BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 344

ACTIVITĂȚILE MILITARE

DUPĂ TRATATUL DE LA HUDAIBIIA

- INVAZIA ZU QARAD -

Nu a fost o bătălie propriu-zisă, ci, mai degrabă, un fel de încăierare cu un pluton de soldați din neamul Fazara. Locul în care a avut loc lupta este cunoscut sub numele de Zu Qarad, un rezervor de apă, aflat cam la o zi distanță de Medina. Potrivit majorității oamenilor de știință, acest incident a avut loc cu trei zile înainte de lupta de la Khaibar.

Cu acordul lui Salama bin Al-Akua, eroul acestei lupte, s-au relatat următoarele: "Mesagerul lui Allah și-a trimis simbriașul, pe Raba, cu cămilele la păscut, pe o pajiște din apropiere. Eu am încălecat pe calul lui Abu Talha și am mers acolo în același scop. Când s-au ivit zorii, 'Abdur Rahman Al-Fazari ne-a atacat, a luat toate cămilele și l-a omorât pe omul care avea grijă de ele. l-am spus lui Raba să se urce pe cal, săi-l ducă lui Talha și să-l informeze pe Mesagerul lui Allah că politeiștii i-au furat cămilele. Am urcat apoi pe o colină și cu fața spre Medina, am strigat de trei ori: “Săriți în ajutorul nostru!” După aceea am pornit în urmărirea atacatorilor, trăgând în ei cu săgeți și cântând versuri de laudă de sine:

" Eu sunt fiul lui Al-Akua

Astăzi este ziua când cei răi vor fi înfrânți."

Pe Allah, am continuat să trag cu săgeți și să le schilodesc animalele. Când vreun călăreț se întorcea spre mine, mă ascundeam după copaci, trăgeam cu săgeata și îi schilodeam calul. În final au intrat într-o trecătoare îngustă de munte. Am urcat muntele acela și i-am ținut la distanță, aruncând în ei cu pietre. l-am tot hărțuit astfel până când am recuperat toate cămilele. Ei s-au împrăștiat în toate direcțiile și eu i-am urmărit și am tras încontinuu cu arcul, până ce, în cele din urmă, ca să-și ușureze poverile, au aruncat mai mult de treizeci de mantii și treizeci de lănci. Am însemnat cu câte o piatră toate lucrurile pe care le-au aruncat pentru ca Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! și tovarășii lui să le recunoască sub forma prăzii lăsate de dușmani. Au mers până când au dat de o vale îngustă și s-au așezat să mănânce. Eu

Pagina 345

ședeam în vârful unei stânci ascuțite. Patru dintre ei au urcat pe munte, îndreptându-se spre mine. Când s-au apropiat suficient cât să mă audă, am strigat: “Mă recunoașteți?” Ei au răspuns: “Nu. Cine ești?” Eu am zis: "Sunt Salama, fiul lui Al-Akua”. Pot să omor pe oricine vreau eu dintre voi, dar nici unul dintre voi nu mă poate ucide”. Auzindu-mă, ei s-au întors. Nu m-am mișcat de acolo până când nu i-am văzut pe călăreții Mesagerului lui Allah - Allah să-i binecuvânteze și să-l miluiască! - venind printre copaci. În fruntea lor se afla Akhram, iar în spatele lui călărea Abu Qatada Al-Ansar, urmat de Al-Miqdad bin Al-Asuad. Akhram și 'Abdur Rahman au început să lupte. Akhram a schilodit calul lui 'Abdur Rahman, dar acesta a reușit să-l lovească mortal cu lancea. 'Abdur Rahman s-a întors călare pe calul lui Akhram. Când a văzut asta Abu Qatada s-a angajat într-o luptă aprigă cu 'Abdur Rahman, l-a străpuns cu lancea și l-a omorât. Atunci politeiștii au fugit și eu i-am urmărit până la apusul soarelui, când au ajuns într-o vale, prin care trecea izvorul Zu Qarad. Ei s-au oprit să bea apă. Cum eram în urmărirea lor, i-am fugărit de pe vale înainte să apuce să bea vreun strop de apă. Mai târziu, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și companionii lui m-au ajuns din urmă. Eu i-am spus: "Mesager al lui Allah, îngăduie-mi să aleg dintre oamenii noștri o sută de luptători ca să-i urmăresc pe jefuitori și să-i lichidez." Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a răspuns: “Ibn Al-Akua, ai luat destul și acum trebuie să te arăți generos. Ei au ajuns acum la așezarea tribului Ghatafan, unde sunt sărbătoriți.” Apoi a adăugat: “Astăzi, cel mai bun călăreț al nostru este Abu Qatada și cel mai bun pedestraș este Salama”. El mi-a acordat două treimi din pradă, partea destinată călărețului împreună cu cea pentru pedestraș.

Când să se întoarcă la Medina mi-a spus să mă urc în spatele lui pe cămila sa, Al-Adba.

Pagina 346

INVAZIA KHAIBARULUI

- ÎN MUHARRAM, 7 D.H. -

Khaibar era un oraș mare, puternic fortificat, presărat cu castele și ferme, așezat la o distanță de 100-120 km nord de Medina, acum un sat cunoscut pentru climatul său neprielnic. După Tratatul Al-Hudaibiia, partea majoritară a coaliției tripartite anti-islamice - tribul Quraiș, hoardele de beduini ale tribului Najd și evreii — a fost neutralizată, deoarece Profetul a considerat că era timpul potrivit să-și încheie afacerile cu celelalte două aripi — evreii și triburile Najd - pentru ca să instaureze pacea și siguranța, iar musulmanii să-și poată dedica timpul și eforturile pentru propagarea Mesajului lui Allah, chemându-i pe oameni să îmbrățișeze islamul.

Khaibarul, în sine, rămăsese un cuib de intrigi și conspirație, iar evreii îl consideraseră o sursă de provocări militare și un centru de instigare la război, astfel că așezarea se afla pe lista de priorități a Profetului. Evreii din Khaibar se uniseră cu confederații printr-o alianță străveche. Ei i-au determinat pe cei din neamul Quraiza să acționeze neloial și au menținut legături cu tribul Ghatafan. Arabii chiar au plănuit și un atentat la viața Profetului. De fapt, pierderile neîncetate pe care le-au suferit musulmanii s-au datorat în primul rând evreilor. În zadar au fost trimiși la ei ambasadori, în scopul unei înțelegeri pașnice. Prin urmare, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a ajuns la concluzia că era absolut necesară o campanie militară pentru a înlătura actele ostile.

Comentatorii Nobilului Coran sugerează că invadarea Khaibarului a fost o promisiune divină, sugerată de Cuvintele lui Allah:

“Allah v-a făgăduit vouă [alte] prăzi numeroase pe care voi le veți dobândi și a grăbit aceasta pentru voi..." [48:20]

„„ adică Tratatul de pace de la Al-Hudaibiia și predarea Khaibarului.

Ipocriții și fricoșii s-au abținut să participe la campaniile adevăraților musulmani de la Al-Hudaibiia și Allah Atotputernicul i-a revelat Profetului următoarele cuvinte:

“Cei care rămân de obicei în urmă vor zice atunci când voi purcedeți la prăzi ca să le luați: “Lăsați-ne pe noi să vă urmăm!” Ei voiesc să

Pagina 347

schimbe cuvântul lui Allah. Spune: “Voi nu ne veți urma! Așa a vestit Allah mai înainte!” Dar ei vor zice: “Voi ne pizmuiți!” Însă ei nu au înțeles decât numai puțin.“ [48:15]

Din acest motiv, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! i-a chemat să-l însoțească în lupta împotriva Khaibarului doar pe cei care doreau să lupte pentru cauza lui Allah. Doar 1400 de oameni au răspuns la chemarea lui, jurându-i supunere.

În absenta Profetului, Siba bin “Arfata Al-Ghifari a fost ales să conducă Medina. De asemenea, este demn de amintit un alt eveniment de mare însemnătate, precum trecerea la islam a lui Abu Huraira, un venerabil învățat musulman și narator autentic al tradițiilor Profetice.

Ipocriții din Arabia au observat noile intenții islamice și i-au alertat pe evrei asupra activităților militare iminente. Șeful lor, 'Abdullah bin Ubai, a delegat un mesager la evreii din Khaibar, care să-i îndemne să-i înfrunte pe musulmani, fiindcă ei erau mai numeroși decât aceștia și mai bine echipați.

La aflarea acestei vești, evreii i-au trimis pe Kinana bin Abu Al-Huqgaiq și pe Hauza bin Qais la foștii lor aliați, tribul Ghatafan, să ceară sprijin militar, promitându-le că dacă reușeau să-i învingă pe musulmani le vor da jumătate din recolta de fructe pe care fermele lor o puteau produce.

Profetul a trecut de muntele Isra și a înaintat cu armata până ce a ajuns în Valea Ar-Raji', ridicând tabăra între Khaibar și Ghatafan, pentru a-i împiedica pe aceștia din urmă să-i sprijine pe evrei. Călăuzele care l-au însoțit i-au arătat o intersecție de unde se ramificau trei drumuri cu denumiri diferite, însă toate aveau aceeași destinație. El nu a vrut să urmeze primele două drumuri, din cauza denumirilor sinistre pe care le aveau, și l-a ales pe al treilea, pentru indicațiile sale favorabile.

Trebuie să menționăm că marșul musulmanilor către Khaibar a fost presărat cu câteva evenimente interesante, dintre care amintim:

1. Salama bin Al-Akua' a relatat: "Am mărșăluit spre Khaibar cu Mesagerul lui Allah. Călătoream în timpul nopții. Unul dintre oameni i-a zis fratelui meu 'Amir: "N-ai vrea să ne reciți câteva dintre versurile tale, 'Amir?"

EI! a început să-și recite versurile pentru a-i încuraja pe oameni:

"O, Allah, dacă nu ne călăuzeai Tu,

N-am fi făcut milostenii sau rugăciuni.

Suntem gata să ne dăm viețile pentru Tine;

Deci iartă-ne greșelile noastre

Pagina 348

Și întărește-ne pre noi ca să-i putem înfrunta pe dușmani.

Coboară pacea și liniștea asupra noastră,

Privește, când cu un strigăt a chemat după noi în ajutor."

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a spus: “Cine este?” Ei au zis: “Este 'Amir”. El a spus: "Allah va avea milă de el”. Un om a zis: “Martiriul este păstrat pentru el. O, Mesager al lui Allah, ce bine ar fi dacă ne-ai fi îngăduit să beneficiem de viața lui” [1]

Însoțitorii Profetului știau deja că el n-ar invoca mila lui Allah asupra unui tovarăș apropiat, decât pentru martiriu, și așa a și fost.[2

2. În timp ce coborau o vale, musulmanii au început să-L slăvească pe Allah și să strige: “Allah este Mai Mare, Allah este Mai Mare, nu există alt zeu în afară de Allah!” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le-a cerut să-și coboare vocile, spunând: “Cel pe care îl chemați nici nu lipsește, nici nu e surd. El este aproape de voi și aude

3. Într-un loc numit As-Sahba', nu departe de Khaibar, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a făcut rugăciunea de după-amiază.

Apoi i-a chemat pe tovarășii lui să mănânce din proviziile pe care le aveau, însă acestea erau prea mici ca să se sature cu toții. Profetul a pus mâna pe hrană, iar ea s-a înmulțit imediat și ei au mâncat pe săturate. La scurt timp după aceea, el și ceilalți și-au clătit gurile și au făcut rugăciunea de seară, fără să mai facă abluțiunea.l?! La fel au procedat și pentru rugăciunea de noapte. (îl

În dimineața următoare, la răsăritul soarelui, musulmanii s-au întâlnit cu evreii în momentul în care aceștia ieșeau după treburi, cu cazmale, topoare și funii, mânându-și vitele pe lângă ei. Ei au început să strige surprinși: “A sosit Muhammed cu armata lui! Allah este Mai Mare! Khaibarul va fi distrus. Priviți! Când vom cobort în centrul orașului, cei care au fost preveniți dar n-au dat atenția cuvenită vor avea parte de o zi proastă” [€l

Pentru ridicarea taberei, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a ales o anumită zonă pe care a considerat-o potrivită să

[1] Sahih Al-Bukhari, 2/603; Sahih Muslim, 2/115.

[2] Sahih Muslim, 2/115.

[3] Sahih Al-Bukhari, 2/605.

[4] Sahih Al-Bukhari, 2/603.

[5] Maghozi Al-Wagidi, p.112.

Pagina 349

servească drept sediu armatei sale. Oricum, un luptător veteran de-al lui Hubab Al-Munzir i-a sugerat că, potrivit cerințelor de război și pentru a asigura condiții logistice maxime, ar trebui să se mute în alt loc. În apropiere de Khaibar, Profetul a poruncit trupelor sale să se oprească și el a început să-l cheme pe Domnul său, spunând: *O, Allah! Domn al celor șapte ceruri și a tot ce se află dedesubt! Domn al celor șapte ceruri și a tot ce se află în pântecele lor! Stăpânitor peste diavoli și peste amăgirea lor, te 'implorăm să ne dăruiești nouă binele care se află în acest sat numit Khaibar, binele locuitorilor acestui sat și binele a tot ce se află în interiorul lui. Căutăm adăpost la Tine împotriva răului acestui sat, a răutăților locuitorilor săi și a răului aflat în interiorul acestui sat.” Apoi a poruncit:

"Acum purcedeți către sat, în Numele lui Allah” [1]

“Stindardul”, a declarat Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, "va fi încredințat unui om care-l iubește pe Allah și pe Mesagerul Său și care, la rândul lui, este iubit de ei.” Toți musulmanii au pășit în față în dimineața următoare, sperând că li se va acorda onoarea de a purta steagul. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a chemat pe 'Ali bin Abu Talib, care avea probleme cu ochii, și i-a înmânat steagul. “Ali, la rândul lui, a făcut legământ că va lupta împotriva dușmanilor până când aceștia vor adera la islam. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a răspuns astfel: "Să iei lucrurile cu blândețe. Invită-i să accepte islamul și arată-le care le sunt îndatoririle față de Allah, pentru că, dacă doar unul singur s-ar lăsa călăuzit de exemplul tău, aceasta ar cântări mai mult decât cele mai bune cămile ale noastre. "Il

După cum se pare, Khaibarul era împărțit în două zone. Prima zonă avea cinci forturi: Na'im, As-Sa'b bin Mu'ad, castelul Az-Zubair, castelul “Abu și An-Nizar în Aș-Șiq, în timp ce alte trei se aflau în cea de-a doua zonă: Al-Qamus, Al-Uati și As-Salalim.

Începe adevărata luptă

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a început

campania prin cucerirea forturilor mai puternice, unul câte unul. Primul fort pe care l-a atacat a fost Na'im, aflat în prima linie de apărare, având o

Pagina 350

formidabilă poziție strategică. Marhab, conducătorul celui mai puternic dintre forturi, l-a provocat pe 'Amr bin Al-Akua' să-l înfrunte în luptă și acesta din urmă a acceptat. Când 'Amr l-a izbit pe evreu, paloșul său a ricoșat și l-a rănit la genunchi, iar el a murit din cauza rănii. Mai târziu, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a spus: "În Viața de Apoi, e! (Amir)

va avea parte de o răsplată dublă”. El a arătat aceasta unindu-și două degete. Apoi, 'Ali bin Abu Talib a preluat sarcina de a-l înfrunta pe Marhab în luptă și a reușit să-l ucidă. Yasir, fratele lui Marhab, a ieșit apoi să-i provoace pe musulmani la luptă. Az-Zubair a fost cel care a răspuns provocării și l-a ucis pe loc. În acel moment, a izbucnit adevărata luptă, care a durat câteva zile. Evreii s-au arătat curajoși chiar și în fața atacurilor repetate ale soldaților veterani ai islamului. Oricum, mai târziu, au realizat inutilitatea rezistenței și au început să-și părăsească pozițiile din An-Na'im și să se infiltreze în fortăreața As-Sa'b.

Timp de trei zile, Al-Hubab bin Al-Munzir Al-Ansar a condus asediul asupra fortăreței As Sa'b, după care musulmanii au cucerit-o și s-au ales cu o mulțime de prăzi, provizii și hrană. Această victorie a venit după ce Profetul - Allah să-l! binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a invocat pe Allah pentru a-i ajuta pe cei din neamul Aslam în încercările lor îndrăznețe și necontenite de a captura acel fort.

O foamete cumplită i-a lovit pe musulmani în timpul operațiunilor de război. Ei au aprins focuri, au tăiat măgari domestici și au început să-i gătească. Văzând focurile și mâncarea care se pregătea, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le-a poruncit să arunce carnea și să spele vasele de gătit, interzicându-le să mănânce asemenea carne.

Între timp, evreii au evacuat An-Natat și s-au baricadat în fortul Az-Zubair, o poziție defensivă formidabilă, inaccesibilă nici cavaleriei, nici infanteriei. Musulmanii au asediat-o timp de trei zile, dar în zadar. Un evreu i-a spus Profetului despre o sursă de apă subterană care alimenta fortul și l-a sfătuit să o întrerupă pentru a le submina rezistența. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a urmat sfatul și evreii au ieșit și s-au angajat într-o luptă nemiloasă cu musulmanii, în timpul căreia au fost uciși zece evrei și câțiva musulmani, dar în cele din urmă fortul a fost cucerit.

La scurt timp după bătălie, evreii s-au mutat în castelul “Abu și s-au

Pagina 351

baricadat înăuntru. Din nou, musulmanii au asediat lăcașul acestora timp de trei zile, după care marele erou musulman, Abu Dujana Sammak bin Kharșa Al-Ansar, cel care avea pe cap o banderolă roșie, a condus armata musulmană și a pătruns în castel, a luptat aprig și i-a obligat pe evreii rămași să fugă pentru a-și salva viețile într-o altă fortăreață, An-Nizar.

An-Nizar era cel mai puternic bastion și evreii au ajuns la convingerea nestrămutată că era prea bine apărat pentru a putea fi cucerit.

Astfel, l-au considerat un loc sigur pentru copiii și femeile lor. Cu toate acestea, musulmanii nu s-au descurajat, ci au început asediul, însă din cauza poziției sale favorabile, fortul a rămas inaccesibil. Evreii care se aflau înăuntru erau prea fricoși pentru a-i înfrunta pe musulmani în luptă deschisă și au preferat să arunce un puhoi de săgeți și pietre asupra atacatorilor.

Luând în considerare această situație, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a poruncit să fie folosiți berbeci care s-au dovedit a fi eficace și au produs crăpături în metereze. Astfel, accesul în inima fortului a fost simplu, iar evreii au fost forțați să iasă și s-au împrăștiat în toate direcțiile, lăsându-și în urmă femeile și copiii.

Aceste victorii au avut ca rezultat anihilarea totală a primei părți a Khaibar-ului și evaluarea evreilor din celelalte fortărețe mici, care s-au refugiat în cea de-a doua parte a Khaibarului.

Cucerirea celei de-a doua părți a Khaibarului

În momentul în care Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și armata sa s-au mutat în această parte a Khaibarului, în Al-Katiba, timp de paisprezece zile, a condus un puternic asediu asupra acestei zone, în timp ce evreii se baricadaseră în interiorul fortului lor. Când erau pe punctul de a folosi berbecii, evreii și-au dat seama că nu mai au scăpare și au cerut să negocieze un tratat de pace.

Totuși, referitor la această cucerire, nu toate versiunile sunt identice.

A fost această parte a Khaibarului (cu cele trei forturi) cucerită cu forța? Ibn Ishaq a afirmat foarte limpede că fortul Al-Qamus a fost cucerit prin forță.

Pe de altă parte, Al-Uagidi a susținut că toate cele trei forturi au fost luate prin negocieri pașnice, dar dacă s-a folosit cumva forța a fost doar pentru a preda fortul Al-Qamus musulmanilor, celelalte două forturi predându-se fără luptă.

Pagina 352

Negocieri

Ibn Abu Al-Hugaiq a fost trimis la Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - pentru a negocia tratatul de pace. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a acceptat să le cruțe viețile, cu condiția ca evreii să evacueze Khaibarul și pământul din împrejurimi, lăsând aurul și argintul pe care-l posedau. Totuși, a stipulat că va nega orice promisiune dacă ascundeau ceva. La scurt timp după aceea, forturile au fost predate musulmanilor și tot Khaibarul a fost anihilat, intrând sub stăpânirea musulmanilor.

Nefiind de acord cu acest tratat, cei doi fii ai lui Abu Al-Huqgaiq au ascuns o tolbă din piele plină de bijuterii și bani, ce aparținea lui Huiai bin Al-Akhtab, care o adusese cu el când fuseseră izgoniți cei din neamul Nadir. Kinana bin Ar-Rabi' care ascunsese moscul a negat cu încăpățânare fapta sa, însă a fost ucis după ce moscul a fost descoperit, dovedindu-i-se astfel necinstea. Cei doi fii ai lui Abu Al-Huqgaiqg au fost omorâți ca pedeapsă pentru că au încălcat înțelegerea, iar Safiia, fiica lui Huiai, a fost luată prizonieră.

Împărțirea prăzilor

Potrivit înțelegerii deja încheiate, evreii erau obligați să părăsească Khaibarul, însă ei voiau să cultive în continuare solul bogat și livezile minunate, pentru care Khaibarul era renumit. De aceea, l-au rugat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să li se îngăduie să-și cultive pământurile și, în schimb, ei vor da musulmanilor jumătate din recoltă.

Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost suficient de bun ca să le accepte rugămintea.

Mesagerul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a împărțit pământul Khaibarului în două: o jumătate care să producă hrană ce va fi păstrată în cazul în care vreo calamitate ar cădea asupra musulmanilor și pentru a întreține delegații străni care începuseră să frecventeze Medina, iar cealaltă jumătate urma să fie împărțită musulmanilor care participaseră la evenimentul Al-Hudaibiia, indiferent dacă erau sau nu prezenți. Numărul total al parcelelor a fost de 36, dintre care 18 au fost împărțite oamenilor, așa

Pagina 353

cum a fost menționat mai sus. Armata era alcătuită din 1400 de oameni, dintre care 200 erau călăreți. Astfel s-a împărțit totul: pedestrașilor o parte, iar călăreților, trei părți.ll

Prăzile luate la Khaibar au fost atât de mari, încât Ibn “Omar a spus:

“N-am mâncat niciodată pe săturate până ce nu am cucerit Khaibarul”. Se relatează că 'A'ișa - Allah să fie mulțumit de ea! - ar fi spus: “Acum putem să mâncăm curmale pe săturate” 2]

La întoarcerea în Medina, emigranții au putut să dea înapoi "ajutoarelor" de acolo toate darurile pe care le primiseră. Tot acest belșug a venit după cucerirea Khaibarului, care le-a oferit numeroase avantaje economice, de care musulmanii au beneficiat din plin.l3

Cucerirea Khaibarului a coincis cu venirea vărului Profetului, Ja'far bin Abu Talib, și a tovarășilor săi, împreună cu Abu Musa Al-Aș'ari și câțiva musulmani din Abisinia (Etiopia). Abu Musa Al-Aș'ari a povestit că, în timp ce se aflau în Yemen, el împreună cu peste cincizeci de tovarăși au luat o corabie care i-a debarcat în Abisinia (Etiopia) și acolo l-au întâlnit întâmplător pe Ja'far și pe tovarășii lui. El a spus: “Am rămas împreună până ce Profetul a trimis un sol prin care ne cerea să ne întoarcem. Când m-am întors, am aflat că el cucerise deja Khaibarul și totuși ne-a dat partea cuvenită din prăzi”. Sosirea acelor oameni a avut loc în urma cererii pe care Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! i-a făcut-o lui Negus, regele Abisinei (Etiopiei), printr-un trimis profetic, 'Amr bin Omaiia Ad-Damari. Negus i-a trimis înapoi, în două bărci, un total de 16 oameni, bărbați, împreună cu nevestele și copiii lor. Restul emigranților ajunsese mai devreme în Medina.[%]

În același context, Safiia, al cărei soț, Kinana bin Abu Al-Hugaiq, fusese ucis pentru trădare, a fost luată prizonieră și adusă cu alte prizoniere de război. După ce a primit permisiunea Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, Dihia Al-Kalbi a ales-o de soție, dintre toate aceste prizoniere, pe Safiia. Ceilalți musulmani, însă, au fost de părere că Safiia, care era fiica șefului neamului Quraiza și a neamului Nadir, ar trebui să se mărite cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! El a fost de acord cu opinia lor, a invitat-o la islam, a eliberat-o

[2] Sahih Al-Bukhari, 2/609.

[3] Zad Al-Ma'ad, 2/148; Sahih Muslim, 2/96.

[4] Muhadarat Tarih Al-Umah Al-Islamiiah, 1/128.