DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 23

raționale și reflexive. Rădăcinile sentimentelor înnăscute sunt atât de adânc înfipte în firea omului și, în același timp, atât de clare și de evidente încât dacă o persoană și-ar curăța mintea și spiritul atât de gândurile religioase cât și de cele profane și apoi s-ar privi pe sine și întreaga lume a existenței, ar vedea cu claritate că se mișcă într-o anumită direcție alături de întregul convoi al existenței. Fără nici o dorință sau manifestare a voinței sale, omul își începe viața într-un anumit moment și, din nou fără a dori, înaintează către o destinație ce îi rămâne necunoscută. Aceeași realitate poate fi identificată în toate creaturile naturii, acționând într-un fel precis și sistematic.

Dacă o persoană cu minte pătrunzătoare, aflată încă în stare naturală, examinează condițiile ce o determină, acesteia i se va impune în mod vădit existența unei forțe ce o cuprinde atât pe ea cât și lumea întreagă.

Ea va descopezi existența unei inteligențe, a unei puteri și a unei voințe în propria sa existență, ce reprezintă o parte extrem de mică din acest univers, și se va întreba în sinea sa cum ar putea ca această inteligență, putere și voință să nu existe în lumea ca ansamblu. Tocmai această mișcare și această structură ultimă și ordonată a lumii îl constrânge pe om să accepte existența unei inteligențe universale care, deși transcede lumea fizică, o modelează și o conduce; dacă acest fapt nu este recunoscut, ordinea lumii nu poate fi explicată. Oricine își analizează poziția sa în lume realizează faptul că există o putere care îl creează, îl aduce în această lume, îi determină mișcarea, pentru ca apoi să-l facă să dispară, fără a-i căuta pentru nici unul dintre aceste lucruri ajutorul sau consimțământul.

Conducătorul Martirilor, Husayn b. Ali, pacea să fie cu el, spunea în rugile sale către Creator, “Cum este cu putință să deducem existența Ta dintr-un lucru care depinde de Tine pentru a exista? De ce nu ești la fel de evident ca acel care este altul decât Tine, astfel încât să fii accesibil tuturor? Te-ai ascuns Tu vreodată de privirea lăuntrică a omului pentru ca el să aibă nevoie de dovezi care să-i arate drumul către Tine? Te-ai îndepărtat Tu vreodată de noi pentru ca semnele și urmele Tale să fie cele care să ne apropie de Tine? Orb e ochiul care nu Te vede veghind asupra noastră! O, Dumnezeule, Tu care ni Te-ai înfățișat nouă în toată splendoarea Ta, cum poți Tu să fii ascuns, Tu care ești atât de manifest?

Pagina 24

Cum poți Tu să fii absent când, în neîntrerupta Ta manifestare, veghezi asupra servitorilor Tăi?

Nicicând și niciunde nu s-a văzut un lucru fără făuritorul său, sau o acțiune fără cauzatorul ei. Identificarea unei legături între cauză și efect răspunde unei porniri lăuntrice a omului; conștientizarea acestei legături nu poate fi contestată nimănui. De asemenea nimeni nu poate renunța la sentimentele religioase, la căutarea unui Creator. Chiar și un copil neinițiat în această lume, ori de câte ori aude sau observă o mișcare, își va îndrepta atenția către cauza sunctului sau a mișcării.

Atât bazele vieții zilnice cât și ale științei depind de acceptarea, pentru fiecare efect, a unei cauze. În fapt norma cauzalității este una absolută care nu admite nici o excepție. Pentru științe precum geologia, fizica, sociologia, economia cât și pentru altele, cercetarea are drept scop identificarea cauzelor și factorilor care determină câmpul de relații. Pe scurt, este evident că știința și cunoașterea nu presupun altceva decât identificarea cauzelor; orice progres și orice evoluție în problemele omenirii reprezintă rezultatul eforturilor întreprinse de oamenii de știință în cercetarea cauzelor fenomenelor,

Dacă s-ar întâmpla să aflăm într-o singură ființă sau într-un colț de univers un semn de completă autodeterminare sau creație, am fi îndreptățiți să extindem această unică instanță la întregul plan al existenței.

Desigur, nu este întotdeauna necesar ca legea cauzalității să ni se prezinte sub forme familiare. Cauzele sunt atât de variate și de multiple încât, atunci când un cercetător se dedică unui singur fenomen ar putea să nu fie capabil să identifice toate cauzele. Totuși în toate problemele omenirii, particulare și generale, trecute și viitoare, nu poate fi găsit un singur punct accidental, fie la nivel individual sau social. Nu numai că există o anumită ordine, inerentă creării fiecărui fenomen în parte, dar aceasta poate fi observată și în relațiile fiecărui fenomen cu altul, ca și în relațiile fenomenului cu mediul în care se produce, o ordine subtilă și calculată. De exemplu, în sădirea unui copac, legile cerului și ale pământului acționează în perfectă armonie cu alcătuirea rădăcinilor și ramurilor sale, Există de asemenea o relație între animale și acel copac, în sensul că animalele de la acesta își asigură hrana. Cum este oare

Pagina 25

posibil ca la originea unor relații atât de ordonate să se afle un lucru arbitrar?

Dacă la un anumit nivel din structura existenței unui fenomen s-ar materializa în mod inconștient și în virtutea hazardului acest lucru ar deveni un factor al dispariției și distrugerii lumii. Căci cea mai neînsemnată întremmpere în echilibrul elementelor, cea mai mică neconcordanță între legile care puvernează universul ar fi suficiente pentru a face ca lucrurile să-și piardă punctele de sprijin, pentru a determina coliziunea corpurilor cerești, totul soldându-se cu o explozie uriașă și cu distrugerea lumii.

Dacă originea lumii s-ar datora întâmplării, atunci cum s-ar explica faptul că înseși teoriile gânditorilor materialiști pleacă de la presupoziția unui plan, a unei ordini existente, a absenței hazardului? Dacă întreaga lume este rezultatul unei întâmplări, al unni accident, atunci ce explicație poate fi dată lucrurilor ce nu sunt întâmplătoare? Dacă un lucru existent a luat ființă în virtutea hazardului, care ar fi caracteristicile sale și ar putea fi acestea aplicate variatelor și schimbătoarelor fenomene din univers?

Atâta vreme cât “întâmplarea” se opune “ordinii” și “armoniei”, de aici decurge că oricare ar fi indiciile în favoarea acestui plan, faptul proiectării și al calculării se opune accidentului și întâmplării.

A presupune că întâmplarea constituie infrastructura universului, că principiul guvernator al acestuia nu se bazează pe nici o dovadă logică sau evidență științifică nu reprezintă soluția finală pentru rigurozitatea planului existenței.

De vreme ce științele experimentale au demonstrat că elementele și factorii naturali nu pot exercita independent nici o influență; de vreme ce toate experiențele noastre, atât cele senzoriale cât și cele bazate pe deducțiile raționale, duc la concluzia conform căreia nimic nu se mai poate întâmpla în lume fără un motiv, fără a avea o cauză și toate fenomenele au la bază un sistem stabilit și legi specifice — în toate aceste cazuri apare surprinzător faptul că anumiți oameni nu recunosc principiile științifice, . deducțiile primare și presupozițiile bazate pe reflecție și neagă existența Creatorului.

Printre acele cauze care, fie împiedică manifestarea intuițiilor lăuntrice, fie, dimpotrivă, contribuie la consolidarea ei, se numără

Pagina 26

Dumnezeu și atributele Sale „25

educația și condițiile de mediu. Ceea ce se prezintă în sine ca provenind din instinct respectă în calitățile ei ordonate modelele naturii. Cei care au fost lăsați nestingheriți în a urma cursul originar al creării lor, fără însă a se lăsa prinși de deprinderi și a căror natură profundă nu s-a pervertit prin termeni și concepte, sunt mai în măsură a auzi chemările lăuntrice ale propriei lor ființe și a distinge o faptă bună de una rea și o credință adevărată de una falsă. Lipsa de religiozitate, care reprezintă în fapt o deturnare de la natura originară, se întâlnește rar în asemenea persoane.

Dacă cineva le-ar spune că lumea nu are o ordine interioară și că este rezultatul întâmplării, chiar dacă s-ar îngriji să-și susțină afirmația cu argumente filozofice, acest fapt nu i-ar afecta în nici o măsură pe acești oameni, deoarece ar respinge aceste teorii prin forța naturii lor originare.

Cei care se lasă angrenați în supozițiile științei ar putea să cadă pradă îndoielii și confuziei, ca rezultat al unei terminologii atrăgătoare.

Cunoașterea limitată, care este sursa atitudinii de aroganță la om, este ca o bucată de sticlă colorată în fața intelectului și a naturii originare;

oricine dă dovadă de o asemenea cunoaștere observă lumea în virtutea specificității învățăturii și îndemânării sale. Acesta își imaginează că realitatea în ansamblul său este ceea ce el vede plecând de la îngusta deschidere a simțurilor și minții sale, victime ale culorii. Desigur nu poate fi înțeles prin aceasta că omul ar trebui să fie refractar oricărui progres intelectual pentru a se feri pe sine de iluzii. Totuși el nu ar trebui să abuzeze de cunoașterea și îndemânarea sa, limitate.

Majoritatea oamenilor, în loc să facă din învățătura lor insuficientă o rampă de lansare pentru a progresa intelectual, stagnează, aceștia rămânând prizonieri în cadrul strâmt al cunoașterii lor.

Ori de câte ori sesizează un pericol, natura originară a omului îi vine în ajutor acestuia. Când o persoană este supusă unor constrângeri severe sau este copleșită de probleme, când condițiile materiale îi sunt potrivnice, când îi este negat orice acces la resursele vieții și omul este prins într-o furtună asemenea unui fir de pai, pradă vicisitudinilor, iar moartea se află la un pas de el — în aceste momente o instanță interioară îl ghidează instinctiv către un punct non-material de sprijin. El căută ajutor de la Acela a Cărui putere este superioară tuturor puterilor și înțelege că tocmai această Ființă Bună și Atotputernică este cea care îi vine în sprijin și îl salvează. El realizează că se află cu toată puterea sa în

Pagina 27

căutarea ajutorului Celei mai Sacre Ființe pentru a f& salvat de la pericol și în adâncul inimii sale el simte puterea Acelei Ființe lucrând în favoarea sa.

Odată cineva l-a rugat pe Imamul Sadiq, pacea fie cu el, să-l îndrume către Domnul Său, copleșit fiind de discuțiile în contradictoriu. Imamul l-a întrebat: “Ai călătorit vreodată cu vaporul?”

“Da”, răspunse el.

Imam: “Ți s-a întâmplat vreodată ca vaporul să sufere o avarie și să realizezi că nu se află nimeni care să te salveze?”

“Da.”

Imam: “Ai simțit, în deznădejdea acelor momente, că o putere infinită pune capăt acelei soarte teribile?”

“Da, s-a întâmplat întocmai.”

Imam: “Domnului Atotputernic îi datorăm tot sprijinul, căci spre El se îndreaptă privirile pline de speranță ale oamenilor, atunci când toate ușile sunt închise.

Înșiși conducătorii războinici, adepți ai materialismului, care, impunându-și autoritatea, ignoră puterea eternă a lui Dumnezeu, trec printr-o schimbare în momentul în care se confruntă cu înfrângerea și distrugerea. Ei dau uitării ceea ce doctrinele materialiste și mediul le inculcaseră — și anume negarea lui Dumnezeu — pentru a accepta cu inima deschisă existența unui principiu creator, siirsa oricărei puteri.

[storia înregistrează numeroase asemenea exemple, în care natura primordială a ființelor, ce au abdicat în fața împrejurărilor dificile, a fost curățată de impurități, pentru ca acestea să se întoarcă cu plinătatea sufletului lor către Atotputernicul Creator.

Suplinind resursele lăuntrice ale omului, ce îl ajută să descopere realitatea astfel încât acesta să urmeze direcția proprie naturii sale profunde, liber de orice constrângeri mentale, devine necesară acțiunea unui factor extern care să-l îndrume, să-l sfătuiască și care să-i consolideze aceste capacități lăuntrice. Acest factor este cel care convertește calitățile belicoase și asigură protejarea intelectului și a naturii originare împotriva pervertirii și a subordonării față de idei false.

Profeții au fost trimiși pentru a-i face pe oameni să conștientizeze semnalele subtile ale naturii lor originare, pentu a se îngriji ca

Pagina 28

Dumnezeu și atributele Sale

sentimentele lor religioase să urmeze un curs firesc, pentru a le susține aspirațiile superioare.

Conducătorul Credincioșilor, pacea fie cu el, a spus: “Dumnezeu și-a trimis mesagerii în rândul oamenilor pentru a le reaminti legăturile ascunse cu Dumnezeu, pentru a le vorbi pe un ton sfătuitor, pentru a trezi în ei vocea ascunsă a înțelepciunii și a le arăta semnele ascunse ale puterii lui Dumnezeu.”S

Această îndrumare și această povățuire nu au scopul de a submina în om puterea dorinței sale creatoare și nici să-l priveze pe acesta de libertatea de a gândi și de a discerne. Dimpotrivă, reprezintă un fel de sprijin pentru înclinațiile sale pozitive și pentru motivațiile sale, în sensul dezvoltării și perfecționării sale. Tocmai datorită acestui tip de ajutor — îndrumarea și povățuirea — oamenii sunt eliberați de constrângeri, putând să valorifice toate dimensiunile naturii lor primordiale, precum și să prospere.

Coranul spune: “Profetul poruncește ceea ce este bine și-i oprește de la ceea ce este urât, le îngăduie lor bunătățile și le oprește lor pe cele necurate și-i ușurează pe ei de povara lor și de lanțurile care au fost asupra lor. Cei care cred în el și îl susțin și îl ajută și urmează lumina care a fost pogorâtă să fie cu el, aceia vor fi izbânditori. ” (1:157). “O, voi ce credeți! Răspundeți lui Dumnezeu și Trimisului Său, dacă vă cheamă la ceea ce vă dă viață!” (8:24). “O, oameni! V-a venit vouă îndemn de la Domnul vostru și tămăduire pentru ceea ce este în piepturi, călăuzire și îndurare pentru dreptcredincioși! ” (10:57).

Primii care au răspuns chemărilor Profeților au fost oamenii cu suflete pure și conștiințe luminate. Branșa opozanților era formată din acei oameni care se bazau pe iluzoria lor putere și bogăție, care făceau din cunoașterea lor neînsemnată și lacunară și din spiritul alterat de fapte iluzorii un lucru de mândrie în asemenea măsură încât pretențiile lor nejustificate erau un obstacol în calea valorificării aspirațiilor și capacităților lor,

Un anumit cărturar a pus problema în următorii termeni: “Legea cererii și ofertei este relevantă și pentru chestiunile religioase. Dacă nu ar fi existat în firea umană o cerere pentru religie, oferta asigurată de Profeți s-ar fi irosit. Vedem astfel că într-adevăr oferta Profeților a întâlnit clienți, iar viziunile lor autentice și prolifice și-au găsit un câmp

Pagina 29

larg de acțiune. Aceasta este dovada faptului că cererea de religie își are originea în natura cea mai profundă a omului.”

În fapt, predicile Profeților urmăresc în esența lor îndemnul către monoteism și nu o încercare de a dovedi existența lui Dumnezeu. Ei dezaprobau adorarea idolilor, a soarelui, a lunii, a astrelor întrucât tendința înnăscută a omului pentru fenomenul adorației ar trebui să se împlinească nu prin recursul la obiecte exterioare precum acestea; el ar putea să-și realizeze aspirațiile și valorile iui urmând o direcție ascendentă către adevăratul obiect al adorației. Sufletul lui ar trebui să tânjească după perfecțiunea eternă și, cu o credință fermă, ar trebui să se îndrepte către sursa tuturor valorilor și virtuților, pentru a-și atinge în cele din urmă năzuințele.

Toate formele de politeism și nereligiozitate — avându-se în vedere atât cea primitivă care este adorația cât și cea avansată care este materialismul — sunt rezultatul unei deviații a ființei umane de la natura sa originară.

Progresul în cunoaștere, în special cel vizând experiența religioasă și care s-a impus peste tot în lume, permite trasarea unor concluzii importante.

Istoria religiilor, însumând date adunate din sociologie, arheologie și antropologie are ca obiect de analiză instinctul religios, precum și instituțiile, credințele și obiceiurile și toți acei factori constitutivi ai societății, urmând o metodă novă, care în mare măsură este diferită de explicațiile precedente.

Se afirmă în prezent un nou curent de gândire care întrunește acordul pânditorilor diferitelor școli prin aceea că prezintă sentimentul religios ca unul dintre elementele primordiale, naturale și stabile ale spiritului uman, precum și ca un mijloc lăuntric de percepție a supraraționalului.

În jurul anului 1920 un filozof german pe nume Rudolf Otto a reușit să demonstreze existența în paralel a elementelor raționale și morale din om cu cele înnăscute, supraraționale și care constituie în fapt sentimentul religios. Atributele lui Dumnezeu, cele precum atotputernicia, măreția, transcendența au drept scop evidențierea faptului potrivit căruia conceptul de “sacru” este un concept ce nu poate fi redus la nici un altul.

Acesta reprezintă o categorie autonomă, care nu poate fi dedusă din nici un alt concept, rațional sau de alt gen.

Pagina 30

Una dintre particularitățile acestei epoci constă în descoperirea unei a patra dimensiuni a lumii naturii, numită “durată”. Asemenea celorlalte dimensiuni și aceasta vizează îndeaproape corpul uman, într-o atare măsură încât nici un corp nu există în lume dincolo de timp, care se naște din mișcare și evoluție.

În mod similar cu această descoperire se poate vorbi și de cea care rezultă din cercetările oamenilor de știință și anume, cea de-a “patra dimensiune” a spiritului uman — sentimentul religios.6

Celelalte trei dimensiuni sau simțuri sunt simțul curiozității, cel al cultivării virtuții și simțul frumosului. Simțul religios sau conceptul de “sacru” reprezintă această a patra dimensiune, fiind simțul fundamental.

Fiecare prin natura sa exercită o atracție și o înclinație către ceea ce se află dincolo de lumea fizică, independent de celelalte trei simțuri. O dată cu descoperirea acestui simț religios s-a delegitimat viziunea asupra temniței tridimensionale a spiritului uman și a fost certificat faptul că înclinațiile religioase au o origine proprie în însăși ființa sa. Acestea erau manifeste chiar și în timpurile primitive, când oamenii trăiau în păduri și peșteri.

În pofida preeminenței, autonomiei și eficacității simțurilor curiozității, virtuții și frumosului și a rolului pe care acestea l-au jucat în apariția științei — și anume etica și arta — simțul religios este cel care a făcut posibilă manifestarea acestor trei simțuri, ajutându-le să-i urmeze direcția și să descopere secretele lumii create.

Din punctul de vedere al unui credincios, lumea a fost creată în baza unor legi și a unui plan minuțios și bine calculat. Această credință într-un Dumnezeu ordonator și înțelept stimulează simțul curiozității întru cercetarea și descoperirea legilor și misterelor lumii fizice, bazate pe o înlănțuire de cauze și efecte.

De asemenea sentimentul religios a jucat un rol de necontestat în dezvoltarea și evoluția calităților superioare ale omului, în modificarea instinctelor sale și în valorificarea simțurilor moralității și al virtuții.

Aceia care se supun comandamentelor religioase privesc acest fapt ca una dintre cele mai importante îndatoriri religioase în vederea asigurării controlului asupra instinctelor lor și a dobândirii unui caracter demn de

respect.

Pagina 31

Totodată gândirea religioasă a reprezentat de-a lungul istoriei un factor important în cultivarea simțului estetic. Oamenii primitivi își desfășurau munca în scopul glorificării zeilor lor. Impresionantele temple din China, marile piramide din Egipt, statuile deosebite din Mexic, arhitectura rafinată a Islamului de Est — toate acestea au avut drept motivație sentimentul religios.

Psihologii împărtășesc credința cum că ar exista o legătură între criza maturității și apariția subită a sentimentelor religioase. În această perioadă a vieții, chiar și în persoane care ulterior s-au arătat indiferente la chestiunile religioase, sentimentul religios se impune într-o formă specifică.

Nu există nici o îndoială asupra faptului că chemările lăuntrice au un fel de a se manifesta ce nu ține cont de nici un obstacol. Totuși deși opoziția unor anumiți factori, precum propaganda, pot afecta evoluția sentimentelor lăuntrice și a gândirii, o asemenea influență negativă nu poate avea drept consecință dezrădăcinarea completă a acestor tendințe naturale. Dacă atari obstrucționări sunt înlăturate, structurile originare își reiau activitatea manifestându-se prin intermediul efortului creativ.

Este cunoscut faptul că a trecut mai mult de jumătate de secol de la revoluția din Uniunea Sovietică, dar aspirațiile religioase persistă puternic în sufletele multora ce fac parte din poporul sovietic. În pofida tuturor eforturilor ce s-au întreprins de-a lungul acestei perioade de către conducători pentru a desființa religia, aceștia au fost incapabili să anihileze sentimentele religioase ale maselor.

Pe calea consecinței, existența doctrinelor materialiste în lume ne constițuie un contra-argument la credința înnăscută a omului în Dumnezeu. Sciziunea față de calea naturală a unei doctrine devenită astfel o excepție în raport cu alte doctrine, atât în prezent cât și în trecut, nu poate fi considerată ca o delegitimare a punctului de vedere potrivit căruia credința în Dumnezeu este un dat natural; excepțiile se găsesc în toate domeniile. De altfel datele istorice probează faptul că bazele școlii materialiste datează din secolele al 6-lea și al 7-lea î.d.Ch.

Pagina 32

Dumnezeu și atributele Sale „31

LECTIA A TREIA

DUMNEZEU ȘI METODA

EXPERIMENTALĂ

Fără îndoială, circumstanțele sociale, factorii istorici și educațional și formele variate ale muncii umane nu pot să nu influențeze exprimările practice ale înclinațiilor interioare ale omului, precum și caracteristicile lui spirituale și emoționale. Aceste diferite condiții nu implică obligații sau constrângeri pentru om, dar creează un mediu special pentru un anumit tip de decizii, jucând astfel un rol important în felul în care oamenii văd lucrurile. Ele se manifestă, inconștient uneori, drept obstacole ale liberului arbitru și ale libertății.

Din cauza unei mari familiarități cu deducția științifică și experimentală, mintea umană are tendința să sustragă deducției intelectuale acea parte a investigațiilor sale care nu este nici materială și nici sensibilă.

În general, facultățile mentale ale omului dobândesc putere și dibăcie în aria în care sunt cel mai des aplicate; lucrurile care stau în afara acestei arii îi apar ca ireale sau false, sau, în cel mai bun caz, ca tangențiale domeniului în care se specializează. Prin urmare omul tinde să judece toate lucrurile într-un mod particular.

Înglobarea gândirii în cadrul logicii științelor experimentale și ignorarea limitelor și capacităților acestora sunt factorii cei mai distructivi și mai înșelători pentru gândirea care îl caută pe Dumnezeu.

Deoarece specialiștii științelor empirice își concentrează întreaga energie mentală asupra științelor senzoriale, ei sunt străini de lucrurile suprasensibile. Această alienare, această distanță față de lucrurile imateriale, această încredere totală în datele furnizate de științele empirice atinge un punct în care experimentarea devine întreaga structură mentală și întreaga viziune asupra lumii a acestor specialiști. Ei