IMAMATUL

Pagina 81

consultăm.” 1

S-a iscat o ceartă aprinsă ȋntre cele două grupări, ȋn timpul căreia Umar a strigat:

„Pe Dumnezeu, ȋl voi ucide pe cel care ni se va opune acum.” Hubab b. Mundhir b. Zaid, unul dintre musulmanii Ansar din tribul Khazraj l-a provocat, spunȃnd:

„Pe Dumnezeu, nu vom permite nimănui să ne conducă fiind calif asupra noastră. Un lider trebuie să fie dintre voi, iar unul dintre noi.” Abu Bekr a spus: „Nu, asta nu se poate, este dreptul nostru să fim conducători și al vostru să fiți miniștrii noștri.” Hubab a spus: „O, cei care sunteți Ansar! Să nu vă supuneți cuvintelor acestor oameni. Fiți fermi!... Pe Dumnezeu, dacă cineva ȋncearcă să mi se ȋmpotrivească acum, ȋi voi tăia nasul cu sabia.” Umar a spus: „Pe Dumnezeu, dualitatea nu este de dorit ȋn cazul califatului. Nu pot exista doi domnitori ȋntr-o guvernare, iar arabii nu vor accepta conducerea voastră pentru că Trimisul (s.a.w.a.) nu era din tribul vostru.”

Ibne Qutaybah spune că atunci cȃnd Bașir b. Saad, șeful tribului Aws, a văzut că musulmanii Ansar s-au unit ca să-l susțină pe Saad b. Ubadah, șeful tribului Khazraj, el a fost cuprins de invidie și s-a ridicat pentru a susține cererea qurayșiților Muhajirin.

1. Al-Halabi Aș-Șafei: As Siratul Halabiyyah, vol. 2, p. 357, ediția apărută la Beirut

Pagina 82

În mijlocul acestei ȋncăierări, Umar i-a spus lui Abu

Bekr: „Dă-mi mȃna ca să-ți dau bayah, (adică jurămȃntul de credință).” Abu Bekr a spus: „Nu, tu să-mi dai mȃna ca să-ți dau bayah, pentru că ești mai puternic decȃt mine și mai potrivit pentru califat” Umar a luat mȃna lui Abu Bekr și i-a jurat credință, spunȃnd: „Puterea mea nu are nicio valoare ȋn comparație cu meritele și cu vȃrsta ta. Iar dacă are vreo valoare, atunci puterea mea ȋmpreună cu a ta va conduce cu succes califatul.”

Bașir b. Saad i-a urmat pe ei, Khazraji au protestat că el făcea acest lucru din cauza invidiei sale față de Saad b. Ubadah.

Cineva din tribul Khazraj și-a scos sabia din teacă, dar a fost ȋnvins de ceilalți. În timpul acestor certuri murdare, Hazrat Ali (a.s.) și companionii săi luau parte la spălarea și ȋngroparea trupului Nobilului Profet (s.a.w.a.). Cȃnd toate acestea au fost ȋndeplinite, Abu Bekr obținuse deja conducerea califatului.

Ibne Qutaybah scrie: „Cȃnd Abu Bekr a preluat califatul, Ali (a.s.) a fost dus la Abu Bekr ȋn timp ce repeta: «Eu sunt robul lui Dumnezeu și fratele Trimisului lui Dumnezeu (s.a.w.a.).» Apoi lui Ali (a.s.) i s-a poruncit să depună jurămȃntul de credință față de Abu Bekr.” Ali (a.s.) a spus:

„Eu am un drept mai mare la califat decȃt oricare

Pagina 83

dintre voi. Nu-ți voi jura credință. De fapt, tu ar trebui să-ți depui jurămȃntul de credință față de mine. Tu i-ai ȋndemnat pe cei care sunt Ansar să-ți dea bayah pe baza faptului că ai legătură de sȃnge cu Trimisul lui Dumnezeu (s.a.w.a.). Tu ne uzurpi dreptul la califat nouă, membrilor Casei sale. Nu ai argumentat tu celor care sunt Ansar că ai un drept mai mare la califat decȃt ei pentru că Trimisul (s.a.w.a.) este rudă cu tine, iar ei ți-au predat ție guvernarea și au acceptat conducerea ta (pe baza acestui argument)? De aceea, chiar motivul folosit de tine ȋn fața celor care sunt Ansar este acum adus de mine. Legăturile noastre cu Trimisul (s.a.w.a.) sunt, atȃt ȋn viață cȃt și ȋn moarte, mult mai strȃnse decȃt ale oricăruia dintre voi.

Dacă ești loial argumentului tău, trebuie să faci dreptate;

altfel, știi că te ȋndrepți cu bună știință către tiranie.”

Umar a spus: „Pȃnă cȃnd nu dai bayah, nu vei fi eliberat.”

Ali (a.s.) a strigat: „Mulge cȃt de mult poți pentru că ugerul se află ȋn mȃinile tale. Fă-o cȃt mai tare astăzi, pentru că el (Abu Bekr) ți-l va preda ție mȃine. Umar, nu mă voi supune poruncilor tale; nu-i voi jura credință.”

19. O scurtă recapitulare

Cȃteva aspecte ale evenimentelor menționate

Pagina 84

mai ȋnainte merită atenție:

1. Era o tradiție a arabilor ca odată ce o anumită persoană fusese proclamată ca șef al tribului, chiar și de un grup mic de oameni, ceilalți nu i se opuneau și respectau vrȃnd-nevrȃnd acest lucru.

Această tradiție era ȋn mintea lui Abbas, unchiul Profetului (s.a.w.a.), cȃnd i-a spus lui Ali (a.s.): „Dă-mi mȃna ca să-ți pot jura credință.” Motivul fiind acela că odată ce califatul era preluat, nimeni nu i-ar fi cerut lui Hazrat Ali (a.s.) să renunțe la el. Aceasta a fost tradiția care l-a făcut să renunțe. Aceasta a fost tradiția care l-a determinat pe Saad să se grăbească să-i sfătuiască pe musulmanii Ansar să preia conducerea califatului, ȋnainte ca altcineva să poată face acest lucru. De aceea i s-a spus lui Umar să meargă repede la Saqifah, pentru că altfel ar fi fost prea tȃrziu, sau prea complicat să schimbe ceea ce s-ar fi decis acolo. Conform acestui obicei, odată ce unii l-au acceptat pe Abu Bekr drept calif, majoritatea musulmanilor din Medina au făcut același lucru.

2. Hazrat Ali (a.s.) era foarte conștient de existența acestui obicei. Atunci de ce a refuzat să-i ȋntindă mȃna lui Abbas și să accepte bayah, spunȃndu-i:

„Cine altcineva ȋn afară de mine poate să ceară un

Pagina 85

astfel de jurămȃnt de credință?”1

Pentru că Hazrat Ali (a.s.) știa că funcția de calif nu era totuna cu șefia tribului. Nu se baza pe proclamarea poporului sau pe jurămȃntul publicului, ci era o responsabilitate dată de Dumnezeu, nu de oameni. Iar din moment ce fusese deja numit ca Imam ȋn mod public de către Dumnezeu, prin Profet (s.a.w.a.), nu era nevoie să se grăbească ȋn fața oamenilor pentru a obține jurămȃntul lor de credință. El nu vroia ca oamenii să creadă că Imamatul se baza pe bayah oamenilor; dacă oamenii ar fi venit la el pe baza declarației de la Ghadir-e- Khum, ar fi fost foarte bine, iar dacă nu, ei ar fi avut de pierdut, nu el.

3. Să ne ȋntoarcem acum la evenimentele de la Saqifah:

În timpul vieții Nobilului Profet (s.a.w.a.), moscheea Profetului (s.a.w.a.) era centrul tuturor activităților islamice, acolo se luau deciziile privitoare la pace și la război, acolo erau primiți solii, acolo erau ținute predicile și acolo se decideau lucrurile. Iar atunci cȃnd s-a răspȃndit vestea morții Nobilului Profet (s.a.w.a.),

1. Ibne Qutaybah: Al-Imamah was-Siyasah, vol. 1, p. 4, Al-Maawardi: Al- Ahkamus Sultaniyyah, p. 7, ediția apărută la Cairo, 1966

Pagina 86

musulmanii s-au adunat chiar ȋn acea moschee.

Atunci de ce susținătorii lui Saad b. Ubadah au hotărȃt să meargă trei mile (aproximativ 5 kilometri)

ȋn afara orașului Medina, pentru a se ȋntȃlni la Saqifah, care nu era un loc cu o reputație bună? Oare nu au făcut asta pentru că au dorit să uzurpe califatul fără ca ceilalți oameni să știe, iar apoi să-l prezinte pe Saad ca fiind califul acceptat? Dacă ne gȃndim la declarația de la Ghadir-e-Khum și la obiceiul tribal al Arabiei, nu poate exista o altă explicație.

4. Cȃnd Umar și Abu Bekr au aflat despre această ȋntȃlnire, ei se aflau ȋn moschee. O mare parte a musulmanilor se aflau ȋn moschee. De ce nu au informat pe nimeni altcineva despre această adunare de la Saqifah? De ce s-au strecurat afară ȋn secret, ȋmpreună cu Abu Ubaidah? Oare pentru că Hazrat Ali (a.s.) și cei din neamul Bani Hașim erau prezenți ȋn moschee și ȋn casa Nobilului Profet (s.a.w.a.), iar Umar și Abu Bekr nu au dorit ca ei să știe despre planul lor secret? Oare pentru că le era teamă că dacă Hazrat Ali (a.s.) ar fi aflat despre ȋntȃlnirea de la Saqifah și dacă ar fi existat și cea mai mică posibilitate de a decide să meargă acolo el ȋnsuși, nimeni altcineva nu ar fi avut șansa de a reuși să preia conducerea califatului?

Pagina 87

5. Cȃnd Abu Bekr a lăudat virtuțile musulmanilor Muhajirin pentru că erau din tribul Nobilului Profet (s.a.w.a.), oare nu știa că existau alte persoane cu un drept mult mai mare să revendice califatul, pentru că erau membrii familiei Nobilului Profet (s.a.w.a.), trupul și sȃngele său?

Tocmai această prefăcătorie l-a determinat pe Hazrat Ali b. Abi Talib (a.s.) să comenteze:

„Ei au argumentat invocȃnd arborele (tribul) și după aceea i-au nimicit fructul (adică familia Profetului).” 1

Dacă privim acest eveniment ȋn mod obiectiv, nu putem să spunem că a fost vorba de alegeri, pentru că alegătorii (care ar fi trebuit să fie toți musulmanii răspȃndiți ȋn toată Arabia, sau cel puțin musulmanii din Medina) nici măcar nu au știut că urmau să aibă loc alegeri, ca să nu mai vorbim de faptul că nu au fost informați cȃnd și unde urmau să aibă loc. Ceea ce s-a ȋntȃmplat la Saqifah a fost departe de alegători, nici chiar viitorii candidați nu știau acest lucru. Cuvintele Imamului Ali (a.s.) ne amintesc din nou de cele două lucruri menționate mai sus:

1. Ar-Razi (ed.): Nahjul Balagah, ediția Subhi as-Salih, Beirut.

Pagina 88

„Ce ciudat! Ar putea fi califatul prin companionii Profetului, dar nu prin companionii săi și rudele lui? Dacă pretindeți că ați obținut autoritatea asupra treburilor musulmanilor prin consultare, atunci cum se face că cei care trebuiau consultați au fost absenți? Iar dacă ați cȃștigat ȋmpotriva oponenților voștri invocȃnd ȋnrudirea (cu Profetul), atunci altcineva are un drept mai mare ȋn ceea ce-l privește pe Profet și este mai apropiat de el.” 1

Ceea ce s-a ȋntȃmplat la Saqifah nu se poate numi nici măcar alegere după anumite criterii, pentru că majoritatea companionilor remarcabili ai Nobilului Profet (s.a.w.a.) nu au avut cunoștință despre aceste evenimente. Hazrat Ali (a.s.), Abbas, Usman, Talhah, Zubayr, Saad b. Abi Waqqas, Salman-e-Farsi (r.a.), Abuzar Ghifari (r.a.), Ammar b. Yasir (r.a.), Miqdad (r.a.), Abdur Rahman b. Awf, nici unul dintre aceștia nu a fost consultat sau măcar informat.

Singurul argument care poate fi oferit pentru acest califat este acesta: indiferent de statutul oficial al evenimentelor de la Saqifah, Abu Bekr a reușit să preia frȃiele puterii ȋn mainile sale datorită tradiției tribale, devenind

1. Nahjul Balagah, zicale nr. 190. Acesta este surprinzetor că ultimele două fraze au fost ștearse din ediția Subhi as-Salih și Mufti Muhammad Ubaidah, Beirut, 1973, vezi Sharh-e-Nahjil Balagah, vol. 18, pg. 416, Beriut, 1959

Pagina 89

astfel un calif constituțional.

Într-un limbaj simplu, Abu Bekr a devenit un calif constituțional pentru că a ȋnvins ȋn lupta lui pentru putere, ȋntocmai cum cineva cȃștigă o licitație. Așadar, musulmanii care au fost ȋnvățați să laude acest eveniment, sunt de fapt ȋnvățați ȋn mod necugetat că singurul lucru care contează este puterea. Din moment ce ți s-a asigurat scaunul puterii, totul este ȋn regulă, vei deveni conducătorul constituțional al statului. (Loviturile militare care au avut loc adesea ȋn rȃndul musulmanilor sunt rezultatul acestei teorii menționate mai sus.)

În cele din urmă, ar trebui să cităm chiar comentariul făcut de ȋnsuși Umar, care a condus din umbră acest califat. El a spus ȋn timpul califatului său:

„Mi s-a adus la cunoștință că cineva a spus: «Cȃnd moare Umar, ȋi voi jura credință lui cutare.» Ei bine, nimeni nu ar trebui să greșească astfel, gȃndind că jurămȃntul față de Abu Bekr a fost corect, cu toate că a fost ceva neașteptat. Bineȋnțeles, a fost ceva neașteptat, dar Dumnezeu ne-a ferit de relele acestui lucru. Acum, dacă cineva va dori să copieze acest lucru, ȋl voi decapita.”1

1. Sahih Bukhari, Kitabul Maharib, vol. 8, p. 210, Maktab-e-Jamhori, Cairo;

Tarikh-e-Tabari, vol. 4, pg. 1,821

Pagina 90

20. Numirea lui Umar ȋn funcția de calif

Musulmanii sunniți cred că ceea ce s-a ȋntȃmplat la Saqifah a fost manifestarea spiritului democratic al islamului. Ținȃnd cont de această credință, ar fi fost just dacă ar fi avut loc alegeri democratice (indiferent de sensul lor ȋn contextul evenimentelor de la Saqifah) pentru a pune bazele unui model al califatului islamic care să continue și ȋn viitor. Dar acest lucru nu s-a ȋntȃmplat.

Abu Bekr ȋi era dator lui Umar pentru ȋnființarea califatului său și știa că dacă maselor li s-ar fi dat libertatea de a alege, Umar nu ar fi avut nicio șansă, ȋntrucȃt era cunoscut ca fiind un om violent și aspru. De aceea, el a decis să-l numească succesor al său pe Umar.

At-Tabari scrie: „Abu Bekr l-a chemat pe Usman cȃnd era pe moarte și i-a spus să scrie o poruncă pentru numirea lui, pe care i-a dictat-o: «În numele lui Dumnezeu, Cel Milostiv, Îndurător. Aceasta este porunca lui Abdullah b. Abi Qahafah (adică Abu Bekr) dată musulmanilor...», apoi el a căzut inconștient. Usman a adăugat cuvintele:

«Îl aleg pe Umar b. al-Khattab să fie succesorul meu dintre voi».

Apoi Abu Bekr și-a recăpătat cunoștința și i-a spus lui Usman să-i citească porunca. Usman i-a citit-o.

Abu Bekr a spus: «Allahu Akbar» și a fost mulțumit și a comentat: «Cred că ți-a fost teamă că oamenii nu vor