BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 384

Safuan bin Omaiia o sută de armuri și echipamentul lor. L-a numit pe 'ltab bin Usaid guvernator peste Mekka. În cursul serii, un călăreț a venit la Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și i-a spus: “Am urcat pe cutare și cutare munți și am dat peste Hauazin, cu cămilele, vitele și oile lor. Toți cei din tribul Hauazin erau adunați acolo.”

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zâmbit atunci și i-a zis: “Cu voia lui Allah, toți vor cădea pradă musulmanilor.” În noaptea aceea, Anas bin Abu Murthid Al-Ghanaui s-a oferit să stea de

În drum spre Hunain ei au văzut o plantă verde, uriașă, numită Zat-Anuat ("cea cu agățători"”) din cauză că arabii obișnuiau să-și atârne armele de ea, să taie animalele sub ea și să se țină de ea. Câțiva dintre membrii armatei l-au rugat pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să le dea o plantă cu agățători, asemănătoare cu cea pe care o aveau. “Allah este Cel Mai Puternic dintre toți!” El a zis: “Jur pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul lui Muhammed că voi tocmai ați spus ceea ce oamenii i-au spus lui Moise. Ei au zis: "Să ne faci un zeu ca acela pe care-l aveau ei." Firește că sunteți niște oameni ignoranți. Acestea sunt "Sunna"” (comportamente preferabile, conform Tradiției Profetului), dar voi veți urma și vă veți supune modului de viață al celor de dinaintea voastră”?

Văzând cât de numeroasă era armata, unii dintre ei au spus: “Nu vom fi învinși.” Mesagerului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - nu a fost prea încântat de afirmația lor.

Armata islamică este surprinsă de arcași și atacatori

Într-o noapte de miercuri, pe 10 Șauual, armata musulmană a intrat în Hunain. Malik bin 'Auf, care intrase mai înainte în vale pe timp de noapte, a poruncit armatei sale să se ascundă în adâncul văii, să-i pândească pe musulmani la drumuri și să arunce cu săgeți în aceștia ori de câte ori îi vedeau, provocându-i la luptă corp la corp.

La ivirea zorilor, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a început să-și mobilizeze armata și să împartă funcțiile și steagurile oamenilor. Chiar înainte de a se crăpa de ziuă, musulmanii s-au

[1] Abu Da'ud.

[2] At-Tirmidhi

Pagina 385

îndreptat spre Valea Hunain pe întuneric. Ei au început să coboare fără să-și dea seama de prezența dușmanului care-i pândea dinăuntrul văii. Un atac aprig a început asupra musulmanilor chiar în momentul în care-și instalau tabăra, fiind nevoiți să se retragă în dezordine și confuzie.

A fost o înfrângere zdrobitoare. Abu Sufian bin Harb, care îmbrățișase de curând islamul, a spus că retragerea lor nu va înceta până când nu vor ajunge la Marea Roșie, iar Jabla sau Kilda bin Al-Junaid a comentat asupra acestui lucru astfel: “Desigur, astăzi nu s-a produs nici o minune.”

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! s-a întors spre dreapta și a spus: “Veniți, oameni! Eu sunt Mesagerul lui Allah. Eu sunt Muhammed, fiul lui Abdullah.” Lângă el au rămas doar câțiva emigranți și niște rude de-ale lui. Vitejia fără seamăn a Profetului a ieșit atunci la lumină. În fața necredincioșilor, el încerca din răsputeri să-și înfrâneze calul, în timp ce rostea cu glas tare: “Adevăr vă spun, eu sunt Profetul! Eu sunt fiul lui Abdul Muttalib!”

Totuși, Abu Sufian, care ținea atunci frâul calului Profetului, și Al-'Abbas, care-i ținea scara, se munceau din greu să-l facă să stea pe loc.

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a descălecat și l-a rugat pe Domnul său să-i dea ajutor:

“O, Allah, trimite-mi Ajutorul Tău!”

Întoarcerea musulmanilor pe câmpul de luptă și dârzenia luptei

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a poruncit unchiului său Al-'Abbas, care avea o voce puternică, să-i strige pe adepți. Al-' Abbas a strigat cât de tare a putut: “Unde sunt lăncierii?” “Pe Allah”, a spus Al-' Abbas, “La auzul vocii mele care-i rechema, ei s-au întors pe câmpul de luptă la fel cum o bovină se îndreaptă de îndată spre vițelui ei, când îi aude mugetul.” “Suntem la dispoziția ta. lată-ne!”, au spus ei.|'] Atunci să-i fi văzut cum încercau să-și oprească pe rând cămilele și să se întoarcă la luptă. Cel care nu-și putea forța cămila să se întoarcă își lua armura, o arunca în jurul gâtului și descăleca în grabă de pe cămilă, cu arma în mână. Apoi alerga spre locul de unde se auzeau glasurile, lăsând animalul să se miște în voia lui. Vocile se auzeau din ce în ce mai tare,

[1] Sahih Muslim, 2/100.

Pagina 386

până când în jurul Profetului s-au adunat o sută de oameni care au reluat lupta. Următorii care au fost strigați au fost “ajutoarele”. “O, popor de "ajutoare"! Popor de "ajutoare"!”

Ultimul grup care a fost strigat a fost neamul Al-Harith bin Al-Khazraj.

Detașamentele musulmane au pătruns succesiv pe câmpul de luptă, la fel cum îl părăsiseră. Ambele tabere au dovedit un curaj demn de laudă și au luptat aprig. Privind lupta, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - era atât de nerăbdător și furios, încât a spus: “Acum lupta a devenit nemiloasă.” Luând o mână de nisip, el le-a aruncat-o în față spunând: “Fețele voastre să se umple de rușine.”

Ochii le erau plini de praf și dușmanul a început să se retragă într-o zăpăceală deplină.

Întoarcerea norocului și înfrângerea deplină a dușmanului

La numai câteva ore după ce Profetul le-a aruncat nisip în față, dușmanii au suferit o înfrângere zdrobitoare. Numai din tribul Thagif au fost uciși cam șaptezeci de oameni. Musulmanii s-au ales cu multe cămile bune de călărie, arme și vite.

În Coran, Allah - Slăvit fie Numele Său - a menționat despre această schimbare neașteptată:

“. în ziua de la Hunayn, când ați fost mândri de numărul vostru mare, însă el nu v-a fost de folos întru nimic. Și îngust vi s-a părut vouă pământul, măcar că el era întins. Apoi ați întors spatele, fugind.

Apoi, Allah a pogorât liniștea Sa asupra Trimisului Său și asupra dreptcredincioșilor și a trimis oșteni pe care nu i-ați văzut și i-a pedepsit pe cei care nu credeau. Aceasta este răsplata necredincioșilor!” [9:25,26].

Dușmanul este hăituit

După înfrângerea lor, câteva trupe inamice s-au îndreptat spre Ta'if, iar altele spre Nakhla și Autas. Un grup de musulmani conduși de Abu “Amir Al-'Aș'ari a fost trimis să hăituiască dușmanul. Au avut loc câteva conflicte, în timpul cărora Abu 'Amir a fost omorât. Ei au fost înfrânți.

Un alt grup de călăreți i-a urmărit pe idolatrii care apucaseră pe

Pagina 387

drumul spre Nakhla și s-a întâlnit cu Duraid bin As-Simma, care a fost ucis de Rabia bin Rafi. După ce a adunat prada, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a plecat la Ta'if pentru a înfrunta mulțimea de idolatri învinși. Prada a constat în șase mii de prizonieri, douăzeci și patru de mii de cămile, peste patruzeci de mii de oi și patru mii de uncii de argint. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a dat ordin ca prada să fie strânsă la Al-J'irana și i-a poruncit lui Mas'ud bin “Amr Al-Ghifari să aibă grijă de ea. Numai după ce a încheiat pe deplin campania Ta'if, una dintre prizoniere, Aș-Șaima, fiica lui Al-Harith As-Sa'diia, sora de lapte a Mesagerului, a fost adusă la Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și i-a fost prezentată.

Recunoscând-o după un semn anume, el n-a omorât-o și și-a întins veșmântul pe jos pentru ea și a așezat-o pe el. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-i miluiască! - s-a arătat milostiv și a eliberat-o, lăsând-o să se întoarcă la poporul ei.

Campania Ta'if

Campania Ta'if a fost de fapt o continuare a invaziei Hunain, deoarece majoritatea trupelor, împreună cu comandantul lor general, Malik bin 'Auf An-Nasari, s-au refugiat și s-au baricadat acolo. Un batalion de avangardă de o mie de oameni, condus de Khalid bin Al-Ualid, s-a îndreptat spre Taiif.

După aceea, Profetul a plecat spre Ta'if, trecând prin Nakhla Al-Yamaniia, Qarn Al-Manazil și Laiia. În Laiia se afla un castel care aparținea lui Malik bin “Auf și Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a dat ordin să fie distrus. Și-a reluat apoi marșul până ce a ajuns la Taiif.

Acolo a descălecat, s-a instalat în apropierea castelului și a început un asediu împotriva celor ce se aflau înăuntru.

Nu se știe cu exactitate cât a durat asediul, dar se estimează totuși că durata sa ar fi cuprinsă între zece și douăzeci de zile. [1]

De îndată ce musulmanii au început asediul asupra castelului, oamenii dinăuntru au început să tragă cu săgeți în ei. Săgețile erau atât de dese, încât arătau ca un roi de lăcuste în zbor. Numeroși musulmani au fost răniți și doisprezece dintre ei au fost uciși.

Pentru a se îndepărta de roiul de săgeți care veneau asupra lor,

[1] Sahih Muslim, povestit de Anas, Fath Al-Bari, 8/45.

Pagina 388

musulmanii au fost nevoiți să găsească un loc mai înalt și acesta a fost, după actuala denumire, Moscheea Al-Taiif. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a instalat o balistă și a bombardat castelul. În cele din urmă, în peretele castelului s-a creat o breșă, prin care o mulțime de musulmani au reușit, adăpostiți după un car de lemn, să pătrundă în castel, cu scopul de a-i da foc. Dușmanii însă au vărsat metal topit peste ei. Musulmanii au fost astfel nevoiți să iasă din car, intrând din nou în bătaia săgeților și unii dintre ei fiind astfel uciși.

Pentru a-i obliga pe inamici să se predea, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a trecut la altă tactică de război, și anume tăierea și arderea recoltei dușmanului. El a poruncit ca vița de vie să fie tăiată și apoi arsă. Când au văzut ce se întâmplă, ei l-au implorat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să se oprească și să aibă milă de ei, de dragul lui Allah și în virtutea legăturilor de rudenie.

Profetul a acceptat. Când purtătorul de cuvânt al Mesagerului lui Allah i-a chemat pe oameni, spunând: “Oricine coboară și iese afară din castel este liber”, au ieșit douăzeci și trei de oameni.l!l Unul dintre ei a fost Abu Bakra. El a coborât de-a lungul unui zid cu ajutorul unui fel de scripete, care în mod norma! este folosit pentru a scoate apa din fântână. Modul în care a coborât l-a determinat pe Profet să-l numească “Abu Bakra”, adică “omul cu roata”. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a eliberat pe toți și, pe fiecare în parte, l-a încredințat unui musulman pentru a avea grijă de nevoile lui de trai.

Văzând că asediul durează prea mult și castelul este rezistent la tot felul de încercări, deoarece inamicii stocaseră deja provizii care să le ajungă mai bine de un an, în timp ce musulmanii sufereau de rănile lăsate de săgeți sau de metalul topit care fusese aruncat asupra lor, Profetul s-a sfătuit cu Naufal bin Mu'auiia Ad-Daili. El a spus: “Ei sunt ca o vulpe ce se ascunde în vizuina ei. Dacă te ții de ea, o vei prinde, dar, dacă te depărtezi de ea, nici un rău nu te va ajunge.” Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l! miluiască! - a hotărât să oprească asediul și să plece.

'Omar bin Al-Khattab, care primise poruncă de la Profet să anunțe oamenii, le-a spus: “Cu voia lui Allah, părăsim castelul și mâine ne întoarcem acasă.” Musulmanilor le era foarte greu să se retragă înainte de a cuceri castelul, astfel că au început să se plângă, spunând: “Să plecăm în vreme

[1] Sahih Al-Bukhari, 2/620.

Pagina 389

ce porțile castelului au rămas închise?” E! a răspuns: “Atunci, de dimineață puteți relua lupta.”

În dimineața următoare au început să lupte, dar mulți dintre ei au fost răniți, așa că atunci când el a repetat: “Cu voia lui Allah, părăsim castelul și mâine ne întoarcem acasă”, ei s-au bucurat și s-au supus ordinului, pregătindu-se de plecare, ceea ce l-a făcut pe Mesager - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să râdă.

De îndată ce au încălecat și au început să se miște, Mesagerul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le-a spus: “Spuneți după mine! lată că ne întoarcem, ne căim, ne prosternăm în fața lui Allah și Domnului nostru îi aducem Laudă.”

Când Mesagerul lui Allah a fost rugat să-l invoce pe Allah împotriva tribului Thagif, el a zis: “O, Allah, călăuzește-i pe cei din tribul Thagif și fă-i să ni se alăture nouă, ca musulmani.”

Împărțirea prăzilor la Al-Ji'rana

La întoarcere, după ce au renunțat la asediul de la Ta'if, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a rămas la Al-Jirana mai mult de zece nopți, înainte să înceapă împărțirea prăzii. Această întârziere a avut loc din pricină că Profetul a sperat că ar putea să sosească o delegație Hauazin, să-și exprime părerea de rău și prin urmare să-și revendice pierderile. Văzând că nu a venit nici unul dintre ei, ela început să împartă prada, pentru a-i liniști pe șefii de trib și personalitățile din Mekka. Primii care și-au luat partea, fiind și cea mai consistentă, au fost cei care îmbrățișaseră de curând islamul.

Abu Sufian bin Harb a primit o sută de cămile și patruzeci de uncii de argint și totuși a spus: “Dar partea fiului meu, Yazid?", și atunci i s-a dat aceeași cantitate și pentru fiul lui. Văzând asta, el a mai exclamat: “Și partea lui Mu'auiia, cel de-al doilea fiu al meu?”, așa că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a dat lui Mu'auiia tot atât cât le-a dat tatălui și fratelui său. Hakim bin Hizam a primit o sută de cămile, plus alte o sută, pe care le-a cerut. Safuan bin Omaiia a primit trei sute de cămile, câte o sută de cămile o dată, după cum este menționat în "Șifa" [1]

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a dat lui Al-Harith

[1] Aș-Șifa, 1/86, Cartea scrisă de Qadi Liz.

Pagina 390

bin Harith bin Kilda o sută de cămile. Unora le-a dat 50, iar altora 40 de cămile.

Până la urmă, printre oameni s-a răspândit zvonul că Muhammed este generos și nu-i este frică de sărăcie. Aceasta i-a făcut pe beduini să se adune în jurul lui, sperând să primească și ei ceva bunuri. Erau atât de mulți, încât l-au obligat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să se refugieze după un copac și i-au luat chiar și veșmântul de pe el.

El a spus: “O, oameni buni! Dați-mi înapoi veșmântul! Jur pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul lui Muhammed, că, dacă aveam tot atâtea cămile cât mulțimea arborilor Tihamei, le împărțeam între voi. Știți foarte bine că nu sunt nici meschin, nici laș, nici mincinos.” Ducându-se lângă cămila sa, el a smuls un fir de păr din cocoașa ei, l-a ținut între două degete, l-a ridicat și a spus: “O oameni, jur pe Allah că nu primesc decât o cincime din prada voastră și chiar și această cincime se duce înapoi la voi.”

De îndată ce a făcut împărțeala pentru noii convertiți, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a poruncit lui Zaid bin Thabit să aducă prada și să-i cheme pe oameni. Apoi a rânduit părțile oamenilor. Partea unui pedestraș era de patru cămile și patruzeci de oi, în timp ce un călăreț avea de luat douăsprezece cămile și o sută douăzeci de oi. Această distribuire a prăzii a avut la bază o politică înțeleaptă. În această lume există o mulțime de oameni care recunosc adevărul doar când acesta le trece prin stomac, dar nu devin conștienți de el când le

trece prin creier.

"Ajutoarele" sunt furioase pe Mesagerul lui Allah

La început puțini erau cei care înțelegeau modul în care Profetul împărțea prăzile. Din această pricină, nemulțumiții au început să-și exprime neajunsurile. Printre cei afectați de acest mod de a împărți prada se aflau și "ajutoarele". Ei au fost lipsiți de darurile ce proveneau de la Hunain, deși ei fuseseră chemați în timpurile grele de la Hunain și fuseseră primii care s-au grăbit să lupte alături de Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și au rezistat până când înfrâgerea s-a transformat în victorie. Însă acum, ei stăteau și-i priveau pe cei care se ghiftuiau cu prada

Pagina 391

primită, în timp ce ei nu primeau nimic.

Ibn lIshaqg a relatat: “Când Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a dat quraișilor și triburilor arabe acele daruri fără să aloce "ajutoarelor" absolut nimic, un grup de "ajutoare" s-a simțit jignit într-o asemenea măsură, încât a început să răspândească anumite zvonuri la adresa Profetului, iar unul dintre ei chiar a spus: "Pe Allah, Mesagerul lui Allah a fost vorbit de rău de către concetățenii săi!”

Toate aceste zvonuri au continuat să se răspândească, până ce Sa'd bin 'Ubada s-a întâlnit cu Mesagerul lui Allah, care, l-a rândul lui, a trebuit ca după un timp să-și înfrunte oamenii."

Sa'd bin 'Ubada a spus: "O, Mesager al lui Allah, acest grup de "ajutoare" este furios pe tine din cauza împărțirii prăzii pe care ai câștigat-o. Ai alocat părți din ea concetățenilor tăi și ai înaintat o mulțime de daruri triburilor arabe. Acest grup însă nu a obținut nimic.” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a întrebat pe Sa'd: “Sa'd, ce crezi tu despre toate astea?” Sa'd a răspuns: “O, Mesager al lui Allah! Șitii foarte bine că și eu sunt membru al acestui grup.” “Caută-ți oamenii și adu-i la mine în acest loc”, a spus Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

Așa că Sa'd a ieșit și i-a chemat. Au sosit câțiva emigranți. Pe unii el i-a lăsat să intre, iar pe alții, nu. Când s-au adunat cu toții, el l-a informat pe Profet, spunând: “Acest grup de "ajutoare" tocmai a sosit să te întâlnească, după cum ai poruncit.” De îndată ce Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a înfățișat lor, el a mulțumit și L-a lăudat pe Allah, apoi le-a spus: “Mi s-a spus că sunteți supărați pe mine.

Nu sunt eu acela care a venit la voi când rătăceațți și Allah v-a călăuzit?

Erați săraci și Allah v-a îmbogățit. Erați dușmani și Allah v-a făcut să vă iubiți.” Ei au răspuns: “Da, Allah și Mesagerul Său sunt mai buni și mai milostivi.” Atunci, el a zis: “Ce vă împiedică să răspundeți Mesagerului lui Allah, o, trib de "ajutoare"?" Ei au întrebat: “Care ar trebui să fie răspunsul, O, Mesager al lui Allah, când toată mila și bunăvoința aparțin Domnului și Mesagerului Său?”

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis din nou:

“Dar, pe Allah, ați fi putut răspunde spunând adevărul, căci eu însumi aș fi mărturisit adevărul." “Ai venit la noi defăimat și respins, iar noi te-am acceptat. Ai venit la noi neajutorat și noi ți-am dat ajutor. Erai un fugar și

Pagina 392

BIOGRAFIA NOL .ULUI PROFET

noi te-am adăpostit. Erai sărac și noi te-am alinat”. “Voi, "ajutoarele", vă simțiți neliniștiți pentru lucrurile lumești, în vreme ce eu am căutat să-i îndrum pe acești oameni spre Credința în care voi v-ați statornicit deja? Nu sunteți mulțumiți, o, "ajutoare", că oamenii pleacă având oi și cămile, în vreme ce voi vă îndreptați spre locuințele voastre cu Mesagerul lui Allah? Pe Cel în Mâna Căruia se află viața mea, dacă nu ar fi avut loc nici o emigrare, acum aș fi fost unul dintre "ajutoare". Dacă oamenii ar merge printr-o vale și o trecătoare și "ajutoarele" ar merge printr-o altă vale și o altă trecătoare, eu aș alege valea și trecătoarea “ajutoarelor”. O, Allah! Ai milă de "ajutoare", de copiii lor și de copiii copiilor lor.” Auzind aceste cuvinte, toți au plâns până ce lacrimile le-au udat bărbiile și au spus: "Suntem foarte mulțumiți că Profetul este de partea noastră."

Apoi Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a părăsit adunarea și oamenii s-au împrăștiat și ei.(!]

Sosirea delegației Hauazin

Delegația Hauazin a ajuns la musulmani chiar după distribuirea prăzilor. Erau paisprezece oameni conduși de Zuhair bin Sard. Unchiul de lapte al Mesagerului era unul dintre ei. Ei l-au rugat să le dea înapoi bunurile și prăzile lor. Au rostit cuvinte atât de emoționante, încât Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le-a spus: “Cu siguranță vedeți cine se află cu mine. Pentru mine, cuvântarea cea mai de preț este cea adevărată. Ce este mai scump pentru voi: averea sau femeile și copiii voștri?” Ei au răspuns: “Nimic pe lumea asta nu se compară cu legătura de sânge.” "Atunci când voi face rugăciunea de amiază, să vă ridicați și să spuneți: “Noi mijlocim cu Mesagerul lui Allah pentru a-i susține pe credincioși și mijlocim cu credincioșii pentru a-l susține pe Mesagerul lui Allah să-i elibereze pe prizonierii noștri căzuți în mâinile lor.” Așa că atunci când Mesagerul Lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a făcut rugăciunea de amiază, ei s-au ridicat și au spus ce au fost învățați să spună. Atunci, Mesagerul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus: “De acum înainte, ceea ce-mi aparține mie și copiilor lui Abdul Muttalib puteți considera că vă aparține și vouă. Și voi cere concetățenilor mei să vă dea înapoi părțile lor.” Când au auzit acest lucru, emigranții și

[1] Ibn Hișam, 2/499,500 și astfel este menționat de Al-Bukhari, 2/620,621.

Pagina 393

"ajutoarele" au spus: “Ceea ce este al nostru, de azi înainte aparține Mesagerului lui Allah.”, dar Al-Agra' bin Habis a spus: “Nu vom dărui nimănui ce este al meu și al neamului Tamim.” La fel a făcut și 'Uiaina bin Hisn, care a spus: “Cât despre mine și neamul Fazara, eu spun nu.”

Al-'Abbas bin Mirdas a refuzat și a zis: “Nu!”, atât pentru neamul Salim, cât și pentru el însuși. Totuși, oamenii lui au spus altfel: “Prăzile care ne revin nouă le vom oferi Mesagerului lui Allah.” “Mi-ați subestimat poziția”, a izbucnit Said Al-'Abbas bin Mirdas. Atunci Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus: “Acești oameni au venit la voi ca musulmani. Pentru aceasta zăbovisem cu distribuirea prăzii. Și apoi, le-am oferit o alegere cinstită, dar ei au refuzat să primească altceva decât femeile și copiii lor. Din această cauză, oricine alege să dea înapoi de bunăvoie pe câțiva dintre ai săi, poate să o facă. Cel ce alege însă să păstreze ceea ce este al său, să dea totuși înapoi și va fi răsplătit, de șase ori mai mult, din prima pradă pe care Allah ne-o va dărui.” Oamenii au spus atunci: “Îi oferim pe toți cu plăcere, de dragul Mesagerului lui Allah.”

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis: “Dar în felul acesta nu putem afla cine este mulțumit și cine nu. Așa că întorceți-vă și noi vom aștepta ca șefii voștri să ne transmită ce hotărâre ați luat.”

Toți au dat înapoi femeile și copiii. Singurul care a refuzat să se supună dorinței Mesagerului a fost 'Uiaina bin Hisn. El a refuzat la început să lase o bătrână de-a lor să se întoarcă, dar, mai târziu, a lăsat-o să se ducă. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! i-a dăruit fiecărui prizonier câte un veșmânt.

Micul pelerinaj (Al-Umra) la Mekka și plecarea spre Medina

După ce a terminat cu împărțirea prăzilor la Al-Ji'rana, Profetul a părăsit locul îmbrăcat în veșmânt de Al-Umra și a pornit către Mekka, pentru a face pelerinaj. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a întors apoi la Medina, după ce l-a numit guvernator la Mekka pe 'ltab bin Usaid. Sosirea lui la Medina a avut loc în ultimele zile din luna Zul-qi'de, în anul 8 d.H.

Referitor la aceasta, Muhammed Al-Ghazali a spus: “Ce diferență