BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 192

Moscheea cea Sfântă, doar dacă ei se luptă cu voi în ea. lar dacă luptă împotriva voastră, omorâți-i, căci aceasta este răsplata celor fără de credință!

Dacă, însă, ei contenesc, atunci Allah este lertător, Îndurător.

Luptați-vă cu ei până ce nu va mai fi necredință și credința va fi numai în Allah! Dar dacă ei contenesc, atunci nu mai există vrăjmășie, decât împotriva celor nelegiuiți.” [2:190-193)]

La scurt timp, Allah a trimis din nou musulmanilor alte versete, diferite de precedentele, prin care îi învăța metode de luptă, îndemnându-i să meargă la război bazându-se pe noile reguli revelate:

“Atunci când ?i întâlniți [în luptă] pe aceia care nu cred, loviți gâturile lor, iar când îi slăbiți pe ei, legati-i strașnic în lanțuri! Apoi, fie îndurare, fie răscumpărare, până ce războiul se sfârșește. Astfel, iar de ar voi Allah, EI s-ar răzbuna pe ei. Însă EI vă încearcă pe unii prin alții. lar acelora care sunt uciși pe calea lui Allah EI nu le va lăsa faptele lor să fie în deșert.

EI îi va călăuzi și va îndrepta starea lor

Și îi va face pe ei să intre în Raiul pe care EI li l-a făcut cunoscut.

O, voi cei care credeți! Dacă voi veți face să triumfe cauza lui Allah, vă va sprijini și EI pe voi și va întări picioarele voastre. [47:4-7[l

La scurt timp, Allah a început să-i critice pe ipocriți, pe cei slabi de inimă și pe cei lași:

" Dar când este revelată o sură limpede, în care este pomenită lupta, îi vezi pe cei care au o boală în inimile lor privind spre tine cu privirea aceluia care este leșinat, la apropierea morții...” [47:20].

Cerințele preponderente impuneau ca prioritate primordială îndemnarea musulmanilor la luptă. Orice conducător care privește în perspectivă ar porunci soldaților lui să se pregătească pentru tot felul de situații neprevăzute, pentru că doar Domnul este Atoateștiutor și cunoaște în permanență chiar și cele mai mici amănunte ale lucrurilor. Acest conflict cu politeiștii a constituit o grea lovitură pentru orgoliul quraișilor și a generat o neliniște grozavă printre ei.

Versetele coranice menționate anterior, care-i îndemnau pe musulmani să se străduiască pentru cauza lui Allah, trădau aproprierea unor ciocniri sângeroase ce vor fi încununate de o victorie decisivă a musulmanilor și, într-un final, de alungarea politeiștilor din Mekka, Orașul Sfânt. Ele se

[1] Tafhir-ul-Qur'an, 5/11

Pagina 193

refereau la reguli pertinente de tratare a prizonierilor și la măcelărirea soldaților păgâni până când războiul se va sfârși și își vor lepăda povara.

Toate acestea erau niște indicii ale unei victorii finale ce vor răsplăti strădania musulmanilor către nobilele lor obiective.

Un alt eveniment de o mare importanță a avut loc în aceeași lună Șa'ban 2 d.H., februarie 624 e.n. Este vorba de o dispoziție divină ce poruncea ca Al-Qiblal!l să fie schimbată de la lerusalim la Moscheea Sfântă din Mekka. Acesta era un mare avantaj pentru musulinani, din două puncte de vedere. În primul rând am putea spune că a generat o cernere socială cu privire la ipocriții de evrei și alții siabi de inimă și a dezvăluit adevăratul lor caracter și realele lor înclinații. Astfel, rândurile musulmanilor au fost curățate de răufăcători.

în al doilea rând, prezența noii Al-Qibla, Sfânta Moschee din Mekka, este o referință delicată la noul rol pe care-l aveau de preluat musulmanii și care va începe doar după repatrierea musulmanilor în Orașul Sfânt, Mekka, fiindcă nu era logic ca musulmanii să-și lase Qibla la dispoziția celor care nu erau musulmani.

De aceea, musulmanii, din dorința lui Allah și pe baza acelor indicii divine, și-au intensificat activitățile și tendința de a lupta pentru cauza lui Allah și înfruntarea dușmanilor Săi într-o bătălie decisivă.

[1] Al-Qibia este direcția spre care se îndreaptă toți musulmanii în timpul rugăciunii. Musulmanii nu se roagă în mod obligatoriu la Moscheea Sfântă din Mekka, ci numai se îndreaptă spre aceasta, fapt ce vădește Unicitatea lui Allah, Cel care a ales Moscheea Sfântă ca obiectiv al orientării drept-credincioșilor în rugăciune.

Pagina 194

LUPTA DE LA BADR

PRIMA BĂTĂLIE DECISIVĂ DIN ISTORIA ISLAMULUI

Motivul care a generat lupta

Am menționat anterior invazia de la Al-'"Ușaira, când o caravană ce aparținea quraișilor a scăpat dintr-o ciocnire militară iminentă cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și oamenii lui. În apropierea zilei în care se întorceau din Siria, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a trimis pe Talha bin 'Ubaidullah și Sa'id bin Zaid spre nord să cerceteze zona. Cele două iscoade au rămas câteva zile la Al-Haura', până când Abu Sufian, conducătorul caravanei, a trecut pe lângă ei.

Cei doi oameni s-au întors în grabă la Medina și i-au raportat Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - descoperirile lor. În timp ce se deplasa relativ aproape de Medina, o mare avere, păzită de 40 de oameni, ce se ridica cam la 50.000 de dinari de aur, constituia o țintă tentantă pentru armata musulmană și reprezenta un important potențial economic, politic și de acțiuni militare ce aveau să zguduie întreaga structură a politeiștilor mekkani.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a îndemnat imediat oamenii să se grăbească și să captureze caravana pentru a se revanșa pentru proprietățile și averea la care fuseseră fortați să renunțe în Mekka. El nu a dat ordine specifice fiecăruia, ci le-a lăsat libertate deplină de a merge sau a rămâne pe loc, gândindu-se că va fi doar o mică incursiune.

Armata musulmană era alcătuită din 300-317 oameni, dintre care 82-86 erau emigranți, 61 erau din tribul Aus și 170 din tribul Khazraj. Ei nu erau nici bine pregătiți, nici înarmați în mod adecvat. Aveau doar doi cai ce aparțineau lui Az-Zubair bin Al-'Auuam și lui Al-Migdad bin Al-Asuad Al-Kindi și 70 de cămile, adică una la doi-trei oameni. Însuși Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, “Ali și Murthid bin Abu Murthid Al-Ghanaui aveau doar o singură cămilă.

Pagina 195

Conducerea Medinei a fost încredințată lui Ibn Umm Maktum, iar mai târziu lui Abu Lubaba bin Abdul Munzir. Comandantul general era Mus'ab bin Umair Al-Qurași Al-'Abdari, iar stindardul lor era de culoare albă.

Micuța armată era divizată în două batalioane: emigranții, care aveau un stindard purtat de 'Ali bin Abu Talib, și “ajutoarele” al căror steag se afla în mâinile lui Sa'd bin Muw'ad. Az-Zubair bin Al-Auuam a fost numit la conducerea flancului drept, Al-Miqdad bin 'Amr la comanda flancului stâng, iar ariergarda armatei se afla sub conducerea lui Qais bin Abu Sa'saa.

Fără îndoială, comandantul general era Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și armata sa au mărșăluit de-a lungul drumului principal ce ducea la Mekka. Ela luat-o apoi la stânga spre Badr și, când a ajuns la As-Safra, a trimis doi oameni să iscodească în legătură cu cămilele quraișilor.

Pe de altă parte, Abu Sufian se afla într-o stare de alertă maximă. El era deja conștient că ruta pe care o urma era plină de pericole. De asemenea, era nerăbdător să afle despre mișcările trupelor lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!

Iscoadele sale i-au raportat că musulmanii se pregăteau să-i atace caravana. Pentru a se asigura, el l-a angajat pe Damdam bin 'Amr Al-Ghifari să comunice un mesaj quraișilor prin care le cerea ajutorul. Mesagerul a călărit cu iuțeală și a ajuns la Mekka într-o stare de frenezie. A căzut de pe cămilă, dar s-a ridicat în mod dramatic în fața Casei Sfinte, a tăiat nasul și urechile cămilei, și-a întors șaua cu susul în jos, și-a sfâșiat hainele și a început să țipe: “O, trib Quraiș! Mărfurile voastre se află cu Abu Sufian!

Caravana este pe cale de a fi capturată de Muhammed și de însoțitorii lui.

Nu știu ce se va fi întâmplat cu ei. Ajutor!... Ajutor...”

Efectul acestor țipete și văicăreli a fost imediat și vestea i-a înmărmurit pe quraiși, care și-au amintit pe dată de mândria lor rănită când musulmanii capturaseră caravana Al-Hadrami. De aceea, și-au adunat rapid aproape toate forțele și nimeni n-a rămas pe de lături, cu excepția lui Abu Lahab, care a delegat pe cineva care-i datora niște bani. Ei a: mai mobilizat și niște triburi de arabi să intre în războiul împotriva Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Toate triburile quraișe și-au dat consimțământul, mai puțin neamul 'Udai. În curând, un grup de 1300 de soldați, dintre care: 100 de călăreți și 600 de soldați în platoșe, cu un

Pagina 196

număr mare de cămile, vociferau doritori să pornească lupta cu musulmanii.

Pentru proviziile de hrană, ei sacrificau cam nouă-zece cămile zilnic.

Ei se temeau însă că neamul Bakr, în virtutea unei vechi animozități adânc înrădăcinate, îi va ataca pe la spate. În acest moment critic, Iblis (Satan)

le-a apărut sub înfățișarea lui Suraga bin Malik bin Ju'șam Al-Mudlaji, șeful tribului Kinana, și le-a spus: “Vă garantez că nici un rău nu vă va lovi din spate”.

Au pornit arzând de indignare, motivați de o oribilă dorință de răzbunare și exterminarea oricui ar putea periclita rutele caravanelor lor:

“ „mândri, de ochii lumii, pentru ca să se abată de la calea lui

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus:

“O, Allah, aceștia sunt disprețuitori și încrezuți, au venit să-l sfideze pe Allah și pe Mesagerul Său”.

Ei s-au deplasat cu repeziciune spre nord, către Badr. Pe drum au primit alt mesaj de la Abu Sufian, care le cerea să se întoarcă acasă, deoarece caravana scăpase de musulmani.

Abu Sufian a aflat de intenția musulmanilor, și-a îndepărtat caravana de drumul principal și s-a îndreptat spre Marea Roșie. Folosindu-se de această manevră, a reușit să se strecoare pe lângă ambuscada creată de mediniți, iar aceștia nu i-au mai putut ajunge.

Când a primit mesajul lui Abu Sufian, armata mekkană și-a manifestat dorința de a se întoarce acasă. Totuși, tiranul de Abu Jahl a insistat cu dispreț și aroganță să înainteze spre Badr, să rămână acolo timp de trei nopți și să sărbătorească. Acum, ei voiau să-i pedepsească pe musulmani și să-i împiedice să le mai captureze caravanele. Totodată, doreau să-i facă pe arabi să înțeleagă că tribul Quraiș avea încă ultimul cuvânt și se bucura de supremație în acea regiune.

Neamul Zahra n-a suportat amenințările și insistența lui Abu Jah! și, urmând sfatul lui Al-Akhnas bin Șuraia, s-a separat și s-a întors la Mekka.

De atunci încolo, pentru cei din neamul Zahra, Al-Akhnas a rămas “palmierul cel bine uns” și în toate probiemele importante a fost ascultat orbește.

Și cei din neamul Hașim au fost tentați să se separe, însă amenințările lui Abu Jahl i-au făcut să renunțe la idee.

Restul armatei, acum de o mie de soldați, a ajuns la Badr și și-a

Pagina 197

ridicat tabăra după o dună de nisip, la Al-'Uduat Al-Qusua.

Iscoadele armatei medinite au raportat Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - că o ciocnire sângeroasă cu mekkanii era inevitabilă și trebuia luată o hotărâre în acest context, dacă nu, forțele răului aveau să violeze inviolabilul și, în concluzie, vor reuși să submineze nobila cauză a islamului și să-i distrugă pe credincioșii ei aderenți.

Musulmanii se temeau că păgânii mekkani vor începe activitățile de război chiar în cartierul general al islamului, Medina. O asemenea mișcare ar provoca mai mult ca sigur pagube și ar avea un impact dezonorant asupra demnității și prestanței musulmanilor.

Din cauza noii evoluții a evenimentelor, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a ținut un consiliu militar de urgență pentru a revedea situația și a schimba opinii cu conducătorii armatei. Într-adevăr, unii musulmani se temeau de această luptă oribilă și curajul lor începea să slăbească.

În acest sens, Allah spune:

“La fel, în numele Adevărului te-a scos Domnul tău din casa ta, cu toate că o parte dintre dreptcredincioși nu erau doritori.

Ei se certau cu tine în legătură cu Adevărul, după ce el devenise limpede, ca și când ar fi fost duși la moarte și chiar ar fi văzut-o..." [8:5,6].

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a informat oamenii de gravitatea situației și le-a cerut sfatul. Abu Bakr a fost primul care a luat cuvântul și l-a asigurat pe Profet că se va supune necondiționat poruncilor lui. 'Omar a fost următorul care s-a ridicat și a susținut punctul de vedere exprimat de nobilul său prieten. Atunci, Al-Migdad bin 'Amr s-a ridicat și a spus: “O, Mesager al lui Allah! Înaintează pe calea pe care te conduce Allah, fiindcă noi suntem cu tine. Noi nu vom spune așa cum i-au spus copii lui Israel lui Moise: “Tu și Domnul tău mergeți și luptați, căci noi vom rămâne pe loc”. Noi vom spune: “Tu și Domnul tău mergeți și luptați, căci noi vom lupta alături de tine”. Pe Allah! Dacă ne-ai duce chiar și la Bark Al-Ghimadli'l, noi vom lupta cu hotărâre împotriva apărătorilor săi până la victoria ta”.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a mulțumit și

[1] Bark Al-Ghimad este o zonă plină de primejdii și pericole. Termenul este folosit adesea în expresii pentru a desemna un loc în care oricine pătrunde este sortit pieirii.

Pagina 198

l-a binecuvântat.

Cele trei căpetenii care au vorbit făceau parte din grupul emigranților

și reprezentau doar o secțiune minoră a armatei. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - voia de asemenea să audă și opinia "ajutoarelor", fiindcă ei reprezentau majoritatea și aștepta ca ei să aducă partea cea mai însemnată în activitățile de război. În plus, clauzele jurământului de la Al-'Aqaba nu-i obligau să lupte în afara teritoriului lor.

Atunci, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus:

“Sfătuiește-mă, popor al meu!”, referindu-se în special la "ajutoare". Auzind acest lucru, Sa'd bin Mu'ad s-a ridicat și a spus: “Pe Allah, simt că vrei ca noi (n.t. "ajutoarele") să vorbim”. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a răspuns sincer: “O, da!” Sa'd a spus: “O, Profet al lui Allah!

Noi credem în tine și suntem martori la milostivirea pe care ai adus-o în fața noastră și declarăm răspicat că tu ai adus Adevărul. Noi depunem în fața ta un jurământ ferm de supunere și sacrificiu. Îți vom asculta cu bucurie orice poruncă și, pe Allah, care te-a trimis cu Adevărul, dacă în fața noastră ar fi o mare și tu ai intra în ea, noi te-am urma fără să stăm pe gânduri și nici unul dintre noi nu va rămâne în urmă. Nu ne opunem ideii unei lupte cu dușmanul. Avem experiență în război și te poți bizui pe noi în luptă. Sperăm că Allah îți va arăta prin intermediul nostru acele fapte de curaj care sunt pe placul ochilor tăi. Te rugăm să ne conduci pe câmpul de luptă în Numele lui Allah”.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost impresionat de fidelitatea și spiritul de sacrificiu de care tovarășii lui au dat dovadă în acest moment critic din viața lor. Atunci el le-a spus: “Înaintați și bucurați-vă căci Allah mi-a promis fie calea profitabilă de a captura prada, fie lupta împotriva politeiștilor pentru cauza Lui. Pe Allah, parcă în clipa asta îi văd pe dușmani zăcând la pământ.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și tovarășul său de peșteră, Abu Bakr, au început cercetările în imediata apropiere a Badr-ului și au reușit să localizeze tabăra Quraișilor. Ei au dat peste un beduin bătrân pe care l-au iscodit și au reușit să afle de la el localizarea precisă a armatei politeiste. În după-amiaza aceleași zile, el a trimis trei șefi emigranți, Ali bin Abu Talib, Az-Zubair bin Al-'Auuam și Sa'd bin Abu Uaqgqgas să iscodească în legătură cu mișcările dușmanului. Ei au văzut doi oameni scoțând apă pentru armata mekkană. Când i-au cercetat, aceștia au

Pagina 199

invaziei

iHarta

de la Badr

Spore Medina

Pagina 201

recunoscut că erau sacagii ce lucrau pentru quraiși. Acest răspuns însă nu i-a mulțumit pe unii musulmani și ei i-au bătut rău pe cei doi băieți pentru a afla un răspuns referitor la caravana încărcată cu bogății, chiar dacă acesta nu era adevărat. Cei doi băieți au mințit atunci și astfel au fost eliberați.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost furios pe oamenii aceia și i-a mustrat, spunându-le: “Când au spus adevărul i-ați bătut, iar când au mințit le-ați dat drumul!” El s-a adresat apoi celor doi băieți și, după ce a discutat puțin cu ei, a aflat o mulțime de lucruri despre dușman: numărul soldaților, localizarea exactă a acestora și chiar numele unor notabili de-ai lor. După aceea, s-a întors la musulmani și le-a spus:

“Ascultați, quraișii v-au trimis viețile lor cele mai prețioase”.

În acea noapte a plouat în ambele tabere. Pentru politeiști acest lucru a împiedicat înaintarea, în timp ce pentru musulmani a fost o binecuvântare, i-a curățat și a îndepărtat de pe ei murdăria Satanei. Allah a trimis ploaia pentru a le întări inima și trupul. Ei au înaintat puțin și și-au așezat tabăra pe malul mai îndepărtat al văii. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a oprit la cel mai apropiat izvor din Badr. Al-Hubab bin Munzir l-a întrebat: “Allah te-a inspirat să alegi chiar acest loc sau este o stratagemă de război și un rezultat al sfatului?” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a răspuns: “Este stratagemă de război și rezultat al sfatului”. Al-Hubaba a spus: “Acest loc nu este potrivit. Să mergem și să întindem tabăra lângă cel mai apropiat put de apă, să facem un bazin sau rezervor plin de apă și apoi să distrugem toate celelalte puțuri, ca ei să rămână fără apă”. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a aprobat planul și a acceptat să-l pună în aplicare, ceea ce au și făcut la miezul nopții.

Sa'd bin Mu'ad a sugerat să fie construit un loc anume pentru Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! Acesta va funcționa ca și cartier general pentru armata musulmană și va trebui să acorde o protecție rezonabilă pentru conducător. Sa'd și-a argumentat propunerea, spunând că, dacă ar ieși victorioși, atunci totul ar fi mulțumitor. În caz de înfrângere, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - nu ar fi rănit și s-ar putea întoarce la Medina unde existau mai mulți oameni care-l iubeau și care i-ar fi sărit în ajutor dacă ar fi știut că se află într-o situație dificilă.

Așadar, Profetul își va putea relua munca, se va putea sfătui cu ei și ei vor lupta oricând cu el pentru cauza lui Allah.

Pagina 202

A mai fost ales un corp de pază dintre "ajutoare" sub comanda aceluiași om, Sa'd bin Muw'ad, pentru a-l apăra pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - în cartierul său general.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a petrecut întreaga noapte dinaintea zilei bătăliei în rugăciune și implorare. Armata musulmană, obosită de lungul lor marș, s-a bucurat de un somn adânc și odihnitor, semn al unei favori divine și al stării de liniște a minților lor.

“[Aduceți-vă aminte] când El v-a învăluit pe voi cu un somn, ca o pavăză din partea Sa, și a pogorât asupra voastră din cer apă, ca să vă curățească pe voi cu ea și să îndepărteze de la voi murdăria lui Șeitan și să vă întărească inimile și să vă statornicească picioarele cu ea" [8:11].

Aceasta s-a întâmplat în noaptea de vineri, 17 Ramadan, anul 2 d.H.

Dimineața, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a adunat oamenii la rugăciune și apoi i-a îndemnat să lupte pe calea lui Allah. Când soarele a răsărit peste deșert, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a adunat mica armată și, arătând cu o săgeată pe care o ținea în mână, a aranjat rândurile.

Pe de altă parte, quraișii și-au poziționat forțele la Al-'Uduat Al-Qusua vis-a-vis de liniile musulmane. Câțiva dintre ei s-au apropiat provocator să scoată apă din puțurile Badr-ului, dar au fost omorâți cu toții, mai puțin Hakim bin Hizam, care mai târziu a devenit un musulman devotat. Într-o încercare de recunoaștere a forțelor musulmane, 'Omair bin Uahab Al-Jumahi a făcut o incursiune de cercetare și a prezentat un raport, spunând că armata musulmană număra cam 300 de oameni dispuși să lupte până la ultimul. Într-o altă misiune de recunoaștere, el a ajuns la concluzia că nu aveau forțe de rezervă și nu erau pregătite nici ambuscade. Ela înțeles că musulmanii aveau prea mult curaj pentru a se preda și erau prea hotărâți să-și ducă la îndeplinire îndatoririle militare pentru a se retrage.

Acest raport, precum și relațiile de rudenie ce uneau cele două părți beligerante au slăbit dorința de luptă a unora dintre quraiși. Pentru a contracara această opoziție bazată pe logică și sfătuit de un rival de-al! lui, '“Utba bin Rabia, și de alții, Abu Jahl a inițiat o anticampanie, căutând să se răzbune pe adepții lui Muhammed pentru quraișii omorâți la Nakhla. În acest fel, el a reușit să împiedice forțele inamice și să manipuleze oamenii pentru a accepta doar opiniile sale ticăloase.