BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 223

să aștepte timpul potrivit.

Evreii au perseverat în greșeală, manifestând un comportament arogant și făcând fapte necuvioase.

Într-o zi, un aurar evreu a provocat o femeie musulmană, ale cărei părți rușinoase au rămas descoperite după ce el tăiase marginea veșmântului de la spatele ei. Un musulman, ce se afla din întâmplare acolo, l-a ucis pe aurar. Evreii s-au revanșat, omorându-l pe musulman.

Familia acestuia i-a chemat pe musulmani în ajutor și războiul a început!

Într-o zi de sâmbătă, pe 15 Șauual, 2 d.H., Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a mărșăluit cu soldații săi. Hamza bin “Abdul Muttalib purta steagul musulmanilor și ei au asediat cetățile evreilor timp de 15 zile. Allah a trimis frică în inimile lor și ei au fost obligați să se supună judecății Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - în ceea ce privește viața, averea, femeile și copiii lor. Așadar, erau legați de mâini și de picioare.

Atunci, “Abdullah bin Ubai bin Salul a început să-și joace rolul ipocrit și să intervină cu insistență pentru ei, învocând alianța anterioară dintre acei evrei și tribul său, Khazraj. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l

miluiască! - îl trata pe acest om ca pe un musulman - deși el se prefăcuse a se fi convertit la islam doar de o lună, la timpul acela - și i-a îndeplinit cererea. Cei din tribul Qainuga' au cedat Profetului - Allah să-l

binecuvânteze și să-l miluiască! - toate materialele, averea și echipamentele de război, din care acesta și-a reținut o cincime pentru sine și a împărțit restul oamenilor săi. După aceea, evreii au fost alungați din Arabia, la Azru'a în Siria, unde au stat o vreme, dar au pierit curând.

5. Invazia tribului As-Sauiq

Concomitent, două activități ostile au fost purtate independenti împotriva Profetului. Comploturile și intrigile puse la cale de Safuan bin Omaiia, de ipocriți și de evrei se desfășurau în paralel cu ostilitățile militare pe care Abu Sufian le pregătea pentru a salva onoarea poporului său și a demonstra celorlalți arabi că tribul Quraiș era încă o putere militară demnă de luat în seamă. După lupta de la Badr, Abu Sufian era nerăbdător să se răzbune și făcuse un jurământ solemn că nu se va mai îmbăia până ce nu se va răzbuna pe Muhammed și pe adepții lui. El a pornit spre Medina în fruntea a 200 de oameni, dar n-a avut destul curaj să atace la lumina zilei.

Pagina 224

EI s-a mulțumit însă cu acte nelegiuite ce se desfășurau la adăpostul întunericului.

S-a strecurat în orașul Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și a mers să-și vadă un vechi aliat, Huiai bin 'Akhtab, mult prea laș pentru a-l primi, așa că s-a îndreptat spre Salam bin Mașkam, căpetenia tribului evreu Nadir. Evreul l-a primit și i-a făcut un raport amănunțit al situației de acolo. Noaptea târziu, a trimis un grup de oameni să atace o suburbie a Medinei, Al-'Uraid. Acolo, oamenii au doborât și ars palmierii, au omorât doi musulmani și apoi au luat-o repede la picior.

Când a aflat vestea, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a adunat oamenii și s-a luat după ei, dar nu i-a putut prinde.

Musulmanii au adus înapoi proviziile de Sauiq (un fel de terci de orz) pe care politeiștii le aruncaseră pentru a-și ușura încărcăturile și fuga. Din această cauză, campania a și căpatat denumirea de “Invazia As-Sauiq”.

Ea a avut loc în luna Zul-Hijje, 2 d.H., la două luni de la bătălia de la Badr.

6. Invazia Zi Amr în luna Muharram, anul 3 d.H.

Iscoadele Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - au raportat că neamurile Tha'laba și Muharib își pregăteau trupele cu scopul de a ataca periferiile Medinei. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, în fruntea a 450 de călăreți și infanteriști, s-a pregătit să întâmpine noua situație. 'Uthman bin 'Affan a fost investit să conducă Medina. Pe drum, ei au prins un om care îmbrățișase islamul și era călăuză pentru armată. Când dușmanii au aflat de apropierea musulmanilor, s-au împrăștiat grăbiți în munți și au dispărut. Musulmanii și-au făcut tabăra într-un loc cu apă, numit Zi Amr, și au rămas acolo toată luna Safar, 3 d.H.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - ținea să arate peduinilor deșertului din acea regiune că musulmanii erau destul de puternici pentru a insufla frica și îngrijorarea în inimile dușmanilor lor.[2l

7. Ka'b bin Al-Așfar este ucis

Ka'b bin Al-Așraf era cel mai ranchiunos dintre evrei în privința islamului și a musulmanilor, cel mai interesat să-l prejudicieze pe Mesagerul lui Allah și, în același timp, și cel mai zelos susținător în cazul unei lupte armate împotriva lui.

Pagina 225

EI aparținea tribului Tai', dar mama sa era din tribul Nadir. Era un om înstărit, cunoscut pentru frumusețea lui, și un poet ce trăia în lux în cetatea sa din sud-estul Medinei, în spatele locuințelor tribului Nadir.

Când a aflat despre victoria de la Badr a musulmanilor, s-a supărat groaznic și a jurat că preferă să moară dacă vestea era adevărată. Când aceasta i s-a confirmat, el a scris Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - poeme care-l satirizau pe acesta și îi lauda pe quraiși, stârnindu-i împotriva Profetului. Atunci a călătorit și la Mekka, unde a început să ațâțe focul războiului și să alimenteze ranchiuna împotriva musulmanilor din Medina. Când Abu Sufian l-a întrebat spre care religie se simțea mai înclinat, el a răspuns că păgânii erau mai bine călăuziți. Cu privire la această situație, Allah a revelat cuvintele:

“Nu i-ai văzut pe aceia cărora le-a fost dată o parte din Carte? Ei cred în Jibt și în Taghut și zic despre cei care nu cred: “Aceștia sunt mai bine călăuziți pe drum decât cei care cred!" [4:51]

Apoi s-a întors la Medina pentru a pregăti o nouă campanie de propagandă scandaloasă, ce a luat forma unor cântece deșuchiate și a unor sonete erotice ce urmăreau să defăimeze femeile musulmane.

În această perioadă, situația a devenit insuportabilă și intolerabilă.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a adunat oamenii și a spus: “Cine îl va ucide pe Ka'b bin Al-Așraf? EI l-a insultat pe Allah și pe Mesagerul Său”. Auzind aceasta, Muhammed bin Maslama 'Abbad bin Bișr, Al-Harith bin Aus, Abu 'Abs bin Hibr și Salkan bin Salama, fratele de lapte al lui Ka'b, s-au oferit voluntari pentru această îndatorire.

Muhammed bin Maslama a spus: “O, Mesager al lui Allah, dorești ca eu să-l ucid?” El a spus: “Da.”, apoi a adăugat: “Permite-mi să vorbesc cu el, așa cum cred eu de cuviință.” Profetul a spus: “Vorbește după cum vrei.”

Atunci, Muhammed bin Maslama s-a dus să discute cu Ka'b și i-a spus:

“Omul acesta (n.t. Profetul) s-a hotărât să strângă milostenii de la noi și acest lucru ne crează mari greutăți.” Auzind acestea, Kab a spus: “Pe Allah, și veți avea și mai mari greutăți cu el”. Muhammed bin Maslama i-a răspuns: “Fără îndoială, acum noi am devenit adepții lui și nu ne place să-l abandonăm până nu vedem ce întorsătură vor lua afacerile lui. Aș vrea să-mi dai un împrumut.” Ela spus: “Ce depui ca amanet?” Muhammed a răspuns:

“Ce pretinzi?” Evreul cel imoral și nemilos a cerut femei și copii drept garanție pentru împrumut. Muhammed a spus: “Cum am putea să garantăm cu femeile noastre, când tu ești cel mai frumos dintre arabi, iar fiul unuia

Pagina 226

dintre noi ar putea fi ocărât, spunându-i-se că a fost promis pentru două uasq (unitate de măsură a greutății) de curmale. Însă, putem garanta în fața ta cu armele noastre." Ka'b a acceptat.

Altădată, Salkan bin Salama și Abu Na'ilah au mers să-l vadă pe Kab pentru același scop și discuția a decurs cam la fel, doar că Abu Na'ilah a venit și cu niște tovarăși. Planul s-a dovedit de succes și a asigurat atât prezența oamenilor, cât și a armelor. În noaptea de 14 Rabi' Al-Auual, anul 3 d.H., oamenii și-au luat rămas bun de la Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și au pornit, în Numele lui Allah, să-și îndeplinească planul la care lucraseră cu mare atenție. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a rămas, rugându-se pentru ei și implorându-l pe Allah să le asigure succesul. Oamenii au plecat și au ajuns la el în puterea nopții. El a coborât, deși soția lui l-a avertizat să nu le deschidă, spunându-i: “Aud un glas care sună la fel cu glasul unui ucigaș”. Ela spus: “Este doar Muhammed bin Maslama și fratele meu de lapte, Abu Na'ilah. Când un nobil este chemat în timpul nopții, chiar dacă ar fi străpuns cu lancea, trebuie să răspundă la chemare.” Abu Na'ilah le-a spus însoțitorilor săi: “Când coboară, eu o să-mi întind mâinile spre capul lui să-l miros și, când l-am apucat strâns, voi să vă faceți treaba”. Când ela coborât, au stat de vorbă preț de aproape un ceas. Apoi ei l-au invitat să iasă cu ei afară și să se bucure de câteva clipe la lumina lunii.

În drum spre ieșire, Abu Naiilah a remarcat: “Simt un parfum foarte delicat care vine de la tine.” Ka'b a spus: “Da, am cu mine o iubită care este cea mai parfumată dintre femeile Arabiei”. Din nou, Abu Naiilah a spus: “Permite-mi să miros parfumul de pe capul tău”. Ka'b a răspuns: “Da, poți să miroși”. Așa că el i-a prins capul în mâini și a mirosit. După aceea, Abu Na'ilah a spus: “Dă-mi voie să mai fac așa o dată”. Atunci i-a prins capul strâns și a spus însoțțitorilor săi: “Faceți-vă treaba”. Și ei l-au ucis.

Grupul de bărbați s-a întors după ce și-a împlinit misiunea.

Unul dintre ei, Al-Harith bin Aus a fost rănit din greșeală de sabia unuia dintre tovarășii lui și sângera puternic. Când au ajuns la Bagi' Al-Gharqad, ei au strigat: “Allah este Mai Mare!” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a auzit și și-a dat seama că îl uciseseră pe dușmanul lui Allah. Când au ajuns în fața lui, le-a spus: “Bucuroase sunt fețele voastre.” Și ei au răspuns: “La fel este și a ta, o, Mesagerallui Allah!” și i-au arătat capul tiranului. El a adus laudă lui Allah pentru

Pagina 227

succesul lor. După aceea, a uns cu salivă rana lui Al-Harith, care s-a vindecat pe loc.

Când evreii au aflat despre moartea lui Ka'b bin Al-Așraf, s-au speriat și până și inimile lor împietrite au fost cuprinse de o neliniște inexplicabilă.

Ei au realizat că Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - nu va ezita de atunci încolo să folosească forța când cuvintele blânde și mustrările nu vor da rezultate. Ei au rămas tăcuți și resemnați și s-au prefăcut că aderă la tratate.

Acum, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - era liber să-și adune gândurile, să se ocupe de rezolvarea afacerilor externe și să înfrunte pericolele ce puteau să apară, purtate de vântul dușmănos ce sufla dinspre Mekka.

8. Invazia de la Buhran

În Rabi' Ath-Thani, anul 3 d.H., Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a condus o campanie cu 300 de războinici, la Buhran, în regiunea Al-Furu'. El a rămas acolo până în Jumada Al-Ula, 3 d.H. Nici o luptă nu a avut loc în timpul acestei invazii de patrulare.[?]

9. Campania lui Zaid bin Haritsa

Această campanie a înregistrat cel mai semnificativ succes și a avut loc înainte de bătălia de la Uhud, în Jumada Ath-Thaniia, anul 3 d.H.

Se apropia vara și era timpul pentru caravanele negustorești mekane să plece spre Siria. Tribul Quraiș, a cărui viață depindea în principal de economia de piață, bazată pe caravanele de vară spre Siria și caravanele de iarnă spre Abisinia (Etiopia), se afla acum în dilemă, neștiind ce rută să urmeze pentru a evita loviturile armate neprevăzute, pe care musulmanii le desfășurau cu succes asupra politeiștilor.

Ei au ținut o adunare pentru a discuta ce șanse aveau să evite blocada economică și au hotărât să urmeze o rută comercială ce traversa Najd, spre Irak. Furat bin Haiian a fost numit călăuza caravanei. Safuan bin Omaiia conducea caravana pe noua rută. Secretul întâlnirii a fost dezvăluit de Na'im bin Mas'ud Al-Așija'i, care se afla în acel moment sub influența alcoolului și vestea a fost comunicată rapid de Suilit bin An-Nu'man la Medina. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a adunat

și Sunan Abu Da'ud cu 'Aun-ul-Ma'bud, 2/42,43

Pagina 228

imediat 100 de călăreți, sub conducerea lui Zaid bin Haritha Al-Kalbi, și i-a trimis să intercepteze și să captureze caravana. Ei au ajuns din urmă cămilele, într-un loc numit Al-Qarda. l-au luat pe politeiști prin surprindere și i-au luat ostatici pe călăuza lor și pe alți doi oameni.

Safuan și slujitorii lui au fugit fără să opună nici cea mai mică rezistență. Caravana transporta argint și alte mărfuri a căror valoare se ridica la circa 100.000 de dirhami. Prada a fost împărțită războinicilor musulmani, după ce o cincime a fost pusă de o parte pentru Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Furat bin Haiian a îmbrățișat islamul de bunăvoie și nesilit de nimeni.lil

În urma acestei întâmplări, musulmanii au dejucat planurile quraișilor de a găsi o nouă rută comercială. Asediul economic asupra Mekkăi a fost astfel consolidat și a avut un impact puternic asupra comerțului ei.

Mekkanii erau foarte neliniștiți și îngrijorați în privința planurilor lor de viitor ce se aflau acum în joc, fără speranța unei posibile reabilitări a vieții comerciale sau a posibilității unei recuperări a prestigiului pe care îl deținuseră anterior la nivel socio-politic, decât pe două căi total opuse:

1. abandonarea tuturor simbolurilor aroganței și a atitudinilor disprețuitoare prin acceptarea situației și conviețuirea în pace cu toți musulmanii.

2. lansarea unui război decisiv, copleșitor, cu scopul de a zdrobi forțele militare din Medina.

Cursul evenimentelor a indicat limpede că tribul quraiș a optat pentru a doua alternativă. Peste tot în Mekka, se auzeau glasuri care cereau răzbunare imediată și acțiuni rapide de revanșare. Aceste mișcări au constituit la toate nivelurile preliminariile directe ale bătăliei de la Uhud.

[1] Ibn Hișam, 2/50,51; Fiqh As-Sirah, p.190; Rahmat-al-lil'alamin, 2/219

Pagina 229

BĂTĂLIA DE LA UHUD

Înfrângerea de la Badr a reprezentat o umilire atât de adâncă pentru quraiși, încât nu o puteau lăsa nerăzbunată. Mekkanii au interzis chiar și jelitul oamenilor uciși sau răscumpărarea prizonierilor lor, pentru ca musulmanii să nu-și poată da seama de adânca tristețe și de sentimentul tragediei pe care aceștia le simțeau.

În urma evenimentului de la Badr, quraișii au ajuns la un acord comun și au început noi pregătiri pentru a lansa un război cotropitor asupra musulmanilor, astfel încât să-și recapete prestigiul distrus și mândria rănită.

Cei mai entuziaști politeiști care doreau să meargă la un nou război erau:

“Tkrima bin Abu Jahl, Safuan bin Omaiia, Abu Sufian bin Harb și 'Abdullah bin Ali-Rabi'a. Ei erau hotărâți să zdrobească formațiunea islamică odată pentru totdeauna. La toate triburile au fost trimiși soli, pentru ca toți să se unească împotriva Credinței ce înflorea pe zi ce trecea. Astfel, ei au reușit să se asigure de sprijinul a două triburi renumite, Kinana și Tihama, precum și de unii beduini ai deșertului, Ahabiș. S-a mai luat hotărârea ca profiturile caravanei salvate, condusă de Abu Sufian, care se ridicau la 1000 de cămile și 50.000 de dinari, să fie folosite pentru furnizarea echipamentului armatei. Nobilul Coran a făcut aluzie la această hotărâre a lor, cu următoarele cuvinte:

“Cei care nu cred cheltuiesc averea lor pentru a împiedica [oamenii]

de la calea lui Allah. O vor cheltui ei, dar aceasta le va aduce lor mâhnire, iar apoi vor fi înfrânți..." [8:36]

Quraișii au apelat și la alte metode de recrutare, angajând chiar și poeți care să îmbrobodească triburile să lupte împotriva musulmanilor.

Safuan bin Omaiia l-a ademenit pe poeiul Abu 'Azza să se manifeste în acest sens, în schimbul unor bogății pe care le va primi după război sau, în cazul în care ar fi fost ucis, al întreținerii fiicelor lui.

Întâmplător, în urma evenimentelor de la Badr, acest poet a fost prizonier de război al musulmanilor și Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost atât de milostiv, încât l-a eliberat fără răscumpărare, cu condiția de a nu mai lupta împotriva lui.

Abu Sufian nutrea cea mai înverșunată ură împotriva musulmanilor,

Pagina 230

fiindcă el pierduse majoritatea proviziilor în timpul invaziei As-Sauiqg, ca să nu mai vorbim de greaua pierdere economică pe care o suferiseră quraișii în urma evenimentului declanșat de ceata lui Zaid bin Haritsa.

Tocmai din cauza acestor eșecuri succesive, quraișii și-au accelerat pregătirile pentru o bătălie decisivă cu musulmanii.

Spre sfârșitul anului, totul erâ pregătit pentru această mișcare.

Mekkanii au hotărât să-și ducă și femeile cu ei, pentru a-i îndemna să lupte cu bărbăție. Astfel, un contingent alcătuit din trei mii de războinici, dintre care șapte sute de soldați în armură și două sute de călăreți, cu trei mii de cămile și împreună cu cincisprezece femei au pornit spre Medina.

Conducătorul genera! era Abu Sufian bin Harb, în timp ce cavaleria se afla sub conducerea lui Khalid bin Al-Ualid, asistat de 'lkrima bin Abu Jah, iar neamul “Abd Ad-Dar avea datoria să poarte steagul.

În același timp, Al-'Abbas bin 'Abdul Muttalib urmărea cu atenție mișcările militare și pregătirile de război. Detalii despre toate acestea au fost incluse într-un mesaj urgent pe care el l-a trimis Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, iar acesta l-a primit în timp ce se afla în moscheea Quba. Ubai bin Ka'b i-a citit scrisoarea Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și i-a cerut să păstreze secretul asupra conținutului. El a plecat grăbit la Medina și a convocat o adunare cu “ajutoarele” și cu emigranții, în care au discutat cu seriozitate despre măsurile ce trebuiau luate.

Întreaga Medină era în alertă și toți bărbații, chiar și în timpul rugăciunii, erau înarmați temeinic, așteptându-se oricând la un posibil atac.

Un grup de "ajutoare" s-a oferit să asigure paza Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și toată noaptea aceștia îi țineau casa sub observație. Printre ei se aflau: Sa'd bin Mu'ad, Usaid bin Hudair și Sa'd bin 'Ubada.

Ca să nu fie luați prin surprindere, grupuri de mediniți înarmați au început să patruleze atât la intrările orașului, precum și pe drumurile ce conduceau spre acesta. Plutoanele musulmane au început să vegheze rutele în recunoașterea mișcărilor politeiștilor și pentru a preveni posibilele atacuri inamice.

Pe de altă parte, armata mekkană a continuat să se deplaseze de-a lungul drumului vestic obișnuit. Când au ajuns la Al-Abua, Hind bint 'Utba, soția lui Abu Sufian, a sugerat ca ei să sape mormântul mamei Profetului

Pagina 231

- Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, dar căpeteniile armatei au refuzat să facă acest lucru de teama consecințelor.

Armata s-a deplasat atunci spre Uadi Al-'Aqig, apoi a cotit la dreapta și ei și-au ridicat tabăra într-un loc numit 'Ainain, lângă muntele Uhud.

Aceasta se întâmpla într-o zi de vineri, 6 Șauual, 3 d.H.

O adunare consultativă pentru un plan de apărare

Iscoadele Medinei urmăreau pas cu pas armata mekkană și transmiteau informații. Atunci, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a ținut o adunare consultativă cu căpeteniile militare, pentru a schimba opinii asupra situației. EI le-a povestit despre visul pe care l-a avut și a spus: “Jur pe Allah! Am visat - și îl implor pe Allah ca acesta să fie un vis încurajator - că erau măcelărite vite, iar în vârful sabiei mele era o crestătură și eu mi-am introdus mâna într-o armură de nepătruns."

“Vitele” au fost interpretate ca fiind unii dintre oamenii lui care urmau să fie uciși, iar “crestătura de la vârful sabiei lui” ca fiind un membru al casei sale ce avea să fie rănit. “Armura” a fost tălmăcită ca fiind Medina.

Apoi, el a sugerat ca tovarășii lui să nu părăsească Medina și să-și ridice tabăra în interiorul orașului. El a fost de părere ca dușmanii să fie lăsați în câmp deschis până ce vor ajunge la epuizare și, astfel, musulmanii să nu riște o bătălie. Dacă se gândeau însă să atace Medina, musulmanii erau pregătiți să lupte împotriva lor, așteptându-i la capătul fiecărei poteci, în timp ce femeile musulmane le vor da o mână de ajutor de pe acoperișurile caselor. “Abdullah bin Ubai bin Salul, căpetenia ipocriților, care a asistat la adunare ca șef al tribului Al-Khazraj, a sprijinit planul Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

De fapt, acordul lui nu se baza pe justețea planului, ci mai degrabă pe avantajul personal. E! nu voia să lupte. Din contră, intenția lui secretă era să se țină cât mai departe de luptă. Voia lui Allah a fost, ca pentru prima dată, el să fie descoperit și umilit în public.

Din Voia Sa, perdeaua care acoperea necredința lor a fost dată la o parte. Voința lui Allah le-a permis musulmanilor să vadă adevărata față a acelor șerpi care se furișau între veșmintele lor și prin mânecile hainelor lor. Mulțumită lui Allah, într-unul dintre cele mai critice momente ale vieții lor, ei i-au recunoscut pe acei ipocriți, care se prefăceau că sunt adepți ai

Pagina 232

islamului.

Câțiva dintre cei mai onorabili tovarăși care rataseră Jihad-ul în invazia de la Badr au sugerat ca Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - să părăsească Medina, îndemnându-l să fie de acord cu punctul lor de vedere. Unul dintre ei a spus: "O, Mesager al lui Allah, de multă vreme așteptăm cu nerăbdare ziua asta și l-am rugat fierbinte pe Allah ca ziua asta să fie cât mai aproape. Cu voia lui Allah, vremea de luptă a venit.

Așadar, să ieșim și să luptăm cu dușmanii noștri, ca să nu creadă că ne-am pierdut curajul și nu îndrăznim să ne ridicăm împotriva lor”. Cel care în bătălia de la Badr își acoperise deja incrustațiile paloșului său cu sângele idolatrilor, Hamza bin Abdul Muttalib, unchiul Profetului din partea tatălui, era în fruntea grupului de entuziaști care-l îndemna să iasă și să-i întâmpine pe necredincioși. El i-a spus Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!: “Pe Allah, Cel care ți-a trimis Cartea, nu voi mai mânca până când nu lupt cu paloșul meu împotriva lor, în afara Medinei”.l!i

După ce a cântărit cu atenție avantajele și dezavantajele acestei mișcări, s-a luat hotărârea ca dușmanul să fie înfruntat în afara orașului, la

Uhud.

Deplasarea armatei islamice spre câmpul de luptă și divizarea ei în detașamente

Urcând la mimbar (anvon) pentru rugăciunea de vineri, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a îndemnat prin predica lui oamenii să lupte cu mult curaj. “Dacă rămâneți statornici”, a spus el, “Cel Atotputernic vă va ajuta cu Puterea Lui”. Apoi a poruncit oamenilor lui să se pregătească de luptă. Cei mai mulți s-au bucurat foarte mult.

El a condus rugăciunea de după-amiază în fața unei mulțimi de oameni, după care a intrat în casă, fiind însoțit de cei doi prieteni ai săi, Abu Bakr și 'Omar. Ei l-au ajutat să se îmbrace și să-și acopere capul. S-a înarmat și și-a pus două armuri, una peste alta. Și-a luat sabia și a ieșit afară să-i întâlnească pe oamenii săi.

Toată lumea îl aștepta cu nerăbdare. Sa'd bin Mu'sad și Usaid bin

[1] Al-Sirah Al-Halabiiah, 2/14.