BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 71

prietenia sa, precum și pentru afaceri și plăcerea de a fi împreună. El îi chema la islam pe toți cei în care avea încredere și, prin eforturile sale personale, un număr mare de oameni s-a convertit la islam, printre care:

'Uthman bin 'Affan Al-Umaui, Az-Zubair bin 'Auuam Al-Asadi, 'Abdur Rahman bin “Auf, Sa'd bin Abu Uaqgas, Az-Zuhri și Talha bin 'Ubaidullah At-Tammi. Acești opt bărbați au fost înaintașii sau, mai exact, "avangarda"

noii credințe în Arabia.

Printre primii musulmani s-au numărat și: Bilal bin Raba (abisinianul), Abu 'Ubaidah bin Al-Jarra din neamul Harith bin Fahr (cei mai demni de încredere din națiunea musulmană), Abu Salama bin 'Abd Al-Asad, Al-Argam bin Abu Al-Argam din tribul Makhzum, 'Uthman bin Maz'un și cei doi frați ai lui, Qudama și “Abdullah, 'Ubaidah bin Al-Harith bin Al-Muttalib bin 'Abd Munaf, Sa'id bin Zaid Al-'Adaui și soția lui, Fatima, fiica lui Al-Khattab (sora lui 'Omar bin Al-Khattab), Khabbab bin Al-Aratt, “Abdullah bin Mas' ud Al-Hadhali și mulți alții. Aceștia erau predecesorii musulmani. Ei aparțineau diferitelor clanuri ale tribului Quraiș. Ibn Hișam, unul dintre biografi, a apreciat că erau mai mult de patruzeci de persoane.[1]

Ibn Ishaq a spus: “Atunci oamenii au intrat în rândurile islamului în cete, bărbați sau femei, și noua credință n-a mai putut fi ascunsă” 2]

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - se întâlnea cu noii adepți în intimitate și îi învăța despre noua credință, deoarece chemarea la islam se desfășura încă pe baze individuale și secrete. Revelația a devenit mai puternică și a continuat după primele versete: “O, tu, cel acoperit!” Versetele și fragmentele de capitole erau dezvăluite în acel moment cu pauze minunate și puternice și cu ritmuri fascinante, în strânsă armonie cu acel cadru delicat. Tema lor principală se referea la purificarea sufletului și la împiedicarea musulmanilor de a cădea pradă strălucirii înșelătoare a vieții lumești. Primele versete au prezentat o imagine fidelă a ladului și a Raiului, conducând credincioșii pe o cale diametral opusă practicilor păcătoase, care abundau printre compatrioții lor.

Pagina 72

As-Salat (Rugăciunea)

Muqatil bin Sulaiman a spus: “Rugăciunea a fost stabilită ca un ritual obligatoriu, într-o fază incipientă a chemării islamice, presupunând două Raka'h (unități de rugăciune) dimineața, și la fel după-amiaza.

”.. și preamărește-L. pe Domnul tău cu laudă, atât spre seară cât și spre dimineață!" [40:55]

Ibn Hager a spus: “Cu siguranță, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - se ruga înainte de “călătoria de noapte”, dar rămâne încă o problemă controversată dacă rugăciunea era sau nu un ritual obligatoriu înainte de a se instala regula celor cinci rugăciuni pe zi. Se povestește că rugăciunea obligatorie a fost stabilită de două ori pe zi, dimineața înainte de răsărit și seara înainte de apus. Numeroși povestitori spun că, atunci când Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a primit prima Revelație, îngerul Gavriil a continuat și l-a învățat cum să facă spălarea rituală (Uudu). Când Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască a terminat, el a luat o mână de apă și i-a stropit șalele.[!]

Ibn Hișam a relatat că, atunci când era timpul de rugăciune, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și tovarășii săi mergeau într-o vale muntoasă pentru a se ruga în secret. Abu Talib i-a văzut odată rugându-se pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și pe Ali și i-a întrebat ce puneau la cale. Când a aflat că aceea era o rugăciune obligatorie, i-a îndemnat să continue ceea ce făceaul?l,

Tribul Quraiș aude despre Chemare

Vestea despre Chemare, chiar dacă această etapă se desfășura în mod clandestin și pe baze individuale, s-a răspândit și a acaparat interesul public în toată Mekka. La început, mekkanilor nu le prea păsa de Muhammed și nu țineau cont de învățăturile sale.

[1] Mukhtasar Sirat-ur-Rasul, p.88

Pagina 73

BIOGRAFIA NOBILULUI- PROFET

Iniția!, ei au crezut că Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - era doar un filosof religios, la fel ca Omaiia bin Abu As-Satt, Quss bin Sa'ida 'Amr bin Nufail și alții asemenea lor, care filozofau despre dumnezeire și despre obligațiiie religioase. Curând însă această atitudine de indiferență s-a transformat într-una de adevărată înțelegere.

Politeiștii din tribul Quraiș au început să urmărească mișcările lui Muhammed, neliniștiți de posibilitatea răspândirii Chemării lui și a schimbării mentalității majoritare. Il!

După trei ani de activitate secretă, a ieșit la iveală un grup dintre credincioși. marcați de spiritul fraternității și cooperării, având un obiectiv bine definit în mintea lor: propagarea și înrădăcinarea chemării la islam.

Timp de trei ani. Muhammed s-a mulțumit să propovăduiască într-un cerc îngust de oameni. Venise însă timpul să predice credința Domnului "la câmp deschis”.

Îngerul Gavriil i-a adus Revelația Voinței lui Allah de a-și înfrunta poporul, de a le anula falsitatea și de a le zdrobi practicile idoiatre.

[1] Fiqh As-Sirah, Ibn Al-Athir, p. 77-78

Pagina 74

A DOUĂ ETAPĂ

PROPOVĂDUIREA DESCHISĂ

Prima revelație privitoare la propovăduire

“Și să-i previi tu pe oamenii care-ți sunt cei mai apropiați!” [26:214]

Acesta a fost primul verset dezvăluit în acest sens. Este inclus în "Capitolul Aș-Su'ara", din Coran, care relatează povestea lui Moise - Pacea să fie cu el, de la primele zile ale Profeției sale, la migrarea fiilor lui Israel, fuga lor de faraon și de oamenii lui și până la înnecarea faraonului și a gloatei sale. De fapt, acest capitol relatează diferitele etape prin care a trecut Moise - Pacea fie cu el - în lupta sa cu faraonul și întru îndeplinirea misiunii sale de a-și chema poporul la Allah.

Mai mult, include povestiri în care se vorbește despre groaznicul sfârșit care-i așteaptă pe cei ce i-au defăimat pe Mesageri, așa cum au făcut și compatrioții lui Noe, 'Ad, Thamud, Avraam, Lot și Ahlul-Aikah.

Cronologic, acest capitol aparține perioadei mekkane de mijloc, când mediul cultural păgân din Mekka a luat contact cu lumina Profeției, care i-a dezvăluit pe mekkani în dispoziția lor cea mai arogantă. Pe scurt, mesajul pe care acest capitol îl comunică este: “Adevărul este insurmontabil. Când spiritul Profeției a ajuns la Mekka, a fost blocat de adepții păcatului. Însă, Adevărul, spre deosebire de minciună, este menit să dăinuiască veșnic, în timp ce minciuna este sortită cu siguranță pieirii”.

Chemarea celor mai apropiate rude

în ascultarea Poruncilor lui Allah, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a reunit atât rudele din neamul Hașim, cât și un grup din neamul Al-Muttalib bin 'Abd Munaf. Adunarea număra patruzeci și cinci de oameni.

Abu Lahab a luat inițiativă și s-a adresat Profetului, astfel: “Aceștia sunt unchii și verii tăi, așadar vorbește la obiect, dar mai întâi de toate trebuie să știi că rudele tale nu sunt în poziția de a opune rezistență împotriva tuturor arabilor. Un alt lucru pe care trebuie să-l ai în vedere este

Pagina 75

că rudele tale îți sunt de ajuns. Va fi mai ușor pentru ei dacă le urmezi Tradiția decât dacă ai de-a face cu celelalte clanuri Quraișe, sprijinite de alți arabi. N-am mai auzit de nimeni până acum care să atragă asupra rudelor sale mai mult rău decât tine”. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a tăcut și nu a mai spus nimic la acea adunare.

El i-a invitat apoi la o altă întâlnire și mulți au fost cei care au venit.

Apoi s-a ridicat și a ținut o scurtă cuvântare în care a explicat foarte convingător despre ce era vorba.

El a spus: “Eu preamăresc Slava lui Allah, Îi caut ajutorul, cred în EI, îmi pun încrederea în EI, și mărturisesc că nu există alt zeu în afară de Allah. O călăuză nu-și minte niciodată oamenii. Jur pe Allah, că nu există alt zeu în afară de El și că am fost trimis ca Mesager atât vouă, cât și întregii lumi. Jur pe Allah, că veți muri așa cum dormiți și veți învia așa cum vă treziți. Veți fi chemați să dați socoteală pentru faptele voastre. Și atunci veți avea ori ladul pentru totdeauna, ori Grădina Paradisului pentru totdeauna”.

Abu Talib a răspuns: “Dorim să te ajutăm, acceptăm sfaturile tale și credem în cuvintele tale. Aceștia pe care i-ai adunat sunt rudele taie și eu sunt unul dintre ei, dar sunt cel mai nerăbdător să mă supun dorinței tale.

Fă ce ți s-a poruncit. Eu te voi proteja și te voi apăra, dar nu pot părăsi religia lui “Abdul-Muttalib”.

Abu Lahab i-a spus atunci lui Abu Talib: “Jur pe Allah, că acesta este un lucru rău. Trebuie să-l oprești înainte s-o facă alții”. Abu Talib, însă, a răspuns: “Jur pe Allah, că îl voi apăra atâta timp cât trăiesc" [1]

Pe Muntele As-Safa

După ce Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - s-a asigurat că Abu Talib își respectă promisiunea de a-l apăra, în timp ce el îi chema pe oameni la Allah, s-a urcat într-o zi pe Muntele As- Safa și a strigat cu glas tare: “O, Sabaha!” Clanurile Quraiș au venit atunci la el. El i-a chemat să mărturisească Unicitatea lui Allah și să creadă în Solia lui și în Ziua Învierii.

Citându-l pe Ibn “Abbas, Al-Bukhari - Dumnezeu să fie mulțumit de el a relatat o parte a acestei întâmplări, când următoarele versete au fost

Pagina 76

dezvăluite:

“Și să-i previi tu pe oamenii care-ți sunt cei mai apropiați!” [26:214]

Acesta a spus: "Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a urcat pe Muntele As-Safa și a început să strige: “O, neam Fahr! O, neam 'Udai”, acestea fiind două clanuri Quraiș.

Mulți oameni s-au adunat acolo, iar cei care n-au putut veni, au trimis pe alții care să le poată povesti. Abu Lahab a fost și el prezent. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a spus: “Vedeți, dacă v-aș spune că în vale sunt niște călăreți care pun la cale să vă cotropească, m-ați crede?” Ei au răspuns: “Da, tu nu ne-ai mințit niciodată”. El a spus: “Eu vă avertizez înainte să înceapă o furtună puternică”. Abu Lahab a zis de îndată: “Piei din ochii mei! Ne-ai adunat aici pentru atâta lucru?” Atunci au fost revelate versetele"ii:

"Să piară mâinile lui Abu Lahab” [111:1)

Cu acceptul lui Abu Huraira, Muslim - Allah să fie mulțumit de el - a relatat un alt fragment al acestei întâmplări.El a spus: “Când următoarele versete au fost dezvăluite:

“Și să-i previi tu pe oamenii care-ți sunt cei mai apropiați!” [26:214], Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - i-a chemat pe toți cei din tribul Quraiș. Așa că ei s-au adunat, iar el le-a atras atenția, vorbind la modul general. S-a referit apoi în special la anumite triburi și a spus:

“O, trib Quraiș, salvați-vă de Foc! O, voi cei din neamul Ka'b, salvați-vă de Foc! O, Fatima, fiică a lui Muhammed, salvează-te de Foc, fiindcă eu nu am nici o putere să te apăr de Allah cu nimic, decât voi întări legătura cu

A fost într-adevăr o Chemare concisă și răspicată care declara fără echivoc celor mai apropiate rude că numai credința în Mesajul lui Allah poate constitui piatra de hotar pentru orice legătură viitoare dintre el și ei și că legătura de sânge pe care se baza întreaga viață arabă încetase să mai

existe în lumina acelui ultimatum divin.

[1] Sahih Al-Bukhari, 2/207; Sahih Muslim, 1/114 [2] Sahih Muslim 1/114; Sahih Al-Bukhari, 1/385, 2/702

Pagina 77

Strigarea Adevărului și reacția politeiștilor

Vocea Profetului a continuat să răsune în Mekka până când următorul verset a fost dezvăluit: “Vestește, dară, limpede ceea ce ți se poruncește și nu-i băga în seamă pe politeiști”[15:94]. El a început atunci să discrediteze practicile superstițioase ale idolatriei, dezvăluind realitatea inutilă și neputința absolută a acesteia, prin dovezi concrete că idolatria în sine sau ca modalitate prin care un idolatru vine în contact cu Allah este o falsitate evidentă.

Mekkanii s-au manifestat cu furie și dezaprobare. Cuvintele lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - au fost ca o lovitură de trăznet care a zdruncinat până la temelie viața ideologică îndelung respectată a mekkanilor. Cu mare greutate suportau să audă pe cineva atacându-i pe politeiști sau pe idolatrii, ori criticându-i pe cei rătăciți. Ei au început să-și unească forțele pentru a-și rezolva problema, adică pentru a înăbuși revoluția care se extindea cu pași repezi și pentru a da o lovitură decisivă adepților ei, înainte ca aceasta să le devoreze și să le zdrobească tradițiile consacrate și moștenirea străveche. Mekkanii aveau convingerea că negarea oricărei divinității, cu excepția lui Allah și credința în Mesajul divin și în Viața de Apoi, sunt interpretate în termeni de supunere completă și angajament absolut, ceea ce nu le dă nici cea mai mică posibilitate de a pretinde autoritate asupra lor și asupra averilor lor, fără a mai aminti de autoritatea asupra supușilor lor. Pe scurt, se pretindea ca supremația religioasă și liberul arbitru să nu se mai practice, plăcerile lor fiind de acum subordonate plăcerilor lui Allah și ale Mesagerului Său și, în ultima instanță, ei vor trebui să se abțină de la a-i mai nedreptăți pe cei acuzați de slăbiciune și de a mai săvârși păcate grave în viața lor cotidiană. Ei erau deja conștienți de aceste semnificații și de aceea sufletele lor nu consimțeau să accepte această poziție “umilitoare”, nu atât din motive legate de demnitate și onoare, cât mai degrabă întrucât ar fi simțit că se atentează la demnitatea și onorea lor: *Însă omul voiește mai degrabă să păcătuiască înainte." [75:5]

Ei erau conștienți de toate aceste consecințe, dar nu își puteau permite să ia atitudine față de omul cinstit și corect care reprezenta un

Pagina 78

model de bune maniere și valori umane. Nu mai cunoscuseră un asemenea exemplu în toată istoria poporului și a strămoșilor lor. Ce puteau să facă?

Erau dezorientați și aveau toate motivele să fie așa.

După deliberări îndelungi, au ajuns la singura soluție disponibilă și anume, să ia legătură cu unchiul Mesagerului, Abu Talib, căruia să-i ceară să intervină, sfătuindu-l pe nepotul său să-și înceteze activitățile. Pentru a da o mai mare notă de seriozitate și onestitate cererilor, au hotărât să atingă cea mai sensibilă coardă a vieții arabe: mândria strămoșească. Ei s-au adresat lui Abu Talib în felul următor: “O, Abu Talib! Nepotul tău blestemă zeii, caută greșeli în felul nostru de viață, își bate joc de religia noastră și-i umilește pe strămoșii noștri. Ori îl oprești tu, ori ne lași pe noi să punem mâna pe el, pentru că nici tu, nici noi nu ne înțelegem cu el, și noi te vom scăpa de el." Abu Talib a încercat printr-un răspuns politicos să le potolească mânia. Oricum, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și-a continuat calea, propovăduind religia lui Allah și chemându-i pe oameni să i se alăture, nepăsător față de toate încercările lor disperate și de intențiile lor răuvoitoare.I!

Un consiliu consultativ pentru a-i priva pe pelerini de Chemarea lui Muhammed

În acele zile, tribul Quraiș avea o altă preocupare serioasă.

Proclamarea Chemării data doar de câteva luni și sezonul Pelerinajului era foarte aproape. Quraișii știau că delegații arabi trebuiau să sosească în scurt timp. Ei au căzut de acord că trebuia găsită o modalitate care să-i împiedice pe arabii pelerini să afle despre noua credință propovăduită de Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Atunci au mers să-l caute pe Al-Ualid bin Al-Mughira pentru a se consulta în această problemă.

Al-Ualid i-a invitat să adopte o decizie care să se bucure de aprobarea tuturor. Ei erau însă nehotărâți. Unii au sugerat ca Profetul să fie descris ca un ghicitor, dar această sugestie a fost respinsă pe motiv că vorbele lui erau înțelese. Alții au propus să fie denumit nebun, posedat de demoni, dar și această idee a fost respinsă, pentru că nu fuseseră descoperite manifestări caracteristice acestei stări de spirit, după cum pretindeau ei.

“De ce nu spunem despre el că este poet?”, au spus unii. Nici aici nu au

Pagina 79

ajuns la un punct comun, sub pretextul că vocabularul său era total în afara lexiconului poetic. “Bine, atunci, hai să-l acuzăm că practică vrăjitoria”, a sunat a patra sugestie. Și de data asta, Al-Ualid s-a împotrivit, spunând că era știut faptul că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască nu s-a implicat niciodată în practica suflatului în pumni și a admis că vorbirea lui era plăcută. Totuși, el a considerat că vrăjitoria era cea mai plauzibilă acuzație pe care i-o puteau aduce lui Muhammed. Păcătoasa adunare a aprobat această opinie și a consimțit la propagarea unei formule unanime, în sensul că Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - era un magician atât de puternic și de stăpân pe arta sa, încât putea despărți cu ușurință pe tată de fiu, pe frate de soră, pe soț de soția lui și pe un ins de clanul săul!l

În acest sens, este demn de menționat faptul că Allah a revelat șaisprezece versete cu privire la Al-Ualid și la metoda perfidă cu care avea de gând să-i manipuleze pe oamenii ce erau așteptați să sosească la Mekka pentru pelerinaj. Allah spune:

“EI a cugetat și a hotărât!

Și omorât să fie! După cum el a hotărât!

Omorât să fie! După cum el a hotărât!

Apoi el a mai cugetat,

Apoi s-a posomorât și s-a încruntat,

Apoi s-a întors și s-a arătat trufaș

Și a zis: "Aceasta nu este decât vrăjitorie care se învață!

Aceasta nu este decât vorbă a unui om!" [74:18-25]

Abu Lahab, cel mai ticălos dintre ei, era dușmanul declarat al islamului și al lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. EI pășea în urma Profetului și striga: “O, oameni, nu-l ascultați fiindcă este un mincinos, este un nelegiuit”. În pofida acestor lucruri, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a reușit să creeze agitație în întreaga regiune și chiar să convingă câțiva oameni să-i accepte Chemarea.[2]

Tentative de a împiedica evoluția isiamului

Quraișii erau conștienții de faptul că Muhammed nu putea fi împiedicat să-și propage chemarea. Astfel, în încercarea disperată de a înăbuși valul

[1] ibn Hișam, 1/271; Fi Zilal Al-Qur'an, 29/188 [2] At-Tirmidhi, Musnad Ahmad, 3/492, 4/341.

Pagina 80

copleșitor al mișcării, au recurs la diverse mijloace meschine:

1. Umilirea, ridiculizarea, minciuna și batjocura erau modalități ieftine care îi vizau pe noii convertiți în general, și pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - în particular, cu scopul de a le atrage disperarea și de a le slăbi avântul arzător al credinței.

Ei îl învinuiau pe Mesagerul lui Allah ori că era posedat de dijinnil!!, ori că era nebun:

Și zic ei [mekkanii]: „O, tu cel căruia i-a fost pogorât Coranul, tu ești apucat [15:6] sau un mincinos care practică vrăjitoria:

“S-au mirat ei că le-a venit un prevenitor chiar dintre ei, iar necredincioșii au zis: “Acesta este un vrăjitor mincinos." [38:4]

Încercând să-i tulbure starea de echilibru și fermitate, ochii lor îl priveau pe omul de bine ca și cum l-ar fi mâncat sau l-ar fi sfâșiat în bucăți.

Ei foloseau tot felul de termeni abuzivi, cum ar fi "nebunul", "cel posedat de spiritul rău" și așa mai departe.

“Aceia care nu cred aproape că te doboară cu privirile lor, când aud Îndemnarea, și zic ei: "EI este smintit!” [68:51]

Printre primii convertiți exista un grup de oameni care din nefericire nu aveau în spate nici un clan puternic care să-i sprijine. Aceste suflete nevinovate erau ridiculizate și batjocorite tot timpul. Referindu-se la acești oameni, îngâmfații aristocrați quraiși îl întrebau mereu pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, cu ironie și dispreț:

“Aceștia sunt cei pe care i-a binecuvântat Allah cu harul Său dintre

Și Allah a spus:

“Oare nu este Allah cel care-i cunoaște cel mai bine pe cei multumitori?” [6:53]

Ticăloșii râdeau de cei drepți în numeroase feluri:

a. râdeau pe ascuns de credința lor, simțindu-se mult superiori acestora.

b. râdeau de ei în locurile publice, insultându-i sau făcându-le cu ochiul.

c. îi atacau în propriile lor case.

d. oriunde și oricând îi vedeau, îi hărtuiau și îi numeau: "proștii care au rătăcit drumul”.

[1] Duhuri, spirite nevăzute.