BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 81

În Viața de Apoi toate aceste șiretlicuri și minciuni vor fi demascate și locurile se vor inversa. Allah a spus:

“Cei ce sunt nelegiuiți au râs de cei care cred,

lar când au trecut pe lângă ei, și-au făcut semne,

lar când s-au întors la familiile lor, s-au întors ei batjocorind,

lar când i-au văzut pe ei, au zis: "Aceștia sunt în rătăcire!"

Or ei nu au fost trimiși ca păzitori asupra lor!" [83:29-33]

2. Denaturarea învățăturilor lui Muhammed, provocarea de ambiguități, vehicularea propagandei mincinoase, măsluirea de declarații nefondate legate de doctrina, persoana și caracterul său și exagerarea în așa mod încât să descurajeze orice intenție de reflecție logică a publicului. Referitor la Coran ei spuneau că:

“... Legende ale înaintașilor sunt cele care le-au fost scrise și ele îi sunt dictate lui dimineața și seara” [25:5)

Nedreptatea a continuat fără încetare, întipărind în mintea oamenilor ideea că nu Coranul era Revelație adevărată:

“Aceasta nu este decât o minciună pe care el a născocit-o și în care l-a ajutat și un alt neam” [25:4]

În asemenea circumstanțe, păcătoșii atribuiau musulmanilor tocmai acele intenții și acțiuni de care ei înșiși se făceau vinovați. Păgânii și cei care erau ostili revelației lui Allah și islamului nu puteau înțelege cum de asemenea versete minunate curgeau din gura Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - fără să fi fost învățat de cineva și susțineau că:

“Îl învață pe el [Coranul] un om" [16:103]

Ei au mai ridicat și altă obiecție nefondată și superficială:

“Ce este cu acest Trimis care mănâncă bucate și merge prin târguri?”

Ei erau de o tristă ignoranță și greșeau în mod dureros, neputând pricepe cum de un învățător al omenirii (așa cum Muhammed pretindea a fi)

le poate împărtăși felul de a fi, se amestecă în viața lor, este la curent cu faptele lor și împarte cu ei bucuriile și tristețile. Nobilul Coran a negat cu vehemență acuzațiile și afirmațiile lor și a explicat că vorbele Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - sunt Revelații ale Domnului.

Natura și conținutul lor reprezintă o provocare îndrăzneață pentru cei care atribuie exprimărilor lui profetice o origine comună sau similară spasmelor mintale ale unui reformator visător, efuziunilor unui poet frenetic ori

Pagina 82

pălăvrăgelii incoerente a unui om nebun.

3. Compararea Coranului cu mitologia anticilor, cu scopul de a distrage atenția oamenilor de la Cuvintele lui Allah. Odată, An-Nadr bin Harith s-a adresat quraișilor, astfel:

“O, trib Quraiș! Sunteți martorii unui fenomen nemaiîntâlnit, față de care până acum v-ați arătat neajutorați. Muhammed a crescut aici printre noi și s-a dovedit a fi întotdeauna foarte îndatoritor, fiind tânărul cel mai cinstit și mai demn de încredere. Oricum, mai târziu, când a ajuns la maturitate, a început să predice despre o nouă credință, străină societății voastre, și s-a împotrivit plăcerilor voastre. Astfel, de la un timp ați început să-l acuzați că ar fi vrăjitor sau ghicitor, poet sau chiar nebun. Jur pe Allah, că el nu este nimic din toate acestea. El nu este interesat să sufle în pumni ca magicienii, iar cuvintele lui nu sunt ale unui ghicitor. Nu este nici poet fiindcă mentalitatea sa nu e cea a unui palavragiu și, cu siguranță, nu-i nici nebun, deoarece nu s-a aflat niciodată că ar fi avut halucinații de vreun fel sau alte manifestări caracteristice nebunilor. O, popor Quraiș! Este într-adevăr o problemă serioasă și vă sfătuiesc să vă revizuiți atitudinea.”

Se povestește că într-o etapă ulterioară, An-Nadr a plecat la Hira, unde s-a familiarizat cu tradițiile regilor Persiei și cu rațiunile unor oameni ca Rustum și Asphandir, și apoi s-a reîntors la Mekka. Aici stătea întotdeauna în umbra Profetului, la toate adunările pe care acesta le ținea pentru a predica despre noua credință și îi atenționa pe oameni asupra mâniei lui Allah. An-Nadr îl urma fățiș pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și, la aceleași adunări, povestea lungi istorii despre oamenii aceia din Persia. Apoi își încheia întotdeauna discursul, întrebând perfid dacă nu cumva l-a întrecut pe Muhammea.!!l

Ibn 'Abbas relata că An-Nadr angaja cântărețe, care prin melodiile și farmecele lor fizice distrăgeau de la islam pe oricine se atașa câtuși de puțin de Profet. În acest sens, Allah spune:

“Dar printre oameni sunt și [unii] care cumpără poveștile deșarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah” [31:6]2l

4. Într-o nouă încercare de a-l abate pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - de la principiile lui, Quraișii l-au invitat să ajungă la un compromis și i-au propus să cadă la învoială cu practicile lor

[2] Tafhim-ul-Qur'an, 4/9.

Pagina 83

preislamice, astfel încât el să renunțe parțial la religia lui și politeiștii să facă același lucru.

Allah Preaînaltul spune:

“Ei ar dori ca tu să fii binevoitor și să fie și ei binevoitori" [68:9]

În relatarea lui Ibn Jarir și At-Tabarani, idolatrii au propus ca timp de un an Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - să se închine la zeii lor și ei să se închine Stăpânului lui, tot un an. Într-o altă relatare, ei au spus: “Dacă-i accepți pe zeii noștri, ne vom închina și noi la al tău."

Ibn Ishaq relata că Al-Asuad bin Al-Muttalib, Al-Ualid bin Al-Mughira, Omaiia bin Khalaf și Al-'As bin Uaiil As-Sahmi, un grup de politeiști influenți, l-au prins pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - în timp ce făcea ocolul Sfântului Sanctuar și i-au propus să se închine la ceea ce se închinau și ei, astfel încât, după părerea lor, ambele părți să ajungă la un numitor comun. Ei au adăugat: “Dacă Domnul pe care-l venerezi tu se va dovedi a fi mai bun decât ai noștri, atunci va fi cu atât mai bine pentru noi, dar dacă zeii noștri se dovedesc a fi mai buni decât Dumnezeul tău atunci tu vei avea de câștigat din asta.”

Allah PrealÎnaltul a revelat următorul capitol:

“Spune: "O, voi, necredincioși!

Eu nu ador ceea ce adorați

Și nici voi nu adorați ceea ce ador eu.

Nici adorarea mea nu este asemeni adorării voastre,

Și nici adorarea voastră nu este asemenea adorării mele!

Voi aveți religia voastră, iar eu am religia mea!" [109]!

Persecuțiile

La începutul celui de-al patrulea an al Chemării, pentru o perioadă de câteva luni, politeiștii și-au limitat tacticile de hărțuire, numai la cele mai sus menționate. Când și-au dat seama de inutilitatea acestor proceduri, ei au decis să realizeze o campanie completă de opoziție. Ei au organizat o adunare generală și au ales un comitet de douăzeci și cinci de oameni dintre notabilii Quraiș, avându-l pe Abu Lahab, unchiul Profetului, ca președinte. După îndelungi deliberări, au ajuns la concluzia că trebuiau luate măsuri menite să oprească pe mai multe direcții puternicul val islamic.

Pagina 84

Erau hotărâți să nu precupețească nici un efort pentru combaterea noii credințe. Ei au decis să-l calomnieze pe Mesagerul lui Allah și să-i supună pe noii convertiți la diverse torturi, utilizând toate resursele disponibile. În ceea ce-i privește pe noii musulmani, aceste idei erau ușor de pus în practică, ei fiind de fapt slabi. Cât despre Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, acesta nu era ușor de calomniat, deoarece avea o asemenea gravitate, măreție și perfecțiune a caracterului, încât acestea îi rețineau până și pe dușmanii lui să comită vreun act nebunesc împotriva sa.

Îl avea, de asemenea, pentru a-l ajuta, pe unchiul său, Abu Talib, care avea o descendență nobilă și un clan ce inspira spaimă. Această situație reprezenta o sursă de mare îngrijorare pentru necredincioșii care simțeau totuși că nu mai puteau arăta răbdare sau toleranță în fața unei puteri formidabile, care înainta constant spre a le anula practicile religioase și a le desființa autoritatea.

Însuși Abu Lahab a luat inițiativa unei noi serii de persecuții și a început să cântărească nenumărate aspecte referitoare la acțiunile dăunătoare, ura și răutatea îndreptate împotriva lui Muhammed. A început cu aruncatul pietrelor asupra Profetului, obligându-i pe cei doi fii ai săi să divorțeze de nevestele lor, Ruqaiia și Umm Kulthum, fiicele Profetului.l!] S-a bucurat cu răutate de moartea celui de-al doilea fiu al lui, numindu-l: “omul separat de vlăstarul său". L-a urmat pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - pe parcursul pelerinajului și al predicilor, pentru a-i dezminți spusele și a-i instiga pe beduini împotriva sa și a Chemării sale.[2]

Soția lui, Umm Jamil bint Harb, sora lui Abu Sufian, a contribuit și ea la această campanie brutală. Ea a dovedit că nu era mai prejos decât soțul ei în ura și dușmănia pe care le nutrea față de Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Împletea fibre de frunze de palmieri cu buchete de spini și le presăra pe potecile pe care trecea Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, pentru a-l răni astfel fizic. Era o adevărată scorpie, irascibilă și cu limbaj abuziv, maestră în a țese intrigi și în a ațâța focul discordiei și al răzvrătirii. A fost pe drept etichetată în Sfântul Coran: "cărăușa de lemn de foc"l?l. După ce a primit această veste, ea a mers direct la Moschee, având în mână pietre pentru a-l lovi pe Profet. Allah Cel Mare i-a luat

[1] Fi Zilal Al-Qur-an, 30/282; Tafhim-ul-Qur'an, 6/522

[2] At-Tirmidhi

[3] "Cărăușa de lemn de foc” - "persoana care în lad cară lemne pentru a ațâta focul în care ard păcătoșii”

Pagina 85

vederea și ea l-a văzut doar pe Abu Bakr care ședea chiar lângă Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Atunci, cu mare impertinență, s-a adresat lui Abu Bakr, amenințând că va zdrobi cu pietre gura Tovarășului lui, și a recitat un vers plin de sfidare nerușinată: “Noi nu ne-am supus celui disprețuit, i-am respins Chemarea și ne-am îndepărtat de religia lui”.

După ce ea a plecat, Abu Bakr s-a întors spre Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și a cerut lămuriri despre cele întâmplate.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - l-a asigurat că ea nu-l văzuse, fiindcă Allah îi întunecase vederea |!

Abu Lahab și familia lui dădeau acele exemple rușinoase de tortură și hărțuială, în ciuda legăturii de sânge care-i apropia de Profet, fiind unchiul acestuia și locuind în case învecinate. De altfel, mai toți vecinii Profetului încercau să-l defăimeze. Ei au aruncat până și cu măruntaie de capră în el, în timp ce-și făcea rugăciunile. El se plângea întotdeauna de acea vecinătate nepotrivită, dar fără nici un rezultat, fiindcă aceștia erau prea orbiți în nelegiuirea lor.

Al-Bukhari, cu acordul lui Ibn Mas'ud, a povestit că, odată când Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - se prosterna în timpul rugăciunii în Al-Ka'ba, Abu Jahl a cerut tovarășilor lui să aducă fătul murdar al unei cămile și să i-l pună pe spate. 'Ugba bin Abu Mu'ait a fost nefericitul care s-a grăbit să ducă la îndeplinire această faptă rușinoasă. Toți necredincioșii au început să râdă. Tot atunci s-a întâmplat ca Fatima, fiica Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, să treacă pe acolo. Ea a luat murdăria de pe spatele tatălui ei. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a chemat mânia lui Allah asupra lor, mai ales asupra lui Abu Jahi, 'Utba bin Rabi'a, Șaiba bin Rabi'a, Al-Ualid bin 'Utba, Omaiia bin Khalaf și 'Uqba bin Mu'ait. Este bine știut faptul că toți aceștia au murit în bătălia de la Badrl?l.

Mijloacele de oprimare asupra cărora șefii din Mekka, în special Omaiia bin Khalaf, se opriseră în intenția lor de a-l defăima pe Profet, erau cleveteala și provocarea scandalului.

În acest sens, Allah spune:

“Vai pentru tot clevetitorul și defăimătorul” [104:1]

[2] Sahih Al-Bukhari, 1/37.

Pagina 86

'Ugba bin Al-Muw'ait asista odată la o adunare a Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și îl asculta propăvăduind islamul. Un prieten apropiat de-al său, Ubai bin Khalaf, a aflat despre acest lucru. El nu putea tolera aceasta, astfel că l-a certat pe 'Ugba și i-a poruncit să scuipe obrazul sfânt al Profetului. Acesta a făcut acest lucru fără rușine. Ubai nu rata nici o ocazie ivită de a-l calomnia pe Profet. A măcinat chiar oase vechi, descompuse și a suflat praful rezultat pe el. De asemenea, Al-Akhnas bin Șuraique Ath-Thaqgafi ponegrea caracterul Profetului ori de câte ori avea ocazia. Sfântul Coran, cu referire directă la faptele mârșave ale acestui om, i-a atribuit nouă trăsături abominabile:

“Nu da ascultare celui care juruiește întruna și e vrednic de dispreț,

Defăimător, care umblă cu clevetiri,

Care împiedică binele, e nelegiuit, păcătos,

Crud, și, după toate astea, și bastard” [68:10-13]11l.

Aroganța și trufia lui Abu Jahl au blocat toate căile care ar fi putut induce fie și cea mai mică sclipire de credință în inima lui:

“Însă el nici nu a crezut, nici nu a făcut Rugăciunea” [75:31].

Mai mult, el a vrut chiar să-i interzică Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - să intre în Sfântul Sanctuar. Odată, în timp ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - se ruga în incinta Casei Sfinte, Abu Jahl a intrat amenințător, rostind cuvinte jignitoare.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - l-a certat cu asprime, însă Abu Jahl i-a răspuns cu obrăznicie că el era cel mai puternic în Mekka. Allah a dezvăluit apoi:

“Să-i cheme el pe cei din preajma lui" [96:17]

Într-o altă versiune a aceluiași incident, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - l-a luat pe Abu Jahl de gât și l-a scuturat puternic, spunând:

“Vai ție, vai!

Și încă o dată: Vai ție, vai!" [75:34,35].

Abu Jahl n-a ținut cont de acest reproș și nici nu și-a dat seama de faptele sale prostești. Dimpotrivă, era hotărât să meargă până la extremă și a jurat că-l va arunca pe Mesager cu fața în țărână și-i va pune piciorul pe grumaz.

Nici n-a apucat bine să-și ducă la îndeplinire intenția mișelească,

Pagina 87

pentru că de îndată a fost văzut întorcându-se și apărându-se cu mâinile (ca și când l-ar fi urmărit ceva groaznic). Camarazii lui l-au întrebat ce se întâmplase. El a spus: “Am observat un șant de foc arzând și niște aripi în zbor”. Mai târziu, Mesagerul a explicat: “Dacă ar fi continuat, îngerii i-ar fi smuls mădularele, unul câte unul”.I?]

Acesta a fost tratamentul umilitor la care a fost supus Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, un mare om, respectat de compatrioții săi și care-l avea în spate pe unchiul său, Abu Talib, un om influent care putea să-l sprijine. Dacă așa stăteau lucrurile cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, ce să mai spunem despre acei oameni considerați slabi, care nu aveau nici un clan care să-i sprijine? În continuare, vom prezenta detalii referitoare la situația lor. Ori de câte ori Abu Jah! afla despre convertirea la islam a unui om de viță nobilă, care avea prieteni puternici, începea să-i umilească înțelepciunea și intelectul și să-i submineze judecata. Dacă se întâmpla ca acesta să fie negustor, începea să-l amenințe cu consecințe cumplite. Dacă noul convertit avea o poziție socială umilă, Abu Jahi îl bătea fără milă și îl supunea la torturi inimaginabile. 2]

Unchiul lui 'Uthman bin 'Affan îl înfășura pe 'Uthman în frunze de palmier și aprindea focul sub el.

Când Umm Mus'ab bin 'Umair a aflat de convertirea fiului ei, ea nu i-a mai dat de mâncare, dându-l apoi afară din casă.

El se bucura de o viață luxoasă și ușoară, dar în urma torturilor îndurate, pielea i s-a zbârcit și a început să arate oribil.[9l

Bilal, sclavul lui Omaiia bin Khalaf, a fost bătut până la sânge de stăpânul lui, când acesta a aflat despre convertirea sa la islam.

Uneori i se punea o funie de gât și era târât de vagabonzi pe străzile și chiar pe dealurile din Mekka. Alteori era privat mult timp de mâncare și apă sau era legat fedeleș și pus să se întindă pe nisipul arzător, cu un bolovan peste el. Multe alte asemenea măsuri au fost luate împotriva sa pentru a-l sili să renunțe. Toate acestea însă au fost în zadar. El a persistat în credința lui privind Unicitatea lui Allah.

Într-un astfel de moment, s-a întâmplat ca Abu Bakr să treacă pe acolo. Făcându-i-se milă de el, l-a cumpărat și l-a eliberat de sclavie.[?]

[1] Fi Zilal Al-Qur'an, 29/3812; Sahih Muslim

[3] Rahmat-ul-iit'alamin, 1/57; Talqih Fuhum Ahl-at-Athar, p.60 [4] Ibn Hișam, 1/317-318; Rahmat-ul-li'alamin, 1/57

Pagina 88

O altă victimă a arbitrarului Quraiș-ilor a fost 'Ammar bin Yasir, un sclav eliberat din neamul Makhzum. El împreună cu mama și tatăl său au îmbrățișat islamul încă din faza incipientă. Au fost forțați în mod repetat să se întindă pe nisipul arzător și au fost grav bătuți. Uneori, '“Ammar era împins pe cenușă fierbinte. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a fost adânc mișcat de atrocitățile la care erau supuși 'Ammar și familia sa. El îi consola întotdeauna și își ridica mâinile în rugăciune, spunând: “Fiți răbdători, voi într-adevăr vă veți găsi locul în Paradis”. Yasir tatăl a murit din cauza torturilor repetate. Sumaiia, mama lui 'Ammar, a fost străpunsă mortal cu baioneta de către Abu Jahi, meritând astfel titlul de prima femeie martiră a islamului. 'Ammar însuși a fost supus la diferite metode de tortură și era amenințat tot timpul că va suferi și mai mult dacă nu-l ponegrea pe Muhammed și nu îi preamărea pe Al-Lat și 'Uzza. Într-un moment de slăbiciune, el a murmurat un cuvânt deslușit ca retractare, deși inima lui n-a tremurat niciodată, și, când s-a întors ia Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, acesta l-a consolat pentru durerea lui și i-a întărit credința. Imediat după aceea a fost revelat următorul verset:

“Aceia care nu cred în Allah, după ce au crezut — afară de acela care este silit [să nu creadă], dar inima lui este netulburată întru credință'[16:106]

Aflah Abu Fakih. un sclav eliberat din neamul 'Abd Ad-Dar, a fost al treilea dintre aceste victime neajutorate. Tiranii îl legau de picioare cu o funie și îl târau pe străzile din Mekka.l!]

Khabbab bin Al-Aratt a fost și el o victimă și de fiecare dată când se ivea o ocazie, era supus la nelegiuiri asemănătoare. Politeiștii mekkani îi smulgeau părul din cap, îi răsuceau gâtul și îl forțau să se întindă pe cărbuni încinși, punându-i, ca să nu fugă, o piatră mare pe piept.

Unii musulmani cu rang și poziție au fost înfășurați în piei crude de cămilă și aruncați, iar alții au fost îmbrăcați în armuri și azvârliți pe nisipul arzător, în bătaia fierbinte a soarelui Arabiei.I?

Nici chiar femeile convertite nu erau scutite de astfel de tratamente chinuitoare și lista este mult prea lungă pentru a le putea menționa pe toate.

Zanira, An-Nahdiia și fiica ei, Umm 'Ubais, precum și multe altele, au avut parte de persecuție în mâinile asupritorilor, printre aceștia

[1] Eijaz At-Tanzil, p.33

[2] Talqih Fuhum Ahl-al-Athar, p.60; Rahmat-ul-lil'alamin, 1/57

Pagina 89

numărându-se și 'Omar bin Al-Khattab - desigur, înainte de convertirea sa la islam. [1]

Abu Bakr, un om credincios și bogat, a cumpărat și a eliberat câteva dintre aceste sclave, așa cum a făcut și cu Bilal și cu 'Amir bin Fuheira.

Casa Al-Arqam

Din cauza acestor persecuții inumane, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a considerat înțelept să-i sfătuiască pe adepții săi să țină secretă convertirea atât în vorbă, cât și în fapt. De teamă să nu afle Quraișii despre proiectele lui și să ia astfel măsuri care să-i dejoace planurile, el a hotărât să-i întâlnească în secret pe adepții lui.

De asemenea, se gândea să evite orice fel de confruntare deschisă cu politeiștii, întrucât într-o fază atât de timpurie a islamului aceasta nu era în interesul Chemării abia născute, vulnerabilă încă și nematurizată deplin.

Odată, în al patrulea an al Profeției, musulmanii se îndreptau spre colinele din Mekka pentru a se întâlni în secret cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, însă un grup de politeiști a observat mișcarea lor suspectă și a început să-i insulte și să se bată cu ei. Sa'd bin Abu Uagqas a bătut un politeist și l-a umplut de sânge, înregistrându-se astfel prima vărsare de sânge din istoria islamului. [2]

Pe de altă parte, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască își declara Credința islamică și o propăvăduia deschis, cu mare devotament.

Pentru bunăstarea generală a noilor convertiți și luând în considerare interesul strategic al islamului, el a stabilit, în cel de-al cincilea an al misiunii sale, Casa "Al-Argam” din muntele As-Safa drept centru temporar de întâlnire secretă cu adepții săi. Aici îi învăța Coranul și înțelepciunea islamică.

Prima migrare spre Abisinia (Etiopia)

Seria de persecuții a început spre sfârșitul celui de-al patrulea an al Profeției, la început mai încet, dar s-a accelerat constant și s-a înrăutățit zi de zi și lună de lună, până când, spre mijlocul celui de-al cincilea an,

Pagina 90

situația s-a agravat atât de tare, încât nu a mai putut fi tolerată și musulmanii au început să se gândească serios la o soluție concretă și realizabilă care să-i scutească de torturile dureroase la care erau supuși. În acele timpuri întunecate și pline de disperare a fost revelat "Capitolul Al-Khaf" al Coranului, ce conținea răspunsuri răspicate la întrebările cu care politeiștii din Mekka îl cicăleau continuu pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. În acest capitol al Coranului sunt incluse trei povestiri ce cuprind parabole foarte sugestive pentru adevărații credincioși. "Pilda tovarășilor din peșteră” reprezintă o sugestie implicită pentru credincioși de a părăsi locurile fierbinți ale necredinței și agresiunii impregnate de pericolul îndepărtării de adevărata religie:

“De vă depărtați voi de la ei și de aceia la care ei se închină, afară de Allah, adăpostiți-vă în peșteră! Domnul vostru va întinde mila Sa asupra voastră și vă va orândui lucrurile voastre în liniște și tihnă” [18:16]

A doua povestire ne spune despre Al-Khidr și Moise - Pacea fie asupra lui! - și are referințe clare și delicate la vicisitudinile vieții.

Circumstanțele viitoare ale vieții nu sunt în mod necesar produsele condițiilor preponderente, ele putând reprezenta, în mod categoric, opusul.

Cu alte cuvinte, în viitor, războiul dus împotriva musulmanilor va lua o turnură diferită, și într-o zi asupritorii vor avea de suferit și vor fi supuși la aceleași torturi la care ei i-au supus pe musulmani. În plus, mai este pilda lui Zu-l-Qarnain ("Cel cu două coarne"), puternicul conducător al Apusului și Răsăritului. Această pildă spune clar că Allah îi va pune pe adevărații Săi slujitori moștenitori peste pământ cu tot ce este pe el. Se povestește, de asemenea, că Allah trimite din când în când câte un om virtuos pentru a-i apăra pe cei slabi de cei puternici.

Apoi a fost pogorât "Capitolul Az-Zumar”, care se referea direct la migrare și afirma că pământul este destul de încăpător și credincioșii nu trebuie să se considere constrânși de forțele răului și tiraniei:

“Cei care fac bine în această lume vor avea parte de bine. Pământul lui Allah este întins. Cei statornici vor primi răsplata lor fără măsură!

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - aflase deja că Așama Negus, regele Abisiniei (Etiopia), era un conducător cinstit, care nu-și nedreptățea supușii, așa că a permis unora dintre adepții lui să caute