BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 314

de ipocrizie:

Și când au zis fățarnicii și aceia în ale căror inimi era boală: „Allah și Trimisul Său nu ne-au promis nouă decât numai deșertăciune!" [33:12]

În același context, versetele continuă să-l descrie pe ipocrit ca fiind laș și învins. El este un mincinos care nu are nici o considerație pentru legămintele solemn făcute. Este un trădător neloial, perfid, meschin și lacom. Pe scurt, el este opusul desăvârșit al drept-credinciosului:

“Ei cred că aliații nu au plecat. lar dacă aliații vin doresc ca ei să meargă prin deșert printre beduini și să întrebe despre veștile voastre. și de ar fi printre voi, nu ar lupta ei decât [foarte] puțin.” [33:20]

Toți dușmanii islamului - evreii, ipocriții și politeiștii - au recunoscut că islamul era mai puternic, nu din cauza superiorității materiale, a trupelor mai numeroase sau a echipamentului mai bun, ci, mai curând, datorită valorilor nobile, a eticilor rafinate și a înaltelor atribute ce caracterizau comunitatea musulmană și tot ce aparținea de ea. Dușmanii islamului erau deja conștienți de lumina revărsată în întregime de persoana Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Acesta era întotdeauna un excelent exemplu demn de urmat.

După ce timp de cinci ani au purtat războaie inutile împotriva noii religii, dușmanii islamului au ajuns să realizeze pe deplin că exterminarea islamului nu este posibilă pe câmpul de bătaie, așa că au adoptat noi tactici. Recunoscuți pentru zvonurile false pe care le vehiculau, ei au hotărât să lanseze o campanie extinsă de propagandă cu scopul de a-l calomnia pe Profet în cea mai sensibilă arie a vieții arabe, în principal, în etică și tradiții. După bătălia confederațțiilor, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a însurat cu Zeinab bint Jahș, după ce căsătoria ei cu Zaid bin Haritha, adoptat de Profet în perioada preislamică, a fost desfăcută. Ipocriții au profitat de această ocazie și au început să răspândească bârfe pe seama Profetului în întreaga Arabie, bazându-se pe o tradiție a arabilor deșertului ce interzice căsătoria cu soția divorțată a unui fiu adoptiv. Ei au afirmat că această căsătorie a lui ar fi un păcat odios. De asemenea, și-au construit propaganda răutăcioasă pe faptul că Zeinab era a cincea lui nevastă, în timp ce numărul era limitat în Nobilul Coran la maxim patru. Din această cauză, în opinia lor, validitatea acestei căsătorii era îndoielnică.

Pagina 315

Aceste zvonuri și bârfe au avut un impact negativ asupra moralului unor musulmani slabi de inimă, până când au fost dezvăluite versetele care-l absolveau de orice vină pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și invalidau toate acele intenții răutăcioase și urzeli nesuferite:

“0, Profetule! Fii cu frică de Allah și nu da ascultare necredincioșilor și fățarnicilor, căci Allah este Atoateștiutor și Înțelept!” [33:1]

Rolul păcătos pe care l-au jucat ipocriții în desfășurarea invaziei neamului Al-Mustaliq

În timpul acestei invazii, ipocriții aproape că au reușit să creeze discordie între musulmani și să-l ponegrească pe Profet. Pe scurt, comportarea lor s-a dovedit a fi o traducere autentică a cuvintelor lui Allah:

“Și de-ar fi purces ei laolaltă cu voi, n-ar fi făcut decât să sporească tulburarea voastră și s-ar fi grăbit, căutând să semene vrajbă și neînțelegere în rândurile voastre..." [9:47].

Datorită comploturilor și intențiilor răutăcioase ale ipocriților, între emigranți și "ajutoare" era pe cale să izbucnească un conflict. S-a întâmplat odată ca un emigrant să aibă o divergență cu un “ajutor”. Atunci, "ajutorul"

a strigat: "O, voi, "ajutoarelor", salvați-mă!", iar emigrantul a strigat:

"Emigranților, ajutați-mă!” Profetul i-a auzit și i-a întrebat: "Ce e cu chemările astea preislamice, când eu sunt printre voi? În acest mod, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a pus la punct, descriind proasta lor conduită ca fiind ceva înrădăcinat în practicile preislamice. Ipocriții, în frunte cu “Abdullah bin 'Ubai, s-au înfuriat din cauza sfidării pe care musulmanii o arătau față de planurile ostile și intrigile urzite în spatele ușilor închise și au jurat, spunând: “Cel mai onorabi! îl va alunga din Medina pe cel mai decăzut.", după care au adăugat: 'Ei (emigranții)

s-au înmulțit și ne-au ocupat pământurile. Dacă-ți hrănești câinele, acesta te va sfâșia.” Când Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! i s-a relatat această discuție, 'Omar, un însoțitor de nădejde, a cerut permisiunea să-l ucidă pe lbn 'Ubai. Firește, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a respins propunerea, spunând că nu se cuvine ca un Profet să fie acuzat că-și ucide oamenii. Dimpotrivă, pe neașteptate, el i-a cerut lui “Omar să anunțe plecarea. A mărșăluit cu oamenii lui

Pagina 316

timp de două zile, până ce căldura a devenit insuportabilă. S-au oprit și au adormit, într-o încercare înțeleaptă de a distrage atenția oamenilor de la evenimentul anterior. Fiul lui “Abdullah a aflat despre josnicia tatălui său și, când grupul a ajuns la Medina, el și-a scos sabia și a barat intrarea tatălui său în oraș, spunându-i că nu va intra în Medina până ce nu-i va permite Muhammed. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a acordat permisiunea și astfel bârfa s-a întors asupra capului său. S-a mai relatat că fiul era gata să-și ucidă tatăl, dacă Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-ar fi poruncit.

Acțiunea de defăimare

Acest incident extrem de dureros a avut loc la întoarcerea Profetului din expediția împotriva neamului Mustaliq. Armata musulmană s-a oprit pentru o noapte într-un loc din apropierea Medinei. În această expediție, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost însoțit de nobila și credinciosa sa soție, 'Aișa - Allah să fie mulțumit de ea! Astfel, s-a întâmplat că 'Aișa s-a îndepărtat puțin de tabără, pentru nevoile firești.

Când s-a întors, ea a descoperit că-și pierduse colierul. Colierul în sine nu avea mare valoare, dar cum era împrumutat de la o prietenă, 'Aișa - Allah să fie mulțumit de ea! - s-a îndepărtat din nou și a început să-l! caute. La întoarcere, spre marea ei durere și tristețe, armata plecase deja, cu tot cu cămila pe care o călărea ea, slujitorii săi crezând că era în litieră, fiindcă pe atunci era foarte tânără, subțire și ușoară în greutate. În neajutorarea ei, s-a așezat și a plâns până ce a copleșit-o somnul. Safuan bin Mu'attal, un emigrant care venea din urmă, a recunoscut-o, deoarece o văzuse înainte ca versetul referitor la acoperirea femeilor să fie dezvăluit, și a adus-o la Medina pe cămila lui, fără să-i adreseze un singur cuvânt, el însuși mergând în urma animalului. Ipocriții din Medina, în frunte cu “Abdullah bin 'Ubai bin Salul, au căutat să facă o crimă din acest incident și au răspândit zvonuri răutăcioase la adresa 'Aișei - Allah să fie mulțumit de eal!, iar, din nefericire, chiar și unii musulmani au crezut aceste zvonuri.

Când a ajuns în Medina, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a ținut sfat cu însoțitorii săi. Aceștia aveau diferite opinii, începând cu divorțul și terminând cu păstrarea ei. Incidentul a generat un fel

Pagina 317

de luptă între două grupări rivale, Al-Aus și Al-Khazraj, dar intervenția Profetului a redus imediat la tăcere cele două grupări. 'Aișa - Allah să fie mulțumit de ea!, care nu era la curent cu zvonurile ce erau vehiculate, s-a îmbolnăvit și a rămas întinsă la pat, vreme de o lună. Când și-a revenit, a aflat despre bârfe și a cerut permisiunea să meargă să-și viziteze părinții, încercând să afle adevărul. Când a aflat, a izbucnit în lacrimi și a plâns fără încetare două nopți și o zi, până a simțit că-i plesnește ficatul. În aceste circumstanțe, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a vizitat-o și după ce a mărturisit credința în Allah, i-a spus: "Mi s-a spus despre tine așa și așa. Dacă ești nevinovată, Allah va scoate la iveală nevinovăția ta. Dacă ai păcătuit, căiește-te, căci cine-și recunoaște greșelile și cere iertare, Allah îl va ierta.” Ea a încetat să mai plângă și și-a rugat părinții să vorbească pentru ea, dar ei n-au spus nimic și atunci a luat ea însăși cuvântul și a zis: "Dacă ți-aș spune că sunt nevinovată și Allah știe, fără îndoială, că așa este, tu nu m-ai crede. Dacă ar fi să admit ceva despre care sigur Allah știe că sunt nevinovată, atunci o să mă crezi.

Prin urmare nu pot să fac altceva decât să recurg la cuvintele tatălui profetului Yusuf (Iosif):

“.. Deci [nu-mi rămâne decât] răbdarea cuminte! Și Allah este Cel la care se cere ajutor pentru cele pe care voi le povestiți!” [12:18].

După aceasta, s-a îndepărtat și s-a întins să se odihnească. În acest moment hotărâtor pentru ea a sosit Revelația ce o absolvea pe A'ișa - Allah să fie mulțumit de ea! - de toate acele vorbe defăimătoare, scornite în acest sens. Râzând de fericire, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a zis: "A'ișa, Allah ți-a dezvăluit nevinovăția”. Mama ei i-a spus A'ișei: "Scoală-te și mulțumește-i!” Ea a răspuns: "Jur pe Allah, că nu mă scol pentru a-i mulțumi lui. Eu nu-i mulțumesc decât lui Allah!"

Cuvintele lui Allah în această privință, sunau astfel:

“Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi..." [24:11)

Cei mai importanți dușmani care au participat la acțiunea defăimătoare - Mista bin Athatha, Hassan bin Thabit și Hamnah bint Jahș au primit câte optzeci de lovituri de bici. În ce-l privește pe cel care a avut rolul principal, “Abdullah bin Ubai, el nu a fost biciuit, fie din cauză că pedeapsa corporală ar fi micșorat pedeapsa rezervată lui în Viața de Apoi și nu i se cuvenea acest merit, fie din același interes public pentru care nu

Pagina 318

fusese ucis anterior. În plus, el a devenit țapul ispășitor și a fost umilit de oamenii săi după ce adevăratele lui intenții au fost descoperite, fără îndoială, de toată lumea.l!]

După aproape o lună, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și 'Omar bin Al-Khattab au avut următoarea discuție:

"Nu-ți dai seamă, 'Omar, că, dacă l-aș fi ucis pe Abdullah bin Ubai, mulți demnitari s-ar fi repezit furioși să lupte pentru el? Acum, din contră, dacă le cer să-l ucidă, o vor face cu inima împăcată.” 'Omar a răspuns: "Jur pe Allah că judecata Profetului este mult mai înțeleaptă decât a mea” [?l

Pagina 319

DELEGAȚII ȘI EXPEDIȚII

CE AU URMAT INVAZIEI AL-MURAISP

1. O expediție condusă de 'Abdur Rahman bin 'Auf a fost trimisă spre așezarea neamului Kalb, în Dumat Al-Jandal, în luna Șa'ban, 6 d.H.

Înainte de a porni, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a chemat pe 'Abdur Rahman și și-a pus mâna pe mâna acestuia, chemând binecuvântarea lui Allah și sfătuindu-l să acționeze cu generozitate în timpul războiului. El i-a spus să se însoare cu fiica regelui dacă ei se supuneau.

'Abdur Rahman a rămas printre oamenii aceia timp de trei zile, i-a invitat să îmbrățișeze islamul și ei au făcut acest lucru. Apoi el s-a căsătorit cu fiica regelui, Tamadur bint Al-Asbagh.

2. În aceeași lună a aceluiași an, 'Ali bin Abu Talib a fost trimis în fruntea unui pluton spre așezarea neamului Sa'd bin Bakr, într-un loc numit Fadk. Profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! fusese informat că aceștia își abandonaseră rândurile pentru a-i sprijini pe evrei. Luptătorii musulmani mărșăluiau în timpul zilei, iar noaptea se ascundeau. Pe drum, au capturat o iscoadă dușmană, care a recunoscut că fusese trimisă la tribul Khaibar să le ofere sprijin, iar ei să le dea în schimb curmale. “Ali și însoțitorii lui le-au atacat tabăra, au capturat cinci sute de cămile și două mii de capre, dar neamul Sa'd și căpetenia lor, Uabr bin “Alim, au reușit să fugă.

3. O expediție condusă de Abu Bakr As-Siddiq sau Zaid bin Haritsa a fost trimisă la Uadi Al-Qura, în Ramadan 6 Hijri, după ce clanul Fazara a atentat la viața Profetului. După rugăciunea de dimineață, detașamentul a primit ordin să-l atace pe dușman. Câțiva dintre ei au fost uciși, iar ceilalți luați prizonieri. Printre prizonieri se aflau și Umm Qirfa și fiica ei, ce a fost trimisă la Mekka, drept răscumpărare pentru eliberarea câtorva musulmani ce erau prizonieri acolo. [1] Atentatele lui Umm Qirfa la viața Profetului s-au întors asupra ei, iar cei treizeci de călăreți pe care i-a adunat și folosit pentru a-și realiza urzeala păcătoasă, au fost uciși cu toții.

4. Anas bin Malik a relatat că unii oameni aparținând tribului 'Uraina au venit la Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! -

[1] Sahih Muslim, 2/89.

Pagina 320

și s-au prefăcut că aderă la islam. Ei au rămas în Medina, dar climatul nu le-a fost prielnic și atunci li s-a cerut să-și ridice corturile pe pajiștile din apropiere. Ei au făcut așa și au fost mulțumiți. Apoi, ei l-au atacat pe păstorul Profetului și l-au omorât, s-au dezis de islam și au fugit, după ce mai întâi furaseră și cămilele. Această știre a ajuns la urechile Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și de îndată a trimis pe urmele lor un grup de douăzeci de musulmani conduși de Karz bin Jabir AI-Fihri. Aceștia au fost prinși și omorâți.l!]

De asemenea, biografii au relatat că 'Amr bin Omaiia Ad-Damari și Salama bin Abu Salama au fost trimiși într-o expediție să-l omoare pe Abu Sufian, șeful tribului Quraiș, care trimisese deja un beduin să-l omoare pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Misiunea celor doi oameni a dat greș, însă, pe drum, au omorât trei politeiști. Trebuie menționat că toate invaziile anterioare n-au implicat lupte adevărate, ele fiind mai degrabă manevre militare de pedepsire conduse împotriva unor dușmani, încă nesupuși. O meditație mai profundă asupra dezvoltării circumstanțelor de război, dezvăluie prăbușirea continuă a moralului dușmanilor islamului, care au ajuns să realizeze că nu se mai aflau în poziția de a reprima chemarea islamică sau de a-i atenua cursul normal.

Această stare de lucruri a atins apogeul cu Tratatul de la Al-Hudaibiia, când cele două părți aflate în război, musulmanii și cei ce nu erau musulmani, au încheiat un tratat de pace prin care se recunoștea puterea tot mai mare a islamului. Acesta a înregistrat fără echivoc continuitatea religiei islamice în întreaga Arabie.

Pagina 321

TRATATUL DE LA AL-HUDAIBIIA

ZUL-QI'DE 6 D.H.

În timp ce întreaga Arabie era martora acestei impresionante mișcări în favoarea musulmanilor, premergătorii marii cuceriri și ai succesului chemării islamice au început să se ivească treptat la orizontul demografic și drept-credincioșii și-au restabilit dreptul necontestat de a-și face rugăciunile în Sfântul Sanctuar.

în jurul anului 6 d.H., Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a avut un vis în timp ce se afla încă în Medina. A visat că intra în siguranță în Sfântul Sanctuar din Mekka cu însoțitorii săi și conducea ceremoniile de 'Umra (micul pelerinaj). Părul le era tăiat sau ras. De îndată ce a povestit tovarășilor săi acest vis, inimile lor au tresărit de bucurie, fiindcă au descoperit în el! adeverirea dorinței lor profunde de a lua parte la pelerinaj și ritualurile sale sfinte, după un exil de șase ani.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a spălat hainele, a încălecat pe cămilă și a plecat spre Mekka, în fruntea a o mie cinci sute de musulmani, printre care se afla și soția lui, Umm Salama.

Câțiva beduini ai deșertului a căror Credință era moderată au rămas în urmă, găsind diverse pretexte. Ei nu aveau alte arme în afară de săbiile din teacă, fiindcă nu aveau nici o intenție să lupte. Pe timpul absenței Profetului, Ibn Umm Maktum a fost numit să conducă Medina. În timp ce se apropiau de Mekka, într-un loc numit Zi Hulaifa, el a poruncit să fie împodobite animelele de sacrificiu și toți credincioșii s-au înveșmântat în Ihram, straiul de pelerin, pentru ca întreaga lume să știe că n-au ieșit pentru război. El a trimis o iscoadă să afle vești despre dușman. Omul s-a întors să-i spună Profetului că o armată uriașă și un mare număr de sclavi s-au adunat să-l înfrunte și că drumul spre Mekka era complet blocat.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a sfătuit cu tovarășii săi, care au fost de părere să nu lupte cu nimeni decât dacă vor fi împiedicați să-și facă pelerinajul.

La rândul lor, quraiși au convocat o adunare în care au studiat întreaga situație și au hotărât să reziste în fața misiunii Profetului, cu orice preț. Două sute de călăreți conduși de Khalid bin Al-Ualid au fost trimiși

Pagina 322

să-i ia pe musulmani prin surprindere, în timpul de Zuhr ("rugăciunea de amiază"). Oricum, regulile rugăciunii în vreme de restriște au fost dezvăluite între timp și astfel Khalid și oamenii săi au ratat șansa. Musulmanii au evitat să mărșăluiască pe drumul acela și au ales să urmeze unul accidentat și stâncos. Khalid s-a grăbit să se întoarcă la quraiși și i-a pus la curent cu situația.

Când musulmanii au ajuns într-un loc numit Thaniiat Al-Marar, cămila Profetului s-a împiedicat și a îngenunchiat, nevrând să se mai miște.

Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a jurat că va accepta de bună voie orice plan vor hotări ei și care glorifică datoriile sfinte față de Allah. Apoi și-a îmboldit cămila cu reproș și ea s-a ridicat. Ei și-au reluat marșul și au ajuns să-și ridice corturile în cea mai îndepărtată zonă din Al-Hudaibiia, lângă un puț cu apă puțină. Musulmanii s-au plâns de sete Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, iar acesta a scos din tolbă o săgeată și a înfipt-o în puț. Apa a țâșnit pe loc și însoțitorii lui au băut pe săturate. Când Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a retras pentru a se odihni, Budail bin Uarqa'Al-Khuzaii împreună cu niște oameni de vază din tribul Khuza'ah, confidenții Profetului, au venit și l-au întrebat pentru ce venise. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a răspuns că nu venise să se războiască: "Nu-mi doresc altceva”, a răspuns el, “decât să fac micul pelerinaj în Sfântul Sanctuar.

Dacă vor să adere la noua religie, așa cum au făcut unele popoare, quraișii sunt bineveniți, dar dacă îmi stau în cale sau îi împiedică pe musulmani să facă pelerinajul, firește că voi lupta împotriva lor până la ultimul om.

Facă-se Voia lui Allah!” Solul a dus înapoi mesajul la quraiși, care l-au trimis pe un altul, numit Mikraz bin Hafs. Când l-a văzut, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus că acela era un trădător. Ela primit același mesaj pe care să-l comunice poporului său. A fost urmat de un alt ambasador, cunoscut sub numele de Al-Hulais bin 'Algama. El a fost foarte impresionat de devotamentul musulmanilor pentru Sfânta Ka'ba. S-a întors la oamenii lui și i-a prevenit să nu-i împiedice pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și pe companionii lui să onoreze Casa lui Allah, deoarece nu dorea să-și strice alianța cu ei. Hulais a fost succedat de 'Urua bin Ma'sud Ath-Thaqafi pentru a negocia cu Muhammed - Allah să-l! binecuvânteze și să-l miluiască! Pe parcursul discuției, el i-a spus Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască:'O, Muhammed,

Pagina 323

i-ai adunat în jurul tău ca să-i distrugi. Pe Allah, cred că mâine toți acești oameni te vor părăsi.” În acel moment, Abu Bakr s-a ridicat și și-a exprimat indignarea cu privire la acest reproș. Al-Mughira bin Șu'ba a adoptat aceeași atitudine și i-a interzis cu reproș să atingă barba Profetului. Auzind acestea, quraișul a remarcat cu indignare, referindu-se la fapta trădătoare a celui din urmă, că acesta și-a ucis tovarășii și i-a jefuit, înainte de a îmbrățișa islamul. Între timp, 'Urua, cât a stat în tabăra musulmană, a urmărit cu atenție dragostea nemăsurată și profundul respect pe care credincioșii le purtau Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

EI s-a întors și le-a împărtășit quraișilor opinia lui, conform căreia oamenii aceia nu-l vor părăsi în nici o împrejurare pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! El și-a exprimat sentimentele cu următoarele cuvinte: “Am fost în regatul lui Chosroes, al lui Ceasar și al lui Negus, dar n-am văzut niciodată un rege printre supușii lui, cum este Muhammed printre însoțitorii lui. Când își face abluțiunea, ei prețuiesc apa rămasă, iar când vorbește, ei își coboară glasurile. Ei nu-l vor abandona pentru nimic în lume. Acum el vă oferă o soluție rezonabilă, așa că faceți ce vreți.”

Văzând că șefii lor tindeau spre reconciliere, câțiva tineri quraiși necugetați și cu porniri agresive au gândit un plan mișelesc prin care să împiedice tratatul de pace. Ei au hotărât să se furișeze în tabăra musulmanilor și să producă încăierări intenționate, menite să aprindă fitilul războiului. Muhammed bin Maslama, șeful gărzilor musulmane, i-a luat prizonieri, dar, ținând cont de rezultatele iminente ce aveau să fie obținute, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a eliberat. În acest context, Allah spune:

“EI este Cel care a îndepărtat mâinile lor de la voi și mâinile voastre de la ei, în Valea Mekkăi, după ce v-a dat vouă izbândă asupra lor." [48:24]

Timpul trecea. Negocierile continuau, dar fără nici un rezultat.

Atunci Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a trimis pe “Omar să se întâlnească în numele lui cu nobilii tribului Quraiș. 'Omar însă s-a scuzat pe motivul dușmăniei personale cu neamul quraișilor. În plus, el nu avea rude influente în oraș care să-l apere de pericol. Atunci, l-a indicat pe 'Uthman bin 'Affan, care aparținea uneia dintre cele mai puternice familii din Mekka, ca fiind mesagerul potrivit. “Uthman a mers atât la Abu Sufian, cât și la alte căpetenii și le-a spus că musulmanii veniseră doar în vizită și