BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 293

cheile de la Aș-Șam (Siria veche) sunt la mine! Jur pe Allah, că-i văd palatele în această clipă.“ La a doua lovitură, el a spus: "Allah este Mare, Persia este a mea. Jur pe Allah, că acum văd palatul alb din Madain”.

A treia oară a lovit piatra care s-a spart în bucățele și el a spus: "Allah este Mare! Mi s-au încredințat cheile Yemenului, jur pe Allah, că văd porțile de la San'a, în vreme ce stau aici." Aceeași versiune a fost povestită și de Ishaq.I!l Partea de nord a Medinei era cea mai vulnerabilă, toate celelalte părți fiind înconjurate de munți și livezi de palmieri, iar Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, fiind un expert în domeniul militar, a înțeles că armata confederațiilor se va îndrepta în acea direcție și a poruncit ca șanțul să se facă pe latura respectivă. Musulmanii au săpat la șanț timp de mai multe zile. Ei lucrau la el toată ziua, iar seara se întorceau acasă, până când l-au făcut la dimensiunile dorite, înainte ca uriașa armată de idolatri, [2] care număra cam zece mii de luptători, să ajungă și să se așeze în vecinătatea Medinei, în locurile numite Al-Asial și Uhud.

“Și când i-au văzut dreptcredincioșii pe aliați, au zis: „Aceasta este ceea ce ne-au făgăduit Allah și Trimisul Său. Adevăr au grăit Allah și Trimisul Său”. Și nu a făcut aceasta decât să le sporească lor credința și supunerea.” [33:22]

Și când au zis fățarnicii și aceia în ale căror inimi era boală: "Allah și Trimisul Său nu ne-au promis decât numai deșertăciune!" [33:12]

Trei mii de musulmani, în frunte cu Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, au ieșit să-i înfrunte pe idolatri, gândindu-se la victoria promisă de Allah. Ei s-au baricadat pe Muntele Sila”, iar șanțul avea rolul unei bariere între ei și necredincioși. Când au încercat să-i atace pe musulmani și să năvălească în Medina, idolatrii au fost surprinși să vadă acea tranșee largă, o stratagemă nouă și necunoscută în Arabia până atunci, înfățisându-li-se ca un obstacol de netrecut. Prin urmare, s-au gândit să asedieze Medina și au început să se foiască în jurul șanțului, încercând din răsputeri să găsească un loc vulnerabil prin care să se infiltreze în oraș. Pentru a-i împiedica pe dușmani să se apropie și să le slăbească rezistența, musulmanii trăgeau cu săgeți, începând să-i hărțuiască. Luptătorii quraiși veterani erau împotriva acestei situații, așteptând mai degrabă să vadă care va fi rezultatul asediului.

[2] Ibidem.

Pagina 294

Atunci, au hotărât ca un grup de luptători conduși de Amr bin Abd'-e Uudă, “lkrima bin Abu Jahl și Dirar bin Al-Khattab să-și croiască drum prin tranșee. Au și reușit să facă acest lucru și călărețții lor au ocupat o zonă mlăștinoasă, situată între trașee și Muntele Sila'. Amr i-a provocat pe musulmani la duel și Ali bin Abu Talib a acceptat. După o confruntare scurtă, dar aprigă, Ali l-a ucis pe Amr și i-a obligat pe ceilalți să se retragă într-o stare generală de panică și zăpăceală. Oricum, câteva zile mai târziu, politeiștii au încercat din nou, cu disperare, dar au eșuat, datorită dârzeniei și luptei eroice a musulmanilor.

Pe parcursul evenimentelor deșfășurate în timpul "Bătăliei Tranșeei”, Mesagerul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - n-a mai reușit să-și facă unele rugăciuni la timpul potrivit. Jabir - Allah să fie mulțumit de el! povestea: "În Ziua Tranșeei, 'Omar bin Al-Khattab a venit, blestemându-i pe necredincioșii de quraiși și a spus: "O, Mesager al lui Allah! Soarele apune și încă n-am făcut rugăciunea de după-amiază.” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a răspuns: "Pe Allah! Nici eu n-am făcut încă rugăciunea.” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a mers atunci la Bhutan, a făcut abluțiunea și apoi rugăciunea de după-amiază, deși soarele apusese. În continuare a făcut rugăciunea de apus și așa au făcut toți musulmanii."11]

Era atât de supărat de această greșeală, încât a invocat mânia lui Allah asupra capului dușmanilor săi și l-a implorat pe Allah să le pârjolească locuințele și mormintele, fiindcă l-au împiedicat să-și facă rugăciunea de după-amiază. Ahmed și Șafii au povestit că evenimentele bătăliei l-au reținut de la rugăciunile de la amiază, apus și noapte, dar el le-a făcut împreună. Diferitele relatări subliniază că situația s-a prelungit timp de câteva zile, astfel că în unele s-a uitat o rugăciune, iar în altele mai multe. [2]

Este limpede că, datorită șanțului care separa cele două grupări, n-a avut loc nici o înfruntare directă, ci activitățile militare s-au limitat la aruncarea săgeților, astfel că a fost ucis un număr mic de oameni: șase musulmani și zece politeiști, dintre care doar unul sau doi au fost uciși de sabie.

În timpul luptei, Sa'd bin Mu'ad a fost nimerit de o săgeată care i-a

[1] Sahih Al- Bukhari, 2/590.

[2] Mukhtasar Sirat al Rasul, p.287; Sahih Muslim, 1/227.

Pagina 295

Lac Harta

Nord invaziei Ahzab

r de inundație

confluenta apele

9 d |

|

a ps j

E, sas s AL

. e on» asr se

7, so estica

a Valea Qanat

8

> //

(i if;

/ /

Casele neamului Qainuqa'// cucerite anterior

CU at

TIE

N

N

a

2 te Nae PRI de palmieri

% “|, / / pe Casele neamniui QE |

4

Quba grădini de palmieri

// Casete neamului Nadir,

4 /icare au fost cucerite de

7

7 musulmani înainte de Invazia Azhab

e e

If

Pagina 297

străpuns artera. Simțind că i se apropie sfârșitul, el l-a invocat pe Allah, spunând: "O, Allah! Tu știi că nimic nu este mai presus pentru mine decât să lupt pe calea Ta împotriva acelor oameni necredincioși care l-au hulit pe Mesagerul Tău și l-au izgonit din orașul său. O, Allah, sunt încredințat că Tu ai hotărât ca noi să luptăm cu ei, așa că de este necesar să mai luptăm cu ei, lasă-mă în viață și voi lupta chiar și cu mai multă sârguință. Dacă lupta s-a încheiat, te implor să o ațâți din nou, ca să-mi dau ultima suflare pe câmpul de luptă."l!l EI și-a terminat rugăciunea, implorându-l pe Allah să nu-l lase să moară înainte de a se fi răzbunat pe neamul Quraiza.

La jumătatea acestei perioade dificile, comploturile și intrigile împotriva musulmanilor erau în floare. Huiai, cel mai înverșunat criminal din neamul Nadir, s-a îndreptat spre locuințele celor din neamul Quraiza, pentru a-l incita pe șeful lor, Ka'b bin Asad Al-Qurazi, ce încheiase un pact cu Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să alerge în ajutorul lui pe timp de război. La început, Ka'b a rezistat la tentațiile lui Huiai, dar acesta a fost destul de viclean să-l manipuleze, vorbindu-i despre quraiși și căpeteniile lor de la Al-Asial, precum și despre Ghatafan și șefii lor baricadați la Uhud. Toți aveau același scop - erau hotărâți să-i extermine pe Muhammed și adepții lui. Mai mult, el a promis să rămână în fortul lui Ka'b, expunându-se la tot felul de pericole, în cazul în care triburile Quraiș și Ghatafan își schimbau părerea. Vicleanul a continuat așa până când a reușit să-l câștige pe Ka'b de partea sa și să-l convingă să încalce învoiala sa cu musulmanii.l2] Neamul Quraiza a început atunci să lanseze atacuri împotriva musulmanilor, mai ales asupra garnizoanelor retrase ce adăposteau femeile și copii acestora. Potrivit spuselor lui Ibn Ishaq, Safiia - Allah să fie mulțumit de ea!, fiica lui Abdul Muttalib, s-a întâmplat să fie în garnizoană, împreună cu Hassan bin Thabit, precum și cu alte câteva femei și copii. Safiia a spus: "Un evreu a fost văzut dând târcoale adăpostului nostru, care era vulnerabil în fața atacurilor inamice, deoarece nu era apărat de nici un bărbat. l-am atras atenția lui Hassan că sunt neliniștită de prezența acelui om în apropierea noastră. El ne-ar putea lua prin surprindere, acum că Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și musulmanii sunt prea ocupați să vină în ajutorul nostru.

De ce nu te duci să-l omori?" Hassan a răspuns că nu poate să o facă și

[1] Sahih Al-Bukhari,3/591.

Pagina 298

atunci eu am luat un drug de lemn, am coborât și l-am lovit mortal pe evreu. M-am întors și l-am rugat pe Hassan să meargă să-i ia armele, dar acesta a refuzat din nou."!!l El a refuzat din cauza unei accidentări.

Această întâmplare a avut un efect puternic asupra evreilor, descurajându-i să mai organizeze alte atacuri, gândindu-se că acele adăposturi erau fortificate și apărate de luptători musulmani. Totuși, ei au continuat să le furnizeze idolatrilor alimente, în semn de recunoștință pentru lupta lor împotriva musulmanilor.

Când a aflat vestea proastă, Mesagerul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a trimis patru dintre căpeteniile cunoscute: Sa'd bin Mu'adh, Sa'd bin Ubada, 'Abdullah bin Rauaha și Khauat bin Jubair, să investigheze, dar i-a prevenit să nu răspândească panica printre musulmani și, dacă totuși se întâmpla acest lucru, i-a sfătuit să declare public că zvonurile sunt nefondate. Din nefericire, cei patru oameni au descoperit că vestea era adevărată și că evreii au declarat deschis că nu mai există nici un tratat de alianță cu Muhammed. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost pus la curent cu această situație și musulmanii au înțeles în ce poziție critică se aflau, precum și pericolul groaznic care reieșea de aici. Spatele lor era vulnerabil atacurilor celor din neamul Quraiza, iar în fața lor se găsea o armată căreia în nici un fel nu-i puteau ține piept, în timp ce femeile și copiii erau prinși la mijloc, fără apărare. În acest sens, Allah spune:

“și când ochii voștri au fost tulburați și inimile v-au ajuns în gât și v-ați făcut voi fel de fel de gânduri în privința [făgăduinței] lui Allah.

Atunci au fost drepteredincioșii încercați și au fost zguduiți de un cutremur puternic” [33:10,11]

În timp ce musulmanii erau prinși, dincolo de tranșee, în defensivă, ipocriții au început să-i batjocorească, pentru că-și făcuseră speranțe deșarte că-l vor învinge pe Chosroes al II-lea, împăratul Persiei, și pe Caesar, împăratul romanilor. Ei au început să răspândească zvonuri false, prefăcându-se că se retrag pentru a-și apăra cămilele, deși acestea nu erau în nici un fel expuse pericolului, Cu privire la aceasta, Allah spune:

“Și când au zis fățarnicii și aceia în ale căror inimi era boală: „Allah și Trimisul Său nu ne-au promis nouă decât numai deșertăciune!"

Și când au zis o parte dintre ei: „O, voi, popor din Yathrib! Nu este

Pagina 299

loc pentru voi! Deci întoarceți-vă!” Și au cerut atunci un grup dintre ei îngăduința Profetului, zicând: „Casele noastre sunt fără apărare!”, în vreme ce ele nu erau fără apărare, iar ei voiau numai să fugă." [33:12,13]

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! s-a învăluit în mantia sa și a început să mediteze la perfidia celor din neamul Quraiza. Spiritul speranței l-a copleșit și el s-a ridicat în picioare, spunând: “Allah este Mare! Ascultați voi, musulmani, la vestea fericită venită de la Allah - veți avea victorie și ajutor!”

Apoi, a început să facă planuri decisive, cu scopul de a proteja femeile și copiii, și a trimis câțiva luptători înapoi la Medina pentru a-i apăra împotriva unui atac prin surprindere al dușmanilor. Al doilea pas a fost hotărârea unor acțiuni de subminare a rândurilor confederaților necredincioși.

Se gândea să încheie un fel de pact de reconciliere cu șefii tribului Ghatafan, donându-le o treime din recolta de fructe a Medinei. El a cerui sfatul însoțitorilor săi, Sa'd bin Mu'ad și Sa'd bin 'Ubada, al căror răspuns a sunat astfel:

“O, Trimis al lui Allah! Dacă acest lucru ți-a fost poruncit, ascultăm și ne supunem. Dacă însă îl faci pentru noi, noi nu avem nevoie de el. Cu toții eram un popor de necredincioși și ne rugam idolilor, iar ei nu râvneau să mănânce din aceste roade, decât ceea ce noi le dăruiam sau le vindeam noi. Cum am putea noi să le oferim averile noastre, acum când Allah ne-a dăruit islamul, ne-a călăuzit către el și ne-a întărit prin tine? Jur pe Allah, că le vom oferi doar sabia.”

Auzind acestea, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască le-a dat dreptate și le-a spus: "Nu aș fi făcut asta decât pentru voi, atunci când am văzut cum s-au lepădat de voi toți arabii.”

Allah Cel Glorios și Preaînalt, Slăvit fie EI, a creat ceva ce a condus la conflicte între dușmanii musulmanilor și, mai târziu, la înfrângerea lor deplină. Un om din tribul Ghatafan, numit Na'im bin Mas'ud, a cerut să fie dus în audiență la Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! El a declarat că îmbrățișase islamul în taină și a cerut Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să-i poruncească să facă orice lucru care ar putea fi în favoarea musulmanilor. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a cerut să facă orice i-ar putea ajuta pe musulmani în actuala nenorocire și să folosească orice strategie ce-i stă la îndemână.

Pagina 300

Omul, printr-o mișcare continuă între evrei, quraiși și tribul Ghatafan, a reușit să incite fiecare grupare s-o abandoneze pe cealaltă. El a mers să se întâlnească cu șefii neamului Quraiza și le-a șoptit să nu aibă încredere în quraiși sau să lupte alături de ei, decât dacă aceștia le promiteau câțiva ostatici. El a încercat să-și susțină punctul de vedere, pretinzând că, dacă simțeau că victoria asupra lui Muhammed se lăsa așteptată, quraișii îi vor părăsi și atunci musulmanii se vor răzbuna groaznic pe ei. Apoi, Na'im s-a îndreptat spre tabăra quraișă și a reușit să aplice o strategie asemănătoare, care a avut același rezultat final, dar a fost diferită în conținut. El a pretins că simțea că evreii regretau că și-au încălcat înțelegerea cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și adepții lui. El a adăugat că evreii mențineau o corespondență regulată cu musulmanii, în sensul că ostaticii quraiși să fie trimiși în tabăra musulmanilor, ca o dovadă de supunere deplină a evreilor față de ei, așa cum se convenise anterior. Na'im i-a îndemnat să nu trimită ostatici evreilor. La a treia expediție el a procedat la fel cu cei din tribul Ghatafan.

Într-o noapte de sâmbătă, în luna Șauual, 5 d.H., atât tribul Quraiș, cât și tribul Ghatafan au trimis mesageri la evrei, îndemnându-i să meargă la război împotriva lui Muhammed. Evreii au trimis și ei un mesaj în care spuneau că nu luptă sâmbăta, adăugând că aveau nevoie de ostatici de la ei, care să le garanteze seriozitatea. Când au primit răspunsurile triburile Quraiș și Ghatafan au dat crezare deplină cuvintelor lui Na'im. De aceea, au trimis din nou un mesaj evreilor, invitându-i la război și cerându-le să reconsidere condiția ostaticilor. Urzeala lui Na'im s-a dovedit a fi reușită, aliații necredincioși fiind cuprinși de neîncredere și suspiciune, stare care le-a redus în mod deplorabil moralul.

Între timp, musulmanii erau preocupați să-l implore pe Domnul lor să le apere casele și familiile. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a invocat mânia lui Allah asupra confederaților, implorând:

“O, Allah! Tu ești iute la judecată, Tu ești Cel care ai trimis Cartea, Te implorăm să-i înfrângi pe confederați'.l!] Allah a răspuns de îndată chemării musulmanilor. Pe lângă disensiunile și îndoielile ce se instalaseră în inimile necredincioșilor, forțele naturii: vântul, ploaia și frigul i-au istovit, corturile au fost doborâte, vasele de gătit și alte echipamente împrăștiate. Chiar în

Pagina 301

noaptea aceea friguroasă, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a trimis pe Huzaifa bin Al-laman să iscodească vești despre dușman. El a aflat că se pregăteau să plece, frustrați de incapacitatea lor de a-și atinge ținta. Allah și-a împlinit într-adevăr Promisiunea - i-a scutit pe musulmani de lupta cu o armată numeroasă, și-a sprijinit Trimisul și a cauzat o grea lovitură confederaților.

"Bătălia Tranșeei" a avut loc în al cincilea an după emigrare. Asediul Medinei a început în Șauual și s-a terminat în Zul-gi'de, adică a durat mai mult de o lună. A fost mai mult o luptă a nervilor, pierderile fiind puține. Nu s-a înregistrat nici o luptă aprigă, totuși, a fost una dintre cele mai decisive bătălii din istoria timpurie a islamului și a dovedit fără urmă de îndoială că nici o forță, oricât de puternică, n-ar putea anihila vreodată puterea islamică ce creștea neîntrerupt în Medina, pentru că nu se va mai putea aduna o forță mai mare decât cea de la bătălia Confederațiilor. Când Allah i-a alungat pe confederați, Mesagerul Său s-a aflat în poziția de a declara încrezător că, de atunci încolo, el va lua inițiativa în război și nu va aștepta ca pământul islamic să fie cotropit.[!]

[1] Sahih Al-Bukhari, 2/590.

Pagina 302

INVADAREA NEAMULUI QURAIZA

După bătălie, chiar în ziua în care Mesagerul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a întors la Medina, în timp ce se spăla în casa lui Umm Salama, îngerul Gavriil - Pacea să fie cu el! - l-a vizitat și

i-a cerut să-și scoată sabia din teacă și să se îndrepte spre locuințele neamului Quraiza pentru a lupta cu ei. Gavriil i-a mai spus că el împreună cu o procesiune de îngeri va merge înainte pentru a le clatina acestora porturile și pentru a-i înfricoșa.

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a chemat imediat pe muezin și i-a poruncit să anunțe: "Cine respectă poruncile lui Allah și ale Trimisului lui Allah să nu facă rugăciunea de după-amiază decât pe pământul neamului Quraiza.”, apoi l-a numit pe Ibn Umm Maktum, conducător al Medinei și i-a încredințat stindardul de război lui Ali bin Abu Talib, care a și plecat spre ținta amintită, apropiindu-se atât de mult încât i-a auzit pe evrei insultându-l pe Mesagerul lui Allah, care deja pornise în fruntea a trei mii de infanteriști și treizeci de călăreți, atât “ajutoare”, cât și emigranți. În drum spre dușmani, intrase deja timpul rugăciunii de după-amiază. Unii musulmani au refuzat să o facă altundeva decât pe pământul neamului Quraiș, în vreme ce ceilalți au făcut-o pe drum, spunând: "Profetul a zis așa doar ca să ne grăbim.” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - nu a făcut nici un comentariu referitor la această situație, iar când au ajuns la locuințele celor din neamul Quraiza, le-au asediat forturile. Văzând situația groaznică în care se aflau, șeful evreilor, Ka'b bin Asad, a oferit neamului lui trei alternative:

1) să îmbrățișeze islamul și atunci viețile, averile, femeile și copiii lor vor fi în deplină siguranță, amintindu-le totodată că un asemenea comportament s-ar potrivi cu ceea ce citiseră în cărțile lor despre adevărul Profeției lui Muhammed.

2) să-și ucidă femeile și copiii, apoi să-l provoace pe Profet și pe adepții lui la luptă, pentru a-i extermina pe musulmani ori pentru a fi exterminați.

3) să-i ia prin surprindere pe Muhammed și pe oamenii lui, sâmbăta - zi în care de obicei evreii nu luptau.

Pagina 303

Nici una dintre cele trei alternative nu le-a convenit însă evreilor și atunci șeful lor s-a întors spre ei supărat și le-a spus: “De când v-ați născut, n-ați avut niciodată puterea de a lua o hotărâre.” Perspectiva sumbră fiind deja vizibilă, ei i-au contactat pe unii musulmani care menținuseră bune relații cu ei, pentru a afla despre situația lor în lumina condițiilor date. Ei au cerut să le fie trimis Abu Lubaba pentru a-i îndruma.

La sosirea lui, bărbații s-au ridicat, iar femeile și copiii au început să plângă cu disperare. El a fost impresionat de frica lor față de musulmani și i-a îndemnat, ca răspuns la cererea lor, să-l asculte și să respecte ceea ce va hotări Muhammed, arătându-le în același timp gâtul, ceea ce însemna că ei vor fi omorâți. Imediat, însă, și-a dat seama că le spusese evreilor un secret și că își trădase astfel Profetul, așa că s-a îndreptat spre moscheea din Medina și s-a legat de un stâlp înalt de lemn, jurând ca nimeni să nu-l dezlege, afară de Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! A adăugat că niciodată nu va mai intra pe teritoriul celor din neamul Quraiza, drept pedeapsă pentru greșeala pe care o făcuse.

Când Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiascăa aflat despre acest incident, a spus: “Dacă m-ar fi rugat, l-aș fi implorat pe Allah să-l ierte, însă, dacă s-a legat prin voința proprie, atunci Allah va fi acela care-i va da iertarea."

Evreii din neamul Quraiza ar fi putut suporta asediul o perioadă mai lungă de timp pentru că aveau atât apă, cât și hrană la dispoziție și bastioanele lor erau bine întărite, în timp ce musulmanii se aflau în pustiu, suferind de frig și de foame, precum și de oboseală, acumulată de-a lungul războaielor fără sfârșit, care începuseră înainte de bătălia confederaților. În orice caz, aceasta era o "bătălie a nervilor”, întrucât Allah semănase frica în inimile evreilor și moralul lor era la pământ, mai ales în momentul în care doi eroi musulmani, Ali bin Abu Talib și Az-Zubair bin 'Auuam - Allah să fie mulțumit de ei!, începând cu Ali, au jurat că nu se vor opri până când nu le vor nimici garnizoanele sau vor deveni martiri, precum Hamza (unul dintre martirii musulmanilor).

Din cauza acestor șovăieli, ei n-au putut să facă altceva decât să se supună judecății Profetului. Mesagerul! lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a poruncit ca bărbații să fie capturați, legați de mâini și ținuți sub supravegherea lui Muhammed bin Salama Al-Ansar, iar femeile și copiii au fost izolați în temnițe. Atunci, tribul Al-Aus a intervenit,