DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 33

privesc experimentul drept singura unealtă acceptabilă, singurul mijloc de cunoaștere, singurul criteriu. Ei se așteaptă să rezolve orice problemă.

Rostul științelor este de a explica relațiile dintre fenomene; scopul lor este să stabilească legătura dintre evenimente, nu dintre Dumnezeu și evenimente. În științele experimentale, omul nu se interesează deloc de Dumnezeu. Nu trebuie să ne așteptăm să percepem realități suprasenzoriale prin mijlocirea simțurilor, nici să-L, vedem pe Dumnezeu într-un laborator. Științele nu pot să facă experimente de laborator asupra existenței lui Dumnezeu și apoi să concluzioneze că, dacă un lucru nu este fizic observabil și nu poate fi identificat prin metodele experimentale și calcule matematice, acesta nu este real.

În fapt, nici un experiment nu poate fi făcut astfel încât să cerceteze faptul dacă un lucru imaterial există sau nu, deoarece doar ceea ce poate fi negat prin mijloace experimentale poate fi dovedit prin mijloace experimentale. Știința și metafizica sunt două forme ale cunoașterii egale în gradele de validitate și autenticitate. O lege metafizică nu apare și nu poate fi modificată prin experiment. Mii de experimente științifice încearcă să demonstreze că toate lucrurile sunt de natură materială, dar toate eșuează fără să-și atingă scopul.

Omul de știință are dreptul să spună “Am găsit lucrul X” sau “Nu am găsit lucrul X”, dar nu are dreptul să afirme “Lucrul X nu există”.

De vreme ce toată panoplia sofisticată a metodelor de laborator nu a putut să-și deschidă drum prin universul vast și tenebros al elementelor necunoscute, nici să arunce lumină asupra fenomenelor care se produc în particule, ea nu poate accede la cunoașterea naturii materiei.

Metoda empirică a fost extrem de folositoare în dezvoltarea de către om a cunoașterii sistemului precis al creației și poate să asigure o credință nouă și clară în Dumnezeu prin investigarea ordinii creației, pentru că sugerează existența Unui Creator putemic și conștient. Cu toate acestea, scopul obișnuit al oamenilor de știință în cercetările și investigațiile lor în problemele naturii și ale misterelor lumii nu este căutarea Creatorului existenței. În cursul dezvoltărilor continue ale cercetărilor, se descoperă constant misterele existenței fără ca oamenii de Știință să iasă din limitele stricte ale cunoașterii atât de restrânse date de cercetările lor momentane. Dacă ar fi putut să depășească aceste limite, ei ar vedea ordonarea fenomenelor lumii și subordonarea lor unui sistem

Pagina 34

- atingând stadii noi ale cunoașterii și ale determinării interioare. Întâi, ei ar fi capabili să-și coreleze toate datele lor empirice și apoi ar putea să tragă concluzii raționale și să facă noi interpretări. Dacă nu admitem existența Unui Creator înțelept, este imposibil să interpretăm convingător totalitatea datelor oferite de diferite științe și conexiunile existente între acestea.

Cu toate acestea, practica și metoda gândirii științifice este de a formula principii și de a întreprinde cercetări fără să se facă referințe la Dumnezeu, astfel încât un sistem de gândire în care Dumnezeu este absent devine axa în jurul căreia se învârte gândirea științifică, cauzând îistrăinarea omului de orice lucru care stă dincolo de întinderea acestei gândiri.

În același timp, viața omului este în mod inevitabil corelată cu știința.

Rezultatele cunoașterii empirice îmbrățișează toate aspectele vieții, făcându-l pe om prizonierul lor și cu greu s-ar putea găsi vreo unealtă naturală printre mijloacele cu care omul își câștigă viața. Aceasta face în mod necesar să crească încrederea omului în știință și îi afectează comportamentul, inducându-i îndoială și ezitare.

În plus, natura benefică a fenomenelor studiate experimental este tangibilă și evidentă oricui, în contradicție vădită cu problemele metafizice. În mod similar, fenomenele materiale investigate de știința empirică sunt binecunoscute, lucru care nu se poate afirma și despre metafizică.

Metoda aleasă de biserica medievală pentru a prezenta preceptele religioase, combinată cu ostilitatea față de oricare manifestare a științei au constituit cel mai important factor care a apropiat de om științele empirice în dauna conceptelor filozofice și metafizice. Cu alte cuvinte, știința apărea ca opusă religiei și nu ca independentă de orice tip de relație cu aceasta.

O dată ce metoda experimentală a reușit să-și creeze un sistem coerent de principii, influența sa s-a manifestat prin aceea că oamenii au ajuns să-și modeleze concepțiile potrivit ei într-o asemenea măsură încât s-au convins că această metodă reprezintă singurul temei pentru a accepta adevărul unui lucru. Ei i-au recunoscut astfel autoritatea supremă și au acceptat că este imposibil a dovedi existența unui lucru ce nu poate fi perceput de simțuri.

Pagina 35

În consecință, omul de știință, căruia îi este străină metoda religioasă de cunoaștere, își va face o regulă din a accepta drept corect tot ceea ce se conformează logicii și metodologiei științifice. EI își acordă dreptul de a nepa tot ceea ce va contrazice metoda sa științifică. Metoda sa se bizuie în totalitate pe experiment și îi recunoaște acestuia autoritatea în validarea oricărei demonstrații.

În asemenea condiții, în care întreg fundamentul gândirii religioase este ignorat, omul de știință nu are la îndemână nici una dintre noțiunile care servesc la pătrunderea semnificațiilor problemelor religioase subsidiare, precum poruncile și interdicțiile. Fiind obișnuit doar cu limbajul științific și depinzând de formule, el rămâne fidel metodei sale și consideră ca fiind lipsite de valoare poruncile religioase cele mai simple, mai generale și mai sincere.

Acest mod de a gândi este fals și incorect. Deși știința tratează cu formule complexe și precise, a căror înțelegere necesită un efort și un studiu amănunțit, aceste formule își pierd din rigurozitate de îndată ce intră în sfera vieții practice, distanțându-se de limbajul rigid al specialiștilor. Dacă lucrurile ar sta altfel, toată terminologia științifică ar părăsi centrele științifice și industriale, bibliotecile și centrele de cercetare.

Toată lumea are acces la o serie de facilități, precum telefonul sau radioul. Același lucru este valabil și pentru alte unelte tehnice. În pofida complexității și preciziei lor, cu o instruire superficială oricine este capabil să se folosească de ele. Prin instrucție, cumpărătorii unor asemenea dispozitive nu beneficiază de cunoștințele tehnice ale specialiștilor și experților, în locul acestora ei se familiarizează cu posibilitățile care fac aceste aparate utile, aparate a căror funcționare este rezumată în câteva fraze. ,

Astfel ar fi injust și contrar metodei experimentale a încerca redarea forțată a preceptelor religiei (care nu pot fi exprimate prin formule științifice, fiind simple și accesibile tuturor) sub forma impusă de ideile noastre preconcepute, pentru ca apoi să le declarăm lucruri neînsemnate și lipsite de valoare, ignorând rolul lor și efectele profunde pe care le au asupra existenței noastre. Îndemnurile practice nu pot fi cunoscute decât în măsura în care sunt prezentate într-un limbaj familiar tuturor, devenind astfel accesibile oricui în viața sa privată și socială.

Pagina 36

Mai mult decât atât, dacă s-ar accepta supoziția potrivit căreia preceptele religioase sunt determinate de faptul că noi ne exercităm cunoașterea asupra lor, de capacitatea noastră de înțelegere și de gusturile noastre, noi nu am mai avea nevoie de rituri și de Profeți. Ni le-am putea concepe chiar noi.

De multe ori omul este mai preocupat de capacitățile sale decât de insuficiențele sale. Încrederea în știință, proprie epocii prezente, a făcut ca oamenii să fie atât de mândri de cunoașterea lor, pe care o văd ca rezultat al progreselor realizate în sfera științelor empirice, încât ajung să se simtă stăpâni triumfători ai lumii, ca deținători ale tuturor adevărurilor. Dar nimeni nu a fost capabil vreodată să pretindă că a descifrat toate misterele universului și că a ridicat vălurile tuturor tainelor din natură.

Realitatea trebuie privită dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, mai profundă, pentru a realiza că ceea ce dă substanță sferei noastre de.

cunoștințe nu este decât o picătură neînsemnată în comparație cu oceanul de mistere. Cu fiecare nouă descoperire pe care o face știința se ivește o serie nouă de lucruri necunoscute. De-a lungul secolelor omul s-a străduit fără răgaz, punându-și la lucru toate capacitățile, pentru a dobândi o cunoaștere mai complexă asupra lumii, dar singurul rezultat a fost acela că el a pătruns secretul doar câtorva dintre misterele universului. În străduința sa de a cunoaște lumea, omul înaintează cu pași mici, întrucât rămân de fiecare dată lucruri necunoscute ce se strâng în jurul său ca un nor.

În consecință, posibilitățile domeniului Științific, de cunoaștere prin intermediul științelor empirice trebuie evaluate într-o manieră mai realistă, ca și aria lor specifică de activitate și gradul lor de influență.

Analiza trebuie să fie liberă de orice prejudecăți, întrucât ele pot fi un obstacol în calea aflării adevărului.

Fără îndoială, științele empirice pot fmiza informații cu privire la aspectele exterioare ale fenomenelor; dar materia și fenomenele materiale intră în sfera lor de cercetare, acestea pretându-se testării experimentale din laboratoare. Demersul științific se bazează pe metoda observației și a experimentului. De vreme ce obiectivul fundamental al științelor empirice îl constituie cercetarea lumii exterioare, oamenii de știință, pentru a putea confirma sau infirma o teorie, o raportează la

Pagina 37

lumea exterioară și o supun testării prin experiment. Dacă ea este astfel confirmată, este acceptată, dacă nu, ea este respinsă. Astfel, ținând seama de modelul științelor empirice, trebuie să ne punem întrebarea dacă și realitățile metafizice pot fi dovedite plecându-se de la observație și experiment. Are cercetarea experimentală vreun drept de a se pronunța în probleme precum cele referitoare la credință? Între preocupările științelor empirice este vreun loc pentru cunoașterea lui Dumnezeu?

În științele empirice, pentru a afla dacă o anumită chestiune este corectă sau nu, este necesar ca unii factori să fie schimbați sau chiar eliminați. Această metodă nu poate fi aplicată existenței divine, eterne, imuabile și supra-materiale.

Cunoașterea materială este ca o lampă ce poate răsfrânge o pată de lumină, dar care nu poate străpunge tot întunericul. Aceasta deoarece cunoașterea unui sistem depinde de felul în care poate fi cunoscut în tot ansamblul său, de toate unghiurile de abordare, furnizând astfel o viziune globală. Dar faptul că închidem cunoașterea umană în cadrul îngust al științelor empirice împiedică obținerea unei viziuni totale, având drept rezultat doar o cunoaștere a fenomenelor materiale și o ignorare a dimensiunilor profunde ale existenței. Ă

În principiu, faptul că noi credem sau nu în Dumnezeu este o problemă care nu privește științele empirice, de vreme ce obiectul lor de cercetare este materia; ori, științele care se ocupă cu studiul fenomenelor materiale nu au nici un drept să se pronunțe, afirmativ sau negativ, asupra oricărui aspect, altul decât cel legat de materie. Potrivit doctrinelor religioase, Dumnezeu nu se caracterizează prin corporalitate.

EI nu poate fi perceput prin -imțuri. E nu este îngrădit nici în timp și nici în spațiu. El este o ființă a cărei esență nu depinde de contingențele temporale și nici de condițiile spațiale. EI este liber de orice necesitate, iar esența sa se află dincolo de orice lipsă. E] cunoaște atât aspectele manifeste ale lumii cât și pe cele ascunse; lumea îi este accesibilă. EI este însăși perfecțiunea deasupra căreia nu mai există altă perfecțiune. EI este superior oricărui concept prin care omul încearcă să-L cunoască.

Esența Sa este inaccesibilă pentru noi, datorită insuficienței ce caracterizează capacitățile și mijloacele noastre de cunoaștere.

Pagina 38

Dumnezeu și atributele Sale „37

Din acest motiv, dacă parcurgem toate lucrările din sfera științelor empirice, nu vom întâlni nici cea mai vagă mențiune cu privire la o experiență vizându-L pe Dumnezeu, sau vreo judecată cu privire la El.

Dacă privim simțurile ca singurul mijloc de cunoaștere a realității, plecând de la percepțiile senzoriale, noi nu putem demonstra că nu există nimic dincolo de lumea sensibilă. O asemenea afirmație nu ar mai fi una empirică, pentru că nu este rezultatul unei demonstrații empirice, senzoriale.

Chiar dacă am presupune că adepții doctrinelor religioase nu au nici un argument în sprijinul afirmațiilor lor, punctul de vedere ce neagă existența unei lumi suprasensibile ar fi unul arbitrar, bazat pe imaginație și speculație. Unii oameni însă încearcă să dea acestei speculații precizie Științifică și chiar să-și prezinte alegerea ca fiind validată de principii științifice. În ultimă analiză, negarea pe care o propune o asemenea afirmație nu este demnă nici de filozofie, nici de știință și contrazice Chiar și metoda experimentală.

În lucrarea sa Principii elementare ale filozofiei, Georges Pulitzer spunea: “Reprezentarea unui lucru, ce scapă timpului și spațiului, care nu este afectat de nici o transformare, este imposibilă.”

Este evident că o astfel de afirmație reflectă un mod de a gândi care nu are conștiința a ceea ce caută; întrucât, dacă ar ști, ar cunoaște și modalitatea în care să o facă. De vreme ce acest mod de a gândi vizează prioritar lumea fizică și sfera senzorialului, în mod firesc ea va considera drept imposibil tot ceea ce depășește limitele sale de manifestare, și a cărui cunoaștere nu se pretează la metoda experimentală. A recunoaște credința într-o asemenea realitate drept posibilă îi pare a fi în contradicție cu modul de gândire științific. Cum însă o serie întreagă de aspecte legate de această planetă și de materia atât de accesibilă simțurilor rămân necunoscute oamenilor de știință (universul material, cu toate misterele sale, nelimitându-se la această planetă pe care trăim), singurul drept ce poate fi recunoscut acestora este acela de a spune: “De vreme ce aria de aplicare a metodelor mele nu se întinde și asupra lumii suprasensibile, eu nu pot decât să tac și să încetez a mai nega,” Cum pot ci să nege ceva, de vreme ce pentru acest lucru este necesară o cunoaștere a întregii ordini universale, iar cunoașterea pe care ei o au asupra schemei complete a existenței este cvasinulă?

Pagina 39

Ce dovadă avem noi că existența se reduce la materie, că aceasta conține numai entități materiale? Ce om de știință care refuză metafizica a fost capabil să-și întemeieze refuzul pe argumente și pe logică, sau să aducă o dovadă clară a faptului că dincolo de lumea sensibilă nu este decât neant?

Xe

Deși refuzul științei nu este nici explicit, nici definitiv în ceea ce privește toate lucrurile necunoscute, întrucât ea nu are acces la ele prin mijloacele și instrumentele sale și așteaptă răbdătoare momentul în care ele vor putea fi cunoscute, gânditorii materialiști anulează orice posibilitate de a mai aborda problema cunoașterii lui Dumnezeu, chiar și sub forma îndoielilor și a ezitărilor; datorită prejudecăților lor, ei nu renunță la atitudinea lor de negare a existenței lui Dumnezeu.

Asemenea persoane respectă anumite criterii stabilite de ele însele Și nu sunt pregătite să-și însușească un alt criteriu, aparținând unui alt domeniu și definit în vederea unui alt scop. De exemplu, nu ar accepta să utilizeze un criteriu ce măsoară suprafața pentru a măsura cu el volumul unui corp; în schimb, când este vorba de judecarea lumii suprasensibile, ele încearcă să-L supună pe Dumnezeu, la fel ca și sufletul și inspirația, acelorași modalități de evaluare cu ale lumii materiale. Atunci când realizează imposibilitatea demersului lor, nu le rămâne decât negarea existenței unor asemenea entități.

Însă, dacă cineva, care rămâne fidel metodei sale experimentale, se arată dispus să accepte realitatea universului numai în măsura în care acest lucru este posibil în baza metodei sale, și care neagă tot ceea ce se află dincolo de lumea aceasta, atunci această persoană trebuie să recunoască faptul că este vorba de o alegere proprie; că acest fapt nu este rezultatul cercetărilor științifice și al demonstrațiilor experimentale.

Acest tip de pseudo-intelectualism provine dintr-o revoltă intelectuală îndreptată împotriva naturii ultime a omului, în fapt, într-o abandonare a acesteia. Dumnezeul pe care oamenii de știință încearcă zadarnic să-l “dovedească” cu metodele lor nu este în nici un caz Dumnezeul credincioșilor.

Pagina 40

LECȚIA A PATRA

CREDINȚA ÎNTR-O REALITATE

INVIZIBILĂ IMPLICĂ MAI MULT

DECÂT DUMNEZEU

Una dintre caracteristicile Dumnezeului unic, la a cărui cunoaștere ne-au îndrumat Profeții și conducătorii religioși, este reprezentată de inaccesibilitatea Sa în raport cu cunoașterea senzorială. Pe lângă aceasta EI posedă atributele pre-eternității și ale post-eternității. Aflându-se peste tot, El este niciunde. În întreg cuprinsul lumii fizice și al existenței senzoriale poate fi identificată o existență obiectivă a manifestărilor Sale, voința Sa fiind manifestă pretutindeni în lume, toate fenomenele naturale făcând astfel dovada puterniciei acestei Esențe înțelepte.

Desigur, o asemenea ființă, pe care omul nu o poate percepe cu ajutorul simțurilor sale, care nu are o existență materială și care nu se încadrează în limitele experienței și ale capacității noastre de observație, devine foarte greu de imaginat, Negarea existenței unui lucru devine asttel proporțională cu gradul de dificultate al conceperii acesteia.

Intrebarea cum este posibilă credința într-o ființă nevăzută reprezintă o modalitate de rezolvare a problemei existenței lui Dumnezeu de către cei care dau dovadă de o inteligență și o viziune limitate. Aceștia nu iau în considerație faptul că percepția senzorială fiind mărginită, îi asigură omului o cunoaștere și o înțelegere doar a unei singure posibilități de ființare (a unui singur mod de Riințare); această modalitate de cunoaștere nu poate descoperi alte moduri de ființare și nici nu poate penetra alte dimensiuni ale existenței. În același fel în care științele empirice nu pot împinge cunoașterea umană dincolo de constrângerile suprasenzorialului, tot astfel organele noastre senzoriale nu ne permit să întreprindem un singur pas dincolo de aspectele exterioare ale fenomenelor.

Pagina 41

Dacă aplicarea instrumentelor și a criteriilor nu-i pot sluji omului în perceperea existenței unui lucru, aceasta nu înseamnă că el poate să-i nege existența doar în baza faptului că acesta este incompatibil cu respectivul criteriu material, decât în cazul în care dispune de o dovadă în acest sens.

Existența unei legi obiective decurge din totalitatea fenomenelor pe care ea le poate explica. În acest caz, dacă fundamentarea adevărului științific devine posibilă doar prin intermediul experienței senzoriale nemijlocite, atunci ar trebui să se renunțe la majoritatea adevărurilor științifice, fiindcă multe fapte științifice nu pot fi cunoscute prin intermediul experienței senzoriale sau al testării.

kk

În ceea ce privește realitățile lumii materiale, în mod normal faptul de a nu vedea sau de a nu simți un anumit lucru în viața de zi cu zi nu va reprezenta pentru nici o ființă rațională un argument în direcția negării acestuia. Ea nu va califica drept inexistent tot ceea ce nu reușește să intre în sfera percepției sale senzoriale. A fortiori, același lucru este valabil și în cazul realităților nemateriale.

În momentul în care, în cadrul unui experiment științific, ne dovedim incapabili să stabilim cauza unui fenomen, acest fapt nu ne îndreptățește să negăm legea cauzalității. Putem afirma doar faptul că acea cauză ne rămâne necunoscută deoarece validitatea legii cauzalității este independentă în raport cu un experiment dat; nici un experiment nu poate legitima negarea cauzalității.

Oare nu este adevărat că toate lucrurile pe care le acceptăm și în a căror existență credem, au o existență aparținând aceleiași categorii ca și a noastră sau ca acea proprie lucrurilor perceptibile? Oare suntem capabili să vedem și să simțim tot ceea ce există în cuprinsul acestei lumi? Doar Dumnezeu este cel pe care nu-l putem vedea sau simți?

Toți adepții materialismului sunt conștienți de faptul că multe din lucrurile familiare nouă prezintă în alcătuirea lor fapte și realități pe care noi nu le putem simți și cu care în mod obișnuit nu suntem familiarizați.

Universul este plin de ființe invizibile. Progresul în știință și cunoaștere din era noastră a descoperit multe din adevărurile de acest gen, iar unul

Pagina 42

din cele mai bogate capitole ale cercetării științifice îl reprezintă problema transfonnării materiei în energie.

Atunci când în natură ființele și corpurile perceptibile doresc să producă energie, ele sunt constrânse să-și schimbe înfățișarea originară și să se transforme în energie. Însă această energie — axa care polarizează în jurul său multe din mișcările și schimbările din univers — este ea vizibilă?

Este cunoscut faptul că energia reprezintă o sursă de putere, dar natura acesteia rămâne totuși un mister. Un exemplu ar fi electricitatea de care depind într-atât știința, lumea civilizației, însăși viața. Nici un electrician în laboratorul său — de altfel ca oricare altcineva care are de-a face cu instrumente și dispozitive electrice - nu poate vedea electricitatea, nu-i poate simți greutatea sau atinge moliciunea. Nimeni nu poate percepe nemijlocit trecerea electricității printr-un fir; poate fi doar dovedită existența unui curent electric folosindu-se echipamentul necesar.

Fizicienii moderni afirmă că lucrurile asupra cărora ne exercităm percepția senzorială sunt stabile, solide și dure și că în mișcarea lor nu există nici o energie vizibilă. Ceea ce noi percepem în realitate, deși ne confruntăm cu forme concrete, este o masă de atomi care nu au nici duritate, nici soliditate sau stabilitate; toate lucrurile nu sunt nimic altceva decât transformare, schimbare. și mișcare, și în fapt ceea ce organele noastre senzoriale ne prezintă stabil și nemișcător este lipsit de permanență și stabilitate, mișcarea, schimbarea și evoluția sunt caracteristice tuturor acestora, fără însă ca acest fapt să poată fi perceput prin intermediul observației senzoriale directe.

Aerul pe care îl respirăm posedă o greutate considerabilă și exercită asupra corpului nostru o presiune constantă; fiecare om suportă o presiune de 16.000 kilograme de aer. Dar acest fapt nu ne creează nici un disconfort deoarece presiunea aerului este neutralizată de presiunea interioară a corpului. Acest fapt atestat științific era necunoscut anterior epocii lui Galileo și Pascal, însă chiar și acum el este inaccesibil observației directe.”

Caracteristicile atribuite de către oamenii de știință factorilor naturali în baza experimentelor senzoriale și a demersurilor raționale nu pot fi percepute în mod nemijlocit. De exemplu, undele radio sunt prezente