BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 31

BIOGRAFIA NOBILULUI! PROFET

Migrarea evreilor din Palestina în Arabia s-a desfășurat în două etape.

Prima a avut loc ca rezultat al presiunii la care erau expuși evreii, prin distrugerea templului lor și luarea ca robi în Babilon, la discreția regelui Nabucodonosor. În anul 587 î.e.n., unii evrei au părăsit Palestina pentru Hijaz și s-au stabilit în regiunile nordice de aici. Cea de-a doua etapă a început cu ocupația romană a Palestinei sub conducerea lui Roman Buts, în anul 70 e.n.

Aceasta a dat naștere unui val puternic de emigrare a evreilor spre Hijaz, Yath'rib și Khaibar și, mai ales, spre Taima”. Aici și-au făcut prozeliți în numeroase triburi, au construit forturi și castele și au trăit în sate.

Iudaismul a jucat un rol important în viața politică preislamică. Când islamul a apărut pe acel teritoriu, existau deja numeroase triburi evreiești renumite:

Khabir, Al-Mustaliq, An-Nadir, Quraiza și Qainuga. Conform unor relatări, triburile evreiești erau în număr de douăzeci. ll

În Yemen, iudaismul a fost introdus de un oarecare As'ad Abu karb.

E] a plecat să lupte în Yathrib și acolo a îmbrățișat iudaismul, apoi s-a întors, luând cu el doi rabini dintre fiii lui Quraiza pentru a instrui populația din Yemen în spiritul acestei noi religii. Aici, iudaismul a găsit teren fertil pentru a se propaga și a câștiga noi aderenți. După moartea sa, fiul său, Yusuf Zu Nauas, a preluat puterea, a atacat comunitatea creștină din Najran și le-a poruncit să treacă la iudaism. Când ei au refuzat, el a ordonat să fie săpată o groapă de foc și toți creștinii, fără discriminare de sex sau vârstă, să fie aruncați și să fie arși de vii După unele estimări, în acel masacru uman au fost uciși între douăzeci și patruzeci de mii de creștini. Coranul a relatat parțial acea întâmplare în "Capitolul Al-Buruj".l!

Creștinismul și-a făcut apariția pentru prima dată în Arabia ca urmare a pătrunderii coloniștilor abisinieni (etiopeni) și romani în această țară.

Forțele colonizatoare abisiniene (etiopiene) împreună cu misiunile creștine au pătruns în Yemen ca o reactie represivă la nedreptățile lui Zu Nauas și au început să-și propage credința cu vehemențță. Ei au construit chiar și o biserică și au numit-o "Ka'ba'-ul Yemenului, în scopul îndrepiării caravanelor arabe de pelerinaj spre Yemen, încercând apoi să demoleze Casa Sfântă din Mekka. Allah Atotputernicul, însă, i-a pedepsit și a făcut

[1] Qa!b Jazirat Al-Arab, p.151

Pagina 32

din ei un exemplu - atunci și pentru totdeauna.I!]

Fimion, un misionar creștin, cunoscut pentru comportamentul său ascetic și pentru minunile pe care le făcea, s-a infiltrat, de asemenea, în Najran. Aici, el a îndemnat lumea la creștinism și, datorită cinstei și devotamentului său adevărat, a reușit să-i convingă să răspundă afirmativ la invitația sa de a îmbrățișa creștinismul.

Principalele triburi care au îmbrățișat creștinismul au fost: Ghassan, Taghlib, Tai' și unii regi hiiariți, precum și alte triburi ce locuiau la granițele imperiului roman.

Magianismul era, de asemenea, popular printre arabii ce trăiau în vecinătatea granițelor cu Persia, lrak, Bahrain, Al-Ahsa' și în unele zone de pe coasta Golfului Arabic. Se spune chiar că, în perioada ocupației persane, unii yemeniți au mărturisit credința în magianism.

În ceea ce privește sabianismul, săpăturile din Irak au revelat faptul că acesta fusese popular printre kaldanieni, sirieni și yemeniți. Odată cu venirea iudaismului și creștinismului, sabianismul a început să facă loc noilor religii, deși și-a menținut câțiva adepți apropiați magienilor din Irak și Golful Arabic.I?]

Situația religioasă

Astfel era viața religioasă a arabilor înainte de venirea islamului. Rolul pe care l-au jucat religiile preponderente a fost atât de mic, încât se poate spune că a fost aproape inexistent. Politeiștii care au falsificat religia lui Avraam erau total îndepărtați de preceptele sale, uitând întru totul de bunele obiceiuri ale acestei religii. Ei au căzut în nesupunere și răutate și au dezvoltat unele superstiții religioase ciudate, cu un puternic impact asupra vieții religioase și socio-politice din întreaga Arabie.

ludaismul s-a transformat într-o ipocrizie abominabilă, combinată cu hegemonia. Rabinii au devenit stăpâni fără a ține seamă de Adevăratul Stăpân. Ei s-au implicat în practica stăpânirii dictatoriale a poporului, chemându-și supușii să dea socoteală fie și pentru cel mai neînsemnat cuvânt sau pentru cea mai firavă idee. Unica lor țintă a devenit acumularea averilor și a puterii, chiar și cu riscul pierderii religiei sau cu pericolul

[2] Tarikh Ard Al-Quran, 2/193-208

Pagina 33

ateismului și necredinței.

În mod similar, creștinismul a deschis larg porțile politeismului și a devenit mult prea greu de înțeles pentru o religie divină. Ca practică religioasă, a creat un fel de amestec curios al omului cu Dumnezeu.

Creștinismul nu a avut nici un fel de influență asupra sufletelor arabilor, pentru simplui motiv că era străin stilului lor de viață și nu avea nici cea mai mică legătură cu viața lor de zi cu zi.

Oamenii care aparțineau celorlalte religii se asemănau cu politeiștii în ceea ce privește înclinațiile, dogmele, obiceiurile și tradițiile lor.

Pagina 34

ASPECTELE SOCIETĂȚII ARABE PREISLAMICE

în urma cercetărilor pe care le-am făcut asupra vieții religioase și politice a Arabiei, se cuvine să ne oprim putin asupra condițiilor sociale, economice și etice predominante.

Viața socială a arabilor

Societatea arabă reprezenta un amestec format din straturi sociale diferite și eterogene. Statutul femeii din clasa nobilimii presupunea un nivel avansat al respectului. Femeia se bucura de o doză considerabilă de libertate de decizie, iar hotărârile ei erau cel mai adesea puse în practică.

Ea era atât de îndrăgită încât foarte ușor se putea vărsa sânge pentru apărarea onoarei sale. De fapt, ea reprezenta motivul principal al luptei sângeroase sau al păcii prietenești. Sistemul familial în Arabia era însă în întregime patriarhal, aceste privilegii acordate femeilor nefiind considerate potrivnice. Contractul de căsătorie era în întregime în puierea custodelui legal al femeii și opinia acestuia cu privire la statutul ei marita! nu putea fi contestată niciodată.

Pe de altă parte, mai existau și celelalte straturi sociale unde prostituția și indecența erau de nestăpânit și se aflau în plină desfășurare.

Abu Da'ud, așa cum reiese din relatarea “A'ișei - Allah să fie multumit de ea, a amintit că existau patru tipuri de căsătorii în Arabia preislamică.

Primul tip era similar procedurilor moderne de căsătorie, caz în care un bărbat își dădea fiica de soție altui bărbat după ce mai înainte se stabilise o anumită dotă. În al doilea caz, soțul își trimitea soția să stea cu un alt bărbat pentru a rămâne însărcinată. Sotul lua această hotărâre fie din cauză că nu putea avea copii, fie din cauză că dorea ca fătul să semene cu acea persoană. După concepție, dacă dorea, soțul ei era liber să întrețină relații sexuale cu ea. În a treia variantă, un grup de mai puțin de zece bărbați putea avea relații sexuale cu o femeie. Dacă aceasta rămânea însărcinată și năștea un copil, ea îi chema pe acești bărbați, nimeni neavând voie să lipsească. Ei trebuia să vină impreună la casa ei. Atunci, ea spunea, adresându-se numai unuia dintre aceștia: "Știi ce ai de făcut.

Pagina 35

Am născut un copil și acesta este copilul tău.” Bărbatul numit trebuia să accepte.

în cel din urmă caz, o mulțime de bărbați întrețineau relații sexuale cu o anumită femeie cu moravuri ușoare. Ea nu respingea pe nimeni.

Asemenea femei obișnuiau să-și pună un steag la poartă, invitând astfel înăuntru pe oricine dorea.

în cazul în care ea rămânea gravidă și dădea naștere unui copil, îi aduna pe toți acei bărbați și o vizionară spunea al cui era copilul. Tatăl ales lua copilul cu sine și îl declara ca fiind al său. Când profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a adus islamul! în Arabia, el a anulat toate celelalte forme de relații sexuale, cu excepția celor desfășurate în cadrul căsătoriei islamice actuale. [1]

Femeile își însoțeau întotdeauna bărbații în războaie. Învingătorii puteau avea contact sexual neîngrădit cu asemenea femei, însă, dizgrația îi urmărea pe copiii concepuți în acest mod, pe tot parcursul vieții lor.

Arabii preislamici aveau un număr nelimitat de neveste. Ei se puteau căsători cu două surori în același timp sau chiar cu nevestele taților lor, dacă acestea erau divorțate sau văduve. Divorțul era într-o foarte mare măsură în puterea soțului. [2]

Adulterul era larg răspândit în aproape toate clasele sociale, cu excepția câtorva bărbați și femei al căror respect de sine îi împiedica să comită un asemenea act.

Femeile libere trăiau în condiții mult mai bune decât sclavele. Se pare că marea majoritate a arabilor preislamici nu avea nici o rușine în comiterea adulterului. Abu Da'ud povestea: "Un bărbat s-a oprit în fața profetului Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și a spus: "O, Profet al lui Allah! Băiatul acela este fiul meu. Am avut o relație sexuală cu mama lui în perioada preislamică”.

Profetul a răspuns: “Nici o pretenție în islam pentru legăturile preislamice. Copilul aparține celui în patul căruia s-a născut și bătaia cu pietre este soarta păcătosului."IEl

Aruncând o privire asupra relației arabului preislamic cu stirpea sa, ne dăm seama că viața în Arabia era paradoxală și se prezenta ca un tablou întunecat de contraste. În timp ce unii arabi își iubeau din toată inima copiii

[1] Abu Da'ud - Cartea căsătoriei

[2] Abu Da'ud - Cartea căsătoriei

[3] Abu Da'ud - Capitolul “Copilul aparține celui în patul căruia s-a născut”

Pagina 36

și îi răsfățau nespus, alții își îngropau fetițele de vii, în virtutea unui sentiment iluzoriu de teamă față de sărăcie și rușinea îi acoperea puternic.

Infanticidul însă nu poate fi considerat o practică exagerată la modul irevocabil, datorită nevoii lor stringente de băieți care să se poată apăra împotriva dușmanilor.

Un alt aspect al vieții arabilor care merită să fie menționat este atașamentul emoțional bine înrădăcinat al beduinilor față de clanul acestora.

Familia sau poate mândria tribală era una din cele mai puternice pasiuni ale lor. Doctrina unității de sânge ca principiu care realiza unitatea socială a tuturor arabilor era construită și fondată pe mândria tribală. Motto-ul lor de necontestat era: “Sprijină-ți fratele, indiferent dacă este un opresor sau un oprimat.” Ei desconsiderau amendamentul islamic care afirma că a-ți ajuta un frate opresor înseamnă a-l împiedica să păcătuiască.

Lăcomia pentru autoritate și sentimentul pătrunzător al concurenței dădeau naștere adeseori unor dispute tribale amare, în ciuda descendenței dintr-un strămoș comun.

În acest sens, conflictele sângeroase continue dintre triburile Aus și Khazraj, 'Abs și Zubian, Bakr și Taghlib, etc. constituie exemple uimitoare.

Relațiile inter-tribale erau fragile și slabe din cauza războaielor permanente dintre triburi. Totuși, devotamentul adânc față de superstițiile religioase și față de unele tradiții pe care le venerau, le mai înfrâna dorința impetuoasă de a-și potoli setea de sânge. În alte cazuri, acționa cu succes motivația sau respectul pentru alianță, loialitate și subordonare care conduceau cu succes la păstrarea simțului proporției și la abandonarea motivelor nefondate de dispută. Obiceiul, apreciat de-a lungul timpului, de suspendare a ostilităților pe timpul lunilor interzisel!l (Muharram, Regeb, Zul-qi'de și Zul-Hijje) a funcționat favorabil și le-a dat ocazia să-și câștige existența și să coabiteze în pace.

Dacă ar fi să concluzionăm cu privire la viața socială din Arabia, am putea spune că arabii din perioada preislamică bâjbâiau în întuneric și ignoranță, încâlciți într-o plasă de superstiții care le paraliza mintea și-i obliga să ducă o viață animalică. Femeia era un bun care se putea comercializa și era privită ca o proprietate neînsuflețită.

Legăturile inter-tribale erau fragile. Lăcomia pentru avere și implicarea în războaie inutile erau principalele obiective care generau politica egocentrică a “efilor lor.

[1] În calendarul islamic sunt patru luni sfinte (Hurum). Trei dintre acestea sunt consecutive (Zul-qi'de, Zul-Hijje și Muharram), iar cealaltă este luna Regeb.

Pagina 37

Situația economică

Situația economică se afla în directă legătură cu starea societății.

Modul de trai al arabilor ilustra acest fenomen cu claritate. Comerțul era modalitatea cea mai comună de a le furniza cele necesare vieții de zi cu zi. Călătoriile comerciale nu puteau avea loc dacă drumurile caravanelor și pacea co-existenței inter-tribale nu erau asigurate. Aceste două cerințe imperative, din nefericire, nu existau în Arabia, excepție făcând perioada lunilor prohibite, în care arabii își țineau adunările de 'Ukaz, Zil-Majaz, Mijanna și altele.

Industria era străină psihologiei arabe. În Arabia, majoritatea industriilor disponibile, cum ar fi cele de tricotat și tăbăcit, erau susținute de populația ce venea din Yemen, Hira și de la granițele Siriei. În interiorul Arabiei se practica un fel de agricultură și creșterea animalelor. Aproape toate femeile arabe se ocupau cu toarcerea firelor de tort, dar chiar și această practică era amenințată de războaiele care nu se mai terminau.

În linii mari, sărăcia, foametea și îmbrăcămintea insuficientă caracterizau economia Arabiei.

Etica

Nu putem nega faptul că arabii preislamici aveau o mulțime de trăsături negative. În mod sigur, viciile și păcatele îi caracterizau pe arabii preislamici, însă trebuie să recunoaștem că erau în același timp posesorii unora dintre cele mai înalte virtuți, cum ar fi:

1. Ospitalitatea. Se întreceau unul pe celălalt în ospitalitate și erau foarte mândri de aceasta. Aproape jumătate din moștenirea lor poetică a fost dedicată meritelor și nobleții cu care-și întrețineau oaspeții. Erau generoși și ospitalieri până la extrem. Și-ar fi sacrificat și ultima porție de mâncare pentru un oaspete flămând și înghețat. N-ar fi ezitat să cheltuie o mulțime de bani sau să preia sarcini grele pentru a impiedica vărsarea de sânge, pentru a-și putea atrăge astfe! laude și slăvire.

În contextul ospitalității, se evidențiază și obiceiul lor de a bea vin, care era privit ca o sursă de generozitate și un mod de a-și arăta ospitalitatea. Băutul vinului era o adevărată mândrie pentru arabii din

Pagina 38

perioada preislamică. Marii poeți ai acelor timpuri nu uitau niciodată să includă în poemele lor versuri rafinate, încărcate de metafore și slavă la adresa orgiilor bahice. Chiar și cuvântul “strugure” (kerem) în limba arabă este similar cu "generozitate" atât la pronunție, cât și la scris. Jocurile de noroc erau o altă practică de-a lor strâns legată de generozitate, dat fiind că sumele încasate erau întotdeauna folosite pentru milostenii. Nici chiar Nobilul Coran nu neglijează beneficiile care derivă din băutul vinului și jocurile de noroc, dar, în același timp, spune:

*... păcatul este mai mare decât folosul” [2:219]

2. Respectarea unui legământ. Pentru un arab, a face o promisiune înseamnă a-și face datorii. El nu și-ar răzbuna niciodată moartea copiilor sau distrugerea gospodăriei pentru a sustine înrădăcinata tradiție de respectare a legământului. Scrierile acelui timp sunt bogate în povestiri care scot în evidență acest merit.

3. Simțul onoarei și respingerea nedreptății. Acest atribut era fundamentat pe excesul de curaj, pe sentimentul acut al autostimei și pe impetuozitate. Arabul se revolta întotdeauna împotriva chiar și a celei mai mici aluzii umilitoare ori neglijente. El n-ar fi ezitat niciodată să se sacrifice pentru a-și menține în permanență sentimentul de respect față de propria persoană.

4. Voința fermă și atitudinea hotărâtă. Un arab nu ar ocoli niciodată un drum la capătul căruia îl așteaptă un prilej de mândrie sau o poziție onorabilă, chiar dacă pentru aceasta ar trebui cu prețul vieții sale să plătească.

5. Toleranță, perseverență și bunătate. Arabii priveau aceste trăsături cu mare admirație, dar, nu este de mirare, deoarece viața lor impetuoasă și plină de curaj era săracă în asemenea sentimente.

6. Viața de beduin, pur și simplu. Viața de beduin nu era încă influențată de aparențele înșelătoare ale civilizației și constituia fundamentul esențial al naturii sale adevărate și sincere, ținându-l departe de intrigă și trădare.

Asemenea etici neprețuite, corelate cu poziția geografică favorabilă a Arabiei, au stat la baza alegerii arabilor ca purtători ai Mesajului islamic și călăuzitori ai omenirii spre un nou stil de viață.

Din acest punct de vedere, eticile în sine, deși deficitare în anumite

Pagina 39

domenii și cu o necesitate de rectificare a anumitor aspecte, erau neprețuite pentru bunăstarea absolută a comunității umane, iar islamul le-a completat.

Cele mai neprețuite etici. pe lângă respectarea legământului, erau, fără îndoială, simțul respectului de sine și puternica determinare, două caracteristici umane indispensabile atât în combaterea răului și eliminarea concepțiilor imorale, cât și pentru consolidarea unei societăți mai bune și mai drepte. De fapt, modul de viață al arabilor din perioada preislamică era bogat în nenumărate alte virtuți, pe care momentan nu este

necesar să le enumerăm.

Pagina 40

OBÂRȘIA ȘI FAMILIA LUI MUHAMMED

În ceea ce privește obârșia profetului Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - există trei versiuni. Prima a fost autentificată de biografi și genealogi și schițează arborele genealogic al lui Muhammed până la 'Adnan. A două versiune este controversată și pusă sub semnul întrebării și îi schițează obârșia dincolo de “Adnan, până la Avraam.

A treia versiune, cu unele părți categoric incorecte, îi urmărește obârșia dincolo de Avraam, până la Adam.

După această rapidă trecere în revistă, credem că sunt necesare detalii mai ample. :

1. Prima versiune. Muhammed bin 'Abdullah bin 'Abdul-Muttalib (care era numit Saiba) bin Hașim (numit 'Amr) bin 'Abd Munaf (numit Al-Mughira)

bin Qusai (numit și Zaid) bin Kilab bin Murra bin Ka'b bin Lo'i bin Ghalib bin Fahr (care se numea Quraiș și al cărui trib a luat numele lui) bin Malik bin An-Nadr (numit Qais) bin Kinana bin Khuzaiman bin Mudrikah (care era numit 'Amir) bin Elias bin Mudar bin Nizar bin Ma'ad bin “Adnan?!

2. A doua versiune. 'Adnan bin Add bin Humaisi 'bin Salaman bin Aus bin Buz bin Qamual bin Obai bin 'Auuam bin Nașid bin Haza bin Bildas bin Yadlaf bin Tabikh bin Jahim bin Nahiș bin Makhi bin Aid bin 'Abqar bin 'Ubaid bin Ad-Da'a bin Hamdan bin Sanbir bin Yathrabi bin Yahzin bin Yalhan bin Ar'aui bin Aid bin Deșan bin Aisar bin Afnad bin Aiham bin Muksar bin Nahith bin Zarih bin Sami bin Mazzi bin 'Auda bin Aram bin Qaidar bin Ismail, fiul lui Avraam - Allah să fie mulțumit de ei. [2]

3. A treia versiune. Dincolo de Avraam - Pacea să fie cu el - Ibn Tarih (Azar) bin Nahur bin Saru' bin Rau bin Falikh bin Abir bin Șalikh bin Arfakhșad bin Sam bin Noah - Pacea să fie cu el, bin Lamik bin Mutuașlack bin Akhnukh [care se spunea a fi profetul ldris (Enoch)] bin Yarid bin Mahlaiil bin Qainan bin Anușa bin Șith bin Adam - Allah să fie mulțumit de ei. ll

[1] Ibn Hișam, 1/1,2; Talgih Fuhum Ahl Al-Athar, p.5,6; Rahmat-ul-li!'alamin,

[2] Rahmat-ul-lil'alamin, 2/14-17.

[3] Ibn Hișam, 1/2-4; Rahmat-ul-lil'alamin, 218; Khulasat As-Siiar, p.6.