BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 283

cuplată cu legături clandestine trădătoare cu quraișii și ipocriții, pentru a stabili o alianță împotriva musulmanilor după bătălia de la Uhud.!l Neavând experiență în tactica de război, ei s-au mulțumit să conspire și să urzească intrigi. Întâi de toate, și-au declarat deschis ura și dușmănia și au ales să joace tot felul de șotii ce le puteau dăuna musulmanilor, dar au fost foarte atenți să nu inițieze nici un fel de ostilități care i-ar fi putut implica într-un război deschis.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost foarte răbdător cu ei, însă ei au întrecut orice limită prin faptele lor provocatoare, mai ales după evenimentele Ar-Raji și Ma'una, atentând chiar și la viața lui.

Odată, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și câțiva dintre companionii lui au mers la cei din neamul Nadir pentru a le cere ajutorul în colectarea răscumpărării pe care o avea de plătit neamului Kalb pentru cei doi oameni pe care Amr bin Omaiia Ad-Damari îi omorâse din greșeală. Toate acestea aveau legătură cu clauzele tratatului pe care ambele părți îl semnaseră anterior. După ce i-au ascultat povestea, ei i-au promis că vor împărți cu el răscumpărarea și l-au rugat pe el și pe companionii lui, Abu Bakr, 'Omar, 'Ali și ceilalți, să stea lângă un zid al casei lor și să aștepte. Evreii au ținut o scurtă consfătuire și au conspirat să-l ucidă pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Amr bin Jahș, cel mai viclean dintre ei, s-a oferit să se cațăre pe zid și să-i arunce în cap o piatră mare de moară. Unul dintre ei, Salam bin Mașkam, i-a avertizat să nu comită o asemenea crimă, intuind că Allah îi va dezvălui Profetului complotul și a adăugat că o asemenea faptă ar constitui o violare evidentă a pactului încheiat cu musulmanii. Și, într-adevăr, Gavriil a coborât să-i dezvăluie Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! intențiile lor criminale, așa că el și companionii lui s-au grăbit să se întoarcă la Medina. Pe drum, el le-a povestit acestora despre revelația divină.

La scurt timp după aceea, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a delegat pe Muhammed bin Maslama să le comunice celor din neamul Nadir un ultimatum, și anume că vor trebui să părăsească Medina în decurs de zece zile, în sens contrar, capetele fiindu-le tăiate.

Prin urmare, evreii n-au avut altă soluție decât să se pregătească pentru plecarea din Medina. Șeful ipocriților, Abdullah bin Ubai, i-a îndemnat pe

Pagina 284

evrei să nu dea atenție vorbelor Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și să rămână în locuințele lor, oferindu-se să sară în ajutorul lor cu două mii de oameni și asigurându-i că vor primi ajutor și de la tribul Quraiș și de la aliații lor de dinainte, neamul Ghatafan. În acest sens, Allah spune:

“ “Dacă veți fi alungati, vom ieși împreună cu voi și nu ne vom supune nimănui împotriva voastră, iar de se va purta luptă împotriva voastră, noi vă vom ajuta”?..." [59:11]

Evreii și-au recâștigat încrederea și s-au hotărât să lupte. Șeful lor, Huiai bin Akhtab, s-a încrezut în vorbele căpeteniei ipocriților, așa că a răspuns Mesagerului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, astfel: “Nu ne vom părăsi casele. Faceți ce vreți”.

Fără îndoială, pentru musulmani situația s-a dovedit a fi destul de dificilă. Deschiderea unui război împotriva dușmanilor în această fază critică, putea atrage după sine consecințe grave, datorită condițiilor nefavorabile prin care treceau și a mediului ostil din jurul lor, a cărui putere și ură erau în creștere, și care s-a obiectivat sub forma crimelor, așa cum am menționat anterior.

Evreii din neamul Nadir erau și ei o putere ce nu trebuia neglijată și perspectiva înfrângerii lor militare era precară. În consecință, încercarea de a-i obliga să intre într-un război ar fi implicat riscuri neprevăzute. Pe de altă parte, starea continuă de asasinări și actele de trădare aplicate împotriva musulmanilor, atât la nivel individual, cât și colectiv, au dat mult de gândit adepților lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! După ce au avut în vedere toate considerentele, din această perspectivă și în lumina atentatului rușinos la viața Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, musulmanii au hotărât în cele din urmă să pună mâna pe arme, indiferent de întorsătura ce o puteau lua lucrurile.

Când a primit răspunsul lui Huiai bin Akhtab, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus: "Allahu Akbar! Allahu Akbar!” (Allah este Mai Mare!) și companionii lui au repetat după el. Apoi a pornit să lupte cu ei, după ce l-a numit pe Ibn Umm Maktum pentru a avea grijă de afacerile din Medina, pe timpul absenței lui. Steagul a fost încredințat lui Ali bin Abu Talib. El le-a asediat porțile timp de șase nopți.

Într-o altă relatare se spune că de fapt au fost cincisprezece.

Cei din neamul Nadir s-au întors la casele lor, au urcat pe

Pagina 285

BIOGRAFIA NOBILULUI! PROFET

acoperișuri și au început să tragă săgeți și să arunce cu pietre în musulmani, bucurându-se de avantajul strategic oferit de plantațiile lor dese de palmieri. Atunci, musulmanii au primit poruncă să doboare și să ardă copacii. Privitor la acest lucru, Allah Atotputernicul afirmă în Coran :

“Câți palmieri ați tăiat sau i-ați lăsat în picioare pe rădăcinile lor, [aceasta a fost] cu voia lui Allah,..." [59.5]

Tribul Quraiza a rămas neutru și nici ipocritul Abdullah bin Ubai, nici Ghatafan nu și-au respectat promisiunea de a acorda ajutor. În acest sens Allah spune:

“[Ei sunt] asemenea lui Șeitan, când îi zice omului: “Fii fără credință!” iar după ce el rămâne necredincios, el zice: “Eu nu am nici o vină în privința tal...” [59:16]

Asediul nu a durat mult fiindcă Allah Atotputernicul a semănat spaimă în inimile evreilor și ei s-au oferit de bunăvoie să se supună poruncii Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și să părăsească Medina. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a acceptat cererea lor și le-a îngăduit să care atâtea bagaje câte puteau ridica pe cămilele lor, mai puțin arme. Desigur, n-au avut încotro decât să îndeplinească poruncile și au luat cu ei tot ce au putut, inclusiv grinzile și piroanele din tavane. Caravana lor era alcătuită din 600 de cămile.

Căpeteniile acestei caravane, Huiai bin Akhtab și Salam bin Abu Al-Huqaig, au plecat la Khaibar, în timp ce un alt grup se îndrepta spre Siria. Doi dintre ei, Yamin bin Amr și Abu Sa'd bin Vahb, au îmbrățișat islamul și astfel și-au putut păstra averea personală.

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! le-a confiscat armele, pământul, casele și averea. Printre alte prăzi capturate s-au numărat și 50 de armuri, 50 de coifuri și 340 de săbii.

Această pradă a revenit exclusiv Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - pentru că nu a fost purtată nici o luptă pentru capturarea ei. El a împărțit-o între primii emigranți și două "ajutoare" sărace, Abu Dujana și Suhail bin Hanif. Totuși, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a distribuit o parte din această pradă familiei lui, pentru a supraviețui pe tot parcursul anului. Restul a fost folosit pentru a înzestra armata musulmană cu echipament necesar războaielor ulterioare întru cauza lui Allah.

Invazia neamului Nadir a avut loc în Rabi Al-Auual, 4 d.H., adică în

Pagina 286

august 625 e.n. Aproape toate versetele din "Capitolul Al-Hașr” descriu izgonirea evreilor și dezvăluie manierele rușinoase ale ipocrițiilor. Versetele evidențiază regulile importante ale împărțirii prăzii. În acest capitol, Allah Atotputernicul îi laudă pe emigranți și pe "ajutoare". Se arată, de asemenea, legitimitatea doborârii și arderii copacilor și a pământului dușmanilor pentru scopuri militare. Astfel de fapte nu pot fi considerate fenomene de corupție atâta vreme cât sunt pentru cauza lui Allah. Tot în acest capitol, Allah recomandă credincioșilor să fie pioși și să se pregătească pentru lumea ce va să vină și încheie cu Lauda adusă Sieși, printr-o evidențiere a Numelor și Atributelor Sale Sfinte.

Cum acest capitol se ocupă de neamul An-Nadir și izgonirea lor, Ibn Abbas l-a numit "Capitolul An-Nadir” ll

Invazia de la Najd

Prin victoria pașnică pe care au obținut-o în invazia neamului An-Nadir, musulmanii și-au dobândit controlul absolut asupra Medinei, iar ipocriții au căzut într-o stare de amorțeală și și-au încetat în mod public mașinațiile lor măiestrite. Drept urmare, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a avut timp suficient pentru a-și îndrepta toată energia și resursele umane spre a-i înfrunta pe beduinii deșertului, înfrânându-le dorința de a invada Medina, începând cu diminuarea acțiunilor dăunătoare și a practicilor păcătoase de a-i ucide pe misionarii musulmani.[2] Între timp, iscoadele musulmanilor au raportat existența în jurul Medinei a unor trupe beduine din neamul Muharib și Tha'laba din Ghatafan. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și musulmanii s-au grăbit să dea o lecție acestor răufăcători, semănând în inimile lor spaima și împiedicându-i astfel să-și aplice mai departe practicile viclene. Aceste operațiuni s-au desfășurat în mod repetat și au dat rezultate pozitive. Beduinii revoltați și nemiloși ai deșertului au fost alungați în munți și Medina n-a mai avut de suferit de pe urma atacurilor lor.

Referindu-se la aceste invazii, este interesant de subliniat semnificația uneia dintre ele, și anume campania Zat Ar-Riqa. Aceasta, așa cum pretind

[1] Ibn Hișam, 2/190-192; Zad Al-Ma'ad, 2/71,110; Sahih Al-Bukhari,

[2] Fiqh Al-Sirah, p.214.

Pagina 287

unii învățați, a avut loc la Najd, o zonă întinsă de câmpie în Peninsula Arabică, în Rabi Ath-Thani sau Jumada Al-Ula, 4 d.H. Ei își susțin afirmația, spunând că era necesar din punct de vedere strategic să se inițieze această campanie pentru a reprima revolta beduinilor și a satisface exigențele învoielii făcute cu politeiștii în mica bătălie de la Badr, în Șa'ban, 4 d.H. Însă, conform celei mai autentice relatări, campania Zat Ar-Riga a avut loc după căderea Khaibar-ului. Aceasta este sprijinită de faptul că Abu Huraira și Abu Musa Al-Aș'ari au participat la bătălie. Abu Huraira a îmbrățișat islamul doar cu câteva zile înainte de Khaibar, în timp ce Abu Musa Al-Aș'ari s-a întors din Abisinia (Etiopia) și s-a alăturat Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - la Khaibar. Regulile referitoare la rugăciunea de teamă, pe care Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a făcut-o în campania Zat Ar-Riga, au fost dezvăluite în invazia Asfan și aceasta, fără nici o îndoială, a avut loc după "Bătălia Tranșeei”

(Al-Khandaq), spre sfâșitul anului 5 d.H.

Cea de-a doua invazie de la Badr

După ce musulmanii au nimicit puterea triburilor arabilor deșertului și s-au apărat de răutățile lor, au început pregătirile pentru a-i înfrunta pe marii dușmani. Trecuse un an de când luptaseră cu quraișii la Uhud. Era deci timpul pentru a se stabili care dintre cele două tabere avea dreptul să supraviețuiască [1]

În Șa'ban 4 d.H, adică ianuarie 626 e.n., Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a pornit spre Badr, însoțit de o mie cinci sute de luptători și zece călăreți. Ali bin Abu Talib era purtătorul stindardului, iar Abdullah bin Rauaha a primit comanda Medinei pe timpul absenței Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! În momentul în care au ajuns la Badr, musulmanii au rămas acolo, așteptându-i pe soldați.

Forțele lui Abu Sufian erau alcătuite din două mii de infanteriști și cincizeci de călăreți. Ei au ajuns la Mar Az-Zahran, situat la o oarecare distanță de Mekka, și și-au așezat tabăra într-un loc cu apă, numit Mijanna.

Descurajat și extrem de speriat de consecințele luptei ce se apropia, Abu Sufian s-a întors spre oamenii săi și a început să aibă pretenții izvorâte din

[1] Fiah As-Sirah, p.315.

Pagina 288

lașitate, pentru a-i împiedica să meargă la război și a spus: "O, trib de quraiși, numai un an bogat va îmbunătăți situația în care vă aflați, un an în care animalele voastre se hrănesc cu ierburi și tufișuri și vă asigură lapte de băut. Și văd că acesta este un an secetos, de aceea mă întorc acum și vă sfătuiesc să vă întoarceți cu mine.” Se pare că armata lui era stăpânită de aceleași temeri și păreri, fiindcă l-au ascultat de îndată, fără nici cea mai mică ezitare.

Musulmanii, care erau atunci la Badr, au rămas acolo timp de opt zile, așteptându-i pe dușmani. S-au folosit de șederea lor pentru a vinde mărfuri și a câștiga dublu de pe urma acestora. Când idolatrii au refuzat lupta, echilibrul de forțe a trecut de partea musulmanilor, care și-au recâștigat astfel reputația militară și demnitatea, și au reușit să-și impună prestanța asupra întregii Arabii. Pe scurt, ei au condus și au controlat întreaga situație.

Această invazie este cunoscută sub o mulțime de denumiri:

“Întâlnirea de la Badr”, “Micul Badr”, "Badr II”, "Cealaltă Badr."lil

Invazia de la Dumat Al-Jandal

Odată cu întoarcerea Masegerului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - de la Badr, pacea și securitatea au pogorât în întreaga regiune, iar sediul islamic din Medina s-a bucurat de siguranță deplină. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a considerat atunci potrivit să se îndrepte spre cele mai îndepărtate regiuni ale Arabiei și să supună toate elementele ostile pentru a impune o recunoaștere absolută atât din partea prietenilor, cât și a dușmanilor.

După șase luni de pauză de activități militare, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a primit vestea că unele triburi din apropiere de Dumat Al-Jandal, de la granița cu Siria, erau implicate în jaf la drumul mare și erau pe cale de a-și aduna trupele și de a ataca Medina. El l-a numit imediat pe Siba' Arfata Al-Ghifari să dispună de afacerile din Medina pe timpul absenței lui și a pornit, spre sfârșitul lunii Rabi' Al-Auual, anul 5 d.H, în fruntea a o mie de musulmani, luând cu el drept călăuză un om numit Madhkur, din neamul 'Udhra. Ei mărșăluiau spre Dumat Al-Janaal în timpul nopții și se ascundeau ziua, pentru a-i lua pe dușmani prin

Pagina 289

surprindere. Când s-au apropiat de locul de destinație, musulmanii au descoperit că tâlharii se mutaseră în alt loc, așa că le-au capturat vitele și păstorii. Locuitorii din Dumat Al-Jandal au fugit și ei în toate direcțiile pentru a-și salva viețile, părăsindu-și până și locuințele. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a rămas acolo 5 zile, timp în care a trimis spioni care să-i vâneze pe dușmani, însă aceștia nu au găsit pe nimeni.

Atunci s-a întors la Medina, pe drum semnând un tratat de pace cu 'Uiaina bin Hisn. Dumat Al-Jandal se află la o distanță de circa cincisprezece zile de mers din Medina și cinci din Damasc.

Cu acest progres decisiv și constant și aceste planuri stricte, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a reușit să asigure liniștea, să controleze situația și să impună pacea în întreaga regiune. Ela reușit, de asemenea, să schimbe cursul evenimentelor în favoarea musulmanilor, prin diminuarea problemelor interne și externe neîncetate. ipocriții au fost reduși la tăcere și un trib de evrei a fost evacuat, în vreme ce un altul mima buna vecinătate și o aparentă aderență sinceră la tratate, iar beduinii deșertului erau supuși, și, în sfârșit, quraișii nu mai aveau zelul de altădată pentru a-i ataca pe musulmani. Această atitudine strategică sigură a creat circumstanțe optime pentru ca musulmanii să-și reia activitatea firească de propagare a islamului și de comunicare a Mesajelor Unicului Dumnezeu în toată lumea.

Pagina 290

Triburile arabe în timpul vieții Profetului

Noră

ț

i

ț

j

4

4

j sa

DP ud

d

5

5 ie)

kr îi o a £ a 2

312 j

-

= i îi

& î & z

%

Ec

9 Fadak a Khaibar

Bicdina

%

Neamul Abs Neamul Kalb

Darara și Diian mem

Valea Qurag

Neamul Juzarm

Ei

Pagina 291

INVAZIA AL-AHZAB (INVAZIA CONFEDERAȚIILOR)

Încă o dată, pacea și securitatea au învăluit Peninsula Arabică și în această zonă turbulentă a început să se instaleze o perioadă de acalmie după un an întreg de război. Cu toate acestea, evreii, ale căror înșelătorii, intrigi și lipsă de loialitate i-au făcut să guste tot felul de umilințe și dizgrații, s-au liniștit. După ce au fost exilați la Khaibar, au rămas așteptând cu nerăbdare rezultatele disensiunilor dintre musulmani și idolatri. Contrar așteptărilor lor, evenimentele de război s-au dovedit a fi în favoarea musulmanilor, drept pentru care au început o nouă etapă de comploturi, pregătindu-se chiar să le dea acestora o lovitură mortală. Fiind însă prea lași pentru a acționa în mod direct împotriva lor, au conceput un plan înspăimântător pentru a-și atinge scopul. Douăzeci de căpetenii ale evreilor și câteva personalități din neamul Nadir au mers la Mekka să negocieze o alianță păcătoasă cu tribul Quraiș. Ei au început să-i ațâțe pe oamenii de acolo să-l atace pe Mesagerul lui Allah, promițându-le sprijin deplin.

Poporul Quraiș, care era istovit și dovedise la Badr că era prea slab pentru a-i provoaca pe musulmani, a folosit această ocazie pentru a-și răscumpăra onoarea și reputația pătate. Aceeași delegație a pornit spre Ghatafan, îndemnându-i să facă același lucru, iar ei au răspuns pozitiv. Delegația evreiască a făcut apoi un nou efort și a călătorit în unele părți ale Arabiei, unde a reușit să-i incite pe confederații necredinței împotriva Profetului, a Mesajului său și a credinței în Allah. Triburile Quraiș, Kinana și alți aliați din partea de sud a Tihamei s-au aliat și au recrutat patru mii de oameni, sub conducerea lui Abu Sufian. Din est s-au adunat triburile Ghatafan, Murra și altele. Toate aceste triburi se îndreptau spre Medina și s-au strâns în vecinătatea ei, la un timp dinainte stabilit. Era o armată uriașă, de zece mii de luptători. De fapt, ea îi depășea ca număr pe toți musulmanii din Medina, chiar dacă am pune la socoteală și femeile, copiii și bătrânii. Adevărul este că, dacă ar fi lansat un atac prin surprindere asupra Medinei, i-ar fi exterminat pe toți musulmanii. Oricum, conducerea orașului se afla în alertă și iscoadele au izbutit să facă o recunoaștere a zonei inamice și au raportat toate mișcările lor conducătorilor din Medina. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a alcătuit un înalt consiliu de

Pagina 292

consultanță, cu scopul de a pune la punct un plan de apărare a Medinei.

După o convorbire amănunțită între conducătorii militari și cei care puteau da un sfat înțelept, a fost acceptată propunerea unui însoțitor onorabil, Salman Al-Farisi, de a săpa șanțuri ca linii de apărare. Profetul în încuraja în versuri, spunând: "O Doamne, nu există viață, decât Viața de Apoi!

lartă-i Tu, O, Allah, pe emigranți și pe “ajutoare”, iar ei au răspuns: "Noi am făcut legământ cu Mesagerul lui Allah că nu-l vom părăsi niciodată." EI îi ajuta și le reamintea de răsplata ce-i aștepta în Viața de Apoi, iar musulmanii au început cu mult zel și grijă să construiască un șanț de jur-împrejurul Medinei. Nici măcar foamea nu i-a împiedicat sau descurajat să-și atingă obiectivul propus cu disperare. Salman a spus: “O, Mesager al lui Allah! Când am fost asediați în Persia, săpam șanțuri ca să ne apărăm."

A fost într-adevăr un plan înțelept și fără precedent. Mesagerul lui Allah _ Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a dat porunci grabnice să se aplice acest plan. Fiecare grup de câte zece persoane avea de săpat circa 20 m de șanț. Sahl bin Sa'd a spus: "Eram însoțiți de Mesagerul lui Allah.

Oamenii săpau, în timp ce noi căram pământul cu spatele."

În timpul săpăturilor au apărut anumite minuni. Jabir bin Abdullah, văzând că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - murea de foame, a tăiat o oaie, a fiert niște orz și l-a rugat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și pe câțiva însoțitori să-i onoreze invitația.

însă, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a adunat pe toți cei o mie de oameni care săpau șanțul și ei au mâncat pe săturate și încă a mai rămas o spată de oaie și fiertura ce fusese gătită, ca și când ar fi fost neatinse. O femeie a adus o mână plină de curmale, iar el le-a aruncat peste mantia sa și i-a invitat pe adepți să mănânce. Curmalele au început să se înmulțească, până când au început să-i curgă prin căptușeala veșmântului.

O altă minune semnificativă se referă la faptul că în șanț era o piatră care nu putea fi mutată sub nici un chip. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a luat paloșul și a lovit-o, iar piatra s-a transformat imediat într-o grămadă de nisip. Într-o altă versiune, Al Bara' a spus:

“În Ziua Al-Khandaq ("Ziua Tranșeei”) era o rocă ce nu a putut fi zdrobită de săbiile noastre. Atunci, ne-am dus să-l căutăm pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, pentru a ne îndruma. Ela luat spada și a izbit roca, murmurând: "În numele lui Allah, Allah este Mare,