BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 91

adăpost în Abisinia (Etiopia).

În luna Regeb a celui de-al cincilea an al Profeției, un grup de doisprezece bărbați și patru femei a plecat spre Abisinia (Etiopia). Printre emigranți se aflau și 'Uthman bin 'Affan și soția sa, Rugaia, fiica Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Referitor la cei doi emigranți, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a spus: “După Avraam și Lot, ei formează primul cuplu ce emigrează pentru cauza lui Allah”.

Într-o noapte întunecoasă, ei s-au strecurat afară din Mekka și s-au îndreptat spre mare, unde se aflau două bărci ce navigau întâmplător spre Abisinia (Etiopia), destinația lor. Vestea despre plecarea lor a ajuns la urechile Quraișilor, care au și trimis câțiva oameni în urmărirea lor, dar credincioșii părăsiseră deja Portul Șuaiba și se îndreptau spre un refugiu sigur, unde au fost primiți cu căldură și li s-a oferit ospitalitatea cuvenită.

În luna Ramadan a aceluiași an, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a intrat în Sfântul Sanctuar, unde se afla un grup de politeiști Quraiși, printre care unii erau nobili sau bogați. EI a început brusc să recite "Capitolul An-Najm”. Cuvintele pline de înfricoșare ale lui Allah au coborât pe neașteptate asupra lor și ei au înlemnit.

Pentru prima dată, erau zguduiți de adevărul Revelației. Trucul favorit al acelor oameni doritori de a dezonora Reveiația fusese nu numai că ei înșiși nu ascultau, ci mai și vorbeau cu glas tare și insolent când aceasta era citită, pentru ca nici cei care voiau cu adevărat să asculte, să nu poată auzi. Ei credeau că puteau să înăbușe Vocea lui Allah. De fapt, atrăgeau asupra lor nenorocirea, fiindcă Vocea lui Allah nu poate fi nicicând oprită:

“Nu plecați urechea la acest Coran, ci faceți zarvă pentru ca voi să biruiți!”

Atunci când Cuvintele lui Allah, neînchipuit de fascinante, au venit în contact direct cu inimile lor, au fost vrăjiți și au uitat de prezențele materiale din juru! lor, fiind prinși într-o stare de atenție totală față de Cuvintele divine, în așa măsură încât, atunci când Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a ajuns la finalul furtunos și înfricoșător: “Prosternați-vă înaintea lui Allah și adorați-L” [53:62], idolatrii, în mod inconștient și cu supunere totală, s-au prosternat cu o frică divină absolută și cu un devotament nepătat. A fost, de fapt, momentul minunat al Adevărului, care a pătruns prin sufletele îndărătnice ale trufașilor și batjocoritorilor. Ei au rămas uimiți când au realizat că Vorbele lui Allah le-au cucerit inimile și au făcut tocmai acel lucru pe care ei încercaseră din răsputeri să-l anihileze și să-l extermine. Ceilalți politeiști care nu au fost prezenți la această scenă i-au

Pagina 92

certat și i-au condamnat cu severitate. Ei au început astfel să fabrice minciuni și să-l calomnieze pe Profet, declarând că el arătase o mare venerație idolilor lor și le-a atribuit puterea de mijlocire dezirabilă. Toate acestea erau încercări disperate de a găsi o justificare credibilă a faptului că se prosternaseră cu toții în acea zi. Cu siguranță că această comportare prostească și defăimătoare era în asentiment cu statornicul lor obicei de a spune minciuni și de a complota.

Veștile despre acestă întâmplare au fost transmise greșit musulmanilor emigranți în Abisinia (Etiopia). Ei au fost informați că întregul trib Quraiș a îmbrățișat islamul, hotărând astfel să se întoarcă acasă. Au ajuns la Mekka în luna Șauual a aceluiași an. Când mai aveau doar o oră de mers până la Mekka, realitatea situației a ieșit la iveală. Ei n-au încercat să se ascundă și nici n-au intrat în secret în oraș, ci au intrat sub tutela unui nobil local. Oricum, din cauza veștilor că musulmanii au fost primiți cu căldură și li s-a oferit o bună ospitalitate în Abisinia (Etiopia), politeiștii din Mekka s-au înfuriat teribil și au început să născocească maltratări și torturi mai grave și mai oribile, pe care să le aplice acestora.

De aici încolo, Mesagerul lui Allah a considerat absolut necesar să permită pentru a doua oară celor neajutorați să caute adăpost în Abisinia (Etiopia).

De această dată. migrația nu a fost la fel de ușoară ca prima dată, deoarece Quraișii erau în alertă chiar și la cele mai mici mișcări ale musulmanilor. care li se păreau cât de cât suspecte.

într-un timp prea scurt încât Quraișii să aibă posibilitatea zădărnicirii încercării de evadare. musulmanii au reușit să-și atingă țelul, însă, la timpul cuvenit. Grupul de emigranti era format de această dată din optzeci și trei de bărbați și optsprezece sau nouăsprezece femei. Nu se poate spune cu siguranță dacă 'Ammar era sau nu printre ei i]

Complotul quraișilor împotriva emigranților

Quraișii nu puteau tolera ideea unui refugiu sigur pentru musulmani în Abișinia (Etiopia) așa încât au trimis doi mesageri pentru a cere extrădarea lor Aresha erau Amr bin Al-As și Abdullah bin Abu Rabia, înainte ca ei să imbrătiseze islamul! Ei au luat cu ei cadouri valoroase pentru rege și clerul său și ali reușit să câștige și câțiva curteni de partea lor.

[1] Tafhim-ul-Qur'an. 51188: Zad Al-Ma'ad, 1/24; Ibn Hișam, 11364;

Rahmat-ui-!!alamin. 1/61

Pagina 93

Trimișii păgâni au pretins ca refugiații musulmani să fie alungați din Abisinia (Etiopia) și dați în grija lor, pe motiv că își abandonează religia strămoșilor, iar conducătorul lor predică o religie diferită de a lor și de cea a regelui.

Regele i-a chemat pe musulmani la curte și le-a cerut să explice învățăturile religiei lor. Emigranții musulmani au hotărât să spună întregul adevăr, indiferent care ar fi fost consecințele. Ja'far bin Abu Talib s-a ridicat și a adresat regelui următoarele cuvinte: “O, rege! Am fost împinși în adâncurile ignoranței și ale barbariei. Am adorat idoli, am trăit în necurățenie, am mâncat mortăciuni și am vorbit lucruri păcătoase. Am nesocotit orice simțțământ de omenie și îndatoririle ospitalității și bunei vecinătăți au fost neglijate. Nu cunoșteam altă lege, afară de legea celui mai puternic, când Allah a ridicat dintre noi un om de a cărui naștere, bună-credință, cinste și puritate nu ne îndoiam. El ne-a chemat la Unicitatea lui Allah și ne-a învățat să nu-l asociem nimic Lui. Ne-a interzis să mai venerăm idoli și ne-a poruncit să spunem adevărul, să fim credincioși îndatoririlor noastre, să fim milostivi și să respectăm drepturile vecinilor, ale cunoștințelor și ale rudelor noastre. Ne-a interzis să vorbim urât despre femei sau să mâncăm hrana orfanilor, ne-a poruncit să ne lepădăm de păcate și să ne abținem de la rău, să facem rugăciuni, să dăm de pomană și să ținem post. Noi am crezut în el, i-am acceptat învățăturile și porunca de a-l venera pe Allah și de a nu asocia nimic altceva cu El. Am permis ceea ce Ela permis și am interzis ceea ce Ela interzis. Din acest motiv poporul nostru s-a ridicat împotriva noastră și ne-a persecutat pentru a ne face să renunțăm la credința în Allah și să ne întoarcem la idoli și la alte lucruri necurate. Ne-au torturat și ne-au bătut până când n-am mai avut nici o siguranță printre ei și am venit în țara ta, unde sperăm că ne vei apăra de tiranie."

Regele a fost foarte impresionat de aceste cuvinte și a cerut musulmanilor să recite ceva din Revelația lui Allah. Ja far a recitat versetele de deschidere din "Capitolu! Mariam”. unde se povestește despre nașterea lui loan și al lui Isus Cristos și despre cum a fost hrânită Maria, printr-o minune. Și de această dată regele, împreună cu sfetnicii regatului său, a fost atât de mișcat, încât lacrimile i s-au rostogo!it pe obraji și i-au udat barba. În acest momen! Negus a exclamat “Se pare că aceste cuvinte ca ș! cele care i-au fost revelate lut Isus sunt raze de lumină care provin de la

Pagina 94

aceiași sursă”. Întorcându-se spre trimișii quraiși abătuți, el a spus: “Mă tem că nu vă pot înapoia acești refugiați. În regatul meu, ei sunt liberi să trăiască și să venereze ce vor, după bunul lor plac.”

A doua zi, cei doi mesageri au mers din nou la rege și au spus că Muhammed și adepții săi l-au hulit pe Isus. Musulmanii au fost chemați iarăși și întrebați ce credeau despre Isus. Ja far s-a ridicat din nou și a răspuns: “Vorbim despre Isus așa cum am fost învățați de Profetul nostru - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Isus este slujitorul lui Allah, Mesagerul Său, Spiritul și Cuvântul Său, insuflat în Fecioara Maria”. Regele a remarcat de îndată: “Și noi tot așa credem. Binecuvântat să fii tu și binecuvântat să fie Învățătorul tău”. Atunci s-a întors spre mesagerii încruntați și spre sfetnicii săi care erau fricoși și a spus: “Puteți să vă frământați și să fumegați cât vreți! Isus nu este altceva decât ceea ce Ja'far a spus despre el”. După aceasta, el i-a asigurat pe musulmani de întreaga lui protecție. A înapoiat mesagerilor Quraiș darurile pe care le aduseseră și le-a dat drumul să plece. Musulmanii au trăit liniștiți în Abisinia (Etiopia)

timp de mai mulți ani, după care s-au întors la Medina"!

În acest fel, intențiile răuvoitoare ale Quraișilor s-au întors asupra lor și complotul lor a eșuat. Ei au realizat pe deplin că ura pe care o nutreau împotriva musulmanilor nu avea efect decât pe tărâmul Mekkăi.

În consecință, ei au început să cultive îngrozitoarea idee de a-l reduce, odată pentru totdeauna, la tăcere pe susținătorul noii Chemări, prin intermediul numeroaselor acte de brutalitate sau chiar prin crimă. Însă, orice mișcare în această direcție era împiedicată cu încăpățânare de unchiul Profetului, Abu Talib, prin puternica poziție socială pe care acesta o deținea, precum și prin întreaga protecție și sprijinul pe care i le acorda nepotului său. Din această cauză, păgânii din Mekka au decis să-l abordeze pentru a doua oară pe Abu Talib, insistând pe lângă acesta să pună capăt activităților nepotului său, care, așa cum susțineau ei, dacă nu erau controlate, l-ar fi putut implica într-o animozitate gravă. Abu Talib a fost puternic afectat de această amenințare directă și de ruptura produsă între sine și poporul său, precum și de dușmănia acestora, dar nu-și putea permite nici să-l părăsească pe Mesager. Ela trimis după nepotul său, i-a povestit ce spuseseră oamenii și i-a zis: “Cruță-mă și cruță-te și pe tine și

Pagina 95

nu mă îngreuna cu o povară pe care nu o pot purta”.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, gândindu-se că unchiul său îl va abandona și nu-l va mai sprijini, a spus: “O, unchiule! Jur pe Allah, că dacă ei mi-ar pune Soarele în mâna dreaptă și Luna în cea stângă, cerându-mi însă să părăsesc această cauză, eu nu aș părăsi-o până ce Allah nu-mi va arătă calea Sa. Dacă nu, eu îmi voi da viața pentru credința mea”.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - s-a ridicat și s-a întors, dar unchiul său l-a strigat, spunându-i: “Vino înapoi, nepoate!”, iar când Muhammed a venit, el i-a spus: “Mergi și propovăduiește tot ce vrei fiindcă, jur pe Allah că nu te voi abandona niciodată”.

Încă o dată quraișii încearcă să trateze cu Abu Talib

După ce au văzut că Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - era în continuare absorbit de Chemarea lui, quraișii și-au dat seama că Abu Talib nu-l va părăsi niciodată pe nepotul său, chiar dacă prin asta își atrăgea dușmănia lor. Câțiva dintre ei au mers atunci încă o dată să îl vadă, luând cu ei un tânăr, pe nume Amara bin Al-Ualid bin Al-Mughira, și au spus: “O, Abu Talib! Ți-am adus un băiat isteț, încă în floarea tinereții sale, ca să-l folosești pentru mintea și puterea lui și să-l consideri ca pe fiul tău, în schimbul nepotului tău care s-a întors împotriva religiei tale, a generat discordie socială, a considerat că trăiești o viața de păcat și pe care vrem să-l omorâm și să te eliberăm de necazurile lui fără capăt. Om pentru om”. Abu Talib le-a răspuns: "Ăsta chiar că-i un târg necinstit. Voi mi-l dați pe fiul vostru ca să-l cresc, iar eu să vi-l dau pe fiul meu ca să-l omorâți?! Pe Allah, că-i de necrezut!“ Al-Mut'im bin 'Udai, un membru al delegației, l-a întrerupt, spunând: “Quraișii sunt cinstiți cu acest târg, pentru că ei doresc să te scape de izvorul acesta de necazuri, dar, după cum văd eu, ești hotărât să le refuzi serviciile”. Desigur, Abu Talib le-a respins oferta și i-a sfidat.!!] Sursele istorice nu oferă data exactă a acestor două întâlniri cu Abu Talib. Este foarte posibil însă ca ele să fi avut loc în al șaselea an al Profeției, la scurt timp una de alta.

Pagina 96

Decizia tiranilor de a-l ucide pe Profet

Din moment ce toate planurile și conspirațiile quraișilor eșuaseră, ei s-au întors la vechile lor practici de persecuție și tortură a musulmanilor, într-o manieră mult mai brutală decât cea de dinainte. Au început totodată să nutrescă ideea de a-l ucide pe Profet. De fapt, contrar așteptărilor lor, acest plan a servit indirect la consolidarea Chemării islamice, prin îmbrățișarea islamului de către doi puternici eroi din Mekka: Hamza bin “Abdul-Muttalib și Omar bin Al-Khattab - Allah să fie mulțumit de ei.

Utaiba bin Abu Lahab l-a abordat odată pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, strigându-i sfidător și cu mare obrăznicie:

“Nu cred în "Pe steaua care apune” [53:1] și în “Apoi s-a apropiat și a coborât mai jos" [53:8], cu alte cuvinte “Nu cred în nimic din ceea ce scrie în Coran”. A început apoi să-l lovească pe Profet la întâmplare și, cu mare violență, i-a rupt cămașa și l-a scuipat în față, dar saliva nu a atins fața sfântă a Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Atunci, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a invocat mânia lui Allah asupra lui Utaiba și a implorat: "O, Allah! Pune-l pe unul dintre câinii Tăipeel'.

Allah a ascultat rugămintea lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și s-a întâmplat astfel: Odată, Utaiba și câțiva din compatrioții săi au călătorit în vechea Sirie și s-au oprit la Az-Zarga. Acolo, un leu s-a apropiat de grup, spre spaima lui Utaiba care imediat și-a adus aminte de cuvintele de implorare ale lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, și a spus: “Vai de fratele meu! Leul ăsta cu siguranță mă va sfâșia precum a implorat Muhammed. Într-adevăr, m-a ucis aici, în timp ce el este în Mekka”. Chiar atunci, leul a țâșnit ca un fulger, l-a înșfăcat pe 'Utba dintre oamenii săi și i-a zdrobit capul.(!]

Se mai povestește că un idolatru din tribul Quraiș, 'Ugba bin 'Abu Mu'ait, a călcat cu piciorul gâtul Profetului în timp ce acesta se prosterna în rugăciune, până ce acestuia i-au ieșit ochii din cap.l?

Ibn Ishaq relatează mai multe detalii ce atestă intențiile bine înrădăcinate ale tiranilor de a-l ucide pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și

[1] Tafhim-ul-Qur'an, 6/522; citat din Al-lsaba, Dala'il An-Nubuuah etc.

[2] Mukthasar Sirat Ar-Rasul, p. 113.

Pagina 97

să-l miluiască. Abu Jahl, vechiul dușman al islamului, s-a adresat odată câtorva dintre complicii săi: “O, oameni din tribul Quraiș! Se pare că Muhammed este hotărât să ne învinovățească pentru religia noastră, umilindu-ne strămoșii, discreditându-ne felul de viață și înmulțindu-ne zeii. Îl am ca martor pe zeul nostru că voi lua o piatră foarte grea și o voi arunca în capul lui Muhammed când acesta se prosternează în rugăciune, ca să vă scap de el odată pentru totdeauna. Nu mi-e frică de ce ar putea să-mi facă neamul 'Abd Munaf”. Nefericita adunare i-a susținut planul și l-a încurajat să-și ducă fapta la îndeplinire.

În dimineața zilei următoare, Abu Jahl pândea întins pe pământ, așteptând ca Mesagerul lui Allah să vină la rugăciune. Cei din tribul Quraiș erau în sala de adunare și așteptau veștile. Când Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - s-a prosternat în rugăciune, Abu Jahl a pornit spre el cu o piatră mare, pentru a-și duce la îndeplinire intenția păcătoasă. Nici nu s-a apropiat bine de Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, pentru că de îndată s-a retras, cu fața palidă, tremurând, cu mâinile întinse și piatra rostogolindu-se într-o parte. Atunci, oamenii care priveau scena s-au repezit la el, întrebându-l ce se întâmplase. El a răspuns: “Când m-am apropiat, o cămilă uriașă cu trăsături neobișnuite și dinți înfricoșători m-a împiedicat să înaintez și aproape că m-a sfâșiat”. Ibn Ishaq a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, referindu-se la această întâmplare, a spus: “Era îngerul Gavriil - Pacea să fie cu el, iar dacă Abu Jah s-ar fi apropiat mai mult, acesta l-ar fi omorât'l!l.

Chiar și așa, tiranii quraiși nu s-au lăsat convinși. Dimpotrivă, ideea de a-l ucide pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - stăruia încă în inimile lor nelegiuite. Sub conducerea lui Abdullah bin Amr bin Al-As, câțiva quraiși stăteau într-un loc numit Al-Hijr și se plângeau că fuseseră prea răbdători cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - când acesta a apărut pe neașteptate ca să-și facă ocolul obișnuit. Ei au început să murmure cuvinte sarcastice, făcându-i cu ochiul, însă el a păstrat tăcerea în primele două ture ale ocolului. La a treia tură s-a oprit și s-a adresat necredincioșilor, spunând: “O, popor Quraiș! Fiți atenți! Jur pe Allah, în a cărui Mână îmi este sufletul, că într-o zi veți fi măcelăriți în bucăți”. De îndată ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și-a

Pagina 98

terminat vorba, ei toți s-au ridicat înfricoșați și au trecut la un nou stil de exprimare, din care răzbătea frica și chiar spaima, încercând să-i potolească mânia și să-l consoleze, spunând: “Poți să pleci, Abu Qasim, fiindcă niciodată n-ai dat dovadă de prostiel"!!l

Urua bin Az-Zubair povestea: “L-am rugat pe Abdullah bin Amr bin Al-As să-mi spună care a fost cel mai urât lucru pe care păgânii l-au făcut Profetului”. El a spus: “În timp ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - se ruga în Al-Hijr din Al-Ka'ba, Ugba bin Al-Mu'ait a venit și și-a înfășurat veșmântul în jurul gâtului Profetului, strângându-l cu violență.

Abu Bakr a venit și l-a apucat de umăr, împingându-l de lângă Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și i-a spus: “Vrei să omori un om doar pentru că spune: "Domnul meu este Allah?'2]

Hamza bin 'Abdui-Muttalib trece la islam

Într-o atmosferă mohorâtă, înțesată de norii întunecoși ai tiraniei și nedreptății, la orizont a început să strălucească o lumină promițătoare pentru cei oprimați - convertirea lui Hamza bin 'Abdui-Muttalib, în luna Zul Hijje, în al șaselea an al Profeției. Se povestește că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - ședea într-o zi pe colina Safa, când Abu Jahl s-a întâmplat să treacă pe acolo și a început să-l învinovățească pentru religia pe care o predica. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a tăcut și nu a scos nici un cuvânt. Fără să se mai controleze, Abu Jah! a luat o piatră și i-a spart Profetului capul, care a început să sângereze. Agresorul a mers apoi să se alăture quraișilor la locul lor de adunare. S-a întâmplat astfel ca, la scurtă vreme după aceea, Hamza, întorcându-se de la vânătoare, să treacă prin același loc cu arcul atârnându-i pe umăr. O sclavă care aparținea lui Abdullah bin Jada'an și care observase obrăznicia lui Abu Jahl, i-a povestit cum fusese atacat Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Auzind acestea, Hamza s-a simțit foarte ofensat și s-a grăbit spre Al-Ka'ba, iar acolo, în curtea Sfântului Sanctuar, l-a găsit pe Abu Jahl, șezând în compania quraișilor. Hamza s-a repezit la el și l-a izbit violent cu arcul în cap, zicând:

[2] Sahih Al-Bukhari, 1/544.

Pagina 99

BIOGRAFIA NOBILULUI PROFETȚ

“Ah! Tu l-ai insultat pe Muhammed, iar eu urmez religia lui și practic ce propăvăduiește el“. Bărbații din neamul Makhzum i-au sărit în ajutor. Și cei din neamul Hașim au vrut să ofere ajutor, dar Abu Jah! i-a îndepărtat, spunând: “Lăsați-l în pace pe Abu 'Ummara. Jur pe Allah, l-am insultat într-adevăr pe nepotul lui, fără rușine.!!!” De fapt, convertirea lui Hamza s-a datorat inițial mânariei unui om care nu poate accepta ideea că alții i-au umilit ruda. Mai târziu însă Allah i-a purificat spiritul și el și-a dat seama care este cel mai important lucru în viață - credința în Allah. El s-a dovedit a fi un sprijin foarte puternic pentru credința islamică și pentru adepții ei.!2]

Omar bin Al-Khattab se face musulman

Un sprijin semnificativ în consolidarea puterii islamice a fost convertirea lui Omar bin Al-Khattab, în Zul-Hijje, al șaselea an al Profeției, la trei zile după convertirea lui Hamza. El era un om curajos și hotărât, temut și respectat în Mekka și care până atunci fusese un oponent puternic al noii religii. Relatările spun că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și-a ridicat odată mâinile în rugăciune și a spus: “O, Allah! Dă putere islamului, mai cu seamă printr-unul dintre acești doi oameni, Omar bin Al-Khattab sau Abu Jahl bin Hișam, pe care-l iubești mai mult."

În mod evident, Omar a fost cel care a meritat acest privilegiu. [%]

Dacă analizăm numeroasele relatări referitoare la convertirea lui Omar, putem trage concluzia că existau numeroase sentimente contradictorii în sufletul lui. Pe de o parte, el respecta foarte mult tradițiile poporului său și era obișnuit să participe la orgiile bahice, iar pe de altă parte, avea o mare admirație pentru curajul musulmanilor și dedicarea lor față de credință.

Aceste vederi extreme l-au făcut destul de sceptic, uneori având chiar tendința să creadă că doctrina islamică purta în sine semințele cele mai bune și mai sfinte al vieții. De aceea, el avea întotdeauna unele accese de furie, urmate imediat de o slăbiciune neașteptată.[5l Povestea convertirii sale este foarte interesantă.

[1] Ibn Hișam, 1/291; Rahmat-ul-lil'alamin, 1/68; Mukthasar Sirat Ar-Rasul, p. 66.

[2] Mukthasar Sirat Ar-Rasul, p. 113.

[3] Tarikh 'Umar bin Al-Khattab, p. 11.

[5] Fiqh As-Sirah, p.92.93

Pagina 100

Într-o zi, Omar bin Al-Khattab a ieșit din casă și s-a îndreptat spre Sfântul Sanctuar unde l-a văzut pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - rugându-se și l-a auzit recitând "Capitolul Al-Haqggah”, din Nobilul Coran. Cuvintele lui Allah i-au plăcut și l-au atins până în adâncul inimii. El a simțit că acestea aveau un sens neobișnuit și a început să pună la îndoială acuzațiile poporului său privitoare la Nobilul Coran, care spunea că era vorba de poeme compuse de om sau că erau cuvintele unui ghicitor.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a continuat să recite:

“Că el este Cuvântul unui Trimis cinstit

Și nu este cuvântul unui poet! Însă voi nu credeți decât prea puțin!

Și nu este cuvântul unui ghicitor! Însă voi nu vă lăsați îndemnați decât prea puțin!

Este o revelație de la Stăpânul lumilor!” [69:40-43]

Chiar în acea clipă, islamul a pătruns în inima lui Omar.!!l Atunci, însă, perdeaua întunecoasă a înclinațiilor sale preislamice, fanatismul tradițional adânc înrădăcinat, precum și mândria oarbă față de străbunii săi, au umbrit esența marelui Adevăr care începuse cu șovăială să se facă simțit în inima sa. De aceea, el a persistat în atrocitățile îndreptate împotriva islamului și a adepților săi, nepăsător la sentimentul pur și adevărat al naturii umane care zăcea în spatele acestui paravan fragil de ignoranță și mentalitate preislamică. Firea sa iute și dușmănia excesivă împotriva Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - l-au făcut într-o zi să iasă din casă cu sabia în mână, având intenția de a-l ucide pe Profet.

Se afla într-o stare de furie, se agita și spumega. Nu'aim bin Abdullah, un prieten de al lui Omar, l-a întâlnit întâmplător, pe la jumătatea drumului. EI l-a întrebat care era cauza agitației sale și împotriva cui se îndrepta furia sa. Omar a răspuns mânios: “Să-l distrug pe omul Muhammed, acest impostor care a spulberat unitatea tribului Quraiș, a săpat gropi în religia lui, a găsit nebunia la înțelepțții lui și i-a hulit zeii.”

“Omar, sunt convins că sufletul tău te-a înșelat. Crezi tu că neamul Abd Munaf te va mai lăsa în viață dacă îl omori pe Muhammed? De ce nu ai mai întâi grijă de cei din propria ta familie și să-i îndrepți pe ei?”

Supărat, Omar a întrebat: “La care dintre rudele mele te referi?"

“Cumnatul și sora ta s-au lepădat de religia ta.”

Omar și-a îndreptat pașii spre casa surorii sale. În timp ce se

[1] Tarikh Omar bin Al-Khattab, p.6.