DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 63

Apare astfel întrebarea: nu reprezintă oare acumularea în structura unei anumite ființe a celor necesare satisfacerii nevoilor unei alte ființe un lucru prevăzut, ce dovedește manifestarea unei înțelepciuni? Nu este oare această aprovizionare pentru viitor, această subtilă și minunată legătură între două ființe, lucrarea unei forțe puternice și atotștiutoare?

Nu constituie ea un semn evident al intervenției unei forțe infinite, al unui măreț proiectant, al cărui scop este perpetuarea și evoluarea tuturor fenomenelor către perfecțiune?

Așa cum este bine cunoscui, calculele exacte care stau la baza tuturor mașinilor și uneltelor industriale reprezintă rezultatul îndemânărilor și ideilor ce au fost investite în conceperea lor. În mod asemănător, bazându-ne pe observați obiective, putem ajunge la concluzia generală că ori de câte ori observăm o ordine și o structură bazate pe calcul și echilibru ar trebui de asemenea să cercetăm de asemenea existența unei voințe, inteligențe și gândiri.

Aceeași precizie care poate fi sesizată în alcătuirea specifică a mașinilor industriale poate fi de asemenea identificată la un grad mai evoluat, mai impresionant, în ființele naturale și în alcătuirea lor.

Într-adevăr, gradul de organizare sesizabil în natură se înfățișează la un nivel așa de ridicat încât precizia de care omul dă dovadă în creațiile sale nu poate fi în nici un fel comparată cu acesta.

Astfel, fără ezitare, atunci când recunoaștem faptul că ordinea noastră industrială este produsul gândirii și al voinței, nu ar trebui să realizăm manifestarea unei inteligențe infinite, a unei voințe și a unei cunoașteri care se află în spatele ordonării exacte a naturii?

Xkkkă

În vremurile actuale, știința medicală a atins un nivel de progres care îi permite să extragă un rinichi dintr-un corp uman și să-l implanteze în corpul altei persoane, persoană al cărei rinichi a devenit disfuncțional, aceasta aflându-se în pragul morții. Această realizare nu este rezultatul muncii unui singur om de știință; vine în continuitatea unei moșteniri de câteva milenii.

Astfel transplantul de rinichi reprezintă stadiul final al umui proces

îndelungat, ale cărui etape anterioare au fost împlinite de primii

Pagina 64

cercetători: realizarea unui transplant de rinichi a devenit posibilă prin cumulul, de-a lungul sutelor de ani, al ideilor și cercetărilor oamenilor de știință.

Este posibil ca acest rezultat să fi fost obținut fără cunoaștere?

Probabil că nu; eforturile creierului uman, însumând milenii de activitate, au făcut posibilă această operație.

Dar să punem altă întrebare. Ce anume necesită mai multă cunoaștere și știință: schimbarea cauciucului roții — o sarcină care necesită o anumită îndemânare tehnică — sau fabricarea cauciucului însuși? Ce este mai important: fabricarea sau schimbarea anvelopei?

Deși transplantul de rinichi este o procedură medicală importantă, se asemuiește schimbării cauciucului roții; își pierde din importanță în raport cu structura însăși a rinichiului și cu misterele, subiilitățile și calculele pe care le conține.

Ce om de știință realist, angajat sincer în aflarea adevărului, ar putea afirma că, atâta timp cât transplantul de rinichi este rezultatul unor secole de cercetări științifice și de experimente, structura însăși a rinichiului nu poate sta ca mărturie pentru o voință și o inteligență creativă, nefiind altceva decât produsul naturii — o natură care nu are mai multă putere de cunoaștere și conștientizare decât un copil de grădiniță.

Nu este oare mai logic a susține existența unei inteligențe, a unei voințe în crearea și ordonarea lumii, decât a atribui actul generării unei materii căreia îi lipsește inteligența, gândirea, conștientizarea și puterea de a inova?

Credința într-un creator înțelept este fără îndoială mai logică decât încrederea în puterea de creare a naturii, care nu are nici percepție, nici conștiință, nici capacitatea de a ordona; nu i se pot atribui materiei toate proprietățile și caracteristicile inteligenței pe care o observăm în lume, precum și voința ordonatoare de care dă dovadă.

Mufaddal i-a spus Imamului Sadiq (pacea să fie cu el): “Învățătorule, unii oameni își imaginează că ordinea și precizia pe care le observăm în lume reprezintă munca naturii.”

Imamul i-a răspuns: “Întreabă-i pe aceștia dacă natura își execută toate funcțiile minuțios stabilite în baza propriei sale inteligențe, gândiri și puteri. Dacă ei spun că natura posedă inteligență și voință, atunci ce-i împiedică să afirme esența divină și să mărturisească existența acelui

Pagina 65

principiu suprem? Dacă, pe de altă parte, ei spun că natura își îndeplinește sarcinile în mod regulat și corect fără cunoaștere și voință, atunci rezultă că aceste funcții precise și înțelepte, legile bine stabilite sunt munca unui creator înțelept și afotștiutor. Astfel, ceea ce ei denumesc natură este legea și obiceiul alese de puterea divină să guverneze creația.”

SUBTILITĂȚILE NATURII

Să luăm în considerare țânțarul malariei. Nu este necesară utilizarea microscopului; doar privindu-l cu ochiul liber va fi suficient pentru a constata precizia și ordinea complexă proprie structurii acestui obiect insignifiant.

Acest obiect delicat prezintă un set complet de dotări necesare, surprinzătoare prin precizia lor: un aparat digestiv, un sistem circulator, un sistem nervos, un sistem respirator. Țânțarul posedă un laborator complet echipat: cu o viteză și precizie incredibilă acesta produce toate materialele de care are nevoie. Să-l comparăm cu un laborator științific:

în pofida tuturor resurselor umane și economice investite în acesta, el nu poate atinge niciodată gradul de viteză, minuțiozitatea și exactitatea laboratorului vrednic de dispreț al țânțarului. Cât timp, reflecție și inteligență sunt necesare, de exemplu, pentru a produce un tratament împotriva înțepăturii de țânțar!

De vreme ce omul are nevoie de atâta reflecție și precizie pentru a îndeplini o asemenea sarcină, atunci subtilitatea, exactitatea și ordinea observabile în natură nu atestă ca sursă a lor manifestarea unei inteligențe, a unei capacități creative de proiectare și a înțelepciunii Creatorului? Ar fi oare posibil a privi această geometrie strictă, această funcționare și mișcare a universului ca rezultatul materiei inconștiente?

Noi susținem în mod ferm că fenomenul creației este expresia ordinii și a regularității; dar nu este deloc susținută lipsa de scop, anarhia și dezordinea.

Dacă uneori se întâmplă să observăm unele deficiențe ale naturii, acest fapt nu implică o nepotrivire sau un defect în cartea creației.

Pagina 66

Dumnezeu și atributele. Sale 55

Capacitățile noastre de gândire și percepție nu sunt capabile să se înalțe dincolo de limitele lor, iar cuprinderea inteligenței noastre este prea îngustă pentru a acoperi toate misterele și enigmele universului. Mintea noastră nu poate percepe toate scopurile și finalitățile existenței.

Dacă suntem incapabili să înțelegem funcționarea unui singur șurub în structura unei mașini, ne dă dreptul acest fapt să-l calificăm pe proiectantul ei drept ignorant? Sau oare capacitatea noastră de a înțelege este prea îngustă pentru a cuprinde adevărata finalitate a mașinii?

Întâmplarea nu poate avea atributele cunoașterii, o cunoaștere care în nici un fel nu poate fi relaționată cu ignoranța. Astfel, urmând, teoria materialiștilor, dacă natura nu ar fi fost rezultatul inteligenței și al voinței (în pofida tuturor semnelor de creativitate Și inventivitate vizibile în fiecare fenomen al său) atunci și omul, pentru a-și atinge scopurile, ar trebui să renunțe la calea cunoașterii și să se cufunde în ignoranță, conformându-se astfel ignoranței însăși a naturii.

Realitatea care îndrumă și direcționează funcționarea lumii cu o asemenea regularitate și ordine posedă un scop și O voință ce nu pot fi negate, Nu poate fi presupus faptul că procesul neîntrerupt al acțiunii și reacțiunii se îndreaptă. într-o anumită direcție fără ajutorul și asistența unei inteligențe.

După ani de cercetare ri Buroasă și muncă neîntreruptă, biochimiștii au reușit să descopere anumite organisme experimentale, aflate la un nivel primitiv, lipsite de orice formă de viață. Realizarea din acest domeniu științific a fost calificată drept valoroasă, fiind primită cu mult entuziasm în cercurile științifice, dar nimeni nu a susținut că acest rezultat lacunar și primitiv al muncii de laborator a fost posibil datorită norocului și nu direcționării, proiectării și preciziei.

Astfel stând lucrurile, cei care identifică drept origine a tuturor ființelor din acest amplu sistem al universului, precum și a complexelor și misterioaselor lor proprietăți, forța oarbă și inconștientă a materiei, pun în discuție de fapt logica și inteligența umană, declarând război adevărului.

Să considerăm acum situația unui culegător dintr-o tipografie. El selectează cu grijă și atenție literele necesare pentru o pagină a cărții, însă atunci când își revizuiește munca, omite micile erori datorate unei scăpări de neatențis. De vreme ce culegătorul de litere ia literele și le

Pagina 67

împrăștie pe o placă, așezându-le pe rânduri, este posibil ca pagina astfel alcătuită să fie corectă, lipsită de orice eroare?

Ar fi și mai absurd faptul de a susține că sutele de kilograme topite de plumb, ce trec printr-un tub, ar trebui să ia singure în forma literelor, că atunci o furtună aprigă ar trebui să culeagă acele litere și să le așeze într-o anumită formă ordonată, pe miile de plăci de metal; și că aceste plăci ar trebui să ducă la tipărirea unei cărți de o mie de pagini, ce conține numeroase și riguroase discuții științifice, precum și expresii atractive, toate acestea având loc fără nici o greșeală.

Ar putea oare cineva să ia în considerare o asemenea teorie?

Ce anume susțin gânditorii materialiști, care neagă existența lui Dumnezeu, în ceea ce privește apariția variatelor forme ale literelor creației și de relațiile precise și complexe care guvernează corpurile cerești, creația naturii precum și toate obiectele fizice? Sunt în vreun fel literele creației ( atomii și particulele pe care le includ) mai neînsemnate decât literele folosite în operația de tipărire? Se poate accepta în vreun fel faptul că aceste litere ordonate și pline de înțeles, că această geometrie riguroasă și bine organizată, că formele surprinzătoare înfățișate în cartea creației sunt rezultatul manifestării ignoranței și al lipsei de scop? Oare nu ar trebui să fie prezente în chiar structura lumii o putere înțeleaptă, un principiu ordonator, miraculos? Nu toate fenomenele își datorează apariția manifestării consecvenței, conștientizării și puterii?

Dacă puterea ascunsă în profunzimile materiei nu are drept sursă inteligența universală, atunci ce factor o îndrumă în elaborarea formelor, către uimitoarea armonie și regularitate?

Dacă această putere este un agent lipsit de inteligență, conștiință și voință, de ce nu degenerează niciodată în dezordine, de ce acțiunea sa de îmbinare a materiei nu duce la coliziune și distrugere?

În aceste cazuri credința într-un creator dă înțeles întregii existențe și înzestrează lumea cu sens și conținut. Cei care au o viziune profundă și o minte clară înțeleg, deslușit faptul că o putere infinită asigură conservarea ordinii lumii prin intermediul supravegherii și a unei absolute suveranități.

În trecut, fiecare își ghida și controla animalul pe care-l stăpânea și de asemenea, cu trecerea timpului, s-a obișnuit să vadă că un proprietar sau

Pagina 68

Dumnezeu și atributele Saie 57

un supraveghetor era cel care controla fiecare lucru, fizcare bucată de pământ, fiecare grup sau organizație. În prezent, lucrurile s-au schimbat.

Omul epocii noastre are acces la sateliții controlați prin telecomandă, la dispozitive electronice și aparate fără piloți, toate echipate cu instrumente automate. Toată lumea știe că este imposibil să se construiască o mașină bine echipată, care să reacționeze în orice împrejurare neprevăzută, fără ca fabricantul dispozitivului să fie prezent.

În consecință, noi nu avem dreptul să negăm îndârjit existența lui Dumnezeu doar pentr că manifestarea Sa nu se traduce printr-o activitate vizibilă în problemele creației — caracterul de vizibil fiind considerat în relație cu înțelegerea și cunoașterea noastră limitate.

Ar fi într-adevăr o analogie nereprezentativă dacă am face o paralelă cu realizatorul unui satelit sau al unei rachete, aflate pe o stație echipată de pe pământ și care cu ajutorul unui echipament complex îndrumă și controlează mișcarea unei nave spațiale. Dar dacă mâna Creatorului nu este vizibilă pentru percepția noastră, în ordinea creației (deși noi putem observa semne și indicii care sunt ca o rază ce provine din splendoarea Sa) suntem noi îndreptățiți din acest motiv să desconsiderăm existența unui proiectant și a unui mișcător care singur posedă cunoaștere, voință și putere, doar pentru că nu poate fi încadrat în cadrele limitate ale spațiului și ale timpului?

Este adevărat că înțelegerea unei ființe care nu poate fi reprezentată în sfera senzorială și pe care limbajul uman nu o poate descrie în mod adecvat depășește capacitățile noastre. Lumina inteligenței noastre este neputincioasă pe această câmpie întinsă, întâlnește bariere. În același timp, relațiile noastre în această lume vizează fenomenele; ceea ce se întipărește cel mai adânc în mintea noastră constă în configurațiile date de observarea lumii fizice. Dar în perceperea lumii imaginația este dată la o parte; nici un obstacol nu există între conceptele noastre și volumul necesar de cunoaștere.

Totuși, anumite persoane sceptice care au renunțat să mai recurgă la demersurile raționale — constitutive prin însăși natura umană — și care acceptă din obișnuință existența entităților din natură, se află într-o continuă așteptare a unui miracol venind de la Dumnezeu, care va întrerupe ordinea curentă a naturii în scopul de a le oferi lor credința, dându-i existenței Sale putința de a fi înțeleasă și acceptată.

Pagina 69

Însă aceștia omit faptul că oricâte urme și indicii noi ale Creatorului ar putea apărea, nu vor cauza decât o agitație temporară, cu trecerea timpului acestea vor deveni “normale” și nu vor mai atrage atenția.

Deși în prezent toate fenomenele se înscriu în ordinea creației, ele au început a se manifesta prin a rupe ordinea creației, și cum. toate ființele s-au succedat în evoluția lumii de la prima manifestare, acum ne apar ca fiind normale și obișnuite.

Prin opoziție, o ființă imperceptibilă în sfera senzorialului — o ființă care mai degrabă abundă în splendoare și măreție — întotdeauna va avea o influență asupra sufletelor oamenilor. Atenția către o asemenea ființă va fi întotdeauna mărită și întotdeauna vom privi către ea cu ardoare.

Spiritul uman suferă îngrădiri sub înrâurirea unei atitudini inflexibile, a unei judecăți lipsite de logică. Fiecare creatură din ordinea existenței reprezintă o dovadă pentru cei care sunt dispuși să-și îndrepte judecățile și să reconsidere cauzele negării lor.

Pagina 70

Dumnezeu. și atributele Saie 59

LECȚIA A ȘASEA

LUMEA ARE NEVOIE DE CEL

CARE NU ARE NEVOIE DE NIMIC

Principiul cauzalității reprezintă o lege universală și generală, fiind fundamentul tuturor eforturilor umane, atât în ceea ce privește procesul de cunoaștere cât și activitățile obișnuite. Străduința oamenilor de știință de a descoperi cauzele fiecărui fenomen, fie natural sau social, este generată de credința că nici un fenomen nu se originează în sine și prin sine, fără intervenția unor cauze și a unor agenți.

Stadiile gânditorilor din întreaga lume le-a dat acestora posibilitatea să cunoască mai bine ordinea exactă a lumii; pe măsură ce ei avansează în procesul de cunoaștere, principiul cauzalității devine o realitate ce reclamă cercetarea ei. Legătura dintre cauză și efect și principiul conform căruia nici un fenomen nu se manifestă în cuprinsul existenței fără o cauză, reprezintă una dintre cele mai importante concluzii la care a ajuns vreodată omul și este privită drept o condiție indispensabilă pentru activitatea intelectuală. Aceasta constituie ceva natural și primordial, fiind asimilată în mod spontan în mințile noastre.

Chiar și în cazul omului preistoric poate fi identificată o tendință către descoperirea cauzelor fenomenelor, și, în fapt, filozofii sunt cei care derivă principiul cauzalității din însăși natura și dispoziția ființei umane, înainte de a-l formula ca o problemă filozofică. Condiționați find de materie, noi nu identificăm nimic întâmplător în viață, și, într-adevăr, nimeni nu a întâlnit vreodată în istorie vreun fapt petrecut fără vreo cauză. Dacă lucrurile nu s-ar prezenta astfel, am putea avea un motiy pentru a atribui la originea universului întâmplarea. Ce fel de accident a fost acela care din zorii acestei lumi și până în prezent a canalizat interacțiunea infinită a lucrurilor într-un mod atât de minunat, precis și ordonat? Poate fi ordinea pe care o percepem doar reflexia accidentului și a întâmplării?

Pagina 71

IE

Orice fenomen presupus ca existând în univers a fost cufundat în întunericul non-existenței înainte de a lua existență. Nu a fost posibil ca acesta să străpungă întunericul non-ființării pentru a păși în planul existenței ca un lucru neexistent fără manifestarea forței cauzalității.

Relația dintre cauză și efect se stabilește ca o relație între două lucruri existente, în sensul că existența unuia dintre lucruri depinde de existența celuilalt. Orice efect dezvoltă o relație de atracție și armonie cu o cauză specifică, atâta vreme cât efectul își datorează existența acelei cauze.

Această relație specifică nu poate fi distrusă sau înlocuită cu alta.

Ori de câte ori se are în vedere natura unui lucru care stabilește o relație identică atât cu existența cât și cu non-existența, nici una dintre acestea nefiind în mod rațional necesare pentru el, acel lucru are denumirea tehnică de “contingent”, în sensul că nu există nimic în esența sa care să necesite fie existența, fie non-existența. Dacă un lucru, în natura sa, reclamă propria sa non-existență, atunci existența lui devine imposibilă. În cele din urmă, dacă existența se generează din însăși esența lucrului în așa fel încât rațiunea să nu o poată privi ca fiind dependentă de altceva, existența acelui lucru este înțeleasă ca necesară.

Acesta este un lucru independent, eliberat de orice necesitate, existând prin mijlocirea propriei sale esențe; existența sa este sursa tuturor celorlalte ființe, în timp ce el nu se subordonează nici unei condiții și nici unei necesități.

De asemenea trebuie menționat faptul că existența materială nu poate în nici un fel dobândi atributul “necesității”, deoarece existența oricărei entități materiale este condiționată de existența părților ce o alcătuiesc;

depinde de părțile constitutive atât pentru apariția cât și pentru supraviețuirea sa.

Materia posedă diferite aspecte și dimensiuni; este supusă cantității și multiplicității; își dobândește propriile dimensiuni prin intermediul caracteristicilor și proprietăților sale. În opoziție cu aceasta, existența necesară nu este condiționată de astfel de propnietăți.

Pagina 72

Dumnezeu și atributele Sale TI

Tuturor fenomenelor care, anterior existenței lor, au fost inexistente, li se puteau atribui noțiunile existenței și non-existenței. Atunci când ele s-au precipitat către orizontul existenței, acest fapt s-a dovedit rezultatul unei cauze care le-a împins în acea direcție. A fost un impuls, un factor extern, care le-a canalizat într-o anumită direcție și nu în alta. Cu alte cuvinte, existența unei cauze a fost agentul ființării, în același fel în care non-existența sau absența unei cauze este agentul non-ființării.

Desigur, un fenomen a cărui existență depinde de existența unei cauze, niciodată nu-și înlocuiește această lipsă a naturii sale; întotdeauna va rămâne o ființă ce se caracterizează printr-o nevoie. Din acest motiv, necesitatea unui fenomen de a avea o cauză este permanentă și indisolubilă, relația sa cu acea cauză nu va putea fi întreruptă nici un moment. În momentul în care ar avea loc această întrerupere, existența fenomenului s-ar converti imediat în non-existență, în același fel în care un generator de energie încetează să mai funcționeze, lumina de la toate lămpile aprinse s-ar transforma în întuneric. Din acest motiv cauza Și efectul, libertatea față de o nevoie și subordonarea față de aceasta, întrețin în mod constant o relație reciprocă; în momentul în care relația ar fi întreruptă, nu ar rămâne altceva nimic decât întuneric și non-ființare.

Asttel, nici un fenomen nu se manifestă în lume dacă nu este înzestrat cu putere de către cel a cărui esență este liberă de orice necesitate, fiind el însuși sursa din care existența țâșnește. Atâta vreme cât existența este inerentă naturii fenomenelor, acestea nu pot urma calea contenirii și a non-existenței. Însă lipsa este cea care este inerentă naturii lor, astfel încât chiar dacă ființa lor își găsește locul în ordinea creației, atributul lipsei persistă în orice situații. Acestea nu sunt niciodată libere de necesitatea unei cauze; este imposibil ca un fenomen să se bucure de existență în mod independent sau să-și continue existența fără să depindă chiar și un moment de o cauză,

Devine astfel evident faptul că toate fenomenele — toate ființele contingente — își dobândesc existența în fiecare moment de la o esență infinită — respectiv Ființa Necesară, Creatorul Unic și Atotputernic —