BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)
Text recunoscut automat; poate conține erori. (OCR)
Pagina 141
fost prima scenă a “Călătoriei Nocturne” și aici apare ideea unui mesaj îndreptat către evrei, din care reiese clar că acestora |i se va retrage funcția de conducători ai omenirii, datorită crimelor pe care le-au săvârșit și care nu mai justifică ocuparea acestui statut de către ei. Mesajul sugera că statutul de conducător va fi reinstituit de Mesagerul lui Aliah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, urmând ca el să aibă control asupra ambelor centre de interes ale Credinței Avraamice: Sfântul Sanctuar din Mekka și Moscheea Îndepărtată din Ierusalim. Era și timpul ca autoritatea spirituală să fie transferată dinspre un popor a cărui istorie era impregnată de înșelătorie și violență și care își încălcase legămintele, către un alt popor, binecuvântat de credința și supunerea față de Allah și având un Mesager care se bucura de privilegiul Revelației Coranice, care-i îndemna la tot ce-i mai bun și mai drept.
Rămâne totuși o întrebare crucială, care necesită un răspuns: "Cum ar putea fi realizat acest transfer prevăzut de autoritate, în timp ce însuși eroul principal (Muhammed) a fost lăsat în părăsire și uitare, în timp ce se poticnea pe colinele din Mekka?" Această întrebare dezvăluie secretele unei probleme referitoare la o altă etapă a Chemării islamice și la apariția unui alt rol! diferit ca sens și nobil ca metodă care trebuie preluat. Aceste noi sarcini au luat forma versetelor coranice ce conțineau avertismente directe și fără echivoc, însoțite de un ultimatum grav, adresat politeiștilor și adepților lor:
“Și dacă voim Noi să nimicim o cetate, le vom porunci celor îmbuibați din ea [să se supună rânduielilor Noastre], însă ei, [dimpotrivă], se vor deda desfrâului. Atunci pedeapsa hotărâtă împotriva ei se va adeveri și Noi o vom nimici cu totul. [17:16]
Dar câte neamuri am nimicit Noi după Noe! lar Domnul tău este îndeajuns Știutor și este Cel care Vede păcatele robilor Săi." [17:17]
Împreună cu aceste versete au fost dezvăluite și altele care prezentau musulmanilor regulile și obiectivele de conviețuire civilizată după care își puteau clădi comunitatea musulmană, prevestindu-le dreptul la proprietate asupra pământului, cu libertate deplină asupra acestuia. Aceste informații le erau absolut necesare drept-credincioșilor musulmani pentru a-și putea spori șansele întemeierii unei societăți bine organizate în jurul axei căreia să se învârtă întreaga omenire.
Acele versete implicau în realitate o perspectivă favorabilă Profetului
Pagina 142
- Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, incluzând deținerea unui adăpost sigur în care să se stabilească și un sediu suficient de stabil pentru a-i putea da forța necesară și a-l impulsiona în comunicarea Mesajul său întregii lumi. Acesta era de fapt secretul profund al "călătoriei binecuvântate". Pe baza acestor considerente, precum și a altora asemenea
lor, considerăm corectă presupunerea conform căreia "călătoria nocturnă” a avut loc fie înainte de primul jurământ de la 'Aqaba, fie între cele două
- Allah știe cel mai bine.
Pagina 143
PRIMUL JURĂMÂNT DE LA *AQABA
Am amintit deja de cei șase mediniți care au îmbrățișat islamul în sezonul de pelerinaj din cel de-al unsprezecelea an al Profeției, promițând să comunice și concetățenilor lor Mesajul islamului.
În anul următor, cu ocazia pelerinajului, a venit un grup de doisprezece discipoli, pregătiți să-l recunoască pe Muhammed drept Profetul lor. Din acest grup de oameni cinci din cei șase îl întâlniseră, cu un an înainte, pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Jabir bin “Abdullah bin Reiab era cel de-al șaselea, care se ținuse deoparte. Ceilalți șapte membrii ai grupului, în afară de aceștia, erau:
„Mu'ad bin Al-Harith, Ibn 'Afra din tribul Khazraj.
„Zakuan bin 'Abd Al-Qais, din tribul Khazraj
„“Ubada bin As-Samit, din tribul Khazraj.
„Yazid bin Tha'laba, din tribul Khazraj
„“*Al-' Abbas bin 'Ubada bin Nadala, din tribul Khazraj.
„Abul Haitham bin At-Taihan, din tribul Aus.
„“Uuaim bin Sa'ida, din tribul Aus.
Ei au mărturisit credința în Mesajul lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și au jurat: “Nu ne vom închina altcuiva decât lui Allah, nu vom fura, nu vom comite adulter și nici nu-i vom ucide pe copiii noștri, nu vom bârfi, nu vom ascunde minciuna și te vom asculta necondiționat”.
După ce aceștia și-au făcut jurământul, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a spus: “Pe cel care-și va duce jurământul la îndeplinire, Allah îl va răsplăti, iar pe cel care neglijează ceva și este năpăstuit în această lume, jurământul îl va mântui în Lumea de Apoi. ȘI dacă păcatul rămâne ascuns de ochii oamenilor și nici o nenorocire nu cade asupra lui, atunci totul rămâne între e! și Allah - Singurul care poate hotări asupra iertării sale”.[1]
NAND OI BUN =
Pagina 144
Vestitorii islamului în Medina
După acest jurământ, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - l-a trimis la Yathrib (Medina) pe Mus'ab bin 'Omair Al-'Abdari, primul “ambasador” musulman, să-i învețe pe oamenii de acolo doctrinele islamului, să le ofere îndreptări practice și să facă încercări de a propaga islamul printre cei care mărturiseau încă politeismul.
El a fost găzduit în Medina la As'ad bin Zurara. Terenul a fost atât de bine pregătit și propagarea făcută cu atât de mult entuziasm, încât islamul s-a răspândit cu iuțeală, din casă în casă și din trib în trib. Sarcina lui Mus'ab a fost favorizată de numeroase aspecte pozitive, promițătoare de succes. Într-o zi, Mus'ab și As'ad se aflau în drum spre locuințele neamurilor Abd Al-Așhal și Zafar, ajungând în cele din urmă pe teritoriul neamului Zafar. Acolo s-au oprit lângă o fântână, discutând cu unii dintre noii musulmani. Sa'd bin Mw'ad și Usaid bin Hudair, șefii celor două triburi, au aflat de această întâlnire. Usaid s-a apropiat de musulmani, înarmat cu lancea sa, în timp ce Sa'd s-a scuzat pe motiv că As'ad era vărul său din partea mamei. Usaid a venit și mai aproape, blestemând, înjurând și acuzându-i pe cei doi bărbați că prostesc oamenii slabi de înger, poruncindu-le apoi să înceteze totul. Mus'ab l-a invitat calm să se așeze, spunându-i: “Dacă ești mulțumit de discuția noastră, o vei putea accepta, dar, dacă îți va displăcea, mă voi opri din ceea ce nu-ți place.” - “Așa să fie!”, a spus 'Usaid, apoi și-a înfipt lancea în nisip. L-a ascultat pe Mus'ab și atunci a auzit pentru prima dată câteva versete din Nobilul Coran. Sa'd a spus: "Mă jur pe Allah că, înainte de a ne spune, se vedea pe fața lui că vrea să se facă musulman." Fața lui era luminată de satisfacție și plăcere, fără a mai fi necesar să scoată vreun cuvânt de aprobare. El i-a întrebat pe cei doi bărbați ce trebuia făcut pentru a îmbrățișa islamul. Ei i-au cerut să urmeze ceremonia spălatului, să-și curețe hainele, să mărturisească adevărul credinței în Unicitatea lui Allah și apoi să facă două Raka'h. Ela acceptat și a făcut exact ce i se ceruse, adăugând atunci că mai era un bărbat, Sa'd bin Mu'Ad, ai cărui oameni nu s-ar da înapoi dacă el se convertea la islam. A plecat după aceea să-l vadă pe Sa'd și pe oamenii lui.
Sa'd și-a dat imediat seama că Usaid se schimbase. La o întrebare pusă de Sa'd, Usaid a răspuns că doi bărbați erau gata să îndeplinească orice
Pagina 145
poruncă pe care o primeau. El a reușit să conducă situația în așa fel, încât a oferit celor doi bărbați o șansă de a discuta în particular cu Sa'd.
Povestea lui Usaid s-a repetat, și Sa'd a îmbrățișat și ei islamui, după care s-a dus direct la oamenii lui, jurând că nu va mai vorbi cu ei, până ce nu vor crede în Allah și în Trimisul Său. Chiar în după-amiaza aceleași zile, toți bărbații și femeile acelui trib arab au îmbrățișat islamul, mai puțin unul, Al-Usairim, care s-a reținut până la ziua de Uhud. În ziua aceea, ela îmbrățișat islamul și a luptat împotriva politeiștilor, fiind în cele din urmă omorât, înainte de a avea posibilitatea de a se închina vreodată în rugăciune.
Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - s-a referit la acesta, astfel: “EI a făcut puțin, dar răsplata lui este mare”.
Mus'ab a rămas în Medina, conducându-și misiunea cu sârguință și succes, până când în toate casele de Al-Ansar ("ajutoare")l!l existau bărbați și femei care îmbrățișaseră islamul. O singură familie a rămas neînduplecată la Chemarea islamică (Da'ua). Ei se aflau sub influența poetului Qais bin Al-Aslat, care a reușit să-i țină deoparte și să le acopere urechile împotriva Chemării la islam, până în anul 5 d.H.
Cu puțin înaintea următorului sezon de pelerinaj, în al treisprezecelea an al Profeției, Mus'ab bin 'Omair s-a întors la Mekka, aducându-i Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - vești bune despre solul fertil pe care islamul l-a găsit în Medina, oferind astfel un viitor prosper, precum și despre puterea și protecția pe care acel oraș le putea pune în slujba islamului. I2]
[1] Al-Ansar (“ajutoarele”) sunt musulmanii din Medina care i-au ajutat pe musulmanii din Mekka și pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, în momentul emigrării lor de la Mekka la Medina în anul 623 e.n. În continuare se va face referire la aceștia folosind termenul "ajutoare".
Pagina 146
AL DOILEA JURĂMÂNT DE LA 'AQABA
În anul următor, al treisprezecelea al Profeției, adică în iunie 622 e.n,, pe durata sezonului de pelerinaj, peste șaptezeci de noi musulmani din Medina au venit în urma politeiștilor, pentru a făptui ritualul de pelerinaj la Mekka. Cea mai frecventă întrebare care apărea pe buzele lor era: “Oare n-ar fi timpul să-l apărăm pe Muhammed în loc să-l lăsăm în părăsire, uitat și poticnindu-se pe colinele din Mekka?'
La scurtă vreme după sosire, ei au luat clandestin legătura cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, într-o noapte de pe la mijlocul Zilelor Tașrig' (zilele de 11, 12, 13 Zul Hijje), undeva pe o colină de la Al-'Agaba, care fusese loc de întâlnire și cu un an în urmă.
Unul dintre conducătorii “ajutoarelor”, Ka'b bin Malik Al Ansar - Allah să fie mulțumit de el, a făcut un rezumat a! întâlnirii istorice care a schimbat întregul curs al luptei dintre islam și păgânism, și a spus: "Am pornit în pelerinaj și am aranjat o întâlnire în mijlocul Zilelor Tașrig. Am fost însoțiți de o personalitate și de un notabil al nostru, “Abdullah bin 'Amr bin Haram, care era încă politeist. l-am dezvăluit intenția noastră de a ne întâlni cu Muhammed și l-am îndemnat să intre în rândurile noastre și să părăsească politeismul, altfel va servi ca lemn pentru focul ladului în Viața de Apoi. Ela îmbrățișat islamul pe dată și a fost martor la importanta întâlnire de la Al-Agaba. În noaptea aceea am dormit cu oamenii din taberele noastre.
După o bucată de timp, am început să plecăm pe furiș și ne-am întâlnit pe o colină din apropiere. Eram șaptezeci și trei de bărbați și două femei, Nusaiba, fata lui Ka'b, din neamul Najjar și Asma', fata lui Amr, din neamul Salama. L-am așteptat pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Muhammed a venit însoțit de unchiul său, Al-' Abbas bin “Abdul Muttalib, care, deși nu era musulman, ne-a rugat stăruitor să nu-l îndepărtăm pe nepotul său de protecția propriilor sale rude dacă nu eram pe deplin pregătiți să-l apărăm, fie și cu riscul propriilor noastre vieți. Al-Abbas a fost primul care a luat cuvântul:
“O, voi, oameni din Khazrajlil, știți cu toții care este poziția lui
[1] Arabii îi numeau pe “ajutoare”, "Khazraj”, indiferent dacă aceștia aparțineau tribului Khazraj ori tribului Aus
Pagina 147
Muhammed printre noi. Noi l-am apărat de poporul nostru cât de mult am putut. El este onorat și respectat printre oamenii săi și refuză să facă parte dintr-o altă grupare decât a voastră. Deci, dacă voi credeți că aiunci când îl veți invita în orașul vostru vă veți putea ține promisiunea și îl veți putea apăra împotriva dușmanilor, atunci purtați-vă povara pe care v-ați asumat-o.
Însă, dacă aveți de gând să-l predați și să-l trădați după ce l-ați luat cu voi, atunci mai bine părăsiți-l acum, fiindcă este respectat și bine apărat și în propriui său oraș."I?]
Ka'b a răspuns: “Am ascultat ce ai avut de spus, acum însă, o, Mesager al lui Allah, este rândul tău să vorbești și să ceri de la noi orice jurământ vrei, față de Domnul tău și față de tine.”
A fost o atitudine deschisă ce vădea hotărârea desăvârșită, curajul și credința profundă în sensul preluării grelei responsabilități și al suportării consecințelor pe care le implică.
Atunci, Mesagerul lui Allah a propăvăduit Credința și jurământul a fost făcut. Al-lmam Ahmad, cu acordul lui Jabir, a relatat că "ajutoarele" l-au întrebat pe Profet care sunt principiile asupra cărora ei trebuiau să depună jurământ. Profetul a răspuns:
"Trebuie:
„să ascultați și să vă supuneți
„să dăruiți și când aveți mult, și când aveti puțin.
„să faceți bine și să alungați răul.
„în slujba lui Allah, să nu vă temeți de nimeni.
5. să mă susțineți atunci când vă cer ajutorul, să mă ocrotiți așa cum vă ocrotiți pe voi înșivă, pe soțiile și pe copiii voștri. Și dacă veți respecta aceste precepte, Paradisul va fi al vostru."I2l
În altă versiune relatată de Ka'b, se spune că Profetul a luat cuvântul, a recitat câteva versete din Coran, i-a chemat pe oameni la Allah, i-a îndemnat să intre în rândurile islamului și a încheiat, spunând: “Vă implor să mă ocrotiți așa cum vă ocrotiți femeile și copiii voștri.” Atunci, Al-Bara' bin Ma'rur l-a luat de mână și a spus: “O, da! Jurăm pe Allah care te-a trimis ca Profet întru Adevăr că te vom ocroti așa cum ne ocrotim femeile și copiii. Ai încredere în noi, o, Mesager al lui Allah! Pe Allah, suntem luptători adevărați și poți conta pe noi în război. Este o trăsătură pe care
PUN =
[2] Mukhtasar Sirat Ar-Rasul, p.155; Ibn Hișam, 1/454
Pagina 148
am moștenit-o de la străbunii noștri.”
Atunci, 'Abu Haitham At-Taihan a intervenit și a spus: “O, Profet al lui Allah! Între noi și evrei există acorduri pe care ar trebui atunci să le desfacem. Dacă Allah îți va da putere și victorie, putem oare spera că nu ne vei părăsi, alăturându-te poporului tău (n.t. tribul Quraiș)?"
Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a răspuns, zâmbind: “Nu, asta nu se va întâmpla niciodată. Sângele vostru va fi și sângele meu. Atât în viață, cât și în moarte voi fi cu voi și voi veți fi cu mine. Voi lupta cu cine luptați voi și voi face pace cu cei cu care faceți voi pace. "!l
După ce negocierile referitoare la condițiile de loialitate s-au încheiat și toată adunarea a hotărât în mod unanim să le valideze, doi oărbați din prima generație de convertiți, care îmbrățișaseră islamul în al unsprezecelea și al doisprezecelea an al Profeției, s-au ridicat în picioare pentru a-i informa și pe ceilalți despre importantul pas pe care aveau să-l facă. În acest fel, urma ca ei să-și depună jurământul, fiind pe deplin conștienți de întreaga responsabilitate pe care și-au asumat-o, și, prin urmare, să aibă puterea de sacrificiu de care trebuia să dea dovadă. AlAbbas bin Ubada bin Nadia remarca în acest context: “O, voi, oameni din Khazraj! Cunoașteți semnificația pactului pe care îl încheiați cu acest om? Voi promiteți de fapt că veți lupta împotriva tuturor, fără excepție. Dacă vă temeți că averea voastră va fi pusă la mijloc sau că viețile notabililor voștri vor fi periclitate, atunci părăsiți-l acum, căci, de veți face acest lucru după jurământ, va fi umilitor pentru voi, atât în această lume, cât și în lumea ce va să vină.
Însă, dacă voi credeți că puteți duce la bun sfârșit ceea ce ați fost chemați să faceți, în ciuda pierderii de vieți prețioase și de averi, atunci asumați-vă această grea responsabilitate și, jur pe Allah, de aici vă va veni binele atât în această viață, cât și în Cea de Apoi."
Ei au răspuns: “Noi am luat deja în considerare posibilitatea pierderii averilor noastre și uciderea notabililor noștri și, totuși, îi jurăm credință. Dar care va fi răsplata noastră dacă respectăm toate condițiile acestui pact?”
Profetul a răspuns atunci:
“Paradisul vă așteaptă!” Ei l-au rugat să-și întindă mâna și ei toți și-au întins mâinile și au jurat. Abia atunci As'ad bin Zurara și-a dat seama de ce erau oamenii gata să se sacrifice pentru cauza lui Allah.I?]
Pagina 149
Jabir a spus: “Când am început jurământul de credință față de Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, As'ad bin Zurara s-a ridicat și a ținut un scurt discurs: “O, popor din Yathrib, nu te grăbi! Nu am ajuns la capătul drumului doar având credința profundă că el (Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască) este Mesagerul lui Allah. Deja știm că, dacă îl urmăm pe el, trebuie să ne separăm de arabii păgâni, chiar și cu prețul vieții noastre. Dacă insistați pe această cale, mențțineți-vă pe ea și răsplata voastră este în Mâna lui Allah. Dacă însă vă simțțiți cuprinși de frică, renunțați chiar acum și veți putea avea o mai mare justificare în fața lui Allah."!!]
În ceea ce le privește pe cele două femei, jurământul a fost făcut doar verbal, întrucât Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască n-a strâns niciodată mâna unei femei străine.[2)
Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a cerut atunci grupului să numească doisprezece reprezentanți care vor predica islamul oamenilor din Medina și care vor prelua responsabilitatea practicării mărturiilor făcute în acest jurământ, învățându-i în același timp pe bărbații din propriile lor triburi cum să procedeze pe calea răspândirii islamului. Au fost aleși nouă reprezentanți din tribul Khazraj, și anume: As'ad bin Zurara bin “Ads, Sa'd bin Ar-Rabi' bin 'Amr, 'Abdullah bin Rauaha bin Tha'laba, Rafi' bin Malik bin Al-'Ajlan, Al-Bara' bin Ma'rur bin Sakhr, “Abdullah bin 'Amr bin Haram, 'Ubada bin As-Samit bin Qais, Sa'd bin 'Ubada bin Dulaim și Al-Munzir bin 'Amr bin Khunais, și încă trei din tribul Al-Aus: Usaid bin Hudair bin Sammak, Sa'd bin Khaithama bin Al-Harith și Rifa'a bin 'Abdul Munzir bin Zubair. Încă o dată, cei doisprezece bărbați au jurat să servească drept chezășie intereselor poporului lor, așa cum au făcut și discipolii lui Christos, în timp ce Profetul va servi drept chezășie pentru întreg poporul său, adică pentru toți musulmanii.
Într-un fel sau altul, vestea acestor întâlniri secrete în deșert cu mediniții a ieșit la iveală. Profetul a știut imediat că acela care a răspândit această veste era un anumit "diavol" ce locuia în Al-Agaba, care descoperise întâlnirea lor și a amenințat că își va încheia conturile cu el, cât de curând posibil.
Auzind aceasta, Al-'Abbas bin Nadla a spus: “Pe Allah, care te-a
[1] Musnad Ahmad
[2] Sahih Muslim, 2/131
Pagina 150
trimis întru Adevăr, suntem destul de puternici ca să-i trecem pe oamenii din Mina (n.t. quraișii) prin săbiile noastre chiar mâine, dacă așa dorești.”
Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a spus: “Nu ni s-a poruncit să urmăm această cale. Acum, înapoiați-vă la taberele voastre.” Ei s-au dus la culcare și au dormit până dimineața.
De îndată ce quraișii au aflat despre acest tratat, din toate părțile a început o agitație dătătoare de necazuri. Ei și-au dat bine seama că o astfel de loialitate poate da naștere unor ramificații extinse, cu impact direct asupra vieților și averilor lor. În ziua următoare, o delegație compusă din căpetenii și criminali înrăiți din Mekka a pornit spre tabăra mediniților pentru a protesta vehement împotriva acestui tratat.
Ei li s-au adresat acestora, spunând: “O, oameni din Khazraj! A ajuns la urechile noastre că ați venit aici să încheiați o înțelegere cu acest om (n.t. Muhammed) și să-l scoateți afară din Mekka. Pe Allah, că, într-adevăr, disprețuim orice fel de luptă între noi și voi."l?]
Politeiștii din Medina, neștiind nimic despre jurământul secret, au început să jure pe Allah și au răspuns cu bună credință că nimic din ceea ce auziseră ei nu era adevărat. “Abdullah bin Ubai bin Salul, un politeist medinit, a respins acuzațiile lor și le-a declarat nule și neavenite, pretinzând că oamenii săi nu ar face nimic fără ca el să le poruncească.
Oricum, musulmanii mediniți au păstrat tăcerea. Ei nici nu au negat, nici nu au confirmat ceea ce se spunea. Șefii tribului Quraiș păreau aproape convinși de argumentele prezentate de politeiști și s-au întors acasă nemulțumiți. Totuși, nu s-au resemnat în totalitate la cuvintele pe care le auziseră. Ei au început să cerceteze cele mai mici amănunte și să urmărească și cea mai nesemnificativă știre, până când au ajuns, fără nici o îndoială, la concluzia că pactul avusese într-adevăr loc, însă acest lucru s-a întâmplat după ce pelerinii mediniți părăsiseră deja Mekka.
Într-un acces de furie, ei i-au urmărit pe pelerini, nereușind însă să prindă pe nici unul dintre ei, cu excepția lui Sa'd bin 'Ubada. Acesta a fost supus la torturi inimaginabile, dar mai târziu Al-Mut'im bin 'Udai și Harith bin Harb bin Omaiia, cu care avea relații negustorești, l-au salvat.
Aceasta este povestea celui de al doilea jurământ de la 'Agaba,
[2] Ibidem.