Sari la conținut
Bibliotecă
← BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Text recunoscut automat; poate conține erori. (OCR)

Pagina 182

înaltă și de a-i impregna cu valori și idealuri nobile, astfel încât ei să devină modele de virtute, demne de urmat de generațiile ce aveau să vină.

“Abdullah bin Mas'ud - Allah să fie mulțumit de el! - a spus odată:

"Dacă vreți să urmați un bun exemplu, atunci puteți cerceta tradiția celor dispăruți, deoarece în ziua de azi se poate cădea cu ușurință victimă oprimării (ei s-ar putea lesne clătina în credință). Urmați exemplele companionilor lui Muhammed. Ei au fost cei mai buni din acest popor, cei mai credincioși, cei mai învățați și cei mai modești. Allah i-a ales să-l însoțească pe Profet. De aceea, este necesar să ajungeți să le cunoașteți grația, să urmați calea lor cinstită și să adoptați pe cât puteți obiceiurile lor, asimilându-le biografia. Ei au fost întotdeauna pe calea cea dreaptă. Mai este apoi Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! ale cărui atribute morale evidente - perfecțiunea, talentul, virtuțile, manierele nobile și faptele sale demne de laudă - îl îndreptățesc să ocupe cel mai înalt loc în inimile noastre, devenind idealul după care tânjește sufletul nostru. Abia dacă rostea un cuvânt că tovarășii săi se și grăbeau să-l asculte și să se comporte precum spunea!

Acestea erau atributele și calitățile pe baza cărora Profetul a vrut să construiască noua societate, cea mai minunată și mai onorabilă cunoscută vreodată în istorie. Pe acest fundament el s-a străduit să rezolve vechile probleme și a dat mai târziu omenirii șansa de a respira ușurată după o lungă și obositoare călătorie în întuneric și pe poteci mohorâte.

O asemenea nobilă morală stă la baza creării unei noi societăți, imune la toate fluctuațiile timpului și suficient de puternică pentru a schimba întregul curs al umanității.

Un pact de cooperare și neagresiune cu evreii

Imediat după ce a emigrat la Medina și s-a asigurat că pilonii noii comunități islamice fuseseră ridicați pe un fundament de unitate administrativă, politică și ideologică, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a început să stabilească legături regulate și clar definite cu cei care nu erau musulmani. Toate aceste eforturi erau depuse doar pentru a asigura pacea, securitatea și prosperitatea întregii omeniri, în general, și pentru a introduce un spirit de echilibru și armonie în regiunea sa, în

[1] Mișkat Al-Masabih, 1/32.

Pagina 183

particular.

Din punct de vedere geografic, cei mai apropiați de Medina erau evreii.

În interiorul lor, aceștia nutreau direct intenții nelegiuite și o ranchiună amară, dar nu arătau direct nici cea mai mică rezistență sau animozitate.

Profetul a hotărât să semneze cu ei un tratat ce le oferea libertate deplină în credință și avere, el neavând nici o intenție de a urma o politică severă care să implice exilul, confiscarea averilor și pământului sau ostilitatea.

Tratatul se integra în contextul altuia mai detaliat, care se referea la relațiile între musulmani.

Cele mai importante dispoziții ale tratatului erau următoarele:

1. Evreii din neamul 'Auf constituie o singură comunitate, alături de credincioși. Evreii vor practica propria lor religie, iar musulmanii pe a lor.

Această dispoziție trebuie respectată și de evreii din alte neamuri.

2. Evreii vor fi responsabili pentru cheltuielile lor, iar musulmanii pentru ale lor.

3. Dacă acest pact va fi atacat, fiecare grup va veni în ajutorul celuilalt.

4. Fiecare grup să se consulte cu celălalt. Legătura mutuală să fie fondată pe dreptate. Păcatul este total exclus.

5. Nici unul dintre grupuri să nu comită greșeli care să-l prejudicieze pe celălalt.

6. Grupul nedreptățit să fie ajutat.

7. Evreii să contribuie la război atâta timp cât sunt atacați.

3. Medina va rămâne sacră și inviolabilă pentru toți cei care urmează acest tratat.

9. Dacă între semnatarii acestui tratat apare vreo neînțelegere, atunci Allah Preaiînaltul și Mesagerul Său să medieze disputa.

10. Semnatarii acestui tratat îi vor boicota comercial pe quraiși, abținându-se, de asemenea, să le acorde vreun sprijin.

11. Fiecare va contribui la apărarea Medinei în cazul unui atac străin în zona ei de referință.

12. Acest tratat nu-l va apăra pe grupul care a păcătuit sau a fost nelegiuit. lt!

După ratificarea acestui tratat, Medina și suburbiile ei s-au

Pagina 184

transformat într-un stat de coaliție, cu capitala la Medina, iar conducător era Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască: Medina era o adevărată capitală islamică, deoarece autoritatea era deținută în principal de musulmani. Pentru a extinde zona păcii și securității, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miiuiască! - a început să intre în tratate similare și cu alte triburi care trăiau în vecinătatea statului său.

Pagina 185

PROFETUL PE CÂMPUL DE LUPTĂ

Îngroziți de evadarea Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l

miluiască! - și fiind invidioși din cauza puterii sale crescânde în Medina, quraișii împreună cu devotații lor tovarăși au păstrat o pază strictă asupra musulmanilor rămași în urmă și i-au persecutat în toate felurile posibile. Au inițiat de asemenea legături clandestine cu “Abdullah bin Uabi bin Salul, șeful politeiștilor mediniți și președintele desemnat al triburilor Aus și Khazraj, înainte de emigrarea Profetului. Ei i-au trimis un ultimatum tăios, poruncindu-i să lupte sau să-l alunge pe Profet. Dacă nu, vor lansa o campanie militară universală ce îi va nimici oamenii și îi va surghiuni femeile !!]

Cu orgoliul rănit și rămas acum și fără regat, 'Abdullah bin Uabi bin Salul a răspuns pozitiv politeiștilor quraiși. Când a auzit de această alianță nelegiuită, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a chemat pe Abdullah și l-a dojenit, spunându-i să fie mai sensibil și mai înțelept și i-a avertizat pe oamenii lui că ar putea fi atrași în capcană de șiretlicurile lor răutăcioase.[2! Din cauza lașității sau din cu totul alte motive, oamenii au rămas nepăsători, însă, deși șeful lor s-a supus în aparență, el a rămas complicele nemernic și imprevizibil al quraișilor și evreilor.

Hărțuielile și provocările au deschis calea unei confruntări majore între musulmani și politeiști. Sa'd bin Mwad, un “ajutor” de seamă, și-a anunțat intenția de a începe micul pelerinaj ('Umra) și a pornit spre Mekka. Acolo, Omaiia bin Khalaf i-a acordat protecție pentru a putea da curs ritualului ocolului împrejur. Văzându-l în Sfântul Sanctuar, Abu Jahl, dușman de moarte al islamului, a început să-l amenințe că l-ar fi ucis dacă n-ar fi fost însoțit de Omaiia. Sa'd, curajos și semeț, l-a provocat să încerce să comită vreo nebunie dacă vrea să-și asume riscul de-a fi oprite caravanele.l?!

Acțiunile provocatoare au continuat și quraișii au trimis musulmanilor un mesaj, amenințându-i că-i vor ucide în propria lor casă. Din păcate,

[1] Relatat de Abu Da'ud.

(2] Ibidem.

[3] Sahih Al-Bukhari, 2/563.

Pagina 186

acestea nu erau vorbe goale, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-i miluiască! - primind din surse sigure informații care confirmau intrigile și comploturile dușmanilor islamului. Au fost luate măsuri de precauție și declarată stare de alertă, luându-se chiar decizia de a se posta câteva santinele în jurul casei Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și în locurile strategice.

'A'ișa - Allah să fie mulțumit de ea! - a relatat că Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a spus într-o noapte: “Oare este printre tovarășii mei vreo persoană atât de credincioasă încât să vină să mă vegheze în timpul nopții?” 'A'ișa - Allah să fie mulțumit de ea! a răspuns: "Am fost vegheați de când am auzit zăngănitul armelor." Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a întrebat: "Cine este?" | s-a răspuns: "Sunt Sa'd bin Abu Uaqggas.” Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a mai întrebat: "Ce te aduce aici?”, iar el a răspuns: "Mi-a fost teamă că ai putea păți ceva rău, Mesager al lui Allah - Allah să te binecuvânteze și să te miluiască!, așa că am venit să-ți servesc drept pază. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a binecuvântat și apoi a adormit. [1]

Această stare de vigilență a continuat fără încetare până când au fost revelate Cuvintele lui Allah, care spuneau:

“.. Allah te ocrotește de oameni..." [5:67].

Atunci, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le-a cerut oamenilor săi să plece, după ce le-a explicat că Allah îl va ocroti.2!

Nu doar viața Profetului era ținta urzelilor nelegiuite, ci și viețile întregii comunități musulmane. Când mediniții oferiseră Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și tovarășilor săi un adăpost sigur, beduinii deșertului, considerându-i pe toți la fel, i-au exclus pe toți musulmanii.

în contextul acestei situații precare, cu quraișii hotărâți să-și ducă la îndeplinire planurile agresive și diavolești, Allah Preaînaltul a acordat musulmanilor permisiunea de a ridica armele împotriva necredincioșilor:

“Li s-a îngăduit [să se apere] acelora care sunt atacați, căci ei sunt nedreptățiți. lar Allah este în stare să-i ajute”. [22:39]

Acest verset a fost revelat într-un context mai amplu de instrucțiuni

[1] Sahih Mislim, 2/280; Sahih Al-Bukhari, 1/404.

Pagina 187

divine, pentru a eradica toate aspectele falsității și a onora toate simbolurile și riturile lui Allah:

“Aceștia [sunt] cei care - dacă Noi le dăm putere pe pământ - împlinesc Rugăciunea, achită Dania, poruncesc ceea ce este drept și opresc de la ceea ce este neîngăduit.” [22:41]

Fără nici o îndoială, permisiunea de luptă a fost revelată în Medina, după emigrare, și nu în Mekka, deși există unele dubii asupra datei precise.

Permisiunea de luptă fusese deja dată, însă, luând :n considerare situația existentă, musulmanii au considerat înțelept să aducă sub controlul lor rutele comerciale ce duceau la Mekka. Pentru a realiza acest obiectiv strategic, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a avut de ales între două variante:

1. să încheie pacte de neagresiune cu triburile ce locuiau în regiunile din apropierea drumurilor, ori între aceste drumuri și Medir.a. Referitor la acest curs al acțiunii, Profetul semnase deja cu evreii și alte triburi învecinate pactul de cooperare și bună vecinătate menționat anterior.

2. să detașeze de-a lungul drumurilor comerciale strategice misiuni armate succesive de hărțuire.

Misiunile și invaziile anterioare luptei de la Badr

Pentru a putea implementa aceste planuri, musulmanii au declanșat adevărate activități militare, inițial materializate în patrule de recunoaștere, care urmau să cerceteze din punct de vedere geopolitic atât drumurile ce înconjurau Medina, cât și cele ce duceau la Mekka și să încheie alianțe cu triburile din apropiere. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! a dorit să demonstreze atât politeiștilor și evreilor din Medina, cât și beduinilor din vecinătate, că musulmanii se eliberaseră de vechile lor temeri și că acum erau mult prea puternici pentru a mai putea fi atacați în voie. El a mai dorit să scoată în evidență forța adepților lui pentru a-i împiedica pe quraiși să comită vreo nebunie militară împotriva sa, ceea ce le-ar fi putut periclita atât viața economică, cât și mijloacele de trai. A dorit de asemenea să-i împiedice pe quraiși să-i mai persecute pe musulmanii neajutorați deținuți în Mekka, iar el să se folosească de această șansă pentru a-și relua nestânjenit munca de propagare a Chemării divine.

Pagina 188

lată un rezumat al acestor misiuni și expediții:

1. Grupul Saif Al-Bahr a fost trimis în Ramadan, anul 1 d.H., adică în anul 623 e.n., într-o expediție condusă de Hamza bin 'Abdul Muttalib și care cuprindea 30 de emigranți, având sarcina clară de a intercepta una dintre caravanele ce aparțineau quraișilor. Era o caravană de 300 de oameni, printre care se afla și Abu Jah! bin Hișam. Cele două grupuri s-au întâlnit și s-au aliniat pregătiți de luptă. Majdi bin 'Amr, în relații bune cu ambele părți, se afla întâmplător acolo și a reușit să prevină o ciocnire iminentă.

Cu această ocazie, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a aprobat primul steag din istoria musulmanilor. Era de culoare albă și i-a fost încredințat lui Kinaz bin Husain Al-Ghanaui, spre a fi purtat.

2. În Șauual, 1 d.H., aprilie 623 e.n., Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a trimis pe 'Ubaida bin Al-Harith bin Al-Muttalib în fruntea a 60 de călăreți emigranți, într-un loc numit Batn Rabeg, unde l-a întâmpinat pe Abu Sufian ce conducea o caravană de 200 de oameni. A avut loc un schimb de săgeți, dar nu s-a dus o luptă efectivă.

Este interesant de menționat faptul că doi musulmani, Al-Miqdad bin “Amr Al-Bahrani și 'Utba bin Ghazuan Al-Mazini, s-au dezlipit de caravana quraișilor și au intrat în rândurile lui 'Ubaida. Musulmanii aveau un steag alb, purtat de Mista bin Athatha bin Al-Muttalib bin 'Abd Munaf.

3. În luna Zul-gi'de, anul 1 d.H., adică în mai 623 e.n., Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a detașat pe Sa'd bin Abu Uaqqgas în fruntea a 20 de călăreți și l-a sfătuit să nu treacă mai departe de Al-Kharrar. După un marș de cinci zile, ei au ajuns la locul indicat, însă au descoperit că trecuse deja o zi de când cămilele quraișilor plecaseră. Ei aveau un steag alb care de această dată era purtat de Al-Migdad bin 'Amr.

4. Lupta Al-Abua sau Uaddan. În Safar 2 d.H., anul 623 e.n., însuși Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a plecat în fruntea a 70 de călăreți, în majoritate emigranți, să intercepteze o caravană de cămile a quraișilor, lăsând Medina în grija lui Sa'd bin 'Ubada. Când a ajuns la Uaddan, un loc situat între Mekka și Medina, el n-a mai găsit pe nimeni.

Pe parcursul acestei campanii, el a semnat un pact de neagresiune cu “Amr bin Makși Ad-Damari. Dispozițiile acestui pact se prezentau în următoarea formă:

“Acesta este un document de la Muhammed, Mesagerul lui Allah, referitor la neamul Dumra prin care li se garantează securitatea vieților și

Pagina 189

averilor lor. Ei pot primi ajutor de la musulmani, dacă nu se opun religiei lui Allah. De asemenea, se așteaptă ca ei să răspundă afirmativ în cazul în care Profetul le va solicita ajutorul."I!)

Aceasta a fost prima invazie sub conducerea Mesagerului lui Allah.

A durat cincisprezece zile, iar steagul alb a fost purtat de Hamza bin “Abdul Muttalib.

5. invazia de la Buuat. A avut loc în Rabi' Al-Auual 2 d.H., 623 en.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, în fruntea a 200 de însoțitori, a mărșăluit la Buuat pentru a intercepta o caravană quraișă de 100 de persoane, printre care se afla și Omaiia bin Khalaf. Caravana avea 2.500 de cămile. Când a ajuns la Buuat, caravana plecase. Înainte de a părăsi Medina, el l-a numit responsabil pentru activitățile desfășurate, până la întoarcerea sa, pe Sa'd bin Mu'ad.

6. Invazia de la Safuan. În Rabi' Al-Auual 2 d.H., 623 e.n., Karz bin Jabir, în fruntea unui mic grup de politeiști, a năvălit în pășunile din Medina și a furat niște animale. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, în fruntea a 70 de oameni, a plecat din Medina să lupte cu agresorii. El a mers în căutarea lor până a ajuns într-un loc numit Safuan, în apropiere de Badr, însă nu i-a putut ajunge din urmă. Această invazie a devenit cunoscută sub numele de “Invazia preliminară de la Badr”. În timpul absenței sale, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! i-a încredințat lui Zaid bin Haritsa sarcina de a se ocupa de Medina.

Stindardul era alb și a fost purtat de 'Ali bin Abu Talib.

7. Invazia Zil 'Ușaira a avut loc pe data de 1 sau 2 Jumada-al-Ula și Jumada-al-Akhira, anul 2 d.H., adică noiembrie-decembrie 623 e.n. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, în fruntea a 150-200 de musulmani voluntari, pe 30 de cămile călărite cu rândul, a pornit să intercepteze o caravană quraișă. A ajuns până la Zil 'Ușaira, însă caravana plecase deja cu câteva zile înainte. Această caravană era aceeași pe care voise să o captureze la întoarcerea din Vechea Sirie și a constituit motivul principal pentru care a izbucnit bătălia de la Badr. În timpul acestei campanii, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a semnat un pact de neagresiune cu neamul Madlij și cu aliații lor, neamul Dumra.

Abu Salama bin 'Abd Al-Asad Al-Makhzumi a fost desemnat să conducă Medina în absența lui.

[1] Al-Mawahib Al-Ladunniiah, 1/75

Pagina 190

8. Grupul de la Mekka. Acțiunea s-a desfășurat în Regeb 2 d.H,, ianuarie 624 e.n. Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a desemnat pe 'Abdullah bin Jahș Asadi la Nakhla în fruntea a 12 emigranți, călare pe șase cămile. 'Abdullah a primit o scrisoare de la Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, dar a fost sfătuit să o citească după două zile. El a urmat instrucțiunile și a descoperit că i se ceruse să meargă la Nakhla, loc situat între Mekka și At-Ta'if, să captureze o caravană quraișă și să afle care erau intențiile lor. El a dezvăluit conținutul scrisorii tovarășilor săi, care s-au supus poruncilor. Caravana trecuse prin Nakhla, transportând încărcături de stafide, alimente și alte bunuri. Din ea făceau parte și notabili quraiși, precum: 'Amr bin Al-Hadrami, “Uthman și Naufal, fiii lui Abdullah bin Al-Mughira și alții. Musulmanii s-au sfătuit între ei dacă să-i atace sau nu, având în vedere că Regeb era o lună sacră (la fel ca și Zul-Hijje, Zul-gi'de și Muharram, când activitățile războinice erau suspendate conform obiceiului arab de atunci). Într-un final, ei au căzut de acord să înceapă lupta împotriva acestora. 'Amr bin Al-Hadrami a fost ucis de o săgeată, în timp ce 'Uthman și Al-Hakam au fost capturați, iar Naufal a reușit să fugă. Musulmanii s-au întors cu prada și cu cei doi prizonieri.

Au pus la o parte o cincime din captură pentru Allah și Mesagerul Său, iar ei au luat restullfl. Mesagerul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a dezaprobat acest act și a suspendat orice acțiune privitoare la cei doi prizonieri și la cămilele lor pe motivul lunilor interzise, deja menționate. În ceea ce-i privește pe politeiști, ei au exploatat această șansă neașteptată și i-au calomniat pe musulmani, acuzându-i că ar fi violat ceea ce este divin și inviolabil. Această discuție fără rost a dat mare durere de cap tovarășilor lui Muhammed, însă aceștia au răsuflat ușurați în momentul revelării versetelor care relatau într-un mod incontestabil că în întregul proces purtarea politeiștilor fusese cu mult mai ticăloasă și mai gravă decât fapta musulmanilor.

“Te întreabă despre luna cea sfântă și lupta în timpul ei. Spune:

“Lupta într-însa e mare păcat, dar împiedicarea de la calea lui Allah,

[1] (n.t) În urma unui război, captura făcută de musulmani se împarte astfel:

1/5 pentru Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și apropiații săi și 4/5 pentru ceilalți luptători. "Și să știți că a cincea parte din ceea ce ați luat drept pradă este pentru Allah, pentru trimisul său și pentru apropiați: orfani, sărmani și trecătorul

Pagina 191

lepădarea de El și de Moscheea cea Sfântă, precum și alungarea neamului său din ea sunt și mai mare păcat înaintea lui Allah, iar schisma este mai mare păcat decât omorul”...”. [2:217]

Cuvintele lui Allah erau de o claritate zdrobitoare, relatând faptul că întreaga agitație creată de politeiști era nefondată. În procesul îndelungat de luptă împotriva islamului și de persecutare a aderenților săi, lucrurile sfinte și inviolabile fuseseră călcate în picioare în nenumărate rânduri. Averea musulmanilor și casele lor fuseseră deja confiscate și Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - fusese ținta unor repetate atentate asupra vieții sale. Pe scurt, acel tip de propagandă ar putea fi descris pe bună dreptate ca vădind nerușinare și înjosire. Am încercat până acum să prezentăm un rezumat al misiunilor și invaziilor anterioare luptei de la Badr.

Nici unul dintre musulmani nu a fost martor la nici un fel de încălcare a proprietății sau la crimă, decât atunci când politeiștii au comis asemenea crime sub conducerea lui Karz bin Jabir Al-Fahri. De fapt, politeiștii au fost cei care au inițiat asemenea acte și nu e de mirare, un astfel de comportament fiind caracteristic naturii lor.

La scurt timp, cei doi captivi au fost eliberați, iar tatălui celui ucis i-a fost oferită o răscumpărare. |!]

După acest eveniment, quraișii au început să fie conștienți de adevăratul pericol pe care îl reprezenta Medina. Ei au realizat că Medina fusese tot timpul în alertă, supraveghind îndeaproape caravanele lor comerciale. Și-au dat seama că musulmanii, din noua lor resedință, puteau veghea și puteau să-și extindă activitățile lor militare pe o distanță de circa 200 de km, deținând astfel un control absolut. Totuși, nici în această nouă situație creată mekkanii nu puteau fi opriți și erau prea încăpățânați pentru a ajunge la un acord cu noua putere islamică aflată în creștere. Ei erau hotărâți să-și găsească sfârșitul prin propriile lor acțiuni și din cauza acestei nechibzuințe a izbucnit marea bătălie de la Badr.

Pe de altă parte, în Șa'ban 2 d.H, Allah le-a poruncit musulmanilor să se pregătească de război:

“Luptați pe calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeți voi lupta, căci Allah nu-i iubește pe cei care încep lupte!

Omorâți-i unde-i prindeți și alungați-i de acolo de unde v-au alungat!

lar schisma e mai rea decât omorul. Dar nu luptați împotriva lor aproape de

[1] Pentru detalii vezi Zad Al-Ma'ad, 2/83-85; Ibn Hișam, 1/605;

Rahmar-al-lil'alamin 1/115, 2/486.