BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 273

să-l miluiască!, 'Uthman i-a oferit adăpost, însă numai cu condiția ca după trei zile să plece de acolo. Altfel, va fi ucis. Însă el nu a luat în seamă acest lucru și, după ce armata musulmană a părăsit Medina, a rămas acolo mai mult de trei zile, timp în care a spionat pentru quraiși.

Când armata s-a întors, Mu'auiia a fugit din Medina. Din această cauză, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a poruncit lui Zaid bin Haritha și lui 'Ammar bin Yasir să-l urmărească și să-l ucidă. Și astfel a fost ucis.[?]

Fără îndoială, nu putem privi invazia de la Hamra' Al-Asad separat, ci, mai degrabă, ea ar trebui considerată o parte integrantă a bătăliei de la Uhud.

Am prezentat până în acest moment toate etapele și amănuntele bătăliei de la Uhud, mult discutată de învățați și cercetători. A fost sau nu o înfrângere? Cu siguranță, superioritatea militară din cea de-a doua parte a bătăliei a fost în favoarea politeiștilor, care au direcționat cu succes mecanismul precis al ostilităților și au cauzat pierderi grele de vieți omenești. De asemenea, o parte dintre credincioși au fost învinși în mod clar, dar aceasta nu poate fi considerată nicidecum o victorie mekkană.

Armata mekkană nu a reușit să ocupe tabăra musulmanilor. Cu tot haosul și confuzia create, cea mai mare parte a armatei medinite nu s-a gândit să fugă, ci, din contră, a rezistat eroic și a reușit să se regrupeze lângă cartierul lor general, luptând cu vitejie. Mekkanii nu au luat nici prizonieri musulmani, nici prăzi de război. Dușmanii islamului au fost prea lași pentru a mai face o a treia încercare de a-și impune superioritatea pe câmpul de luptă. Dimpotrivă, ei s-au grăbit să părăsească locul chiar înaintea musulmanilor. Medina, capitala musulmanilor, era doar la o aruncătură de băț de liniile inamicilor, fiind astfel expusă pericolului. Totuși, politeiștii n-au avut destul curaj să o cotropească, să-i jefuiască averile sau să captureze musulmanii de acolo.

De fapt, toate aceste detalii sunt sugestive în a sprijini argumentul nostru că evenimentul de la Uhud a fost doar o ocazie prielnică pentru mekkanii care au reușit să cauzeze pierderi grele musulmanilor, fără ca în timpul operațiunilor de încercuire să-și atingă scopul final de anihilare a armatei musulmane. La urma urmei, pentru învingători nu sunt neobișnuite

Sirat Ar-Rasul, p.p. 242-245.

Pagina 274

asemenea pierderi, dar, sub nici o formă, acestea nu pot fi considerate o victorie a părții adverse.

Avem o imagine surprinzătoare și amuzantă a unei armate victorioase, care se retrage de teama umilinței și a înfrângerii, însă e urmărită de un grup schilodit și abătut de musulmani.

În concluzie, bătălia de la Uhud a reprezentat doar o etapă a ostilităților dintre cele două părți, etapă concretizată într-un război militar.

Ambele părți au avut parte atât de succes, cât și de eșec și au renunțat să mai lupte, însă fără să fugă cu lașitate sau să se predea resemnați.

În acest context, Allah spune:

“Nu slăbiți urmărirea oamenilor [necredincioși], chiar dacă suferiți, căci ei suferă la fel cum suferiți voi, dar voi nădăjduiți de la Allah ceea ce ei nu nădăjduiesc!...” [4:104]

Versetul identifică limpede ambele atitudini în fața pierderilor și greutăților ca fiind similare. Ambele părți au încheiat operațiunile de război și nu s-au întors nici victorioase, nici învinse.

Comentarii în Nobilul Coran asupra bătăliei de la Uhud

Unele versete coranice au fost dezvăluite pentru a aduce lumină asupra celor mai decisive faze ale bătăliei și, în mod succesiv, pentru a explica motivul ce a condus la acea pierdere grea și a ilustra zonele vulnerabile ce persistau încă în sufletele unor credincioși referitor la datoria lor de a adopta o atitudine decisivă cu privire la obiectivele nobile pentru care a fost creată comunitatea musulmană, obiective ce trebuiau îndeplinite.

Nobilul Coran a amintit, de asemenea, despre atitudinea pretinșilor credincioși și a arătat clar ostilitatea și ura pe care o nutreau față de Allah și Mesagerul Său. Cuvintele lui Allah au șters orice urmă de ambiguitate și insinuare ce ar fi putut fi determinată de ipocriți și aliații lor, evreii, conspiratori și intriganți, și ar fi putut încă avea ecou în inimile unor musulmani slabi de înger.

Judecata lăudabilă și obiectivele îndelung căutate ce au fost atribuite bătăliei de la Uhud, au constituit un alt subiect de care Nobilul Coran s-a ocupat în detaliu. Au fost revelate șaizeci de versete relevante care au descris în întregime prima fază a bătăliei:

“[Adu-ți aminte, o, Muhammed,] când ai plecat dimineața de la familia

Pagina 275

ta, pentru a stabili credincioșilor locurile de luptă!...” [3:121]

Încheiem cu un comentariu pătrunzător asupra rezultatelor și moralității ei:

“Allah nu-i va lăsa pe credincioși în starea în care voi sunteți decât numai până ce-l va despărți pe cel rău de cel bun. Și Allah nu vă va dezvălui vouă tainele celor nevăzute, ci Allah alege [pentru aceasta] dintre trimișii Lui pe cine voiește El. Credeți, așadar, în Allah și în trimigșii Săi! și dacă veți crede și veți fi cu frică, veți avea parte de răsplată mare." [3:179]

Lecții și morală

Ibn Al-Qaiim s-a referit în mod direct la bătălia de la Uhud și a prezentat detalii complete despre beneficiile divine și morale care au rezultat de aici. După relatarea lui Ibn Hajar, unii învățați musulmani au spus: "Înfrângerea de la Uhud a rezultat din neglijența arcașilor de a respecta porunca Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! și din cauza faptului că au părăsit locul pe care li se poruncise să-l apere până în final." Cu alte cuvinte, succesul musulmanilor depinde de supunerea lor față de Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Atâta vreme cât ei îi îndeplinesc poruncile, Allah îi va ajuta să înfrunte toate nenorocirile.

Dacă vor uita însă de poruncile lui, alergând în căutarea bunurilor lumești, vor ajunge să sufere. În mod obișnuit, profeții sunt supuși la diferite încercări, însă ei nu-și pierd credința și înving, întotdeauna, orice greutate.

Dacă musulmanii ar ieși întotdeauna învingători, o mulțime de prefăcuți în credință ar adera la islam. În consecință, situația ar deveni confuză și nu s-ar mai putea face o diferențiere clară între adevărații credincioși și ipocriți.

Pe de altă parte, dacă musulmanii ar fi tot timpul înfrânți, misiunea profeților nu ar mai fi îndeplinită. Așadar, este bine ca musulmanii să aibă parte de reușită, dar și de eșecuri, pentru ca această diferențiere să fie efectuată cu succes.

După bătălia de la Uhud, ipocriții și-au dezvăluit adevăratele lor intenții atât prin cuvinte, cât și prin fapte, iar musulmanii au început să fie conștienți de prezența acestor păcătoși ce activau în secret chiar în propriul lor teren. Din această cauză, trebuiau adoptate în timp util măsuri potrivite.

De asemenea, am putea spune că musulmanii nu au obținut imediat o

Pagina 276

victorie, deoarece, mai înainte de asta, ei trebuiau să învețe o lecție, și anume aceea de a avea o răbdare desăvârșită în vremuri de răstriște. Allah îi încearcă și îi verifică, pentru ca drept-credincioșii să-și ocupe pe merit lăcașul în binecuvântata Viață de Apoi. Martiriul, ce! mai înalt loc pe care supușii lui Allah l-ar putea ocupa, este făcut de Allah să fie ca un bilet spre Paradis. Pe scurt, lupta pentru cauza lui Allah reprezintă o șansă unică pentru drept-credincioși de a-și răscumpăra păcatele și este un eveniment divin prin intermediul căruia necredincioșii și dușmanii lui Allah să suporte distrugerea și anihilarea ca răsplată pentru necredința, tirania și păcatele

lor. lil

Pagina 277

PERIOADA DINTRE BĂTĂLIA DE LA UHUD

ȘI BĂTĂLIA CONFEDERAȚILOR

- MISIUNI MILITARE -

Bătălia de la Uhud a avut un impact negativ atât asupra imaginii, cât și a reputației militare a musulmanilor. Puterea și demnitatea lor în ochii oamenilor au fost știrbite. Necazurile și pericolele apăreau pretutindeni, atât în interiorul, cât și în afara Medinei. Evreii, ipocriții și beduinii și-au făcut publică dușmănia față de musulmani și fiecare grupare abia aștepta să le degradeze și, în final, să le distrugă întreaga existență.

Trecuseră aproape două luni de la această bătălie, când neamul Asad se pregătea să atace Medina, iar triburile 'Udal și Qara au conspirat împotriva musulmanilor, în luna Safar, 4 d.H,, și au ucis zece dintre companionii Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

Neamul Amir a complotat, de asemenea, împotiva lor și șaptezeci de însoțitori au fost omorâți în bătălia de la puțul Ma'una. În toată această perioadă, cei din neamul Nadir și-au declarat deschis dușmănia, complotând să-l ucidă pe profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - în Rabi'Al-Auual, anul 4 d.H. Neamul Ghatafan se pregătea să atace Medina, în Jumada Al-Ula, anul 4 d.H.

După bătălia de la Uhud, musulmanii și-au pierdut credibilitatea militară, devenind o țintă atractivă pentru numeroși dușmani. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a reușit într-o manieră foarte înțeleaptă să țină la distanță toate acele forțe ostile și chiar să recupereze demnitatea pierdută a musulmanilor și să dobândească pentru aceștia o nouă glorie și o poziție aleasă. Prima inițiativă pe care a luat-o în acest sens a fost operațiunea de urmărire de la Hamra' Al-Asad, unde armata musulmană și-a recâștigat reputația. El a reușit să recupereze demnitatea și poziția puternică a adepților, în așa manieră încât i-a uimit atât pe evrei, cât și pe ipocriți, apoi a organizat numeroase expediții și misiuni militare, încununate de succes.

Pagina 278

Misiunea Abu Salama

După bătălia de la Uhud, primii care au ridicat armele împotriva musulmanilor au fost cei din neamul Asad bin Khuzaima.

Spionii din Medina au raportat că Talha și Salama, fiii lui Khuuailid, au mobilizat un grup de voluntari pentru a lupta împotriva lui Muhammed.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a detașat imediat un pluton de 150 de "ajutoare" și emigranți, condus de Abu Salama. Căpetenia musulmană i-a surprins pe cei din neamul Asad bin Khuzaima în propriul lor teritoriu, le-a neutralizat încercările, i-a împrăștiat și le-a capturat vitele.

La întoarcere, din cauza unei răni căpătate la Uhud, care s-a infiamat, Abu Salama a murit. Această expediție a avut loc pe 1 Muharram, 4 d.H!

O expediție condusă de 'Abdullah bin Unais

în ziua a cincea din luna Muharram, anul 4 d.H. s-a raportat că Khalid bin Sufian Al-Hudhali a strâns un grup de oameni care să atace tabăra musulmană. La porunca Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, “Abdullah bin 'Unais a pornit să-i distrugă pe dușmani.

Conducătorul militar musulman a fost plecat pe o perioadă de optsprezece zile, timp în care și-a îndeplinit cu succes sarcina, l-a ucis pe șeful rebelilor și i-a adus capul la Medina, într-o zi de duminică, cu șapte zile înainte de sfârșitul lunii Muharram. Drept răsplată, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a dat un toiag, spunând: “Acesta va fi semnul nostru de recunoaștere în Ziua Învierii.” Pe patul de moarte, “Abdullah a cerut ca toiagul să-i fie pus în coșciug.!?l

Evenimentul de la Ar-Raji'

în luna Safar, anul 4 d.H., o delegație a triburilor 'Udal și Qara a venit la Medina și i-a cerut Profetului -Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiascăsă trimită un grup de însoțitori care să-i instruiască în religie, pretinzând că printre ei se aflau și câțiva musulmani. El a trimis șase dintre companionii

Pagina 279

săi. Într-o altă relatare se spune că erau zece. Ei au fost conduși de Murthid bin Abu Murthid Al-Ghanaui sau, după relatarea lui Al-Bukhari, de “Asim bin Thabit, bunicul lui 'Asim bin 'Omar bin Al-Khattab. Când au ajuns într-un loc numit Ar- Raji”, situat între Rabig și Jeddah, o sută de arcași din neamul Lihian au înconjurat locul și i-au atacat. Delegația de musulmani s-a adăpostit pe colina Fudfud. Beduinii le-au promis că nu îi vor ucide.

'Asim a refuzat să coboare și a luptat cu ei până când atât el, cât și șase dintre tovarășii lui au fost uciși. Doar trei oameni au rămas în viață:

Khubaib, Zaid bin Ad-Dathna și încă unul. Din nou, beduinii i-au asigurat că nu îi vor ucide și ei au acceptat. Când au coborât, beduinii i-au legat mișelește. Cel de-al treilea i-a mustrat pentru minciună și a opus rezistență, așa că ei l-au omorât. Ceilalți doi, care uciseseră niște notabili quraiși la Badr, au fost luați și vânduți la Mekka. Primul a fost Khubaib, care a fost închis un timp și apoi, printr-o decizie unanimă, a fost crucificat.

El a fost adus de la Sfântul Sanctuar la At-Tan'im pentru crucificare. Aici, a cerut un răgaz să facă două rugăciuni Raka'h.

După terminarea rugăciunii, s-a întors către călăii lui și a spus: “Dacă nu m-aș teme că veți crede că mi-e frică de moarte, m-aș fi rugat un timp mai îndelungat.”

Așadar, aceasta a fost prima dată când Khubaib a stabilit tradiția celor două rugăciuni Raka'h înainte de execuție. Apoi, el a spus:

“O, Stăpâne! Numără-i unul câte unul și apoi lichidează-i până la ultimul”.

A recitat apoi câteva versuri care vorbesc elocvent despre atrocitățiie pe care le-a suferit și mărturisesc credința lui în Allah în acest moment de suferință:

"Confederații triburile în jurul meu și-au adunat,

Și i-au chemat pe toți cei ce puteau veni.

Și-au adunat femei și pe copii,

lar eu legat sunt fedeleș de un trunchi înalt.

Doar lui Allah mă jeluiesc de neputință și de suferințe,

Și de moarte, confederații m-au pregătit.

Doamne al cerurilor! Dă-mi împotriva planului lor putere,

Mi-au tăiat carnea în bucățele și nu mai au nici o putere.

M-au lăsat să aleg necredința, dar eu prefer moartea,

Lacrimi se rostogolesc pe obrazul meu, dar nu de frică.

Pe Allah că nu mă tem! Dacă mor ca un musulman,

Pagina 280

Pe care parte mă prăvălesc, de dragul lui Allah.

Nu voi arăta supunere dușmanului,

Dacă Domnul dorește, El va binecuvânta

Mădularele mele sfârtecate și încheieturile mele zdrobite."

Abu Sufian i-a spus atunci: “Te conjur pe Allah! Spune, nu ți-ai dori acum ca Muhammed să fie în locul tău și noi să-i putem tăia capul, în timp ce tu ai sta alături de familia ta?” Khubaib a răspuns: “Pe Allah, n-aș vrea ca Muhammed să fie în locul meu, n-aș vrea să se înțepe nici măcar într-un ghimpe, iar eu să fiu alături de familia mea." Quraișii i-au poruncit lui 'Uqba bin Al-Harith, al cărui tată fusese ucis de Khubaib însuși, să-l crucifice. Ei au mai desemnat pe cineva să-i păzească leșul.

“Amr bin Omaiia Ad-Damari le-a jucat o festă și a cărat leșul pe furiș, în timpul nopții, ca să-l îngroape undeva.

Mai târziu s-a relatat că el a fost văzut cu puțin timp înainte de crucificare, mâncând un ciorchine de strugure, deși la acea vreme nu puteai găsi nici măcar o curmală în Mekka. Aceasta nu era altceva decât hrana ce-i fusese oferită de Allah.

Safuan bin Omaiia l-a cumpărat pe cel de-al doilea om, Zaid bin Ad-Dathna, și l-a omorât, răzbunând astfel uciderea tatălui său.

“Asim a omorât un notabil qurayș, iar aceștia au trimis pe cineva să aducă o bucată din corpul lui, însă, spre dezamăgirea lor, leșul său nu putea fi atins, fiindcă era apărat împotriva atingerilor răutăcioase, de un roi mare de viespi. 'Asim făcuse deja un legământ în fața Domnului său, și anume să rămână imun în fața oricărui politeist ce i-ar fi atins corpul și să se țină departe de orice contact cu dușmanii lui Allah. Când a auzit această veste, 'Omar bin Al-Khattab a exclamat: “Cu adevărat, Allah îl protejează și după moarte pe sclavul Său credincios, așa cum a făcut și în timpul vieții” (1)

Tragedia de ia fântâna Ma'una

Tragedia de la fântâna Ma'una a fost chiar mai oribilă decât cea de la Ar-Raji' și a avut loc în aceeași lună.

Abu Bara' - Amir bin Malik - era poreclit "Aruncătorul de suliță” și a

Pagina 281

venit la Mesagerul lui Allah în Medina. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a chemat să îmbrățișeze islamul, dar el nici nu a acceptat, nici nu a refuzat. A spus doar: “O, Mesager al lui Allah, dacă trimiți câțiva dintre companionii tăi la tribul Najd să-i cheme pe oamenii săi la islam, cred că vor accepta”. “Mă tem că tribul Najd o să-i omoare.”, a spus Mesagerul. El a răspuns în schimb: “Eu o să-i apăr”.

Ibn Ishaqg afirmă faptul că au fost trimiși patruzeci de oameni, dar de fapt ei erau șaptezeci. Al-Munzir bin 'Amr, din neamul Sa'ida, poreclit "Eliberat pentru a muri", conducea acel grup din care făceau parte cei mai buni și mai învățați în Coran și în jurisprudență.

În drum spre Najd, au adunat lemne de foc pentru a cumpăra hrană pentru oamenii lui Ahl As-Suffa', ca milostenie în timpul zilei, iar noaptea făceau rugăciuni, studiau și meditau la semnificațiile Coranului. Ei au procedat astfel până ce au ajuns la fântâna Ma'una, situată între neamul “Amir Harra și neamul Salim. Ei au rămas acolo și au trimis Mesajul Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - prin Haram bin Milhan, fratele lui Umm Sulaim, dușmanul lui Allah, 'Amir bin At-Tufail.

“Amir nu a luat în seamă Mesajul, poruncind unui om să-l lovească pe Haram cu sulița în spate. Când sulița a pătruns în corpul lui Haram, el a văzut sângele și a spus: “Allahu Akbar! (Allah este Mai Mare). Jur pe Stăpânul de la Al-Ka'ba că noi am învins!”

în acel moment, dușmanul lui Allah i-a chemat pe cei din neamul Amir la luptă, însă aceștia au refuzat fiindcă musulmanii se aflau sub protecția lui Abu Bara'. De aceea, s-a întors la neamul Salim după ajutor.

Oamenii lui 'Usaiia, Ri'al și Zakuan, care erau rude cu neamul Salim, au răspuns chemării lui. Însoțitorii Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - erau încercuiți de idolatri, dar au continuat să lupte până când au fost uciși cu toții. Singurul supraviețuitor a fost Ka'b Bin Zaid bin An-Najjar, pe care l-au găsit rănit, între morți. El a fost ucis în "Bătălia Tranșeei" (Al-Khandaq).

'Amr bin Omaia Ad-Damari și Al-Munzir bin 'Uqba bin 'Amir, care păzeau animalele Profetului, la distanță mare de ei, au văzut păsările rotindu-se în aer deasupra câmpului de bătălie. Al-Munzir s-a grăbit să participe la luptă, dar a fost ucis. 'Amr bin Omaiia a fost capturat. 'Amir l-a eliberat când a aflat că era din tribul Mudar, dar aceasta s-a întâmplat abia după ce i-a tăiat părul. A făcut acest lucru pentru a împlini un legământ al

Pagina 282

mamei lui, acela de a elibera un sclav.

Întorcându-se la Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, “Amr bin Omaiia l-a informat despre durerosul dezastru, încheiat cu uciderea a șaptezeci dintre cei mai buni credincioși. Acest eveniment tragic amintea de bătălia de la Uhud, singura diferență fiind că la Uhud musulmanii au murit într-un război declarat, în timp ce la Ma'una au fost uciși mișelește pe la spate. Pe drumul de întoarcere spre Qarqara, 'Amr bin Omaiia s-a odihnit la umbra unui copac și acolo i s-au alăturat doi oameni din neamul Kilab. Când au adormit, 'Amr i-a ucis pe amândoi, gândindu-se că procedând așa va răzbuna moartea unora dintre tovarășii săi. După aceasta, a aflat ca Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! făgăduise să le acorde protecție.

El i-a povestit Mesagerului lui Allah ce făcuse. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a spus lui 'Amr: “Ai omorât doi oameni. Răscumpărarea lor este o datorie pe care va trebui să o achit.”

Apoi el a început să strângă de la musulmani și aliații lor, evreii, banii pentru răscumpărare.I!! Acest lucru avea să declanșeze mai târziu invazia neamului An-Nadir.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost atât de mișcat de această tragedie și de cea de la Ar-Raji' încât a invocat mânia lui Allah asupra acelor oameni și a triburilor care-i omorâseră pe toți însoțitorii lui. Anas a relatat că timp de treizeci de zile, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a implorat pe Allah împotriva lui Ri, Zakuan, Lihian și Usaiia. El spunea: “Usaiia nu l-a ascultat pe Allah și pe Mesagerul Său.”

Invazia neamului An-Nadir

Am pomenit deja despre comportamentul rușinos al evreilor, despre cât de însetați erau întotdeauna de sângele musulmanilor și despre cum subminau cauza islamului în ciuda tuturor tratatelor și legămintelor pe care le făcuseră cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

După evenimentul cu neamul Qainuga și uciderea lui Ka'b bin Al-Așraf, comportamentul lor alterna între resemnare, destindere și revoltă