DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 133

= ta

Dumnezeu și atributele Sale

din apa oceanului este suficientă pentru a umple cisterna. Este clar că în acest caz linită este capacitatea cisternei și nu apa oceanului.

Cineva l-a întrebat odată pe Ali, Conducătorul Credincioșilor, pacea fie cu el: “Este Dumnezeul tău capabil să pună întreaga lume într-un ou de găină?” Ali a răspuns: “Dumnezeu Cel Atotputernic este într-adevăr capabil să facă orice, dar ceea ce tu ceri este un lucru imposibil.” :

Deci, cu toate că esența sacră a lui Dumnezeu este cu totul liberă de orice neputință, este lipsit de sens să întrebi dacă Duinnezeu poate face

un lucru care este imposibil în sine.

E:

Cel a cărui inimă bate cu iubire de Dumnezeu și care este plină de credință în Creatorul întregii ființe nu va f niciodată descurajat, singur sau lipsit de speranță, chiar și în mijiocul celor mai mari dificultăți. Orice lucru pe care decide să-l ducă la îndeplinire îl va face în umbra protectoare a unei puteri supreme care îl face să triumfe asupra oricăror dificultăți.

Un om care este conștient de prezența lui Dumnezeu și știe că se bucură de susținerea Acestuia poate să reziste și să suporte toate încercările. Dificultățile sunt pentru ei ca spuma de pe suprafața mării.

Focul care arde în el devine mai arzător în fiecare zi și încercările fac din el un om mai puternic.

Prin durerile pe care le încearcă, el este reconfortat și întărit de bunătatea și de favoarea lui Dumnezeu și acesta formează adevăratul motor al activității sale. Eșecul nu-i blochează niciodată calea și nu-l frânge: cu o intenție sinceră și un efort necurmat, el continuă drumul până la victoria finală.

EL înțelege că eforturile sale nu sunt în van și că victoria aparține acelora care o merită. Oricând voiește, Dumnezeu ia mâna celor căzuți și oprimați care nu au alt refugiu în afară de EI și îi ridică pe culmile puterii. Uneori, de asemenea, aruncă în praful umilirii și dezastrului pe opresorii puternici și aroganți care cred doar în violență și în logica forței și îi tratează pe oameni ca și când ar fi lipsiți de valoare.

Câți tirani au fost detronați în cursul istoriei umane și au dispărut într-o furtună de rușine!

Pagina 134

vu

Istoria mesagerilor lui Dumnezeu reprezintă în sine un model ideal și complet al valorilor umane. Știm cu toții cum acești mesageri s-au ridicat împotriva forțelor opresive ale timpului lor în scopul de a-i conduce pe oameni spre mântuire, reformarea societăților lor și introducerea de noi și nobile valori. Făcând aceasta, ei au aprins flacăra care a sfârșit prin a distruge politeismul.

Credințele lor au dat naștere unui tumult care a putut schimba fața și cursul istoriei. Fi au pus fundamentele cultului monoteist și au stabilit principiile virtuții în maniera cea mai largă.

Cine ar putea nega rolul devoțiunii și credinței lor în lupta necurmată pe care au purtat-o? Cât de mult poate simpla putere să-l ajute pe om să îndure sacrificiile?

O scurtă examinare a istoriei glorioase a Profeților ne permite să înțelegem sinceritatea lor, devoțiunea, răbdarea și dorința lor intensă de a îndruma și de a-i schimba pe oameni. Secretul succesului lor stă în faptul că nu s-au gândit niciodată la ei înșiși nici măcar un singur moment; ei au renunțat în mod sincer la ființa lor, dăruind-o slujirii lui Dumnezeu.

Iar Dumnezeu le-a răspuns dându-le nemurire și glorie eternă.

Pagina 135

LECȚIA A TREISPREZECEA

CUNOAȘTEREA NEMĂRGINITĂ A

LUI DUMNEZEU

Un Creator, care nu poate fi delimitat de nici un spațiu, a cărui esență nu cunoaște limite și a cărui ființă în nici o parte a cerurilor sau a pământului nu este vidă, este în mod natural o ființă care cunoaște totul;

nu există nimic în întreaga Sa creație peste care să nu strălucească razele cunoașterii Sale.

Evenimentele care au loc în străfundurile universului, întâmplate cu miliarde de ani în urmă sau cu miliarde de ani în viitor — sunt toate incluse în sfera cunoașterii Sale, iar cele mai importante tentative de a interpreta cunoașterea Sa sunt, prin urmare, menite eșecului.

Pentru a înțelege întinderea cunoașterii Sale, depășim limitele înțelegerii noastre, concentrăm inteligența noastră asupra reflecției și cercetării și încercăm să avansăm spre scopul nostru cu o minte limpede.

În ultimă instanță, totuși, aparatului nostru mental îi lipsesc calitățile necesare pentru a atinge acest scop.

Dacă am putea exista oriunde în aceeași măsură în care existăm într-un. anumit loc, astfel încât să nu privăm nici un loc de existența noastră, nimic nu ne-ar fi ascuns și am fi la curent cu toate.

Pentru noi, lumea a fost divizată în donă sectoare; invizibilul și sectorul manifest. Prin “invizibil” înțelegem domeniul lucrurilor care — fiind incomensurabile și imateriale — sunt imperceptibile pentru organele de simț. Este important să amintim aici că domeniul științelor empirice nu este singurul care vizează cunoașterea totalității existenței.

Pentru a înțelege secretele și misterele creației avem nevoie de o bază de pornire. Înălțimea pe care o putem atinge depinde de forța intelectuală pe care o avem la îndemâna noastră și de gradul de înțelegere care propulsează ascensiunea noastră. Odată ce avem o bază de pornire, multe vealități ne devin cunoscute.

Pagina 136

Wu

e

Folosind cuvântul ghayb (“ascuns”), Coranul cel Sfânt așează în fața omului o viziune largă a realității. Mesagerii lui Dumnezeu au încercat de asemenea să ridice cunoașterea de către om a universului creat la nivelul care cuprinde infinitul laolaltă cu finitul și fruntariile invizibilului laolaltă cu dimensiunile manifestului.

Pentru Dumnezeu, “ascunsul” nu există; pentru EI, întregul univers este manifest. Coranul spune: “E£7 este (..) știutorul celor văzute și nevăzute. EI este cel Milostiv și Îndurător. ” (59:22)

Tot ceea ce este făcut de om provine din inteligența și știința producătorului. Cu cât este produsul mai complex și mai rafinat, cu atât mai mult reflectă cunoașterea întinsă și profundă a producătorului și dovedește mai mult capacitatea acestuia de a planifica și a proiecta.

Munca manvală a omului nu este în nici un fel comparabilă cu misterele și splendoarea creației. Însă ea ne sugerează că planul ordonat și armonios al universului și manifestările inteligente în acest vast, minunat și uimitor model al creației ne indică în mod necesar faptul că cine creează un asemenea plan trebuie să posede cunoștințe nelimitate și comprehensive. Ordinea din univers este cea mai puternică dovadă pentru existența unei ființe care debordează de știință, voință, conștiință și înțelepciune și care a proiectat minunățiile creației în conformitate cu un plan precis calculat. Semnele infinitei Sale științe pot fi din plin văzute în fiecare particulă a fiecărui fenomen.

Experimentele și teoriile oamenilor de știință furnizează dovezi, pentru oricine le dorește, ale cunoașterii nemărginite a lui Dumnezeu și a nenumăratelor manifestări ale acesteia în lumea insectelor, animalelor sau vegetalelor.

Dumnezeu cunoaște traiectoria stelelor în spațiu, lumea tumultoasă a nebuloaselor și rotația galaxiilor, cunoaște toate lucrurile din preeternitate la post-eternitate, numărul de atomi din corpurile cerești, mișcările miliardelor de creaturi, mari și mici, care se deplasează pe suprafața pământului sau în adâncurile oceanului, normele și legile care reglează infailibil natura, aspectele vizibile și invizibile ale tuturor lucrurilor. El cunoaște chiar perplexitățile celor ce se îndoiesc, mai bine Chiar decât aceștia.

Pagina 137

Ascultați din nou ceea ce spune Coranul: “Oare nu le știe pe cele pe care le-a creat, cu toate că EI este Binevoitor și Atoateștiutor? ” (67:14)

“Lui Dumnezeu nu-i este nimic ascuns, nici de pe pământ și nici din

Oamenii de știință sunt mai apropiați decât alții de misterele adânc implantate în fiecare particulă a creației; grație studiilor și cercetărilor lor, cunosc calcule implantate în viețuitoare sau în lucrurile neînsutlețite, în celule sau în globule; cunosc formele variate de acțiune și reacțiune care au loc înăuntru sau în afara acestora precum și efectele diferitelor materii și substanțe. Ei mărturisesc semnele înțelepciunii extraordinare a lui Dumnezeu și ale naturii infinite a cunoașterii Sale, așa cum spune Coranul: “Noi le vom arăta semnele Noastre în cele mai îndepărtate zări ale-pământului și în sufletele lor înșiși, astfel încât să le fie limpede că el este adevărul * (41:53) Mai mult decât oricare alții, ei se expun manifestării atributelor și perfecțiunii lui Dumnezeu, incluzând cunoașterea Sa nemărginită; iar dacă nu vor respinge chemarea conștiinței lor, vor distinge mai clar existența Creatorului.

Un anume gânditor a spus odată: “Lumea noastră seamănă mai degrabă cu o mare idee decât cu o uriașă mașinărie. Ca teorie sau ca definiție științifică, am putea spune că lumea este produsul unei idei mărețe, manifestarea unui gând și a unei idei superioare celor ale noastre. Gândirea științifică pare să se îndrepte în direcția acestei teorii.

Cunoașterea lui Dumnezeu nu se limitează la lucrurile trecute sau prezente; cunoașterea viitorului este pentru EL precum cunoașterea prezentului.

Cunoașterea lui Dumnezeu este “imediată”, în sensul complet al cuvântului. Nu este necesar în primă instanță să existe un obiect al cunoașterii la care cunoașterea Sa să trebuiască să se atașeze. Toate jucrurile se revelează în fața Lui, pentru că, deși esența Sa sacră este profund alta decât a tuturor celorlalte creaturi și fenomene, în același timp ea nu se separă de acestea: toate lucrurile trecute și viitoare se află în prezența Lui nemijtocită.

Ali, pacea fie cu el, Conducătorul Credincioșilor, spune: “EI cunoaște toate lucrurile, dar nu prin folosirea unor mijloace și instrumente, a căror lipsă ar atrage după sine încetarea cunoașterii Sale. Nu există o entitate

Pagina 138

adițională numită (cunoaștere) interpusă între EI și obiectele cunoașterii Sale; nu există nimic în afară de esența sa.”

Aici Ali, pacea fie cu el, se referă la principiul teologic după care cunoașterea lui Dumnezeu este directă și imediată. Cunoscând fenomenele, Dumnezeu nu are nevoie de formele mentale care sunt bazele cunoașterii dobândite. Dacă ar fi trebuit să-și dobândească cunoașterea grație acestor forme, ar apărea în el nevoi; El este liber de orice nevoie.

Cel de la care provine existența lumii și a locuitorilor săi, care este capabil să satisfacă orice nevoie imaginabilă, care oferă toată perfecțiunea și toată bunătatea ar putea fi conceput ca o ființă care este la rândul ei încorsetată de nevoi?

Formele mentale nu există în mintea noastră decât atâta timp cât dorim ca ele să existe; ele dispar imediat după ce nu le mai acordăm atenție, pentru că sunt create și modelate de noi. Această formă a cunoașterii nu este directă și nonmediată și este ca urmare numită “cunoaștere dobândită” prin opoziție cu “cunoașterea imediată”, care nu are nevoie de nici un fel de mijloace.

Diferența dintre noi, care ne creăm propriile noastre forme mentale, și Creator, care stă la originea tuturor ființelor, rezidă în faptul că noi îi datorăm chiar existența noastră, de vreme ce este adevărat că El este adevăratul Creator, Cel care dă viață lucrurilor. EI este independent de orice trebuință și nu are nevoie de exercițiu pentru a dobândi cunoașterea.

Delimitarea între evenimentele trecute și viitoare care are loc în orizontul ființei și gândirii noastre este în mod inevitabil limitată, pentru că noi ocupăm un spațiu și un timp dat în afara căruia nu existăm. Noi suntem fenomene materiale, iar materia, conform legilor fizicii și relativității, are nevoie de timp și spațiu în procesul ei gradual și continuu de dezvoltare și schimbare. Prezentul și trecutul nu au nici o semnificație pentru o ființă care este prezentă de la pre-eternitate la posteternitate, în toate locurile și în toate timpurile, liberă de constrângerile materiei.

Odată ce fiecare fenomen depinde de existența Creatorului pentru originea și existența sa, nici un obstacol sau barieră nu poate să existe

Pagina 139

între Durmnezeu și acel fenomen; Dumnezeu îi cuprinde dimensiunile interioare și exterioare și are toată puterea asupra lui.

Cineva l-a întrebat odată pe Ali, Conducătorul Credincioșilor, pacea fie cu el, “Unde este Dumnezeu?”

Ali a răspuns: “Nu este corect să întrebi unde este Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Acela care a făcut spațiul. Nu este corect să întrebi cum este Dumnezeu, sau ce natură are Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Cel care a creat natura. Mai departe, nu este corect să întrebi ce este Dumnezeu pentru că EI a creat toată existența.

Slăvit să fie Dumnezeu cel Atotputernic în valurile căruia splendoarea și înțelepciunea nu pot înota, a Cărui eternitate oprește toate gândurile din zborul lor și în al Cărui măreț rai al sfințeniei intelectul își pierde cărarea.”"S

Coranul spune: “Și EI cunoaște ceea ce este pe uscat și ceea ce este pe mare. Și nu cade nici o fiunză fără ca El să o știe. Și nu există bob în întunericurile pământului, nimic proaspăt și nimic uscat fără ca ele să fie însemnate într-o carte limpede.” (6:59)

Să ne imaginăm că suntem într-o cameră deschisă spre stradă privind printr-o fereastră nulțimea de mașini care trec pe stradă. În mod evident nu putem vedea toate mașinile deodată: le vedem doar una după alta cum trec prin fața ferestrei și apoi ele dispar din raza vederii. Dacă n-am fi cunoscut nimic despre mașini, ne putem imagina că ele încep să existe la un capăt al ferestrei și că pier la celălalt.

Această fereastră corespunde exact câmpului nostru vizual, ea determină un prezent și un trecut pentru mașini. Cei care sunt în afara camerei, stând pe trotuar văd toate mașinile deplasându-se simultan.

Situația noastră în raport cu trecutul și viitorul lumii se aseamănă cu cel care privește mașinile prin fereastră.

Odată ce realizăm că Dumnezeu este deasupra spațiului și a timpului, înțelegem că toate evenimentele trecute și viitoare sunt întotdeauna prezente și existente în fața Lui, ca într-o pictură.

Ca urmare, ar trebui să avem un simț al responsabilități față de un Creator care cunoaște cel mai mic act al creației — așa cum spune Coranul: “Dumnezeu este știutor al celor pe care voi le făptuiți” (2:238)

— și ar trebui să evităm orice păcat sau greșeală care ne-ar îndepărta de El. Trebuie să-L adorăm pe Dumnezeu, posesorul cunoașterii absolute,

Pagina 140

care ne-a creat pentru a traversa diferite etape și pentru a obține capacitățile pe care le avem acum. Nu trebuie să-l nesocotim ordinele care ne deschid drumul spre adevărata fericire și ultimul scop al omului și nu trebuie să acceptăm un alt scop decât El.

Pentru a putea să ajungem la Dumnezeu trebuie să ne împodobim cu atributele divine și să ne pregătim, în scurtul nostru trai pe această lume, pentru întâlnirea cu El. Atunci ne putem întoarce la El, sursa, originea și începutul existenței noastre. Aceasta cere acțiune și un efort constant destinat purificării sinelui, căci responsabilitatea de a acționa în acest sens a fost lăsată pe umerii omului ca un comandament divin.

Pagina 141

LECȚIA A PAISPREZECEA

OPINII PRIVIND DREPTATEA LUI

DUMNEZEU

Problema dreptății ca atribut distinct a lui Dumnezeu a avut propria ei istorie. Diferite școli de gândire din cadrul Islamului au avut puncte de vedere diferite asupra acestui subiect, interpretându-le în concordanță cu principiile lor distinctive.

Unii sunniți, urmând viziunea teologului Abu “l-Hasan Ash'ari, nu consideră dreptatea lui Dumnezeu ca principiu al credinței, negând că dreptatea este îndeplinită prin acte divine,

Totuși, în viziunea lor, Dumnezeu tratează o anumită persoană pedepsindu-l sau răsplătindu-l fără să țină seama de ceea ce acesta ar părea că merită, iar actele divine vor reprezenta dreptatea și binele absolut, chiar dacă apar injuste după standardele omenești.

Acești discipoli ai lui Ash/ari disting tributul dreptății lui Dumnezeu de acțiunile Acestuia și, prin urmare, privesc ca drept orice ar putea fi atribuit lui Dumnezeu. Dacă îl răsplătește pe cel virtuos și îl pedepsește pe păcătos, aceasta este dreptatea, dar tot dreptate ar fi să facă tocmai invers; s-ar situa încă în sfera vastă a dreptății Sale.

Teza lor, după care termenii de “dreptate” sau “nedreptate” sunt lipsiți de sens în raport cu Dumnezeu este fără nici o îndoială menită să ridice esența sacră a lui Dumnezeu în poziția celei mai mari transcendențe. Dar nici o persoană inteligentă nu va privi aceste noțiuni inadecvate și superficiale ca fiind legate de transcendența lui Dumnezeu.

De fapt, ele implică o negare a ordinii din lume precum și a principiului cauzalității atât în ordinea generală a lumii cât și în purtările și acțiunile indivizilor.

Partizanii lui al-AsW'ari cred în plus că lumina strălucitoare a intelectului uman se stinge atunci când se confruntă cu percepțiile și problemele religiei, că nu este capabilă să îndrume omul sau să-i lumineze calea.

Pagina 142

Această aserțiune nu este conformă nici învățăturilor Coranului, nici conținutului sunnei. Coranul consideră indiferența față de rațiune ca pe o formă de rătăcire și îndrumă în mod repetat pe oameni la reflecție și meditație în scopul de a se apropia de cunoașterea divină și de credințele religioase. Cei care nu reușesc să se folosească de lumina intelectului sunt coimparați cu animalele. Coranul spune: “Ce/e mai rele viețuitoare pentru Dumnezeu Sunt surzii și muții care nu pricep. ” (8:22)

Profetul Islamului a spus: “Dumnezeu a desemnat doi îndrumători pentru om: unul extern, mesagerii Săi, și unul intern, anume gândirea

»

sa.

Fe

Mutaziliții și șiiții se opun școlii lui al-Ash/ari. Dintre toate atributele lui Dumnezeu ei au ales dreptatea ca principiu al crezului lor.

Bazându-se atât pe dovezile raționale cât și pe cele transmise de Profet, ei au respins ca incompatibile cu principiul dreptății doctrinele predeterminării actelor umane și efectul nemediat al Justiției divine.

Ei cred că dreptatea este baza actelor lui Dumnezeu, atât în ordonarea universului cât și în formularea de legi. La fel cum actele umane pot fi cântărite după criteriile binelui și răului, actele lui Dumnezeu sunt supuse aceluiași criteriu. De vreme ce logica rațiunii indică că dreptatea este de dorit în sine, iar injustiția este respingătoare în sine, un obiect al adorației, ale cărui caracteristici includ o inteligență infinită și un spirit infinit, nu va comite niciodată un act pe care rațiunea Î-ar cataloga drept nepermis.

Atunci când spunem că Dumnezeu este drept, aceasta înseamnă că esența sa creativă și atotcunoscătoare nu face nimic contrar înțelepciunii.

Conceptul de înțelepciune aplicat Creatorului nu înseamnă că El alege cele mai bune mijloace pentru a-și atinge țelurile sau pentru a-și remedia deficiențele, pentru că doar omul este menit să încerce să treacă de la deficiență la perfecțiune. Grija lui Dumnezeu este de a face ca ființele să-și surmonteze deficiențele și să le îndemne spre perfecțiune și spre scopurile inerente în esențele lor. Înțelepciunea lui Dumnezeu constă în faptul că întâi implantează o formă a bunăvoinței Sale în fiecare