BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 404

sa. Și Al-'Abbas a dăruit o mulțime de bani. Talha Sa'd bin 'Ubada și Muhammed bin Maslama au contribuit de asemenea cu bani pentru reușita invaziei. 'Asim bin 'Udai a oferit curmale cât nouăzeci de poveri de cămilă.

Oamenii s-au întrecut să ofere din multul sau puținul pe care-l aveau. Unul dintre ei a oferit singura jumătate de baniță pe care o avea (sau o baniță întreagă) de curmale. Femeile au participat la această "competiție", oferind din lucrurile pe care le aveau: brățări, cercei și inele. Nimeni nu s-a dat în lături de la cheltuieli, cu excepția ipocriților:

“Pe aceia care îi ponegresc pe dreptcredincioșii, care de bună voie fac milostenii dar nu află [pentru a oferi] decât [rodul] trudei lor...” [9:79]

Armata musulmană pleacă la Tabuk

După ce a terminat dotarea armatei, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a ordonat ca Muhammed bin Maslama Al-Ansar să fie numit conducător peste Medina. Într-o altă versiune se spune că a fost numit Siba' bin Arftah. El i-a încredințat lui “Ali bin Abu Talib siguranța familiei sale și i-a poruncit să rămână cu ei. Această mișcare i-a făcut pe ipocriți să-l desconsidere pe Ali, astfel că el i s-a alăturat Mesagerului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

Profetul însă l-a determinat pe 'Ali să se întoarcă din nou la Medina, după ce i-a spus: “Nu te-ai mulțumi să fii așa cum Aaron (Harun) a fost pentru Moise.” După care a adăugat: “Dar după mine nu va mai fi nici un Profet.”

Într-o zi de joi, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a pornit către nord, spre Tabuk. Spre deosebire de trecut, când armata musulmană număra câteva sute de luptători, acum aceasta avea 30.000 de soldați. Musulmanii nu mai mărșăluiseră niciodată într-o formație atât de mare.

În ciuda tuturor contribuțiilor materiale și a animalelor de călărie, armata nu era echipată în întregime. Lipsa proviziilor și a animalelor era atât de serioasă, încât o cămilă era călărită pe rând de optsprezece oameni, iar soldații erau uneori nevoiți să mănânce frunzele copacilor, delli se umflau buzele. Alți câțiva au trebuit să taie cămilele atât de prețioase pentru a putea să bea apa din stomacul lor. Din această cauză, armata a fost numită “armata sărăciei”.

Pagina 405

În drum spre Tabuk, armata islamică a trecut pe lângă Al-Hijr, locul de unde izvora Thamudul, care-și săpase albia în rocile uriașe ale văii.

Aceasta este astăzi Valea Al-Qura. Pe aceste pământuri a trăit neamul Thamud care a fost blestemat și pedepsit de Allah. Ei au băut din acea apă, dar mai târziu Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le-a spus să nu bea și nici să nu facă ritualul spălării cu ea. El le-a cerut să hrănească doar cămilele din fiertura pe care o făcuseră, însă ei nu aveau voie nici măcar să guste din ea, sfătuindu-i să bea numai din puțul de unde se adăpa cămila profetului Salih.

Ibn “Omar a relatat: “Când au trecut pe lângă Al-Hijr, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis: “Nu intrați în casele celor care au rătăcit, căci ce li s-a întâmplat lor o să vă ajungă și pe voi, dar, dacă trebuie să faceți acest lucru, atunci să-l faceți plângând de nenorocirea care s-a abătut asupra lor.” Apoi și-a ridicat capul și a grăbit pașii până când a ieșit din valea respectivă."11]

Deoarece sufereau din cauza secetei, soldații au început să se plângă Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, așa că el l-a implorat pe Allah, care a trimis un nor de ploaie. A plouat și toți oamenii au băut și și-au potolit setea.

Când au ajuns aproape de Tabuk, Profetul a spus: “Cu voia lui Allah, mâine veți ajunge la izvorul Tabuk. Nu veți da de el înainte de a se lumina de ziuă. Prin urmare, oricine ajunge mai întâi să nu se atingă de apă, ci să aștepte până ajung eu.” Mu'ad a spus: “Când am ajuns la izvor, țâșnea puțină apă de acolo. Am descoperit că doi oameni ajunseseră deja înaintea noastră.” Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! i-a întrebat: "V-ați atins de apă?" Ei au răspuns: “Da.” Ela rostit ceea ce Allah l-a inspirat să rostească, apoi a luat puțină apă din acel izvor, un firicel de apă care se colectase într-un loc, s-a spălat pe față și pe mâini, după care a vărsat-o înapoi. De îndată, din izvor a început să țâșnească apă din belșug și oamenii au băut. Profetul a spus: "Mu'ad, dacă ai fi sortit să ai o viață lungă, ai vedea câmpurile de aici pline de verdeață. "2

În drumul către Tabuk ori de îndată ce au ajuns la Tabuk, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus: "La noapte va sufla un vânt puternic, așa că nici unul dintre voi să nu se ridice în

[1] Sahih Al-Bukhari, 2/634.

[2] Sahih Muslim, 2/246.

Pagina 406

picioare, iar cine are cămilă, să o priponească.” Mai târziu, când vântul s-a dezlănțuit, unul dintre oameni s-a ridicat în picioare și vântul l-a purtat până la Munții Tai.(1]

Pe toată durata călătoriei, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a făcut în același timp rugăciunea de amiază și cea de după-amiază. La fel a făcut și rugăciunile de apus și de seară.

Armata musulmană la Tabuk

Armata musulmană a ajuns la Tabuk și a început să se pregătească să-i înfrunte pe dușmani. Acolo, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a ținut o cuvântare elocventă, îndrumându-i pe musulmani să nu caute bunăstarea acestei lumi, ci pe a celei ce va urma. El i-a prevenit, i-a îmbărbătat și le-a dat sfaturi bune. Prin aceasta, i-a încurajat pe cei cu moralul doborât și a acoperit golul lăsat de lipsurile de care sufereau: provizii, hrană și altele.

Când au aflat de venirea musulmanilor, bizantinii și aliații lor s-au înfricoșat atât de tare, încât nici unul dintre ei nu a îndrăznit să iasă la luptă. Dimpotrivă, s-au risipit pe pământurile lor. Aceasta a adus prestigiu forțelor musulmane, a căror reputație și fală militară ajunseseră până în mijlocul pământurilor îndepărtate ale Peninsulei Arabe. Avantajele politice serioase pe care forțele musulmane le-au obținut au fost cu mult mai bune decât cele pe care le-ar fi putut obține dacă aceste două armate s-ar fi angajat într-o confruntare militară.

Căpetenia tribului Aila, Yahna bin Rauba, a venit la Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, a făcut pace cu el și i-a plătit tributul. De asemenea, i-au plătit tribut și cei din triburile Jarba' și Adruh. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! le-a dat celor două triburi, cât și lui Yahna câte o scrisoare de garanție în care scria:

“în Numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător! Aceasta este o garanție de protecție de la Allah și de la Muhammed, Profetul, Mesagerul lui Allah, către Yahna bin Rauba și tribul Aila. Corăbiile și caravanele lor de pe uscat și de pe mare vor fi apărate de Allah și de profetul Muhammed, de el și de

[1] Ibidem. Sahih Muslim, 2/246.

Pagina 407

oricine este cu el din poporul Aș-Șam, precum și dintre cei de pe mare.

Acela ce încalcă acest tratat nu va fi salvat de averea sa, iar ea va fi răsplată îndreptățită celui ce o va lua. De asemenea, va fi ilegal ca oamenii să fie împiedicați să folosească apa izvoarelor din care s-au alimentat până acum sau de la orice călătorie pe care ei doresc să o facă fie pe mare, fie pe uscat.”

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a trimis pe Khalid bin Al-Ualid în fruntea a patru sute de călăreți la 'Ukaidir Dumat Al-Jandal și i-a spus: “ÎI vei vedea la vânătoare de vaci sălbatice.”

Și când era o noapte cu lună, Khalid l-a putut vedea pe Ukaidir cum a ieșit să le vâneze, așa că l-a prins, deși era însoțit de oamenii lui și l-a adus înapoi la Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, care i-a cruțat viața și a făcut pace cu el, forțându-l să plătescă două mii de cămile, opt sute de capete de vite, patru sute de armuri și patru sute de sulițe. El l-a obligat să-și recunoască îndatorirea de a plăti tribut și l-a însărcinat să-l adune și de la triburile Dumat, Tabuk, Aila și Taima..

Triburile care erau aliate cu bizantinilor au devenit conștiente că dependența de foștii lor stăpâni luase sfârșit. De aceea, au trecut de partea musulmanilor. Astfel, statul islamic și-a extins frontierele într-o asemenea măsură încât a atins granițele bizantinii și ale aliaților lor. Putem deci observa că rolul aliaților bizantinilor se încheiase.

Întoarcerea la Medina

Armata musulmană s-a întors învingătoare de la Tabuk și fără pierderi, Allah scutindu-i de nenorocirile luptei.

La întoarcere, pe un drum de munte, doisprezece ipocriți au atentat la viața Profetului când acesta trecea pe acolo, însoțit doar de Ammar care ținea frâiele cămilei sale și de Huzaifa bin Al-laman, care o mâna, în vreme ce ceilalți oameni ajunseseră deja în vale.

Ipocriții au profitat de această ocazie ca să-l omoare pe Profet. Cum Mesagerul lui Allah și cei doi însoțitori ai săi mergeau de-a lungul drumului, au auzit glasuri ce veneau din spate. Atunci ei s-au întors și au văzut oameni cu fețele acoperite. Huzaifa, care fusese trimis de Profet să vadă ce se întâmplă, i-a văzut și le-a izbit animalele cu un cârlig pe care-l avea în mână, iar Allah a răspândit frica în inimile lor. Ei au fugit și s-au dus la ai

Pagina 408

lor. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! i-a spus lui Huzaifa numele tuturor ipocriților, de aceea el fiind numit “confidentul Profetului”. În legătură cu această întâmplare, Allah spune:

... Ei au uneltit ceea ce nu au izbutit...” [9:74]

Când a văzut că Medina se ivea la orizont, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis: “Aceasta este o vedere plăcută ochiului. lată Muntele Uhud pe care noi îl iubim și care ne iubește pe noi.”

Mediniții au aflat de sosirea lor și au ieșit să întâmpine armata. Femeile, tinerii, copiii și pruncii au ieșit până în afara orașului pentru a le sărbători întoarcerea acasă, cântând din toată inima:

“Luna plină strălucea deasupra noastră,

Printre potecile muntelui Al-Uada'

Aducem mulțumiri celui care-L imploră pe Allah...”

Marșul Mesagerului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - la Tabuk a avut loc în luna Regeb, iar întoarcerea, în luna Ramadan. Prin urmare, această invazie a durat cincizeci de zile, dintre care douăzeci au fost petrecute la Tabuk, iar celelalte pe drum dus-întors.

Invazia Tabuk a fost ultima pe care Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a făcut-o.

Oamenii care au rămas în urmă

Având în vedere caracteristicile ei, această invazie a constituit un proces extrem de serios prin care Allah a vrut doar să-i încerce pe adevărații credincioși și să-i separe de ceilalți. Aceasta este Voia constantă a lui Allah, în asemenea circumstanțe. În acest sens, El spune:

“Allah nu-i va lăsa pe credincioși în starea în care voi sunteți decât numai până ce-l va despărți pe cel rău de cel bun..." [3:179]

Aceia care au rămas de-o parte și nu au participat ia această invazie erau ipocriții. Oricând era informat de rămânerea în urmă a vreunui om, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - spunea:

“Lăsați-l în pace! Dacă Allah știe că el este bun, El îl va face să vă urmeze, dar, dacă nu este așa, Allah ne va scăpa del.

Nimeni nu a rămas în urmă, cu excepția celor care au fost împiedicați din motive serioase ori datorită ipocriților care au mințit în fața lui Allah și a Mesagerului Său.

Pagina 409

Unii dintre acei ipocriți s-au tras de-o parte aducând scuze mincinoase. Alții au zăbovit, dar n-au cerut imediat îngăduință. Ei erau dintre aceia cărora Allah le-a încercat credința, dar mai târziu EI s-a întors către ei cu milă, acceptându-le căința.

De îndată ce Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a intrat în Medina, el a făcut două Raka'h, apoi s-a așezat să-și întâmpine poporul. ipocriții, în număr de peste optzeci,l!] au venit, au invocat diverse scuze și au început să jure. Profetul le-a ascultat motivațiile și l-a implorat pe Allah să-i ierte, dar a încredințat judecății lui Allah gândurile și credința lor.

Trei drept-credincioși - Ka'b bin Malik, Murara bin Ar-Rabi' și Hilal bin Omaiia - au ales să spună adevărul. Mesagerul lui Allah - Allah să-l!

binecuvânteze și să-l miluiască! - le-a interzis însoțitorilor lui să comunice cu ei.

Astfel, ei au fost boicotați și excluși din viața comunității. Toată lumea le-a întors spatele și ei au simțit din plin acest lucru, fiind jenați și rușinați.

Greutățile pe care le-au trăit și care au durat peste patruzeci de zile au culminat cu următoarea poruncă: fiecare trebuia să-și părăsească nevasta.

După cincizeci de zile de boicot, Allah și-a întors fața către ei și a dezvăluit aceasta în Coran:

“Și [a primit EI căința] și de la cei trei care au fost lăsați în urmă, până ce pământul le-a fost lor prea strâmt, cu toate că el era întins, iar sufletele lor au devenit și ele prea strâmte și atunci au știut ei că nu este adăpost de Allah decât numai la El. Apoi a primit căința lor, pentru ca ei să se poată întoarce [la EI], căci Allah este Primitor al căinței și Îndurător”

lertarea lui Allah a fost un prilej de mare bucurie atât pentru musulmani, cât și pentru cei trei în cauză. A fost cea mai fericită zi din viața lor. Vestea bună i-a bucurat și le-a umplut inima de fericire. Cât despre cei care nu au participat din cauza bolilor sau dintr-un alt motiv serios, Allah Preaînaltul a spus:

“Și nu este nici un păcat pentru cei slabi, nici pentru bolnavi și nici pentru aceia care nu au din ce să cheltuiască [pe calea lui Allah], dacă ei sunt cu credință față de Allah și de Trimisul Său...“ [9:91]

Când s-a apropiat de Medina, Mesagerul lui Allah - Allah să-l

Pagina 410

binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis: “În Medina există anumiți oameni care, deși au fost lăsați în urmă datorită unor motive serioase, au fost tot timpul cu voi. Zăbavnici așa cum sunt, ei v-au însoțit tot timpul în drumurile voastre de pe munți și văi.” “Vrei să spui că au făcut asta și totuși se aflau în Medina?”, s-au minunat ei. “Da, deși erau în Medina, ei sunt cu voi”, a spus Profetul.

Importanța invaziei Tabuk

Această invazie a avut un mare efect în ceea ce privește extinderea și confirmarea influenței și dominației musulmanilor în Peninsula Arabă.

A fost limpede pentru toată lumea că nici o putere în afară de cea islamică nu putea rezista printre arabi. Restul de necredincioși și ipocriți conspirau constant împotriva musulmanilor și se bazau întotdeauna pe fortele bizantine când aveau nevoie de sprijin sau ajutor. Acești oameni și-au pierdut speranțele și dorințele de a-și mai recăpăta fosta influență. Realizând că nu aveau nici o ieșire din această situație și că erau nevoiți să se supună în fața acestui fapt împlinit, ei au renunțat la încercările lor.

Din acest moment, ipocriții n-au mai fost tratați cu blândețe de către musulmani. Allah nu numai că le-a poruncit musulmanilor să-i trateze cu strictețe, dar le-a și interzis să primească darurile lor sau să implore pentru ei iertarea lui Allah sau să le viziteze mormintele. Allah a poruncit musulmanilor să demoleze moscheea pe care aceștia o foloseau ca ascunzătoare și loc pentru comploturile și conspirațiile pe care le pregăteau. Au fost trimise niște versete coranice care-i dădeau în vileag, astfel că toată lumea din Medina ajunsese să-și dea seama cum stau lucrurile de fapt.

Marele impact pe care l-a generat această invazie ar putea fi perceput și prin numărul mare de delegații care au venit succesiv să-l întâlnească pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Firește, delegațiile veneau să-l întâlnească la sfârșitul fiecărei invazii, mai ales după cucerirea Mekkăi.[!] Evenimentul de la Tabuk a fost, cu siguranță, cel mai de seamă.

Pagina 411

Versetele Coranice povestesc despre această invazie

Au fost revelete numeroase versete din "Capitolul Tauba" referitoare la evenimentul de la Tabuk. Câteva versete au fost revelate înainte de marș, iar altele după plecarea spre Tabuk în timpul bătăliei. Câteva alte versete au fost revelate la sosirea Profetului în Medina. Toate aceste versete s-au referit la întâmplările care au caracterizat această invazie: circumstanțele iminente ale bătăliei, descoperirea ipocriților, prerogativele și rolul special al luptelor pentru cauza lui Allah, acceptarea căinței drept-credincioșilor care au zăbovit și a celor care au rămas în urmă, etc.

Câteva dintre evenimentele importante ale acelui an

În timpul anului 9 d.H. au avut loc numeroase evenimente de mare semnificație. Acestea sunt:

1. Acuzația de infidelitatel!] dintre 'Uuaimir A/'Ajlani și soția lui, după întoarcerea Mesagerului lui Allah de la Tabuk.

2. Lovirea cu pietre a unei femei, pe nume Ghamidiia, care a mărturisit că a comis un adulter. Ea a fost bătută cu pietre, dar numai după ce și-a înțărcat pruncul.

3. Negus Așama, regele Abisinei (Etiopiei), a murit și Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a făcut rugăciunea de deces cu toate că el nu era în Medina.

4. Moartea lui Umm Kulthum, fiica Profetului. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost extrem de întristat de moartea ei.

“Dacă aș avea o a treia fiică, ți-aș da-o de soție”, i-a spus el lui 'Uthman.

5. Moartea lui 'Abdullah bin Abu Salul, șeful ipocriților, după întoarcerea Profetului de la Tabuk. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a implorat iertarea lui Allah pentru el. De asemenea, s-a rugat pentru el, chiar dacă 'Omar a dezaprobat acest lucru și a încercat să-l! împiedice s-o facă. Mai târziu a fost revelet versetul coranic care atesta justețea punctului de vedere al lui 'Omar.

[1] În cazul acuzațiilor de infidelitate care nu prezintă dovezi, atât soțul, cât și soția, jură pe Allah că sunt nevinovați și nu au fost infideli. Soțul invocă blestemele lui Allah asupra capului său, dacă minte și soția invocă mânia lui Allah asupra ei, în cazul în care ea este cea care minte.

Pagina 412

ABU BAKR PLEACĂ ÎN PELERINAJ

În luna Zul-gi'de sau Zul-Hijje, anul 9 d.H., Mesagerul lui Allah - Allah

să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a trimis pe Abu Bakr - Allah să fie mulțumit de el! - să-i conducă pe musulmani în îndeplinirea ritualurilor de pelerinaj.

La scurtă vreme după plecarea musulmanilor, o revelație a venit din partea lui Allah: pasajele de deschidere ale "Capitolului Tauba", în care Allah “se dezleagă” de acele triburi idolatre care n-au arătat respect pentru tratatele pe care le încheiaseră cu Profetul. Comunicarea acestei vești făcea parte din tradițiile arabe de a face publică orice modificare legată de refuzarea contactelor de sânge și avere.

Ali bin Abu Talib a fost numit să facă această declarație, recitând noile versete din "Capitolul Tauba”. El l-a ajuns din urmă pe Abu Bakr la Al-'Arj sau la Dajnan. Abu Bakr a întrebat dacă Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - îl numise la conducere sau fusese trimis doar să aducă versetele. “Am fost trimis să recit versetele”, a răspuns 'Ali.

Cei doi tovarăși au pornit apoi pentru împlinirea pelerinajului. Spre închiderea ritualurilor, în ziua sacrificiului ritual, 'Ali s-a ridicat la Al-Jamra (un loc unde se aruncă pietricele) și i-a dat citire cu glas tare în fața mulțimii îngrămădite în jurul lui, declarând că se anulează tratatul cu idolatri, și li se dă un răgaz de patru luni pentru a-și reconsidera poziția.

Tratatul rămânea valabil până la data expirării sale pentru idolatrii care nu încălcaseră drepturile musulmanilor și nu sprijiniseră pe nimeni împotriva lor.

Abu Bakr a trimis apoi câțiva musulmani să declare public că după anul acela nici un necredincios nu va face pelerinajul și nu se va îngădui nimănui să facă ocolul Casei Sfinte, dezbrăcat.

Acea proclamație înterzicea de fapt toate aspectele păgânismului în întreaga Arabie și afirma fără nici o urmă de îndoială că practicile preislamice nu mai erau permise. [1]

Pagina 413

O PRIVIRE ÎN ANSAMBLU ASUPRA INVAZIILOR

Acest rezumat al invaziilor Profetului, al misiunilor și al batalioanelor pe care el le-a format și detașat ne va furniza tuturor o impresie clară și adevărată a Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, reieșind că el era cel mai drept, cel mai grav și cel mai vigilent. Nu era un bărbat de geniu în această privință, dar era Învățătorul și cel mai mare dintre toți mesagerii în ceea ce privește Solia și Mesajul Ceresc. În afară de aceasta, toate bătăliile în care a luptat au fost exemplare în ceea ce privește adaptarea la cerințele de strictețe, curaj și bune preparative ce caracterizau termenii și condițiile de război. Nici una dintre bătăliile în care a luptat el nu a fost pierdută ca un rezultat al lipsei de înțelepciune sau a vreunei greșeli tehnice în mobilizarea armatei sau a locației într-o poziție strategică greșită. Dacă a pierdut vreuna dintre bătălii, aceasta nu s-a datorat faptului că nu a știut să aleagă cel mai bun și mai potrivit câmp de luptă, nici că ar fi făcut o alegere eronată a căpeteniilor luptei, fiindcă el s-a dovedit a fi un conducător special care se deosebește de toți ceilalți care au trăit și au rămas cunoscuți în lumea noastră.

În ceea ce privește evenimentele de la Uhud și Hunain, au existat consecințe ale slăbiciunii unor elemente militare la Hunain și neascultare a ordinelor la Uhud. Faptul că nu au ascultat de glasul înțelepciunii și nu au respectat planul de bătaie a avut un rol pasiv în cursul celor două invazii.

Geniul său s-a manifestat clar în aceste două bătălii în care musulmanii au fost învinși, fiindcă el i-a înfruntat pe dușmani cu vitejie și a reușit prin înțelepciunea sa să zădărnicească scopul acestora, așa cum a fost și cazul la Uhud. De asemenea, a reușit să transforme înfrângerea musulmanilor de la Hunain într-o victorie, nesuportând gândul că o evoluție eronată a operațiilor militare lasă de obicei o impresie foarte proastă asupra liderilor militari și îi obligă să fugă pentru a-și salva viața.

Până acum, am analizat aspectele simple ale conducerii militare a invaziilor. Pe de altă parte însă, prin aceste invazii el a reușit să impună securitatea, să instaleze pacea, să risipească disensiunile și să distrugă puterea militară a dușmanilor, prin lupta neîncetată dintre islam și păgânism.