DUMNEZEU Șl ATRIBUTELE SALE

Pagina 123

eee E de

Unitatea lui Dumnezeu este unul dintre atributele Lui esențiale. Toate relipiile revelate — în formele lor originare și nedistorsionate — au pus în fața omenirii o afirmație a unității lui Dumnezeu nealterată prin apariția unor parteneri ai Lui. O asemenea atribuire de parteneri — în orice formă sau dimensiune a ei — este cea mai mare eroare pe care omul o poate face. Ea a apărut în istorie ca un rezultat al ignoranței, al necunoașterii și ca o părăsire a domniei rațiunii și a învățăturilor Profeților.

Dacă oamenii ar fi crezut corect în Dumnezeu, în dovezile rațiunii și în îndrumarea Profeților, ar fi fost imposibil ca ei să accepte vreun fenomen contingent sau vreun lucru creat în locul Lui sau să-și imagineze că oricare altă ființă ar putea fi partenerul Lui sau egalul Lui la comanda și controlul destinelor lumii, sau având vreo putere în administrarea ordinii lumii.

Dacă mai mulți zei ar conduce lumea și fiecare dintre aceștia ar

- acționa și ar da ordine conform dorinței lor, ordinea universului s-ar dizolva în anarhie.

Coranul spune: “Dacă s-ar afla (în lume) și alți dumnezei afară de Dumnezeu, ea ar fi stricată. Mărire lui Dumnezeu, Stăpânul Tronului, care este mai presus decâl ceea ce spun ei. (21:22)

Dacă spunem că Dumnezeu este Unul, o facem pentru că EI nu este un corp. Un corp este un compus dintr-o serie de elemente diferite a căror uniune îi dă acestuia existență. Componentele, diviziunea și generarea sunt toate atributele ființelor și corpurilor contingente; prin urmare, le negăm în cazul lui Dumnezeu și afirmăm că orice lucru începe să existe ca un rezultat al compunerii și generării; nu este nici Dumnezeu și nici nu seamănă cu El.

Este posibil să concepem pluralitatea în cadrul unei categorii date odată ce vorbim de limitări cum sunt cantitatea, calitatea și timpul.

Dumnezeu nu este însă limitat de nici una dintre acestea și — prin urmare

— nu putem să-i concepem vreun partener sau vreo ființă asemănătoare Lui.

Dacă încercăm să ne imaginăm esența apei, fără nici un atribut limitativ — și am repeta acest exercițiu de mai multe ori — nimic nu va fi adăugat concepției noastre originare. Deoarece la început am conceput

Pagina 124

Dumnezeu și atributele Sale

apa într-un sens absolut, nelimitat nici prin cantitate, nici prin calitate, este imposibil ca în încercările următoare de a o concepe să ne apară o nouă ipoteză.

Dar atunci când adăugăm esenței apei anumite atribute limitative extrinseci ei, diferite forme și ipostaze ale apei vor apărea și, odată cu ele va apărea pluralitatea. Exemple ale acesteia ar fi apa de ploaie, apa de izvor, de râu, apa mării — toate acestea fiind observate în momente și locuri diferite, atunci și acum, aici și acolo. Dacă eliminăm aceste atribute limitative și privim din nou esența fundamentală a apei — vom vedea că aceasta elimină orice dualitate, fiind o esență unică.

Trebuie să știm că orice lucru care poate fi conținut într-un anumit spațiu are nevoie de acel spațiu și orice ființă care e conținută într-un interval de timp ține în existența ei primară de condițiile definitorii ale timpului; existența ei va fi realizată doar în cadrul temporal dat, unde aceste condiții sunt obținute.

Deci, atunci când ajungem să cunoaștem o ființă prezentă în toate timpurile și care posedă cel mai înalt grad conceptibil de perfecțiune, absolut liberă de orice fel de defect, trebuie să recunoaștem că a impune dualitate unei realități atât de sublime înseamnă a o face finită și limitată.

Într-adevăr, Dumnezeu nu este unul în sens numeric (astfel încât să ni-L imaginăm ca pe primul membru al unei categorii, care este urmat de un al doilea). Unitatea Lui este astfel încât dacă ne imaginăm un al doilea care coexistă cu El, acesta ar fi totodată identic cu EI.

De vreme ce multiplicitatea lucrurilor derivă din circumstanțe limitative care le diferențiază pe unele de celelalte, ar fi complet irațional să ne imaginăm un al doilea pentru o ființă care este liberă de toate limitările și îngrădirile. Existența unui al doilea ar însemna că primul are limite și hotare, iar dacă acestea ar fi excluse, pur și simplu nu am putea avea două lucruri (concepția noastră privind al doilea lucru l-ar cataloga drept o repetiție a primului).

Doctrina unității divine înseamnă că dacă îl considerăm pe Dumnezeu singur, excluzând toate ființele fenomenale, esența Lui sacră este complet afirmată. Similar, dacă privim ființa Lui împreună cu ființele fenomenale, din nou existența Lui va fi complet afirmată. Dar dacă din contră, vom privi lucrurile contingente ca excluzându-l pe Dumnezeu, nu

Pagina 125

j24 Dumnezeu și atributele Sale

putem spune sub nici o formă că ele există, deoarece existența lor este dependentă de Creator penru origivarea și perpetuarea ei.

Deci, atunci când concepem limite și condiționări pentru Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu va înceta să existe în momentul în care acele limite și condiționări dispar. Dar existența lui Dumnezeu nu se supune condiționării și plwralității, iar rațiunea nu poate, prin urinare, să conceapă un al doilea de fzlul Său.

Să dăm un exemplu. Să presupunem, că lumea este infinită, neavând nici o margine, și în orice direcție am călători, nu am ajunge niciodată la sfârșitul ei. Cu un asemenea concept al lumii corporale, ale cărei dimensiuni sunt toate infinite, putem oare să ne imaginăm o altă lume, diferită de prima, fie ea finită san infinită? Cu siguranță că nu putem, deoarece conceptul unei lumi corporale infinite exclude în mod necesar existența unei alte lumi de același tip. Dacă încercăm să concepem o altă lume, aceasta va fi sau un segment al primei humi, sau va fi identică cu aceasta.

Deci, considerând că esența divină este existența absolută, a introduce existența unei a dona ființe asemănătoare Lui este la fel ca operația prin care imaginăm o a doua lume a corpurilor coexistând cu o lume infinită a corpurilor. Cu alte cuvinte, este imposibil.

Este clar prin urmare că semnificația faptului că Dumnezen este Unul nu este cea după care El nu este format din doi, ci faptul că un al doilea este de neconceput și că posesiunea exclusivă a divinității este necesitată de esența Sa. EI devine distinct față de altul decât EI însuși nu prin mijloacele unei limitări — ci prin cele ale esenței Lui care nu poate fi distinsă clar de oricare alt lucru, Toate celelalte ființe — prin contrast — își obțin caracterul lor distinct nu prin esența lor, ci mai degrabă în rapori cu Dumnezeu.

i

Vedem clar că interrelaționările largi și armonia există printre toate componentele lumii. Omul produce dioxidul de carbon care permite plantelor să respire, iar plantele produc la rândul lor oxigen, care îi permite omului să respire. Ca un rezultat al acestui schimb reciproc între

Pagina 126

plante și om, o anumită cantitate de oxigen este tot timpul păstrată, lucru fără de care nu ar mai rămâne nici urmă de oameni pe acest pământ.

Cantitatea de căldură primită de Pământ de la soare corespunde nevoii de căldură a ființelor. Viteza de rotație a pământului în jurul soarelui și distanța până la acea sursă de energie și căldură au fost fixate la un nivel care face viața omului posibilă pe pământ. Distanța între pământ și soare determină un anumit grad de căldură care corespunde exact nevoilor vieții pe pământ. Dacă viteza de rotație a pământului ar fi de o sută de mile la oră în loc de o mie de mile la oră (așa cum este acum) nopțile și zilele noastre ar fi de zece ori mai lungi, iar intensitatea căldurii solare s-ar ridica la un punct la care toată viața plantelor ar fi distrusă, iar nopțile reci ale iernii ar îngheța orice lucru de pe pământ.

Dacă, pe de o parte, razele soarelui ar fi reduse la jumătate, toate ființele ar fi înghețate pe loc de un frig teribil. Dacă, pe de altă parte, ele ar fi fost de două ori mai puternice, sămânța vieții n-ar fi încolțit niciodată. Dacă luna s-ar depărta de pământ, mareele ar fi atât de puternice încât ar smulge munții din loc.

Văzută în această lumină, lumea pare o caravană în care toți călătorii Sunt uniți unii cu alții ca mărgelele pe ață. Toate părțile sale — mari sau mici — luptă în mod coordonat pentru a avansa într-o singură direcție. În tot organismul, fiecare părticică își îndeplinește funcția ei și toate lucrurile se ajută și se completează unul pe celălalt. O legătură profundă și invizibilă leagă fiecare atom cu toți ceilalți atomi.

O lume atât de prinsă în unitate trebuie să fie conectată în mod necesar la o singură sursă sau principiu. Existența derivă dintr-o singură origine; dacă întregul univers este unul, și creatorul său trebuie să fie unul. Faptul că făcătorul universului a introdus unitate în multiplicitatea lumii create de în el însuși e o dovadă convingătoare a unității, puterii și înțelepciunii Sale.

Coranul spune: '“Spune:. “Îi vedeți pe asociații voștri pe care voi îi invocăți afară de Dumnezeu? Arătați-mi, ce au creat ei pe pământ? Sau au dat ei vreo parle în crearea cerurilor? Sau lor le-am dat Noi vreo carte pe care ei să o cunoască bine? (Nicidecum!) Dar nu-și făgăduiesc cei nelegiuiți unii altora decâi numai înșelăciune. Dumnezeu [ine cerurile și pământul ca să nu se prăbușească. lar dacă s-ar prăbuși,

Pagina 127

nimeni, după EI, nu le-ar mai putea ține! EI este răbdător și iertător.

Natura noastră interioară — o dimensiune fundamentală a existenței noastre — confirmă de asemenea unitatea lui Dumnezeu. În timpurile grele ale încercărilor de tot felul, dorințele noastre se concentrează într-un singur punct; ne întoarcem într-o anumită direcție și ne deschidem inimile către EI.

Unul dintre elevii Imamului Ja'far Sadiq, pacea fie cu el, l-a întrebat:

“Ce dovadă avem pentru unitatea lui Dumnezeu?”

Imamul i-a răspuns: “Dovada unității Lui este interrelaționarea și continuitatea întregii creații, ordinea integrală a ființei care domnește asupra tuturor lucrurilor. Dumnezeu spune în Coran: “Dacă ar exista un creator în ceruri sau pe pământ, altul decât Unul Dumnezeu, ordinea ar dispărea și lumea ar fi distrusă.”

Deci regularitatea și alcătuirea înțeleaptă a ordinii care domnește asupra tuturor lucrurilor refuză teoria după care ar exista mai mulți zei, domnind în aceleași sfere sau în sfere diferite.

ex

Chiar dacă Sfântul Coran afirmă unitatea lui Dumnezeu în creație și înțelepciune, el menționează rolul cauzelor și mijloacelor care implementează voința divină. “Dumnezeu pogoară din cer apa, cu care dă viață pământului după moariea lui. lar întru aceasta este cu adevărai un semn pentru un neam (de oameni) care aud. ” (16:65)

Odată ce ajungem la concluzia că Dumnezeu singur creează, ordonează și conduce universul și că toate sursele de efect și cauzalitate sunt subordonate voinței și ordinelor Sale, fiecare având rolul său desemnat de Dumnezeu, atunci cum ne-am mai putea imagina o altă ființă de același nivel cu Dumnezeu și cum ne-am putea închina acesteia?

Coranul spune: “Dar sunt printre oameni (și unii) care primesc în afară de Dummezeu incă și semeni, pe care-i iubesc cu iubirea (credincioșilor) pentru Dumnezeu. Dar cei care cred sunt mai Stăruitori în iubirea pentru Dumnezeu.” (2:165) “Și printre semnele Sale sunt noaptea și ziua și Soarele și Luna. Însă nu vă prosternați nici dinaintea

Pagina 128

Soarelui, nici dinaintea Lunii, ci prosternați-vă lui Dumnezeu care le-a

Pagina 129

LECȚIA A DOUĂSPREZECEA

PUTEREA INFINITĂ A LUI

DUMNEZEU

Puterea infinită a lui Dumnezeu nu are dovezi mai clare decât cele furnizate de studiul fenomenelor universului creat și al formelor și înfățișărilor diferite ale naturii care nu pot fi vreodată integral descrise.

Când privim creația lui Dumnezeu ne confruntăm cu o energie atât de vastă încât nu-i putem imagina nici o limitare. O privire asupra creației și asupra milioanelor de adevăruri dezvăluite de minunățiile naturii și de profunzimile ființei umane ne furnizează cea mai clară indicație a întinderii puterii Celui care le-a creat, căci ordinea atât de bogată și de complexă a existenței nu admite altă explicație.

Tocmai puterea incomparabilă a lui Dumnezeu este cea care forțează pe om să se încline umil în fața Creatorului acestei ordini mărețe. Nu putem exprima în cuvinte dimensiunile puterii Sale; această esență unică are o asemenea putere încât ajunge să comande “Fii!” pentru ca un lucru să înceapă să existe. Coranul spune: “Și dacă voiește El un lucru, porunca Lui este numai să zică “Fii” și el este. ” (36:82)

Legea exprimată în acest verset indică cel mai bine puterea Sa nelimitată precum și manifestările puterii și splendorii Sale. El neagă orice limită pe care am încerca s-o fixăm puterii divine și proclamă inadecvarea tuturor criteriilor și măsurătorilor legate de această lege divină.

Pionierii științelor naturale, oamenii laboratoarelor, în ciuda tuturor progreselor pe care le-au realizat, nu au ajuns încă la cunoașterea completă și definitivă a secretelor unei singure ființe dintre numeroasele și variatele ființe ale universului creat. Cu atât mai puțin, cunoașterea parțială și neobiectivă pe care omul a obținut-o asupra câtorva dintre ființele lumii nu este suficientă pentru ca el să realizeze integral că puterea imensă care a creat o asemenea abundență și varietate în unIvers trebuie să rămână infinită.

Pagina 130

Să privim întinderea creației Sale; creaturi fragile și bestii monstruoase cu înfățișări ciudate viețuiesc împreună în adâncurile oceanului, păsări delicate și melodioase cu aripi felurit colorate a căror frumusețe inspiră pe artiști, stelele care strălucesc pe cer și soarele care răsare și apune; răsăritul și lumina lunii; planetele, galaxiile și nebuloasele care conțin fiecare în nucleul lor milioane de stele uriașe strălucind în infinit.

O asemenea creație, care uimește prin splendoarea ei, nu dovedește oare puterea infinită a Creatorului ei? Ar putea cineva să ignore puterea unui Creator care conferă vieții o asemenea varietate și care face ca formele finite și distincte să se releveze în marele evantai al fenomenelor?

Dat fiind că toate aceste forme seducătoare ale creației provin în ultimă instanță de la atom, problema ființei nu poate să se explice altfel decât prin intermediul forței infinite capabile să influențeze totul. EI este Cel care impune tuturor lucrurilor să ia forma vieții și care deține puterea și inteligența să plănuiască și să construiască acest eșafodaj vast și precis.

XX kk

Mic și mare, dificil și ușor sunt calificative proprii ființelor finite; în întinderea infinită a esenței și atributelor lui Dumnezeu nu poate fi vorba de mic și mare, mult sau puțin. Lipsa de putere și incapacitatea sunt datorate unei energii finite de care se poate dispune, sau de existența unui obstacol în drum sau de absența unor mijloace și a unor instrumente; ele sunt de neconceput în cazul unei puteri infinite.

Coranul spune: “Și; nimic din ceruri și de pe pământ nu poate să scape. de. pedeapsa Iui Dumnezeu, căci FL. este Atoateștiulor și Atoiputernic.” (35:44)

Chiar dacă Dumnezeu poate să facă orice, EI a creat lumea după un plan anume în cadrul căruia un rol îl au anume fenomene în ascendența celorlalte. Aceste fenomene sunt în mod incontestabil cu totul subodonate voinței sale împlinindu-și rolul lor și niciodată opunându-se Lui în cel mai mic amănunt.

Pagina 131

Coranul spune: “EI a creat Soarele, Luna și Stelele supuse voinei Sale. Și nu este decât a Lui făprura și stăpânirea. ” (7:54)

Nici o creatură din univers nu poate fi o manifestare a puterii și nu poate împărtăși voința și puterea Sa, pentru că Dumnezeu nu are nici un partener în esența sa și nici un asociat în puterea Sa de creație.

Așa cum creaturile nu sunt independente în esența lor, tot așa nu sunt independente nici în privința actelor și efectelor pe care le produce EI.

Fiecare agent sau cauză își trage esența ființei sale de la Dumnezeu ca Și puterea de a acționa și a produce un efect.

Oricând dorește sau consideră necesar, El schimbă întreaga ordine a existenței, oricât de fermă ar fi aceasta. Totul este supus voinței Sale.

Creatorul care a desemnat fiecărui factor sau cauză un efect particular este capabil să neutralizeze sau să suspende oricând acest efect. Așa cum un simplu ordin a dat universului existență, un singur ordin va ridica fenomenelor rolul lor obișnuit.

Coranul spune: “Au zis: "Ardeți-l pe Avraam și ajutați-i pe zeii voștri, dacă voi vreți să faceți ceva penru ei!” Dar Noi am zis: “O, foc!

Fii răcoare și mântuire peste Avraam!” Ei au făcut un vicleșug împotriva lui, însă Noi am Jăcut ca ei să fie cei mai în pierdere. ” (21:68- 69).

Chiar dacă puternica atracție dintre soare și pământ se exercită într-un spațiu vast, ambele corpuri cerești sunt supuse voinței Sale. De îndată ce EL dă unei păsărele puterea necesară, ea poate să reziste atracției pământului și să zboare.

Coranul spune: “Oare nu văd ei păsările supuse din văzduhul cerului pe care nimeni nu le ține decât numai Dumnezeu? Întru acesta suni Cu adevărat semne pentru un neam de oameni care cred. ” (16:79)

Osice fenomen care poate fi imaginat ca existând în lumea ființei își găsește nevoile de subzistență și viață în Creator. De aceea, orice putere sau capacitate găsite în planul creației trebuie în mad necesar să se raporteze la puterea infinită a lui Dumnezeu.

Ali. Conducătorul Credincioșilor, pacea fie cu el, scrie într-o predică seprodusă în Nahj al-balaghah: “O, Doamne, nu putem pătrunde în adâncimile splendorii și maiestății Tale. Știm doar că trăiești și exiști prin Tine, că Tu nu mănânci și nu dormi. Nici o minte nu te poate

Pagina 132

percepe și nici un ochi nu Te poate vedea. Dar Tu vezi totul și știi cât vor trăi toate și ești atotputernic.

Chiar dacă n-am perceput nimic din creația Ta, suntem uimiți de

puterea Ta și Te lăudăm mult. Căci noi știm că ceea ce nu putem vedea cu ochii noștri și pe care nu îl putem atinge cu mintea și inteligența noastră și este ascuns de vălurile necunoscutului este mult mai mare decât ceea ce putem vedea.

„ Când omul se hotărăște să construiască ceva, de exemplu un spital, ei adună mai întâi uneltele și piesele de echipament necesare care nu au nici O legătură esențială una cu cealaltă și apoi le asamblează pentru a-și atinge scopul, folosindu-se de o serie de relații artificiale pentru aceasta.

Pentru a crea asemenea relații artificiale, el folosește obiecte și forțe care există deja. Munca și activitatea sa sunt o parte a sistemului creației, nu sunt, vorbind drept, niște activități creatoare, ci doar o formă de mișcare care are loc în interiorul unor obiecte care există deja. Creația divină formează o categorie cu totul diferită de simpla producere de relații artificiale între obiectele existente. Dumnezeu creează lucrurile cu toate proprietățile, forțele, energiile și caracteristicile lor.

Atunci când spunem că Dumnezeu este atotputernic, trebuie să știm că puterea Sa privește doar acele lucruri care sunt posibile. Lucrurile imposibile rațional sunt cu totul în afara sferei puterii Sale, iar a folosi cuvintele “putere” sau “capacitate” legate de lucruri imposibile este incorect și lipsit de sens. Chiar dacă puterea lui Dumnezeu este, într-adevăr, nelimitată, capacitatea receptivă a lucrurilor și capacitatea lor de a servi ca loc de manifestare a puterii divine trebuie luate în considerare, executarea voinței lui Dumnezeu este legată de relațiile între cauză și efect împreună cu rețeaua complexă de motive și cauze. Pentru ca un lucru să poată deveni obiectul voinței divine, el trebuie să nu fie imposibil și trebuie să posede în chiar esența sa capacitatea receptivă;

voința divină este îndeplinită prin mijloacele receptivității lucrurilor.

Este adevărat că puterea divină este infinită și constantă, dar terenul destinat să o primească este imperfect și incapabil să absoarbă integral ceea ce sursa atât de abundentă pune la dispoziția sa.

Oceanul este o sursă abundentă de apă, dar o cisternă nu are decât o capacitate limitată pentru a înmagazina această apă și o cantitate infimă