DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 53

Wu

>

Dumnezeu și atributele Sale

face acest lucru. Oare această creatură slabă este dotată cu un fel de transmițător, sau masculul are ascuns în antene un receptor?

Un ereier își freacă picioarele unul de celălalt, iar sunetul pe care îl emite poate fi auzit de la kilometri distanță, în timpul unei nopți liniștite.

În scopul de a-și chema partenera, greierul pune în mișcare șase tone de aer, iar femela greier răspunde chemărilor acestuia prin anumite mijloace fizice, deși nici un sunet nu poate fi auzit ca provenind de la ea.

Anterior inventării radioului, oamenii de știință își imaginau că animalele comunică între ele prin intermediul mirosului. Chiar dacă această ipoteză ar fi presupusă ca adevărată, toi ar fi vorba de un miracol, deoarece mirosul ar trebui să străbată aerul pentru a ajunge la nările femelei-insectă. Acest lucru este destul de diferit de faptul dacă vântul bate sau nu, în așa fel încât femela să culeagă mirosul pentru a analiza de unde vine, localizându-și astfel perechea.

În prezent, datorită mijloacelor complexe ale mecanicii, am dobândit posibilitatea de a comunica unii cu ceilalți de la distanțe considerabile.

Radioul reprezintă o invenție remarcabilă, ce ne-a oferit o posibilitate de comunicare instantanee. Dar punerea în practică a acestei invenții face necesară prezența noastră într-un anumit loc precum și utilizarea unor fire. Fluturele de noapte mascul ne depășește cu mult.”

În afara faptului că asigură un grad mare de accesibilitate, decizia de a utiliza ca instrumente de cercetare a misterelor acestei lumi științele empirice prezintă și un alt avantaj. Este vorba despre conștientizarea minunilor lumii și a ordinii ce domină în ea, care îl leagă pe om de Dumnezeul care l-a creat; faptul conștientizării îl confruntă pe om cu atributele proprii Creatorului și Originii tuturor ființelor, și anume perfecțiunea, inteligența și nelimitata Sa putere.

Această ordine precisă indică o finalitate, un plan, o manifestare a unei înțelepciuni vaste. Ce creativitate, ce putere, ce inteligență a investit EL în întreaga lume a ființării, deopotrivă în creațiile Sale cele mai neînsemnate ca și în cele mai mărețe — de pe pământ, din atmosferă, de pe astre, din duritatea pietrei și din nucleul atomilor!

Atunci când se vorbește despre “ordine”, ar trebui luat în considerare faptul că respectivul concept se aplică unui fenomen ale cărui diferite componente se relaționează într-un fel armonios, ce răspunde unei

Pagina 54

finalități, de asemenea trebuie avută în vedere conlucrarea părților componente.

Deși, cei care neagă existența unei ordini în univers, în general nu procedează la fel în ceea ce privește existența unei cauze active (atâta vreme cât acceptă legea cauzalității), ceea ce se are în vedere prin principiul cunoașterii mutuale în natură este cauza ultimă, iar acest lucru — implicând de altfel acțiunea unui scop în fenomenele naturale — este respins de aceștia. -

În numeroase dintre versetele sale, Coranul îi îndeamnă pe oameni să mediteze asupra ordinii creației astfel încât și masele să fie capabile, în cel mai simplu fel cu putință, să conștientizeze existența unui Creator Unic.

Acestea sunt câteva dintre versetele respective: “/n facerea cerurilor și a pământului, în schimbarea nopții și a zilei, în corăbiile care plutesc pe mări cu ceea ce folosește oamenilor, în apa pogorâtă de Dumnezeu din cer, cu care a înviat pământul, după ce a fost mort, și a răspândit pe el vietățile, în schimbarea vânturilor și a norilor supuși dintre cer și Pământ sunt cu adevărat semne pentu niște oameni care pricep.”

“Dumnezeu este Cel care a înălțat cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeți, iar apoi s-a așezat pe Tron și a supus soarele și luna, fiecare urmându-și cursul său până la un termen hotărât. El orânduiește lucrul și Iâlcuiește semnele în amănunțime, poate că voi veți fi încrezători în întâlnirea cu Domnul vostru. ” (13:2)

“EI este Cel care a întins pământul și a așezat pe el munți și râuri. Și din toare rodurile a făcut pe el câte o pereche. EI lasă ca noaptea să acopere și să ascundă ziua. În acestea sunt semne pentru cei ce cugelă.”

Dacă aprobăm și luăm în considerare fiecare teorie pe care specialiștii și cercetătorii au avansat-o, chiar și teoria evoluționistă vizând apariția diferitelor specii întâlnite în lume, nici una dintre aceste teorii avute în vedere nu va fi completă fără acceptarea prezenței unei puteri absolute, a intervenției unei voințe, a conștientizării și a finalității. De asemenea, creația graduală în cadrul sistemului naturii atestă intervenția unei voințe și desfășurarea unui proces conștient; toate etapele în mișcarea și evoluția naturii au la bază o alegere direcționată și un calcul exact, iar

Pagina 55

S4 Dumnezeu și atributele Sale

natura, pe parcursul milioanelor de ani, nu a deviat niciodată de la direcția prevăzută.

Este adevărat că într-o etapă inițială, recursul la date empirice făcea posibilă demonstrarea existenței lui Dumnezeu în baza ideii unui univers ordonat, și că anumite părți ale argumentului se sprijineau pe experiența senzorială, pe cercetarea naturii și pe observația empirică. Cu toate acestea, în realitate argumentul nu este unul empiric ci mai degrabă unul rațional, care se depărtează de cadrul naturii pentru a viza realitatea transcendentă care se află dincolo de natură. Dovezile empirice au în .

vedere relațiile între două componente ale naturii, fiecare dintre acestea trebuind să fie perceptibile senzorial pentru a permite identificarea relației dintre cele două fenomene.

Atunci când analizăm gradul de cunoaștere și de conștientizare al unei persoane prin studierea muncii și realizărilor sale, noi nu realizăm o descoperire empirică întrucât gradul de cunoaștere și inteligență al unei persoane nu reprezintă o cantitate tangibilă pentru noi pentru a o supune testării nemijlocită. Desigur, oamenii intră în contact direct cu experiența voinței, a inteligenței și a gândirii în chiar ființa lor, dar nu dau dovadă de conștientizarea existenței acestora în celelalte persoane; ele le sunt inaccesibile.

Deși nu există nici o dovadă empirică a existenței acestora, noi devenim conștienți de existența inteligenței și a gândirii în oameni prin intermediul muncii și al realizărilor lor. Însă identificarea acestor atribute face necesară o dovadă rațională și nu o deducție empirică în sensul supunerii unei testări directe a inteligenței și muncii unui om, astfel încât interacțiunea dintre ele să fie descoperită. De asemenea acest fapt al descoperirii nu presupune o comparație logică în sensul plasării unei identități între un individ și toți ceilalți.

În virtutea faptului că recunoașterea în ceilalți oameni a inteligenței și gândirii lor nu are loc în baza unei dovezi empirice, devine evident faptul că argumentul în favoarea ordinii existente în univers și a relației sale cu esența divină nu aparține categoriei dovezilor empirice.

Xăkyxx

Pagina 56

Dintr-o altă perspectivă, atâta vreme cât omul nu este creatorul naturii ci reprezintă doar o parte din ea, acțiunile sale trebuie înțelese ca stabilind o relație între două părți diferite din lume.

Scopul urmărit de om în alcătuirea unui întreg prin utilizarea unor întregi serii de elemente materiale (cum ar fi de exemplu, în construirea unei clădiri, a unei mașini, a unei fabrici) vizează propria sa ființă; astfel scopul ultim urmărit este creatorul însuși și nu lucrul creat. Relația stabilită între cele două părți ale lucrului creat astfel este una nonnaturală; prin deterninarea ei creatorul dorește să-și atingă propriile scopuri și să-și elimine propriile neajunsuri, întrucât toate eforturile omului reprezintă o translație de la potențialitate la actualitate, de la insuficiență la perfecțiune.

Insă aceste două caracteristici nu sunt relevante în ceea ce privește relația dintre ființele create și Dumnezeu. Relația dintre diferitele părți ale creației lui Dumnezeu nu mai este una non-naturală, iar scopul unui fenomen creat nu-l vizează pe Creator. Cu alte cuvinte, scopul actelor lui Dumnezeu vizează chiar acele acte, și nu un scop al Agentului, întrucât înțelepciunea lui Dumnezeu constă în aceea că EI determină toate ființele să-și atingă perfecțiunea.

Dacă pe parcursul elaborării argumentului privind existența ordinii în univers am încercat să dovedim existența unui creator asemănător creatorului uman, atunci și creatorul divin va fi, în realitate, o ființă creată, la același nivel cu omul; demonstrarea existenței unui asemenea creator reprezintă o cu totul altă problemă față de aceea a demonstrării existenței unui Creator al tuturor ființelor. Din punct de vedere științific, autodeterminarea materiei este imposibilă; teoria marxistă potrivit căreia lumea materială se află într-o continuă evoluție și înaintare către nivele mai avansate contrazice în mod clar datele Științifice și realitățile naturii.

Intreaga dezvoltare și mișcare în sfera mineralului se datorează sau intervenției unei voințe exterioare materiei, sau atracției, interschimbului sau combinării cu alte corpuri.

În humea vegetală, procesele de dezvoltare, creștere și intensificare au loc ca rezultat al căderii ploii sau strălucirii soarelui, precum și al procurării materialelor necesare din sol. Aceeași este situația și în ceea ce privește lumea animalelor, cu excepția faptului că trebuie avut în

Pagina 57

vedere și factorul mișcării voliționale către ceea ce este folositor și necesar.

În toate aceste instanțe menționate există o colaborare între lucruri și creaturi, pe de o parte, și acțiunea factorilor externi asupra lor, pe de altă parte. În conformitate cu proprietățile specifice, înnăscute, ale fiecărei ființe în parte și cu legile și regulile cărora li se supune, ființa este incapabilă desconsidere comenzile ce au fost întipărite în ea.

Realitățile pe care omul le percepe prin intermediul simțurilor sale prezintă anumite proprietăți specifice. Noi percepem în mod clar faptul că ființele din hume sunt supuse schimbării și efemerității. În cuprinsul existenței sale, orice creatură materială sau urmează calea dezvoltării și creșterii, sau se îndreaptă spre declin. Pe scurt, nici o creatură materială, în planul existenței sale, nu rămâne fixă și neschimbată.

Finitudinea reprezintă o altă proprietate a existenței senzoriale. De la cele mai imici particule la cele mai inari galaxii, toate lucrurile se află în timp și spațiu; este firesc ca unele lucruri să ocupe un spațiu mai mare și o perioadă mai îndelungată, iar altele o perioadă mai mică de timp și un spațiu mai mic. În plus, toate creaturile materiale sunt relative atât din punct de vedere al existenței lor cât din cel al proprietăților pe care le posedă; oricare ar fi caracteristicile lor, cele precum puterea, măreția, frumusețea și înțelepciunea, acestea le sunt recunoscute în comparație cu altceva.

Dependența și condiționarea se află de asemenea printre caracteristicile acestor ființe. Existența oricărei ființe depinde și este condiționată de alți factori, pe care într-adevăr îi necesită. Nu poate fi păsit în lume nici un lucru material care să depindă doar de el, care să nu aibă nevoie de nimic altceva decât de el. Dependența și necesitatea se circumscriu astfel oricărei creaturi materiale.

Inteligența și gândirea omului sunt capabile să transceadă nivelul aparențelor exterioare, spre deosebire de simțurile sale, și să pătrundă în profunzimea și dimensiunile jăuntrice ale ființei; oamenii nu pot accepta faptul că existența ar trebui să corespundă unor ființe relative, efemere, schimbătoare și dependente. Din contră, puterea gândului recunoaște în mod clar necesitatea unei existențe, dincolo de tărâmul observabil, al unei realități stabile, absolute și autoexistente de care depind și pe care se sprijină toate celelalte ființe, Această realitate este prezentă în toate

Pagina 58

Dumnezeu și atributele Saie ST

timpurile și în toate spațiile; în cazul in care nu s-ar întâmpla astfel, lumea în totalitatea sa ar înceta să mai existe și și-ar pierde partea sa de existență.

O dată ce recunoaștem dependența lumii create și realizăm faptul că nici un fenomen nu poate exista fără a fi ajutat, ajungem la concluzia că este o Existență Necesară, astfel încât ne vedem nevoiți să întrebăm: “În ultimă instanță de ce depinde orice fenomen?”

Dacă răspundem: “De un alt corp”, atunci urmează o altă întrebare:

“De ce anume depinde la rândul lui acest corp?” Iar dacă apoi răspunsul este următorul: “De ceva a cărui esență ne rămâne necunoscută”, apare o altă întrebare: “Este acel lucru simplu sau compus?”

Dacă se afirmă că este compus, atunci se poate replica faptul că un lucru compus depinde de părțile sale, de vreme ce, în primul rând părțile trebuie să existe în ordine pentru a face posibilă existența lucrului Compus. Având o esență compusă, acel lucru nu poate fi Existența Necesară.

Astfel ni se impune concluzia existenței unei prime cauze simple; de asemenea ea trebuie să fie totuna cu Existența Necesară, de vreme ce regresia pe firul cauzalității nu se poate face la infinit.

Astfel lumea în totalitatea sa necesită o realitate independentă, de care să depindă orice fenomen condiționat, finit și relativ. Toate lucrurile au nevoie, pentru existența lor, de acea realitate și orice ființă se află în posesia unui semn al vieții, inteligenței, puterii și înțelepciunii sale infinite. Astfel aceste lucruri ne fac posibilă o cunoaștere validă în ceea ce privește acea realitate și permit oricărei persoane inteligente. și curioase să concluzioneze asupra existenței unui Creator.

XE

Dependența reciprocă a materiei și legile fitnțării nu legitimează în nici un fel concluzia privind independența materiei. Din contră, diferitele fenomene care iau naștere din materie, împreună cu legăturile strânse pe care le dezvoltă, indică faptul că materia, în diferitele sale modalități de existență, este constrânsă să accepte și să se supună anumitor legi și norme ce o canalizează spre ordine și armonie. Existența depinde de doi

Pagina 59

factori importanți: materia și ordinea, care sunt strâns legate, determinând caracterul armonios și coerent al lumii.

Unii oameni privesc materia ca fiind independentă și își imaginează că aceasta, prin propria sa putere, și-a câștigat libertatea și a elaborat legile ce o guvernează. Dar cum pot ei să creadă că hidrogenul și oxigenul, electronii și protonii întâi s-au generat pe ei înșiși, iar apoi au devenit sursa altor ființe, și în final au stabilit legile ce îi guvernează pe ei și restul lumii?

Curentul materialist pleacă de la premisa potrivit căreia obiectele inferioare constituie sursa apariției obiectelor mai evoluate, fără însă să manifeste nici o intenție în sensul clarificării faptului dacă într-adevăr ceea ce este mai evoluat există la nivelul celui mai involuat. Dacă materia inferioară este incapabilă — chiar și la cele mai ridicate nivele ale dezvoltării sale, și anume gândirea și reflecția — fie să se creeze pe ea însăși, fie să încalce oricare din legile care o guvernează, rezultă în mod incontestabil că aceasta este incapabilă a crea alte ființe și legile care să le guverneze. Atunci, cum se poate da crezare faptului potrivit căruia materia inferioară poate fi sursa creării și originării creaturilor mai evoluate sau poate avea puterea să determine existența fenomenelor superioare?

În cadrul unei noi științe a sistemelor, a fost stabilit principiul potrivit căruia sistemele în alcătuirea cărora intră elemente vii (organice) care se îndreaptă spre, sau posedă o structură organizată extern, pe baza unui program predeterminat, ar putea să evolueze în sensul unei ordini mai largi, mai extinse și mai îmbunătățite. Cu toate acestea, toate sistemele, simple sau compuse, trebuie să beneficieze de ajutorul și să fie relaționate cu factori exteriori lor, ele sunt incapabile să se construiască pe ele însele. Nici un sistem sau substanță din lume nu este capabil să creeze sau să dorească un organ care să se transforme și să se miște, dacă nu beneficiază de o anumită putere de voință și de un anumit grad de conștientizare. Acceptarea unei motivații universale, independente, din perspectiva legii probabilității are drept rezultat dezordinea și anarhia, tinzând spre o moarte uniformă.

De asemenea, legea probabilității respinge în mod decisiv ipoteza întâmplării drept sursă a apariției lumii, considerând-o irațională și imposibilă. Chiar și calculele bazate pe legea matematică a probabilității

Pagina 60

confirmă necesitatea unei îndrumări corecte și a unei pianificări a lumii, în concordanță cu un program precis și cu o voință conștientă.

În fapt legea probabilității dă o lovitură decisivă celor care susțineau teoria apariției accidentale a universului. Dacă încercăm să aplicăm această din urmă teorie la un sistem simplu sau la numere mici, aplicabilitatea sa se dovedește nu imposibilă, dar extrem de neverosimilă. Nu se poate concepe ca cineva să întâlnească un accident gcometric care să fie expresia ordinii ferme Și a armoniei care domină structura complexă a lunii. De asemenea schimbările simple sau parțiale care au loc în ordinea existenței nu pot explica transformarea lumii, întrepătrunderea diferitelor elemente, precum și îmbinarea atomilor fundamentali în vederea alcătuirii unui întreg armonios.

Dacă vreodată natura a participat în mod autonom la actul îmbinării și formării, atunci de ce acum nu manifestă nici o intenție în sensul continuării transformării sale; de ce nu se mai dovedește capabilă de o schimbare profundă, automată?

Chiar și întâmplările simple și confuze din lume duc la crearea unor

„imagini impresionante, care sunt armonioase și conforme cu scopul creației. Însuși acest fapt reprezintă un indiciu al adevărului conform căruia, dincolo de. transformările miraculoase, acționează o forță puternică și conștientă având drept scop crearea și producerea acestui sistem minunat al universului; dă o formă remarcabilă cristalizării lumii creației și configurează planul și ordinea exi stenței.

FE kk

Armonia și interconexiunea milioanelor de fenomene naturale, precum și relația lor cu viață pot fi explicate din perspectiva unei singure ipoteze — și anume aceea a conceperii unui Creator al acestui sistem vast, Creator care a fundamentat pe pământ diferitele componente ale vieții cu ajutorul unei puteri infinite și nelimitate și a gândit pentru fiecare dintre acestea un program. Această ipoteză corespunde legăturilor armonioase pe care le vedem întipărite în fiecare fenomen.

Dacă această ipoteză nu este acceptată, cât de improbabil devine faptul că a apărut această armonie — în mod accidental și în absența oricărui scop — din organizările atât de diferite ale lucrurilor? Cum poate

Pagina 61

fi împărtășit faptul că materia însăși este sursa milioanelor de atribute Și caracteristici, devenind astfel echivalentul Creatorului consecvent, înțelept și atotștiutor?

Dacă lumea ființării nu ar fi existat, cu toate minunile care uimesc mintea umană și a cărei splendoare inteligența umană nu o poate pătrunde pe deplin, și dacă universul ar fi alcătuit doar dintr-o creatură unicelulară, posibilitatea ca o asemenea entitate — alături de ordinea ce o guvernează și de condițiile și factorii necesari — să-și datoreze existența unei oportunități, unei întâmplări, reprezintă, în opinia biologului elvețian Charles Unguy, o imagine minuțioasă de neconceput din punct de vedere matematic.

Xe

Toate particulele ce intră în componența creaturilor existente se supun, atât din punct de vedere al structurii lor interne cât și din cel al legăturilor dintre ele, unei ordini bine stabilite. Alcătuirea lor precum și relațiile pe care le stabilesc între ele sunt în așa fel concepute încât ele să se poată ajuta reciproc în vederea urmării căii proprii către scopurile ce se află în fața lor. Profitând de pe urma relațiilor pe care le stabilesc cu alte creaturi și a schimbului de influență cauzat în ele de propria alcătuire, acestea sunt capabile să înainteze către scopul și destinația lor.

Principala realizare a științelor materiale este reprezentată de identificarea aspectelor externe și a calităților lumii; a identifica esența și adevărata natură a ființelor create și a fenomenelor depășește limitele acestor științe.

De exemplu, suprema împlinire de care este capabil un astronom constă în a afla dacă bilioanele de sfere cerești din cosmos sunt stabile și staționare în virtutea unei forțe centrifuge sau acestea au o rotație continuă în timp ce o forță de atracție previne coliziunea lor și le menține echilibrul. EL de asemenea ar putea să măsoare, cu ajutorul instrumentelor științifice, distanța lor față de pământ precum și viteza și volumul specifice. Oricum, rezultatul final al tuturor acestor cercetări și experimente nu trebuie extins peste interpretarea aspectelor externe și superficiale ale creației, pentru că astronomul este incapabil să perceapă

Pagina 62

Dumnezeu și atributele Sale Sl

adevărata natură a forței de atracție, esența forței centrifuge sau modalitatea în care ele și sistemul pe care-l servesc au început să existe. -

Oamenii de știință pot interpreta o mașină fără a fi conștienți de interpretarea energiei motivante. Științele naturale sunt de asemenea incapabile să interpreteze și să analizeze milioanele de adevăruri din natură și ființa umană.

Omul a pătruns adânc cu studiul său în alcătuirea: profundă a atomului, dar a fost incapabil să rezolve misterul complex și obscur al unui singur atom. Pe scurt, este vorba de acest bastion al misterelor pe care campionii științelor naturale nu au reușit să-l cucerească.

Una dintre minunile creației constă în armonia reciprocă ce există între două fenomene care nu sunt contemporane unul cu celălalt. Această armonie este de o asemenea natură încât nevoile unui fenomen care nu a apărut încă îi sunt deja asigurate prin structura fenomenului precedent.

Cel mai bun exemplu de acest fel poate fi întâlnit în relația dintre o mamă și copilul său. Atât în cazul ființelor umane cât și al mamiferelor, îndată ce femeia devine gravidă iar foetusul se dezvoltă în uter, glandele mamare ce produc lapte — o formă plăcută și completă de hrană — se activează sub influența unor hormoni speciali. Pe măsură ce se dezvoltă foctusul, această substanță nutritivă crește în cantitate, astfel încât atunci când copilul e pe cale să se nască și este pata să pășească în această lume, el are deja la îndemână hrana pe care o necesită și care corespunde nevoilor corpului său,

Această substanță deja preparată este perfect compatibilă cu aparatul digestiv încă nedezvoltat al copilului. Ea este înmagazinată. într-un depozit ascuns — pieptul mamei, un depozit cu care mama a fost echipată cu ani înainte ca pruncul să apară. În scopul de a ușura hrănirea noului născut, niște găuri mici și delicate se află în vârful sânilor — ele însele având o dimensiune care se potrivește gurii copilului — astfel încât laptele să curgă direct în gura celui ce nu are puterea să-l tragă. Copilul își trage substanța de care are zilnic nevoie din depozitul mamei prin sugere. Pe măsură ce pruncul se dezvoltă, se produc unele schimbări în laptele mamei care sunt legate de vârsta acestuia. Din acest motiv doctorii consideră că hrănirea noului născut de către o soră medicală ce nu a născut nu este recomandabilă.