DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 153

Perfecționarea sinelui nu este un lucru care se obține fără dureri; ea implică renunțarea la diferite plăceri și distracții, iar procesul îndepărtării de ele este dificil și prin urmare dureros.

Este adevărat că aceste extirpări vor fi făcute în beneficiul purificării sinelui și a capacităților latente din om. Căci persistența în păcat și căutarea plăcerii pervertesc sufletul uman și doar prin eforturi susținute în fața impulsurilor josnice omul își poate îndeplini misiunea de a distruge barierele care-i stau în cale și se ridică spre tărâmul valorilor înalte.

Pagina 154

Dumnezeu și atributele Sale

LECȚIA A ȘAISPREZECEA

ÎNCERCĂRILE CA FORMĂ DE

REGĂSIRE A CREDINȚEI

Cei îmbătați de putere și succes, care au uitat total etica umană din cauza seducției sufletului și simțurilor lor vor găsi uneori, în diferite colțuri ale lumii, că întâmplarea unor evenimente nefericite îi deschide către schimbări și dezvoltări fundamentale care smulg vălurile uitării. Ei pot chiar să fie conduși pe un drum care duce la un anumit grad de perfecțiune și spre un viitor mai rodnic decât prezentul. Ei sunt oameni în care nenorocul a produs o transformare profundă.

Având în vedere efectele nocive ale neglijenței și aroganței, pe de o parte — și lecțiile morale pe care le învățăm din nefericiri, pe de altă parte, s-ar putea spune că eșecul și nefericirea sunt relative, dat fiind că ele pot conține mari binefaceri; ele contribuie din plin la dezvoltarea conștiinței și voinței omului.

Încercările grele sunt deci preliminare unor etape mai avansate ale existenței; ele îl pregătesc pe om pentru recompensa ce-i este rezervată, iar din tăspunsul său la ele putem vedea dacă a atins un anumit grad al sincerității și devoțiunii sau dacă s-a scufundat în nimicnicie.

Coranul spune: “oi f-am creal pe om spre încercare!” (90:4) Sau, din nou: “Vă vom încerca cu puțină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete și de roade, dar binevestește celor statornici, care, dacă s-a abătut asupra lor o nenorocire, spun: “Noi suntem ai lui Dumnezeu și noi la EI ne întoarcem.” Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor și îndurarea Lui și aceia sunt cei

Fără nici o îndoială, Dumnezeu ar fi putut crea o lume fără lipsuri, dureri și nenorociri, dar aceasta ar fi însemnat să-l priveze pe om de libertate și de putința de a alege. E] ar fi fost părăsit în lume ca o creatură fără voință sau putere de decizie, lipsindu-i ca oricărei alte creaturi

Pagina 155

percepția și conștiința, formată exclusiv dc natură și cu totul supusă acesteia. Ar fi meritat el oare în aceste condiții numele de om?

Plătind prețul greu al renunțării la toate capacitățile lui inerente și la libertate, bunul său cel mai de preț, s-ar înălța el oare spre perfecțiune sau ar intra în declin? Oare nu și-ar pierde astfel lumea întreagă bunătatea și frumusețea, acestea putând exista doar împreună cu opusele lor?

Este clar că fără puterea de a distinge și a discrimina, existența binelui și răului, a frumuseții și a urâciunii nu ar însemna nimic. Dând omului binecuvântarea libertății și a putinței de a alege, Dumnezeu, a cărui înțelepciune se manifestă prin intermediul creației sale, a dorit să-și arate pe deplin capacitatea de a crea fenomene care să-i mărturisească înțelepciunea și puterea.

El a așezat în om posibilitatea de a face bine și rău, și chiar dacă nu îl obligă să facă vreunul din ele, EL așteaptă ca omul să aleagă binele.

Dumnezeu nu aprobă răul, buna purtare primește aprobarea Sa și în schimb el oferă niște recompense de neimaginat. Dumnezeu avertizează pe om împotriva urmării drumului rău și îl amenință cu pedeapsa în cazul că face aceasta.

Prin urmare, folosind puterea de a alege pe care Dumnezeu a fixat-o în el, omul poate să acționeze așa cum trebuie, conformându-se atât sfaturilor divine cât și propriei sale conștiințe.

Dar dacă uneori se abate de la drum și păcătuiește, drumul îi rămâne deschis spre puritate și lumină, spre favoarea lui Dumnezeu. Aceasta este o altă mărturie a generozității și a dreptății lui Dumnezeu, încă una dintre binecuvântările Sale pentru supușii Săi.

Dacă Dumnezeu ar fi recompensat imediat pe cei virtuoși pentru buna lor purtare, ei n-ar fi fost superiori celor păcătoși și corupți. lar dacă răul din vorbă sau faptă ar fi imediat pedepsit și reprimat, virtutea și puritatea nu ar prima în această lume asupra viciului și impurității.

e

Principiul contradicției este baza lumii create; ele este ceea ce permite

materiei să se schimbe și să evolueze astfel încât grația divină să se întindă asupra întregii lumi. Dacă materia nu ar lua alte forme în urma

Pagina 156

contactului său cu diferite creaturi și dacă ființele ar fi incapabile să se adapteze la noile forme ale materiei, diferențierea și devenirea ființei ar fi imposibile. O lume stabilă, neschimbătoare, ar semăna cu un capital blocat, care nu ar produce nici un profit. Pentru creație, schimbarea este capitalul care aduce profit. Bineînțeles, este posibil ca investirea unei anumite porțiuni a capitalului să dea pierderi, dar mișcarea constantă a materiei ca întreg implică în mod necesar profitul. Contradicția care apare în formele materiei duce la îndrumarea ființei pe drumul spre perfecțiune.

Există unele întrebări cum ar fi cele dacă răul — în sensul real al cuvântului — există în lume. Dacă examinăm atent lucrurile, vom vedea că răul acestora nu este un atribut adevărat, ci unul relativ.

Armele de fac din mâna dușmanului meu sunt un rău pentru mine, iar armele de foc din mâna mea sunt un rău pentru dușmanul meu. Arma în ea însăși nu este nici bună, nici rea.

S-ar putea spune despre evoluția naturii că este matematică; sistemul ei a fost astfel stabilit încât să nu corespundă nevoilor noastre, Cu toate acestea, noi dorim să ne îndeplinim nenumăratele dorințe fără să întâlnim cel mai mic obstacol — iar forțele naturii nu răspund cerințelor noastre nelimitate, dorințe care — în fapt — nu reprezintă nimic pentru esența naturii noastre. Deci, atunci când întâlnim diferite neplăceri în viață, ne întristăm în mod nejustificat și numim cauzele disconfortului nostru “rău”.

Dacă cineva dorește să-și aprindă lampa când nu există ulei în aceasta, el n-o să înceapă să se vaiete și să se plângă sau să înjure universul întreg!

Creația avansează în mod constant spre un scop clar, printr-un uriaș și neîncetat efort. Cauze specifice îi determină fiecare etapă, iar schimbările și dezvoltările pe care le cunoaște nu sunt supuse aprobării omului și nici nu sunt menite să-i servească dorințele.

Ar trebui să acceptăm faptul că unele întâmplări din lume nu vor corespunde dorințelor noastre și n-ar trebui să privim ca nedreptate lucrurile care ni se întâmplă.

Ali, Conducătorul Credincioșilor, pacea fie cu el, descrie lumea ca un demers al suferinței, dar în același timp un loc foarte bun pentru cine o cunoaște bine. Chiar dacă a suferit el însuși greutăți și neplăceri de tot

Pagina 157

felul, Ali atrage în mod repetat atenția oamenilor către dreptatea lui Dumnezeu.

Un lucru important, care nu trebuie sub nici o formă neglijat este cel după care binele și răul nu reprezintă două categorii care se exclud reciproc din. ordinea creației. Bunătatea este identică cu ființa, iar răul este identic cu neființa; odată ce existența apare, inexistența este în mod automat implicată.

Când vorbim despre sărăcie, mizerie, ignoranță sau boală, nu trebuie să ne imaginăm că ele au realități separate: sărăcia este doar lipsa bogăției, ignoranța este absența cunoașterii, iar boala este pierderea sănătății. Bogăția și cunoașterea sunt realități, în schimb sărăcia nu este altceva decât o pungă goală, iar ignoranța — absența cunoașterii. Prin urmare sărăcia și ignoranța nu au o realitate tangibilă; ele sunt definite prin inexistența unor lucruri.

La fel se întâmplă și cu nenorocirile și dezastrele pe care le privim ca rele sau ca surse ale suferinței. Ele sunt de asemenea un tip de pierdere sau de neființă, și sunt rele doar în măsura în care constau în distrugerea sau nonexistența altor lucruri decât ele însele. În afară de acestea nimic nu poate fi numit sub nici o formă rău sau urât.

Dacă dezastrele nu ar aduce boală și moarte, dispariția unor anumite creaturi, împiedicându-le să se dezvolte, ele nu ar fi rele în sine.

Distrugerea și ruina care răsar din nefericiri sunt rele în sine. Orice în lume este bun; răul aparține neființei, iar cum neființa nu formează o categorie aparte de ființă, nu a fost creată și nici nu există.

Ființa și neființa sunt ca soarele și umbra sa. Când un corp este expus soarehui, el are o umbră a sa. Ce este o umbră? Umbra nu a fost creată de nimic; ea constă pur și simplu din faptul că nu există lumină într-un loc, existând un obstacol între soare și loc; nu are o sursă sau o origine proprie.

Lucrurile au o existență reală în virtutea faptului că au fost create fără alt model decât ele însele; în acest sens, ele nu sunt rele. Orice lucru este bun în sine; dacă este rău, aceasta este doar în sens relativ și în conexiune cu alte lucruri decât el însuși. Existența fiecărui lucru este imaginară pentru un alt lucru și nu este atinsă de creație.

Țânțarul anofel nu este rău în sine. Dacă este descris astfel este datorită faptului că e dăunător omului, putând transmite malaria. Ceea ce

Pagina 158

a fost creată este existența unui lucru, care este o existență adevărată;

existența speculativă și convențională nu-și are locul în ordinea ființei și nu este reală. Prin urmare, nu putem întreba de ce a creat Dumnezeu existența relativă sau condiționată. Entitățile convenționale sau abstracte sunt inseparabile de entitățile reale care le-au creat; ele sunt în mod inevitabil concomitente și nu iau parte la existența lor. Nu se poate vorbi despre entități condiționate create.

Ceea ce este real trebuie să-și tragă ființa dinspre Creator. Doar lucrurile și atributele care există în afara minții sunt reale. Atributele relative sunt create de minte și nu există în afara ei, prin urmare ele nu-și pot căuta un creator.

Mai departe, cea care are potențialul de a exista este lumea ca întreg, cu toate obiectele și atributele pe care le conține; lumea reprezintă un obiect indivizibil. Din caracteristica înțelepciunii lui Dumnezeu, sau lumea trebuie să existe după un model specific ei, sau nu poate să existe deloc.

O lume fără ordine sau fără principiul cauzalității, o lume în care binele și răul nu sunt separate unul de celălalt ar fi o imposibilitate sau o fantezie. Este imposibil să presupui că o parte a lumii trebuie să existe și alta nu ar trebui. Creația este un întreg, ca alcătuirea și înfățișarea unui om, iar părțile sale sunt inseparabile una de cealaltă.

Dumnezeu nu are nici o nevoie, iar una dintre consecințele acestui fapt este că El acordă în mod liber existența, ca un om a cărui generozitate nu așteaptă răsplată, sau ca un artist talentat, preocupat permanent de creația unor forme noi. Această abundentă generozitate și creativitate definesc esența Acelui Dumnezeu ale Cărui semne sunt manifeste și evidente în fiecare fenomen.

Pagina 159

LECȚIA A ȘAPTESPREZECEA

UNELE ASPECTE ALE

INEGALITĂȚII

Să presupunem că proprietarul unei fabrici angajează muncitori calificați și necalificați pentru punerea în funcțiune a fabricii. În momentul plății, el atribuie muncitorilor calificați (a căror muncă este mai complexă) mai mulți bani decât celor necalificați. Este dreaptă această diferență de salarii? Patronul se comportă echitabil?

Fără îndoială că aici avem de-a face cu o diferență, fără însă s-o putem numi discriminare. Dreptatea nu cere patronului să plătească pe muncitorii necalificați la fel ca pe cei calificați. Ea implică mai degrabă plata dreaptă pentru ceea ce merită fiecare. O asemenea regulă va determina în mod clar valoarea fiecărei meserii și va contribui la valoarea locului de murică.

A face distincții în acest caz, este o formă elocventă și practică de justiție; a nu face astfel ar fi nedrept, discriminatoriu și oprimant; ar fi rezultatul unei proaste aprecieri a valorilor relative, diferențiate ale jucrurilor,

Atunci când privim lumea ca întreg și îi examinăm diferitele părți, vedem că fiecare secțiune a ei are poziția și funcția ei specială și posedă calitățile care i se potrivesc. În humina acestei constatări vom putea înțelege necesitatea existenței diferitelor vicisitudini ale vieții umane, necesitatea luminii și a întunericului, a succesului și a eșecului ca puncte de reper ce mențin echilibrul lumii.

Dacă lumea ar fi fost uniformă, fără variații sau diferențe, nenumăratele specii de ființe nu ar fi existat. Tocmai în esența acestei varietăți și multiplicități abundente vedem splendoarea lumii. Modul în care privim lucrurile va fi logic corect și acceptabil atunci când vom lua în considerare echilibrul care predomină în univers și relațiile numeroase care conectează părțile sale, nu atunci când vom examina partea izolată de întreg,

Pagina 160

Ordinea creației se bazează pe echilibru, pe receptivități și pe capacități, ceea ce creația stabilește ferm este diferențierea, nu discriminarea. Această observație ne dă posibilitatea să examinăm subiectul într-un mod mai obiectiv și mai specific. Discriminarea înseamnă să faci o diferență între obiecte existând în aceleași circumstanțe și posedând aceleași receptivități. Diferențierea înseamnă să faci o diferență între capacități inegale, care nu sunt supuse acelorași circumstanțe.

Ar fi eronat să spunem că ar fi mai bine pentru orice din lume să fie uniform și nediferențiat, întrucât toată mișcarea, activitatea și relațiile între ființe existente în lume, sunt posibile datorită diferențierii.

-. Omul posedă diferite moduri de a percepe și a experimenta frumusețea, odată ce există un contrast între urâțenie și frumusețe.

Atracția exercitată de frumusețe este — într-un sens — reflecția urâțeniei și a puterii ei de respingere.

În același fel, dacă omul nu ar fi supus încercărilor vieții, pietatea și virtutea n-ar avea nici o valoare și nu ar exista nici un motiv să ne rafinăm sufletul și să ne restrângem poftele.

Dacă un vas este colorat uniform, nu putem să vorbim despre el ca despre o pictură; varietatea de culori și de detalii dezvăluie talentul artistului. |

Pentru ca identitatea unui lucru să fie cunoscută, este esențial ca el să fie diferențiat de celelalte lucruri, pentru că măsura în care lucrurile și persoanele sunt recunoscute constă în diferențierile interne și externe dintre ele.

XX kkt

Una dintre minunile creației este variația capacităților și a darurilor cu care ființele sunt înzestrate. Pentru a asigura continuitatea vieții sociale, creația a dat fiecărui individ un anumit ansamblu de gusturi și posibilități, ale căror relații reciproce asigură ordinea societății, fiecare individ îndeplinește anumite nevoi ale societății și contribuie la rezolvarea unora dintre problemele acesteia.

nevoie unul de celălalt. Fiecare ia asupra sa câteva sarcini sociale în

Pagina 161

concordanță cu gustul și cu capacitățile sale, iar viața socială astfel asigurată face posibil progresul și dezvoltarea ființei umane.

Să luăm drept exemplu o clădire sau un avion. Fiecare dintre ele are numeroase părți separate, componente complexe și detaliate care diferă mult una de cealaltă în mărime și ca formă, această diferență derivând .

din funcția pe care fiecare componentă o are în raport cu întregul.

Dacă această diferență nu ar fi existat în structura aeroplanului, acesta n-ar mai fi fost un avion, ci doar o grămadă de metale asamblate, Dacă diferențierea este un semn al dreptății manifestată în privința avionului, ca trebuie să fie de asemenea o indicație a dreptății divine printre toate creaturile lumii, inclusiv omul. |

În plus, trebuie să știm că diferențierea între ființe este inerentă esenței lor. Dumnezeu nu creează fiecare lucru printr-o exercitare discretă și separată a voinței Sale; voința Sa nu se exercită individual.

Întreaga lume, de la început până la sfârșit, apare printr-o singură exercitare a voinței Lui, aceasta a făcut posibilă existența creaturilor în infinita lor multiplicitate.

Prin urmare, există o ordine și o lege specială care reglează toate dimensiunile creației. În cadrul de acțiune al cauzalității, legea desemnează un anumit rang și o anumită poziție fiecărui lucru. Voința lui Dumnezeu de a crea și de a regulariza lumea, este echivalentă cu dorința Sa de ordine în lume.

Există dovezi filozofice precise în sprijinul acestei afirmații, care este expusă și în Coran: “Și Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. Și nu este porunca Noastră decât un singur lucru (cuvânt care se va împlini)

într-o singură clipită.” (54:49-50)

Ar fi greșit să ne imaginăm că diferențierea și relațiile stabilite de Dumnezeu în creația Sa sunt similare relațiilor convenționale din societatea umană. Legătura lui Dumnezeu cu creaturile Sale nu este o simplă convenție sau o chestiune de percepție; este o conexiune care derivă din fiecare act al creației. Ordinea pe care El o pune în toate lucrurile este rezultatul creației Sale. Fiecare ființă primește de la Dumnezeu gradul de perfecțiune și de frumusețe pe care este capabilă să-l primească.

Dacă nu ar exista nici o ordine care să guverneze lumea, fiecare ființă ar putea, prin mișcările sale, să dea naștere altei ființe, iar cauza și

Pagina 162

efectul și-ar putea schimba locurile între ele. Dar trebuie să se înțeleagă faptul că legăturile dintre lucruri sunt fixe și necesare; poziția și proprietatea atribuite unui lucru aderă total la el, orice rang sau grad al existenței ar putea avea acest lucru. Nici un fenomen nu poate să depășească poziția care i-a fost fixată și s-o ocupe pe cea a unei alte existențe. Diferențierea este concomitentă în gradele ființelor, atribuindu-le calități de putere și slăbiciune, deficiență și perfecțiune.

Ar fi o discriminare dacă două fenomene au avut aceeași posibilitate de a primi perfecțiunea, iar doar unul a primit-o și celuilalt i-a fost refuzată.

Gradele ființei care există în ordinea creației nu pot fi comparate cu rangurile convenționale din societatea umană. Ele sunt reale, neconvenționale și netransferabile. De exemplu, omul și animalele nu pot schimba locurile unul cu celelalte în același fel în care indivizii își pot schimba posturile și pozițiile pe care le ocupă în societate.

Relația care leagă fiecare cauză de efectul său și fiecare efect de cauza sa derivă chiar din esențele cauzei și — respectiv — ale efectului.

Dacă ceva este o cauză, este astfel datorită unei proprietăți care este inseparabilă de ea și dacă ceva este un efect, este astfel datorită unei calități inerente lui, care nu este altceva decât modul său de a exista.

Există, ca urmare, o ordine esențială și profundă care leagă toate fenomenele — iar gradul fiecărui fenomen în această ordine este identic cu esența sa. În măsura în care diferențierea se raportează la o deficiență în esență, aceasta nu este discriminare, întrucât efuziunea bunătății divine nu este suficientă pentru ca o realitate să se nască; receptivitatea ființei destinată să-i primească bunăvoința este de asemenea necesară.

Din acest motiv anumite ființe suferă de privațiuni și nu ating grade mai înalte de perfecțiune; îi este imposibil unui lucru să primească existența (sau să obțină o altă perfecțiune) fără permisiunea lui Dumnezeu.

Cazul numerelor este similar: fiecare număr are locul său fixat. Doi urniează după unu și nu poate schimba locul cu acesta. Dacă schimbăm locul unui număr, vom schimba și esența lui în același timp.

Este clar, prin urmare, că toate fenomenele posedă locuri și capacități fixe și că sunt supuse unei serii de legi stabile și imutabile. Legea divină nu formează o entitate creată separat, ci un concept abstract dedus din maniera în care existența lucrurilor este observată. Ceea ce posedă o