații sunt cei care trebuie să păstreze ordinea în țară printre

Pagina 113

114 OBÂRȘIA LUMINII

îi va încuraja pe cei bravi și-i va îndemna pe cei delăsători, cu voia lui Dumnezeu.

Apoi, să recunoșști în cazul fiecăruia care sunt meritele sale și să nu atribui meritele cuiva unei alte persoane și să nu dai greș în aprecierea realizărilor lor la adevărata lor valoare. Nu lăsa ca rangul cuiva să te facă să socotești ca fiind mare un merit care este de fapt mic, nici caracterul umil al cuiva să nu te facă să consideri ca fiind neînsemnată o realizare care este, de fapt, mare.

Să te lași îndrumat de Dumnezeu și de Profetul Său în toate problemele care te frământă și în toate lucrurile care sunt neclare pentru tine, pentru că Dumnezeu - Preamărit fie EI! — a spus celor pe care a dorit să-i călăuzească: «O, voi cei ce credeți! Dați ascultare lui Dumnezeu!

Dați ascultare trimisului și celor, dintre voi, ce au porunca!

Dacă vă certați asupra unui lucru, atunci aduceți-l înaintea lui Dumnezeu și a trimisului, dacă credeți în Dumnezeu și în Ziua de Apoi! Așa este bine, căci aceasta este cea mai bună rânduială.» (Coran 4: 59).

A da ascultare lui Dumnezeu înseamnă a adera la textul limpede al Cărții Sale, în timp ce a asculta de Profet înseamnă a adera la tradiția sa (sunnah) unificatoare (al-jamiah) și nu la ceea ce cauzează dezbinare (al-mufarriq).%

(2a.) Apoi să-l alegi ca să judece (al-hukm) între oameni pe cel socotit de tine ca fiind cel mai eminent dintre supuși, pe cel care nu poate fi copleșit de probleme com-

30 Comentatorii explică acest pasaj ca însemnând faptul că oamenii ar trebui să urmeze acea parte din tradiția Profetului (Sunnah)

asupra căreia toți sunt de acord, nu acele lucruri în care există diferențe de opinie.

Pagina 114

GUVERNAREA SOCIETĂȚII 115

plicate, care nu poate fi provocat la gâlceavă de către împricinați”!, pe cel care nu stăruie în greșeală, care nu este îndurerat de întoarcerea la adevăr, atunci când îl află, al cărui suflet nu se coboară la niciun fel de lăcomie, care nu se mulțumește mai degrabă cu o înțelegere superficială a vreunui lucru decât cu una aprofundată, care ezită cel mai mult în a da un verdict atunci când lucrurile nu sunt clare, care face apel cel mai mult la argumente, care este cel mai puțin deranjat de petițiile împricinaților, care este cel mai răbdător când trebuie să aștepte ca situațiile întâmplărilor să devină clare și care este cel mai ferm când verdictul a fost dovedit; un om care nu devine încrezut atunci când primește laude și care nu este atras de ispite.

Dar astfel de oameni sunt puțini.

După aceea, să cercetezi deseori felul cum pune el legea în aplicare (qada”) și să-i oferi cu generozitate ceea ce-i va înlătura lipsurile și prin care nevoia lui de a apela la alții se va micșora. Oferă-i acestuia acea poziție în fața ta la care niciunul dintre ceilalți favoriți ai tăi nu poate aspira, ca astfel să fie protejat de a fi ponegrit înaintea ta de către cei de vază.?

* Tamhakuhu-l-khusum. Potrivit lui Ibn Abil-Hadid, aici verbul înseamnă „a face pe cineva să fie arțăgos sau îndărătnic” (vol. 17, p. 59). Ibn Maytham interpretează totuși acest pasaj ca însemnând că judecătorul ar trebui să fie cineva care să „nu poată fi doborât, în încercarea sa de a stabili care este adevărul, de stăruința și de încăpățânarea împricinaților.

S-a spus că aceasta ar fi o aluzie la persoana de care împricinații ar fi mulțumiți?

* Muhammad Abduh explică faptul că, atunci când judecătorului i se dă o poziție înaltă, atât persoanele preferate ale conducătorului, cât și oamenii de rând îl vor respecta pe acesta și nimeni nu va îndrăzni să-l ponegrească, de teama conducătorului și din respect pentru persoana care se bucură de o stimă atât de mare din partea acestuia

Pagina 115

116 | OBÂRșIA LUMINII

Pe scurt, cercetează cu luare aminte lucrurile când trebuie să-i numești pe judecători, printr-o analiză profundă, pentru că această religie a fost în mâinile celor nelegiuiți, care au interpretat-o după cum au poftit și au folosit-o pentru a căuta plăcerile acestei lumi.”

(2b.) Apoi ocupă-te de administratorii și de funcționarii tăi. Angajează-i numai după ce i-ai încercat și nu-i numi în mod arbitrar sau bazându-te pe favoritism, pentru că acestea două includ mai multe feluri de asuprire și de înșelăciune.“ Caută-i pe aceia care au experiență și care sunt decenți?, din familii cinstite, care au acceptat isla-

mul printre cei dintâi%, pentru că ei sunt mai nobili în ceea

33 Ibn Abil-Hadid: „Cuvintele sale se referă la judecătorii și conducătorii desemnați de Uthman, întrucât, în timpul domniei lui, aceștia nu au judecat în mod corect, ci după cum au pofiit, urmărind să obțină plăcerile acestei lumi. Unii spun că acest lucru s-a întâmplat pentru că Uthman _ Fie ca îndurarea lui Dumnezeu să fie asupra sa! — avea o fire slabă, iar rudele sale au reușit să aibă autoritate asupra lui. Ele au reușit să tulbure treburile statului fără știrea sa, astfel că acest păcat le aparține lor, iar Uthman nu a avut nicio vină în legătură cu ceea ce făceau ele. (vol. 17, p. 60).

A se vedea Shi'ite Islam, p. 46-48.

34 Ibn Abil-Hadid scrie hum în loc de huma: „Pentru că ei (administratorii) recurg la mai multe feluri de asuprire și de trădare” și interpretează această frază ca referindu-se la funcționarii care au slujit în timpul celor trei califi ce l-au precedat pe Imamuli Ali. Al-Hașmi oferă câteva argumente în sprijinul acestei interpretări, Minhaj al-baraah

35 „Numai experiența (tajribah) nu este suficientă, dacă administratorul nu este înzestrat cu sfială (haya”), întrucât decența este baza virtuții (muruah). Așa cum a spus Profetul, „Decența este aducătoare numai de bine” și „Cine nu are decență nu are religie, iar cine nu are religie nu va intra în Paradis” (al-Fakiki, al-Ra'iwa I-raiyyah, vol. 2, p. 38).

36 Acele familii care au îmbrățișat islamul printre primele. „Aceasta este pentru că cinstea unei familii determină modul în care sunt educați oamenii, iar a accepta islamul printre primii arată noblețea caracterului.”