BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 41

Familia Profetului

Familia profetului Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - este numită familia hașimită, după numele bunicului său, Hașim bin 'Abd Munaf.

Să vorbim acum puțin despre Hașim și despre descendenții săi:

1. HAȘIM. Așa cum am menționat anterior, el avea responsabilitatea de a da mâncare și apă pelerinilor. Aceasta era sarcina lui, atunci când fiii lui “Abd Munaf și cei ai lui 'Abd Ad-Dar s-au înteles să împartă sarcinile între ei. Hașim era bogat și cinstit. El a fost primul care a oferit pelerinilor pâine înmuiată în supă. Primul său nume era 'Amr, dar era chemat Hașim, deoarece avea obiceiul de a fărâmița pâinea (pentru pelerini). El a fost de asemenea primul bărbat care a inițiat cele două călătorii, de vară și de iarnă, ale quraișilor. Se povestește despre el că a plecat în Siria pentru a face comerț. În Medina, s-a căsătorit cu Salma, fiica lui 'Amr din neamul 'Udai bin An-Najjar. A petrecut câtva timp cu ea în Medina, apoi a plecat din nou spre Siria, în timp ce ea era gravidă. El a murit în Gaza, Palestina, în anul 497 e.n. Mai târziu, soția sa a dat naștere lui Abdul-Muttalib, care a fost crescut în casa tatălui ei din Medina și a fost numit Șaiba din cauza firului de păr alb de pe cap.[!] Nimeni din familia sa din Medina n-a aflat de nașterea acestuia. Hașim a avut patru fiii: Asad, Abu Saifi, Nadla și Abdul-Muttalib și cinci fiice: Aș-Șifa, Khalida, Da'ifa, Rugia și Janna. [7

2. 'ABDUL-MUTTALIB. Am aflat deja că după moartea lui Hașim sarcina de a furniza hrană și apă pelerinilor a revenit fratelui său, Al-Muttalib bin 'Abd Munaf, care era generos, cinstit și demn de încredere.

Când “'Abdul-Muttalib a ajuns la vârsta adolescenței, unchiul său, Al-Muttalib, a aflat despre el și a mers la Medina ca să-l aducă la Mekka.

Când l-a văzut, ochii i s-au umplut de lacrimi care au început să-i curgă pe obraji, apoi l-a îmbrățișat și l-a urcat pe cămila sa. Băiatul, însă, până nu a obținut consimțământul mamei sale, nu a plecat cu el la Mekka. Al-Muttalib a rugat-o să-i permită băiatului să plece cu el la Mekka, dar ea a refuzat.

EI a reușit totuși s-o convingă, spunându-i: “Fiul tău merge la Mekka pentru a restabili autoritatea tatălui său și pentru a locui în vecinătatea Casei Sfinte”.

[1] Ibn Hișam, 1/137; Rahmat-ul-li/alamin, 1/26, 2/24

Pagina 42

La Mekka, oamenii s-au mirat când l-au văzut pe Abdul-Mutialib și au crezut că era sclavul lui Muttalib. Al-Muttalib a spus: "El este nepotul meu, fiul fratelui meu, Hașim”. Băiatul a fost crescut în casa lui Al-Muttalib, dar, mai târziu, după ce Al-Muttalib a murit în Bardman, Yemen, 'Abdul-Muttalib a preluat conducerea și a reușit să mențină prestigiul poporului său și să-și întreacă strămoșii prin comportamentul său onorabil, câștigând astfel dragostea profundă și înalta stimă a celor din Mekka |!

Când Al-Muttalib a murit, Naufal a uzurpat drepturile lui “Abdul-Muttalib, care a cerut ajutor tribului Quraiș, dar aceștia n-au vrut să sprijine pe nici unul dintre ei. În consecință. el a scris unchilor săi din neamul An-Najjar (frații mamei sale) să-i vină în ajutor. Unchiul său, Abu Sa'd bin 'Udai, fratele mamei sale, a mărșăluit spre Mekka în fruntea a optzeci de călăreți și și-a așezat tabăra la Abta, în Mekka. 'Abdul-Muttalib i-a întâmpinat și i-a rugat să meargă la el acasă, dar Abu Sa'd a spus: “Nu înainte de a-l întâlni pe Naufal.” El l-a găsit pe Naufal șezând împreună cu niște bătrâni din tribul Quraiș, la umbra Ka'bei. Abu Sa'd și-a scos sabia și a spus: “Jur pe Allah că, dacă nu înapoiezi nepotului meu ceea ce ai luat de la el, te voi ucide cu această sabie”. Naufal a fost astfel obligat să renunțe la ceea ce uzurpase și notabili membrii ai tribului Quraiș au fost martori la cuvintele lui. Abu Sa'd a mers atunci acasă la 'Abdul-Muttalib, unde a stat trei nopți, a făcut micul pelerinaj și s-a întors apoi la Medina.

Mai târziu, Naufal s-a aliat cu fiii lui 'Abd Șams bin “Abd Munaf împotriva fiilor lui Hașim. Când tribul Khuza'a a văzut că fiii lui An-Najjar îl sprijină pe “Abdul-Muttalib. ei au spus: “EI este fiul nostru, așa cum este și al vostru. Noi avem mai multe motive să-l ajutăm decât voi”. Mama lui “Abd Munaf fusese una dintre ai lor. Ei au mers în Casa An-Nadua și s-au aliat cu fiii lui Hașim împotriva lui Naufal și a fiilor lui 'Abd Șams. Aceasta a fost o alianță care, mai târziu, a constituit motivul principal pentru a cuceri Mekka. În timpul vieții sale, 'Abdul-Muttalib a fost martor la două evenimente importante: săparea fântânii Zamzam și invazia Elefantului.]

Pe scurt, 'Abdul-Muttalib a primit, în vis, poruncă să sape fântâna Zamzam într-un anumit loc. El s-a supus și a găsit lucrurile pe care cei din tribul Jurhum le îngropaseră acolo când fuseseră obligați să evacueze Mekka. El a găsit săbiile, armurile și cei doi cerbi de aur. Poarta Al-Ka'ba a fost marcată de săbiile de aur și de cei doi cerbi. Tot atunci a fost

[2] Mukhtasar Sirat Ar-Rasul, pp.41, 42; Ibn Hișam, 1/142 - 147

Pagina 43

instaurată tradiția alimentării pelerinilor cu apă din Zamzam.

Când din fântâna izvorului Zamzam a început să izvorască apa, tribul Quraiș a avut pretenția să devină partener în afacere. 'Abdul-Muitalib le-a refuzat această cerere, motivând că Allah l-a ales doar pe el pentru această onorabilă slujbă. Pentru a încheia disputa, ei au căzut de acord să-l consulte pe ghicitorul celor din neamul Sa'd. În calea lor, Allah le-a arătat Semnele Sale, care confirmau prerogativa lui 'Abdul-Muttalib cu privire la izvorul sacru. În acel moment, 'Abdul-Mutialib a făcut un jurământ sfânt, spunând că, dacă va avea zece copii, va sacrifica la Al-Ka'ba pe unul dintre ei, când acesta va fi adult.

Al doilea eveniment l-a avut în centrul său pe Abraha As-Saba Al-Habași, vice-regele abisinian (etiopian) în Yemen. El observase că arabii își făceau pelerinajul la Al-Ka'ba, așa că a decis să construiască un mare lăcaș de cult la San'a pentru a atrage pelerinii arabi la el, lăsând astfel Mekka de-o parte. Un bărbat din tribul Kinana a înțeles această mișcare și de aceea, în toiul nopții, s-a furișat în acest lăcaș și a mânjit zidul frontal cu excremente. Când Abraha a aflat acest lucru, s-a înfuriat atât de tare, încât a adunat o armată uriașă, de șaizeci de mii de războinici, pentru a dărâma Al-Ka'ba. El a ales pentru sine cel mai mare elefant. Armata sa includea nouă sau treisprezece elefanți. Ei au mărșăluit până au ajuns întrun loc numit Al-Magmas. Acolo el și-a mobilizat armata, a pregătit elefanții și întreaga armată era pregătită să intre în Mekka. Când a ajuns în Valea Muhassar, situată între Muzdalifa și Mina, elefantul a îngenunchiat și a refuzat să meargă mai departe. De fiecare dată când îl îndrepta spre nord, sud sau est, elefantul se mișca, însă când îl îndrepta spre vest, către Al-Ka'ba, acesta îngenunchia. În acest timp, Allah a îndreptat spre ei stoluri de păsări care aruncau asupra lor cu bucăți de lut ars. Aceste păsări semănau foarte mult cu rândunicile și vrăbiile și fiecare pasăre căra câte trei pietre: una în cioc și două în gheare. Pietrele i-au lovit pe oamenii lui Abraha, le-au retezat mădularele și i-au omorât. O mulțime de soldați ai lui Abraha au fost omorâți în acest fel, iar ceilalți au fugit la întâmplare și au murit împrăștiați. Abraha însuși a fost lovit atât de rău încât a fost nevoie să i se amputeze vârfurile degetelor. Când a ajuns la Sana, el se afla într-o stare groaznică și a și murit curând.

În ceea ce-i privește pe cei din tribul Quraiș, aceștia au fugit în munți și pe dealuri pentru a-și salva viața. După ce dușmanul a fost astfel pus pe

Pagina 44

fugă, ei s-au întors acasă, în siguranță I!]

"Evenimentul elefantului” a avut loc în luna Muharram, cu cincizeci sau cincizeci și cinci de zile înainte de nașterea profetului Muhammed _ Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, adică spre sfârșitul lunii februarie - începutul lunii martie, anul 571 e.n. A fost un dar de la Allah pentru Profetul Său și familia acestuia. Ar putea fi considerat, de fapt, ca un favorabil vestitor divin al luminii ce stă să vină și să însoțească sosirea Profetului și a familiei sale. Prin contrast, Ierusalimul a suferit sub povara atrocităților dușmanilor lui Allah. Aici putem să amintim de Nabucodonosor, în anul 587 î.e.n., și de romani în anul 70 e.n. Prin grația divină, Al-Ka'ba n-a ajuns niciodată în mâna creștinilor - musulmanii acelui timpl?l - deși Mekka era populată de politeiști. Veștile despre "evenimentul elefantului" au ajuns până și în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii civilizate de atunci.

Abisinia (Etiopia) menținea legături strânse cu romanii, în timp ce, de cealaltă parte, persanii erau atenți la orice schimbare de strategie care se ivea în orizontul socio-politic, drept pentru care au și reușit în scurt timp să ocupe Yemenul. Întâmplător, imperiile romane și persane reprezentau lumea civilizată, puternică, a acelui timp.

Evenimentul "invaziei elefantului” a atras atenția lumii asupra inviolabilității Casei lui Allah și a arătat că această Casă a fost aleasă de Allah pentru sfințenia ei.

'Abdul-Muttalib a avut zece fii: Al-Harith, Az-Zubair, Abu Talib, “Abduliah, Hamza, Abu Lahab, Ghidag, Maquam, Safar și Al-'Abbas.

El a mai avut șase fiice: Umm Al-Hakim (singura albă), Barra, 'Atika, Safiia Arua și Omaima.l?!

3. 'ABDULLAH. Tatăl profetului Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Mama lui era Fatima, fiica lui “Amr bin “A'idh bin 'Imran bin Makhzum bin Yagdha bin Murra. “Abdullah era cel mai deștept dintre fiii lui 'Abdul-Muttalib, cel mai cast și cel mai iubit. El a fost de asemenea fiul pe care săgețile de divinație l-au ales să fie sacrificat la Al-Ka'ba. Când “Abdul-Muttalib a ajuns să aibă zece fii și aceștia au atins vârsta maturității, el le-a dezvăluit secretul jurământului său și ei au consimțit în

[2] În religia islamică se consideră că toți profeții sunt veniți de la același Dumnezeu Unic, Allah, iar creștinii din acea perioadă care urmau învățăturile lui Isus, Profet al lui Allah din punct de vedere al islamului, puteau fi considerați musulmani, adică "supuși ai lui Allah”.

[3] Rahmat-ul-lil'alamin, 2/56, 66; Talgih Fuhum Ah! Al-Athar pp.8,9

Pagina 45

tăcere și cu supunere.

Numele lor au fost scrise pe săgeți de divinație și înmânate custodelui

celei mai iubite zeițe a lor, Hubal. Săgețile au fost aruncate. Una dintre săgeți a arătat că acela care trebuia sacrificat era “Abdullah. 'Abdul-Muttalib a dus atunci băiatul la Al-Ka'ba, luând și un brici pentru a-l sacrifica.

Tribul Quraiș, unchii săi din tribul Makhzum și fratele său, Abu Talib, au încercat să-l descurajeze în a-și îndeplini scopul. Ei i-au sugerat să caute o divinitoare care să judece circumstanțele. Ea a poruncit ca săgețile de divinație să fie aruncate atât pentru “Abdullah, cît și pentru zece cămile.

Ea a adăugat ca aruncarea săgeților să fie repetată cu încă zece cămile, ori de câte ori săgeata indica: “Abdullah”. Operația a fost repetată până când numărul cămilelor a ajuns la o sută. În acest moment, săgeata a indicat cămilele, care au fost sacrificate toate în locul fiului său. Cămilele sacrificate au fost lăsate la discreția tuturor, om sau animal. Acest incident a produs o schimbare în ceea ce privește “răscumpărarea sângelui”, practică acceptată în mod obișnuit în Arabia. Înainte fusese stabilit un număr de zece cămile, însă, după acest eveniment, numărul lor a crescut la o sută. Ulterior, islamul a aprobat această modificare. Un alt lucru care relevă în mod clar cele povestite mai sus este acela că Profetul a spus odată: "Eu sunt din stirpea celor doi sacrificați”, adică Ismail și 'Abduliah. Il “Abdul-Muttalib a ales-o pe Amina, fiica lui Uahab bin 'Abd Munaf bin Zahra bin Kilab, ca soție pentru fiul său, “Abdullah.

Astfel, ea, în lumina acestei obârșii străvechi, a avut o poziție eminentă, ca noblețe și descendență. Tatăl ei a fost șeful tribului Zahra, căruia i-a fost atribuită o mare cinste. Ei s-au căsătorit în Mekka și, la scurt timp după aceea, “Abdullah a fost trimis de tatăl său să cumpere curmale din Medina, unde a și murit.

Într-o altă versiune, 'Abdullah a plecat în Siria într-o călătorie de comert și a murit în Medina, pe când se întorcea acasă. El a fost îngropat în casa An-Nabigha Al-Ju'di. Avea douăzeci și cinci de ani când a murit.

Mulți istorici afirmă că moartea lui s-a petrecut înainte de nașterea lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Alții au spus că ela murit la două luni după nașterea Profetului. “Abdullah a lăsat o avere foarte mică, și anume: cinci cămile, câteva oi și o servitoare, numită Baraka - Umm Aiman, care mai târziu a fost doica Profetului.?]

[1] Ibn Hișam, 1/151-155; Rahmat-ul-lil'alamin, 2/89,90

[2] Sahih Muslim, 2/96; Talqih Fuhum Ahl Al-Athar, p.4; Mukhtasar Sirat Ar-Rasul, p.12

Pagina 46

NAȘTEREA LUI MUHAMMED ȘI CEI 40 DE ANI

DE DINAINTEA REVELAȚIEI

Nașterea sa

Conducătorul Profeților, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, s-a născut în sânul familiei Hașim din Mekka, într-o dimineață de luni, nouă Rabi'ul Auual, în același an cu "evenimentul elefantului” și în al patruzecilea an de domnie al lui Chosroes (Kisra), adică pe 22 aprilie 571 e.n., potrivit învățatului Muhammed Sulaiman Al-Mansourpuri și astrologului Mahmud Pașa.l!]

Ibn Sa'd a relatat că mama lui Muhammed a spus: “Când el s-a născut, o lumină s-a ivit din vintrele mele și a luminat palatele din vechea Sirie.” Ahmad a relatat că Arbadh bin Sariia a spus un lucru similar cu acesta. 2]

S-a mai relatat, dar, în mod controversat, că semne prevestitoare însemnate i-au însoțit nașterea: paisprezece galerii din palatul lui Chosroes (Kisra) s-au crăpat și s-au dărâmat, focul sacru al magienilor s-a stins și câteva biserici de lângă lacul Saua au cedat din temelii și s-au prăbușit [3]

Mama sa a trimis imediat pe cineva să-l anunțe pe bunicul lui, “Abdul-Muttalib, despre fericitul eveniment. El a venit fericit la ea, a purtat copilul la Al-Ka'ba, s-a rugat lui Allah și l-a mulțumit. 'Abdul-Muttalib l-a numit pe copil Muhammed, un nume care pe atunci nu era obișnuit printre arabi. l-a făcut circumcizie în a șaptea zi, după obiceiul arabilor.“

Prima femeie care l-a alăptat, după mama lui, a fost Thuieba, roaba lui Abu Lahab, simultan cu fiul ei, Masru.

Ea îi alăptase mai înainte pe Hamza bin 'Abdul-Muttalib și mai târziu pe Abu Salama bin 'Abd Al-Asad Al-Makhzumi.[S)

[1] Muhadarat Tarikh Al-Umam Al-Islamiia, 1/62; Rahmat-ul-lil'alamin, 1/38,39

[2] Mukhtasar Sirat-ur-Rasul, p.12; Tabagat Ibn Sa'd 1/63

[3] Relatat de Al-Baihagi, dar Al-Ghazali nu a aprobat - vezi Fiqh-us-Sira, p.46

[4] Ibn Hișam, 1/159, 160; Zad Al-Ma'ad, 1/18; Muhadarat Tarikh Al-Umam Al-Islamiia

[5] Talqih Fuhum Ahl-Athar, p.4: Mukhtasar Sirat-ur-Rasul, p13

Pagina 47

Copilăria

Era un obicei general printre arabii care trăiau în orașe să-și trimită copiii la doicile beduine, pentru ca ei să poată crește în împrejurimile libere și sănătoase ale deșertului, unde-și puteau dezvolta un organism robust și puteau dobândi limbajul și manierele alese ale beduinilor, care erau cunoscuți pentru puritatea limbajului și pentru faptul că nu aveau acele vicii care apar de obicei în societățile sedentare.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a fost mai târziu încredințat Halimei, fiica lui Abu Zuaib din neamul Sa'd bin Bakr. Soțul ei era Al-Harith bin “Abdul 'Uzza, numit și Abu Kabșa, din același trib.

Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a avut numeroși frați și surori de lapte: “Abdullah bin Al-Harith; Anisa, fiica lui Harith: Hudhafa sau Judhama, fiica lui Al-Harith (cunoscută ca Aș-Șaima și care avea grijă de Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască); Abu Sufian bin Al-Harith bin 'Abdul-Muttalib, vărul Profetului. Hamza bin 'Abdul- Muttalib. unchiul Profetului, a fost alăptat tot de cele două doici, Thuieba și Halima As-Sa'diia, care l-au alăptat și pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască.

Tradițiile relatează într-un mod încântător cum Halima și întreaga ei familie au fost favorizate de noroc pe toată perioada cât copilul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - s-a aflat în grija ei.

Ibn Ishaq afirmă că Halima povestea cum ea împreună cu soțul ei și cu un copil sugar au plecat din satul ei, întovărășiți de câteva femei din același clan, în căutare de copii pentru alăptat.

Ea spunea: "Era un an de secetă și foamete și nu aveam ce mânca.

Eu călăream pe o măgăriță maronie. Mai aveam cu noi și o cămilă-femelă bătrână. Pe Allah, nu puteam obține nici un strop de lapte. Nu am putut închide ochii toată noaptea din cauza copilului care plângea încontinuu de foame. Nu aveam destul lapte la sân și nici cămila nu avea cu ce să-l hrănească. Ne rugam încontinuu să plouă și să fim ușurați de griji.

După un drum lung am ajuns la Mekka și am început să căutăm copii de alăptat. Nici una dintre femeile care erau cu mine nu l-a acceptat pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. De îndată ce li se spunea că era orfan, ele îl refuzau. Noi aveam o idee fixă despre

Pagina 48

recompensa pe care am primi-o de la tatăl copilului. Un orfan! Ce ar putea bunicul și mama lui să facă? Așa că l-am disprețuit din această cauză.

Fiecare femeie care venise cu mine a primit un sugar și, când eram pe punct de plecare, eu i-am spus soțului meu: “Pe Allah, nu-mi place să mă întorc cu celelalte femei, fără nici un copil. Ar trebui să merg la orfanul acela și să-l iau.” El a spus: “Nu văd nici un rău în asta și poate că Allah ne va binecuvânta prin el.” Așa că am mers și l-am luat fiindcă nu mai era practic nici o alternativă pentru mine, decât să-l iau.

Când l-am luat în brațe și m-am întors la locul meu, l-am pus la sân și, spre marea mea surpriză, laptele a curs din abundentă. El a supt după pofta inimii și la fel a făcut și fratele lui de lapte, după care au adormit amândoi, deși copilul meu nu putuse să adoarmă cu o noapte înainte.

Soțul meu s-a dus atunci să mulgă cămila și, spre uimirea lui, a găsit mult lapte în ugerul ei. El a muls-o și am băut pe săturate, apoi ne-am bucurat de un somn adânc pe tot parcursul nopții. În dimineața următoare, soțul meu a spus: “Pe Allah! Halima, trebuie să înțelegi că ai avut șansa să găsești un copil binecuvântat.” Și eu am răspuns: “Din mila lui Allah, sper că așa este.”

Tradiția explică detaliat că pe drumul călătoriei de întoarcere a Halimei și pe toată perioada cât Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască a stat cu ea, viața ei a fost înconjurată de o aureolă norocoasă. Măgărița pe care ea o călărea când a mers la Mekka era slabă și aproape deșelată, dar, cu toate acestea, ea s-a înzdrăvenit și au putut călători mai repede, spre marea uimire a tovarășilor de călătorie ai Halimei. Când au ajuns la taberele de pe teritoriul clanului Sa'd, ei au descoperit că roata norocului se întorsese în favoarea lor. Pe pământul pustiu a răsărit o vegetație luxuriantă și animalele s-au întors la ei mulțumite și pline de lapte. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a stat cu Halima timp de doi ani până a fost înțărcat, după cum povestea Halima:

"Atunci l-am dus înapoi la mama lui, dar am rugat-o cinstit să-l mai lase să stea cu noi, ca să putem beneficia de norocul și de binecuvântările pe care el ni le adusese. Am insistat în rugămintea noastră, susținând-o și prin faptul că eram îngrijorați că pruncul ar putea lua un anumit microb care se răspândea în Mekka.l!] Într-un sfârșit, dorința ne-a fost îndeplinită și Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a mai rămas cu noi,

Pagina 49

până la vârsta de patru-cinci ani."

După relatările lui Anas în "Sahih Muslim", atunci a coborât îngerul Gavriil, i-a deschis pieptul și i-a scos inima. Din ea a extras un cheag de sânge și a spus: “Aceasta a fost partea lui Satan din tine.” Și atunci i-a spălat inima cu apă din Zamzam, dintr-un vas de aur. După aceea, inima a fost închisă și pusă la locul ei. Băieții și prietenii lui de joacă au alergat spre mama lui, de fapt la doica sa, și au spus: “Într-adevăr, Muhammed a fost omorât”. Ei au alergat cu toții spre el și l-au găsit sănătos, doar că era

palid la față [1]

Înapoi la iubitoarea sa mamă

După această întâmplare, Halima era îngrijorată pentru băiat și l-a înapoiat mamei lui, cu care el a rămas până la vârsta de șase ani.l2l

Din respect pentru memoria soțului ei mort, Amina a hotărât să-i viziteze mormântul în Yathrib (Medina). Ea a planificat să facă un drum de 500 de kilometri, împreună cu copilul ei orfan, o servitoare, Umm Aiman, și socrul ei, 'Abdul-Muttalib. Ea a petrecut acolo o lună de zile după care s-a hotărât să se întoarcă la Mekka. Pe drumul dintre Mekka și Medina, în Abua, ea s-a îmbolnăvit grav și a murit [9]

La milostivul său bunic

'Abdul-Muttalib a adus băiatul la Mekka. El avea sentimente calde față de nepotul său orfan, al cărui necaz recent (moartea mamei) se adăugase la durerile trecutului. 'Abdul-Muttalib era mai iubitor cu nepotul său decât cu proprii săi copii. El nu a lăsat niciodată băiatul pradă singurătății, preferându-l propriilor săi copii. Ibn Hișam a povestit că la umbra Al-Ka'ba a fost pusă o saltea pentru 'Abdul-Muttalib. Din respect față de tatăl lor, copiii săi ședeau în jurul acestei saltele, în timp ce Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - ședea pe ea. Unchii săi îl luau de acolo, dar '“Abdul-Muttalib le spunea: “Lăsați-mi nepotul. Jur pe Allah, că acest băiat va avea o poziție însemnată.” El îl așeza pe băiat pe salteaua lui, îl

[1] Sahih Muslim, 1/92

[2] Talqih Fuhum Ahl-al-Athar, p.7; Ibn Hișam, 1/168 [3] Ibn Hișam, 1/168; Talqih Fuhum Ahl-al-Athar, p.7

Pagina 50

mângâia pe spate și era întotdeauna mulțumit de ceea ce făcea acesta.!]

Când Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a împlinit opt ani, două luni și zece zile, bunicul său, 'Abdul-Muttalib, a murit în Mekka.

Sarcina de a avea grijă de Profet a revenit unchiului său, Abu Talib, fratele tatălui Profetului.

Abu Talib și-a făcut datoria față de nepotul său în cel mai bun mod posibil. L-a crescut împreună cu copiii săi și a fost preferatul lui. Băiatul era singurul pe care Abu Talib l-a tratat cu mare respect și cu o înaltă stimă.

Timp de patruzeci de ani, Abu Talib și-a iubit nepotul și i-a acordat toată protecția și sprijinul său. Relațiile lui cu ceilalți erau determinate de modul în care aceștia îl tratau pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască.

Ibn “Asakir a relatat, cu consimțământul lui Jalhama bin 'Arfuta: "Am venit la Mekka într-un an secetos și atunci tribul Quraiș a spus: "O Abu Talib, vegetația de pe vale s-a uscat și copiii sunt flămânzi. Să ne rugăm pentru ploaie!" Abu Talib a mers la Al-Ka'ba, însoțit de un băiețel frumos ca soarele. Abu Talib și băiatul au stat lângă zidul Al-Ka'ba și s-au rugat pentru ploaie. Imediat, norii s-au îngrămădit din toate părțile și ploaia a început să cadă torențial, pâraiele să curgă, iar plantele au crescut atât în oraș, cât și în afara acestuia li

Bahira, călugărul

Când Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a împlinit doisprezece ani, a plecat cu unchiul său, Abu Talib, într-o călătorie de afaceri în vechea Sirie. Când au ajuns la Busra (localitate din vecinătatea Huran-ului care în timpul dominației romane a făcut parte din vechea Sirie) au întâlnit un călugăr numit Bahira (pe numele său adevărat Georges), care le-a arătat multă bunătate și i-a ospețit cu dărnicie, cu toate că până în acel moment nu avusese obiceiul de a primi ospeți. L-a recunoscut destul de repede pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și, în timp ce-i lua mâna, a spus: “Acesta este cel mai nobil

[2] Mukhtasar Sirat-ur-Rasul, p.15,16