Sari la conținut
Bibliotecă
← IMAMATUL

IMAMATUL

Pagina 91

cădea de acord unii cu alții dacă aș fi murit ȋn această stare.» Usman a răspuns: «Da.» Abu Bekr a spus: «Fie ca Dumnezeu să te răsplătească din partea islamului și a musulmanilor.»”1

Astfel, documentul de numire a lui Umar ȋn funcția de calif a fost finalizat, iar Abu Bekr a poruncit să fie citit ȋn fața musulmanilor.

Ibne Abil Hadid al-Mu’tazali scrie că atunci cȃnd Abu Bekr și-a recăpătat cunoștința și scribul i-a citit ce scrisese, iar Abu Bekr a auzit numele lui Umar, l-a ȋntrebat:

„Cum ai scris asta?” Scribul a spus: „Nu puteai să-l neglijezi.” Abu Bekr a răspuns: „Ai dreptate.”2

La scurt timp după aceea Abu Bekr a murit.

Umar a dobȃndit califatul prin această numire. Aici ne amintim de o tragedie care s-a ȋntȃmplat ȋnainte cu trei sau cinci zile de moartea Nobilului Profet (s.a.w.a.).

În cartea Sahih a lui Muslim există o tradiție relatată de Ibne Abbas că, cu trei zile ȋnainte de moartea Profetului (s.a.w.a.), Umar b. Khattaab și alți companioni se aflau lȃngă el.

2. Ibne Abil Hadid: Șarh-e-Nahjil Balagah, vol. 1, p. 163-165, Ibne Saad:

Pagina 92

Trimisul (s.a.w.a.) a spus: „Acum să vă scriu ceva prin testament ca să nu vă rătăciți după moartea mea.”

Umar a spus: „Trimisul vorbește delirȃnd. Cartea lui Dumnezeu ne este suficientă.” Afirmația lui Umar a cauzat furori printre cei prezenți acolo. Unii spuneau că porunca Trimisului (s.a.w.a.) trebuia ȋndeplinită astfel ca să poată scrie tot ceea ce dorea spre binele lor. Alții erau de partea lui Umar. Cȃnd tensiunile și zgomotul s-au ȋntețit, Trimisul (s.a.w.a.) a spus: „Plecați de la mine.”1

Ar trebui să menționăm aici cȃteva porunci coranice:

لا وْ وَ � Ðيَا Íتِ وْ صَ íقَ ìفَ مْ اÐتَك صْ وَ � عُ وا ìفَ Ðتَرْ لا مَ Ïنُوا � Öذ Ųيůنَ ال ُّهَ ا ɡي ىِّ الÏنَّŁبِ هْ ك ëقَ وْ هٗ ل ÐتَÓجْ وا رُ هَ Þ مْ لِÏبَعْ ك Óجَ ɛبَعْ�ضِ Ðبِال لِ رِ مْ ÐنȞتُ وَ� مْ ك ال عْ مَ � āن Ïبَطَ Ðتَحْ � ٍ وāنَ رُ عُ �شْ ʀتَ لا

„O, voi cei ce credeți! Nu vă ridicați glasurile peste glasul Profetului și nu-i vorbiți

1. Muslim: As-Sahih, (Kitabul Wasiyyah, Babut Tarkil Wasiyyah), Cairo, vol.

5, p. 75-76, Bukhari: As-Sahih, Cairo, 1958, vol. 1, Kitabul Ilm, p. 38-39;

Itisaam bil-Kitaab was Sunnah), p. 137

Este interesant de observat că atunci cȃnd Bukhari consemnează comentariul cum că Profetul (s.a.w.a.) ar fi vorbit ȋn delir, el omite numele celui care a făcut acest comentariu; iar cȃnd parafrazează acest comentariu ȋn cuvinte mai politicoase, el menționează ȋn mod explicit numele celui care l-a făcut, adică Umar. Tabaqaat ibne Saad vol.2, p. 242, 324, 368; Ahmad b.

Pagina 93

în gura mare, precum faceți între voi, căci deșarte vor fi faptele voastre, fără să vă dați seama.”- Sura Hujarat (49): 2

Cuvintele Nobilului Profet (s.a.w.a.) au constituit o revelație de la Dumnezeu:

„El nu vorbește din patimă.Aceasta este o Dezvăluire ce i-a fost dezvăluită.” - Surah Najm (53): 3-4

Iar musulmanii trebuiau să urmeze porunca sa fără nicio ezitare:

وا اÐنْġتَهُ ìفَ Ïنْهُ عَ م ک وهُ ɡنَهٰ ا مَ وَ �خُ�ذُ ìفَ ل مُ وْ سُ الرَّ Ðتٰک ا مَ� وَ

„Ceea ce vă dă trimisul, luați! Ceea ce vă oprește, lăsați!” - Sura Hașr (59): 7

Iar cȃnd acest Trimis (s.a.w.a.), cu trei zile ȋnainte să moară, a dorit să scrie o poruncă pentru a-i salva pe musulmani de la rătăcire, el a fost acuzat că ar vorbi ȋn delir.

Cȃnd Abu Bekr, care nu avea nicio astfel de protecție divină ȋmpotriva greșelilor, a ȋnceput să dicteze documentul pentru numirea lui Umar ȋntr-o astfel de condiție critică ȋncȃt a căzut inconștient ȋnainte de a-și numi succesorul, Umar nu a spus că acesta vorbea ȋn delir!

Pagina 94

Nimeni nu poate fi sigur de ceea ce a vrut să scrie Nobilul Profet (s.a.w.a.), dar fraza pe care a folosit-o ne dă o idee. Nobilul Profet (s.a.w.a.) a declarat ȋn mai multe ȋmprejurări:

„O, oameni, cu adevărat, vă las ȋn urmă două lucruri de preț, Cartea lui Dumnezeu și pe descendenții mei, care sunt membrii familiei mele. Atȃt timp cȃt sunteți atașați de acestea cu sinceritate, nu vă veți rătăci niciodată după moartea mea.”

Cȃnd a folosit aceeași frază cu trei zile ȋnainte de a muri („...să vă scriu ceva prin testament ca să nu vă rătăciți după mine”), era destul de ușor de ȋnțeles că Nobilul Profet (s.a.w.a.) urma să scrie ceea ce le spusese mereu despre Coran și familia sa, Ahle Beit (a.s.).

Poate că Umar a bănuit acest lucru, așa cum se vede din afirmația sa:

„Cartea lui Dumnezeu ne este de ajuns.”

El a vrut să-i spună Profetului (s.a.w.a.) că nu va urma „cele două lucruri de preț”. Unul era suficient pentru el.

Chiar ȋnsuși Umar a recunoscut acest lucru ȋntr-o discuție cu Abdullah b. Abbas, ȋn care el a spus printre

Pagina 95

altele că:

„Și cu siguranță el (Profetul), ȋn timpul bolii sale, a avut de gȃnd să proclame numele lui (Ali); așa că am ȋmpiedicat acest lucru.” 1

Poate că acest cuvȃnt, „delir”, i-ar fi servit scopului său chiar dacă Profetul (s.a.w.a.) ar fi scris acea poruncă.

Umar și adepții săi ar fi pretins că a fost scrisă ȋn stare de delir și că nu avea astfel niciun fel de valabilitate.

21. Aș-Șura : Comitetul

După ce a domnit aproximativ zece ani, Umar a fost rănit mortal de un sclav, adept al zoroastrismului, al cărui nume era Firuz. Din moment ce Usman scrisese numele lui Umar ȋn testamentul lui Abu Bekr, Umar ȋi era ȋndatorat acestuia și se simțea obligat față de el. De aceea, ȋn ultimele zile ale vieții sale, Umar a inventat ȋn mod ingenios un nou sistem pentru a-și alege succesorul. El nu le-a permis oamenilor să-și aleagă califul (la fel cum făcuse și Abu Bekr), nici nu și-a numit succesorul (așa cum fusese el numit ȋn funcția de calif). Umar a instituit un comitet alcătuit din șase persoane. El a spus: „Cu adevărat, Trimisul lui Dumnezeu a fost mulțumit de șase persoane ȋn momentul morții sale – Ali, Usman, Talhah,

1. Ibne Abil Hadid: Șarhe Nahgil Balagah, vol. 12, p. 21

Pagina 96

Zubair, Saad b. Abi Waqqas și Abdur Rahman b. Awf. Am decis ca alegerea califului să fie făcută prin consultarea lor, astfel ca să poată să aleagă pe unul dintre ei.”

El i-a chemat pe aceștia ȋnainte de a muri. Privindui, i-a ȋntrebat „Așadar, fiecare dintre voi este dornic să devină calif?” Cum niciunul nu a răspuns, el a repetat ȋntrebarea. În acel moment Zubair a spus: „Și ce near priva de acest drept? Tu l-ai avut (califatul) și te-ai descurcat. Dintre quraișiți, noi nu-ți suntem inferiori ție ȋn ceea ce privește precedența (ȋn credință), nici ȋn ceea ce privește legătura cu Nobilul Profet (s.a.w.a.)”. Umar l-a ȋntrebat: „Ar trebui să nu vă spun despre voi?” Zubair a spus: „Spune-ne, pentru că și dacă-ți spunem să nu faci acest lucru, tu oricum ne vei spune.” Apoi Umar a ȋnceput să ȋnșire trăsăturile rele ale lui Zubair, Talha, Saad b. Abi Waqqas și Abdur Rahman b. Awf. Apoi l-a privit pe Hazrat Ali (a.s.) și i-a spus: „Pe Dumnezeu, tu ȋl meriți (califatul) mai mult decȃt oricine altcineva. Tu l-ai merita dacă nu ai avea un caracter comic.” Și adresȃndu-se celorlalți membri ai comitetului, a spus: „Dacă ȋl alegeți pe el – adică peAli (a.s.) – și-l faceți conducător al vostru, el vă va conduce cu siguranță la purul adevăr și pe calea luminată.” Uitȃndu-se la Usman, el a spus: „Ia-l de la mine (califatul); este ca și cum i-aș vedea pe quraișiți punȃnd salba (califatului) ȋn jurul gȃtului tău datorită dragostei față de tine. Apoi, tu ȋi vei pune pe Banu Umayyah și pe Banu Abi Muit (tribul lui Usman) conducători peste oa-

Pagina 97

meni. Și vei ȋmpărți prăzile de război doar ȋntre ei. Apoi, o ceată de lupi dintre arabi va veni și te va măcelări ȋn patul tău.” Apoi, l-a apucat pe Usman de frunte și a spus:

„Pe Dumnezeu, dacă qurayșiții te aleg pe tine calif al lor, tu ȋl vei preda (califatul) mai departe lui Bani Umayyah, iar dacă faci acest lucru, atunci cu siguranță musulmanii te vor ucide. Așadar, cȃnd se vor ȋntȃmpla toate acestea, să-ți aduci aminte de cuvintele mele. Pentru că acest lucru se va ȋntȃmpla cu siguranță.”

Umar l-a chemat pe Abu Talha al-Ansari și i-a dat următoarele porunci: „După ȋnmormȃntarea mea, să aduni cincizeci de oameni dintre Ansar, ȋnarmați cu săbii și să-i strȃngi ȋn jurul celor șase viitori candidați, ȋntr-o casă, pentru a alege un calif dintre ei. Dacă cinci cad de acord iar unul nu este de acord, cel care nu este de acord trebuie să fie decapitat. Dacă doi nu sunt de acord, atunci amȃndoi trebuie să primească același tratament (decapitarea). Cu toate acestea, dacă trei cad de acord și trei nu sunt de acord, atunci trebuie să se acorde prioritate alegerii grupului din care face parte Abdur Rahman b. Awf. Dacă ceilalți trei nu sunt de acord, atunci ei trebuie decapitați, deasemenea. Dar dacă trec trei zile și aceste șase persoane nu sunt ȋn stare să aleagă un calif dintre ei, atunci toți trebuie decapitați și musulmanii trebuie să fie liberi să-și aleagă propriul calif.”1

1. Ibne Abil Hadid: Șarhe Nahgil Balagah, vol. 12, p. 185-188; Al-Imamah was Siyaasah, Beirut, vol. 1, p. 23-27, Tarikh-e-Tabari, vol. 5, p. 33-41, Egipt

Pagina 98

Autorul șiit Qutubuddin Rawandi relatează că, ȋn momentul ȋn care Umar a poruncit ca grupului lui Abdur Rahman b. Awf să i se permită să aibă cȃștig de cauză, Abdullah b. Abbas i-a spus lui Hazrat Ali (a.s.): „Califatul este pierdut din nou. Acest om vrea ca Usman să fie calif.” La aceasta, Hazrat Ali (a.s.) a replicat:

„Știu. Totuși, voi participa alături de ei ȋn Șura, pentru că prin această dispoziție, cel puțin el (Umar) a acceptat ȋn mod public că eu merit califatul, deși ȋnainte obișnuia să spună că Nabuwwat (Profeția) și Imamat (funcția de conducere) nu pot fi ȋn aceeași familie. Voi participa ȋn Șura pentru a le arăta oamenilor contradicția dintre faptele și vorbele sale.” 1

Acum apare ȋntrebarea – cum se face că Hazrat Ali (a.s.) și Abdullah b. Abbas erau convinși că Umar dorea ca doar Usman să devină calif, deși Umar nu l-a numit ȋn mod public pe Usman?

Răspunsul la această ȋntrebare se află ȋn structura acestui comitet și ȋn dispozițiile date de Umar. Abdur Rehman b. Awf era căsătorit cu sora lui Usman. Saad b.

Abi Waqqas și Abdur Rehman făceau parte din același clan, adică Bani Makhzum. Cunoscȃnd faptul că legăturile de rudenie jucau un rol important ȋn cultura arabă, era de

1. Ibne Abil Hadid: Șarhe Nahgil Balagah, vol. 1, p. 189

Pagina 99

neconceput ca aceștia trei să se ȋmpotrivească unul altuia. Așadar, trei votanți erau sigur ȋn favoarea lui Usman, printre care se afla și votul decisiv al lui Abdur Rehman b. Awf.

Talha era din clanul lui Abu Bekr, adică Banu Taim.

Încă din zilele ce au urmat evenimentelor de la Saqifah, a existat mereu o ură ȋntre clanurile Banu Taim și Bani Hașim (clanul lui Hazrat Ali (a.s.)). De asemenea, Hazrat Ali (a.s.) ȋl ucisese pe unchiul acestuia, Umayr b. Usmi, pe doi frați ai săi, Usman și Malik, ȋn bătălia de la Badr.1 Prin urmare, era de așteptat ca Talha să voteze ȋmpotriva lui Hazrat Ali (a.s.).

Zubair era fiul lui Safiyyah – mătușa lui Hazrat Ali (a.s.). După evenimentele de la Saqifah, el a luptat ȋmpotriva celor care intraseră ȋn casa lui Hazrat Ali (a.s.)

și care l-au tȃrȃt cu forța ȋn fața lui Abu Bekr. Deci era logic și de așteptat ca el să fie de partea lui Hazrat Ali

Cu toate acestea, exista posibilitatea ca Zubair să solicite el ȋnsuși califatul. Așadar, vedem că Hazrat Ali (a.s.) putea să spere doar la sprijinul lui Zubair, care nu era suficient pentru a-l alege ȋn funcția de calif. Chiar dacă presupunem că Talha ar fi fost ȋn favoarea lui Haz-

1. Șeikh Mufid (r.a.): Kitabul Irșad, Teheran, tradusă de Seyed Hașim Rasuli Mahallati, vol. 1, p. 63

Pagina 100

rat Ali (a.s.), totuși acest lucru nu ar fi contat, pentru că grupul lui Abdur Rehman trebuia să cȃștige.1 Prin urmare, vedem că Umar a alcătuit acest comitet ȋn așa fel ȋncȃt să se asigure că numai Usman putea fi ales ȋn funcția de calif.

Cȃnd a avut loc alegerea, Talha și-a retras numele de pe lista candidaților la califat ȋn favoarea lui Usman.

În același mod, Zubair și-a retras candidatura ȋn favoarea lui Hazrat Ali (a.s.), iar Saad b. Abi Waqqas și-a retras candidatura ȋn favoarea lui Abdul Rehman b. Awf.

În a treia zi, cȃnd nu se formase ȋncă o imagine clară și ȋntrucȃt timpul acordat pentru alegerea califului se scurgea ducȃnd la un eșec ȋn urma căruia toți trebuiau decapitați, Abdur Rehman și-a retras numele din cursă ȋn favoarea lui Hazrat Ali (a.s.). Dar ȋnainte de a face acest lucru, el i-a pus o condiție lui Hazrat Ali (a.s.). El a promis să-l facă pe Hazrat Ali (a.s.) calif doar dacă acesta ar fi promis să urmeze cartea lui Dumnezeu, Sunnah / Tradiția Nobilului Profet (s.a.w.a.) și sistemul de conducere a lui Abu Bekr și Umar. Abdul Rehman știa foarte bine care avea să fie răspunsul lui Hazrat Ali (a.s.). Cȃnd Hazrat Ali (a.s.) a refuzat, spunȃnd că el va urma Cartea, Sunnah și propriul sistem de conducere, Abdul Rehman a respins solicitarea sa ȋn ceea ce privește califatul și i-a pus aceleași condiții lui Usman, care le-a acceptat cu

1. Tabari: Tarikh, vol. 5, p. 35. Aici este conversația dintre Hazrat Ali (a.s.) și unchiul său Abbas.