BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 243

steagul, l-a întins peste piept și gât, ca să nu cadă la pământ, și a continuat să lupte cu hotărâre până când a fost ucis. În același timp, repeta neîntrerupt: “O, Doamne, am fost oare iertat?" După moartea sclavului Sauab, steagul a căzut la pământ și a rămas acolo, căci nu mai era nimeni care să-l poată purta.

Așa cum am spus anterior, lupta mai aprigă era centrată în jurul steagului, însă pe întreg câmpul de luptă aveau loc ciocniri năprasnice.

Spiritul Credinței a învăluit rândurile musulmanilor, care se năpusteau asupra idolatrilor asemenea unui potop distrugător care inundă totul, distrugând fiecare barieră ce-i apare în cale. În ziua de Uhud, pe câmpul de luptă se auzea: “Caut moartea! Caut moartea!” Acesta a fost motto-ul lor declarat în Ziua de Uhud.

Abu Dujana, recunoscut după banda roșie pe care-o purta în jurul capului, înainta, luptând cu sabia Mesagerului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! El era hotărât să-i plătească prețul fără a precupeți nici un efort. l-a omorât pe toți idolatrii care-i stăteau în cale, împrăștiindu-le rândurile. Az-Zubair Al-Auuam a spus:

“Am fost furios și descurajat când Mesagerul lui Allah a refuzat să-mi dea mie paloșul și i l-a dat lui Abu Dujana. Atunci mi-am spus: "Eu sunt vărul lui patern - vărul mătușii sale, Safiia - un quraiș și, pe lângă asta, eu am fost primul care l-a cerut și, totuși, l-a ales pe el în locul meu. Jur pe Allah, o să-l urmăresc cum îl folosește”. Așa că l-am urmat și l-am văzut cum își scoate banda și o leagă în jurul capului. Când l-au văzut astfel, "ajutoarele" au spus: "Abu Dujana a început să poarte pamblica morții”.

Atunci el a început să strige: “Eu sunt acela care a făcut prinsoare cu prietenii mei apropiați când ne aflam sub un palmier pe versantul muntelui.

Prinsoarea a fost să nu lupt în coada rândurilor, ci, cu vitejie, să lupt în fruntea lor, mânat de sabia Mesagerului lui Allah.”

Nimeni nu stătea în calea lui Abu Dujana fără a fi ucis. Printre idolatri se afla unul a cărui unică țintă era să-i lichideze pe musulmanii răniți. În timpul luptei, Abu Dujana s-a apropiat de acela și eu l-am implorat pe Allah ca ei să se angajeze în luptă. Asta au și făcut. După primele două lovituri de sabie, idolatrul l-a lovit pe Abu Dujana, dar el s-a ferit și sabia i-a străpuns scutul de piele. Acum, sabia idolatrului s-a înțepenit în el și Abu Dujana l-a lovit la rândul său cu sabia și l-a omorât.!!] În vâltoarea

Pagina 244

B!OGRAFIA NOBILULUI PROFET

luptei, el s-a repezit să omoare o persoană care-i incita pe dușmani să lupte împotriva musulmanilor. Văzând că Abu Dujana se îndreaptă spre ea, persoana respectivă a țipat și el și-a dat seama că este o femeie. Abu Dujana a iertat-o, spunând: “Respect prea mult paloșul Profetului pentru a-l folosi pe o femeie”. Femeia era Hind bint 'Utba.

Descriind aceeași întâmplare, Az-Zubair bin Al-' Auuam a spus: “L-am văzut pe Abu Dujana ridicând paloșul asupra capului unui idolatru, apoi l-a tras de-o parte, lăsându-l în viață. Și eu mi-am spus: “Allah și Mesagerul Său știu mai bine de ce a procedat el astfel”!

Hamza bin “Abdul Muttalib a dat dovadă de minunate fapte de vitejie împotriva forțelor inamice incomparabil superioare și a creat consternare și confuzie printre necredincioși. Eroii erau înlăturați din calea lui ca niște frunze în bătaia unui vânt puternic. Pe lângă aportul său efectiv adus la anihilarea idolatrilor ce stăteau în apărarea steagului, el a contribuit și mai mult în lupta împotriva oamenilor de curaj și a renumiților călăreți. A fost Voința lui Allah ca el să fie ucis când a ajuns la apogeu. Nu a fost omorât într-o luptă corp la corp pe câmpul de bătaie, adică pe calea obișnuită pe care mor eroii, ci a fost asasinat la adăpostul unei perdele groase de întuneric, așa cum era obiceiul să fie omorâți oamenii nobili și generoși care erau imposibil de învins într-o luptă cinstită.

Asasinarea lui Hamza bin 'Abdul Muttalib ("Asadullah"

- "Leul lui Allah”)

Asasinul lui Hamza, Uahși bin Harb, a descris modul în care l-a omorât pe Hamza. El a spus: “Eram un sclav care lucra pentru Jubair bin Mutim, al cărui unchi patern, Tu'aima bin Udai, a fost rănit în Bătălia de la Badr, iar, atunci când guraișii au mărșăluit spre Uhud, Jubair mi-a spus:

“Dacă-l ucizi pe Hamza, unchiul lui Muhammed, vei fi eliberat. Astfel că am plecat cu ceilalți spre Uhud”. El se descria astfel: “Eu sunt un pungaș bun la aruncatul suliței”. “Și atunci când cele două grupări se luptau, eu am pornit să-l caut pe Hamza. L-am zărit luptând în mijlocul oamenilor. Era ca o cămilă vărgată cu alb și negru, lovind puternic cu paloșul său, și nimeni nu-i putea sta în cale. Pe Allah! Tocmai când mă pregăteam și încercam să prind ocazia potrivită pentru a-l străpunge cu sulița, ascunzându-mă uneori

Pagina 245

după un copac sau o stâncă, în speranța că va ajunge mai aproape și va fi la îndemână, am băgat de seamă că Siba' bin 'Abd Al-'Uzza se apropia de el. Când Hamza l-a observat, i-a spus: "Vino încoace! O, tu, fiu al celei ce ciopârțește ...!”, pentru că mama lui făcea circumcizii. Apoi i-a aplicat o puternică lovitură cu sabia și i-a tăiat capul”.

Uahși a spus: “Atunci mi-am echilibrat sulița și am scuturat-o până când am fost mulțumit de poziția ei și apoi l-am străpuns până în stomac, vârful suliței ieșindu-i între picioare. El a încercat să se miște spre mine, dar a fost doborât de rana pe care o avea. L-am lăsat acolo cu sulița înfiptă în măruntaie, până ce a murit. Apoi m-am dus la el, mi-am tras sulița afară și m-am întors în tabără. Am rămas acolo și nu m-am mai întors pe câmpul de luptă, pentru că el era singurul pe care-l căutam. L-am ucis doar ca să-mi răscumpăr libertatea, așă că, de îndată ce m-am întors la Mekka, am devenit un om liber”.

Situația revine sub control

Deși moartea lui "Asadullah” ("Leul lui Allah"), Hamza bin 'Abdul Muttalib, a fost o pierdere grea, musulmanii au deținut controlul deplin al situației pe întregul câmp de luptă. În ziua aceea, Abu Bakr, 'Omar bin Al-Khattab, “Ali bin Abu Talib, Az-Zubair bin Al-Auuam, Mus'ab bin 'Omair, Talha bin 'Ubaidullah, 'Abdullah bin Jahș, Sa'd bin Ar-Rabi, Anas bin An-Nadr și alții au luptat atât de înverșunat și cu așa o reușită, încât au înfrânt puternica voință a idolatrilor și i-au risipit.

Devotamentul lui Hanzala

Unul dintre bravii luptători din acea zi a fost și Hanzala Al-Ghasil, (adică Hanzala bin Abu 'Amir). Abu 'Amir era chiar călugărul care fusese poreclit "Al-Fasig” ("păcătosul desfrânat”), de care am amintit mai înainte.

Hanzala, care era proaspăt însurat, a părăsit patul nevestei pentru a lupta pe calea lui Allah. El a pornit de îndată ce a auzit chemarea la Al-Jihaad.

Când i-a înfruntat pe idolatri pe câmpul de luptă, el și-a croit calea printre rândurile lor, până ce a ajuns la șeful lor, Abu Sufian Sakr bin Harb și aproape că l-a omorât, dacă n-ar fi fost menit să devină un martir, fiindcă

[1] Ibn Hișam, 2/69-72; Sahih Al-Bukhari, 2/583.

Pagina 246

în acel moment a fost văzut de Șaddad bin Al-Asuad, care l-a rănit de moarte.

Contribuția arcașilor la bătălie

Grupul de arcași, pe care Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - îl plasase pe Muntele Arcașilor, avea responsabilitatea să administreze activitățile de război, în favoarea armatei musulmane. Călăreții mekkani, conduși de Khalid bin Al-Ualid, care era ajutat de Abu 'Amir Al-Fasiq, au atacat de trei ori aripa stângă a armatei musulmane, cu scopul de a zdrobi și a se infiltra apoi prin spate, pentru a crea confuzie și dezordine în rândurile musulmanilor și a le cauza ulterior înfrângerea. Însă, datorită dexterității și eforturilor susținute ale arcașilor, cele trei atacuri au fost contracarate.I!]

Luptele au continuat cu înverșunare, musulmanii având control deplin asupra tuturor acțiunilor militare, până când, într-un final, idolatrii au început să se clatine și să se retragă, uitând definitiv de așa-zisa mândrie și demnitate afectată, iar steagul lor a fost călcat de picioarele luptătorilor, fără ca vreunul să aibă destul curaj pentru a-l ridica. Era ca și cum cei trei mii de ostași luptaseră împotriva unei armate de treizeci de mii de musulmani și nu doar a câteva sute, câți erau de fapt.

Ibn Ishaq a spus: “Atunci, Aliah le-a oferit ajutor musulmanilor și Și-a întărit promisiunea față de ei. Ei i-au urmărit pe idolatri și i-au alungat din tabăra lor. Fără îndoială, a fost o înfrângere sigură”.

Într-o versiune a lui “Abdullah bin Az-Zubair, tatăl său spusese: “Jur pe Allah, îi urmăream pe servitorii lui Hind bint 'Utba și ai prietenelor ei, fugind cu veșmintele ridicate. Nimic nu ne oprea să-i prindem”?

Într-o altă versiune, după Al-Bara' bin 'Azib, menționată în "Sahih Al-Bukhari", el a spus: “Când ne-am luptat cu ei, ei au fugit, iar femeile lor erau văzute alergând spre munți cu gleznele și picioarele dezgolite.[?]

Musulmanii i-au urmărit pe dușmani, i-au trecut prin tăișul sabiei și le-au confiscat bunurile.

[3] Sahih Al-Bukhari, 2/579.

Pagina 247

Greșeala fatală a arcașilor

În timp ce mica armată islamică înregistra o a doua victorie absolută asupra mekkanilor, la fel de splendidă și glorioasă ca și cea de la Badr, majoritatea arcașilor de pe versantul muntelui au comis o greșeală fatală, care a bulversat întreaga situație și a constituit o sursă de pierderi serioase pentru musulmani. Din cauza acestei greșeli, Profetul s-a aflat la un pas de a fi ucis, ceea ce a lăsat o impresie foarte urâtă asupra numelui și demnității pe care musulmanii o câștigaseră pe bună dreptate în bătălia de la Badr.

Am vorbit deja despre ordinele clare care au fost date arcașilor, de a-și menține poziția, indiferent de cursul luptei. În ciuda acestor ordine stricte și a avertismentului conducătorului lor, “Abdullah bin Jubair, patruzeci de arcași și-au părăsit posturile, îndemnați de zgomotul prea timpuriu al victoriei, precum și de lăcomia lumească pentru prăzile de război. 1! Ceilalți, nouă la număr, împreună cu șeful lor, 'Abduilah, au hotărât să respecte porunca Profetului - Allah să-l! binecuvânteze și să-l miluiască! - și să rămână acolo unde se aflau, până primeau permisiunea să părăsească locul sau erau uciși până la ultimul. Astfel, culmea a rămas neapărată.

Khalid bin Al-Ualid a folosit această șansă neașteptată pentru a se întoarce cu ușurință în spatele rândurilor armatei musulmane și a-i învălui.

După ce i-au exterminat pe Ibn Jubair și grupul său, au căzut în spatele musulmanilor și călăreții săi au strigat, semnalizând noua mișcare militară.

Politeiștii s-au întors din nou să-i atace pe musulmani. O femeie idolatră, 'Umra bint 'Algama Al-Haritiia, a alergat la steagul ce zăcea la pământ, l-a ridicat și l-a înălțat. Idolatrii s-au adunat în jurul steagului și s-au chemat unii pe alții, până când i-au încercuit pe musulmani și s-au ridicat din nou la luptă. Astfel, musulmanii au fost prinși între ciocan și nicovală.

Mesagerul lui Allah - Aliah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - se afla atunci în mijlocul unui mic grup de luptători, nouă la număr, în spatele armateil?l, urmărind lupta și încurajându-i pe soldații musulmani. Khalid și

(1] Sahih Al-Bukhari, 1/426.

[2] Sahih Muslim, 2/107.

Pagina 248

oamenii lui l-au luat prin surprindere și l-au obligat să aleagă între două variante:

a) să fugă pentru a-și salva viața și să-și abandoneze armata, lăsând-o pradă dușmanului

b) să acționeze cu riscul vieții sale, să organizeze din nou rândurile musulmanilor și să-și croiască drumul printre dealurile Uhud-ului, spre armata încercuită.

înțelepciunea și curajul nepieritor și inegalabil al Mesagerului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-au determinat să aleagă a doua variantă. Așadar, el a strigat cu tărie, chemându-și tovarășii: “Robi ai lui Allah!” A făcut acest lucru, deși era conștient că vocea sa puternică putea fi auzită de idolatri, înainte ca musulmanii s-o audă. În această situație delicată, el i-a chemat însă cu riscul vieții sale.

Într-adevăr, idolatrii l-au recunoscut și au ajuns înaintea musulmanilor în locul în care el se afla.

Încercuirea musulmanilor a scos la iveală trei categorii de oameni.

Primul grup era format din cei preocupați doar de ei înșiși și aceștia s-au înfricoșat atât de tare, încât au fugit. Ei au părăsit câmpul de luptă fără să știe ce s-a întâmplat cu ceilalți. Unii dintre aceștia au fugit chiar până la Medina, iar alții au urcat pe munte.

Al doilea grup musulman era format din cei care s-au întors la luptă, dar s-au amestecat atât de mult cu idolatrii, încât nu se mai puteau recunoaște unul pe altul și, ca urmare a acestui fapt, unii dintre ei au fost uciși din greșeală. Al-Bukhari afirmă că 'Aișa a spus: “În bătălia de la Uhud, idolatrii au fost înfrânți. Atunci, Satana a strigat: “O, sclavi ai lui Allah. Aveți grijă la spate (dușmanul se apropie pe la spate). ȘI, atunci, cei care se aflau în față s-au întors și au luptat cu cei care se aflau în spate."

Atunci, Hudaifa a văzut că tată! său, 'Al-laman, era pe punctul de a fi omorât de alți musulmani, și a spus: “O, sclavi ai lui Allah! Aveți grijă!

Acesta este tatăl meu! Acesta este tatăl meu!”. 'Aișa - Allah să fie mulțumit de ea! - a spus: “Însă ei nu l-au lăsat, până ce nu l-au omorât”.

Hudaifa a spus apoi: “Să vă ierte Allah!” 'Urua a spus: “Pe Allah, din acel moment, Hudaifa a fost binecuvântat până la moartea sa."!!l Aceasta, pentru că i-a iertat și a refuzat să primească răscumpărare pentru moartea tatălui

Pagina 249

său, dorind ca acești bani să fie cheltuiți pentru milostenii.

Acest grup a suferit din cauza consternării și a dezordinii ce s-a creat între membrii săi. Mulți dintre ei s-au pierdut și n-au știut încotro s-o apuce.

În aceste clipe dificile, ei au auzit pe cineva, strigând: “Muhammed a fost ucis!” Această veste i-a deconcertat și mai mult și aproape că i-a scos din minți. Moralul lor a căzut și unii dintre ei au încetat să mai lupte, aruncându-și armele. Alții s-au gândit să ia legătura cu 'Abdullah bin Ubai, căpetenia ipocriților, și să-i ceară ajutorul, pentru a obține promisiunea lui Abu Sufian că vor fi cruțați.

Anas bin An-Nadr a trecut pe lângă oamenii aceia care tremurau de frică și a întrebat: “Ce așteptați?” Ei au spus: “Mesagerul lui Allah a fost ucis”. “Pentru ce mai trăiți dacă Muhammed a murit? Veniți și muriți pentru ce a murit și Mesagerul lui Allah!” Apoi a adăugat: “O, Allah, îmi pare rău pentru ce au făcut acești oameni (musulmanii) și jur să mă dezic de ceea ce au săvârșit idolatrii”. După aceea, a mers mai departe până ce s-a întâlnit cu Sa'd bin Mu'ad, care l-a întrebat: “Încotro, Abu 'Omar?” Anas a răspuns: “Ah, ce fin este parfumul Paradisului! Îl simt aici, în Uhud”. Ela continuat să lupte împotriva idolatrilor până când a fost omorât. Nimeni în afară de sora lui nu i-a putut recunoaște cadavrul. Fusese tăiat și străpuns de peste optzeci de săbii, săgeți și suliți. După ce bătălia s-a încheiat, ea I-a recunoscut după vârtul degetului. (1!

Thabit bin Ad-Dahda a strigat după oamenii săi, spunând: "O, neamuri ale "ajutoarelor", chiar și dacă Muhammed a fost omorât, Allah este veșnic și El nu moare niciodată. Luptați în apărarea Credinței voastre. Allah este de partea voastră și astfel veți fi învingători”. Un grup de “ajutoare” i s-a alăturat și au ieșit cu toții, atacând unul dintre batalioanele de călăreți ale lui Khalid. El și prietenii lui au luptat până la moarte.I?]

Un emigrant a trecut pe lângă un “ajutor” care era mânjit de sânge și a spus: “O, prietene! Ai aflat de uciderea lui Muhammed?” "Ajutorul" a răspuns: “Dacă Muhammed a murit, înseamnă că și-a încheiat predarea Mesajului. Așa că luptă în apărarea religiei tale!'El

Cu asemenea îndrăzneală și încurajare, musulmanii și-au recăpătat în curând încrederea în sine, venindu-și în fire și renunțând la ideea de a se

[1] Zad al Ma'ad, 2/93,96; Sahih Al-Bukhari, 2/579.

[2] As-Sirah Al-Halabiia, 2/22.

Pagina 250

preda sau de a-l contacta pe ipocritul 'Abdullah bin Ubai. Ei și-au luat armele și s-au întors la luptă, încercând să-și facă loc spre cartierul general, mai ales că vestea despre moartea Profetului se dovedise a fi falsă. Vestea bună i-a întărit, i-a ajutat să forțeze cu succes blocada militară și să-și concentreze forțele într-un loc sigur, pentru a putea relua lupta aprigă și neîndurătoare împotriva politeiștilor.

Al treilea grup de musulmani era format din aceia cărora nu le păsa de nimic altceva, decât de viața Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! În fruntea lor se aflau însoțitorii săi notabili, precum Abu Bakr, “Omar bin Al-Khattab, 'Ali bin Abu Talib și alții - Allah să fie mulțumit de ei!

- care s-au grăbit cu un devotament fără egai să-l apere pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

Cum celelalte grupuri de musulmani primeau loviturile idolatrilor și rezistau cu stăruință, lupta s-a întețit în jurul Mesagerului lui Allah, care avea doar nouă oameni pe lângă el. Am menționat deja că atunci când idolatrii au început să-l! învăluie, doar nouă persoane se aflau în jurul Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și, imediat ce ela început să-i cheme pe musulmani: “Veniți! Eu sunt Mesagerul lui Allah!”, idolatrii i-au auzit vocea și l-au recunoscut, așa că s-au întors și l-au atacat cu toată forța, înainte ca vreunul dintre companionii săi să-i vină în ajutor.

între cei nouă musulmani și idolatri s-a încins o luptă violentă și fioroasă, care a scos în evidență dragostea neasemuită, sacrificiul de sine, curajul și eroismul soldaților musulmani.

Cu acceptul lui Anas bin Malik, s-a relatat că Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - împreună cu șapte "ajutoare"

și doi emigranți era prins în cursă când l-au atacat idolatrii. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus atunci: “Cel care-i respinge pe idolatri, va fi găzduit în Paradis.” sau 'Va fi însoțitorul meu în Paradis.” Unul dintre "ajutoare" a pășit înainte și a luptat cu idolatrii până la moarte, pentru apărarea Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Atunci, ei l-au atacat din nou pe Mesager. Aceeași situație a fost repetată iarăși și iarăși, până când toate cele șapte "ajutoare" au fost omorâte. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus celor doi însoțitori quraiși: “Nu le-am făcut dreptate tovarășilor noștri” [1]

[1] Sahih Muslim, 2/107

Pagina 251

Ultimul dintre cele șapte "ajutoare" a fost “Amara bin Yazid bin As-Sakan, care a continuat să lupte până când rănile l-au copleșit și a căzut mort.l!]

Cea mai anevoioasă oră din viața Profetului

După căderea lui ibn Sakan, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a rămas singur, doar cu cei doi quraiși.

Într-o versiune după Abu 'Uthman - autorizată în "As-Sahihain” - el a spus:

“în momentul acela nu mai era nimeni cu Profetul, în afară de Talha bin 'Ubaidulia și Sa'd bin Abu Uaqqas.!?] Aceasta a fost cea mai anevoioasă și periculoasă oră pentru Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, dar a constituit o șansă excelentă pentru idolatri care s-au folosit de ea. Ei și-au concentrat atacul asupra Profetului și așteptau nerăbdatori să-l omoare.

'Utba bin Abu Uaqgas l-a lovit cu pietre. Una dintre pietre l-a lovit în față și i-a atins incisivul drept inferior, Rubaiiia (dintele ce se află între canin și frontal). Buza inferioară i-a fost zdrobită. A fost atacat și de “Abdullah bin Șihab Az-Zuhri, care i-a rănit fruntea. 'Abdullah bin Qami'a ("Qami'a" înseamnă "femeie dezonorată”), care era un călăreț încăpățânat și puternic, l-a lovit cu violență cu paloșul în umăr, și acea lovitură, deșinua fost suficient de puternică pentru a penetra cele două armuri, l-a durut pe Profet mai bine de o lună. Apoi, i-a mai aplicat o lovitură puternică peste

obraz. A lovit cu atâta forță, încât două inele din coiful său de zale i-au pătruns în obrazul sfânt. “Primește lovitura asta din partea mea. Eu sunt Ibn Qami'a!", a spus el în timp ce-l izbea pe Mesager cu paloșul. În timp ce-și ștergea sângele ce-i șiroia pe față, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a răspuns: "Aqma'aka Allah!” (Îl implor pe Allah să te umilească”).E! În “Al-Bukhari" se afirmă că incisivul i s-a rupt, capul îi era julit, iar el a început să-și șteargă sângele, spunând: “Mă îndoiesc că vor putea să prospere și să aibă succes acei oameni care au rupt incisivul și au tăiat fața Profetului, tocmai lui, cel care-i cheamă să se închine lui Allah!” În legătură cu acest incident, Allah Atotputernicul a trimis un verset coranic, care spune:

Pagina 252

“Tu, [Muhammed,] nu ai nici un amestec în aceasta; fie că El primește căința lor, fie că îi pedepsește, pentru că ei sunt într-adevăr nelegiuiți” [3:128]il

At-Tabarani afirmă că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus: “Mânia lui Allah este mare asupra celor ce mânjesc fața Mesagerului Său”, apoi a păstrat tăcerea și, în scurt timp, a reluat:

“O, Allah, iartă poporul meu, fiindcă nu știe ce face.” [7

În "Sahih Muslim" se afirmă că Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus: “Stăpâne al meu, iartă poporul meu, fiindcă nu știe ce face.” WI

În "Aș-Șifa" - o carte după 'Aiad Al-Qadi - se relatează că Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus: “O, Allah, călăuzește poporul meu, fiindcă nu știe ce face." 1]

Se știe cu certitudine că scopul lor principal era uciderea Profetului, însă cei doi quraiși, Sa'd bin Abu Uaqgas și Talha bin 'Ubaiduliah, au arătat un curaj extraordinar și au luptat atât de aprig și cu atâta îndrăzneală încât, deși erau numai doi, au reușit să-i oprească pe idolatrii, înainte ca aceștia să-și atingă scopul. Ei erau unii dintre cei mai pricepuți arcași arabi și au luptat în apărarea Mesagerului lui Allah, până când întreaga trupă a idolatrilor a fost pusă pe fugă.

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a golit tolba de săgeți și i-a spus lui Sa'd bin Abu Uaqggas: “Trage o săgeată, Sa'd. Țin la tine mai mult decât la mama și la tatăl meu."ll Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - nu-și pomenise niciodată părinții, în afară de cazul lui Sa'd - un privilegiu acordat acestuia pentru îndemânarea sa.I5]

Într-o versiune după Jabir, culeasă de An-Nasa'i, referitoare la atitudinea lui Talha bin 'Ubaidullah față de gloata de idolatri din jurul Mesagerului lui Allah, când lângă acesta erau doar câteva "ajutoare", se spune: "Când idolatrii au ajuns la el, Mesagerul lui Allah a spus: “Cine ne va apăra de nedreptatea lor? Cine va lupta împotriva lor?” Talha a răspuns:

“Eu voi fi acela.”

[1] Sahih AI-Bukhari, 2/582; Sahih Muslim, 2/108.

[3] Sahih Muslim, 2/108.