DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 173

172 Dumnezeu și atributele Saie

Un alt exemplu: un profesor cunoaște progresul pe care copiii îl fac și știe faptul că unul dintre elevi va eșua la examen din cauza lenei sale.

Odată ce rezultatele examenului sunt prezentate, se dovedește că elevul cel neglijent nu l-a promovat. Cauza acestui eșec este conștiința profesorului sau lenea elevului? Bineînțeles, lenea elevului.

Aceste exemple ne ajută să înțelegem, într-un anumit grad, de ce cunoașterea lui Dumnezeu nu este o cauză a purtării supușilor săi.

xx

Unul dintre efectele proaste pe care determinismul le are asupra societății este faptul că ușurează sarcina opresorilor de a-și reprima oponenții fără probleme morale.

Folosind determinismul drept scuză, opresorul neagă orice responsabilitate față de actele sale violente și nemiloase; el pretinde că mâna lui este instrumentul lui Dumnezeu și-l atribuie toate faptele sale lui Dumnezeu, Cel care este deasupra oricărui reproș sau obiecție.

Oprimații sunt astfel obligați să îndure tot ceea ce tiranul face cu ei, întrucât lupta împotriva nedreptății sale ar fi în van și eforturile de a face schimbări vor eșua în mod lamentabil.

Când familia Conducătorului Martirilor, Husayn b. Ali, pacea fie cu el, se găsea în prezența lui Ibn Ziyad, marele criminal a spus Zaynabei-i- Kubra, pacea fie cu ea: “Ai văzut ceea ce Dumnezeu i-a făcut fratelui tău și familiei tale?”

Ea a răspuns: “De la Dumnezeu nu am văzut altceva decât bunătate și bine. Ei au făcut ceea ce Dumnezeu dorea de la ei pentru a-și înălța sufletele și pentru a-și îndeplini datoriile lor. Curând toți veți îi adunați în prezența lui Dumnezeu, chemați să dați socoteală; atunci vei înțelege cine a triumfat și cine a fost salvat.”

În chestiunea raportului liber arbitru — determinism, materialiștii se găsesc într-o contradicție. Pe de o parte, ei văd omul ca pe o ființă materială, supusă — ca întreaga lume — schimbării dialectice, incapabilă de a produce ei înșiși un anumit efect, în fața factorilor de mediu, nevitabilității istorice și a circumstanțelor predeterminate, omului îi lipsește întregul liber arbitru. În alegerea unui drum spre dezvoltare, a ideilor și a faptelor sale, el este sub puterea naturii. Orice revoluție sau

Pagina 174

schimbare socială este rezultatul material al unei anumite situații de mediu, iar omul nu joacă nici un rol în acestea.

După relația deterministă între cauză și efect, nimic nu are loc fără o cauză precedentă, iar voința umană, confruntată cu factorii materiali și economici ai mediului său și cu factorii mentali, este supusă unor legi inflexibile, fiind — în fapt - ceva mai mult decât efectul pe care îl produc.

Omul este obligat să-și aleagă calea care îi este impusă de cerințele mediului și de intelectul său, prin urmare, nu există nici o cale ca voința independentă și puterea omului de a alege să se manifeste și nici un rol pentru simțul lui de responsabilitate morală și a distincției între bine și rău.

Dacă materialiștii clamează faptul că ridicarea maselor oprimate și întărirea mișcărilor revoluționare accelerează nașterea unei noi ordini pe mormântul celei vechi, aceasta ar fi ilogic, întrucât nici o revoluție și nici o schimbare calitativă nu poate avea loc decât la momentul potrivit.

Natura își îndeplinește misiunea mai bine decât oricine altcineva, conform metodei dialectice; a te angaja în propagandă și a încerca să mobilizezi opinia este o intervenție nejustificată în lucrarea naturii.

S-ar mai putea spune de către materialiști că libertatea constă în cunoașterea legilor naturii pentru a le folosi în anumite scopuri, și nu doar pentru simpla lor cunoaștere. Dar aceasta nu rezolvă problema, întrucât chiar dacă am descoperit legile și decidem să le folosim în niște scopuri bine precizate, întrebarea care rămâne este dacă natura și materia determină scopurile pe care le impun apoi omului, sau omul este cel care le alege în mod liber.

Dacă omul este capabil să aleagă, sunt deciziile lui o reflectare a dorințelor și constrângerilor naturii, sau pot ele să se opună acestora?

Materialiștii au privit omul drept o creatură monodimensională ale cărei idei și credințe sunt rezultatul dezvoltărilor materiale și economice, ca supusă a pozițiilor de clasă și a relațiilor de producție din societate — pe scurt, ei consideră condițiile particulare drept reflectări ale nevoilor materiale ale oamenilor.

Este, într-adevăr, adevărat faptul că omul are o existență materială și că relațiile materiale din societate, condițiile fizice, geografice și naturale au un anumit efect asupra lui. Dar alți factori proveniți din natura esențială a omului și din interiorul ființei lui au influențat de asemenea

Pagina 175

destinul omului în istorie și este imposibil să privești viața intelectuală a omului ca provenind exclusiv din materie și din relațiile de producție. Nu se poate trece cu vederea rolul important jucat de factorii ideali și religioși, de impulsurile spirituale, în alegerea de către om a unui drum de urmat; voința sa este o verigă dia lanțul cauzal care îl duce sau nu la un anumit act. .

Nimeni nu se îndoiește de faptul că omul este supus influențelor naturii și de faptul că forța factorilor istorici și economici pregătește terenul pentru anumite evenimente. Dar factorii aceștia nu sunt singurii creatori de istorie și nu joacă rolul fundamental în deciziile privind destinul uman. Ei nu iau omului libertatea și puterea de decizie, întrucât el a progresat până la un punct în care valoarea lui o depășește pe cea a naturii, fiindu-i permis să dobândească conștiință și simțul responsabilității.

Omul nu este un prizonier al materiei și al relațiilor de producție; el are putere și suveranitate asupra naturii și capacitatea de a schimba relațiile materiei.

Așa cum schimbările fenomenelor naturale se supun cauzelor și factorilor externi, anumite legi și norme care există în societatea umană determină gradul de prosperitate și de putere al unei națiuni, mărirea și decăderea ei. Evenimentele istoriei nu sunt supuse nici determinismului orb, nici accidentului; ele corespund normelor și schițelor creației, printre care omul are un loc aparte.

În numeroase versete ale Coranului opresiunea, nedreptatea, păcatul și corupția sunt recunoscute drept factori care au schimbat istoria unui popor, aceasta fiind o caracteristică observată în toate societățile umane.

“Și dacă voim noi să nimicim o cetate, le vom porunci celor îmbuibați din ea (să se supună rânduielilor Noastre), însă ei (dimpotrivă), se vor da desfiâului. Anmnci pedeapsa hotărâtă împotriva ei se va adeveri și Noi o vom nimici cu totul. ” (17:16)

“Oare nu ai văzut ce a făcul Domnul lău cu Ad, cu lram, (cetatea) cu corturi ridicate, care nu a mai avul seamăn printre cetăți, și cu cei din neamul Thamud, care au tăiat stâncile din vale și și-au făcut palate, și cu Faraon, stăpânul oștenilor, care au fost nelegiuiți în cetățile (lor) și au înmulțit stricăciunea în ele? Așadar, Domnul tău a vărsat asupra lor pedepse felurite! Domnul tău este la până!" (89:6-14)

Pagina 176

Coranul ne amintește de asemenea că cei care își unnează propriile dorințe și-și ascultă înclinațiile carnale au cauzat mari calamități în istorie: “Faraon a devenit prea semeț pe pământ. A împărțit neamul lui în trepte și se purta cu trufie, slăbind o ceată dintre ei, măcelărindu-i pe fii lor și lăsându-le în viață doar pe copilele lor. EI era dintre făcătorii de stricăciune. ” (28:4) “Și astfel l-a amăgit el (Faraon) pe neamul său și ei s-au supus, fiindcă ei erau un neam de nelegiuiți.” (43:54)

Câte vărsări de sânge, războaie, distrugeri și ruine au fost cauzate de cultul dorinței pasionale și de pofta de putere! Oamenii, care sunt elementele componente ale societății, posedă inteligență și voință inerentă ființelor înaintea intrării lor în societate; spiritul individual nu este neputincios în fața spiritului colectiv.

Aceia care spun că individul este complet determinat în faptele sale de mediul social își imaginează că fiecare compus trebuie să implice disoluția părților în unitatea întregului pentru a permite nașterea unei noi realități. Singura alternativă la aceasta, cred ei, ar fi sau să negi realitatea obiectivă a. societății ca un corpus de indivizi și posedarea de indivizi a libertății și independenței, sau de a accepta realitatea societății ca întreg și abandonarea independenței și libertății individului. Ei spun că este imposibil să combini aceste două posibilități.

Chiar dacă societatea posedă mai multă putere decât individul, aceasta nu înseamnă că acesta este constrâns în toate activitățile și interesele sale sociale. Primatul naturii: esențiale a omului — rezultatul dezvoltării sale pe planul natural - îi dă posibilitatea să acționeze liber și să se revolte împotriva impunerii societății. |

Chiar dacă Islamul stabilește ca principiu personalitatea și puterea societății, la fel ca viața și moartea, el consideră că individul este capabil să reziste și să lupte împotriva răului existent în mediul său social; el nu vede în condițiile de clasă factori determinanți ce duc la formarea unor convingeri comune între membrii acestora.

Datoria de a te bucura de bine și a interzice răul este ea însăși un ordin de a te revolta împotriva mediului social atunci când acesta favorizează păcatul și corupția. Coranul spune: “O, voi cei care credeți!

Fiți cu grijă față de sufletele voastre și nu vă vor dăuna cei rătăcili, dacă sunteți pe calea cea bună!” (5:108) “Îngerii, când iau sufletele celor care au fost nedrepți cu ei înșiși, le zic lor: “Ce ați făcut voi

Pagina 177

(pentru credința voastră)?” Și răspund ei: “Noi am fost slăbiți pe pământ!” Și le zic (îngerii): “Nu a fost pământul lui Dumnezeu destul de larg pentru ca voi să purcedeți în lume? Adăpostul acestora este Iadul și ce soartă rea!” (4:97)

În acest verset, cei care se privesc drept indivizi constrânși a se conforma societății sunt puternic condamnați, iar scuza lor pentru faptul că nu și-au asumat răspunderea este respinsă.

Pentru progresul moral și spiritual al omului, existența liberului arbitru este indispensabilă. Omul are valori, pe care le putea aștepta din partea lui doar atâta vreme cât este liber. Primim valoarea și independența individuală doar atunci când alegem un drum conform cu adevărul și rezistăm tentațiilor răului din noi și din mediul nostru prin propriile noastre eforturi. Dacă acționăm doar în concordanță cu dezvoltarea naturală sau cu determinismul dialectic, vom fi pierdut toată valoarea și personalitatea noastră.

Nu există prin urmare nici un factor care să-l oblige pe om să aleagă o anume cale în viață, nici o forță care să-l oblige să abandoneze o alta.

Omul poate să pretindă să se construiască pe el însuși, nu pentru că se schimbă după legile dominante din societate sau după scopuri prestabilite, ci pentru că el alege, decide și-și concentrează propriile eforturi.

Pagina 178

LECȚIA A NOUĂSPREZECEA

LIBERUL ARBITRU

Partizanii acestei școli de gândire consideră că omul este conștient de libertatea acțiunilor sale; el poate hotări ceea ce dorește și poate să-și modeleze destinul după propria voință și după propriile sale înclinații.

Existența care implică responsabilitatea omului, regretul simțit de om pentru actele pe care le comite, pedepsirea prin lege a vinovaților, faptele menite să schimbe cursul istoriei, fundamentarea științei și tehnologiei, toate acestea dovedesc libertatea de acțiune a omului.

La fel, chestiunea responsabilității religioase, trimiterea Profeților, proclamarea mesajelor divine — principiile învierii și judecății de apoi — toate acestea se bazează pe liberul arbitru al omului. în lucrurile pe care le făptuiește.

Ar fi complet lipsit de sens ca Dumnezeu — pe de o parte — să-i constrâugă pe oameni să facă anumite fapte și — pe de altă parte — să-i pedepsească sau să-i răsplătească pentru acestea. Ar fi desigur nedrept pentru Creatorul hunii să ne oblige să alegem un drum pe care EI, prin puterea și voința Sa, ni-l desemnează și apoi să ne pedepsească pentru acțiuni pe care le-am făcut fără voie. i

Dacă faptele omului sunt cele ale lui Dumnezeu, cruzimea, răul și nefericirea trebuie să fie privite drept activitatea Sa, ori natura Lui sacră este pură de orice corupție sau nedreptate.

Dacă omul nu ar avea liber arbitru, întregul concept de responsabilitate religioasă a omului este nedrept. Tiranul nemilos nu ar merita nici o ocară, iar dreptul nu ar merita nici o laudă, pentru că responsabilitatea are semnificație doar în sfera putințelor umane.

Omul merită ocara sau lauda doar atunci când poate decide și acționa liber, în alte condiții, nu se pune problema laudei sau ocării,

Cei care aderă la principiile de mai sus au exagerat rolul liberului arbitru al omului până la a considera că omul este singurul posesor al libertății totale de acțiune. EI î își închipuie că Dumnezeu nu poate să-și extindă suveranitatea asupra voinței și dorințelor creaturilor Sale și că

Pagina 179

actele voluntare ale omului sunt dincolo de limitele puterii Sale. Aceasta este, pe scurt, poziția partizanilor liberului arbitru.

ek

Aceia care spun că legile naturii și voința omului sunt creatoarele lumii fenomenale, că nici rotația lumii și nici actele omului nu au nici o legătură cu Dumnezeu, atribuie toate efectele acestora unui pol opus lui Dummezeu. Ei consideră lucrurile create un partener al lui Dumnezeu în creația sa, sau construiesc un alt creator care se confruntă cu Dumnezeu, Creatorul. Ei privesc în mod inconștient esența lucrurilor create ca independente de esența divină.

Independența unei creaturi — fie om sau altceva — creează în acea ființă sentimentul că este un partener al lui Dumnezeu în actele și în independența Acestuia, totul ducând în mod clar la dualism. Omul s-a abătut prin urmare de la principiul esențial al unității divine, căzând în capcana periculoasă a politeismului. A accepta idea libertății absolute a omului ar însemna să restrângem suveranitatea lui Dumnezeu într-o arie dată, care, de fapt, exclude toate ființele, întrucât i-am acceptat omului suveranitatea absolută în toate acțiunile sale. Nici o persoană care crede cu adevărat în unitatea lui Dumnezeu nu poate accepta existența unei creativități în afara celei divine, chiar în domeniul limitat al acțiunilor umane. |

Recunoscând validitatea cauzelor și factorilor naturali, trebuie să-l considerăm pe Dumnezeu drept cauză veritabilă a tuturor evenimentelor și fenomenelor și să recunoaștem faptul că, dacă ar dori-o, Dumnezeu ar putea neutraliza voința omului chiar și în sfera limitată în care operează, făcând-o inoperantă.

Așa cum toate creaturile lumii sunt lipsite de independență în esența lor, ele sunt constrânse și de cauzalitate și de producerea efectelor. Avem aici doctrina unității actelor, perceperea faptului că întregul sistem al ființei, cu cauzele și efectele, legile și normele sale, este jucrarea hui Dumnezeu și se naște prin voința Sa; fiecare cauză sau factor nu îi datorează doar esența existenței sale, ci și capacitatea de a acționa și de a produce efecte.

Pagina 180

Unitatea actelor nu ne cere să negăm principiul cauză-efect și rolul pe care acesta îl joacă în lume, sau de a privi totul drept acțiunea directă și nemijlocită a lui Dumnezeu, în așa fel încât existența sau inexistența factorilor cauzali să nu aibă importanță. Dar nu trebuie să atribuim acestor factori o cauzalitate independentă, sau să ne imaginăm că relația între Dumnezeu și lume este aceeași cu cea dintre artist și munca sa — de exemplu, cea dintre pictor și tabloul său. Opera de artă este dependentă de artist în ceea ce privește originea sa, dar după ce acesta și-a încheiat riunca, frumusețea și atracția picturii rămân independente de pictor: dacă artistul părăsește această lume, opera lui va dăinui mereu. A ne imagina în același sens relația lui Dumnezeu cu lumea ar fi o formă de politeism.

Cine neagă rolul lui Dumnezeu în fenomenele și în acțiunile oamenilor presupune că puterea lui Dumnezeu se oprește la granițele naturii și la ale liberului arbitru uman. O asemenea concepție este inacceptabilă din punct de vedere rațional, deoarece implică atât o negare a întâietății puterii divine cât și o limitare a acelei esențe nelimitate, infinite.

Cineva care împărtășește această opinie se va considera liber de orice nevoie ce ar putea fi împlinită de Dumnezeu, convingere care îl va face să se răzvrătească împotriva lui și să devină corupt din punct de vedere moral. Prin coritrast, un sentiment de dependență de Dumnezeu, de sprijinire pe El și de supunere în fața Lui are un efect pozitiv asupra personalității, caracterului și comportamentului uman. Necunoscând nici un alt comandament în afara celui divin, atât interior cât Și exterior, dorințele, pasiunile și înclinațiile vor fi incapabile să-l facă să rătăcească și nici un om nu le va fă aservit, nici lor, nici altor oameni.

Sfântul Coran neagă orice participare a omului alături de Dumnezeu în conducerea problemelor lumii. “Spune: “Laudă lui Dumnezeu, care nu Și-a luat niciodată un fiu, care nu are părtaș la stăpânire și nici nu are nevoie de ocrotilor împotriva umilinței”” Și slăvește-L pe El, aducându-l preamărirea cuvenită!” (17:111)

Numeroase versete proclamă deschis puterea și capacitatea absolută a lui Dumnezeu: “A /ui Dumnezeu este împărăția cerurilor și a Pământului, precum și toate care se află în ele, căci El este cu puterea peste toate!” (5:120) “Și nimic din ceruri și de pre pământ nu poate să

Pagina 181

scape de pedeapsa lui Dumnezeu, căci 4 este Aloateștiutor și Atotputernic.” (35:44)

Ființele acestei lumi au nevoie de Dumnezeu pentru supraviețuirea și pespetuarea lor la fel cum au nevoie de EI pentru crearea lor. Totalitatea creației trebuie să primească darul existenței, fără de care nu ar putea să existe. Creativitatea tuturor forțelor din univers este identică cu creativitatea lui Dumnezeu și este o extensiune a activității Sale. O ființă care în esența ei este dependentă de esența divină nu va fi niciodată de sine stătătoare.

La fel cum o lampă electrică primește energia de la centrala electrică la care este conectată, lucrurile trebuie să primească energie de la aceeași sursă pentru a rămâne în viață.

Coranul cel Glorios afirmă în mod clar: “O, oameni! Voi sunteți săraci (și aveți nevoie) de Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cel de Ajuns pentru Sine.” (35:15)

Toate esențele se trag, din voința Sa și sunt dependente de El; toate fenomenele sunt continuu susținute de către El. Ordinea magnifică a universului se orientează către un singur pol și se rotește pe o singură axă.

Imamul Ja'far as-Sadiq, pacea fie asupra lui, a spus: “Puterea și capacitatea lui Dumnezeu sunt prea pătrunzătoare pentru ca să se petreacă în univers ceva contrar voinței Sale.»

Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi acordat liberul arbitru și dacă nu ne-ar fi înzestrat cu viață, resurse și energie, n-am fi fost niciodată capabili să facem ceva. Pentru că voința Sa neschimbătoare a fost cea care a hotărât că trebuie să ne îndeplinim actele voluntare prin intermediul liberului arbitru, îndeplinind astfel rolul pe care ni l-a desemnat. El a dorit ca omul să-și construiască propriul său viitor, bun sau rău, clar sau sumbru după propriul său discernământ și după dorințele sale.

Actele noastre de voință sunt legate atât de noi cât și de Dumnezeu.

Putem să folosim resursele pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziție, fie pentru a ne îmbunătăți existența, fie pentru a ne scufunda în corupție, păcat și autosatisfacție. Rămâne adevărat faptul că sfera actelor noastre de voință rămâne limitată într-un cadru bine precizat; puterea este de la Dumnezeu, iar felul cum o folosim ține de noi.

Pagina 182

Să presupunem că cineva are o inimă artificială, acționată de o baterie pe care o putem declanșa sau opri dintr-o cameră de control; oricând dorin, putem opri bateria, oprind totodată bătăile inimii. Ceea ce stă în.

puterea noastră este curentul care trece de la baterie la inimă; în orice moment îl putem opri. Dar atâta timp cât îi permitem bateriei să funcționeze, persoana în care inima este implantată va putea să acționeze așa cum dorește. Dacă va face un lucru bun sau rău — aceasta va fi, fără îndoială, în concordanță cu propria sa voință. Felul în care se folosește de puterea pe care i-am pus-o la dispoziție depinde integral de el și nu are nimic de-a face cu noi.

La fel, puterea noastră vine de la Dumnezeu, EI putând să ne-o retragă în orice moment, dar El a stabilit condițiile în care putem să ne

folosim puterea și anume — prin liberul arbitru.

ȘCOALA MEDIANĂ

Toate ființele lumii se comportă într-un mod specific stagiului dezvoltării pe care l-au atins; comportamentele lor diferite corespund diferitelor grade de existență pe care le posedă.

Putem să ne atingem propria noastră poziție în rândul creaturilor lumii. Cunoaștem faptul că plantele sunt captive forțelor naturii, dezvoltând în același timp anumite reacții față de schimbările de mediu.

Atunci când analizăm proprietățile animalelor apare evident faptul că ele posedă însușiri foarte diferite față de cele ale plantelor. Pentru a obține hrana, animalele trebuie să se implice într-o arie largă de activități, de vreme ce natura nu le invită ia un festin la care nevoile lor nutritive să fie permanent și imediat satisfăcute. Animalele au nevoie de anumite unelte și instrumente cu care să-și procure hrana, lucruri cu care au fost înzestrate de la natură.

Chiar dacă animalele sunt supuse impulsurilor instinctuale și sunt — în acest sens — niște ființe însclavate, ele se bucură de un anumit grad de libertate care le perimnite până la punct să se elibereze de constrângerile

stricte ale naturii.