BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 172

agravate de boicotul economic pe care grupurile anti-islamice îl impuseseră și care s-a materializat într-o diminuare a importurilor și în înrăutățirea condițiilor de viață.

2. Politeiștii pur mediniți reprezentau a doua categorie de oameni, pe unii dintre aceștia Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! fiind nevoit să-i înfrunte. Oamenii aceia nu aveau nici un control asupra musulmanilor, iar unii dintre ei chiar nu aveau nimic împotriva acestora, ci mai degrabă erau sceptici în privința practicilor religioase ale strămoșilor lor și curioși să afle cât mai multe despre islam, astfel că în scurtă vreme au îmbrățișat noua credință și au devenit devotați lui Allah. Alții, însă, nutreau intenții ticăloase împotriva Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și a adepților lui, dar erau mult prea lași pentru a-i înfrunta deschis. Datorită condițiilor favorabile isiamului, ei erau obligați să se prefacă prietenoși. “Abdullah bin Ubai ajunsese în fruntea acestui grup de ipocriți după ce fusese la un pas de a deveni căpetenia triburilor Al-Khazraj și Al-Aus, în zorii bătăliei de la Buat dintre cele două triburi. Sosirea Profetului și vigurozitatea noului spirit al islamului au dejucat acea orientare și această idee a fost curând dată uitării. El nu se putea arăta prea încântat când vedea cum Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - venea să-l priveze pe el și pe aliații săi de eventualele privilegii.

Din anumite motive însă s-a văzut nevoit să adopte o atitudine pozitivă față de islam, păstrând totuși o necredință oribilă, adânc înrădăcinată în inima sa. A exploatat, de asemenea, unele evenimente și pe noii convertiți slabi de inimă pentru a urzi planuri răutăcioase împotriva adevăraților credincioși.

3. Evreii (ludeii) care emigraseră din Siria la Al-Hijaz în urma campaniilor de persecuție bizantine și asiriene reprezentau a treia categorie existentă în Medina. În noua lor reședință, aceștia au preluat modelul arab în îmbrăcăminte, limbaj și mod de viață, existând chiar și câteva căsătorii mixte cu arabii locali, însă păstrându-și particularitățile etnice și neamestecându-se cu vecinii. Ei se lăudau cu originea lor de evrei israeliți și îi batjocoreau pe arabii din jur, numindu-i ignoranți, adică brutali, naivi și înapoiați. Ei doreau ca averea vecinilor lor să le revină legal lor și astfel să poată dispune de ea după cum le era placul.

“ „pentru că ei zic: “Noi nu avem datorință față de acești neînvățați”...” [3:75].

Ghicirea viitorului, vrăjitoria, artele secrete și suflatul în pumni

Pagina 173

constituiau cea mai obișnuită practică religioasă a lor, pentru care se mândreau cu avantajele științei și întâietății spirituale.

Ei excelau în îndemânarea de a câștiga bani și în comerț. Au monopolizat de fapt comerțul cu cereale, curmale, vinuri, îmbrăcăminte, precum și exportul și importul. Pentru serviciile pe care le ofereau arabilor, aceștia plăteau scump. Cămătăria era o practică obișnuită printre ei.

Împrumutau sume mari de bani notabililor arabi pe care aceștia le risipeau pentru plata poeților tocmiți și pentru hrănirea altor vanități, în schimb, ei puneau mâna pe pământurile lor fertile, lăsate drept gaj.

Erau neîntrecuți când era vorba de corupere și complot. Semănau semințele discordiei între triburile vecine și manipulau pe fiecare în parte să comploteze împotriva celuilalt, rezultatul firesc al acestui complot fiind o luptă sângeroasă, extenuantă și permanentă. De câte ori simțeau că focul urii era pe cale să se stingă, îl ațâțau din nou prin diverse mijloace, astfel încât să-l poată întotdeauna controla și, în același timp, să câștige dobânzi mari din împrumuturile cheltuite în luptele intertribale.

Trei triburi renumite anunțau prezența demografică a evreilor în Yathrib (Medina de astăzi): tribul Qainuqua', aliații tribului Al-Khazraj, tribul An-Nadir și tribul Quraiza, ce se aliase cu tribul Al-Aus și locuia în suburbiile Medinei.

În mod firesc, evreii priveau cu neplăcere noile schimbări și nutreau o ură teribilă față de acestea, pur și simplu fiindcă Mesagerul lui Allah era dintr-o rasă diferită de a lor și ei nu puteau accepta un asemenea lucru.

În al doilea rând, islamul adusese un spirit de echilibru, încercând să elimine starea de ură și dușmănie și să stabilească un regim social bazat pe înlăturarea și abținerea de la lucrurile interzise și promovarea celor permise. Aderarea la aceste canoane de viață implica pavarea drumului pentru o comunitate solidară care ar fi putut acționa în defavoarea evreilor și a intereselor lor atât la nivel social, cât și economic. Triburile arabe ar putea încerca atunci să-și recupereze averile și pământurile luate de evrei prin șiretlicuri cămătărești. Evreii luaseră desigur în considerare toate aceste lucruri încă de când aflaseră că în curând Chemarea islamică va încerca să se stabilească în Yathrib. Deci nu era de mirare faptul că nutreau o dușmănie puternică atât față de Mesager, cât și față de islam, deși n-au avut curajul să-și dezvăluie sentimentele de la început.

Incidentul următor poate evidenția clar antipatia abominabilă a evreilor

Pagina 174

față de noile schimbări religioase și politice ce ajunseseră să marcheze viața Medinei. Ibn Ishaq, cu acordul "mamei credincioșilor”, Safiia - Allah să fie mulțumit de ea! a relatat: “Safiia, fiica lui Huiaii bin Akhtab, a spus:

"Eu eram cel mai iubit copil al tatălui meu și ocupam de asemenea un loc special în inima unchiului meu, Abu Yasir. De câte ori mă vedeau împreună cu vreun copil de-al lor, mă răsfățau pe mine, încât uitau de ceilalți. Oricum, la venirea Mesagerului lui Aliah -Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiascăși stabilirea la Quba' împreună cu tribul 'Amr bin 'Auf, tatăl meu, Huiaii bin Akhtab, și unchiul meu, Abu Yasir bin Akhtab, au mers să-l viziteze și nu s-au întors decât la apusul soarelui, când abia mai umblau pe picioare și arătau dezamăgiți. Ca de obicei, eu m-am grăbit să-i întâmpin zâmbind, dar ei nici nu m-au băgat în seamă din cauza supărării care pusese stăpânire pe ei. L-am auzit apoi pe unchiul meu, Abu Yasir, că spunea tatălui meu:

“Este într-adevăr el?” Primul a răspuns: “El este, jur pe Allah!” - “L-ai recunoscut? El este Muhammed?” El a spus: “Da!" Tatăl meu l-a întrebat:

"Și ce simți pentru el?, iar acesta a răspuns: "Inima mea clocotește de ura pe care i-o port. Mă jur pe Allah că-i voi purta dușmănie până la moarte."

Acestă întâmplare interesantă petrecută în prima zi în care Profetul _ Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a pășit în Medina poate ilustra disconfortul psihic și adânca neliniște care-i stăpânea pe evrei.

“Abdullah bin Salam, cel mai învățat rabin dintre evrei, a venit să-l viziteze pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - de îndată ce acesta a sosit și a și încercat să-i pună anumite întrebări pentru a verifica dacă Profeția lui era sau nu adevărată. Când a auzit răspunsurile Profetului, el a îmbrățișat islamul pe dată, dar a adăugat că, dacă oamenii lui vor afla de islamizarea sa, vor face tot felul de declarații false împotriva lui. Profetul _ Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a chemat câțiva evrei și i-a întrebat despre “Abdullah bin Salam, iar ei au confirmat calitatea sa de învățat și poziția virtuoasă. în acel moment, li s-a spus că el îmbrățișase islamul și imediat ei au schimbat ceea ce spuseseră, descriindu-l acum ca fiind cel mai păcătos dintre păcătoși. într-o altă relatare, Abdullah bin Salam a spus: “O, evrei! Temeți-vă de Allah. Jur pe Allah Cel Unic! Să știți că el este Mesagerul lui Allah trimis oamenilor cu Adevărul”. Ei au răspuns:

“Minți!” Astfel s-a derulat prima experiență a Profetului cu evreii.l!l

Pagina 175

Aceasta era situația socio-politică din Medina. La acea dată, la cinci sute de km depărtare, în Mekka, se găsea o altă sursă de amenințare - dușmanul islamului, tribul Quraiș.

Timp de zece ani, cât s-au aflat în mâinile quraișilor, musulmanii au fost supuși la tot felul de terori, boicot, hărțuieli și înfometare, cuplate cu un război psihologic dureros și îndelung, precum și cu organizarea unei propagande agresive. Când au emigrat la Medina, pământul, averea și toate proprietățile musulmanilor au fost confiscate, nevestele lor au fost reținute, iar cei slabi au fost torturați animalic.

De asemenea, tribul Quraiș a complotat și a atentat la viața Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, personalitatea cea mai importantă a Chemării.

Datorită statutului de conducători, precum și a supremației religioase pe care o dețineau printre arabii păgâni și ca urmare a custodiei Sanctuarului Sacru, quraișii au făcut toate eforturile pentru a-i instiga pe arabi împotriva Medinei și a-i boicota pe mediniți atât din punct de vedere social, cât și economic. Citându-l pe Muhammed Al-Ghazali, spunem:

"Practic, se ducea un fel de război între tiranii mekkani și musulmanii din comunitatea lor. Este o nebunie ca musulmanii să fie condamnați pentru consecințele oribile ce aveau să decurgă din această dușmănie străveche”.!?] Musulmanii din Medina erau atunci perfect îndreptățiți să confiște averile acelor tirani, să le aplice o pedeapsă exemplară și să se revanșeze dublu față de ei, pentru a-i împiedica să mai comită vreo nebunie împotriva musulmanilor și a credințelor lor.

Acesta a fost rezumatul problemelor majore pe care profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le avea de înfruntat și al complicatelor probleme pe care el le avea de rezolvat.

În deplină cunoștință de cauză, am putea spune că el a acceptat cu sinceritate responsabilitățile Soliei și și-a îndeplinit cu înțelepciune îndatoririle legate de conducerea laică și religioasă a Medinei. El a acordat fiecăruia ce i se cuvenea, indiferent dacă era vorba de îngăduință sau pedeapsă, prima îndulcind-o de obicei pe cea din urmă, în procesul global de stabilire a islamului pe baze ferme printre adepții credincioși.

[1] Sahih Al-Bukhari, 1/459.

[2] Fiqh As-Sirah, p.162.

Pagina 176

SE CONSTRUIEȘTE O NOUĂ SOCIETATE

Am menționat deja că Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a sosit în Medina într-o zi de vineri, pe 12 Rabi Al-Auual, 1 d.H., adică pe 27 septembrie 622 e.n., și a locuit temporar la parterul casei lui Abu Aiiub.

Prima sarcină pe care Profetul - Aliah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a preluat-o la sosirea în Medina a fost construirea unei moschei chiar pe locul unde îngenunchiase cămila sa. Pământul care aparținea a doi orfani a fost cumpărat. însuși Profetu' - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a contribuit la construirea moscheei, cărând chirpici și piatră în timp ce recita versurile:

“O, Allah! nu există nici o strălucire decât cea a Vieții de Apoi, Te implor să-i ierți pe emigranți și pe "ajutoare”."

Pământul a fost curățat de buruieni și tufișuri, de palmieri și gunoaie, mormintele politeiștilor au fost săpate și nivelate, iar de jur-împrejur au fost plantați palmieri. Pe atunci, Qibla (direcția spre care musulmanii își întorc fața în rugăciune) a fost orientată spre lerusalim și au mai fost ridicați doi piloni care să susțină tavanul. Moscheea era de formă pătrată, cu latura de aproximativ nouăzeci de metri, orientată spre nord și având trei porți, câte una pe fiecare dintre celelalte trei laturi. În apropiere, camerele rezervate pentru Profet și familia sa au fost construite din piatră și chirpici cu acoperiș din frunze de palmier.|!! La nord de moschee a fost rezervat un loc pentru musulmanii care nu aveau nici casă, nici familie. În această etapă timpurie a erei post-migratorii a fost inițiată chemarea la rugăciune (Azan).

Moscheea nu era doar un loc unde se făceau rugăciuni, ci, mai mult, o ligă islamică unde musulmanii erau instruiți în spiritul islamului și al doctrinelor sale. Aceasta servea ca loc de adunare, unde se mediau curentele conflictuale preislamice. Era sediul de unde se administrau toate afacerile musulmanilor și se țineau consilii consultative și administrative.

După ce s-a construit moscheea, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a îndreptat atenția spre sudarea legăturilor de fraternitate și înțelegere reciprocă între musulmanii din Medina: "ajutoare"

PI a

Pagina 177

(Al-Ansar) și emigranți (Al-Muhajirun). A fost într-adevăr un fapt unic în istoria omenirii. O mulțime de nouăzeci de oameni, dintre care jumătate erau emigranți, iar cealaltă jumătate “ajutoare”, s-a adunat în casa lui Anas bin Malik, unde Profetul! - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a dat spiritului de fraternitate binecuvântarea sa oficială. În cazul în care una dintre două persoane care fuseseră desemnate frați murea, proprietățile sale erau moștenite de cealaltă persoană, care era fratele său în credință.

Această practică a continuat până când în preajma bătăliei de la Badr a fost revelat următorul verset, iar regula moștenirii a putut să-și urmeze cursul normal:

“...cei care sunt legați prin rudenie au întâietate unii față de alții... il

“Frăția în credință”, pentru a-l cita din nou pe Muhammed Al-Ghazali, “subordona orice diferență de rasă și rudenie și sprijinea preceptui islamic, conform căruia nici unul nu este superior celuilalt, decât în baza credinței și a fricii de Dumnezeu.I?l

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a atașat acestei fraternități un contract valid. Acestea nu erau doar vorbe fără rost, cio practică validă legată de sânge și avere și nicidecum un capriciu trecător, de forma unui salut oarecare.

Atmosfera de fraternitate și simțământul de tovărășie au creat un spirit altruist, adânc implementat în inimile adepiilor lui și a generat rezultate pozitive. De exemplu, Sa'd bin Ar-Rabi, unul dintre "ajutoare", a spus fratelui său în credință, “Abdur Rahman bin 'Auf: “Eu sunt cel mai bogat dintre "ajutoare". Sunt bucuros să-mi împart averea pe jumătate cu tine. Am două soții, sunt gata să divorțez de una și, după ce îi expiră 'Iddah (perioada de timp pentru care o femeie divorțată trebuie să stea în casa ei, necăsătorită) poți să te însori cu ea.” 'Abdur Rahman bin 'Auf însă nu era pregătit să accepte nimic: nici avere, nici casă. Atunci l-a binecuvântat pe fratele său și i-a spus: “Te rog să mă îndrumi spre negoț ca să pot face avere cu propriile mele mâini”. Astfel, el a prosperat prin propria sa muncă și în scurt timp s-a căsătorit. ll

"Ajutoarele" erau extrem de generoase cu frații lor în credință.

(3] Sahih AI-Bukhari, 1/553.

Pagina 178

Abu Huraira a relatat că ei l-au abordat odată pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, întrebându-l dacă livezile lor de palmieri ar trebui împărțite în mod egal între musulmanii din Medina și frații lor din Mekka. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - s-a abținut să pună această grea povară pe umerii lor. S-a hotărât totuși ca emigranții să lucreze livezile împreună cu "ajutoarele" și recolta să fie împărțită în mod egal între ei.l!!

Asemenea exemple indică foarte clar spiritul de sacrificu, altruismul și cordialitatea din partea “ajutoarelor” și, de asemenea, sentimentul de apreciere, recunostință și respect de sine pe care îl nutreau emigranții. Ei primeau doar atât cât le era necesar pentru a duce un trai rezonabil. Pe scurt, această politică de fraternitate și înțelegere reciprocă a fost atât de înțeleaptă și oportună, încât multe probleme îndârjite erau rezolvate într-un mod minunat și înțelept.

O cartă a alianței islamice

Așa cum Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! stabilise un cod al fraternității printre credincioși, tot așa de preocupat era și să pună bazele unor relații de prietenie între musulmani și triburile de nemusulmani din Arabia. El a stabilit un fel de tratat ce avea ca scop eliminarea ranchiunii preislamice și a conflictelor inter-tribale. El a fost foarte meticulos, astfel încât să nu lase nici un loc ce ar putea permite tradițiilor preislamice să facă diverse insinuări sau să abuzeze de noua ambianță ce se dorea a fi instaurată.

În continuare, vom prezenta câteva dintre prevederile acestui pact:

"în numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. Acesta este un document de la Muhammed, Mesagerul lui Allah, referitor la emigranți și la “ajutoare”, precum și la cei care i-au urmat și au luptat împreună cu ei.

1. Ei constituie o singură națiune care-i exclude pe ceilalți oameni.

2. Emigranții quraiși să se unească și să plătească tribut între ei și să-și răscumpere onorabil prizonierii. Toate triburile de "ajutoare" să se unească așa cum erau la început și fiecare secțiune a lor să plătească o răscumpărare pentru prizonierii respectivi.

[1] Sahih Al-Bukhari, 1/553.

Pagina 179

3. Credincioșii să nu lase pe nici unul dintre necredincioși să scape fără a plăti banii de răscumpărare sau tributul în natură.

4. Orice musulman cu frică de Allah să se declare împotriva oricui se revoltă sau caută să semene dușmănie și ură, chiar dacă acesta ar fi fiul său.

5. Un drept-credincios să nu ucidă un alt drept-credincios, nici să nu sprijine un necredincios împotriva unui credincios.

6. Protecția lui Allah este unică și este egal acordată celor mai umili dintre credincioși.

7. Credincioșii să se sprijine reciproc.

8. Aceia dintre evrei care urmează Calea Adevărului să primească ajutor și sprijin, să nu fie răniți și nici un dușman să nu fie ajutat împotriva lor.

9. Pacea credincioșilor este indivizibilă. Să nu se facă pace separată când credincioșii luptă pe calea lui Allah. Condițiile trebuie să fie cinstite și echitabile pentru toți.

10. Nu este legal ca un credincios care se ține de ceea ce este scris în acest document și crede în Allah și în Ziua Judecății să ajute un criminal sau să-i acorde adăpost. Cei care-i tăinuiesc și le acordă ajutor vor avea parte de blestemul și mânia lui Allah în Ziua Învierii. Apărarea acestora nu este acceptată.

11. Oricând aveți diferende într-o anumită problemă, aceasta trebuie adusă în fața lui Allah și a lui Muhammed!

12. Uciderea unui credincios în mod deliberat și fără motiv întemeiat atrage după sine uciderea asasinului dacă garantul nu găsește altă variantă.

Doar prin înțelepciunea și priceperea sa a reușit Profetul să înalțe pilonii noii societăți. Fără îndoială, aceste fapte au lăsat urme puternice în memoria musulmanilor virtuoși. El îi creștea în lumina educației islamice, le sfințea sufletele, îi îndemna să respecte dreptatea și manierele demne de laudă și era preocupat să le insufle etica prieteniei, gloriei, onoarei, credinței și, mai ales, a supunerii față de Allah și față de Mesagerul Său.

Prezentăm în continuare care erau virtuțile pe care Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - le cultiva în mințile adepților săi.

Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! -

Pagina 180

a fost întrebat de un om care este cea mai de seamă virtute în islam.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a răspuns: “Să oferi hrană și să-i saluți atât pe cei pe care-i cunoști, cât și pe cai pe care nu-i cunoști."Iil

'Abduliah bin Salam a spus: "Când Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a sosit în Medina, am mers să-l vizitez și mi-am dat imediat seama după înfățisarea lui că niciodată n-ar putea minți. Primul lucru pe care el (Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!) l-a spus a fost: “Răspundeți la salutul "As-Salam Aleikum", oferiți hrană celui nevoiaș, mențineți relațiile de rudenie, rugați-vă noaptea când oamenii dorm și atunci veți intra liniștiți în Grădină (Paradisul).

Și el a spus: “Musulman este acela în gura și mâna căruia musulmanii se afla în siguranță” LI

Și a mai spus: “Nimeni dintre voi nu crede cu adevărat până când nu ajunge să-i dorească fratelui său ceea ce-și dorește sieși” [*

Și iarăși: "Nu va intra în Paradis acela al cărui vecin nu se află la adăpost de purtarea sa răutăcioasă”.[5!

Și a mai spus: “Un musulman este fratele altui musulman, nici nu-l oprimă, nici nu-l dezamăgește. Allah va îndepărta una dintre pedepsele din Ziua Judecății de oricine va îndepărta necazul lumesc de un credincios.

Oricine apără un musulman va fi apărat de Allah în Ziua Învierii.)

Și, din nou, a zis: “Să insulți un musulman este o nelegiuire, iar să lupți împotriva lui înseamnă necredință”.l”]

El a spus: “Să îndepărtezi din calea unui musulman ceva vătămător înseamnă milostenie”. 8]

Și a spus: “Milostenia stinge păcatele așa cum apa stinge focul."I9]

Și a mai spus: “Nu este un credincios adevărat cel care se duce la

[1] Sahih Al-Bukhari, 1/6,9.

[2] Povestit de At-Tirmidhi, Mișkat Al-Masabih, 1/168.

[3] Sahih Al-Bukhari, 1/6.

[5] Povestit de Muslim; Mișkat Al-Masabih, 4/422.

[5] Mișkat Al-Masabih, 2/422; Sahih Al-Bukhari; Sahih Muslim [7] Sahih Al-Bukhari, 2/893

[8] Mișkat Al-Masabih, 1/12.

Pagina 181

culcare cu burta plină, știind că vecinul său este flămând."

Și altă dată: “Fii milos cu semenii tăi pe pământ și Allah va avea milă de tine în ceruri”.2l

Și: “Teme-te de Foc, făcând milostenie măcar cu cea mai mică parte dintr-o curmală, iar, dacă nu ai nici atât, cu o vorbă bună”. [5] |

Și din nou: “Orice musulman îmbracă un musulman fără haine va fi îmbrăcat de Allah cu un veșmânt în Paradis. Orice musulman hrănește un ali musulman flămând va fi hrănit de Allah din roadele Raiului. Orice musulman oferă apă unui musulman însetat va fi lăsat de Allah să bea din "Nectarul Pecetluit” [+]

EI îi mai îndemna pe credincioși să facă milostenii, amintindu-le de virtuțile după care tânjesc inimile.

Și a spus: “Credincioșii sunt precum corpul omenesc. Atunci când ochiul este în agonie, întregul corp resimte durerea, iar când capul te doare, suferă tot corpul".[5I

El a spus: “Legăturile de fraternitate dintre doi musulmani sunt precum componentele unei case, se întărește una pentru a o susține pe cealaltă” [6]

Și a mai spus: “Să nu fii răutăcios cu un musulman, să nu fii invidios pe alți musulmani, să nu fii împotriva unui musulman și să nu-l părăsești.

O, voi, sclavii lui Allah! Purtați-vă ca frații unii cu alții. Nu este permis unui musulman să-l părăsească în supărare pe fratele său mai mult de trei zile.[7]

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - promova de asemenea obiceiul de a cerși numai atunci când era absolut necesar. Le vorbea mult tovarășilor săi despre merite, virtuți și răsplata divină ca o consecință a respectării credinței și ritualurilor prescrise. El le prezenta întotdeauna dovezi certe pentru a-i lega psihic și spiritual de Revelația ce-i fusese trimisă și îi punea la curent cu îndatoririle și responsabilitățile pe care Chemarea islamică le implica, subliniind în același timp exigențele înțelegerii și contemplării.

Acesta era modul lui de a le ridica moralul până la cota cea mai

[1] Mișkat Al-Masabih, 2/424.

[3] Sahih Al-Bukhari, 2/190.

[4] Mișkat Al-Masabih, 1/169.

[5] Povestit de Muslim.

[8] Sahih Al-Bukhari, 2/890.

[7] Sahih Al-Bukhari, 2/896.